Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Domnisoara Ana - Capitolul 15 de Ion AGARBICEANU



Dupa o saptamana, il ruga pe tatal sau sa o duca la oras. Trebuia sa stea de vorba cu directoarea ca sa afle daca i s-a suprimat bursa, iar daca s-a suprimat, sa se intereseze cand va fi concursul. Ion Muja imprumuta, contra unei zile de coasa, aceeasi caruta si isi duse fata la oras. Temerea directoarei, marturisita lui Muja, se adeverise. Ministerul Instructiunii Publice, subt pretextul ca multe burse fusesera date abuziv, prin protectie politica, le anulase pe toate si dispusese tinerea unui nou concurs, ce urma sa se desfasoare peste o saptamana.
- Nu te-a anuntat Rada Frunzescu?
-o intreba directoarea. Eu nu stiam adresa parintilor tai, numele satului; am numai adresa lor din oras.
- Nu m-a anuntat.
- Ma mir. Am rugat-o inca de acum trei zile sa-ti trimita plicul cu avizul oficial.
- Nu avea cum sa ma anunte mai devreme. Posta vine la noi in sat numai o data pe saptamana. Directoarea se mira de cum s-a dezvoltat, de cat de bronzata era si-i spuse ca-i sade bine asa, parlita de soare.
- Dar ia asculta, Muja!
Nu ti-a amintit tatal tau de niste vorbe pe care le-am schimbat impreuna?
- Ba da, si va ramin foarte recunoscatoare.
- Asadar primesti?
- Cu multa bucurie. Traba sa stiti, doamna directoare, ca oamenii aceia s-au purtat foarte urat cu tatal meu.
- Da, stiu, mi-a spus dumnealui. Politica asta, fata mea, se amesteca-n toate; e o nenorocire pentru tara noastra!
inchipuie-ti, am avut un schimb greu de cuvinte cu inspectorul scolar cel nou. Am staruit ca bursa ta si a inca zece fete, tot eleve dintre cele mai bune, sa nu mai fie scoase la concurs. Nici n-a voit s-auda. I-am cerut ordinul ministerului in numele caruia luase aceasta hotarare, si n-a vrut sa mi-l arate. Presupun ca e numai o dispozitie a lui. Are relatii politice cu parintii unor fete din liceu, pe care vr


ea sa-i serveasca. Dar tu n-ai de ce sa te temi. E de neinchipuit sa cazi la concurs.
- O sa-ncep chiar de azi sa repet materia.
- Nu te mai intorci acasa ?
- Nu, cred ca voi ramane la familia Frunzescu. M-au invitat la ei cand am venit de la mare.
- Uite ce este, ai putea sa-mi faci un serviciu. Mi s-a-mbolnavit chiar acum secretara, si lucrarile de-nceput de an se-nmultesc. N-ai vrea sa ma ajuti?
- Cu toata placerea, doamna directoare.
- Te-as opri in internat, dar inca nu e terminata curatenia generala. N-ai avea nici pat, nici masa
- Multamesc de bunavointa, doamna directoare, dar voi sta la Rada. si cand sa vin?
- De mane de la opt. De la opt la unu. Dupa-amiaza esti libera. Poti repeta materia, desi nu cred ca ai nevoie, totusi e bine. Constiinciozitatea ne da siguranta reusitei. Muja se intoarse acasa multumit: fata lui era curajoasa si hotarata. intr-asta nu samana cu el, ci cu Veta. El era mai mult bun de gura decat bun de treaba, in fata obstacolelor, dupa cateva timide incercari de inlaturare, vointa lui se inmuia. Veta nu era asa. La greutati mari punea capul in piept si impingea. Cat au stat la oras, daca n-ar fi fost ea, ar fi trait in mare stramtorare. Leafa lui de cursor al bancii era mica, si daca ar fi ramas pe mana lui, nu le-ar fi ajuns nici jumatate de luna. Dar Veta facea pe dracu-n patru si le ramanea si de-o haina, si pentru trebuintele Anei. De cand se intorsesera in sat, Veta se tinuse de capul omului care luase mosioara in parte, sa renunte de cu toamna, sa se poata apuca ei de lucru. si nu avu tihna pana nu izbuti. Ion Muja nu numai ca ramasese pasiv, dar chiar o si desmanta:
- Zadarnic incerci, nu vei reusi
- zicea el. si chiar de s-ar invoi omul, cu ce vom lucra pamantul? Vitele le-am vmdut cand ne-am mutat la oras. Bani ca sa cumparam altele, de unde? Dar Veta nu se lasase biruita.
- Vom ara la inceput cu ajutorul celor care au plug si vite; le vom plati cu zile de lucru, si din intaia recolta vanduta ne vom cumpara doua vitele. Bun e Dumnezeu!
Vom iesi noi din nevoi!
Dar va trebui sa te pui si tu pe lucru, nu ca pana acum!
Doar nu vreai sa ramanem coada satului!
si mai lasa-i in plata Domnului pe toti colindatorii dupa voturi, care vin de la oras si nelinistesc satele, nemailasandu-i pe oameni sa-si vada de treburi. Doar ai vazut rasplata lor, cuvantul lor!
De-altfel, e mai mare rusinea ca un om in floarea vietii, sanatos si destept, sa astepte ceva de la altii!
Las-o focului de politica si de vorbarie, ca nu-i pentru tarani, nici pentru oamenii saraci!
Nu uita ca avem o fata si ca acum are nevoie de multe. Doar nu te-astepti s-o imbrace familia judecatorului aceluia care a luat-o la mare!
Ca nu-i nici orfana si nici cersetoare!
Asa si-ntr-altfel ii batea capul nevasta de cand se intorsesera in sat si vazuse ca barbatul ei se lasa si mai mult pe tanjala decat inainte de a se muta la oras. Se dezobisnuise de muncile de-acasa si tandalea mereu. Daca alte argumente nu l-au convins, cel cu fata ii merse lui Ion Muja drept la inima, ca o invinuire grea. Asa era !
Ana era acum fata mare si va avea nevoie de tot mai multe lucruri. Asa-i spusese si directoarea, si chiar de aceea i-a zis ca Ana ar putea castiga si ceva bani cu slujba aceea de monitoare in internat. Acuma, stiind ca Ana primise a fi monitoare, era mai linistit, dar totusi simtea ca trebuie sa-si puna si el carul in pietre. Daca toti din jurul lui muncesc, numai el sa ramaie cu bratele incrucisate? Apoi se saturase si de politica si de protectorii lui de la oras. Ani de-a randul l-au purtat cu vorba, iar acum, cand a dat de nacaz, au inaltat din umeri si i-au facut promisiuni pentru atunci cand se vor intoarce la guvern. Totusi nici aceste doua argumente n-ar fi fost hotaratoare pentru a-l porni pe un drum nou pe Ion Muja, daca nevasta-sa nu l-ar fi amenintat, in cele din urma:
- Daca nu vad ca te pui cu tragere de inima pe lucru, sa stii ca ma despart de tine. si adaogase, jurandu-se: Asa sa-mi ajute Dumnezeu !
Ion Muja stia ca nevasta-sa nu glumeste, ca-si tine cuvantul si cand nu se jura. De aceea nu se indoi ca amenintarea ei nu era vorba goala. ii era teama s-o piarda pe Veta. Ea ajunsese razimul principal al lui, al familiei. si se puse pe treaba. Dar totusi nu asa cum i-ar fi placut Vetei, cum se harniceau alti bafrbati din sat. Pe la mijlocul lui octombrie se trezira cu Ana acasa. Unul din judecatorii pe care-i cunoscuse in familia Frunzescu avea de facut un drum intr-un sat vecin, si Ana il rugase s-o duca si pe dansa pana-n satul ei, iar la intoarcere s-o aduca la oras. Venise acasa numai ca sa-i anunte ca reusise la concurs si ca deci isi redobandise bursa. Examenul acela de bursa avusese o mare semnificatie pentru ea: ii confirmase unele observatii anterioare. Comisia examinatoare era prezidata de insusi inspectorul cel nou. Ana baga de sama ca omul
-sa fi avut vreo cincizeci de ani
-era mereu cu ochii la ea, deandata ce intrase in sala de examen. Un zambet larg
- Anei i se paru unsuros
-i se lipise de fata. Cand ii venise randul sa raspunda, vazuse ca inspectorul ii punea intrebarile cele mai usoare. Atat de usoare, de copilaresti, incat se indigna. Dar inca in cursul examenului isi zise: O sa fac ce voi vrea cu barbatii!
O sa-i joc pe degete. Toti sunt la fel!
si simtise cum ii creste ura fata de clasa sociala careia ii apartinea inspectorul, ce nu-si mai deslipea privirea de pe ea, facandu-se ridicul prin intrebarile usoare pe care i le punea. De la o vreme, nici nu-i mai puse intrebari, ci, fara sa se sfiasca de profesoare si de elevele ce mai erau de fata, incepu a-i face complimente prin aluzii la frumusetea femeilor bronzate. Daca-i asa, o sa-i joace ea pe degete!
O sa-i pedepseasca pentru ca o batjocoreau cu privirile lor lacome. si va incepe prin a-ncerca sa-i oblige sa-l puna pe tatal ei intr-un post, sa poata castiga si el, mai usor decat la tara, o pane alba!
Caci, inca de cand se intorsese de la mare, isi daduse sama ca din nimic nu se poate intemeia o gospodarie si ca tatal ei nu va mai fi in veci un bun plugar. si incercarea ei nu ramasese fara rezultat. Cand ajunse acasa era dimineata, si parintii ei inca nu plecasera dupa treburi. Ei o primira cam infricati, gandindu-se ca, fereasca Dumnezeu, poate s-a-ntamplat ceva rau: poate ca au scos-o din internat, poate ca i-au luat bursa
- Nu, nu !
Nu se putea intampla una ci asta
-zise Ana cu insufletire. Mai mult chiar: in loc sa fac pe monitoarea in internat, sunt acum ajutoare de secretara la liceu. Lucrez cate doua ceasuri, dupa-amiezile. Doamna directoare m-a rugat, inainte de inceperea cursurilor, s-o ajut in cancelarie, pentru ca i se imbolnavise secretara. si i-a placut atat de mult cum lucrez, incat m-a numit ajutoare de secretara. Drept vorbind, sunt mai multamita asa; ca monitoare as fi avut raspundere mai mare si destul nacaz cu fetele. Veta-si facu cruce si multumi lui Dumnezeu.
- stiam eu ca el nu o sa ne lase tocmai acum, cand oamenii ne-au parasit.
- Am venit sa va vestesc toate acestea si mai ales sa va aduc o stire buna pentru dumneavoastra.
- Dar toate stirile pe care ni le-ai adus sunt bune, draga mea, zise Veta.
- Da, dar nu sunt toate
- raspunse Ana. Iata despre ce mai este vorba: am obtinut o noua slujba la oras pentru tata. O slujba cu mult mai buna si mai bine platita. si mai e si stabila. De-acolo, daca-si face bine treaba, nu-l mai poate scoate nimeni. E vorba de un loc de aprod la tribunal. Veta nu stia ce slujba era aceea de aprod, dar Ion Muja stia. si-i stralucira ochii. El ii socotise intotdeauna pe aprozii de la tribunal si pe cei de la Curtea de Apel ca facand parte din insasi institutia Justitiei. Aveau uniforma, erau bine platiti. Un aprod la tribunal era altceva decat un cursor la o banca!
Dar Veta se intuneca la fata.
- Frumos din partea ta, draga mea!
Cu ajutorul domnului Frunzescu, nu-i asa? Dar eu cred ca nu e bine sa ne mutam din nou la oras.. Cine stie ce schimbari se mai pot face, si iarasi vom ajunge pe drumuri !
Daca ne punem aici, cu inima, pe lucru, eu si tatal tau, cred ca vom reusi sa te ajutam si pe tine cu cate ceva, si vom trai si noi. E adevarat, acum, la inceput, e greu. Nu avem vite de jug, nu avem plug, nu avem car, nu avem cai. Dar cu vointa si mai ales cu munca vom avea. Ana vazu descurajarea de pe chipul tatalui ei si intelese ca intre timp se schimbase ceva in casa lor, ca el nu mai cuteza sa aiba alta parere decat maica-sa. I se facu oarecum mila de el, si-apoi ea venise cu un plan. De aceea zise:
- Uite ce este, mama draga !
M-am gandit si-eu la toate. Bine-i cum zici dumneata, dar ar mai fi o solutie. si, dupa mine, mai potrivita. Sa vina la oras numai tata, singur, iar dumneata sa ramai aici, la gospodarie. Din salariul lui de incepator
- trei mii cinci sute de lei, ar putea pune deoparte cate doua mii pe luna, si, intr-un an, ati putea cumpara vite de jug. Poate ca tata ar cruta si mai mult.
- De buna sama
-sari repede Ion, simtind ca-i vine apa la moara. Singur, as scoate-o la capat si cu o mie de lei pe luna.
- Eu stiu ca tata-i mai potrivit intr-o astfel de slujba decat aici, la gospodarie
- continua Ana. Iar dumneata, ramasa acasa, poti tine si locul urmi barbat!
Auzmd-o cu cata hotarare si incredere vorbeste si mirandu-se ca Ana il cunoaste atat de bine pe taica-sau, un zambet luminos trecu peste fata Vetei.
- Adevarat ca, daca voi avea cu ce, voi putea sa tin locul unui barbat, rase ea, luind mana fetei si mangaindu-i-o.
- Orasul nu e departe. Tata, daca ar avea o bicicleta, ar putea veni, tot a doua dumineca, acasa. Ion Muja isi duse involuntar mana la mustata, ca sa-si ascunda un zimbet. Cat fusese cursor la banca, mereu isi dorise o bicicleta. Acum se si vedea intrand calare pe doua roate in sat.
- Draga mea, judeci ca un om in toata firea si sunt foarte multamita ca avem o astfel de fata. Cred ca e bine asa cum spui tu. Eu sa raman aici. De-altfel, eu nu m-as mai intoarce pentru nimic in lume la oras. Prin prea mari umilinte am trecut. Adevarat mai este si ca tatalui tau ii mai place o slujba cat de mica la oras, decat munca pe ogor. Asa-i el, si vad ca nimic nu-l mai poate schimba. Nu vezi cum ii stralucesc ochii de cand ai pomenit si de bicicleta? Ion Muja isi cobora repede privirile si se apleca sa culeaga un pai de pe jos, numai sa nu se uite in ochii muierii, care
-stia el
- il sagetau drept in inchipuirea aceea a lui calare pe bicicleta!

- Daca vine singur, poate avea si locuinta gratuita in cladirea tribunalului, asa mi s-a spus, adaoga Ana. Hotararea era luata. Ion Muja incepu sa se laude ca o va scoate el la capat si numai cu cinci sute de lei pe luna si ca restul i-l va aduce regulat Vetei. Cand vor avea vite de jug, vor incepe sa-si cumpere si pamant, ca sa-si mai creasca mosioara. Vreme de trei ceasuri, cei trei petrecura fericiti, facand planuri de viitor. Pe la amiaza sosi masina, si Ana pleca. Ana nu le daduse parintilor ei nici o deslusire despre cum ajunsese sa obtina postul acela pe care Ion Muja trebuia sa-l ia in primire peste cateva zile. Cand venise la oras, in primele zile ale lui septembrie, Ana locuise o saptamana la familia Frunzescu. Nimeni din casa, nici macar Rada, nu stia nimic despre nenorocirea ce cazuse pe capul parintilor ei, si, cand aflara, se scandalizara de o astfel de razbunare meschina impotriva unui mic functionar. Ce politica mai este si asta care se face la noi, de rasturnare a tuturor lucrurilor odata cu schimbarea guvernelor?!
se mirase, revoltata, doamna Frunzescu, iar Rada-i tinea hangul, foarte revoltata si nacajita ca prietena ei va avea de intimpinat mari greutati materiale
- mai mari decat cele de pana acum. intr-o zi, dupa masa, ramanand singura in sufragerie cu judecatorul Frunzescu, Ana isi lua inima in dinti si-l ruga sa se intereseze daca este cumva vreun post vacant de aprod la tribunal sau la Curtea de Apel. stia ca domnul Frunzescu e un om bun si ca o va ajuta, dar ca va trebui sa insiste in staruinta ei, pentru ca magistratul, comod din fire, nu-si prea lua bucuros angajamente.
- Nu stiu sa fie vreun loc vacant
-zise domnul Frunzescu. Dar ma voi interesa, desigur. Totusi, in cazul in care se va ivi vreun post liber, esti sigura ca tatal dumitale ar primi sa fie aprod? Un aprod e
-cum sa-ti spun ?
- un fel de om de serviciu. Asa ca ar fi bine sa-l intrebi. S-ar putea sa nu-i convina
- Dar, domnule Frunzescu, tot un astfel de post a avut si la banca.
- Parca stiam ca e functionar.
- Asa-i spuneam eu, dar adevarul e ca la banca era cursor. Vedeti, domnule Frunzescu, pentru noi, cei iesiti din popor, e greu Nu cutezam sa cred ca voi fi primita in casa dumneavoastra, ca prietena a Radei, daca ati fi stiut ca tata nu e decat un simplu cursor la o banca. Magistratul clipi repede din pleoape.
- Hm !
De, recunosc ca sunt greutati. Dar, in fine Uite ce este, Ano !
Eu ma voi interesa, si daca se va ivi vreun post, te voi anunta.
- Va foarte multamesc, domnule Frunzescu. Ati fost cu totii, mereu, asa de buni cu mine!

- Ei, lasa acum!
Nu esti tu cea ma
i buna prietena a fiicei noastre? Peste cateva saptamani, judecatorul veni cu vestea cea buna.
- Este un post liber. Nu la noi, la judecatorie, ci la tribunal. Dar e acelasi lucru, si ,mai ales acelasi salariu. Cu chestiunea aceasta se ocupa insa judecatorul Zamfir. Am vorbit cu el si am pomenit de tatal tau. Mi-a spus insa ca sunt vreo douazeci de petitionari, aproape toti cu proptele politice. Pare sa fie greu. Din felul in care-i vorbise, Ana pricepu ca domnul Frunzescu nu va face nici un pas mai departe. Nu numai pentru ca era lipsit de energie, ci si pentru ca nu-l putea suferi pe acel Zamfir. Era de mirare si faptul ca vorbise cu el, pentru ca in familia Frunzescu numele lui era pomenit foarte rar si numai ca exemplu de imoralitate. Ana nu statu insa pe ganduri si se hotara sa se duca totusi la acest Zamfir ca sa intervina pentru tatal ei. Era singura lui sansa. Judecatorul Zamfir fu extraordinar de surprins cand il anunta usierul ca o eleva de liceu marisoara
-asa-i spusese
-doreste sa-i vorbeasca. O eleva de liceu?!
Omul
- inalt, uscat, sclivisit, cu haina ireprosabila, cu dunga pantalonilor impecabila
-scoase repede o oglinjoara din buzunar, isi aranja pieptanatura, care nu-i acoperea prea bine chelia timpurie, si-i spuse usierului s-o pofteasca sa intre. Desi primea multe vizite feminine, pentru diferite interventii, era intaia oara in cariera lui ca primea vizita unei eleve de liceu. Omul se credea irezistibil si nu se sfii sa-si faca ganduri dintre cele mai indraznete in legatura cu vizita Anei. Ei si ce-i daca-i eleva de liceu?
-isi zise el. Se pare ca in vremile noastre nu mai exista fete nevinovate. Judecatorul Zamfir o primi cu toata curtoazia, ca pe-o femeie in toata firea. Se hotarase, inca inainte de-a intra Ana, sa-i dea toata atentia cuvenita unei femei; dar dupa ce o vazu, isi dadu sama ca nici n-ar fi putut s-o primeasca altfel: dinaintea lui, desi in uniforma, nu statea o eleva de liceu, ci o domnisoara. si inca ce exemplar de rasa !
» isi zise el in gand. Ana isi pleda cauza cu toata caldura, privind limpede si cinstit in ochii omului care o invitase sa se aseze si sa-i spuna care ii este pasul. Nu se simti umilita, cerand pentru tatal ei o slujba asa de modesta. si parca nici magistratul nu se mira ca o fata atat de frumoasa si de bine-crescuta are un tata de asa joasa conditie sociala. Anei ii fu deajuns o privire pentru a-si da sama ce impresie facuse asupra omului. Toata fata lui era inundata de lumina, iar pupilele ochilor i se marisera. Ascultand-o, pe buzele lui intredeschise juca un zambet subtire, desi nimic din ceea ce-i spunea Ana n-ar fi trebuit sa-l faca sa zambeasca. Se afla in fata unei drame sociale: o fata tanara, o eleva de liceu, era constransa de imprejurari potrivnice varstei sale sa-si ia pe umerii-i fragezi griji de om matur.
- A mai facut undeva serviciu pana acum tatal dumitale? intreba el dupa ce Ana ispravi si-si puse mainile in poala.
- Da, sase ani. La o banca, aici in oras. Cursor.
- Foarte bine, domnisoara. Deci are experienta, cunoaste orasul.
- Da. si sa stiti
-nu o spun pentru ca e tatal meu, ci pentru ca acesta e adevarul
-e un om destept, cu scoala.
- Foarte bine, domnisoara!
Cat timp vorbise Ana, judecatorul nu o slabise din ochi, si lumina de pe fata nu i se umbrise.
- Numirea lui ar fi sigura daca ar putea sa si locuiasca in cladire. Avem nevoie de un aprod care sa doarma aici. Dar nu e decat o camera si am prefera deci pe unul necasatorit.
- Dar, am uitat sa va spun, tata ar veni singur. Mama ar ramane acasa, la gospodarie. Ea nu vrea sa se mute la oras.
- Perfect, domnisoara!
S-a facut!
Unde-i cererea?
- Cererea?!
Care cerere?
- Cum care cerere?!
Cererea de angajare? N-ai adus-o?
- N-am stiut ca e nevoie de cerere
- Am sa-ti pun o nota rea.
- Va rog ?
- Zic ca am sa-ti pun o nota rea la practica. Cum se poate ca o eleva in clasa a saptea sa nu stie ca fara un act scris nu se poate lua in sama nici o cerere de angajare?!
Se uita incantat la ea. Uimirea, incurcatura care i se citea pe chip ii dadea o expresie adorabila.
- O s-o aduc peste doua zile, zise Ana.
- Peste doua zile e prea tarziu!

- Dar tata, oricum, nu e in oras
- Dar nici nu e nevoie sa fie !
sezi, te rog, la biroul meu si fa dumneata cererea in numele lui.
- Se poate?
- Bineinteles ca se poate!
E numai o formalitate. ii dadu o foaie de hartie si stiloul lui. Ana se aseza pe scaunul de la birou.
- Ai invajat desigur, la stilistica, cum se face o cerere.
- Da, insa
- Am inteles. Scrie, deci. ti-o dictez eu. Judecatorul Zamfir i-o dicta cat putu de rar, aplecandu-se mereu, cand de la dreapta, cand de la stanga, cand din spatele fetei, subt pretextul sa vada daca poate dicta mai departe. Ana scria cu litere mari, energice, ceea ce-l cam surprinse pe judecator. Parea un scris barbatesc.
- Ce faci?
- intreba el la un moment dat. Scrii asa pentru a semana scrisoarea cu a unui barbat? incerci sa imiti scrisul tatalui dumitale?
- Nu!
Asa e scrisul meu obisnuit. Tata, saracul, n-are scrisoare chiar atat de frumoasa.
- ast i suna a autoapreciere!

- Dumneavoastra nu va place?
- Cum de nu!
E un scris foarte clar si foarte energic. Dupa scris, pari o fata cu foarte mare vointa.
- Sunt prima in clasa!

- Nu mai spune!
Felicitarile mele!
Cred ca esti prima la toate. Te rog, continua. Unde am ramas? Si domnul Zamfir iarasi se apleca peste umarul Anei ca sa-si gaseasca sirul ideilor Dictarea tinu mult. Judecatorul nu se putea rabda, cand se apleca asupra scrisului, sa nu atinga, cand umarul, cand bratul fetei. Ana parea sa nu ia in sama nimic, dar stringea tot mai tare din dinti.
- Gata!
De-acum numai timbru trebuie sa-i pui si e in regula.
- Ce timbru? N-am nici-un timbru !

- Asteapta putin, sa-i spun omului de serviciu sa aduca unul.
- Pot sa ma duc eu dupa timbru
- De ce?!
Omul e aici, la-ndemana. Si iesi sa-i spuna aprodului sa cumpere un timbru. Urma un sfert de ora penibil. Judecatorul, neslabind-o mereu din ochi, voi sa stie multe despre ea, despre liceu, despre fetele din internat, despre profesoare. Ana, banuind ca judecatorul Zamfir ii spusese aprodului sa nu se-ntoarca prea curand, intra in joc si incepu sa-i evite intrebarile prin raspunsuri care le anticipau si in acelasi timp schimbau directia convorbirii, prin povestiri detaliate despre aspecte secundare care nu puteau sa-l intereseze pe Zamfir, ori, cand nu mai avea alta iesire, prin replici taioase. Judecatorul pricepu ca are-n fata lui o fata inteligenta si care cunostea arta conversatiei in gol, si fu si mai intrigat. Daca tatal ei era un simplu taran stiutor de carte, de unde capatase ea, asa de timpuriu, rafinamentul acesta atat de subtil? In sfarsit, sosi si aprodul cu timbrele, si pana sa le lipeasca judecatorul pe cerere, Ana-i intinse omului o piesa de douazeci de lei, ca sa i le plateasca.
- N-am restul, domnisoara, zise acesta.
- Dar nici nu ti-am cerut restul, raspunse Ana. Judecatorul prinse dialogul si-si zise: Ia te uita, domnule!
Se poarta de parca n-ar fi cine spune ca este!

- Iata, am pus si rezolutia pe cerere, domnisoara Muja. si trebuie sa stii ca mai sunt peste douazeci la mine in sertar!

- Va sunt foarte recunoscatoare, domnule judecator. Va multamesc atat in numele meu, cat si in numele tatei. Acum numirea e sigura? si daca este, cand traba sa se prezinte tatal meu la slujba?
- Bineinteles ca-i sigura!

- raspunse judecatorul, putin contrariat de intrebarea Anei. Sa se prezinte peste sase zile. La 15 octombrie.
- Inca o data, toate multamirile mele, domnule judecator. si acum, va rog sa ma scuzati, dar traba sa plec. Ma grabesc. Am lipsit cam mult, si nu vrea s-o supar pe doamna directoare.
- Ai venit aici cu permisiunea ei ? Ana il privi mirata.
- Se-ntalege!
Altfel cum as fi parasit internatul?!

- Si directoarea dumitale cunoaste motivul care te-a adus aici?
- E normal sa-l cunoasca!

- Si stie ca ai venit la mine? intrebarea o pusese cu o voce schimbata.
- Da. stie tot.
- Si, te rog, domnisoara Muja, de unde stiai dumneata ca trebuie sa mi te adresezi tocmai mie?
- De la domnul judecator Frunzescu.
- Da, mi-aduc aminte ca mi-a pomenit de tatal dumi-tale. il cunosti mai de mult pe domnul Frunzescu?
- Da, de cativa ani. Fiica lui, Rada, e cea mai buna prietena a mea, raspunse Ana, ridicandu-se de pe scaun si inclinandu-se usor in chip de salut. Si, indreptindu-se cu pasi fermi spre usa, parasi camera. Dupa ce iesi in strada, se scutura instinctiv, ca si cum ar fi vrut sa scuture de pe ea un praf ce-i facea impresia ca i se lipise de uniforma, si isi trecu mana peste fata. Apoi se indrepta repede spre internat. Era multumita. Reusise. Numirea lui Ion Muja se facu a doua zi, si judecatorul Frunzescu i-o comunica Anei. Iar Ana se folosise de cel dintai prilej ca sa-l anunte pe taica-sau. si cum avea sa le dea mai multe vesti bune parintilor, se bucurase sa li le duca ea insasi. La cateva zile dupa intrarea lui Ion Muja in slujba, domnul Frunzescu o intreba pe Ana, care se afla in vizita la Rada:
- E adevarat ca ai dus personal cererea tatalui tau la judecatorul Zamfir ?
- Da, raspunse Ana, fara nici o ezitare. Tatal Radei incrunta sprincenele.
- Daca m-ai fi intrebat pe mine, nu te-as fi sfatuit zise el. Domnul acela nu are o faima prea buna. il viziteaza, pentru interventii, cam prea multa lume feminina.
- Dar eu n-aveam pe cine sa trimet la el!
raspunse Ana.
- E adevarat dar poate ca-l numea si fara vizita ta, zise domnul Frunzescu, stiind ca el n-ar mai fi intervenit inca o data la judecatorul Zamfir si ca in nici un caz n-ar fi dus el cererea lui Ion Muja.
- Nu stiu daca ar fi facut-o. Ce stiu, e ca tata avea mare nevoie de numirea asta, si ca dumneavoastra mi-ati spus ca erau vreo douazeci de cereri. Dumnealni mi-a spus tot asa.
- Da, asta-i adevarat. Domnul Frunzescu nu mai zise nimic, dar o invalui pe fiica-sa, pe Rada, care, la brat cu Ana, ascultase convorbirea, intr-o privire ingrijorata. Ca si cand ar fi inceput sa se teama de prietenia Radei cu Ana. Dupa ce ramasera singure, Rada o intreba:
- stii de ce nu-i place tatei ca ai fost acolo? De ce se spune ca Zamfir nu are o faima prea buna?
- Mi se pare ca ne-a spus insusi domnul Frunzescu: pentru ca primeste prea multe vizite feminine.
- Da. Dar tocmai asta e. intelegi la ce fel de vizite a facut aluzie? De ce natura sunt vizitele acelea?
- Pentru interventii. A spus-o chiar tatal tau.
- A spus-o, dar nu putea sa vorbeasca pe fata. E vorba, draga mea, de niste vizite cam deochiate. Tot orasul stie ca-i un mare Don Juan. si e compromitator pentru o femeie sau pentru o fata sa-i faca vizite.
- Se poate sa fie asa cum zici ca stie tot orasul. Nu te contrazic. Dar eu, si in cazul ca as fi stiut ce se vorbeste pe sama lui, tot as fi intervenit la el pentru numirea tatei. Doar ti-am spus in ce situatie sunt parintii mei!
Cine sa le vina intr-ajutor? Oamenii politici care l-au adus la oras, i-au dat asigurari ca va ramane la banca pana la pensionare. Altfel mama nu s-ar fi miscat din sat. Cand au venit aici, si-au vindut vitele, si-au dat in parte mosia, si acum nu mai au cu ce sa-si refaca gospodaria.
- Da, stiu, mi-ai spus. insa noi trebuie sa tinem si la numele nostru bun. Doamna directoare a stiut pe cine anume vrei sa vezi la tribunal?
- Se-ntalege!
Nici nu mi-a trecut prin cap sa-i ascund de ce si la cine ma duceam la tribunal.
- Atunci ma mir cum de ti-a dat permisiunea sa-l vezi pe Zamfir!
Ea stie bine ce faima proasta are judecatorul acela!

- Ei, iata ca mi-a dat totusi permisiunea. Poate ca se va fi gandit si dumneaei, cum ma gandesc si eu acuma, ca decat faima buna e mai de pret altceva.
- Ce anume?
- Existenta cuiva, existenta unei familii.
- Chiar cu pretul compromiterii numelui bun?
- Cu compromiterea lui reala, in fapt, desigur ca nu. Dar, in ce ma priveste, cata vreme sunt curata si dreapta, nu-mi prea pasa de ce spune gura lumii, de asa-numiti faima buna sau rea. Am inceput sa intaleg si eu cu ce masuri te apreciaza lumea
- Ano, n-ar trebui sa judeci asa. Multe depind in viata de ceea ce crede lumea despre noi, de felul in care suntem vazute!

- Ei bine, Rado, eu m-am hotarat sa nu ma orientez dupa gura lumii nici sa izbutesc in viata dupa faima ce-mi vor face-o altii, ci dupa propria mea convingere, asa cum imi va porunci, de fiecare data, constiinta mea.
- Pornind pe drumul asta, poate ca odata si-odata ai sa regreti.
- Nu stiu, se poate, dar n-am de ales. Pe alt drum nu pot merge.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.