In drum spre casa, gandindu-se bucuroasa ca in nici o luna de zile va fi nevasta lui Dinu, Ana incremeni: era douazeci si cinci august, si in douazeci si doi viitor avea sa fie cununia!
Ori ea, inafara de uniforma de liceana, nu avea decat doua rochii, cele pe care i le cususe Silvia inainte de plecarea la Sinaia!
Celelalte ii ramasesera demult scurte. Cum de nu s-a gandit pana acum ca era intr-adevar lipsita ca un soarece de biserica? si chiar daca ar avea bani, tot nu avea timp sa-si pregateasca baremi o parte din rufaria care-i trebuie unei fete cand se marita. Da, e adevarat ca se hotarasera sa faca cea mai simpla cununie, fara oaspeti, fara lautari; dar, totusi, nu se putea duce inaintea altarului intr-una din rochitele pe care le purtase la Sinaia!
Oare Dinu nu vazuse ca ea se imbraca mereu numai cu cele doua rochii?!
Dar, la urma urmelor, de ce atata graba? Va vorbi cu el. Trebuie sa-i dea ragazul necesar ca sa se poata pregati cat de cat!
Nici parintii ei, luati asa, pe nepusa masa, n-ar avea de unde sa-i faca rost de o suma atat de mare de bani, ba, poate, nici de una mai mica. Cum de nu s-au gandit ei la asemenea piedeci!
Se simtea umilita, incepu sa se manie. Pe ea? Pe Dinu? Pe ea, mai cu sama: prea s-a obisnuit sa se poarte ca o copila, desi e in pragul maritisului!
Pe el? Ana-i spusese, intr-una din zilele petrecute impreuna la Sinaia:
- Cred ca n-ai uitat ce ti-am spus intr-una din scrisori.
- In care ? Ca mi-ai scris mai multe, si-n fiecare, multe si de toate. Ce anume?
- Ca nu am nici-un sfant!
Daca ma iai, sa stii ca iai un pui golas detot.
El s-a facut atunci ca nu pricepe, desi ar fi trebuit sa priceapa, a luat-o de barbie, a sarutat-o si i-a spus:
- Nu-i nimic!
O sa-ti creasca si penele si aripile Bine!
S-a facut ca nu pricepe. Dar, daca-i om serios, trebuia sa
inteleaga ca ea are nevoie de o vreme mai lunga pentru a se pregati. Calatoria aceea pentru specializare ar putea s-o mai amane, cum a mai amanat-o de-atatea ori pana acum!
Da, se pare ca Dinu nu se gandeste la toate lucrurile cu aceeasi seriozitate!
Si Ana isi aminti si de o alta imprejurare care nu-i placuse.
Intr-o zi, pe cand ii spunea ca regreta unde nu va putea sa urmeze o facultate, Dinu ii zisese :
- Daca tii neaparat sa o faci, o vei face. Dar in Franta, nu aici!
- Si pot urma acolo facultatea de drept?
- Bineinteles!
Daca iti va face placere. La intreprinderea noastra, la contencios, chiar avem nevoie de inca un advocat. si daca va fi o advocata, cu atat mai bine. Vom fi originali!
Glumise, desigur!
Cand i-a raspuns, razand, ca ea nu s-ar ocupa, ca advocata, decat de divorturi, el i-a astupat gura cu palma si i-a spus :
- In cazul acesta nu sunt de acord sa urmezi dreptul!
Da, era inca destul de copilaros!
Oare cu cati ani e mai varstnic decat ea? Cu noua!
Ei, si totusi in multe imprejurari se poarta ca un copil!
Iata, sa nu se gandeasca el ca soarecelui de biserica ii va trebui oleaca de vreme pana sa-si adune cateva faramituri !
El e de vina, cu graba lui, daca va fi silita acum sa-i scrie ca vor trebui sa amane casatoria din motive neprevazute. Da, acestia vor fi termenii pe care ii va folosi!
Da, insa sub termenii acestia cate nu se pot intelege? Ce va gandi el? N-ar voi sa-l nelinisteasca fara nici-un rost!
si-apoi, daca a luat odata o hotarare, ar fi barbatesc lucru sa se invoiasca la o amanare? Nu!
Parca nici ei nu i-ar placea!
Doamne sfinte, ce rau e sa fii asa de sarac!
-isi zise ea. Uite, acuma de mi-ar da Dumnezeu noroc sa gasesc niste bani !
Si un rastimp se gandi copilareste ca nu ar fi imposibil. in tren, pe peronul garii, pe strada, n-ar putea sa se impiedece de-o punga cu bani? Ce prostii imi pot trece prin cap!
- isi zise tot ea. Daca as gasi-o, ar trebui s-o depun la politie!
si, pufnind in ras, se insenina dintr-odata. Va face ea ceva!
Daca va fi nevoie, va face pe dracu-n patru!
Iesi pe culoar, privi un rastimp peisajul ce se desfasura prin fata geamului, si, cand se inapoie in compartiment, se intreba:
Oare nu l-as putea exploata nitel pe ticalosul acela de Zamfir? Odata parca eram hotarita sa-i joc pe degete pe toti barbatii sensibili la frumusetea mea!
Se aseza, isi puse mainile in poala si incepu sa vorbeasca singura:
- Cam ce-as putea incerca? Tocmai ceteam ieri intr-un ziar ca la toamna se face o noua excursie in Italia. Ce-ar fi sa ma duc la Zamfir si sa-i spun ca m-a cuprins deodata o mare pofta de a vedea Italia, dar ca nu pot calatori in uniforma de liceana, ca am nevoie de vreo doua-trei rochii?
Dadu din cap si izbucni in ras.
- Doamne fereste!
Pana si numai gandul asta parca ma murdareste!
In sfarsit se hotara sa se opreasca in oras si sa ceara sfatul directoarei.
Ceea ce si facu, inca in aceeasi sara. Directoarea sosise numai de trei zile. Cand o vazu pe Ana intrand, batu din palme si exclama:
- Ano, tocmai la tine ma gandeam!
- E nevoie urgenta de mine la secretariat, doamna directoare?
- Da' de unde, fata draga!
Dar inchipuie-ti ca nu-i nici un sfert de ceas de cand am primit un mandat telegrafic cu o importanta suma de bani pentru tine.
- Se poate?!
De la cine? .
- Nu stiu !
N-am mai auzit de numele celui care-i trimite. Iscaleste Ion Brad si noteaza, iata, priveste si tu cuponul: Premiu pentru eleva Ana Muja, premianta intaia a clasei a saptea. Asa ceva nu mi s-a mai intamplat!
Ana se uita la scrisul de pe cupon, banuind ca banii fusesera trimisi de Dinu, dar scrisul nu era al lui. Citi cifra sumei. Erau cincizeci de mii de lei!
- Frumos premiu!
zise ea zambind.
- Ma gandeam: Daca i s-au trimist telegrafic, trebuie sa fie vorba de ceva urgent, si nu stiam cum sa te anunt. Ai picat tocmai la timp.
- Ca si banii!
rase Ana.
- Ai, intr-adevar, nevoie urgenta de-atatia bani?!
- Foarte urgenta, doamna directoare!
- Tu, sau parintii tai?
- Mi se pare ca si ei, si eu.
- Atunci inseamna ca-l cunosti pe expeditor!
- Numele asta, Ion Brad, nu-l cunosc. Dar, va rog, de unde sunt trimesi banii?
Se uitara la stampila de pe cupon. Mandatul telegrafic fusese expediat din Iasi.
- Nu cunosti nici scrisul?
- Nu. Dar cred ca stiu cine ma premiaza. Doamna directoare, pot lipsi de la secretariat pana joia viitoare? Azi e sambata.
- Desigur!
Dar
- Voi mai putea lucra la secretariat inca doua saptamani. Apoi, cu mare regret pentru mine, va trebui sa renunt la acest post care mi-a fost de un mare ajutor.
Directoarea paru ca incepe sa se lumineze,
- Dar ce s-a intamplat, draga mea?
- Ma marit, doamna directoare!
La douazeci si doi septembrie fac cununia.
- Cu inginerul Dinu Marinescu?
- Da, doamna directoare!
Directoarea, intr-un mare elan, o imbratisa si o saruta. Te felicit, draga mea. Esti o fata norocoasa.
- Credeti ca fac bine?
- E o partida excelenta!
Ana statu o clipa la indoiala, apoi cuteza:
- As putea sa va rog sa-mi faceti marea cinste de a primi sa-mi fiti nasa?
- Cu cea mai mare bucurie, draga mea!
- Si, in aceasta calitate, sa-mi dati cateva sfaturi in legatura cu ce va trebui sa-mi pregatesc pentru nunta?
- Toate vor fi in regula!
Dar pentru ca trebuie sa stam de vorba pe-ndelete, pana dimineata ramai la nasa ta. Dar nu numai pentru asta, ci si pentru ca trebuie sa te prezint
- nu-i asa?
- si nasului tau!
