Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Gelu IONESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

(prenumele la nastere: Gheorghe), n. 8 iunie 1937, Galati.

Critic, istoric literar si eseist.

Fiul lui Ghita Ionescu, proprietar agricol, licentiat in drept, si al Antoanetei (n. Constantinescu).

Scoala primara la Galati (1944-1949), cea generala la Targu Ocna, unde absolva Liceul "Oituz" (1954); studii de inginerie, neterminate, la Institutul de Mine, sectia topografie miniera, Bucuresti (1954-1957); Facultatea de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1958-1963). Dr. in litere al Univ. din Bucuresti cu o teza despre Eugen Ionescu (1974). Preparator, asistent, apoi lector univ. la Catedra de literatura universala si comparata a aceleiasi facultatii (1963-1982). in 1982 azilant politic in Franta, stabilin-du-se ulterior in Germania; intre 1983 si 1995 este "Program editor", apoi "Senior program editor" la Radio Europa Libera din Miinchen, sectia romana, coordonand programele saptamanale Actualitatea culturala romaneasca si Perspective europene, scriind sute de comentarii pe teme politice, sociale, culturale si literare. Din 1995, lector de lb. si literatura romana la Seminarul de romanistica al Univ. din Heidelberg, seminar la care activasera, cu un notoriu succes, cunoscutul romanist si romanist Klaus Heitmann si S. Damian. Debut in publicistica in Contemporanul (1962); colaboreaza la Contemporanul, Viata Romaneasca, Cinema, Amfiteatru, Romania literara, Steaua (unde tine, intre 1975 si 1980, cronica trad.), Caiete critice (redactor coordonator intre 1975 si 1982). Debut editorial cu voi. de studii si eseuri Romanul lecturii (1976), urmat de un al doilea voi. de critica si eseistica, Orizontul traducerii (1981). Editeaza, in colab. cu Sorin Alexandrescu, M. Calinescu si G. Gana, seria de Opere ale lui T. Vianu, primele 11 voi. (1971-1982), alcatuieste si prefateaza antologii din teatrul lui E. Ionescu (1970), din povestirile lui V. Voiculescu (1975), din scrierile de calatorie ale lui T. Vianu (1978). Invitat de E. Ionescu, se documenteaza asupra operei acestuia la Paris (1972). Participa cu doua conferinte la colocviul "Ionesco" de la Cerisy-la-Salle, Franta (1978), publicate in voi. Ionesco. Situation et perspectives (1980). Scrie o postfata la voi. Eugene Ionesco, Hugoliade (1982), tradus apoi in germana, italiana, engleza, spaniola etc. in 1989 ii apare studiul Les debuts Utteraires roumains d Eugene Ionesco (1927-1940), in colectia "Studia Romanica", coordonata de Klaus Heitmann, lucrare de pionierat dedicata inceputurilor literare ale cunoscutului dramaturg; este o varianta mai scurta a versiunii romanesti, interzisa in Romania intre 1973 si 1991, cand apare sub titlul ei initial de Anatomia unei negatii. Din 1990, isi reia colaborarea la rev. din tara (Romania literara, "22", Vatra, Apostrof). Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut (1976); Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critica si istorie literara (1991).



I. debuteaza in 1976 cu o substantiala culegere de studii si comentarii, Romanul lecturii, publicate anterior cu vadita intentie programatica in Secolul 20, Viata Romaneasca si in alte reviste. El se situeaza, in momentul aparitiei, in plina si incitanta dezbatere teoretica asupra noilor conotatii legate de conceptul mai vechi al "lecturii". innoirea instrumentarului critic romanesc din anii 70 datoreaza mult eforturilor teoretice ale urmasilor fideli ai "scolii" estetice si comparatiste create de T. Vianu la Universitatea bucuresteana. intre acestia, IONESCU (de altfel regasibil in echipa ingrijitorilor editiei de Opere a mentorului) era, prin constanta preocuparilor si deschiderea moderna a metodelor critice, menit unei cariere universitare de anvergura. Un posibil program se poate subintelege din "reperele teoretice" ale cartii din 1976, implicit din vointa de sistematizare a mai multor tipuri de lectura, toate raportate la un model central: romanul. Aceasta mica teorie a lecturii e preocupata nu atat de intelegerea operei, cat de "felul cum este ea citita", caci lectura, chiar cea "profesionala", nu ar coincide decat partial cu receptarea: timpul intelegerii si al reflectiei (postlectura) fiind diferite si actionand divers asupra cititorului: "Capodopera e acea carte care te face sa nu mai citesti ca inainte de a fi citit-o!" Creatorul insusi contine in sine o protoistorie de "cititor"; el devine astfel, pentru criticul si istoricul literar, eroul unui "roman" al lecturilor "ce se ascund sau se arata (marturisit sau nu) in operele nou create". Centrul de interes al acestui nou postulat teoretic se deplaseaza deci catre cititor ("pe cat de adevarat este ca orice cititor isi alege cartile, tot atat de limpede e ca si cartile isi aleg cititorii"), autorul marturisind dorinta de a compensa lipsa de interes "teoretic" (sau macar neglijarea problemei) pentru "lectura ca act": "este si motivul care ne-a stimulat incercarea de a analiza felul cum citesc azi oamenii literatura, precum si efectele asupra literaturii insesi ale acestui mod de lectura". IONESCU considera, cu argumente pertinente, ca felul nostru de a citi azi e determinat de un model (al lecturii romanului), orice opera (indiferent de gen, specie, structura) fiind perceputa in "epicitatea" ei, in ideea unei "deveniri", a unei "istorii", a unui "conflict", incat lectorul modern ar fi reductibil la un "lector de roman". Ca romanul a favorizat consumul de literatura, aceasta e un fapt istoric demonstrat demult de Paul Hazard si alti precursori, pe urmele carora IONESCU schiteaza parentetic o "istorie" si o "harta" a "imperialismului" romanesc, anexandu-i in prelungire un "roman al criticii". in perspectiva cu totul "eretica" la data formularii unui atare program critic, IONESCU ofera multiple mostre de aplicatie analitica, fie in domeniul liricii, fie in acela al teatrului si - fireste, cu predilectie - in acela al prozei (de la romanii Urmuz, V. Voiculescu, Vinea, Marin Preda, la Homer, Thomas Mann, Gabriel Garci a Marquez). Cu un indelungat exercitiu comparatist de catedra, era intru totul firesc interesul lui IONESCU pentru opere majore din spatiul autohton, cat si acela pentru traducerea, circulatia, ecoul creatiilor straine in devenire literara romaneasca. "incercati sa excludeti rolul, importanta si valoarea traducerilor din viziunea pe care o aveti asupra «planetei literaturii» - viziune ce difera de la un ins la altul, dar care are acelasi vast, de necuprins obiect dinainte-i - si veti vedea ca aceasta viziune se opacizeaza ca si cum cosmosul ar deveni haos." Aceasta provocare - si, iarasi, acest program - punea simptomatic in garda alergii si idiosincrasii ale momentului, care bascula spre izolare rapida si progresiva, incat cartea dedicata integral problemelor teoretice si practice ale traducerii literare. Orizontul traducerii (1981), contine, dincolo de investigatia savanta, si un avertisment: literatura "nu inseamna numai productia originala, ci si aceea pe care limba ei a putut-o cuprinde din alte literaturi, este si ceea ce expresia ei a capatat de la expresiile altor popoare, prin talmacire". Recursul la estetica si teorie literara, la poetica, lingvistica sau sociologia literaturii e deci deplin justificat in Orizontul traducerii, fie si numai prin tentativa, originala si ea, de a oferi o perspectiva sintetica, organica, asupra unui fenomen (traducerile) cu o evolutie, la noi, sinuoasa. Ea s-a bucurat de consideratii sistematice doar in mod accidental. Continuand in acest sens eforturile unor predecesori de marca (N. Cartojan, Charles Drouhet, B. Munteanu, D. Popovici s.a.), cu contributii sporadice, IONESCU vizeaza sinteza-bilant a unor initiative (de la "Biblioteca universala" a lui IONESCU Heliade-Radulescu si pana azi). Totodata, intentia reconstituirii istorice e numai circumscrierea "externa" a problemei traducerilor, din unghiul esteticii receptarii, spre a fi convertita in cele din urma intr-un obiect propriu criticii literare. O buna pregatire filologica ii ingaduie lui IONESCU sa faca o serie de aprecieri cu caracter tehnic privitoare la fiecare din talmacirile luate in discutie: diversele "cronici" rezerva portiuni mai mari sau mai mici acestor chestiuni de ordin lingvistic, filologic. Dincolo insa de acest "oficiu de cronicar", un alt palier al lecturii cartii priveste calitatile de eseist, de subtil interpret ale autorului. Dincolo de aspectul pur "tehnic", operele comentate devin pretexte ce declanseaza de fiecare data procesul interpretativ: al unei opere, al unui autor, motiv, personaj etc. Bogatia sugestiilor, originalitatea punctelor de vedere, capacitatea remarcabila de analiza sunt prezente la fiecare pagina. Usurinta cu care se misca IONESCU in spatii culturale extrem de diverse, de la cultura antica la poezia medievala, de la literatura Renasterii la romanul modern, il recomanda nu doar ca pe un stralucit discipol al lui Tudor Vianu, dar si ca pe un varf al noii generatii comparatiste la noi: critic de idei, spirit analitic si speculativ, eseist subtil, interpret ingenios al unor capodopere. Calitati ce nu se pot nega, exercitate si in suita de analize shakespeariene (publicate in reviste), care promiteau, inaintea stabilirii autorului in Occident, o noua si pasionanta sinteza. O alta promisiune era sa fie monografia critica Anatomia unei negatii, inchinata lui Eugen Ionescu, predata pentru tipar in 1973, dar care n-a avut sansa aparitiei. intai pentru ca lonesco insusi devine, in anii 70, o persona non grata a momentului politico-istoric; al doilea, fiindca I., autorul monografiei, opteaza pentru exil. intr-o forma remaniata (concentrata si redusa la prima parte), cartea vede lumina tiparului in versiune franceza, la Editura Universitatii din Heidelberg, in 1989 (Les debuts litteraires roumains d Eugene lonesco). Observam in noua opera nostalgia studiului de catedra, pentru care IONESCU era cu prisosinta inzestrat. Destinul autorului Cantaretei chele il pasioneaza nu doar prin celebritatea mondiala cucerita (rarisima la un autor roman!), dar mai cu seama prin capitolul prim al creatiei, al "anilor de ucenicie" in climatul specific romanesc. Reconstituirea "din farame" a unui portret credibil al artistului tanar presupunea o cercetare minutioasa a unei intregi zone ca si neexplorate: a textelor ionesciene risipite in publicistica romaneasca interbelica. intre 1927 si 1940, pata alba in exegeza franceza a scriitorului, se construieste personalitatea viitorului dramaturg, cu principalele ei linii de forta: contestatia, teribilismul, rigorismul negatiei, dar si parodia ei, sarja autonegatiei, refuzul oricarei afilieri estetice, individualismul feroce-nonsalant, respingerea spiritului gregar s.a.m.d., dar, uneori, si reversul acestei "masti"; nostalgia copilariei, redescoperirea ei, patetismul, oniricul, anxietatile si melancoliile. Toate acestea sunt prezente, rand pe rand, in prima faza de creatie iones-ciana si sunt analizate minutios, asociate in cele din urma unui concept unic: al "literaturii ca jurnal" (intim), chiar daca atitudinea scriitorului franco-roman fata de aceasta specie a fost variabila: cand de elogiu, cand de reactie negativa. Cu aceeasi spectaculoasa miscare de funambul se comporta Eugen Ionescu si in spatiul criticii, con-testandu-i expresia uzata, limbajul, metodele si propunand o alta ipoteza ("scandaloasa") asupra literaturii contemporane. Cartea sa Nu, mereu controversata, simtita ca o provocare, este pentru intaia oara inteleasa, explicata si propusa unei meditatii critice adecvate. in genere, studiul din 1989 ofera cititorului (european, nu doar de la noi!) argumentul unor constante ale operei ionesciene ivite inca pe un teren autohton, chiar daca vor rodi si se vor implini mult mai tarziu, in opera de maturitate. Urmarind cu sagacitate traiectoria ionesciana romaneasca de la poezie, jurnal, proze, comentarii critice pana la primele incercari dramaturgice, studiul lui IONESCU ramane unul de pionierat, acumuland un imens material atunci cvasiinaccesibil si punand in circulatie un portret ca si necunoscut al "scriitorului tanar". Intrata intr-un circuit inernational (dupa ce aparitia versiunii originale fusese interzisa in tara), cartea resuscita interesul critic pentru opera ionesciana, putand servi drept sursa majora exegezelor ce vor urma.



OPERA

Romanul lecturii, Bucuresti, 1976; Orizontul traducerii. Bucuresti, 1981; Les debuts litteraires roumains d Eugene Ionesco (1927-1940), Heidelberg, 1989; Anatomia unei negatii. Bucuresti, 1991.

REFERINTE CRITICE

V. Ardeleami, in Steaua, nr. 11, 1976; M. D. Gheorghiu, in Convorbiri literare, nr. 11, 1976; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 41, 1976; L. Ulici, ibidem, nr. 47, 1976; IONESCU Vlad, in Tribuna, nr. 45, 1976; IONESCU Maxim, in Orizont, nr. 50, 1976; Irina Badescu, in Cahiers roumains d etudes litteraires, nr. 4, 1977; Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1977; Al. Calines-cu, in Convorbiri literare, nr. 5, 1981; A. Corbea, in Cronica, nr. 25, 1981; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 26, 1981; Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 6, 1981; M. D. Gheorghiu, in Amfiteatru, nr. 6, 1981; M. Papaha-gi, in Tribuna, nr. 36, 1981; IONESCU Vartic, in Steaua, nr. 2, 1982; L. Ulici, in Romania literara, nr. 7, 1990; C. Moraru, in Contrapunct, nr. 13, 1990; Horst Fassel, in Siidost-Forschungen, Band IL, 1990; H. Merkl, in Romanistisches Jahrbuch, Band 41, 1990; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 21, 1991; FI. Manolescu, in Luceafarul, nr. 27, 1991; L. Raicu, in Cahiers roumains d etudes litteraires, nr. 102, 1993; M. Zaciu, Scrisori nimanui, 1996; Vatra, nr. 11-12, 1996, numar dedicat; D. Muresan, in Vatra, nr. 3, 1997.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Gelu IONESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Gelu IONESCU




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text