Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Viata la tara - Capitolul 8 de Duiliu ZAMFIRESCU




Dupa o saptamana petrecuta in liniste la unchiul sau, Matei se muta in casele parintesti. Mosia Ciulnitei ramasese de la batrani celor doi frati, conu Dinu si coana Diamandula. La maritarea acesteia, parintii ii zidisera o casa in marginea cealalta a satului si-i dasera zestre o parte din mosie. Aci traia ea cu barbatul ei; aci se nascuse si crescuse Matei, copil. Insa in vremurile din urma, coana Diamandula, batrana si tot bolnava, se mutase la frate-sau, unde am gasit-o, iar in casa ei venise sa locuiasca o ruda a coanei Sofite, Nae Eftimiu, care era insarcinata sa ingrijeasca si de pamant. Matei gasi casa tinuta bine, curata, lustruita de ti-ar fi fost drag sa stai in ea, chiar nefiind a ta. Odaia mame-sei se pastra neatinsa. El se aseza intr-o alta, vecina, fara a stramtora pe Eftimiu si pe femeia lui. Aceasta era o persoana politicoasa, ingrijita in imbracaminte, cocheta chiar, cu unghii lungi, cu pieptanatura la moda, umbland toata ziua cu cate un roman la subsioara. Era oarecare nepotriveala intre starea lor de familie scapatata, ajunsa a ingriji de averea altuia, si pretentiunile doamnei Eftimiu; dar lucrul se putea explica prin aceea ca nu aveau copii si ca erau rude de aproape cu coana Sofita. Nae Eftimiu parea omul cel mai smerit din lume. Nu sta niciodata jos inaintea lui Matei, nu fuma fata cu el, nu-l chema pe nume,
- dar in schimb tinea toate socotelile mosiei intr-un hal de incurcatura de nu le mai da nimeni de capat. Cu o frunte mare, pe jumatate alba, iar jumatate neagra de soare, cu niste ochi spalaciti, cu o barba roscovana, imbacsita de praf si de fum de tutun, el era numai cu numele capul familiei, fiindca de fapt nevasta-sa, Aglaia, ducea toata treaba. Era insa trist halul in care se gaseau celelalte acareturi ale mosiei. Hambarul de la arman, de zid puternic, se darapana; lesile se povarnisera intr-o parte; fanaria era vraiste, asa ca toate vitele din sat se hraneau iarna din claile lor, cari, roase la radacina, ramasesera ca niste


ciuperci; numai laptaria era mai cu ingrijire tinuta, fiindca vacarita Floarea si baciul Micu, amandoi de pe locurile Fagarasului, se aveau bine impreuna. Barbatul Floarei, Stanga, era herghelegiu si, asa, petrecea toata viata pe cal, pe cand baciul se infrupta din bunurile lui. Isi aduse aminte ca baciu era incurcat cu Floarea inca de cand plecase el in strainatate, si ca raposata coana Diamandula vrea chiar sa-l dea afara, dar ca el, Matei se rugase sa-l lase in pace, fiindca ii era drag baciul, voinic, frumos, cu plete lungi sub caciula, si mai cu seama fiindca stia sa cante din caval si sa spuie niste minunate de povesti, de l-ai fi ascultat toata vremea. Dar si aci, leturile de la tarcul oilor erau inlocuite cu nuiele necojite; casa laptariei era lipita cu ingrijire, dar nevaruita; stuful de pe cosare inlocuit cu rogoz. Parea ca un arendas lacom lasase totul in paraginire, numai sa se imbogateasca. Incetul cu incetul, Matei se puse sa indrepteze lucrurile. La inceput vorbi lui unchiu-sau, dar intelese repede ca din partea ceea nu era nimic de sperat. Conu Dinu inalta din umeri, ca si cum ar fi zis "n-am ce sa-ti fac, din pricina matusi-tei".
- Am avut tot ani rai, adauga el cu glas tare, parca s-ar fi temut sa nu fi zis prea mult cu umerii. Apoi, dupa un minut de tacere, se pleca spre el:
- Acuma esti stapan: fa ce vrei. El se gandi sa se duca la proprietarii vecini sa vada cum merg lucrurile. In adevar, dupa vreo cateva zile iesi pe jos sa mearga la Sasa. Se lasa drumului, asa cum il stia odinioara, si ajunse pe culmea dealului. Dincolo, pe valcea, se vedea satul Comanestii, a carui biserica, acoperita cu tinichea, stralucea la soare. Cu umbrela in mana, el mergea domol, trecand cu capul plecat pe langa cimitir, unde mama-sa odihnea pentru vecie. Ce lucru neinteles mai e si viata asta!
Pana ieri dus de vartejul lumei pe tarmuri departate, vesel, fericit si nedorind alta decat a se intoarce la vatra parinteasca. Acum, aci, la casa lui, dar ramas singur, cu umbrele salciilor in cale, cu intinderea miristelor de grau, pe care stau la linie claile de snopi necarate, intrebandu-se ce avea de facut ca sa-si implineasca rolul pe pamant si fagaduinta data raposatei mama-sei. Campul ars de soare, locuintele sarace ale taranilor, starea lucrurilor de pe mosia lui nu-l puteau lumina asupra modului cum se poate cineva imbogati din agricultura si, mai cu seama, cum poate trai o viata intreaga in asemenea lunga si trista uniformitate. Astfel gandind, isi aduse aminte de vorba mame-sei de a lua pe Sasa, si, instinctiv, se opri locului, ca si cum mergerea lui la dansa ar fi putut fi socotita ca un inceput de punere in lucrare a acestei idei. Inainte de ce-i zisese batrana, nici prin minte nu-i trecea de insuratoare. Si chiar acum se simtea foarte departe de un asemenea proiect. Dorea sa traiasca liber, sa alcatuiasca averea la loc, sa ajute pe tarani a iesi din mizerie, se gandea sa le faca scoala si sa-i vada inflorind; apoi, iarna, ar fi mers s-o petreaca in strainatate. Insa Sasa era simpatica, o cunostea de atata vreme, si ar fi fost pacat sa rupa o relatie atat de placuta. Merse prin urmare mai departe. Un perete intreg de iedera se infatisa ochiului, pierzanduse intr-un sir de plopi, cari intindeau linia de verdeata pe tot lungul gradinei. O curte imensa, inconjurata de garduri vii, se incheia in doua porti de lemn, cu niste tumurugi de stejar cat butile. O indoita alee de tei ducea de la poarta la scara. Aci se vedea numaidecat ca un stapan harnic cheltuise bani cu gust. Matei cunostea casa Comanestenilor, dar acum se parea a avea un aer mai tanar, mai elegant; gasea brazde de flori, iar printre brazde pietris, toate tinute cu ingrijire si udate. Cand intra inauntru, un om ii iesi inainte zambindu-i cu bunatate:
- Sarut mana, coane Matei.
- Multumim dumitale, Turica.
- Tot ma cunoaste boieru.
- Cum sa nu te cunosc. Esti in slujba la conita?
- Dara, conasule.
- Da acasa-i dumneaei?
-Acasa, poftiti. Turica fusese fecior la ei multi ani. Matei se opri in cerdac la umbra.
- Ce-ti face femeia? Stii ca mi-a fost doica?
- A murit, sarmana. Da pana a inchis ochii v-a tot pomenit.
- Sarmana!
Dar copiii?
- Unul l-am asezat la Calarasi, ciubotar, ca asa s-a tras el la "manifactura" asta; Ilie e vizitiu la domnu prefect, iar Pascu l-a luat la "lecrutatie" Da sa ma duc sa chem pe duduca. Pe cand el vrea sa plece, Sasa venea sa vada cu cine sta Turica de vorba. Cand dete cu ochii de Matei, ramase un moment nedumerita, apoi veni catre el repede cu mana intinsa.
- Ce placuta surpriza!
Nu ma asteptam deloc Am iesit sa vad cu cine vorbeste Turica, fiindca trebuia sa vie morarul, caruia aveam sa-i dau o gura buna. Era s-o primesti dumneata. Pe cand vorbea, isi strangea parul la tample, razand.
- Vrei sa intram inauntru? ori stai mai bucuros afara? Fetele s-au dus sa se scalde, cu Tincuta, iar Mihai e pe mosie.
- Sa stam mai bine afara, daca se poate.
- Cum nu. Viu numaidecat. Vrei sa chem pe Turica sa-ti mai spuie radicale? Dupa cateva minute se intoarse cu o cutie de "table" la subsioara si cu un borcanel de tutun. Se vedea ca trecuse in fuga pe la oglinda, spre a-si strange suvitele de pe frunte.
- Joci tablele?
- Imi pare rau, dar n-am nici idee.
- Trebuie sa le inveti. Fara table, viata la tara duce la suicid. Vrei sa-ti arat cum se joaca?
- Cu placere. Dar mai intai trebuie sa-ti spun scopul vizitei mele. Ea misca usor din cap, parca ar fi zis "astept". Obrajii ei, cari se colorasera mai mult ca de obicei, reluau incetul cu incetul seninatatea lor obisnuita.
- As vrea sa ma inveti cum sa caut de mosie, fiindca de la d-l Nae slaba nadejde
- Bietul om!
e cam simplu, dar cucoana dumnealui e foarte isteata.
- Prea
- Si vrei serios sa-ti cauti de mosie singur? zise ea, ridicand spre el ochii ei limpezi.
- Foarte serios. Vreau sa m-asez la tara, sa traiesc in pace Imi pare c-ar fi mult de facut.
- E mult de facut, in adevar. Insa crezi c-o sa ai curajul, dumneata, deprins in lume, sa te ingropi la tara?
- De ce nu?
- Eu nu stiu: intreb numai. Viata de agricultor are parti frumoase, dar are si atatea urate!
Afara de asta, cum o sa te ocupi de interesele dumitale de doctor in pustietatea asta?
-O!
doctoria o las la o parte. Daca voi putea sa fiu de vreun folos cuiva pe aci, bine; daca nu, nu-i nici o paguba. Vreau sa traiesc la tara. Am fagaduit sa nu ma mai duc de pe locurile astea. Sasa se uita in jos, intelegand cui fagaduise. Ridica incet ochii din pamant:
- Bine, zise ea. Nu crezi insa ca ai promis mai mult decat poti tine?
- Nu; si chiar daca imi va veni greu, trebuie sa-mi implinesc vorba De altfel, omul se deprinde cu toate. O scurta tacere paru a ineca pornirea fiecaruia catre destainuire.
- Bine, zise Sasa din nou; eu nu stiu multe lucruri; din putinul ce stiu cu draga inima iti spun. Cu ce sa incepem?
- Cu ce vrei.
- Sa incepem deocamdata cu dulceata. Turica isi pusese o pereche de manusi albe si aducea tava cu dulceata si cafea.
- Foarte bine, pana aici inteleg minunat, si sunt cu totul de parerea dumitale. Ea, servindu-l, parea a se gandi la ceea ce vrea sa-i spuie.
- Ar trebui sa incepi prin a lua socotelile mosiei.
- Mersi. La asa munca nu ma var.
- Cu toate astea, asa ar fi reg


ulat. El isi aprinse o tigara, uitandu-se la chibritul ce se stingea.
- Asa ar fi regulat, dar cred ca e mai bine sa nu cercetez lucrurile prea de aproape.
- Pentru ce?
- Asa.
- A!
Atunci ce sa-ti spun?
- Sa lasam trecutul; ce-a fost s-a dus. Cat a trait mama, l-a lasat sa faca ce a vrut. Unchiu-meu de asemenea, fiindca e ruda cu matuse-mea. De acum incolo ce-i de facut
- Eu nu stiu care sunt intentiile dumitale in privinta lui Eftimiu; fiindca, altfel, ar trebui sa incepi prin a-l da afara.
- Asa este. Dar la ideea asta iar trebuie sa nu ne oprim
- cel putin deocamdata.
- Atunci sa-i iei administratia din mana.
- Da.
- Ai sa vezi insa ca o sa fii silit sa te ocupi si de socotelile lui, fiindca ai sa gasesti contracte facute, bani dati pe munca, datorii la tarani.
- O sa inchid ochii.
- Daca e asa, cel mai cuminte lucru e sa chemi pe oameni intr-o dumineca la dumneata, sa le spui ca te-ai hotarat sa-ti ingrijesti singur de treburi; ca, dupa dorinta raposatei, ierti toate datoriile, rupi toate contractele, dezlegi toate invoielile; ca ai sa faci contracte noi (si sa le faci in regula, fiindca azi nu mai merge ca in trecut); ca oricine ar avea ceva de cerut sau de spus te gaseste gata de vorba. Apoi sa le dai de baut si, daca vrei, sa le pui si lautari
- Cam greu, acuma.
- Si dupa toate astea sa nu te astepti la lucru mare. Taranul are sa-ti bea vinul, sa joace la hora, sa nu-ti plateasca datoria, si cand il vei chema la munca, sa nu vie.
- Pentru ce?
- Pentru ca asa sunt inca lucrurile la noi. Cauzele sunt foarte multe. Mai intai modul cum a fost tratat taranul pana acuma; toti din toate partile l-au mancat si l-au inselat cat au putut. Arendasul, fie grec, fie bulgar, fie roman, e acelasi peste tot: el nu cauta decat sa se imbogateasca; dovada Scatiu si cati ca el. Asa ca boierul este socotit de taran ca dusmanul lui firesc. Mai pune opozitia naturala a intereselor: cand se coace graul nostru, se coace si al lui, si cu toate ca a primit bani ca sa vie la secera la cea dintai chemare, el se duce la graul lui. In fine, disproportia dintre sol si populatie: noi n-avem decat 40 de indivizi pe kilometru patrat, pe cand raportul firesc e de 70
- A!
zise el, zambind.
- De ce razi? intreba ea.
- Vorbesti ca o carte. Sasa isi intoarse incet privirile catre mainile ei. Apoi cu greutate, adauga:
- Ai dreptate: e prost si pedant ceea se spun; dar cum sa explici asemenea lucruri fara sa intrebuintezi vorba de "kilometru patrat" si alte expresii tehnice, care ar unge la inima pe Turica daca ar putea sa le rosteasca? Caci, in realitate, asa e: plugaria se intinde pe fiecare zi mai mult, iar populatia nu creste, asa ca acelasi numar de brate trebuie sa produca indoit.
- Dar masinile?
- Tocmai asta vream sa spui, daca nu razi de mine. Vream sa spun ca, pentru a nu se expune cineva sa piarza prea mult si spre a nu jefui pe taran, nu-i ramane decat: pe de o parte sa se poarte bine cu el, iar pe de alta sa aibe la indemana masini, si sa stie sa lucreze cu ele, la vreme de nevoie. Am ispravit. Iara daca te-ai plictisit, e vina dumitale ca m-ai pus sa vorbesc. Ea se scula de pe scaun, zambind, cu bustul drept, incheiat in linii armonice, plin la piept si in umeri, iar la brau subtire, legat intr-o larga panglica de matase. Era asa de sigura de sine, atat de fireste vorbea si se misca, incat inraurea pe toata lumea dimprejurul ei.
- Vrei sa-ti mai dau ceva? intreba ea.
- Nu, multumesc, imi ajunge.
- Lasa sa-ti dau ceva dulce, dulce. El se uita la ea lung, zambind. Sasa surase usor, miscand din cap ca un copil alintat.
- De la flori si albine.
- Miere?
- Da, miere. Am niste faguri cum e aurul.
- Foarte bine. Ea se duse inauntru si dupa un minut se intoarse cu o farfurie de faguri asa de frumosi ca pareau zugraviti. La subsioara avea un teanc de jurnale si de reviste, pe care le puse dinaintea lui Matei.
- Iata, sa nu crezi ca sunt asa de spaimoasa in invataturi de agricultura. Astea toate sunt reviste speciale, de cele mai multe ori plicticoase, dar bune de trecut vremea la tara. Daca vrei sa le duci Aglaiei!
zise ea razand.
- Taman!
Romanuri, Cimpoiul, da. E curios cate fleacuri se traduc astazi. Si crestina asta le citeste pe toate cu sfintenie.
- Dar la mine in sat sa vezi pe "domnisoara", pe dascal, pe o sora a lui; toate calendarele, toate com čdiile de novele si de romanuri cu ilustratii teribile sunt in mainile lor. Si ce e mai rau e faptul ca nu sunt traduceri, ci produceri originale. S-a nascut o intreaga literatura de balciuri. Revizorul scolar de aici spunea ca sunt la Bucuresti editori si tipografi speciali pentru asemenea lucruri.
- Ar fi un semn bun daca literatura aceasta n-ar fi primejdioasa; s-ar dezvolta gustul de a ceti.
- In fine, ia revistele mele si nu le da Aglaiei daca nu vrei; eu le am de la tata, care era abonat la toate; am urmat si eu abonamentele mai departe, pentru Mihai mai mult, care tocmai imi pare ca vine. In adevar, se vedea, dincolo de gardul viu, capul baiatului calare.
- Ma rog, vream sa te intreb ceva, zise Matei, mai canti?
- Cateodata.
- Mi-aduc aminte ca aveai un glas asa de placut.
- Da? iti aduci aminte? Cand mi se uraste de tot, sau sunt prea singura, mai deschid gura, ca sa-mi treaca de dorul lumei. In vremea asta trasura cu fetele si Mihai calare intrau pe poarta. Soarele se pleca spre apus, intr-o limpeziciune de aer asa de transparenta ca parca vedeai lumina cum se cerne din inaltul cerului. La umbra caselor, zorelele incepeau sa-si ridice florile catifelate, ce se acatau strengareste pana si de ulucii stresinilor. Cate o barza grabita zbura pe jos, intorcandu-se devreme la cuib. Mihai sari de pe cal, sprinten, si alerga sa ajute fetelor sa se coboare din trasura. Matei se uita la el cu placere, cat era de indemanatec cu femeile, cum se misca elegant si firesc. D-abia ii mijea mustata deasupra gurei, mica, ce semana atat de mult cu a Sasei. Ea parea ca ghiceste gandul lui Matei, fiindca se uita la baiat cu multumire. Baiatul dete mana Tincutei, cand se cobori din trasura, iar ea i-o intinse pe a ei, tremurand. O usoara roseata se urca in obrajii fetei. Ele venira catesitrele la Matei, razandu-i, vesele ca niste lastuni, il scuturara de mana si fugira inauntru sa-si usuce cele din urma vite de par udate de apa. Mihai sezu langa dansul.
- De ce vii asa de rar, zau, nene?
- N-am putut, draga, pana acuma.
- Asa e zise Mihai, cuprins de respect la ideea mortii coanei Diamandula. Dar de acuma o sa vii mai des, nu-i asa? Eu am atat de putin de stat aici!

- Sper, daca sora d-tale imi da voie
- Auzi colo!
cum sa nu-ti dau voie. El se scula sa plece.
- Dar, ma rog, adauga el, tinand pe Sasa de mana, cum sa-ti zic eu dumitale? Ea isi retrase mana binisor dintr-ale lui.
- Cum imi ziceai inainte?
- A!
inainte eram doi copii, dumneata mai cu seama. Iti ziceam Sasa, pe nume. Acum ne-am facut doua persoane respectabile
- Vrei sa zici batrane multumesc de compliment.
- Pentru mine as putea sa zic chiar batrane. Ea ramase locului, nedomirita, parand a se gandi.
- In adevar, vremea trece; dar cred ca tot poti sa-mi zici Sasa, ca-nainte.
- Foarte bine. La revedere.
- La revedere: tablele!

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.