Sasa cu Mihai si cele doua surori mai mici, Victoria si Mary, se-ntorceau acasa.
Mosia lor, Comanestii, era la o jumatate de ceas de Ciulnitei. De-abia ajunsi, grija lui Mihai fu sa intrebe de dejun. Mama Manda, fosta lui doica, iar acum vatasita casei, ii pofti numaidecat la masa. Dar abia coborata din trasura, Sasa fu intampinata de vataful de la arman, care venea sa intrebe daca noua sira de grau trebuia s-o faca tot in stanga masinei sau in dreapta.
- Ti-am spus, Ioane, s-o faci in stanga, ca sa vie bine oamenilor de aruncat snopii.
- Dara, cuconita, da ne temeam de vant, ca duce scanteile tot in partea aia.
- N-ai decat sa fii cu bagare de seama Tot asa arunca scantei masina?
- Sa-l bata Dumnezeu de neamt, ca ne-a stricat-o de isprava De cand am apucat-o, tot bine a mers. Acu, pacatosul asta i-a venit de hac: tot focu iese pe cos.
- Ce-i de facut?
- Pai eu stiu El sta langa use, cu palaria mototol in mana. Sasa ramase si ea locului, gandindu-se.
-N-avem ce face, Ioane: trebuie sa rabdam, ca suntem in toiul trebei. Daca-l dam afara, unde gasim altul?
- Pai chiar asa
- Dumneata fa sira in stanga, si lasa, ca gandesc eu. Ion iesi, blestemand pe nemti si pe toate liftele straine. Dupa parerea lui, era mai bun Stoica fochistu, un tigan din sat, pe care si-l luase neamtul de ajutor.
Dupa ce iesi Ion, Sasa se gatea sa intre la dansa spre a-si scoate palaria, cand un taran, care o asteptase rezemat pe vine de peretele casei, intra in sala, cu o puica in mana.
- Buna vremea, cuconita. Sasa se intoarse spre el.
- Ce-i povestea, bade Lungule?
- Ce sa fie Sasa isi scoase acul din palarie si palaria insasi, fara sa se mai uite in oglinda.
- Ei, ce-i?
- Pai, ce sa fie uite am adus puica asta.
- Da-o la Manda si spune ce-i pricina.
- Venisem dupa vorba noastra
- Ei
- Pai, cum ai zice si matale.
- Eu, ce sa zic!
Ti-am dat-o pana acuma de nu mai stiu cate ori. A
cu sa platesti stricaciunile si ti-o dau; altfel, nu. Eu n-am semanat pentru vitele dumitale, bade Lungule.
- Pai, adevarat, cuconita. Da ghita nu-i? N-am priponit-o!
n-am legat-o cu cornu de un chicior!
se duce dupa talanul de buhai, si n-ai ce-i face.
Sasa se-ndrepta spre sofragerie, de unde venea un miros de paine proaspata, foarte placut. Mihai cu fetele erau deja la masa. Sasa se aseza la locul ei.
- Maman, ne lasi sa mancam mamaliguta?
- Eu va las, dar ce zice miss Sharp?
- Miss Sharp nu-i aici.
- Dar cand o veni
- Parca noi o sa-i spunem ce-am mancat. Mama Manda n-astepta altceva. Dupa cateva minute o minunata falie de mamaliguta, ca aurul, aburea in mijlocul mesei. Mary inghitea cu nespusa placere, razand de art. 8 din cele "zece porunci" ce le lasase miss Sharp plecand, si care suna foarte limpede: "Not eat mamligutz".
In vremea asta, capul lui badea Lungu se prelinse pe langa usori si el se ivi intreg, cu gaina la subtioara.
- Masa buna. Sasa se supara si-si pleca ochii in farfurie. Mihai si fetele se uitara unii la altii, zambind, mai ales de creasta gainei, care atarna pe o ureche, ca un fes.
- Esti neaga rea, bade Lungule.
- Moare de foame la obor, cunonita. Sasa se scula de la masa si se duse sa-i dea un bilet de liberare de gloaba. Dar pe cand badea Lungu iesea, intra Hermann masinistul, murdar si uns de untdelemn pana si pe urechi. Era ca de obicei beat.
- Ce vrei, domnule Hermann?
- Ma rog de iertare, eu nu poti sa slujesti pe d-voastra.
- De ce nu poti sa slujesti?
- Nu dai sa mananci, nu dai se bei, tot sa l ůcram, sa l ůcram.
- Du-te, du-te, ca are sa-ti dea de toate.
- Mo rog de iertare, nu poti sa mai slujesti.
- Foarte bine, du-te de te odihneste si vino mai pe urma sa vorbim.
Si astfel il lasa bolborosind si se-ntoarse la masa. Neamtul se duse inapoi la arman, unde adormi in paie, pe cand Stoica tiganul facea sa mearga masina. Dupa ce se trezi, nu se mai gandi sa plece.
Astfel se petrecea ziua ei, cu preocuparile cele mai deosebite intre ele, ce alcatuiesc viata unui proprietar de mosie.
Tata-sau murise de vreo trei ani, iar mama-sa cu mult inainte, lasand-o cu trei frati mai mici. Parintii ei traisera la tara, ea era nascuta acolo, crescuta pe langa tata-sau in idei statornice de iubire a pamantului stramosesc. Comanestenii jucasera un rol insemn
at in toate miscarile nationale. Conu Costica, tata-sau, fusese exilat la 48. Doi frati ai lui mai mari, Iancu si Neculai, traisera mult timp in surghiun. Astfel ca, printr-o inlantuire fireasca a lucrurilor, Sasa, orfana, devenise mama fratilor ei orfani si pazitoarea numelui si averei ce-i ramasesera de la parinti. Numai cateodata, iarna, se ducea la Bucuresti, unde casa lor se pastra cum fusese pe vremea cand traiau parintii. Starea ei sociala de fata mare ar fi fost foarte greu de tinut, de nu ar fi urmat in mod natural din nenorocirile ce o lovisera si devotamentul cu care isi crescuse fratii mai mici. Numai conu Dinu Murgulet, vechi prieten al lui tata-sau, indraznea cateodata s-o intrebe de ce nu se marita.
Dupa-masa, vara, se odihneau cate putin. Dupa odihna, Victoria si Mary cantau la piano, iar Sasa canta si ea sau citea. Miss Sharp, englezoaica ce aveau in casa, era dusa pentru catva timp in strainatate, si fetele rasuflau mai liber.
Intr-o odaie taraneasca, acoperita toata cu lungi fasii brodate de panza de casa, Sasa, singura, se uita la un cadru din perete, pe care cu toate astea il cunostea asa de bine. Ea parea a cauta in perspectiva lui un orizont netarmurit, catre care se duceau gandurile nehotarate. Era mai intotdeauna asa de ocupata de lucruri reale imediate, incat rar mai avea vreme sa viseze. Dar, oricat de rar, o prindea si pe ea dorul de o lume calda, senina, in care inima i se revarsa in comori de tinerete. Nimic nu astepta, nimic nu cerea de la soarta; setea de ideal, in formele ei cele mai neintelese, se da pe fata prin trebuinta de singuratate. Asa cum sta, singura, uitanduse in fundul cadrului de pe perete, ii veni sa cante, si, de-abia deschizand gura, mai mult in gand, zise o strofa. Apoi, trecand la piano, il deschise:
Insotite de muzica, vorbele lui Schiller capatau un farmec adanc. Intelesul lor se marea poetizandu-se. "Tineretea mea se stinge" lua o expresie de durere sfasietoare, care, pornita din sufletul ei, se rasfrangea asupra-i, miscand-o pana la lacrami.
Pe cand ea canta, fetele cu Mihai se apropiasera binisor de use sa asculte. Cand inceta din cantec, ei izbucnira in aplauze, si, razand, detera navala inauntru. Sasa se uita la ei cu ochi buni. Mihai o ruga sa mai cante. Ea mai facu cateva acorduri, apoi, sculandu-se, veni sa saza pe sofa ca mai inainte cu bratele incrucisate pe genunchi. Copiii nu mai indraznira sa zica nimic.
