Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Domnisoara Ana - Capitolul 16 de Ion AGARBICEANU



Ana Muja intra in noul an scolar, in clasa a saptea, stapanita puternic de senzatia ca trecuse un foarte lung interval de timp de la examenele de fine de an ale clasei a sasea. Zadarnic isi zicea ca n-au trecut decat doua luni si jumatate de la intoarcerea la vechiul ritm al cursurilor si al pregatirii lectiilor; ea simtea mereu distanta enorma dintre vechiul si noul an scolar. Avu nevoie de o sfortare constienta de cateva saptamani pana sa se poata obisnui din nou cu ritmul scolii. Experientele ei din cursul vacantei, framantarile sufletesti prin care trecuse, noua lupta pe care o incepuse cu viata, noile preocupari, o faceau sa asculte prelegerile si sa citeasca lectiile cu capul gol de pricepere, gandurile fugindu-i mereu intr-alta parte. Nu o mai interesa in nici un fel cartea, scoala; era obsedata doar de planurile prin care va putea birui in viata. De multe ori senzatiile o asaltau fara nici un fel de logica, mentinand-o intr-o stare de incordare, de veghe asupra sa insasi, alteori aruncand-o intr-o stare opusa, de oboseala, dominata de sentimentul zadarniciei oricarui efort. La inceput puse schimbarea aceasta pe sama distantei in timp dintre sfarsitul vechiului an scolar si inceputul celui nou. Dar, observindu-si colegele, isi dadu sama ca majoritatea lor ramasesera niste copile si ca timpul trecut intre cei doi ani scolari nu putea fi singura cauza a schimbarii ei. Analizindu-se, intelese mai intai ca se scuturase de continua sa preocupare de propria-i persoana, de nazuinta ei inversunata de-a ajunge o fata pregatita sa intre in clasa sociala la care ravnea. Farmecul vechi se imprastiase: clasa suprapusa nu o mai atragea ca un ideal, de cand incepuse sa o cunoasca, ci ca un camp de lupta, pe care ea trebuia sa biruie cu orice pret. Vanitatea si mandria ei iesisera din faza ingusta si marginita a copilariei, cand o umilea conditia mizera a p


arintilor ei si cand facuse sfortari uriase ca sa-si insuseasca bunele maniere din societatea culta, sa-si dobindeasca educatia sociala pe care o considera necesara in atingerea scopului propus. Acum se dispretuia cand se gandea la astfel de prostii. Revenise cu sinceritate la sentimentul natural fata de parinti, intelegand ca pozitia si situatia materiala in care traiau nu scade cu nimic valoarea lor umana, intre timp, se convinsese ca multi oameni din patura sociala spre care ravnise nu pretuiau cat taica-sau si cat maica-sa. E adevarat, i se parea putin ridicula satisfactia lui taica-sau de-a fi aprod, de-a fi in randul domnilor. Totusi acest ridicul nu o facea sa-l desconsidere, ci sa-l compatimeasca si sa se gandeasca la el cu un fel de duiosie trista, ca la cineva ramas, si la varsta maturitatii, in naivitatea copilariei. Nu mai incerca sa ascunda situatia sociala a parintilor sai. Multe din colegele ei se simteau jignite, revoltate, cand o auzeau uneori vorbind acum despre greutate i cu care unii oameni isi castiga, in Romania mare, panea cea de toate zilele, si mentionindu-i, printre acestia, si pe parintii ei. Nu mai traia izolata. Dar colegele observara la ea, acum, alta sminteala, cum o numeau ele: se purta ca si cand ar fi fost o femeie matura, iar ele niste biete copile necoapte. Li se parea
-si nu se inselau prea mult
-ca Ana adoptase fata de ele un fel de atitudine protectoare. Totusi, asa cum era acum, le era cu mult mai simpatica decat in anii trecuti; fetele, internele indeosebi, simteau ca nu mai aveau de-a face cu fata mandra si rece de mai nainte. Dar, totodata, simteau ca, totusi, ramasese in ea ceva din vechea Ana Muja. Desi acum nu mai refuza societatea lor, ele simteau ca traieste intr-o alta lume, ca e dominata de o vointa, de o hotarare care o ridicau peste preocuparile comune. La inceputul anului scolar, Ana avu cateva saptamani grele. Dadu chiar cateva raspunsuri slabe, cand fu ascultata la unele materii, incat profesoarele incepura sa se mire. Dar curand, vacanta, cu impresiile-i puternice, turburatoare, incepu sa intre tot mai mult in umbra uitarii, pana cand, la un moment dat, Ana isi simti sufletul eliberat de poverile verii si dominat din ce in ce mai puternic de vechile ei preocupari de eleva, de dorinta ei de a birui in viata. Se puse pe lucru cu puteri inzecite, petrecandu-si tot timpul liber cu nasul in carti, citind carte dupa carte din biblioteca liceului si imprumutand uneori si alte carti, pe care nu le gasea acolo, de la colegele ei externe. Lucrul in cancelaria liceului, ca ajutoare de secretara, doua ceasuri dupa-amiaza, nu i se parea greu. Se obisnuise repede cu munca de-acolo si lucra cu spor. Mai mult, efortul acesta suplimentar ii tinea treaza constiinta ca datoria ei era sa invinga orice greutati, sa biruie in orice imprejurari. in acelasi timp, cu fiecare carte citita, orizontul ei se largea. Cuceririle spiritului omenesc o incantau. Citind istorie, istoria o cucerea si se hotara sa se inscrie la Facultatea de istorie; citind filosofic, se razgandea si se hotara sa studieze filosofia; citind literatura, isi zicea ca toata viata ar trebui sa se ocupe numai de literatura. Fiecare materie ii deschidea porti largi, prin care intrevedea cunoasterea unor lumi noii, pline de frumuseti nebanuite. O parte din experientele vacantei o regasi in cartile de literatura, mai ales in romane. Daca le-ar fi citit mai inainte, s-ar fi lasat furata de sentiment. Dar experientele facute in timpul vacantei reduceau la proportii reale creatiile fanteziei autorilor. Intelese degraba ca ceea ce stia din experienta era inca prea putin, aproape nimic fata de ceea ce se putea intampla in viata, in viata acelei paturi sociale spre care ravnise si din care erau luate aproape in exclusivitate subiectele romanelor. Lucru curios insa: Nimic din ceea ce citea in aceste romane nu o surprindea, ca si cand ea si-ar fi facut o parere definitiva asupra acestei clase sociale si s-ar fi asteptat sa intilneasca in carti ceea ce vazuse, auzise sau banuise pe baza celor vazute si auzite: scandaluri de natura celui ce izbucnise in sara aceea la conac, adultere si divorturi, traiuri in trei, tipuri de felul lui Jean Frunzescu, a judecatorului Zamfir, a inginerului Marinescu, a tinerilor si tinerelor cunoscuti pe plaja; suferinte grele, ca ale familiei Ionescu; goana dupa situatii, distractii si placeri; libertinaj asemenea celui descoperit de ea la mare; superficialitate, intrigi si calumnii cum vazuse la oaspetii de la conac; femei hotarate si voluntare ca doamna Frunzescu; barbati molai ca domnul Frunzescu; femei care semanau cu directoarea si cu profesoarele ei; fete ca Rada sau ca sumedenia de tipuri din internat. Cartile contineau insa, in forme si subt aspecte nespus de variate, si in gradatii nesfarsite, viata intreaga a acestor oameni, nu simple fragmenta, cum cunoscuse ea. Un furnicar si o tesatura de patimi si de intrigi care o captivau, ii tineau treaz interesul si o faceau sa nu mai lase cartea din mana pana nu o termina. Dar ceea ce o captiva in mod deosebit era desfasurarea luptei pentru existenta si iubirea. Ramase surprinsa cand descoperi in patura sociala pe care ea, in constiinta ei, o condamnase definitiv, lupte inversunate impotriva obstacolelor pe care le ridica viata in fata celor care voiau s-o cucereasca; cand intalni tipuri de tineri si de barbati cu inalte preocupari intelectuale si morale, tipuri de femei si fete pure, care dispretuiau si condamnau, ca si ea, traiul josnic, ba chiar si situatiile materiale pe care ea vroia sa le cucereasca. Uneori cadea pe ganduri. Sa fie care chiar atat de variata viata acestei clase sociale care-i pangarise ei sufletul? Sa fie oare chiar atat de complexa? O captiva si iubirea, intalnita in mai toate cartile pe care le citea, si adeseori ramanea visatoare, cu volumul deschis dinainte-i. Era oare acesta un sentiment dominant in viata, era insasi viata, cum banuia din cele citite? Nu-l intelegea. De cand se stia, fusese roaba numai mandriei, dorintei de-a ajunge pe aceeasi pozitie sociala cu fetele din clasa culta, de-asi insusi purtarile lor, educatia lor, de-a atrage atentia tinerilor asupra ei, de a fi admirata. Dar in toate acestea nu era nici urma din acea puternica bataie a inimii pe care o intrezarea in dragostea eroilor din romane. Nenorocul ca intaiul tanar care se apropiase de ea, Jean Frunzescu, sa nu se apropie pe calea inimii, ci a trupului, revoltind-o, ii ferecase sufletul, si ea nu si-l mai putea deschide pentru a intelege adevarata iubire. Promiscuitatea de la mare, care o scarbise adanc, pusese inca o platosa peste sufletul ei, care simtea nevoia de a-si apara castitatea feciorelnica impotriva oricarei brutalizari. De aceea uneori nu mai stia ce sa creada: erau numai vise iubirile din romane, sau puteau fi adevarate? Pentru ca nu gasea nici un raspuns in sufletul ei la aceasta intrebare, se intorcea, bucuroasa sa scape de sentimentul unei neputinte, la munca de fiece zi, cu rezultate pozitive, care-i dadea incredere in fortele ei. In cursul noului an scolar, fu invitata de mai putine ori decat in trecut de familia Frunzescu. La inceput, remarcand aceasta rarire a invitatiilor, o puse pe sama situatiei sociale a lui taica-sau. Se gandise ca, desigur, era greu pentru un judecator s-o primeasca in casa lui pe fata unui aprod de tribunal. si probabil ca, daca n-ar fi fost prietenia Radei, n-ar mai fi fost invitata deloc. Apoi, dupa discutia cu Rada despre judecatorul Zamfir, banui ca insasi prietena ei rarise invitatiile pentru ca punea prea mult pret pe gura lumii si pe numele bun al familiei Frunzescu. Adevarul era insa cu totul altul, sau, mai bine zis, aproape cu totul altul. si functia lui Muja, si vizita Anei la judecatorul Zamfir influentasera sentimentele familiei Frunzescu fata de ea. Dar mai greu atarnase in cumpana hotararii doamnei Frunzescu de a nu o mai invita decat foarte rar pe Ana la ei in casa, o scrisoare ce sosise pentru ea pe adresa familiei Frunzescu. Plicul purta tiparit numele unei fabrici din Iasi la care lucra inginerul Marinescu. Si mama si fata fura intrigate de scrisoarea aceasta. Oare ce putea sa-i scrie Anei inginerul Dinu Marinescu? si de ce sa-i trimita Anei o scrisoare, cand Rada nu primise de la el, de cand plecasera de la mare, decat o simpla ilustrata? si-apoi, cum de-si permiteau, atat inginerul Marinescu cat si Ana, sa corespondeze folosind adresa lor? Era o necuviinta care o indigna adanc pe doamna Frunzescu. si, la urma urmelor, ce avea sa-i spuna Anei atat de confidential inginerul Marinescu de-i trimitea o scrisoare inchisa? Inginerul era o partida buna pentru Rada. Cele doua familii trecusera de mult de faza simplelor aluzii despre viitoarea casatorie a copiilor si acum, deodata, nitam-nisam, intra la mijloc fata asta, Ana, careia Rada ii acordase prietenia ei devotata si pe care ei o primisera cu bratele deschise in casa lor, ba inca ii oferisera si o vacanta la conac si la mare. E adevarat ca tinerii se cunoscusera la mare si ca acolo, in vartejul jocurilor de pe plaja, se apropiasera unul de altul. Dar, ma rog, asa-i la mare!
Tinerii mai flirteaza intre ei. Dar de aici si pana la a-i scrie scrisori inchise si de a le trimite pe adresa familiei lor e o distanta!

- Sa-i duci scrisoarea, Rado, dar sa-i spui ca noi nu suntem oficiu postal. Daca-i mai scrie, sa-i trimita epistolele la liceu, ori sa-si caute alt intermediar. Rada era tentata sa deschida plicul: ardea de curiozitate sa stie ce-i scrie. Dar pentru ca stia ca asa ceva nu se cuvine sa faca, ii duse scrisoarea. Nu insa fara sa-i incolteasca in inima un sentiment de invidie. Ana lua scrisoarea fara macar sa banuiasca de la cine-i. Numele firmei de pe plic nu-i spunea nimic. Uitase de mult la ce fabrica lucra inginerul, cum uitase si de biletelul pe care i-l dase la despartire, iar ea il aruncase in mica ei poseta de la mare, ce zacea acum in cufarul ei de la internat. Cazusera asupra-i, la sosirea acasa, atatea evenimente noi
-scoaterea din slujba a lui taica-sau, suprimarea bursei, concursul, functia ei de ajutoare la secretariat
-incat uitase cu totul de bilet. Numai dupa ce deschise plicul si se uita la iscalitura isi aduse aminte de el. Oare nu-l pierduse? isi aminti ca pe biletel era si un rand scris cu creionul, pe care nici nu apucase sa-l citeasca.
- E de la inginerul Marinescu, ii spuse ea Radei, care astepta sa vada ce impresie ii va face Anei scrisoarea.
- Asta stiu si eu.
- De unde stii ?
- Dupa firma de pe plic. Ana se uita la plic.
- Asta e adresa lui?
- Ei, parca tu nu stii ca el lucreaza acolo!

- Voi fi stiut, dar am uitat de mult. Tare de mult!
tie nu ti se pare, Rado, ca am fost la mare acum un veac?
- Ce prostie!
Cum sa mi se para asa ceva? Dimpotriva, mi se pare ca de-abia ne-am intors. Uite, inca mai suntem bronzate.
- Ba, mie mi se pare ca a trecut foarte mult timp de-atunci. Aproape c-am uitat cum a fost.
- In cazul acesta il vei fi uitat si pe Marinescu.
- Pana acuma, da. Am avut atatea nacazuri, atat de mult de lucru!
Vezi, am si uitat sa-ti spun ca, la despartire, inainte de a ne urca in masina, el mi-a spus ca-mi va scrie pe adresa voastra, si nu la liceu. Credeam ca glumeste, cum e felul lui, si nu credeam ca are vrun rost sa va spun. si acuma regret ca nu l-am oprit sa-mi trimeata scrisorile pe adresa voastra. Poate ca m-ar fi ascultat.
- Si de ce regreti?
- Pai, lasa impresia ca mi-ar scrie cine stie ce lucruri pe care nu le-ar putea citi si doamna directoare. si-apoi cred ca nu se cade sa va deranjeze pe voi cu scrisorile adresate mie.
- Da, a facut si mama oarecare aluzie la asta.
- Ei, vezi!
I-am spus ca, daca vrea sa-mi scrie, sa-mi trimeata epistolele la liceu, dar sa nu spere la vreun raspuns, pentru ca doamna directoare le va arde. Se vede ca s-a chiar temut de asta Bineintales ca eu glumeam Dar, ia sa vedem, ce-mi scrie!
sazi aci pe scaun si asculta. Si Ana despatura hartia, pregatindu-se sa citeasca.
- O, te rog, nu!
Nu se cade sa ascult!
zise Rada, razgandindu-se si ridicandu-se de pe scaun.
- Te rog, ramai si asculta!
Ce poate sa-mi scrie decat niste prostii? si-apoi, nu-l cunoastem amindoua? Ba tu de mai de mult ca niine. Asculta deci. Rada, nehotarata, sezu totusi. si Ana incepu sa citeasca : Stimata domnisoara Ana, Stiindu-te foarte uituca, sa-mi dai voie ca mai intai sa ma prezint. Sunt inginerul Marinescu, directorul etcaetera. Nu-ti spun toate titlurile pentru ca tot nu le-ai tine minte. Ana rase :
- Nu ti-am spus? Prostii de-ale lui. Zambi si Rada. Ana continua: Imi iau deci voia sa-ti amintesc ca te-am cunoscut la mare, in tovarasia unei cunostinte scumpe mie, a domnisoarei Rada Frunzescu.
- Ei, poftim!
Vezi ca trebuia sa stii si tu ce-mi scrie? zise Ana, oprindu-se iarasi din citit.
- Mi-a trimis si mie trei ilustrate, de cand ne-am despartit, zise Rada, sporind cu doua numarul vederilor primite.
- Stai sa vedem ce mai spune. Ti-am promis sa-ti scriu, dar am tot amanat de pe o zi pe alta. Desi mi-ai spus ca esti prima in clasa, mai tarziu am aflat ca ai de dat doua corijente, si nu vroiam sa te distrag de la invatat. Pentru ca ar fi fost pacat sa repeti clasa, avand dumneata, dupa parerea mea, si pentru clasa a saptea prea multi ani. Acum am fost informat ca ai trecut cu bine examenele.
- Ei poftim!
Nu ti-am spus? Paguba ca nu-i de fata, caci nu i-as ramane datoare cu raspunsul.
- Da, e o fire vesela detot, Dinu.
- Care Dinu?
- Marinescu!

- Nici nu stiam ca-l cheama Dinu. Frumos nume!

- Da, frumos!
Nici cel care-l poarta nu-i departe de nume, zise Rada, dezghetata acum detot.
- Asa ti se pare? Eu, drept sa-ti spun, nici n-am bagat bine de sama. Era atata tineret acolo!

- Da, insa tu ai stat mai mult in compania lui. Anei i se paru ca descopera in vocea Radei o nuanta de regret, ii arunca o privire iscoditoare, dar imediat replica, pe un ton neutru:
- Imi placea sa
ma duelez cu el in vorbe. E plin de duh. Fac legamant ca-i voi raspunde la scrisoarea asta, nu-i voi ramane datoare. Si continua sa citeasca: Toate sunt bune cand se sfirsesc cu bine, domnisoara Ana, si te rog sa primesti felicitarile mele. Ce fel de profesoare pot fi acelea care dau note rele unei fete dragute?!
in locul lor hm!
Dar nu-ti mai spun ce-as face eu in locul lor cu fetele frumoase ca dumneata si ca prietena dumitale Rada stii ca nu ma pot retine sa spun? V-as hrani numai cu miez de nuca, si nu v-as pune niciodata sa raspundeti la lectii. Fetele rasera cu hohote.
- Ce nebun!
exclama Rada.
- Nebun de legat!
Dar ia sa vedem ce mai scrie nebunul. In definitiv, ma intreb si te intreb si pe dumneata: De ce mai umbla fetele frumoase la scoala? Sa urmeze liceul si universitatea cele urate, cele care nu au nici o nadejde ca se vor marita Iata, ma gandesc cu groaza ca poate chiar pentru mane ai de rezolvat cine stie ce probleme de algebra. Cum sa intre algebra si trigonometria intr-un cap de fata frumoasa si spirituala, cand ele sunt niste materii atat de aride si fara de duh? Daca as fi acolo, ti le-as rezolva eu, caci in capul meu se plimba, ziua-noaptea, numai cifre si formule. Nu sunt de invidiat, dar n-am incotro: matematica e baza slujbei mele. Tot asa cum bucataria si croiul trebuie sa fie baza slujbei dumneavoastra, a fetelor frumoase, bune de maritat. Ah, cat de mult ador eu fetele care stiu sa faca bucate bune si rochii frumoase!
Acestea sunt fetele ideale, la care visez mereu!

- Da-i nebun detot!
exclama Rada.
- Ori face pe nebunul !
adaoga Ana.
- In orice caz, e mai amuzant decat l-am stiut, zise Rada. Ana continua: Scumpa domnisoara Ana, regret foarte mult si ca fete ca dumneata si ca Rada isi bat capul cu limba latina, dar cand termina clasa a opta nu pot traduce o fraza ca aceasta: Injandum regina jubes renovare dolorem, sau un vers din Ovidiu, care, de pe tarmul apropiat de plaja noastra, al Pontului Euxin, trimitea epistole disperate la Roma si scria "Ei mihi quod domino non licet ire tuo". Daca ai putea traduce cele doua versuri, poate ai intelege ceva din sentimentele unui exilat, nu la Constanta, ci intr-o fabrica din Iasi. si acum te las sa-ti vezi de carte. N-as dori
-fereasca Dumnezeu!

-sa te abat de la lectii, si sa mai ai, si in toamna viitoare, corijente, inchinaciuni simpaticei familii Frunzescu si sarutari de mana doamnei. Poate vei avea ceva de raspuns.
- Ti-as raspunde numaidecat daca ai fi de fata !
incheie Ana cu ciuda. Era inciudata, dar fata-i lumina. Era inciudita pentru ca, intr-adevar, nu putea traduce acele versuri, rupte din text cum erau. isi batu capul impreuna cu Rada, dar nu-si aminteau de unde erau luate. Rada era si ea insufletita. Se temuse de nu stia ce, si iata ca, dimpotriva, scrisoarea o amuzase.
- Draga mea
-zise e
-mi-ai implini o rugaminte?
- Oricare.
- Uite ce este. Tata e mare latinist. Da-mi scrisoarea sa ne traduca el versurile acelea.
- Nu e cinstit sa ne laudam cu penele altuia. Dar n-am nimic impotriva. Iat-o!
Rada voia scrisoarea si pentru talcuirea versurilor acelora, dar mai ales pentru a-i demonstra mamei sale ca epistola nu cuprindea nimic confidential. Doamna Frunzescu citi randurile lui Dinu Marinescu, rase, dar pe urma, dupa ce Rada intra in biroul domnului Frunzescu ca sa-i traduca versurile latinesti, cazu pe ganduri. Oare de ce-i scria Dinu cu atata indrazneala si intimitate unei fete straine, fetei unui aprod, si nu Radei? Instinctul ei feminin si de mama banuia ca subt aparenta glumeata a scrisorii se ascunde ceva cu mult mai serios. Banuiala i se intari cand Rada ii aduse talmacirea celor doua versuri: Regina, imi poruncesti sa reinnoiesc durerea groaznica, si: Vai, stapanului tau nu-i este ingaduit sa plece impreuna cu tine. Rada, si dupa ce citi traducerea, ramase nedumerita, dar maica-sa nu-i marturisi banuiala ce incepuse sa-i incolteasca in suflet. De la sosirea acestei epistole, Ana fu deci mai rar invitata in casa familiei Frunzescu. Era, in schimb, poftita in casele altor colege de clasa cu ea sau a unor fete ce erau prietene cu ea, caci acum Ana avea mai multe prietene decat inainte. Cand ii adusese scrisoarea inapoi, Rada alaturase si textul tradus, cu explicatiile tatalui sau. Ana citise traducerea si notele, inaltase din umeri ca si cum tot nu s-ar fi lamurit si pusese epistola in cartea pe care tocmai o citea. Adevarul era insa ca talmacirile celor doua versete o pusesera pe ganduri, caci inainte de a le citi, cat ce ramasese singura, dupa ce-i daduse Radei scrisoarea ca s-o duca acasa, Ana isi cautase poseta, pe care nu o mai folosise de cand venise de la mare. O deschisese, si, intre alte maruntisuri, gasi biletul pe care i-l strecurase in mana, la plecare, inginerul. Nu se inselase. Era acolo un rand scris cu creionul: Nu poti uita usor o fata frumoasa si desteapta. Era oare numai o vorba ca atatea altele auzite la mare? Ce altceva putea fi? inaltase din umeri si pusese hartia la loc, in poseta. Acuma, dupa citirea traducerii celor doua versuri, randul de pe hartioara de la mare capata parca un talc, dar ce talc anume, Ana nu-si dadea sama. Simtea insa ca Dinu o privise cu alti ochi decat droaia aceea de tineri. si nu numai pe plaja, dar si la despartire. Ei, dar de ce sa-mi pierd eu vremea cu descifrari de taine!

-isi zise Ana. E destul ca mi-a placut cum imi scrie. Cand o sa am timp, o sa-i raspund. Merita un raspuns!
Dar acum am alte griji pe cap!
Totusi se gandi ca ar trebui sa-l anunte, in doua randuri, ca i-a primit epistola si ca nu-i va ramane datoare. Ceea ce si facu indata, adaogand ca, daca vrea sa-i mai scrie, sa-i trimita scrisorile pe adresa liceului, pentru ca nu e nici o primejdie sa fie arse. in tot cazul, sa nu o mai deranjeze pe doamna Frunzescu. si sublinie cuvantul deranjeze. Puse cele cateva randuri in plic si vru sa dea scrisoarea femeii de serviciu, sa o puna la cutia de posta de la poarta liceului. Dar se razgandi, si, cum era la parter, la secretariat, iesi pe usa si puse insasi plicul la cutie. in vacanta de Craciun, directoarea ar fi tinut-o bucuroasa in internat. Mai erau unele restante la secretariat. Se mira de insistentele Anei sa o lase acasa, cand, in anii trecuti, ea se rugase sa ramana in internat.
- Nu voi lipsi toata vacanta, doamna directoare. Numai cele trei zile de praznic, cand are si tata concediu. Vom pleca impreuna si ne vom intoarce impreuna!
. ii era dor de mama-sa, pe care nu o mai vazuse din toamna, si dorea sa vada cele doua vaci pe care reusisera sa le cumpere, pe la Sfantul Niculae, din economiile lui Ion Muja, la care adaogasera un avans pe care il luase el asupra salariului si o mica participare a ei. Pe taica-sau il vedea in fiecare saptamana. Omul era multumit de slujba, cruta ca un zgarcit, nu cheltuia pentru el nici cinci sute de lei pe luna. Era mandru de uniforma pe care o primise si isi facea serviciul cu constiinciozitate, spre multumirea tuturor, in mod deosebit era simpatizat de judecatorul Zamfir. Aproape de fiecare data cand Ana se ducea sa-l vada pe taica-sau, judecatorul nu mai contenea sa-l laude pe Muja. Laudele judecatorului ii placeau Anei, dar nu se dumirea cum de aproape de fiecare data cand ea se ducea la taica-sau, se nimerea sa-l intilneasca, la iesirea din tribunal, pe judecatorul Zamfir, desi tribunalul era inchis dupa-amiaza. Odata, intrigata, il intreba pe tata-sau :
- Dar ce tot cauta domnul Zamfir dupa-amiaza la tribunal?!

- Domnul judecator e un om foarte harnic
- raspunsese Ion Muja. Vine la birou si dupa-amiezile, de multe ori. Biroul domniei-sale este la primul etaj, cu ferestile spre strada. Uneori are si vizite, domni si doamne. E mare forfota in jurul sau. Aud ca este unul din cei mai influenti judecatori din tribunal. Lucrand cate doua ore dupa-amiezile la secretariat, Ana avu prilejul sa-si cunoasca mai bine profesoarele, care, de la o vreme, nu o mai tratau ca pe o eleva, ci ca pe un fel de colega. Ba, uneori, cand lipsea secretara, ii destainuia ei din ce motive trebuiau sa faca o cerere, de ce era nevoie ca cererea sa fie trimisa de urgenta la inspectorat sau chiar la minister. Adeseori se intampla sa se afle in secretariat cate doua-trei profesoare deodata. Si cate nu povesteau ele in astfel de ocazii!
Despre intamplarile din familiile lor sau din alte familii din oras, dar mai ales despre colegele care nu erau prezente. Ana, in vreme ce scria la birou, asculta povestile acestea, si sara, in pat, medita asupra lor. in cele mai multe cazuri nu auzea decat vorbe rele despre barbati, si mai ales despre femei. Nu-si putea da sama daca aceste vorbe erau spuse cu patima, daca erau calomnii sau daca exprimau adevarul. Nu avea nici o posibilitate de a le controla. Dar din zi in zi intelegea tot mai bine ca traiul acestor femei, vesnic iritate si nemultumite, care veneau in fiecare zi la scoala ca sa predea aceleasi si aceleasi cursuri si care asteptau cu nerabdare sfirsitul lunii ca sa-si incaseze salariul, nu era deloc usor. Nu li se intampla nimic neasteptat care sa le scoata din monotonia zilnica si sa le schimbe cat de cat viata. si toate ravneau sa aiba relatii in societatea orasului, lucru foarte greu de realizat pentru o femeie singura, fara familie. Ani de-a randul Ana nazuise sa ajunga si ea profesoara, sa aiba salariul ei, sa fie independenta, sa porunceasca elevelor si ele sa o asculte, sa-i stie de frica. Acum insa idealul acesta ramasese undeva departe in urma. si se bucura ca renuntase la el, pentru ca
-se intreba ea
-ce placere poate fi sa predai an dupa an aceleasi lectii, sa ajungi un fel de moara care macina mereu acelasi fel de graunte?. Lucrand la secretariat si auzind convorbirile profesoarelor, intelese si mai bine ca femeile acestea vesnic nervoase sunt asa pentru ca nu sunt fericite. Patima sau veninul cu care vorbeau despre una sau despre alta dintre colegele lor, sau despre femeile cunoscute din oras, ascundea o mare amaraciune personala. Si Ana remarca, la inceput cu surprindere, apoi cu intelegere, ca profesoarele se leaga si de unele dintre elevele lor, aproape fara exceptie de cele mai frumoase din ultimele clase. Cu strangere de inima ea pricepu ca profesoarele le invidiaza pentru ca erau tinere si frumoase, pentru ca de-abia bateau la poarta vietii, de care ele trecusera de mult, fara sa fi aflat dincolo de aceasta poarta nimic care sa le satisfaca. Nu vroia sa se dea invinsa si sa traga concluzia, din aceste discutii la care asista, ca o fata, o femeie, nu poate fi multumita castigandu-si singura mijloacele de existenta. Mai degraba ii convenea sa creada ca prestarea unei munci care aduce un cistig material trebuie sa fie un imbold pentru o femeie ca sa lupte si sa biruie. Pe ea, de pilda, o satisfacea nu numai faptul ca era prima in clasa, dar mai ales postul asta la secretariat, de pe urma caruia nu castiga cine stie ce, dar totusi castiga deajuns ca sa nu mai aiba nevoie sa ceara bani de la parinti. Profesoarele ei de ce nu erau multumite cu viata pe care si-o cucerisera singure? Nu reusisera sa-si faca o cariera? Nu biruisera? Nu erau independente? Atunci de ce se comporta de parca le lipseste ceva, si inca ceva esential? Cu timpul, Ana intelese ca lucrul acela esential care le lipsea si care le facea sa nu fie multumite cu existenta cucerita prin vrednicia lor era un barbat cu care sa se fi casatorit, cu care sa fi infiintat o familie. Unele mai sperau inca. si, curios, chiar acestea care mai nadajduiau erau cele mai zeflemisite, cand nu erau de fata, de catre colegele lor, tocmai pentru ca mai sperau. Ascultandu-le, Ana isi simtea inima intristata, si uneori cadea pe ganduri, ramanand cu condeiul in mana, uitind sa mai lucreze. Intreaga problema a luptei si a biruintei femeii, drum pe care se hotarase sa mearga si ea, i se parea acum cu mult mai grea si mai incurcata decat o vazuse in entuziasmul ei tineresc. O femeie nu poate fi multumita si fericita fara a fi legata de viata unui barbat? Ea nu poate trai singura, ca un barbat, de pe urma unei cariere, fara sa-si mai bata capul cu altceva? Avusese dreptate inginerul Marinescu, in scrisoarea lui amuzanta, ca nu intelege de ce fetele frumoase, ca ea si ca Rada, urmeaza liceul? Sau nemultumirea profesoarelor sale venea din imprejurarea ca aveau mijloace materiale modeste, ca nu-si puteau face
-cum se plangeau
-o rochie dupa plac, ca nu-si puteau cumpara o palarie ca lumea, ca nu puteau avea o viata sociala, cu invitati, cu mese, ca nu puteau sa-si permita o vilegiatura in strainatate? Daca ar fi numai acestea cauzele nemultumirii si continuei lor nervozitati, ea, Ana, era sigura ca nu ar ajunge ca ele. Nu stia prin ce mijloace, dar era sigura ca va avea de toate din belsug, si nu numai ea, ci si parintii ei. Inca nu era hotarata daca se va face profesoara, medic sau advocat. Cariera de profesoara cam palise in ochii ei in ultima vreme. Auzise ca prin celelalte doua cariere se poate castiga mai bine. Dar din cate auzise despre studiul medicinii, despre disectiile pe cadavre, intelese ca nu se va putea face doctor, desi stia ca daca ar vrea, ar putea sa-si infranga si repulsia fata de acest studiu necesar. Cariera de advocat i se parea mai potrivita pentru ea, si se gandea ca, pana la urma, pe aceasta o va imbratisa. insa isi zicea ca, atata vreme cat inca era in liceu, problema nu era de actualitate. si, pe urma, s-ar putea intampla ca pana atunci sa se marite pe neasteptate cu un om avut si deci toata framantarea ei de-acum sa nu mai aiba nici un sens. Caci ce rost ar mai fi avut sa urmeze, ca femeie maritata, impresurata de grijile gospodariei si ale familiei, cursurile unei facultati? Se smulgea deci din mijlocul gandurilor si-si vedea de lectii sau de treburile din secretariat.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate



});

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.