Domnisoara Ana de Ion AGARBICEANU (Roman)
Capitolul 1
Cancelaria comunala e adapostita intr-o veche cladire de caramida, masiva, greoaie, cu coridoare pardosite candva cu caramizi in dunga, din care n-au mai ramas decat portiuni de masele enorme, ca de monstru antediluvian. Trebuia sa mergi cu grija ca sa nu te-mpiedeci de ele. Le-a ros vremea si multa umblare de cand s-a mutat aici cancelaria comunala, de vreo jumatate de veac cel putin.
Pe vremuri era curie nobilitara, o resedinta de tara, in mijlocul satului, a unei vechi familii de grofi, stinsa de mult, de al carei nume nici cei mai batrani din sat nu-si mai aduc aminte. Are paretii grosi, ca de cetate, camere de toate marimile, cu boltituri puternice, neatinse de dintele vremii. Toate ferestrele sunt strajuite de grilajuri masive, arcuite ca niste coaste negre, cu inflorituri de fier batut. Are un acoperis monstruos, cu trei caturi, dupa modelul cladirilor din veacul al optsprezecelea. Un instrument de tortura si de cheltuiala pentru sat, prin reparatiile pe care trebuie sa i le faca, tigla macinandu-se de muschi si de vechime.
Cancelaria comunala nu plateste nimanui chirie: cladirea e proprietatea satului inca de pe la jumatatea veacului trecut, cand s-a stins, fara urmasi, legali, familia proprietarilor; mosia lor
-vreo trei mii de iugare
-din hotarul comunei, a trecut in proprietatea statului, iar curia a fost donata satului pentru primarie si cancelarie notariala. Aci este, intr-o aripa, si locuinta notarului.
Legenda spune inca si azi ca ultimul vlastar al familiei proprietare ar fi fost o femeie, care nu s-a maritat si care a trait mereu in cladirea asta, unde facea chefuri strasnice, cu cine-i cadea la indemana.
Curtea, gradina, erau un hotar intreg inainte de reforma agrara, savarsita, dupa unire, de statul roman. Acum era vatra satului, in gradina, din merii, perii si nucii de demult, nu mai ramasesera decat, ici si colo, sche
lete negre, ce mai intindeau, din loc in loc, cate o ramura verde. Poporul ceruse parcelarea pentru locuri de case. S-au scos peste douazeci de parcele, si pe toate infloresc azi gospodarii noi. A ramas totusi gradina destula, pentru zarzavat, pe sama notarului, si ograda mare, in care are ce paste un cal toata vara, fara a mai fi scos pe pasunea satului. Cat ce intrai in coridoare, se simtea mucegaiul vechimii, desi pe pareti nu se vedea nici urma de umezeala. Usa care ducea in localul cancelariei, in cea dintai incapere, se tinea inca bine in tatanile groase, de fier batut, dar lemnul se rosese la imbucaturi, si trebuia trantita de multe ori pentru a se inchide. Sala in care intrai era lungareata, cu boltituri arcuite, ca toate celelalte. Podeaua de scanduri se rosese de multul umblet al oamenilor, si cepurile de brad din ele impungeau ca niste noduri mari, de care multi se impiedecau. Mirosea si ea a vechime, si mai ales a praf. Pe de laturi, pe langa pareti, erau lavite de lemn. in fund, inaintea ferestrelor ce se uitau si in strada si inlauntru, erau doua mese la care scriau doi ajutori de notar, in frunte, la dreapta, era masa primarului, incaperea slujea si ca sala de asteptare pentru cei ce aveau treaba cu notarul. in ziua aceea nouroasa de pe la sfarsitul lui iulie, sala de asteptare era plina de tarani. Era o zi de opaceala, un fel de sarbatoare nelegala, Sfantul Pantelimon
- oamenii-i ziceau praznicului Pantilimonu' ovesele, cam pe atunci cazand fruntea seceratului oveselor
-cand nimeni nu lucra la camp. Era ultima opaceala a secerisului, venind dupa Marina si dupa Palia, cand nu se secera, fiind primejdie sa te lovesti cu vrun spic la ochi, ori sa te tai cu secera. Oamenii sedeau, cati incapeau, pe lavitele de langa parete, altii stateau in picioare. Aproape toti trageau din tigari groase, umpland saia cu un fum tare, acru si piscator. Ceea ce nu parea sa-i supere deloc pe cei doi cancelisti, care, cu tigarile in gura si ei, adunau cifre pe coloane lungi sau copiau concepte redactate de notar. Oamenii vorbeau, radeau, glumeau, asteptind sa le vina randul la notar. Din cand in cand usa care ducea in biroul lui se deschidea. Un crestin iesea, altul intra.
Primarul nu era in cancelarie. Oamenii vorbeau ca era dus cu doi jurati sa pretuiasca o paguba facuta de niste cai in trifoiul unui roman. Se vorbea mai mult despre ce se zvonise de curand: ca se va schimba guvernul si ca se vor face iarasi alegeri. Vorbind de asta, oamenii nu pareau bucurosi si isi faceau comentariile cu destul sarcasm.
- Nu-i mare lucru sa fii domn mare in Romania noastra. Abia te-ai asazat pe scaun, nici nu te-ai hodinit cumsecade, si altul il si trage de sub tine.
- Nici nu s-apuca bine de lucru, ca si traba sa plece!
Asa, ce se poate duce la bun sfarsit?
- Pai, cumu-i intr-un sat asa-i si-ntr-o tara: toata lumea vrea sa se-nfrupte. Li-i frica oamenilor ca nu le-ajunge la toti.
- Nici nu le va ajunge!
De unde tot iai si nu pui la loc, se ispraveste.
- Schimbarile astea dese nu-s bune de nimic. Eu am apucat jude in sat care a stat in slujba douazaci de ani, pana la moarte. Acuma-i mult daca ramane cineva in primarie un an. Ce lucru bun pentru sat se poate face intr-un an?
- Mai demult nu se inghesuiau oamenii la primarie ca acum. isi vedeau de treburile lor. Acum, deodata a-nceput sa-i doara pe toti capul de nacazurile satului. Ia ganditi-va numai la Nutu Oanei, la Ilia Cretului, la Toma Vantu, la Niculita Nanasului!
Toti au fost luati de dureri de cap si n-au mai putut durmi de grijile satului pana nu s-au vazut primari. Vedeti dumneavoastra ca si numele s-a schimbat: azi fiecare primar, nu mai este jude, ca mai demult.
- Da' poate vor mai fi si vorbe, mai oameni buni, si nu ne vom apuca iarasi de alegeri.
- Nu-s vorbe. S-a scris si la gazete!
- D-apoi cate nu se mai scriu azi si la gazetele alea!
Usa fu izbita de cateva ori, si in sala intra un roman imbracat de sarbatoare, cu ghetele lustruite ca oglinda. Era un om negricios, mijlociu de statura
, tuns cu frizura, cu mustata ratezata scurt, cu privirile pline de importanta; in centru lor licarea o flacara mica, rece, ce se plimba dispretuitoare peste capetele tuturor. Era zvelt, mladios, avea ceva ieminin in purtarea trupului si nepotrivit cu vocea lui barbateasca, adanca. Parea gata in orice clipa si de lingusire, dar si de incordare si atac.
- In sfarsit, iata pe cineva care ne poate spune ce-o mai fi si cu zvonurile astea, se auzi un glas, la intrarea in sala a noului venit.
- Daca nici
Ion Muja nu ne poate lamuri, pe cine am mai putea intreba, oare?
Omul paru sa nu ia in sama nuanta ironica a apostrofelor si, oprindu-se in mijlocul salii intreba:
- Despre ce-i vorba?
- Se zvoneste ca iarasi s-ar schimba guvernul si ca iarasi vor fi alegeri.
- Pana azi dimineata a fost doar un zvon. Dar acum e fapt. Guvernul s-a schimbat. Cel nou a facut juramintul azi la ceasurile zece.
- Nu mai spune!
Oamenii il inconjurara. Cei doi scriitori pusera condeiele pe niasa si se ridicara in picioare, inaltandu-se pe varfuri, ca sa vada peste capetele oamenilor, de parca asa ar fi putut auzi mai bine ce spunea Ion Muja.
- Cum de-ai aflat asa de rapede?
- Pai, daca-l cheama Ion Muja, cum sa nu afle!
Omul se uita sa vada cine a spus cuvintele acestea, si in ochii lui se ivira flacarile acelea mici, reci, dispretuitoare. si cine-a venit la guvern? intrebara mai multi.
- Liberalii, fireste!
Oamenii stiau ca, de la unire, Ion Muja facuse mereu politica liberala. Era un fel de barbat de incredere pentru vreo zece sate din jur. El tinea legatura cu conducerea de plasa a partidului. in sat mai erau vreo douazeci-treizeci de alegatori care votau de obicei cu Partidul Liberal. Restul, de vreo optzeci de alegatori, erau toti national-taranisti.
- Si cine sunt noii ministri? se interesara acum cativa din cei ce votau cu liberalii, imbulzindu-se in Muja.
Exponentul partidului nou-venit la putere ii insira pe toti.
- Aproape toti cei care-au mai fost!
- Aproape!
- De-acum se-apropie si primaria ta, Muja, se auzi un glas din fundul salii.
Ion Muja privi de sus spre coltul de unde venise vorba, dar nu raspunse.
- De-aceea se va fi imbracat el de sarbatoare, se auzi alt glas.
- Dati-i pace omului !
El va aduce o veste, si voi, in loc sa-i multamiti, va dati la el.
- Da' n-avem pentru ce-i multami!
N-au mai fost liberalii la guvern? si cu ce bine ne-am ales?
- De altfel, si ce spune el tot zvon va fi. Parca va fi stat cineva sa-i bata chiar lui telegraful!
Iata, dumnealor
-si vorbitorul arata spre cei doi scriitori din cancelarie
-parca stiu ceva? si dumnealor au doara, aici, telefon!
- Am auzit si noi ca-i criza de guvern
-raspunse unul. Nici domnul notar nu stie pana acum ca avem guvern nou.
Ion Muja ridica din umeri si trecu printre oameni spre biroul notarului. Un batran il prinse de maneca.
- Stai la rand, mandrul mosului!
Nu vezi cata lume asteapta aici? si toti au venit inaintea ta. La rand, ca la moara!
stiu ca nu-ti ard palmele a lucru in zi de sarbatoare.
Oamenii din apropiere rasera: tot satul stia ca Ion Muja se cam domnise de cand cu stapanirea romaneasca, si ca harnicia lui nu-si prea lasa urmele prin ograda si pe mosia sa. Ion Muja nu-l lua in sama pe batran: ciocani la usa si intra fara a mai astepta raspunsul. El stia ca, ducandu-i vestea, pe care in sat numai el si postarita o cunosteau, va fi bine primit de notar, pus aici de regimul liberal trecut, si care era acum in primejdie sa fie mutat, de guvernul cazut, undeva in Dobrogea, pentru a face loc in aceasta comuna fruntasa unui var de-al doilea al prefectului.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.