El intra acasa, senin, fericit, cu o puternica nota de idealitate, ce rasuna pana in straturile cele mai departate ale sufletului.
Sasa se dete jos din trasura ca o pasarica. Fetele si Mihai, care o asteptau, stau in balcon cam plouati, fiindca era tarziu si le era foame.
- Da ce ti s-a intamplat, maman? o intreba Mihai.
- Nu mai puteti de foame, nu-i asa? Am plecat tarziu de la Vladeni, si pe drum am intalnit pe Damian, la coliba unui lipovean, de unde v-aduc si pepeni. Hai sa mancam.
Ei se dusera la masa si Sasa intra un moment la ea sa se scuture, si dupa cinci minute veni in sofragerie cantand.
- Maman, nu stii un lucru? maine ne vine sfanta de la Agapia.
- Da?
- A trecut subprefectul pe aici, si ne-a spus ca maine, la zece, sa-i iesim inainte cu tot satul.
Turica, feciorul, cu obicinuita lui inlesnire de a se amesteca in vorba, zise:
- D-apoi ca "premarele" este chiar afara cu popa Buzataiata.
- Asa? Zi-i sa vina inauntru. Nu trecu mult si un taran voinic intra pe usa binisor, calcand pe varful degetelor. Era un om zdravan, care, dupa imbracaminte, se vedea a fi chiabur.
- Sarut mainile, cuconita.
- Multumim dumitale, primarule. Ce aud, ca ne vine sfanta?
- Apoi, cica vine Ca inca a trecut dl subprefect pe la primarie si a lasat porunca sa scoatem lumea inaintea sfintei, cu mic cu mare, doar s-o indura Dumnezeu cu nitica ploaie, ca s-a rasucit porumbul de toata isprava.
Sasa paru ca se gandeste un moment.
- Ia asculta, Valsane, da oare trebuie ploaie cu adevarat?
- Trebuie, cuconita, la porumb.
- Stiu. Da ce face lumea care a ramas cu vrafurile in arie?
- Pai, ce sa faca? Ca si Dumnezeu nu ne poate multumi pe toti.
- Cei ce n-au cai au ramas in urma.
- Cei care n-au cai or mai treiera cu chicioarele, zise primarul.
- Da daca vine ploaia?
- Pai macar de-ar da Dumnezeu Da stii, pana se mai pregateste, pana una alta, si-a sfarsit rumanul tara
de orz.
- Bine, Valsane. O sa trebuiasca vreo masa
- Pai chiar de aia venisem, sa ma rog sa ne dai cele de trebuinta.
Pe cand el vorbea, se ivi in spatele lui potcapiul popei. Popa Vasile Buza-taiata era cunoscut la o posta imprejur. Cu pulpana antereului prinsa in brau, cu ciobotele scalciate si cu burta inainte, era tipul preotului de moda veche. Glumet, lacom la mancare, scurt la slujba, se tinea de popie prin obicei si fiindca "daca nu curge, tot pica", dar altfel era arendas si el; lua o sfoara de pamant de la unul, cumpara lana de la altul, mai da cate un ban, doi, cu camata, si astfel isi ridica spuza de copii ce avea. Sasa nu-l putea suferi, si-l ingaduia numai fiindca ramasese mostenire de la tata-sau; dar adusese un al doilea preot, om cumsecade, care ducea tot greul bisericei.
- Masa buna, taica.
- Multumim, parinte. D-apoi, ne vine sfanta, hai? Popa nu raspunse nimic deocamdata, ci, unindu-si degetele de la mana dreapta, boscorodi cateva cuvinte deasupra mesei, aruncand ochii lacomi la niste patlagele impanate; dupa aceea lua un scaun si sezu, cu ochii tinta la patlagele.
-Hm!
zise el, astea pe turceste se cheama "Imam baildi" Stii, coana Alexandrino? cica un preot de aia deai lor a mancat intr-o zi pana a crapat si de aia s-a chemat asa: "Imam baildi", adicatea "a crapat Imamul"
Mihai si fetele radeau sa se topeasca.
- Nu poftesti, parinte? zise baiatul, intinzandu-i o farfurie.
Sasa se uita la el, incruntand din sprancene.
- Maman, je t en prie. Pana sa raspunda ea, popa isi trasese pe taler doua patlagele, si se uita curmezis spre fecior, parca ar fi vrut sa-i ceara ceva.
- Ce doresti, parinte? il intreba Sasa.
- M-as ruga de un paharel de rachiu sa le fac oleaca de drum, ca, precum zice sfanta scriptura: "frunza verde de dai n-ai, iar mielu bland suge la doua oi".
Turica ii aduse un paharut de rachiu, pe care popa il azvarli pe gat, de era cat p-aci sa-l inghita cu pahar cu tot.
Primarul se uita la el si zambea.
- Dumneata nu vrei ceva, Valsane?
- Sarutam mainile, cuconita. Turica ii dete numaidecat rachiu, dar omul, foarte cuviincios, nu vru sa primeasca. Sasa se uita la el cat era de intreg si de cuminte, si vru sa-si urmeze cu dansul vorba mai departe.
- Va sa zica ce crezi ca trebuie?
- Apoi sa vedem ce zice parintele. Popa inghitea dumicaturile cat pumnul, si n-avea vreme sa vorbeasca.
- Ce zici, parinte? il intreba Sasa.
- O masa, o fata de masa, lumanari si tamaie.
- Bine. Alta nu mai trebuie? Popa ridica din sprancene ca nu.
- Sa dam gazda la preot si la maici, zise Valsan, si sa vedem de cai, ca poate vine sfanta cu drosca.
- Bine, taica, sa-i dati, mormaie popa, ca cine da cu mainile, alearga cu picioarele, iar cel ce plange pe sarac sa-i poarte traista.
Primarul radea, dar vazand pe popa ca-si dezleaga sacul cu proverbele, ii facu semn sa se scoale.
- Hai, parinte, ca te asteapta coana preoteasa.
- Sa mergem, taica. Mai dete dusca un pahar cu vin si se scula. Dupa ce plecara, Mihai se puse sa faca si el ca popa Vasile, zicand proverbele pe varful degetelor: " Frunza verde de dai n-ai".
- Maman, imi dai voie sa-mi rup un dinte, ca sa seman mai bine cu el?
-Ia nu mai vorbi prostii, zise Sasa razand.
- Zau asa, maman.
- Rupeti-l, daca vrei. Ei urmara hazul mai departe, dupa masa, pe cand Sasa se duse la ea sa scrie.
Cand se aseza jos si lua condeiul, singura, scena din trasura ii reveni in minte cu atata putere, incat se rezima de spatele fotoliului si privi drept inainte. Oare era adevarat? Ea fusese? sau o dulce inchipuire de sine o facea sa urmeze, desteapta, un vis fericit?
Scrise doua randuri lui Matei, rugandu-l sa vina a doua zi si sa vesteasca si pe conu Dinu de sosirea sfintei.
Pe la noua ceasuri dimineata tot satul era la camp, pe marginea drumului mare. Tabarati pe santul soselei, taranii vorbeau linistiti, stergandu-si sudoarea cu dosul palmei, iar nevestele si fetele, cu rochiile de stambi intinse roata imprejur ca sa nu le pateze, isi istoriseau pasurile lor zilnice, parca nici vorba n-ar fi fost de venirea sfintei.
La Comanesti, Mihai si fetele asteptau nerabdatori pe Sasa, care nu se mai ispravea de gatit. Victoria ii batu in geam.
- Maman, se-ntarziaza prea mult.
- Daca sunteti asa de nerabdatori; luati trasura si duceti-va.
- Sa ti-o trimetem inapoi?
- Negresit. Ei plecara. In urma lor, Sasa se gati repede si iesi in balcon, asteptand pe conu Dinu si Matei. La ideea de a-l revedea, simtea inima batandu-i-se cu putere si un val de caldura urcandu-i-se in obraji. Intra inauntru cu neastampar; isi aseza palaria mai pe frunte; isi scoase o manusa, ca iar s-o puie dupa un minut.
Un zgomot de trasura, in curte, o facu sa se repeada la fereastra. Dar era numai subprefectul. Cu toate ca-i era simpatic, de asta data Sasa il gasi venit la nevreme, si nu iesi. Un argat, care vazuse trasura ei plecand, spuse subprefectului ca toata lumea era la camp, si-l facu astfel sa se duca. Dupa putin timp veni si Matei. Sasa il vazu de pe fereastra, si se repezi la usa sa-i iasa inainte, insa inima ii batea asa de tare, incat fu silita sa se opreasca un moment pe scaun. Argatul care vorbise cu subprefectul era gata sa-l trimeata si pe el dupa ceilalti, cand Sasa
iesi repede, tocmai pe cand trasura lui Matei intorcea, si-l striga.
Cu capul plecat in pamant, din pricina soarelui, el urca treptele, si cand dete cu ochii de dansa, ramase locului. Ea se facuse si mai rosie decat era, si, razand, il intreba pe jumatate suparata:
- Ce-i?
- Nu te supara, zise el. Esti astazi o minune incantatoare!
- Da? Sunt bine?
- Grozav de bine. Ea facu un pas inapoi, simtind parca nevoia de a se departa de complimente.
Apoi se invarti imprejurul ei insasi.
- Iti zic buna dimineata dupa ce mi-oi scoate manusa. Ramasesera astfel locului, uitandu-se unul la altul zambind.
- Acuma, buna dimineata.
- Bonjour.
- Mergem? e tarziu, stii?
- A cui e vina?
- A mea, fiindca n-am venit la vreme, si a dumitale fiindca te-ai gatit prea mult.
Ea isi punea manusa la loc, uitandu-se pe sub gene.
- Vream sa te astept, zise ea incet. Sa mergem. Se urcara amandoi in trasura si pornira la camp.
O data cu ei ajunse si sfanta. Intr-o birja cu patru cai osteniti, veneau, in mijlocul unui valatuc de praf, patru persoane: doi popi in fund, care tineau icoana, si doua calugarite dinainte. Popii se detera jos, sprijinind icoana cu o mana dedesubt si cu alta de deasupra, si incepura a rosti rugaciuni. Poporul ingenunchease, pe cand calugaritele stergeau chipul sfintei de praf. Preotii voiau sa treaca santul soselei, ca sa intre pe camp, dar tocmai in partea aceea el era curatit de curand si deci cam adanc.
- Pe unde trecem, parinte Opreo? zise unul din ei, incet.
- Da eu stiu, parinte Ioane?
- Da-i sfintia-ta din Ohtoih, ca eu nu mai am glas nici cat un pui de curca.
Se dusera astfel in sus, se lasara in jos si iar se intoarsera in sus, nadajduind sa gaseasca un loc mai lesne de trecut. In cele din urma se coborara in sant, cum dete Dumnezeu, dar cand fu la ridicat, pace Unul se incurca in anteriu, altul in patrafir, si daca nu venea lumea sa-i ajute, ar fi ramas acolo, fiindca, dupa regulile lor, nu puteau sa lase icoana pe maini straine.
In vremea asta, popa Buza-taiata isi pusese odajdiile si venea inaintea icoanei, leganandu-se ca o corabie. Preotii cari insoteau sfanta incruntara din sprancene, cand vazura ca aveau de impartit plata cu alti doi confrati. De aceea, primira destul de rau pe fratele lor.
- Asteapta, asteapta parinte, sa punem sfanta pe masa.
- Iaca taica, astept.
- Nu-i treaba sfintiei-tale sa te amesteci aici.
- Pa-i vorba-i!
- Ba chiar asa. Da-te la o parte. Popa Buza-taiata se dete la o parte, mormaind:
- Ma!
moldovenii dracului. Apoi isi ceru iertaciune de la Dumnezeu ca pomeni pe dracul:
- Ptiu, Doamne iarta-ma. Celalt preot de la Comanesti, care nu indraznise pana aci sa se amestece, vazand icoana pe masa, isi puse si el patrafirul, dar fu primit cu aceeasi lipsa de ceremonie de cei doi popi straini. Atunci, conu Dinu, care ii privea de un sfert de ceas cum isi dau arama pe fata, pofti pe catesipatru preoti sa inceapa slujba, ca sade rusine, fiecaruia fiindu-i pastrata plata ce i se cuvine. Hagiul era deja infiintat, cu cadelnita gata si isonul la indemana, asteptand fericitul moment cand sa-i dea drumul.
Campul se intindea crapacios si ros de vite, pana departe in panza orizontului. Desi acum era pe la sfarsitul lui august, zapuseala parea mai nesuferita ca in iulie.
Cu capetele goale in soare, catesipatru la linie, preotii se rugau, ingenunchindu-se si sculandu-se necontenit. Taranii faceau cruci mari, zicand din cand in cand "da Doamne ploaie"; femeile stau plecate la pamant. Lacustele subtiratece saltau in pulpanele rasfrante ale popilor, pe cand randunelele intarziate treceau ca sageata printre randurile oamenilor. Era semn de vreme buna si senina. O saca de apa de la curte era inconjurata de flacai si baieti, care isi treceau cofa de la gura la gura.
Sasa, fetele, conu Dinu si toti ceilalti stau in genunchi; Matei cu capul gol, sta si el respectuos, dar in picioare. Sasa ii facu semn sa ingenunche. El se supuse si sezu langa dansa.
- Trebuie sa dai exemple bune, zise ea zambind. Pe la sfarsitul slujbei, cand apa fu sfintita, preotul stropi, cu manunchiul sau de busuioc, in patru parti, rugand pe Dumnezeu sa pazeasca locurile acelea de cutremure, de gandaci, de seceta etc. Stropitura ajunse pana la Sasa, muindu-i rochia pe umeri. Apa facu sa i se lipeasca stofa subtire de piele. Ea incerca sa se stearga, dar nu se putea ajunge singura. Matei ii lua batista din mana si cauta picatura s-o usuce.
- Ce loc bun si-a ales, zise el incet, razand. Ea sta cu capul in pamant si cufundata in smerenie, dar ii raspunse, fara a se uita la el si razand:
- Nu mai spune prostii si stai binisor.
- Zau asa Dupa ce se ispravi slujba, Sasa se apropie de preoti si de calugarite, sa-i pofteasca la masa. Intrara in vorba mai lunga: "Cand ati plecat de la Agapia", "Cine-i dumnealui, dar dumneaei", pana veni randul lui Matei.
- Dumnealui e boierul matale? intreba unul din preoti pe Sasa, aratand pe Matei.
Ea nu pricepu deocamdata. Conu Dinu radea de intelesul moldovenesc al frazei si spuse preotului cine era unul si cine era altul. Sasa se facuse rosie si se uita la varful manusilor, pe cand preotul, incurcat, zambea cu bunatate, intelegand parca ce se petrecea in mintile tuturor.
