Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Gala GALACTION - biografie - (opera si scrierile)

 

(pseud. lui Grigore Pisculescu), n. 16/29 apr. 1879, corn. Didesti, jud. Teleorman - m. 8 mart. 1961, Bucuresti.

Prozator, memorialist si traducator.

Fiul lui Nicolae Pisculescu, arendas al mosiei Didesti, si al Chiriachiei (n. Ostreanu), fiica de preot.

Viata si activitatea literara a lui Gala Galaction (Grigore Pisculescu) nu implica probleme deosebite. Se naste in 1879 intr-o familie de mici proprietari agricoli din Didesti-Teleorman. Face liceul Sfantul Sava din Bucuresti si este coleg cu Ion Theodorescu (Tudor Arghezi) cu N.D.Cocea. Face Facultatea de litere si filosofie apoi Facultatea de teologie si isi da doctoratul in teologie. A fost defensor al episcbpiei Olteniei si a Curtii de Arges. A fost membru al Academiei Romane (1947).

Clasele primare in satul natal (1886-1888) si la Rosiorii de Vede (1888-1890); liceul la Bucuresti, la "Sf. Sava" (1890-1898). Ca elev, redacteaza singur rev. poligrafiata Zig-zag (1896). Adevaratul debut in Adevarul ilustrat (7 oct. 1896), cu schita Pe terasa. Din aceasta perioada dateaza prietenia de-o viata cu T. Arghezi, N. D. Cocea si V. Demetrius. Facultatea de Litere si Filosofie, inceputa la Bucuresti in 1898 si abandonata (1899) in favoarea Facultatii de Teologie (1899-1903). Din 1903 la Cernauti, in vederea unui doctorat in teologie (obtinut in 1909). Reconfirmat (1909) in postul de defensor eclesi-astic pe care il mai detinuse temporar in 1906. Pe deplin afirmat ca scriitor inca din primul deceniu al sec., GALACTION colaboreaza la mai toate rev. de audienta ale epocii, conducand el insusi Cronica (1915-1916, impreuna cu T. Arghezi) si Spicul (1918). in 1914, Editura Viata Romaneasca ii publica primul voi., Bisericuta din razoare, premiat de Acad. Romana (1915). Acuzat de colaborationism cu ocupantul german (dec. 1916-nov. 1918), GALACTION este destituit (1919) din postul de defensor eclesiastic, publicistica devenind principalul sau mijloc de subzistenta. Art. de atitudine socialista si democratica, publicate incepand din 1919 in Socialismul, Chemarea, Lumea noua, Cuvantul liber, Luptatorul, Avantul s. a. (o parte incluse in voi. O lume noua, 1919). Hirotonit preot in 1922.



Din 1926, prof, la Facultatea de Teologie din Chisinau (dupa ce, in acelasi an, i se refuzase o catedra similara la Univ. din Bucuresti). Tot in 1926, pelerinaj la Ierusalim (el inspira voi. Scrisori catre Simforoza. In pamantul fagaduintei, 1930), dupa cum impresiile a doua calatorii la Muntele Athos, 1933, stau la baza sectiunii Marile de miazazi si Sfantul Munte din voi. In gradinile Sf. Antonie (1942). Publicist cu prezenta sustinuta in presa interbelica, GALACTION se retrage, in anii razboiului, din prim-planul actualitatii; dupa 1944, se angajeaza activ in viata literara si politica: vicepresedinte al S.S.R. (1947), academician (1947), deputat M.A.N. (1948). I se confera Ordinul Muncii clasa I (1954). Hemiplegie si afazic in urma unei congestii cerebrale (1955), isi petrece ultimii sase ani ai vietii in suferinte atroce, fizice si mai ales morale. inmormantat, conform dorintei sale, la manastirea Cernica. Opera sa de prozator cuprinde, in principal, nuvelele si povestirile din voi.: Clopotele din Manastirea Neamtu (1916), De la noi la Cladova (1924), Caligraful Tertiu (1929), Nuvele si schite (1934) si romane: Roxana (1930), Papucii lui Mahmud (1932, Premiul S.S.R.), Doctorul Taifun (1933), La raspantie de veacuri (2 voi., 1935). A lasat un amplu Jurnal, publicat postum in trei voi. masive (1973-1980). GALACTION este si autorul unui mare numar de lucrari cu caracter teologic. A tradus singur Noul Testament (1927) si, in colab. cu preotul V Radu, Biblia (1938). GALACTION si-a strans publicistica in mai multe voi.: La tarmul marii (1916), O lume noua (1919), Raboji pe bradul verde (1920), Toamne de odinioara (1924), Mangalia (1947), Oameni si ganduri din veacul meu (1955), a scris o biografie Eminescu (1914), o carte despre Vlahuta (1944) si a tradus din Shakespeare si Anatole France.

Desi a continuat sa scrie pana dupa al doilea razboi mondial, GALACTION apartine, ca scriitor, epocii dinaintea primului. Piesele de rezistenta ale operei sale, cele care-i asigura si-i definesc locul in literatura romana, sunt nuvelele si povestirile scrise in intervalul 1902-1910, publicate in rev. Literatura si arta romana (1902, Moara lui Califar), Linia dreapta (1904), Revista idealista (1907, Copca radvanului), dar mai ales in Viata sociala a lui N. D. Cocea, in decursul unui singur an, 1910, "anul biruintei sale literare" (De la noi la Cladova, In padurea Cotos-manei, Gloria Constantini, Langa apa Vodislavei s. a.). Privite retrospectiv, prin prisma evenimentelor ce aveau sa irupa catastrofal in biografia autorului, ele apar drept ecouri sau roade estetice ale unei secrete si inversunate "lupte cu ingerul": victorii de moment, nesigure in plan existential, dar - ceea ce ramane - victorii sigure, definitive, in planul artei. Obsesia si substanta celei mai bune parti din literatura lui GALACTION fructifica fie reprimarea, fie consumarea unui hybris, erotic de cele mai multe ori, alteori social ori indeterminat, global. Solutionarea conflictului, inexorabil generat de aici, oscileaza intre etic (religios) si estetic, ceea ce se rasfrange si asupra valorii artistice, oscilanta si ea, de la caz la caz, in functie de optiunea implicata. In cazurile de reusita majora, numite mai sus, sublimarea hybris-uui, orientata estetic, mizeaza, ca in tragedie, pe efectul de catharsis, de "purificare a patimilor", a "pasiunilor", prin consumarea lor imaginara, in fictiune, pana la ultimele consecinte: moartea, de cele mai multe ori. Solutia antreneaza, in mod necesar, capacitatea de reprezentare concreta a manifestarii acestor "patimi" in fenomenalitatea lor unica, individuala, asadar o acuta perceptie si o bogata experienta sau imaginatie a realului, precum si, fireste, resurse de expresie, iscusinte de limbaj pe masura. Or, tocmai acestea sunt calitatile indeobste recunoscute nuvelisticii lui G.: vitalitatea si vivacitatea "meridionala", uneori pitorescul personajelor si al cadrului actiunii (perceptia personajului indeosebi), talentul de povestitor si stiinta de analist al pasiunilor violente, darurile de "stilist": culoarea si savoarea cuvantului, stapanirea tuturor registrelor limbii, a tuturor rezervelor ei lexicale etc. Firesc si necesar se racordeaza explicatiei, in acest context, zestrea spirituala acumulata in satul copilariei ori "baia de real" prilejuita defensorului eclesiastic de frecventele-i peregrinari profesionale "pe teren", pe meleagurile ce cadeau sub jurisdictia Episcopiei Olteniei si a Curtii de Arges. Dupa propria marturie, GALACTION a reluat, in Moara lui Califar, prima lui reusita majora, motive si eresuri folclorice cunoscute dintr-o povestire a tatalui sau. Pentru Stoicea, flacau falnic, dar sarac, handicapat social in satul sau, "ispita" ori hybris-ul vizeaza global o "capatuire", o "procopseala", o revansa asupra lumii prin stapanirea puterii si averilor lumii "acesteia", ceea ce nu poate dobandi decat cu pretul pactului diabolic oferit de batranul morar Califar, vrajitor si legat al Satanei prin partea locului; "comorile Satanei" dovedindu-se insa inselatoare, ca orice ispita, Stoicea, cu mintile ratacite, il ucide pe funestul ispititor si isi gaseste el insusi moartea in apele lacului unde salasluiau puterile malefice. Perfecta absorbire a sensului in expresie face din Moara lui Califar o piesa antologica: figuratia si simbolistica religioasa, cat exista, se suprapun neostentativ, nesilit - dirijand discret semantica, "tendinta" morala - peste un debit epic dezinvolt, peste o desfasurare vie de ipostaze ale realului, peste firele si nervurile miraculosului folcloric, GALACTION fiind un maestru de necontestat al fantasticului in proza romaneasca. Aceeasi sanatoasa dialectica estetica, lasata "in legea ei", actioneaza finalmente cathartic si in cazul cuplului Mura Lautarul-domnita Oleana care, in Copca Radvanului, platesc cu viata consumarea unui hybris erotic, agravat prin apelul la serviciile magiei negre, si in cazul patimasului Gheorghe Catalina sau al nesabuitei cadane Soleima din povestirile omonime, damnati ai erosului si ei; si in cazul triunghiului Frusina-Badea-Constantin Fierascu din Gloria Constantini, unde demonul erotic, transsubstantiat fantastic in flacara albastra jucand fascinant deasupra aurului nefast, ii duce pe toti, inexorabil, lapieire; de asemenea, in cazul impulsivului Iordache Cojocarul, al carui cap cade, in Langa apa Vodislavei, ca "ispasa" pentru un alt fel de hybris, generat temperamental, dar consumat social: violenta. Exigentele estetice sunt supuse unei incercari ceva mai anevoioase in cazurile de "pacat" refuzat, de "ispita" ori de hybris, reprimate prin stavila moralei (religioase, de cele mai multe ori). In drumul spre pacat, Plecarea Drozileii, O stea prin fereastra lui Manolas s. a., mai putin implinite, nu pot umbri reusita deplina din De la noi la Cladova: destinul cuplului Borivoje - popa Tonea, in care autorul insusi va fi putut descoperi mai tarziu tulburatoare valente premonitorii, ramane o demonstratie de forta artistica, o proba de vitalitate estetica proprie unui scriitor capabil sa "inghita", sa "digere" si sa asimileze "teza" in doze fatale pentru altii. Nu chiar orice doza totusi, dupa cum, neiertator, vor dovedi-o romanele scrise in perioada interbelica: Roxana (1930), Papucii lui Mahmud (1932), Doctorul Taifun (1933), La raspantie de veacuri (1935). Nu doar deficitul de constructie - GALACTION mizeaza, si ca romancier, exclusiv pe inzestrarea sa nativa de povestitor - submineaza valoric aceste romane: cauza prima rezida in vicierea dialecticii cathartice. in Papucii lui Mahmud, de exemplu (cel mai consistent, comparativ, dintre romanele lui G.), regasim ca nucleu conflictual acelasi hybris al violentei: dintr-un impuls de moment, gratuit, Savu Pantofaru din Rosiorii de Vede ucide, in timpul razboiului din 1877-1878, un prizonier turc lipsit de aparare; dar, in loc ca aceasta "vina" sa fie lasata a-si urma cursul sublimarii estetice, ea este deviata in "ispasirea" religioasa: implinind "canonul" prescris de sihastrul Silvestru, Savu Pantofaru va rataci prin lume impartind ca pomana saracilor o mie de perechi de incaltaminte facute de mana lui. Linearitatea plata, lipsita de tensiune, a naratiunii ce rezulta de aici anuleaza orice interes artistic major. Deturnarea traiectoriei cathartice, prin refuzul germenului ei conflictual, se repeta si in ultimul roman al lui G., La raspantie de veacuri (1935), unde, in Preliminarii, autorul avertiza: "Urzeala cartii mele - cata se vede azi si cata va mai fi - este luata dintr-un jurnal intim [ ]"; trimiterile autobiografice, transparente si fara aceasta recunoastere expresa, complica aici si mai mult lucrurile, daca nu cumva tocmai le explica: clarificare ce incepe a se intrezari pe parcursul unei legitime confruntari cu textul, devenit intre timp public (desi, din pacate, necunoscut inca integral), al invocatului Jurnal (voi. I, 1973; voi. II, 1977; voi. III, 1980). Unic ca proportii in literatura romana (acopera perioada 1898-1955, cu intreruperi intre anii: 1901-1903, 1913-1916, 1928-1934, 1950-1951), dincolo de multele pagini ce ar putea interesa eventual doar istoria bisericeasca, Jurnalul scriitorului GALACTION are valoare literara prin trasaturile inedite cu care adanceste portretul moral si psihologic al omului GALACTION Iar aceasta noua intelegere a autorului deschide dintr-o data si o noua, nebanuita falie inspre profunzimile operei, intr-acolo unde mocneste ascuns, dar iradiant, nucleul ei generator si integrator. Cel mai contradictoriu si mai abisal personaj al literaturii lui GALACTION a fost el insusi, omul GALACTION - iata principala revelatie a acestor "caiete", nu intamplator destinate de autor aparitiei postume. Ce dezvaluiri aduce, asadar. Jurnalul lui GALACTION ? Ce s-a intamplat cu viata scriitorului, in "anii grei 1914, 1915, 1916, 1917, 1918, 1919 ", cand "azvarlisem in lume numele si visele lui Galaction si intrasem in labirintul durerilor si al pacatului" (19 aug. 1922)?

Ramas, dupa cum se stie, in Bucuresti sub ocupatia germana (dec. 1916-nov. 1918), GALACTION detine o drega-torie civila in Ministerul Cultelor (administrator al "Casei Bisericii"). Sfarsitul razboiului ii va aduce, pe langa vinovate dezastre in viata personala, si acuzatia publica de colaborationism, al carei stigmat - pe drept ori pe nedrept - il va urmari cu obstinatie pe parcursul a doua decenii. In aceasta situatie, literalmente disperata, printr-o redactie obscura si insondabila, organica in orice caz structurii sale spirituale si temperamentale bipolare, GALACTION se va devota total, cu fervoare mistica, vietii religioase: se preoteste in 1922, la 43 de ani, se cufunda, vreme de aproape doua decenii (1920-1938), in imensa munca ascetica de traducere a Bibliei. Din trasaturile framantate ale lui Grigore Pisculescu se limpezeste si se incheaga acum definitiv fizionomia senina, hieratica, a "parintelui Galaction". "O, voi, cei ce ma veti citi, odata, in viitor, nu ma osanditi pana cand nu veti culege asupra mea detaliile multe si amare de cari aveti nevoie, ca sa va infatisati, cu oarecare exactitate, ce-a fost viata mea nenorocita, ce-a fost simtirea mea ursita eternei tensiuni si ce-a fost biata festila, muiata in puroi, din care Iisus Christos a voit sa-si aprinda siesi luminita nesigura a crestinismului meu! [ ] Si peste toate acestea - cununa descalificarii nationale! Mi-am tradat patria. Am avut, in timpul stapanirii dusmane, o «purtare antipatriotica» si toate celelalte invinovatiri, pe cari le aud si le citesc din cand in cand. Marturisesc in fata lui Dumnezeu ca singurul meu ghimpe pe care-1 simt este acela al situatiei mele intime. Saracia, nevoile, alergaturile, prostia sau rautatea oamenilor si toate cate pot sa mai vina pe capul meu nu fac altceva decat sa ma exerseze si sa ma tina sus. Ceea ce ma sapa si ma ameninta este tragedia situatiei mele" (26 martie 1919). Dar daca judecata etica, de atatea ori, condamna ceea ce judecata estetica absolva, iata si cazul invers, cand aceasta - inuman de inflexibila, poate, prin insasi natura sa - judecata estetica nu poate absolvi ceea ce etica, mai "umana" si mai flexibila, poate. Scris cu "cruzimea" si cu nepregetarea din aceste 40 de pagini de jurnal. La raspantie de veacuri putea fi unul dintre marile romane ale literaturii romane. Si nu este, pentru ca ii lipseste romancierului GALACTION abnegatia artistica, necrutarea fata de sine, in primul rand. Preotul GALACTION nu s-a iertat pe sine asa usor pentru "ispita" ori pentru "pacatul" caruia n-a stiut sa i se impotriveasca, pentru suferintele si moartea atroce de care continua insa sa se simta vinovat - paginile Jurnalului stau marturie -dupa trecerea anilor si chiar a deceniilor. Absorbit in severul "canon" autoimpus al traducerii Bibliei - expi-atie asumata cu un fel de fervoare masochista a "pedepsei" si a "ispasirii" ("Au trecut cinci ani de atunci [ ]. Poate ca vor mai trece douazeci - daca Stapanul va binevoi sa-mi acorde sa platesc in rate mici datoria mea - si voi simti de-a pururi, grea si nerafuita aceasta datorie "- 1 ianuarie 1925) - scriitorul GALACTION se va Fi considerat, pesemne, "rascumparat", remis, "iertat", ingaduit deci a "se ierta" el insusi in literatura pe care, tot atunci, o scria, indrituit sa-si menajeze propriul alter ego fictional (Doru Filipache), imaginandu-1 (imaginandu-se), autoindulgent si autocomplezent, doar in ipostaze exemplare, ireprosabile moral si "social". Caz rar, GALACTION a fost mai aspru cu sine in planul realitatii efective decat in acela al fictiunii, in viata decat in opera. Si cui ar mai folosi acum ultragierea gratuita a eticii, continuta poate ipso facto in prezumtia ca, estetic, ar fi fost mai profitabila tocmai optiunea inversa? Chiar daca literatura romana mai adauga astfel o mare ocazie pierduta pe un destul de lung - din pacate -si deprimant raboj! Intr-un fel sau altul, lipsa de abnegatie estetica afecteaza toate romanele sale, care astfel nu mai adauga nimic la statura scriitorului. Premiul national pentru proza (decernat si apoi anulat in 1929, acordat din nou in 1935), Premiul national pentru literatura (1942) - recompensau de fapt, indirect, ostenelile traducatorului Bibliei. Datoram, desigur, "apostaziei" inverse a lui G., abdicarii sale de la literatura- la o varsta cand inextricabile impasuri existentiale ii vor fi clatinat pesemne increderea in eficienta exorcizarii estetice a demonilor, facandu-1 sa aleaga calea "ispasirii" prin "canon" autoimpus, sterilizant literar, dar, indirect, tot literar, fertil - cel putin acel impunator monument de limba romaneasca, in care s-a zidit un scriitor inzestrat cu un rar simt al cuvantului, si care este traducerea integrala, dupa originalul ebraic, a Bibliei - stradanie inceputa de unul singur, inca in 1920, si dusa apoi la capat cu ajutorul preotului Vasile Radu, in 1938. Dar marele roman in care abisurile, zvarcolirile si rasucirile dostoievskiene ale omului GALACTION sa-si fi gasit, in tiparele limbii romane, expresia indislocabila, netrecatoare - acesta n-a mai fost scris niciodata. Si cati scriitori avem despre care - ca despre GALACTION - sa se poata spune ca o asemenea infaptuire le-ar fi stat in puteri? Mai raman cateva zguduitoare pagini de Jurnal, drept compensatie si drept masura a regretului dupa aceasta opera care n-a fost sa fie. E mult, e putin? O data mai mult, eterna paradigma dupa care isi consuma combustia mundana temperamentul creator iese verificata: si GALACTION a fost mare, adevarat scriitor, doar atunci cand si-a zidit viata in opera, nu opera in viata.



OPERA

Minunea din drumul Damascului (Argument apologetic), teza pentru licenta, Bucuresti, 1903; Apologia unei legi si mai presus de ea: a unui principiu. Bucuresti, 1909; Bisericuta din razoare. Iasi, 1914 (ed. II, Bucuresti, 1919; ed. III, 1924; ed. IV, 1944); Emines-cu, Bucuresti, 1914 (ed. II, sub titlul Viata lui Eminescu, 1924; ed. III, sub titlul Miliai Eminescu, ed. si pref. de Gh. Cunescu, Iasi, 1987); Clopotele din Manastirea Neamtu, Bucuresti, 1916 (ed. II, 1933); La tarmul marii, Bucuresti, 1916; O lume noua, Bucuresti, 1919 (ed. II, 1947); Sionismul la prieteni, pref. de A. L. Zissu, Bucuresti, 1919; Raboji pe bradul verde, Iasi, 1920; Mustafa Efendi ajunge Macarie Monahul, Iasi, 1920 (ed. II, 1943); De la noi la Cladova, Bucuresti, 1924; Toamne de odinioara, Bucuresti, 1924; Doua intamplari minunate, Bucuresti, 1924 (ed. II, 1935); Piatra din capul unghiului. Scrisori teologice, Bucuresti, 1926; Cartea crestinului ortodox. Bucuresti, 1926; Meditare la rugaciunea domneasca adica la Tatal nostru, Arad, 1927; Rabdare si nadejde, conferinta tinuta detinutilor de la inchisoarea Chisinau, in ziua de 25 martie 1928, Bucuresti, 1928; Caligraful Tertiu, Bucuresti, 1929 (ed. II, 1944); Roxana, Bucuresti, 1930 (ed. II, 1956; ed. III, 1965; ed. IV, 1967; ed. V, 1976; ed. VI, 1983; ed. VII, 1986; ed. VIII, 1989); Scrisori catre Simforoza. in pamantul fagaduintei, Bucuresti, 1930; Papucii lui Mah-mud. Bucuresti, 1932 (ed. II, 1939; ed. III, 1956; ed. IV, 1965; ed. V, 1967; ed. VI, 1983; ed. VII, 1986); Doctorul Taifun, Bucuresti, 1933 (ed. II, 1956; ed. III, 1965; ed. IV, 1967; ed. V, 1976; ed. VI, 1983; ed. VII, 1986; ed. VIII, 1989); Nuvele si schite, Bucuresti, 1934; La raspantie de veacuri, I-II, Bucuresti, 1935 (ed. II, un voi., 1965; ed. III, un voi., 1974); Elemente. 1. Textul din care au fost traduse bibliile noastre bisericesti; 2. Biblia elineasca a celor 72 de traducatori adica Septuaginta; 3. Originea si traducatorii Septuagintei; 4. De la Reforma incoace; 5. Lupta confesionala, in colab. cu V Radu, Bucuresti, 1935; Rifa Craita, fantezie dramatica in trei acte. Bucuresti, 1942; In gradinile Sf Antonie, Bucuresti, 1942; Vlahuta, Bucuresti, 1944; Din legaturile bisericesti romano-ruse, altadata si azi. Bucuresti, 1946; Mangalia, Bucuresti, 1947; Opere, I, ed. de autor, totalitatea prozei scurte, Bucuresti, 1949; Nuvele, pref. de C. Theodorescu, Bucuresti, 1954; Oameni si ganduri din veacul meu, pref. de T. Vargolici, Bucuresti, 1955; Opere alese, I-II, pref. de T. Vargolici, Bucuresti, 1956-1958; Ziua Domnului, Bucuresti, 1958; Opere alese, I-IV, ed. de T. Vargolici, pref. de D. Micu, Bucuresti, 1959-1965; Chipuri si popasuri, confesiuni literare, ed. si pref. de T. Vargolici, Bucuresti, 1969; O lume noua, ed. si pref. de Gh. Cunescu, Bucuresti, 1970; Moara lui Califar, postfata de S. Damian, Bucuresti, 1973; Jurnal, I-III, ed. de Maria Galaction-Tuculescu si T. Vargolici, Bucuresti, 1973-1980 (ed. II, ingrijita de T. Vargolici, I-III, 1996-1999); Sub feeria lunii, ed. si pref. de T. Tihan, Cluj-Napoca, 1974; Prin tara, ed. si pref. de Gh. Cunescu, Bucuresti, 1975; Nuvele si povestiri, ed. de T. Vargolici, Bucuresti, 1979; Opinii literare, ed. de Gh. Cunescu, Bucuresti, 1979; Nouvelles et recits, trad. de Ileana Cantuniari, pref. de T. Vargolici, Bucuresti, 1982; Roxana. Papucii lui Mahmud. Doctorul Taifun, postfata de A. Anghelescu, Bucuresti, 1983; Nuvele si povestiri, pief. de Ana-Maria Boariu, Cluj-Napoca, 1985; Nuvele. Povestiri, postfata si bibliografie de C. Cublesan, Bucuresti, 1986; Roxana. Papucii lui Mahmud. Doctorul Taifun, ed. si bibliografie de Al. Ruja, Timisoara, 1986; Short Stories and Tales, trad. de Eugenia Forca, Bucuresti, 1986; La Vulturi, pref. si bibliografie de T. Cristea, Bucuresti, 1988; Roxana. Doctorul Taifun, ed. si pref. de T. Vargolici, 1989; La raspantie de veacuri, ed. si postfata de M. Barbu, Craiova, 1991; Zile basarabene, text ales si ingrijit, studiu introductiv de Gh. Cunescu, Chisinau, 1993; Papucii lui Mahmud, ed. si pref. de T. Vargolici, Bucuresti, 1993; Opere, I-III, ed. si pref. de T. Vargolici, Bucuresti, 1994-1997; La Vulturii nuvele si povestiri, pref., tabel cronologic, comentarii, aprecieri critice si bibliografie de C. Munteanu, Bucuresti, 1995. Traduceri: Anatole France, Paiata Maicii Domnului, Bucuresti, 1920; Noul Testament, Bucuresti, 1927; Biblia, Bucuresti, 1938, in colab. cu V. Radu (ed. II, 1939); Shakespeare, Negutatorul din Venetia, Bucuresti, 1955.

REFERINTE CRITICE

I. Trivale, Cronici literare, 1914; E. Lovinescu, Critice, VI; Perpessicius, Mentiuni, II, III, IV; E. Lovinescu, Memorii, I, 1930; N. Iorga, Ist. Ut. cont.; E. Lovinescu, Istoria; D. Caracostea, Expresivitatea limbii romane, 1942; idem, Critici literare, I, 1943; T. Vargolici, Gala Galaction, 1967; M. Zaciu, Masca; C. Ciopraga, Literatura; D. Micu, inceput; P. Constantinescu, Scrieri, III; Adriana Niculiu, Gala Galaction, 1971; I. Vlad, Povestirea; Al. Cerna Ra-dulescu, Arbori din tara promisa, 1972; S. P Dan, Proza; GALACTION Ibraileanu, Opere, II; M. Muthu, Literatura romana si spiritul sud-est european, 1976; D. Pillat, Iti-nerarii istorico-literare, 1978; Gala Galaction intepretat de, antologie si pref. de T. Vargolici, 1978; L. Kalus-tian. Simple note, I, 1980; D. Pacurariu, Scriitori, I-II; M. Zaciu, Cu cartile pe masa, 1981; N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 46; 47; 48; 49; 52, 1982; S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 30, 1982; Gh. Cunescu, Pe urmele lui Gala Galaction, 1982; Al. Sandulescu, Portrete si analize literare, 1982; F. Aderca, Contributii, I-II; Valeriu Anania, Rotonda plopilor aprinsi, 1983; Gh. Iancovici, Incandescenta si penumbrele, 1983; E. Papu, Motive literare romanesti, 1983; S. Cioculescu, Itinerar critic, IV, 1984; I. D. Balan, Pietre pentru templul lor, 1985; Monica Pillat, Iesirea din contur, 1985; A. Anghelescu, Vedere dinspre Eyub, 1986; GALACTION Ivascu, Confruntari literare, II, 1986; N. Manoles-vU. Teme, VI, 1986; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul r:manesc, II; V. Craciun, in Contemporanul, nr. 30, 1986; Gh. Cunescu, in Romania literara, nr. 12, 1986; Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viata, 1987; Zoe Dumitrescu-Busulenga - I. Sava, Muzica si literatura, II, 1987; Const. M. Popa, Clasici si contemporani, 1987; Olimpia Radu, Pagini de critica, 1988; T. Tihan, Apropierea; I. Holban, Literatura subiectiva, I, 1989; I. Negoitescu, Istoria literaturii romane, I, 1991; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 27, 1996; idem, ibidem, nr. 5, 1998; idem, ibidem, nr. 15, 1999.

De la noi la Cladova surprinde drama sufleteasca a preotului Tonea,scare este casatorit, are patru copii dar si o conceptie ferma religioasa si crede ca fericirea este in cer. Incompatibilitatea este drama, care-1 desparte de Borivaje, o sarboaica frumoasa, ce traieste de cealalta parte a Dunarii la Cladova si-I iubeste cu patima. Respinsa Borivaje se imbolnaveste. Preotul Tonea are taria de a invinge ispita demonica, care pentru el ia chipul tinerei femei. El se roaga pentru ea cand aude ca este pe moarte trece Dunarea si o impartaseste. Moartea Borivajei este simbolica, ca semn ca viata trebuie traita pe pamant, deci conceptul de carpe diem. De aceea finalul este o concesie, pe care preotul Tonea o face, venind s-o spovedeasca si s-o impartaseasca. "Preotul ramase nemiscat inabusind cu sfortari de urias cercurile de ispita si de flacara, care ii vajaia intre inima si creier".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.