De la Ana primira, pe la mijlocul lui iulie, o ilustrata. Le scria de la conacul familiei Frunzescu. Ilustrata era iscalita si de prietena ei, Rada. si mai era o iscalitura, de barbat, aceasta completa: Jean Frunzescu. Ilustrata o primira inainte de catastrofa caderii guvernului. Fata le spunea, in doua randuri, ca e foarte bine acolo si ca isi petrece minunat vacanta. Nu-i trimisera nici o veste despre mutarea lor la tara. Ea o sa-i instiinteze cand va sosi, si Ion o va astepta la gara, ca si cand ar locui tot la oras. Directoarea il asigurase ca schimbarea de guvern nu va avea nici o influenta asupra bursei fiicei sale. Chiar daca bursa s-ar scoate din nou la concurs, ceea ce ar fi posibil, Ana va reusi cu siguranta.
- Despre asta sa nu-ti faci ganduri dumneata!
-il imbarbatase directoarea, cand, Ion, scos din slujba, venise speriat la ea. Mai greu iti va fi sa faci rost de alte trebuinte ale fetei. De-aici incolo e fetita mare si are nevoie de tot mai multe lucruri. Nu stiu, acasa ai dumneata ceva avere ? Ion Muja se zapacise putin. :
- Avem oleaca. Vom face insa tot ce putem pentru ca Ana sa aiba cele trebuincioase.
- Banul se face mai greu la tara, stiu eu. De aceea m-am gandit ca pe Ana, cum e cea mai buna eleva din clasa ei, s-o numim monitoare, sa le supravegheze si sa le ajute la invatat pe elevele din clasele inferioare, in felul acesta ar putea avea un cistig. Dar nu-mi prea vine sa-i fac o astfel de propunere: e prea mandra si poate as supara-o cu propunerea mea.
- Nu cred sa fie mandra. Daca spuneti ca nu se prea amesteca intre celelalte, eu nu cred ca o face din mandrie. ii place sa ceteasca mereu, sa invete tot felul de lucruri. Ori se poarta asa fiindca se simte ea ca-i mai saraca, mai fara ajutor decat altele Ganditi-va, doamna directoare, ca in jurul ei sunt aproape numai copile din case de domni, de inte
lectuali, cum se zice. Poate e prea sfioasa, poate ca se teme
- Nu!
Eu si parintele-catihet am ajuns la concluzia ca e mandra. Nu spun inchipuita, vanitoasa, ci ceva mai rau: e orgolioasa, plina de trufie. Uneori le arunca elevelor, colegelor ei, asemenea priviri dispretuitoare de parc-ar fi sclavele ei, de parc-ar voi sa le porunceasca.
- Nu se poate, doamna directoare, cred ca va insalati, raspunse tulburat Ion Muja.
- La inceput credeam si eu ca ma-nsel. Fata
- nu v-am spus-o dumneavoastra, parintilor, niciodata
-incepuse foarte prost clasa intai, si la purtare si la invatatura. Se purta cu copilele ca un fel de stapana: voia sa asculte toata lumea de ea, si nu se sfia sa le zgarie si sa le traga de par, daca n-o ascultau sau daca i se parea
-auzi dumneata? numai daca i se parea!
- ca rad de ea. si nu lua cartea in mana cu zilele. Nu v-am avizat pe parinti fiindca, dupa nici doua luni de la o convorbire pe care am avut-o noi doua, intre patru ochi si patru urechi, Ana a inceput sa se schimbe, si pana la sfarsitul anului a ajuns prima in clasa, in clasa a doua si a treia am crezut ca fata si-a tras pe sama si ca purtarea de la inceput s-a datorat mai mult unei nepotriviri intre educatia primita in scoala sateasca si normele educatiei din liceu. Dar din clasa a patra incepand imi pare ca descopar la ea mereu o sete de dominare; din aceasta sete de dominare cred eu ca se trage si zelul ei la invatatura. Parintele-catihet crede de asemenea ca Ana numai din mandrie traieste asa de izolata de celelalte fete.
- O sa vedeti ca va insalati. Propuneti-i ceea ce mi-ati spus mie, si sunt sigur ca va primi, zise Ion Muja, care nu prea baga de sama ce-i insira directoarea, fiind mereu cu gandul la locul acela de monitoare, in spaima prima a caderii lui de la putere se temea ca, lipsit cum era de slujba, nu va mai putea sa adune banii necesari fetei in timpul anului.
- ii voi face propunerea la toamna. De altfel, tin sa-ti spun ca eu nu consider drept o slabiciune mandria Anei. Mandria e necesara in viata. E necesara mai ales pentru o fata singura, cum e Ana. E arma ei cea mai puternica.
Scriindu-le parintilor ei ca se simte bine la conacul familiei Frunzescu si ca isi petrece minunat vacanta, Ana spunea adevarul: era intaia ei vacanta de liceana, intaia ei vacanta de domnisoara. Era ceea ce nu-si putuse inchipui, desi, de doi ani cel putin, dorea arzator sa traiasca intr-un mediu cu desavirsrie nou, unde sa nu o cunoasca nimeni, unde sa gaseasca tot ceea ce i-ar face placere, unde si gandurile si simturile sa i se desfateze intr-o continua mangaiere. A nazuit, a luptat, a suferit, dar iata ca si-a ajuns tinta!
Asadar, cu vointa hotarata, cu staruinta, se poate castiga orice in viata!
De-acum, s-a ispravit!
Nu va mai petrece vacantele de vara in pivnita aceea unde locuiau parintii ei si de care se ingrozea tot mai mult pe masura ce trecea vremea, pe masura ce crestea. Nu!
si daca n-ar fi reusit sa plece in aceasta vilegiatura, tot nu s-ar mai fi intors in temnita aceea pe timpul vacantei. Ce-ar fi facut? Nu stia, insa acolo hotarat nu s-ar mai fi dus!
Dar reusise si era convinsa ca, de-aici inainte, orice ar incerca in viata, va reusi, in fiecare vacanta de vara isi va gasi o colega in familia careia sa-si faca vilegiatura. Cand se pusese cu strasnicie pe invatat, cand parasise purtarile sale urate, Ana Muja nu urmarise, la inceput, decat o singura tinta: sa se impuna fetelor. si nu vedea decat aceste doua cai prin care se putea impune: o purtare exemplara si un mare spor la invatatura. Numai asa voi reusi sa sterg distanta dintre ele si mine. Dar dupa ce realiza ceea ce urmarise, simti ca mai sunt multe alte deosebiri intre ea si celelalte eleve, deosebiri care o vor tine mereu in izolare, in clasa intai si in clasa a doua nu intelegea ce-i mai lipseste pentru a fi in rand cu celelalte, dar in clasa a treia, la cincisprezece ani, pricepu: ea nu avusese parte, in copilarie, de educatia pe care o primisera colegele ei direct din ambianta familiala, educatia atitudinilor, a manierelor, a relatiilor dintre oameni. Din turnul harniciei si al veghei continue in care se izolase, ea urmarea atenta toate manifestarile colegelor, si descoperi gesturi, nuante in purtare, in cuvinte, in felul de a rade, de a dansa, in jocuri Aproape toate vorbeau mai placut, mai cantator sau mai delicat decat ea; erau stapane pe vocile lor mai mult decat ea; se suparau ori se maniau intr-o forma mai distinsa; se bucurau si-si manifestau bucuria mai discret decat ea; erau in toate mai placute, mai delicate, mai dulci, parca mai rafinate decat ea. Se simti bolnava, cand facu mai intai constatarile acestea. Cu instinctul ei feminin simti insa ca autocompatimirea nu ar ajuta-o la nimic, ci ca trebuie, in noul mediu in care intrase, sa fie tot atat de libera, de naturala, de acasa ca oricare din colegele ei.
Se puse deci din nou pe invatat, observind de-aproape purtarea lor, cuvintele, privirile, zambetele, atitudinile, intregul lor fel de a fi. Al lor si al profesoarelor ba chiar si al oaspetilor care veneau, la ceasuri anumite, sa le viziteze pe elevele interne.
Din aceasta intentie incepu si prietenia ei cu cateva fete. Simtea nevoia sa le studieze cu atentie, sa le cunoasca in amanunt, si nu numai pe ele, ci si casele lor, familiile lor, obiceiurile si tot ce tinea de lumea noua in care trebuia sa traiasca si ea. si tot ce invata intr-o zi, sara incerca sa-si treaca prin constiinta, sa-si fixeze parca definitiv, nu numai in memorie, dar si in sange.
Si varsta sa, si inteligenta, si mai ales sanatosul instinct cu care venise din sat, ii descoperira, nu peste mult, ca tot ce putea invata, din lumea in care voia sa traiasca, prin intermediul colegelor ei, mai mari sau mai mici, nu era decat prea putin; ca, ramasa numai la aceste cunostinte, va fi vesnic in inferioritate fata de fetele apartinand clasei sociale superioare.
Atunci incepu sa le incante cu spiritul ei stralucitor pe cateva fete, sa le cistige prietenia si, uneori, admiratia, si sa fie invitata in familiile lor. Datorita acestor invitatii in familiile colegelor sale, Ana avu prilejul sa observe purtarea si atitudinile tuturor celor din casele in care intra, si adeseori nu numai pe cele ale membrilor unei familii, de la copil pana la bunic, ci si pe cele ale oaspetilor acestora. De la felul cum se face o prezentare pana la felul de a fi servit si de a te servi la masa; de la convorbirea din salon pana la cea ingaduita la masa; de la croiul rochiilor de strada la cel al rochiilor de vizita, sau de gala
-nimic nu scapa spiritului de observatie al Anei. De la o invitatie la alta devenea tot mai sigura de sine, tot mai libera in miscari, tot mai fireasca in atitudini. Ea isi dadea sama ca asimila cu nesat toate aceste cunostinte noi, care i se pareau neasemanat mai placute, ba chiar mai importante pentru ea decat cele invatate din carti. Ce nu observara ochii ei ageri si iscoditori c
u prilejurile acestor vizite? Vazu luxul si risipa, vazu lipsa si restrangerile ei; vazu si ordine naturala, si ordine severa, impusa, dar si lipsa oricarei ordini; vazu si bunavointa naturala si bunavointa falsa, stilata; vazu si sinceritate si fariseism; si priviri cinstite, si priviri necinstite; si oameni care mancau cu mare zgomot la masa, dar si oameni pe care nu-i auzeai cand mancau, de parca s-ar fi servit cu aer, nu cu bucate; cunoscu si batrani cocheti, si tineri badarani, si femei si fete vopsite, cu sprancene incondeiate; auzi si conversatii cu subiecte superioare, dar si conversatii cu subiecte de rand; asculta tirade stralucite in apararea unei opinii, dar si argumentari bondoace; vazu societatea, in care vroia sa intre si ea, asa cum se prezenta si cum adesea era in realitate. si
- ciudat!
- cu cat mergea mai des in societate, cu atat simtea mai mult ca locul ei era, de la inceput, in aceasta societate, nu la scoala, ca tot ce invata aici era mult mai important pentru ea decat lectiile din clasa ale profesoarelor. Ajunsese sa creada ca o fata de la tara, pentru a ajunge o doamna adevarata, nu avea nevoie de nici o alta invatatura decat de aceea pe care o putea capata in societate.
Noua experienta i se paru atat de bogata, atat de complexa, incat, la inceput, se gandi ca-i vor trebui ani si ani pana va reusi sa se familiarizeze cu toate, sa le cunoasca, sa-i intre in sange.
Dar instinctul ei viguros de orientare si varsta care o ridicase din copilarie ii ajutara sa se simta acasa, in noul mediu, cu mult mai repede decat crezuse, in scurta vreme ajunse sa poata critica, dupa toate regulele bunei-purtari, pe cutare femeie, pe cutare fata sau pe cutare barbat.
Si cu cat se simtea mai sigura de ea in noul mediu, cu atat i se parea ca in fata ei scad in importanta si barbatii si femeile la care mai inainte se uita ca la niste fenomene. si incepura sa scada in importanta si profesoarele, ba chiar si directoarea, in schimb se simtea pe sine crescuta in puteri si in vrednicie.
O mandrie cu totul noua simti cand, la un pranz in familia unei colege, un barbat tanar, cand ii fu prezentata, ii saruta mana.
Gazda, o cucoana maruntica, se ofensa:
- Ce te-a apucat, vere? E o gasculita inca!
E numai in clasa a sasea de liceu!
- Se poate?!
Totusi e o domnisoara!
N-as fi crezut!
s-apoi, parca n-aveai obiceiul sa inviti la masa eleve de liceu.
- Ce era sa fac? Verisoara-ta moare dupa ea. Nu stiu cu ce-a fermecat-o.
- Hm!
Mi se pare ca are cu ce!
O sa ajunga un exemplar de femeie superb!
Ana nu auzise aceste cuvinte, dar nici nu era nevoie sa le auda pentru a-si da sama de impresia pe care o facea asupra barbatilor, ii era de ajuns sa le prinda privirile sau numai sa le simta. Caci isi dadu sama ca privirile barbatilor pot fi nu numai vazute, dar si simtite, in ceafa, pe grumaji. Senzatiile noi pe care le cunoscu subt privirile barbatilor tineri, ale studentilor, ale elevilor de liceu chiar, constituira o mare incantare pentru ea. Instinctiv pricepu ca valoarea ei adevarata va fi stabilita de barbati, nu de femei, si ca in incantarea pe care le-o va produce barbatilor va sta adevarata ei putere, ca si bucuria, ca si fericirea ei.
Inca nu-si putea da sama ce este aceasta noua senzatie, dar stia de pe acum ca subt calauzirea ei se vor desfasura cararile vietii sale. Se trezise in ea, subt privirile tinerilor, parca un nou instinct, ca sa o ajute, mai mult decat inteligenta, sa invete cu usurinta tot ce voia sa cunoasca din mediul acela nou. Ba, ceva si mai ciudat: I se parea, de la o vreme, ca nici nu cauta societatea pentru a se aclimatiza in noul mediu, ci pentru a simti acele priviri atintite asupra sa, ca de senzatia pe care i-o produceau depindea intreaga usurinta cu care ajunsese sa se poarte in cele mai bune familii din oras. isi simtea parca toata fiinta indulcita, inflorita, si, intr-o lumina noua, isi dadu sama ca marea importanta care i se acorda nu avea in vedere faptul ca era prima pe clasa, ci ca era una dintre domnisoarele cele mai frumoase din oras.
Dupa aceasta descoperire, incepu sa-i trebuiasca mai multa vreme pentru toaleta, cand era invitata in vreo familie. Staruia mai mult in fata oglinzii, si avea nevoie de multa viclenie si vigilenta ca sa nu fie surprinsa de colege ca are asemenea preocupari.
Nu-si putea da sama daca din dorinta de a placea mai mult sau pur si simplu din instinct incepu sa aiba atitudini despre care auzise, vazandu-le, ca sunt atitudini de femeie cocheta. Nu pricepea cuvantul, dar intelegea ca ceea ce simtea nu era decat dorinta de-a atrage atentia asupra frumusetii sale. Simtea o mare bucurie vazand ca place pentru insasi fiinta sa. Prin atitudinile de cochetarie nevinovata, cu acest unic scop, de a se face mai frumoasa si de a placea, simtea nedeslusit ca isi aduna arme de lupta pentru mai tarziu.
De altfel, Ana era, la saptesprezece ani, dezvoltata fizic ca alta la douazeci. Ar fi fost mai la locul ei intre fetele din clasa a opta. Semana cu mama-sa, care se maritase la varsta de saptesprezece ani. Era plinuta, cu forme destul de rotunjite pentru statura ei inalta, isi purta trupul drept, ca un steag, si capul si-l azvarlea putin, in mers, pe spate. Avea parul negru, impletit in cozi groase, si ochii mari, verzi, lungareti, incadrati in sprancene stufoase, negre. Cu pielita obrazului subtire, alba, imaculata, era frageda ca o fraga proaspata. Avea o voce clara, catifelata, leganatoare
- glasul Vetei, cu care mama-sa scosese din minti sumedenie de flacai. Umbletu-i era usor, unduit, parea ca mai mult pluteste decat merge pe pamant. Erau comorile tineretii ei, pe care nu le cunoscuse inainte de a simti farmecul privirilor admirative ale barbatilor.
Elevii de liceu, studentii de la universitate si chiar barbatii tineri aveau cu totii acest bun obicei de-a nu cerceta mai indeaproape cine este si de unde vine. Aproape toti se multumeau sa stie ca-i eleva, bursiera si prima in clasa ei. Cei mai curiosi, de care Ana se silea sa scape repede, nu putura afla de la ea nimic asupra trecutului, decat ca tatal sau era functionar la o banca. Aici in oras, intr-alta parte? Nu puteau da lamuriri nici prietenele ei care o invitau in familiile lor, caci nici ele nu stiau mai mult decat le spusese Ana. Se mira ea insasi cat de usor si fara nici o urma de banuiala putea sa evite intrebarile celor care voiau sa stie mai multe despre ea.
De altfel, acestia erau putini; de obicei barbati mai virstnici, mai ursuzi, barbati nesuferiti prin instinct de femeile tinere si frumoase, oameni sacaitori, care veneau in societate impreuna cu toate tabieturile si ticurile lor. Ceilalti erau bucurosi sa fie in preajma ei, sa poata vorbi cu ea.
