Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Domnisoara Ana - Capitolul 9 de Ion AGARBICEANU



Din ziua excursiei si pana in ziua plecarii la mare, familia Frunzescu primi aproape zilnic oaspeti. Ana observa indeaproape lumea asta noua pentru ea. Mai intai isi dadu sama ca purtari de felul celei a lui Jean nu erau nici neobisnuite, nici batatoare la ochi. Venea mult tineret: femei, fete, studenti, ofiteri, care misunau prin camere, pe coridoare, prin gradina. Toata lumea flirta. De prin unghere, dintre pomii gradinii se auzeau chicote de femei si adeseori puteai surprinde, fara a face vreun efort deosebit, cate-o fata si un baiat sarutindu-se. Toata lumea asta, tanara, vesela, parea sa nu aiba alt scop decat flirtul. Ana ii observa cu atentie, si o mare neliniste o cuprinse: Tot ce face acest tineret este o simpla petrecere nevinovata, ori ceva grav? Daca e o simpla petrecere, atunci am interpretat gresit purtarea lui Jean din sara aceea; as intra si eu in jocul acesta vaporos si ametitor, i-as lasa pe tinerii acestia, ce roiesc in jurul meu, sa-mi spuna cate complimente vor, ba chiar sa ma ia de brat, cum vad ca fac cu celelalte fete, si chiar cu Rada. Dar daca e vorba de altceva? Si acest altceva il respingea instinctiv, ca pe o batjocorire a tineretii si a vietii insasi. Neputindu-se dumiri dintr-odata, pastra o distanta fata de toata forfoteala asta, marginindu-se sa observe si sa judece Libertinajul acesta facea parte din obiceiurile societatii culte? De aceea nu mira pe nimeni, cu exceptia ei? Era un joc nevinovat, sau expresia unei decadente a moravurilor? Nedumerirea aceasta ii fu risipita intr-o sara, cand intre oaspeti izbucni un scandal enorm, cu bataie, si doua familii plecara numaidecat de la conac. Ceea ce auzi in aceeasi zi, la cina, o lamuri ca flirturile acelea nu erau uneori chiar asa de nevinovate cum i se paruse. si ceea ce o uimi cu desavirsire fu libertatea cu care doamna Frunzescu, celelalte doamne si barbatii prezenti vorb


ira despre scandalul izbucnit, care dainuia de mult si mai izbucnise si altadata. Se vorbea fara nici o perdea, in fata Radei si in fata ei, ca si cum toti ar fi uitat ca sunt si ele prezente. Se vorbi nu numai despre scandalul de la conac, ci si despre alte scandaluri similare, din alte familii, cunoscute de cei care cinau. Dupa ceea ce auzi Ana, in lumea aceasta, ravnita de ea, moralitatea in casnicie era o notiune putin cunoscuta. Femeile erau infidele, ca si barbatii. Auzi pentru prima oara despre casnicia in trei, atat de obisnuita in familiile bune, intre cei avuti sau intre cei de pe inaltele trepte ale societatii. Auzi despre femei maritate de doua, trei si patru ori, de barbati care sunt la a treia nevasta, despre divorturile la ordinea zilei. Auzi despre doamne din lumea buna intretinute de bogatasi; despre tineri intretinuti de femei, intelese pentru intaia oara ce semnificatie i se acorda cuvantului peste, dat unor barbati. Dar ceea ce i se parea de necrezut era ca despre toate aceste prapastii se vorbea la masa, fara nici o sfiala si fara nici macar o nuanta de ezitare, ca despre niste lucruri firesti, obisnuite. Faceau parte din intamplarile si realitatile curente. Vorbeau despre ele, cu aceeasi nepasare, doamna Frunzescu, barbatii si femeile de la masa, si Jean, si alti doi tineri care erau acolo. Ana, auzind aceste discutii, la inceput facea fete-fete si nu mai stia incotro sa priveasca, ii ceru din ochi ajutor prietenei sale, dar Rada nu intelese ce vrea. Vazand ca nici Rada nu-i pricepe revolta, se impietri, si, palida ca ceara, asculta pana la sfarsit toate povestirile acestea care ridicau valul de pe o lume ce i paruse pana atunci cunoscuta, si pe care, iata, nu o cunostea in intimitatea ei cea mai importanta, ci numai in imbracamintea sociala, externa. Ascultand cu intensitatea tuturor simturilor, Ana avea senzatia unei mari revelatii. Un gand plin de razvratire, aproape furios, i se fixa in creieri: Dar bine, astia nu sunt domni!
in clasa asta sociala vad eu tinta vietii mele? Dar oare nu traiesc o halucinatie? Se poate ca niste femei imbracate in toalete scumpe, femei cu mainile albe si fine, cu obrazul pudrat, cu buzele rujate, sa pronunte cuvintele ordinare pe care le aud? E posibil ca niste barbati tineri
-advocati, magistrati, proprietari
-sa rada ca niste birjari, facand glume scabroase pe socoteala unor familii cunoscute? si toate acestea in fata Radei si-n fata mea?!
In rastimpuri, isi ducea mana la frunte si o apasa, ca si cand ar fi vrut sa se destepte dintr-un vis urat. Dar nu era vis!
La masa se serveau tot alte feluri de bucate, vinul curgea in pahare; slujnicele intrau si ieseau, dar nici in prezenta lor povestile acelea ingrozitoare nu incetau. Nu era vis, nu era halucinatie, era ceva real si revoltator, intreaga ei nevinovatie de fata protesta, si Ana ajunse la un grad atat de inalt de tensiune a nervilor, incat izbucni in plans si iesi din sufragerie fugind. Pe coridor se izbi de o servitoare care aducea chiar atunci un platou cu friptura de pui. Platoul, cazand, se facu tandari, si friptura se imprastie pe podea. Cea dintai isi veni in fire Rada; ridicandu-se brusc de pe scaun, alerga dupa prietena sa, care urca, fugind, scarile la etaj, unde era camera ei. In sufragerie
-consternare generala. Cateva clipe nu se auzi nici un cuvant. Oaspetii si gazda ramasera cu privirile inlemnite in directia usii. Servitoarea vorbi mai intai. incepu sa se dezvinovateasca.
- Nu-i nimic, Leano !
zise stapana-sa. Aduna repede de pe jos. Friptura cred ca mai este la bucatarie.
- Cum sa nu fie, conita? Dar ce aduceam acum era fruntea. Da' ce-a apucat-o pe domnisoara Ana? Nimeni dintre cei prezenti n-ar fi stiut sa raspunda la intrebarea ce-a apucat-o pe domnisoara Ana?. Vorba era bine aleasa!
O apucase ceva din senin. Doar toata sara statuse linistita si nimeni nu-i auzise gura!
Numai Tean paru a banui ceva. I s-a parut ca zvacnirea de-acum a Anei seamana cu aceea din gradina, cand s-a smuls din imbratisarea lui. insa nu putea stabili nici-o legatura intre ceea ce se intamplase atunci si cina de-acum. Rada, gafiind de alergatura, o gasi pe Ana trantita pe pat si plangand in hohote. Nu o putu linisti cu toate imbratisarile, cu toate mangaerile; nu-i putut scoate o vorba din gura, pana tarziu, cand plansul i se potoli si suspinele incetara. Abia atunci Ana se ridica incet de pe pat.
- Pentru Dumnezeu, Ana, dar ce inseamna nervii astia?!
Ana o privi cu ochi intunecati, osteniti.
- Draga mea
-incepu ea cu o voce venita ca din mari adancimi, incat Rada se sperie si se retrase un pas inapoi
-draga mea, eu eu va trebui sa ma-ntorc numaidecat acasa. Rada inlemni. Apoi, venindu-si in ori, o intreba:
- Ai primit vreo telegrama? N-am vazut pe nimeni de la posta astazi pe-aci E bolnav cineva la voi? Ana clatina din cap cu tristete.
- Nu. Nu-i nimeni bolnav. N-am primit nici-o telegrama. Dar traba sa plec!
Rada incepu sa planga.
- Dar stii ca ma sperii? Ce s-a intamplat? Ana o privi indelung, apoi ii puse mana pe cap, mangaind-o.
- Traba sa plec, draga mea, fiindca eu mi-am gresit cariera.
- Ti-ai gresit cariera?!
Ce fel de vorba e asta? Ce cariera? Si Rada o privea nedumerita, infricata.
- Mi-am gresit viata!
Traba sa ma-ntorc de unde am plecat, traba sa ma duc acasa.
- Aiurezi, desigur!
Ana, da-mi mana sa-ti vad pulsul.
- Iat-o, dar nu e nevoie. N-am febra si nu aiurez
- Ti-ai gresit viata?!
ti-ai gresit cariera?!
Ce inseamna vorbele astea?
- Ti-as spune, draga mea, dar ti-as spune in zadar. Tu nu m-ai pricepe. Tu esti dintr-alta lume decat mine.
- Te-asigur ca aiurezi!
Cum sa fiu dintr-alta lume? Nu ne intelegem noi asa de bine? Nu suntem noi cele mai bune prietene?
- Am fost si suntem Cred ca vom ramane si in viitor. Dar de azi inainte cararile noastre se despart. Eu traba sa plec mane dimineata acasa. Rada izbucni din nou in plans.
- Cum sa pleci?!
Peste patru zile plecam la mare!
De ce vorbesti de plecare? iti spun eu ca nu esti in toate mintile.
- Multamesc, dar nu mai merg la mare. Nu mai pot!
Rada se ridica deodata, hotarata, de pe marginea patului.
- Ma duc dupa mama!
Sa vada si ea ca ti-ai pierdut mintile!

- E zadarnic, Rada. Traba sa plec!
Dar prietena ei nu o mai auzi. Cobora scarile ca o furtuna. Ana inchise usa. isi aminti ca si in noaptea de dupa intamplarea aceea cu Jean se hotarase, si atunci, sa plece, dar ca pana dimineata isi schimbase hotararea. Ce bine era daca pleca de-atunci. Ar fi fost crutata de descurajarea de-acum, ar mai fi crezut in drumul pe care apucase si pentru care facuse atatea eforturi pana acum!
Lumea noua in care intrase si in care voia sa traiasca biruind, ar fi ramas cu o singura pata: cu purtarea lui Jean. Ar fi fost vorba de-o exceptie. N-ar fi avut prilejul sa vada ca intreaga lume buna era la fel ca Jean, ba inca si mai rea. Din tot ce se petrecuse sara la conac, din scandalul dezvaluit la cina, din toate detaliile, din povestirile despre altele si altele, ci si cand ar fi fost evenimente la ordinea zilei, ramasese cu senzatia puternica, infipta in simturi ca o sabie, ca totul a fost pus la cale pentru a fi ea batjocorita, redusa la nimic, subt privirile voioase si biruitoare ale lui Jean, pe care le simtea prin pleopele coborate peste ochii ce-i ardeau de rusine. A, de ce nu plecase atunci cand a jignit-o Jean? Ar mai fi avut curaj sa invete, sa lupte, sa invinga. Dar acum, ce va mai face la liceu? Ce rost mai au invatatura, internatul, directoarea, profesoarele? Lumea frumoasa in care crezuse se naruise!
Clasa culta, clasa suprapusa, in care voia sa intre, nu o mai atragea prin nimic. Acum isi dadea bine sama ca era cu neputinta ca, intrand intr-un mediu unde toti erau ca Jean, ba si mai decazuti, sa poata ramane pura. Nu era numai cu neputinta, dar era si o aberatie sa se mai doreasca intr-un astfel de mediu. Cum ar putea respira acolo? Nu era sa se sufoce la masa, in sara asta? Rada a zambit si a ras, s-a amuzat, impreuna cu ceilalti, de toate povestile scandaloase, ca de niste intamplari firesti. Ana nu-si dadea sama ca ceea ce o tortura din sara intamplarii cu Jean era protestul unei castitati integre, puternice, sanatoase. I se parea ca dispretuieste si condamna pe altii, cand in realitate, nu facea decat sa ridice o pavaza de aparare pentru sine. Ca si cand ar pastra ascunsa o comoara nepretuita, pe care altii erau gata sa i-o fure. Pana acum ea nu avusese visuri de iubire, ci numai de marire. Desi avea optsprezece ani, nu cazuse inca niciodata in capcana prostiilor cu care se ocupau fetele din internat. Nu purta ascunsa fotografia nici unui artist de cinematograf; nu suspina la geamul internatului, in vreme ce tineri studenti rataceau pe subt feresti; nu avea nici un ideal, asa cum au unele fete, chiar de prin clasa a patra de liceu. Nu o ademenisera niciodata romanele aduse de externe in liceu si pe care multe fete le citeau in ascuns. Trupul sau, simturile sale, taceau inca subt valul sanatos al castitatii. Vointa ei constienta, idealul dur caruia isi jertfea toate puterile, ambitia ei de-a ajunge in singura clasa sociala in care viata i se parea vrednica de a fi traita, o tinusera departe de instinctele sexului. Nazuinta aceasta constienta o indeparta, fara a voi anume, chiar de parintii ei. Poate ca in fe
lul ei era un mic tiran care-si subordona toate puterile unei singure dorinte: dorinta de a stapani, de a porunci. Pentru a-si implini aceasta dorinta ea alesese calea mandriei, mai apropiata de firea sa. si nici o alta pasiune nu abrutizeaza, sau cel putin nu tine nedezvoltate celelalte insusiri omenesti ca mandria. Aceasta mandrie si-o simtise ranita la masa, unde nimeni nu luase in sama prezenta ei. Sentimentul ei de castitate fusese sangeros ofensat. Din aceasta ofensa a inteles ca nu are ce cauta intr-o societate in care castitatea nu exista, in care barbati si femei traiesc intr-o promiscuitate degradatoare si in care nici un sentiment inalt nu domina brutalitatea instinctelor. Cum ar putea trai ea intr-o astfel de societate? Ce-ar putea face aici cu mandria ei, cu ostilitatea ei fata de trivialitatile vietii? Doamna Frunzescu nu aparu curand. Rada trebui intai sa repete, la masa, tot ce i-a zis Ana. Discutara cu totii, infrigurati, spusele ei asa cum le reproducea Rada, dar nici unuia nu-i trecu prin cap adevarata cauza a disperarii Anei. Nici macar Jean nu se mai gandi la banuiala lui dintai.
- Ce-i aia ca si-a gresit cariera?
-se otara doamna Frunzescu. si cum de-a ajuns chiar acum la asemenea concluzie? Iar daca este o fata bine-crescuta, cum mi s-a parut totdeauna ca este, de ce nu s-a stapanit, de ce nu si-a pastrat concluzia pentru sine? De ce era nevoie sa faca scandal? Poate ca incepe sa-si deie sama ca scoala nu e de-ajuns pentru a sari dintr-un mediu social intr-altul!
Saracuta de ea!
Am vazut ca s-a schimbat de-o vreme incoace!
Saraca fata!
A ajuns intunecata si ganditoare. Ce sa-i faci!
Cred ca se simte jenata ca are numai doua-trei rochite in afara de uniforma. Doua i-s cam scurte, doar una pare facuta in primavara asta.
- Mama !

-se indigna Rada
-ce te-apuci sa vorbesti acum!
Doar o cunosti bine pe Ana.
- O cunosc, fata mea, dar ca pe o copila, cum a fost pana acum. Am insa impresia ca judecata i s-a maturizat foarte mult in ultimul timp. Ce-i mai natural de presupus decat ca, in mijlocul unei societati in care rochiile se schimba de trei ori pe zi, ea sa se simta umilita in aceleasi rochite? Apoi, ca mane plecam la mare. intimplator, am trecut odata prin camera ei si am vazut cu ce zestre sumara a venit. Chiar m-am gandit ca ar trebui sa-i mai cumparam uneie lucruri, cand vom trece prin Constanta.
- Mama, dar stii ca esti nesuferita?!
striga palida Rada. Avea senzatia ca mama-sa, vorbind asa, o dezbraca pe Ana in fata celor din jurul mesei.
- Nu ai nici un motiv sa ma-nfrunti si nici sa te indignezi. Nu-i aduc nici o ofensa Anei. Tu stii cat de mult tin la ea. Ce spun eu sunt lucruri firesti, care nu pot supara pe nimeni. Nu se pot naste toti oamenii avuti. si nu toate fetele fac experienta Anei. Tu nu-ti poti inchipui ca o fata sa se simta umilita pentru ca nu are tot ce-i trebuie, din simplul motiv ca n-ai fost niciodata intr-o astfel de situatie. Nu-ti poti inchipui ca cineva sa se intunece din cauza grijii zilei de maine. Eu insa imi pot inchipui, desi Dumnezeu m-a ferit de asemenea griji, imi pot inchipui ca Ana va incepe sa se gandeasca serios si cu teama la viitor. Poate de-aceea ti-a spus ca si-a gresit cariera. Dar nu va pleca acasa, te asigur eu. A cazut prada unei crize sentimentale care se va potoli. Asta-i tot.
- E saraca? intreba unul din oaspeti. Rada se ridica sa plece.
- Daca mai continuati asa
-zise ea incruntandu-se
- sa stiti ca incep si eu sa tip.
- Daca esti proasta si nu poti asculta lucruri care nu o degradeaza deloc pe prietena ta, n-ai decat!
?zise mama-sa. Da, taica-sau e un mic functionar de banca.
- In ultimii ani
-zise cineva de la masa
-Ministerul Instructiunii nu mai razbeste cu infiintarea de noi scoli secundare. Prea multa lume, si baieti si fete, dau navala la scoala, si din toate clasele sociale. Unii, intr-adevar, cu parinti atat de saraci incat numai cu burse pot urma liceul. Convingerea mea este ca se face o mare greseala. Cei prea saraci trebuie sa mearga la profesiunile practice; e greu pentru ei sa dovedeasca atatia ani de studii; si mai greu le va fi sa izbuteasca in viata, intra intr-o lume unde nu cunosc pe nimeni, n-au nici-un protector, n-au rude. si doar stim ca chiar copiii nostri reusesc foarte greu azi sa obtina slujbe. S-au inmultit titratii, a sporit patura intelectuala. Se si vad inceputurile somajului intelectual. Ce va fi mane nu-i greu de prorocit: o lupta la cutite pentru o slujba.
- Baietii, inca, treaca-mearga!
Dar fetele!
Nu inteleg. Azi, la liceu, fetita mea sta in aceeasi banca cu fata unui croitor si cu cea a unui taran. Ce-or fi cautind fetele astea la liceu?!
se mira alt comesean, un advocat rotund ca un burduf, care avea o proprietate in apropiere.
- Democratia asta a dumitale, la care te-ai inhamat, dragul meu
-replica mosierul. Toti muriti, in intrunirile publice, de dragul taranilor. O sa ni se mai scoale o data-n cap, n-aveti grija. Conversatia, odata pornita, continua pe aceasta tema, dar doamna Frunzescu, la insistentele Radei, se scula de la masa si iesi cu fata. Ana auzi ciocaniturile in usa incuiata, si un rastimp nu deschise, dar pe urma se gandi ca ar fi o necuviinta sa nu o primeasca pe gazda casei, care de ani de zile-i aratase atata bunavointa. Aprinse lampa si descuie usa Rada alerga la ea, o imbratisa si izbucni in plans.
- Nu vreau sa stiu, draga mea, ce suparare ai avut la masa. Sunt momente cand noi, femeile, avem astfel de izbucniri neprevazute. Dar Rada mi-a spus prapastii. Zice ca esti hotarata sa pleci acasa. Se poate?!
Ana avea ochii inrositi de plans.
- Daca veti fi atat de buna sa-mi dati o caruta, voi pleca mane dimineata. Va sunt foarte recunoscatoare pentru bunatatea pe care mi-ati aratat-o si as mai ramane bucuroasa, daca n-as fi silita sa plec.
- Dar cine sau ce te sileste sa pleci, draga mea? Suntem de-abia la mijlocul vacantei; parintii nu te cheama. Nu inteleg. si trebuie sa stii ca eu aici tin locul parintilor tai. Directoarea te-a lasat in grija mea. Daca totusi esti nevoita sa pleci, eu trebuie sa cunosc motivul. Poate as avea sa-ti dau un sfat. Poate ca te-as convinge ca nu-i nevoie sa pleci.
- E greu sa-mi explic mie insami, doamna Frunzescu, ceea ce-mi porunceste sa plec. Am sentimentul ca petrecerea mea aici nu mai are nici-un rost. Poate ca nici liceul n-am sa-l mai urmez Doamna Frunzescu isi dete sama ca Ana era coplesita de o tristete grea.
- Draga mea, dupa cat mi se pare, tu treci printr-o criza. Nu-i bine sa iei hotarari in astfel de momente. stiu din proprie experienta. Noi, femeile, mai ales la anumite varste, avem momente de sensibilitate exagerata, si atunci vedem toate lucrurile deformate. E nevoie de timp, de liniste, pentru a reveni la normal. Hotararile luate in astfel de clipe nu sunt, de obicei, cele mai bune, nu ne sunt de nici-un folos. Mai gandeste-te. Peste patru zile plecam la mare. Ar fi pacat sa nu vezi marea.
- Eu n-am sa ma duc nicaieri fara Ana, spuse cu hotarare Rada.
- Nici eu nu m-as simti bine fara tine. Ne-am obisnuit cu tine si
-de ce nu ti-as spune?
-imi placi. Ana isi lasa capul frant la piept si zise, cu vocea invaluita intr-o tristete grea, ca un oftat:
- Ati fost totdeauna nespus de bune cu mine. Dar nu mai pot ramane. Traba sa plec. Simt ca drumul meu in viitor se desparte de al dumneavoastra. Doamna Frunzescu fu atinsa pana-n adancul inimii de marea durere a fetei. Ce i se va fi intamplat? Se va fi indragostit de cineva?
- Simtirea ne inseala adeseori in viata, fata mea. Mai ales cand ne luam dupa sentimentele ce ne tulbura firea in ceasurile de criza. Sfatul meu parintesc este sa mai ramai pana plecam la mare. Daca-ti pastrezi hotararea de-acum, se-ntelege ca eu nu ma voi impotrivi. Poate ca in vremea asta ai sa gasesti un moment ca sa-mi vorbesti mai lamurit. Dupa cat inteleg, esti la o mare raspantie a vietii, si un sfat dat de cineva cu experienta poate sa-ti fie folositor.
- Pentru toata bunatatea dumneavoastra va raman adanc recunoscatoare intreaga viata, indiferent de drumurile pe care m-ar duce ea in viitor. Dar acum nu mai pot ramane. Daca se poate, v-as ruga sa-mi dati o caruta, dimineata, pana la gara.
- Mane in nici un caz nu se poate. si trasura, si caruta, si caii nu sunt acasa; se vor inapoia de-abia poimane.
- In sfarsit, as putea merge si pe jos, daca mi-ati da un servitor sa-mi duca geamandanul.
- Dar pe jos ti-ar trebui cel putin trei ceasuri, draga mea si-apoi, cum iti inchipui ca mi-as putea permite sa-l trimit pe un oaspete de-al meu in chipul acesta pana la gara? M-ar judeca si copiii de pe drum. Ana intelese ca argumentul acesta nu mai putea fi rasturnat, si nu mai insista.
- Voi pleca, atunci, poimane!
Doamna Frunzescu ridica din umeri.
- Ma rog!

-raspunse ea, incruntindu-se. Nu mai am nimic impotriva. Poimane dimineata ai trasura. Se ridica si parasi indispusa camera. Rada ramase cu Ana. imbratisind-o strins, ii soptea ia ureche suspinand:
- Nu !
Nu se poate sa pleci !
Trebuie sa vii cu mine la mare!

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.