Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Gala GALACTION



    Gala GALACTION - poza (imagine) portret Gala GALACTION



    Despre Gala GALACTION

    alte articole, referate, eseuri si sinteze literare


    Jurnalul lui Gala Galaction
    PROZA LUI GALACTION












Jurnalul lui Gala Galaction despre Gala GALACTION



Apartinind aceleiasi sfere a literaturii subiective, jurnalele intime, memoriile, confesiunile si autobiografiile literare au multe puncte de interferenta, insa intre jurnal si celelalte specii inrudite exista deosebiri structurale, determinate de esenta continutului lui, de modalitatile specifice de realizare, de natura aparte a viziunii pe care o proiecteaza asupra faptelor si imprejurarilor de viata evocate. Memoriile, confesiunile si autobiografiile literare sint trairi retrospective, filtrate prin constiinta omului matur, prin prisma concluziilor trase iin urma experientei de viata parcurse. Ele sint, deci, forme rectificate ale trairii, o scrutare lucida a trecutului, in care autocenzura poate interveni in proportii apreciabile. Evident asa cu s-a verificat in practica toate categoriile literaturii subiective trebuie privite cu o anume circumspectie, impusa de insasi substanta lor subiectiva, insa asupra gradului autenticitatii continute nu e necesar sa planeze o atitudine preconceput dubitativa. Reactia prezumtiva este si mai putin indicata in cazul jurnalelor intime, pentru ca, aici, autenticitatea celor relatate si exprimate are un procent de relativism mult mai redus. Desigur, ca o forma .a literaturii subiective, jurnalul poarta amprenta modului propriu de a gindi si simti al autorului lui, este expresia convingerilor sale intime. Cu toate acestea, jurnalul impune prin caracterul sau de cronica vie, prin transmiterea unui continut uman, a unor fapte de viata traite nemijlocit, cunoscute direct, consemnate sub efectul senzatiilor imediate provocate in sensibilitatea si constiinta celui ce scrie. Jurnalul este confidentul, prietenul scriitorului, un remediu al solitudinii sau al tribulatiilor sale sufletesti, un mijloc de autoanaliza si de autoperfec-tionare, o corectare proprie, tacita a imprejurarilor de viataAğ toate impreuna reprezentind o diagrama psihologica a unei mai scurte sau mai intinse perioade din existenta autorului, o imagine caleidoscopica a biografiei sale morale si spirituale, privita in evolutia: ei.



Memoriile, confesiunile si autobiografiile literare infatiseaza un continut de viata consumat anterior, in trecut, devenit public inainte de a fi transpus pe hirtie. Adesea, autorii acestor forme de literatura subiectiva au drept scop primordial asezarea propriei lor personalitati in lumina unei juste cunoasteri, pentru a fi scutita de interpretari eronate. In a sa Histoire de ma vie, George Sand motiva astfel reconstituirea autobiografica : Coupable peut-etre envers. moi-meme, j ai laisse publier sur mon compte un assez grand nombre de biographies pleines d errcurs, dans la louange comme dans le blame". Tot astfel, in Memoires (Dix annees d exiL), M-me de Stael a avut ca preocupare principala explicarea conflictului ei cu Napoleon. Tendinte similare, din diferite unghiuri de vedere, de autoportetrizare, descifram si in Memoires d Outre-Tombe de Chateaubriand, in Les Confessions ale lui Jean-Jacques Rousseau, in Dicbtung und Wahrheit de Goethe sau in La Confession d un enfant du siecle a lui Musset.

Jurnalul este, prin definitie, o traire nemijlocita a vietii prezente, cotidiene, o expresie nuda a convingerilor, sentimentelor si senzatiilor autorului din momentul in care scrie. Ca si in cazul celorlalte forme de literatura subiectiva, functia de cunoastere a jurnalului este multipla, imbratisind existenta particulara a scriitorului, peisajul literar al epocii in care traieste, climatul social-uman al acestei epoci etc. in mod frecvent, scriitorii din secolul al XlX-lea, ca si cei ce apartin veacului nostru, si-au inceput redactarea jurnalelor lor in anii tineretii, ceea ce denota ca aveau o precoce constiinta a valorii de sine, o convingere certa asupra vocatiei lor. in afara de La vie de Henri Brulard, opera metaforic-autobiografica, scrisa la aproape o jumatate de secol de la trairea faptelor, Stendhal a initiat un Journal" la virsta de 18 ani, in 1801, continuindu-1 pina la virsta de 35 de ani, in 1818, continind partea cea mai interesanta a vietii scriitorului, epoca formatiei sale literare si a vietii sentimentale, consemnata, cu sinceritate absoluta, numai cu scopul de a se intelege pe sine, de a-si slefui caracterul si sensibilitatea. Un Journal intime" cu o arie mai larga este cel al lui Hcnri-Frederic Amiel, tinut cu intermitente in anii tineretii si apoi cu regularitate din anul 1848 si pina in 1881, cind se stinge din viata. Paginile acestui jurnal sint alcatuite din meditatii intime, observatii psihologice, impresii de lectura, destainuiri ale constintei, interogari ale destinului, dar si din bogate insemnari referitoare la ocupatiile si incidentele zilnice. Un jurnal celebru, prin natura sa specifica si prin adevarata pasiune pe care a provocat-o pentru scrieri de acest gen, este cel al fratilor Edmond si Jules de Goncourt. Redactarea lui a inceput la 2 decembrie 1851, iar primul volum a vazut lumina tiparului in 1887, adaugiindu-i-se inca opt volume pina in 1896. Stapiniti de o curiozitate imensa, Edmond si Jules de Goncourt au investigat si au retinut cele mai mici detalii ale epocii lor, in primul rind ale vietii literare, con-semnindu-le cu o pasiune devoranta, cu o extraordinara ape-titie pentru amanuntul de orice gen. Maubert spunea ca Edmond de Goncourt stenografia conversatiile interesante pe sub masa, pe manseta camasii, transcriindu-le apoi cu exactitate. Jurnalul lor este o vasta fresca literara, istorica si anecdotica, cei doi inseparabili notind fiecare fapta la care au fost martori sau care le-a fost povestita, neevitind cancanurile, balurile, cafenelele, magazinele etc, etc, avind convingerea ca aceasta enorma aglomerare de elemente, indiferent de gradul interesului lor imediat, va servi istoricilor si moralistilor viitorului in stabilirea adevarului asupra timpului lor si asupra oamenilor acestui timp. La 22 iunie 1859, fratii Goncourt notau : Un tetnps dont om n a pas un echamitiHon de robe et un monu de diner, l histoire ne le voit pas vivre".

Edmond si Jules de Goncourt erau adeptii adevarului momentan, dupa propria lor expresie. Pe semenii lor, pe confratii de literatura si pe prieteni, pe cei cunoscuti intimplator ii portretizau asa cum ii observau in momentul respectiv, in ipostaza in care ii surprindeau in ziua si ora data, neinteresindu-se de aspectul sub care s-au prezentat anterior AĞau sub care se vor prezenta ulterior. Respingind modalitatile memorialistului care evoca oameni si fapte pe o singura coordonata, fratii Goncourt se straduiau sa ofere imaginea umanitatii in permanenta ei miscare ondulatorie. in prefata primului volum al jurnalului, tiparit in 1887, Edmond de Goncourt preciza : Dans cette autobiographie, au jour le jour, entrent ea scene Ies gens que Ies hasards de la vie ont jetes sur le chemin de notre existence. Nous Ies avons portraitures, ces hommes, ces femmes, dans leurs ressemblances du jour et de rheure, Ies reprenant au cours de notre journal, Ies remontrant plus tard sous des aspects differents et selon qu ils thangeaient et se modifiaient, desirant ne point imitei Ies faisseurs de memoires qui presen-tent leurs figures historiques peintes -en bloc et d une seule piece ou peintes avec des cotileurs refroidics par l eloignement de la rencontre, ambitieux, en un mot, de representer l on-doyantc humanite dans sa verite momentance".

Desi nu vor urma intocmai formula atit de personala a jurnalului fratilor Goncourt, totusi o seama de scriitori, tineri la sfirsitul secolului al XlX-lea, vor fi inriuriti, in mod evident, de ecoul acestui jurnal si vor incepe ei insisi redactarea de jurnale intime ce aveau sa vada lumina tiparului mult mai tirziu. in 1887, deci chiar in anul in care se publica primul volum din jurnalul fratilor Goncourt, Jules Renard inaugureaza nu mai putin celebrul sau Journal", pe care il continua pina la sfirsitul vietii sale, in 1910, si tot in 1887 Pierre Louys se dedica unui Journal intime". Peste doi ani, in 1889, Andre Gide asterne primele rinduri in al sau journal", iar in 1896, an in care se incheie tiparirea ciclului de noua volume al jurnalului fratilor Goncourt, Maurice Bajrres incepe sa redacteze Mes cahiers".

Tot in 1896, jurnalul fratilor Goncourt este luat drept model si de catre scriitorul nostru Gala Galaction, care semna atunci cu numele sau adevarat Grigore Pisculcscu. Era in virsta de 17 ani, elev extern, in clasa Vi-a, la liceul Sf. Sava din Bucuresti, isi facuse un debut promitator in literatura si era deplin increzator in destinul talentului si aspiratiilor sale de creatie. Cititor pasionat al marilor maestri francezi, din secolul al XlX-iea, descopera in scurt timp si jurnalul fratilor Goncourt, care stirnise o mare vilva la aparitia lui, pro.pu-nindu-si sa intocmeasca si el un jurnal, de aceeasi factura, intr-o Marturie literara publicata in 1942 si reprodusa apoi in loc de prefata la editia de Opere din 1949, Gala Galac-tion spunea :

Jurnalul lor, in mai multe voi urne, a fost, pentru mine, vreo doi ani, poteca mea zilnica, in gradina desfatarilor profesionale.

Am inceput prin anul 1896 si eu un jurnal. Eram acum extern, aveam odaita mea si masa mea de lucru si nu mai simteam constrangerile internatului. Ma straduiam, in acest jurnal, sa privesc lucrurile, operele de arta si pe oameni, asa ca fratii Goncourt. Cautam sa fiu in notatiile mele, amanuntit, revelatoriu, ascutit, original !

    precum erau fratii Goncourt, in notatiile lor Ajunsesem intim prieten cu colegul I. G. Duca. Duca qra boier ; Duca auzea sute de zvonuri si de znoave din lumea celor ce se duceau la curse, la baluri, la Jockey-Club, la Folies-Hugo..- Duca stia multe si de toate !

    Cu exactitate, cu patima, la fel cu marii mei pilduitori, consemnam, in jurnalul meu, aceste perle ale high-lifc-ului bucu-restean".

Peste doi ani insa, in 1898, deci Ja virsta de 19 ani, viitorul scriitor abandoneaza aceasta modalitate a insemnarilor sale intime si apoi, printr-un gest putin obisnuit la incepatorii in ale scrisului, arunca in foc tot Jurnalul" redactat pina la acea data, inaugurmd unul de o cu totul alta factura, cu o viziune radical diferita, pe alte coordonate decit cele preluate de la fratii Goncourt. Gestul tinarului Grigore Piscul eseu nu izvora dintr-un capriciu de moment, din simpla dorinta de a adopta o noua modalitate in consemnarea experientelor sale cotidiene, ci era provocat de cauze mult mai profunde, de involburarile launtrice, dramatice si transformatoare a constiintei si sensibilitatii sale, pe care i le determina puternica criza sufleteasca ce incepe sa-1 stapineasca in anul 1898 si care va influenta decisiv intregul destin ulterior al scriitorului.



Pentru a intelege cu claritate substanta si semnificatiile Jurnalului" lui Gala Galaction e necesara o raportare la fazele si consecintele crizei sale sufletesti. Primele ei semne apar la inceputul anului 1898, cind prozatorul se afla in ultima clasa de liceu. in luna februarie a acestui ian soseste la Bucuresti Sar (JoscphiN) Peladan, ca invitat al lui Al. Bogdan-Pi-testi, conducatorul revistei si societatii artistice Ileana". Modestul scriitor francez izbutise sa creeze in jurul sau o atmosfera de falsa celebritate, pozind in mag, facind parada de devotiune mistica, regizindu-si cu dibacie iesirile spectaculoase in public, gesturile stranii, vestimentatia exotica, stropita cu persistente parfumuri si balsamuri. Asa procedeaza si la Bucuresti, unde il priveste indeaproape si tinarul prozator hartuit de intrebari launtrice. in catedrala Sf. losif, de linga liceul Sf. Sava, Galaction il observa cum statea in banca, la o sfinta liturghie si cum urmarea, acWncit si cucernic, evolutia divinului serviciu" x. Atitudinea teatrala a lui Sar Peladan il tulbura. Mai tirziu isi va da seama ca minorul poet mistico-simbolist oscila intre prooroc si sarlatan" -, dar acum il fascineaza, il subjuga, il atrage pe drumul religiozitatii si al cucerniciei crestine. Gala Galaction cade intr-un asemenea extaz, incit, dupa ce Sar Peladan tine o conferinta la Ateneu, imbracat in costum indian si parfumat cu mosc, il intimpina afara, pe trepte, se prosterna in fata lui si-i inmineaza o oda-scrisoarc in care-i spunea, printre altele : Fii pricina binecuvantata a crestinestei noastre mintuiri !

   " 3 indlmirea cu Sar Peladan a avut urmari serioase, declansind inclinatiile mistice, religioase din gindirea si sensibilitatea lui Gala Galaction, dupa cum insusi manturisetse : Ivirea lui Sa,r Peladan (oricit s-ar mira fiii acestui veaC) a fost pentru mine, cel dintii eveniment, dintr-o scrie de evenimente providentiale".4

Extazul mistic pe care i-1 inculca, prin impostura, Sar Peladan, s-a plantat pe un fond sufletesc si pe o stare psihologica favorabile unei astfel de inriuriri. O conditionare a ei o putem descifra in contactul cu simbolismul, cu acea latura a lui orientata spre ocultism si magie, dar mai ales, in mod practic, nemijlocit, in contactul cu atmosfera pro-ecleziastica intretinuta de Al. Macedonski prin revista Liga ortodoxa. Aparuta in 1896, deci in perioada in care adolescentul Grigore Pisculescu se alatura cenaclului lui Al. Macedonski, publicind apoi primele sale scrieri literare in coloanele ei, revista Liga ortodoxa (titlu semnificativ !

   ) serveste ca instrument de agitatie in marele scandal public provocat de caterisirea mitropolitului primat Ghenadic Petrescu, ple-dind pentru reabilitarea acestuia. in aceasta afacere" de mare rasunet in epoca, Al. Macedonski se plaseaza de partea celui sanctionat, transformind Liga ortodoxa nu numai intr-o tribuna de aparare a acestuia, ci si intr-un mijloc de exaltare religioasa si clericala, intr-o asociere dupa modelul primilor crestini", intr-o grupare cu scopuri mistico-ortodoxe. Conducatorul revistei declara ca a pornit cruciada dumnezeiasca" *, organizind manifestatii si demonstratii publice de o fanatica spectaculozitate. Pentru ziua de 16 septembrie 1896 pune la cale o procesiune pe strazile Bueurestiului, cu incepere de la ora 8 dimineata, pornindu-se din Cismigiu, locul adunarii, si pina la biserica Sf. Gheorghe. Poetul dadea instructiuni precise : Procesiunea va desfasura la plecarea ei steagul Ligii ortodoxe ; steag albastru, semanat cu stele de aur, taiat vertical si orizontal de o cruce rosie si purtind in unghiul superior al crucii : Icoana Maicii Domnului, cu Domnul nostru Isus Christos in brate. Cei care vor lua parte la procesiune vor purta la butoniera o cruce de metal galbena, pe care fiecare si-o va putea procura, cu pretul de 30 centime, de la redactia ziarului ce reprezinta partidul ortodox, sau, in ziua procesiunii, de la agentii speciali ai Ligii"



Fara indoiala, tinerii emuli ai lui Macedonski, proaspeti colaboratori la Liga ortodoxa, nu ramin straini fata de aceasta exaltata atmosfera mistico-ortodoxa, imbratisind cauza maestrului, sprijinindu-i actiunile. Tudor Arghezi, pe atunci Ion l heo, face schimbul de mesaje intre Al. Macedonski si mitropolitul Ghenadie, strabatind de nenumarate ori, cu bicicleta sau pe jos, distanta Bucuresti manastirea Calda-rusani si retur i. Bunul sau prieten, Grigore Pisculescu, care-1 insotea adesea in aceste drumuri, este si el, de buna seama, alaturi de Macedonski, lasindu-se mult influentat de agitatiile religioase si ecleziastice ale acestuia.

Asadar, la sosirea lui Sar Peladan in Bucuresti, starea sufleteasca si psihologica a viitorului scriitor se afla in dezechilibru in urma contactului cu atmosfera din jurul Ligii ortodoxe, putind fi lesne captata si trecuta sub auspiciile dogmelor crestine. Aceasta s-a si intimplat. Totusi nu brusc, ci pjlntr-un proces launtric ce a durat mai mult de un an, la adincirea crizei sufletesti si la dcznodamintui ci contribuind, succesiv, si alti factori. Tinarul Grigore Pisculescu nu-si poate reprima dintr-o data senzatiile, pasiunile si elanurile proprii virstei sale, nu-si poate anihila pe moment trairile pur omenesti, laice, ele tragindu-1 inapoi, opunindu-se tentatiilor ascetice, claustrarii intre tezele si preceptele biblice care propovaduiesc desertaciunea vietii pamintesti. Concludenta, in acest sens, este prefata pe care o scrie in 1898 la romanul Poet-Poeta al lui N. D. Cocea (semnat cu pseudonimul NellY). Romanul, pe care insusi autorul lui il va defini mai itirziu drept o elucubratie de adolescent" -, este expresia juvenila a unui erotism exacerbat, etaiind pe pagini intregi scene de o senzualitate obscena, care adesea frizeaza perversitatea si patologicul. Cei doi eroi, Iulius si Ersilia, cad prada instinctelor primare, se arunca frenetic in petreceri orgiastice, care, in cele din urma, ii sleiesc si fizic si moral, nu le mai pot oferi nici o satisfactie, determinindu-i sa se sinucida. Romanul, desi insista aproape exclusiv asupra senzualismului relatiilor dintre cei doi eroi, totusi nu i-a displacut prefatatorului, care ii elogiaza si 1 recomanda cu entuziasm : Romanul tau, draga Nelly, ca unul intr-adevar bine scris, imi lasa-n urme luminoase cele doua personalitati de frunte ale lui.

Iulius si Ersilia imi sint doi prieteni pe care ii cunosc pina in adinJcul inimii.

Iulius e o sensibilitate ascutita, o frunte larga, cupola a himerei, o voce inspirata si elocinte.

Iulius e un indurerat al nesfirsitelor fluctuatii de patima si de iubire, de ratacire si de logica, de idee si de forma, care ii bat in creier.

Iulius e un indragostit si un artist, adica de doua ori un indragostit.

Ersilia infatiseaza, in fire-i, o sovaire ciudata intre bunatate si dusmanie, intre duiosie si nascocitoare perversitate, intre zapada si noroi; cu toate acestea, Ersilia imi apare plastica si armonioasa, ca statua pe care sculptorul Silanion o modela pe numele poetei Sapho

Ceea ce face farmecul naiv al romanului Poct-Poetu e ro-tunzimea calda a bratelor Ersiliei, agrafate pe grumazii lui Iulius, si sint dezmierdarile ei, mai placute docit vinul" in finalul prefetei, cel ce semna atunci Grigore Pisculescu isi cenzureaza insa entuziasmul dionysiac si, printr-un flagrant contrast, proclama un serafism caracteristic convingerilor mistice care incepusera sa-1 absoarba. in vara anului 1898, in plina criza sufleteasca, Gala Ga-laction traieste un eveniment care, dupa propria-i marturisire, avea sa hotarasca definitiv drumul vietii sale. Mergind la Manastirea Agapia, la 13 iulie 1898, impreuna cu bunul sau prieten si coleg N. D. Cocea, cunoaste aici pe vara acestuia, Zoe Marcoci, care era sora in ascultare", adica in faza preliminara intrarii in monahie. Mai presus de legile si interdictiile canonice, intre necunoscutul vizitator al manastirii si aceea care se pregatea sa devina calugarita se infiripa o suava idila. Prin infatisarea sa fizica, Galaction e acum un tinar seducator, purtind pe chip si in priviri trasaturile stramosilor, nostalgia si voluptatea calatoriilor de la marile irizate ale Orientului pina la apele involburate ale Oltului. O fotografie din acesti ani este identica cu portretul pe care prozatorul i-1 face lui Doru Filipaohe, alter ego-ul sau, in romanul La ras-pintie de veacuri: Un cap buclat de efeb. intr-un obraz prea rotund si prea rumen pentru un baiat, se aprind niste ochi negri si mari, care destainuiesc simbolic o psihologie intreaga si un anumit unghi de deviatie in traiectoria vietii viitoare. Pentru un privitor adinc si preocupat de taina ascendentilor, fizionomia lui Doru Filipache spunea de calatorii si emigrari de la miazazi si miazanoapte, din Epir si din Constantinopole, spre vaile Oltului si ale Dunarii. Capul lui rotund si cirliontat era ca intr-o friza greceasca. Si ochii lui, la fel, spuneau uimiri si apoteoze privite la tarmul mariilor violete." Nu mai putin seducatmre era si sora Zoe, desi, ca virsta, numara cu 12 ani mai mult decit cel ce venise sa-i tulbure gindurile si pacea vietii monahale. Nascuta la 1 mai 1867 din tainica legatura a maicei Elipidia Cocea cu calugarul Marcoci, sora Zoe traise tot timpul numai intre chiliile manastirii, avind privirile angelice, obrajii diafanizati de paloarea zilelor de post si a noptilor de veghere, gesturile sfioase, vorba retinuta si cristalina. Mai mult decit prin oricare din gratiile ei naturale, il subjuga pe Galaction prin puritate sufleteasca, prin devotiune si pietate crestina. De aceea, timp de citiva ani, idila lor se consuma in plan strict spiritual, intr-un necontenit si dramatic schimb de confesiuni, fiecare in parte trecind prin acute confruntari launtrice. Evident, si Galaction si sora Zoe se aflau intr-o stare sufleteasca de grea cumpana, intreaga lor fiinta fiind zguduita de chemarea legilor firesti ale vietii pamintene. in cele din urma ajung la un deznodamint care inseamna si biruinta si infringere. Sora Zoe renunta la monahie, iar Gala Galaction se decide sa imbratiseze drumul teologiei, al vietii clericale. Aceea care i-a adresat irezistibila chemare ii va deveni, in ordinea lumeasca, sotie. Se casatoresc la 17 aprilie 1903. intr-un interviu acordat in 1932, Gala Galaction marturisea : La virsta de 19 ani am avut norocul sa intilnesc pe fiinta exceptionala care era sa fie sotia mea de mai tfrziu si a carei pietate si curatenie sufleteasca fara pereche erau sa inriureasca, definitiv, asupra hotaririlor si asupra pasilor mei in viata. Aceasta intilnire a fost pricina care m-a colectat sufleteste si m-a determinat la douazeci de ani sa parasesc facultatea de filozofie si studiile profane si sa apuc calea teologiei."



Idila si tribulatiile sufletesti ale color doi stranii indragostiti, Galaction si sora Zoe, au fost vegheate, atit la inceput cit si mult timp dupa aceea, de doctorita Olga Sacara-Tul-bure, al carei nume revine cu insistenta in paginile Jurnalului". Aceasta a fost prima femeie din Romania care a imbratisat cariera medicala. inscrisa in 1880 la Facultatea de medicina din Bucuresti, rezervata pina atunci numai barbatilor, nu izbuteste sa o termine, deoarece se imbolnaveste grav si e nevoita sa intrerupa cursurile. intre timp, Maria Cutzarida devine cea dintii femeie medic din Romania, ur-mind cursurile la Montpellier si sustinindu-si teza de doctorat la Pafis, in 1884. O a doua femeie medic din tara noastra este Hermina Walch-Kaminski, care obtine doctoratul la Bucuresti, in 1890. in sfirsit, rcluindu-si studiile, Olga Sacara reuseste sa le duca la bun sfirsit, obtinind titlul de doctor in medicina in 1892, la Bucuresti, cu teza Studiu clinic asupra paraliziei pseudo-ipertrofice, publicata in 1893. (Cf. Dr. Viorica Gomoiu, Les femmes dans l histoirc de la rnedicine en Roumanie, Bucuresti, 1932). limbolnavindu-se din nou, Olga Sacara-Tulbure se izoleaza, pentru ingrijirea sanatatii, la manastirea Agapia. Aici, prin intermediul sorei Zoe, o cunoaste pe atunci tinarul Gala Galaction, in vara anului 1898, stabilind intre ci o elevata prietenie spirituala, reflectata cu prisosinta si in paginile Jurnalului", in aceasta perioada, Olga Sacara devenise adepta unei noi terapeutici medicale, care apela la elementele transcendentale ale rdigiei crestine, intemeiata in America de catre Mary Baker Eddy. Reiatii ample asupra acestei secte medicale americane, la care aderase Olga Sacara, ofera Gala Galaction in romanul La raspmtie de veacuri, unde evoca aceasta etapa din existenta sa, cu multe coordonate autobiografice, si in care vorbeste si de doctorita claustrata la Manastirea Agapia : Doctorita mea cunoscuse in Berlin pe citiva adepti ai noii stiinte medicale si avusese cu ei lungi si tulburatoare convorbiri. Cind, mai tirziu, a cazut bolnava si toti profesorii ei (medici celebrI) s-au incercat zadarnic s-o puna pe picioare, principiile stiintei americane au inceput sa i se para o revelatie

Ce este aceasta stiinta medicala americana ? Fantastic !

    Este invatatura si terapeutica lui Isus Christos !

    Cei ce reinnoieste si reinstituie, in zilele noastre, aceasta stiinta este o femeie : doamna Maria Baker Eddy, activa in America de vreo treizeci de ani. Ea are azi mii de discipoli ; este fondatoarea nu numai a unei scoli noi de tamaduire, dar si apostolita unei noi secte crestine, una din cele mai proaspete din America.

Maria Baker Eddy a scris o carte (un fel de comentar la Sf. Scriptura, dar in speciali la EvangheliC) care se intituleaza Stiinta si sanatate. Aderentii ei se numesc stiin tisti crestini. Ce invata Maria Baker Eddy si toata scoala ei ? Boala, durerea, moartea sint o iluziune !

    Medicina trupeasca, medicamentele, operatiile si toata dexteritatea doftoriceasca sint ceva asa ca epoca de silex fata de epoca definitivelor descoperiri in care traim azi. Toate bolile sint aburi grei, intunecimi ale duhului, singurul existent, si visuri rele, pe care suflul rugaciunii le alunga si le destrama. Toate bolile sint tratabile si curabile prin actiunea sufletului si de la distanta Lucrul este nespus de simplu : bolnavul, la ora convenita, cu terapeutul sau chiar daca ii desparte oceanul se izoleaza complet in odaie, se intinde in pat in pozitia supremului repaus, adica cu fata spre cer, inchide ochii si cugeta, pacificat si increzator, la cel ce, in acelasi moment, se gin- deste la el"

Dupa intilnirea cu sora Zoe, la Agapia, drumul vietii lui Gala Galaction cunoaste o transformare fundamentala, ras-frinta amplu in paginile Jurnalului" pe care il inaugureaza in 1898 si continua, cu intermitente, pina la 11 ianuarie 1955, cu putin timp inainte de a cadea fulgerat de boala care 1-a tintuit aproape sase ani pe patul de suferinta. Manuscrisul Jurnalului" numara noua volume, cuprinzind urmatoarele perioade :

Voi. 1:11 septembrie 1898 22 iunie 1899

Voi. II : 10 august 1899 30 decembrie 1900

Voi. III : 13 iunie 1904 12 noiembrie 1905

Voi. IV : 13 ianuarie 1906 12 iulie 1912 Voi. V : 16 aprilie 1917 29 decembrie 1927

Voi. VI : 24 aprilie 1935 30 noiembrie 1940

Voi. VII : 1 decembrie 1940 18 martie 1947

Voi. VIII : 1 mai 1947 22 aprilie 1949

Voi. IX : 12 august 1952 11 ianuarie 1955.

Gala Galaction si-a distrus jurnalul din 1896 1897 si a inceput unul nou, in 1898, dupa intilnirea cu sora Zoe, pentru a face din acest jurnal confidentul, sau mai bine zis, in cazul specific al scriitorului nostru, duhovnicul suavei si nu mai putin involburatei sale idile, al zbuciumarilor sale sufletesti, al dramaticelor confruntari launtrice dintre el, laic ce urma sa imbratiseze teologia si apoi clericalismul, si aceea care era destinata monahiei, dar care va sfirsi prin a evada in laicitate.

Primele doua volume-manuscrise ale Jurnalului", care circumscriu perioadele 11 septembrie 1898 22 iunie 1899 si 10 august 1899 30 decembrie 1900, transcriu intocmai lungile si mistuitoarele epistole pe care tinarul Grigore Piscu-lescu le trimetea sorei Zoe, la Agapia. Aceste scrisori reconstituie cea mai acuta si mai importanta perioada din criza sufleteasca strabatuta de Gala Galaction in acei ani, care va avea drept consecinta indrumarea scriitorului pe calea teologiei. Scrise Ja virsta de 19 20 de ani, scrisorile catre sora Zoe poarta pecetea temperamentului romantic adolescentin, exaltarilor sentimentale caracteristice virstei. Cu toate naivitatile infuzate pe alocuri, scrisorile prezinta insa, in totalitatea lor, un capitol important din biografia scriitorului, din evolutia procesului sau sufletesc, psihologic incercat in aceasta etapa din existenta sa. Mult mai tirziu, recitindu-si scrisorile, Gala Galaction nu a operat absolut nici o modificare, dar a facut unele adnotari pe marginea paginilor, cu luciditatea omului matur si din perspectiva unei experiente de viata de o jumatate de secol, asa cum a procedat si Pierre Louys, care, revazindu-si jurnalul, a intretinut, pe marginea lui, un adevarat dialog cu adolescentul de odinioara, oferind imaginea deosebit de interesanta a modului in care se privesc reciproc virstele omului. La 13 februarie 1950, Gala Galaction adnota :

Dupa ani si ani de zile, am recitit, integral, aceste scrisori, transcrise in primavara anului 1902 Fireste, ar fi o felonie sa ma lepad de ele. Credeam si ziceam acum o jumatate de veac AĞele apartin literaturii romanestiAğ. Dar si aceasta era o cugetare prezumtioasa si ingimfata Povestea acestor scrisori poate ceva mai diferita decit alte povesti la fel nu mai poate avea decit o valoare documentara. Dar sa mai treaca vremea Sa infloreasca pe mormintul meu citeva generatii de crizanteme

Naivitatea acestor scrisori bizuintele din ele, profetis-mul lor, don-quichotte-ismele lor, dulcegaria lor au o singura scuza si rascumparare : Cu oarecari oscilatii si tradari (vezi mai departe celelalte volume ale ^acestui Jurnal") am ajuns sa adun o jumatate de veac de casnicie si de contract respectat. Biata mea Zoe dezamagita, injugata la carul greu al unei gospodarii sarace, devastata de patru nasteri, mama a patru fiice si mucenica a milioane de griji si de lipsuri a ramas, din 1898 si pina azi, titulara situatiei pe care i-au creat-o aceste scrisori, inima mea bizara si in 1903, binecuvintairea Sfintei Biserici."

Evident, modestia exemplara, atit de structural caracteristica personalitatii lui Gala Galaction, 1-a determinat sa nu acorde acestor scrisori decit o valoare documentara. Desigur, ele au o astfel de valoare, oglindind fidel o bogata si semnificativa perioada din existenta sa, din biografia sa morala si spirituala, dar depasesc categoric nivelul unei simple surse informative, istorico-literare, mtegrimdu-se in sfera superioara a artei, a autenticei literaturi, capabile sa declanseze resorturile intime ale sensibilitatii cititorului de azi, sa-i procure senzatii multiple, de larga vibratie, intense emotii de ordin estetic. inca de la prima scrisoare, compusa la 19 ani, cititorul este impresionat de modul matur si elevat al gindirii adolescentului, de gravitatea sentimentelor care-1 incercau, de aleasa sa fizionomie morala, de bogata cultura pe care o avea si pe care si-o desavirsea necontenit, de inaltul sau simt de raspundere si de seriozitate. Scrisorile trimise sorei Zoe AĞau doctoritei Olga Sacara erau, pentru tinarul Galaction, un prilej de profunde introspectii, un mijloc nu numai de autodefinire, ci mai ales de autoperfectionare, de cautare infrigurata a unui echilibru interior. Dupa incursiunile, din anii debutului literar, in zona unui romantism tardiv si edulcorat, in imaginarele tinuturi exotice ale parnasianismului sau in sfera incantatiilor simboliste, Gala Galaction se releva in prima parte a Jurnalului" un suprasensibil, devorat de nelinisti, de impulsuri nelamurite, de indoieli si adevaruri acceptate imuabil, de tendinte contradictorii, sentimentul pur uman al dragostei ciocnindu-se si adesea convertindu-se, in chip straniu, in nazuinta spre o asceza monahala.



Spiritul reflexiv al scriitorului este constant si dominant pe intreg parcursul Jurnalului". El contine pagini de meditatie profunda, de tulburatoare confesiuni, de adinci introspectii, alternate cu pagini de acuta observatie intreprinsa asupra realitatilor inconjuratoare, de efuziuni ale unui spirit lucid, preocupat si dedicat cu pasiune, cu sinceritate, nu propriei persoane, ci semenilor sai. Dupa transcrierea scrisorilor catre sora Zoe si Olga Sacara, Gala Galaction adopta, ince-j>ind din al doilea volum-manuscris, formula obisnuita a jurnalelor, consemmnd ceea ce considera esential in viata proprie si a celor din jurul sau, toate datele si elementele purtind girul unei constiinte artistice si civice superioare. inca de la virsta de 19 ani, tinarul cu aspiratii literare avea constiinta valorii de sine, afirmind, cu vizionarismul ce 1-a caracterizat intotdeauna : Constiinta imi spune ca sint un om deosebit, un om aparte." Asa se face ca, redactindu-si Jurnalul", Gala Galaction s-a refuzat falsei modestii, ipocriziei de a pretinde ca insemnarile sale zilnice sint facute cu scopul de a ramine in veci necunoscute. Dimpotriva, indiferent daca scria despre propria-i persoana, despre familie si prieteni, despre oamenii cu care venea in contact sau despre realitatile inconjuratoare, era condus de convingerea, formulata lapidar mai tarziu, ca indeletnicirea literara trebuie sa fie prevazatoare, dornica sa instruiasca pe ceilalti si sa le foloseasca". Redactindu-si Jurnalul", era constient ca, intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat, dupa savirsirea sa din viata, paginile lui vor ajunge sub ochii cititorilor. De pilda, la 13 septembrie 1904 scria : Dar ce te intereseaza, dragul meu; amic indepartat, toate acestea searbede detalii de pe calea vietii mele !

    Cedez numai dorintei de-a nu lasa un petec de tot gol, in iarba acestor zile, pe care m-am hotarit sa le pastrez curiozitatii tale" Iar la 28 martie 1905 se adresa si mai direct viitorului cititor : Prea slab, prea socotit si prea timid, spre a putea atinge, intr-o directiune, pe sublimul Don Quichotte, ori, intr-aha directiune, pe Sfintul Ignatiu, ma ingrop in gindurile mele si in confesionalul acestui jurnal ca intr-un sarcofagiu, il istoriez cu intimplarile si cu povestea unei vieti arhibanale si totusi contrazicere curioasa !

    nu ma pot opri, amice, sa nu visez ochii tai,. strabatatorii acestei spovediri, si la prietenia ta. Sint gaita,, insa, sa tocmim si aceasta satisfactiune, pe care mi-o procurat gindul ca intr-o zi indepartata tu vei citi acest jurnal"



Paginile Jurnalului" poarta girul indubitabil al autenticitatii, al relatarii obiective, chiar cind scriitorul consemneaza impresiile, opiniile, convingerile sale subiective.

Convingerea ca se adreseaza unui mai apropiat sau mai indepartat cititor a avut drept fericit rezultat nu numai deplina sinceritate si autenticitate a insemnarilor, ci si permanenta preocupare a scriitorului de a le investminta intr-o-aleasa haina artistica, pentru a le face mai placute si mai interesante la lectura, ca si pentru a-si pastra demnitatea sa de minuitor al condeiului. Paginile Jurnalului" sint scrise cu pana remarcabilului si fermecatorului nuvelist, putind concura cu cele mai de seama pagini ale operei sale beletristice si publicistice. Desavirsitul talent de povestitor, exceptionala putere de evocare, forta descriptiva, viziunea dominant lirica dar sobra si plina de substanta, stilul cu multiple valente, seducator prin policromia si ritmurile lui interioare, care-i asigura o distincta nota originala, toate acestea se inmanuncheaza, intr-un admirabil florilegiu, si in paginile Jurnalului". in ceea ce priveste mijloacele de expresie, procedeele compozitionale, intre opera beletristica si Jurnal" nu se pot face delimitari categorice, confundindu-se in larga masura. in redactarea insemnarilor cotidiene, Gala Galaction a gindit si a simtit ca un scriitor, in imagini. De altfel, inca din 1904, in intiia scrisoare catre Simforoza", prozatorul isi marturisea neputinta" de a gindi si de a se exprima chiar in gin-durile cele mai abstracte, altfel decit in cojocul imaginii". Ca si nuvelele, numeroase pagini ale Jurnalului" au un caracter fundamental liric, poematic. insesi scrisorile catre sora Zoe se desfasoara larg pe aceleasi coordonate, ale unui lirism de nobila calitate literara, de esenta poematica. La 12 iunie 1899, ii scria :

Asta seara, dupa 8 ore, desi vintul urma sa se svirco-leasca in arbori, am pornit spre sosea. Soarele apusesc si in urma-i azvirlise pe cerul albastru ca un pumn de petale de trandafiri. in zari se aprindeau luminile serei. Pe sub teii ce intindeau ramuri deasupra-mi, lumina zilei murea intr-un verde brun. Trecatorii si trasurile erau, la aceasta ora, in numar foarte mic : pentru mine o imprejurare multumitoare.

Frunzisul aleelor fremata sub indemnul vintul ui si parfumul floriloj- de tei aiura, in freamat. Dar deodata, pe lungul soselei a fulgerat, ca o salba, globurile electrice. M-am grabit sa las in urma aceasta lumina si sa patrund in umbra adinca si neiscodita de ochi electrici a alcolor mai departate. Stelele prindeau a clipi tainice ; frumusetea apusului pierea ca un zimbet usor, trandafiriu. De o parte si de alta a ca-rarei mele se taiau in negru siluete de copaci ; pe cind fosnet lung, neispravit, calatorea prin ele. Cind ma apropiam mai mult, ramuri sunatoare se indoiau deasupra-mi cu tot atitea flamuri.

Iar unde aleea a fost mai intunecoasa si unde crengile au plouat mai negru si unde mirosul florilor de tei mi-a patruns mai adinc pieptul : acolo mi-a cintat in suflet dorul trist si dulce.

De ce nu mi te dezlipesti, in aceasta qra, de linga tulpina unui tei ? De ce nu-mi rasari acum din atita floare cita mires-meaza seara ? Vino, vino !

    Aleea tremura de umbra nepa-wunsa ; teii fac straja de pretutindeni ; pasii omenesti au murit in departare"

Pe cel ce, nu peste mult timp, va darui literaturii romane admirabila simfonie a Clopotelor din manastirea Neamtu, il prevesteste si 1 egaleaza aceasta cuceritoare, prin sensibilitatea si sonoritatea ei muzicala, descriere a clopotelor de la Manastirea Agapia, la 14 august 1899 : Toaca a inceput-o rar de tot, si-a iutit loviturile treptat si s-a desfasurat apoi in siraguri mici si dese peste toata manastirea Dupa toaca, limbelc clopotelor au oscilat sub domele de ajrama. Mai intii : un zbor subtire si copilaros, pe care l-am observat intiia oara in zilele de Paste. Si in zborul acesta, am recunoscut vibrarea proprie zborului clipelor de atunci : un zbor in aer virgin de primavara, un zbor fermecator, duios si inefabil. Apoi, pe zborul subtirel, neserios si picurat al clopotelor mici, a batut din aripi de arama adinca zborul circular, vibrat si grav al clopotelor mari. Peste toata manastirea au palpitat aripi ; aripile au desteptat codrul negru si prelung au filfiit pe geamurile casei O tacere adinca imi infiniza sufletul si sub arcadele lui vaierul aramei era acelasi, ca sub niste arcade de templu. in sfirsit, cind carionul murea in colb sonor, peste toate clopotele fumeginde, cel mai mare dintre ele a revarsat o psalmodie ultima : o concluzie sacadata si profunda." in descrierea plastica a peisajului si atmosferei inconjuratoare, senzatiile auditive alterneaza cu senzatiile vizuale, transpuse in acelasi ritm poematic. La 19 august 1899 scria : Cu ochii umezi gindeam in dimineata acestei zile ca e cea din urma a sederii mele in Agapia. Si sarutarile si imbratisarile aveau farmecul duios al ultimelor flori de toamna. Dupa amiaza ne-am luat indrazneala sa ne furisam in codru. Ne-am intilnit sub brazi deasupra Bogoslovului, si am patruns afund prin crengi si pe sub crengi. Am lasat si ocolit potecile si am cautat pretutindeni scaunul unui brad taiat. Din trunchi in trunchi, am tot urcat pina sub o streasina mai deasa, in umbra careia zaceau lesurile despoiate a doi brazi. Si pe cel mai gros ne-am odihnit. Nici un zgomot ingrijitor nu se rascolea prin codru ; arar numai zborul unei pasari sau fanfara unui corb. Brazii stateau drepti in reteaua lor de crengi. Afunziunile padu/rii tremurau in verde brun, prin sfisieturi capricioase si pe sub arcade ruinate. Cite odata, un fior prelung cuprindea padurea si, printre virfurile clatinate lenes, se cerneau in tremuri flori solaje si clipea cerui albastru Brazii stateau faclii in crepuri verzi ; susurul codrului se torcea ca dintr-un caer de matase ; cerul se clatea, albastru, peste virfuri; soarele zimbea iaduiosarei noastre ; vremea se rostea sententios, inexorabil, din turnul manastirei. Si am coborit din streasina cea deasa, am coborit pe un fagas de apa, am mai mers citva impreuna si ne-am despartit. Eu am revenit la Bogoslov. Am plins, am regretat si m-am rugat, la vibrarea clopotului de vecernie.

Am fost la paraclis acasa la masa. Si noaptea a scuturat un giulgiu negru, impuns de stele, peste cea din urma zi a sederei mele linga cea iubita".

De buna seama, valoarea documentara a Jurnalului" lui Gala Galaction, care acopera aproape sase decenii, este imensa, oferind in primul jrind istoricului literar o sursa de informatie extrem de bogata si de variata. Desigur, aspectul documentar al valorii Jurnalului" atrage si interesul cititorului obisnuit, preocupat de a cunoaste mai complet si mai in profunzime personalitatea lui Gala Galaction, drumul .creatiei sale, aspectele caracteristice, multe inedite, ale unei intinse epoci din evolutia literaturii si societatii romanesti. Evident, elementele esentiale converg catre drumul vietii si operei iui Gala Galaction.

Putem cunoaste, de pilda, modul in care tinarul Grigore Pisculescu si-a luat pseudonimul de Gala Galaction. La 27 noiembrie 1899 consemna in Jurnal" : Acasa, intr-o reverie lunga, mi-au inflorit in cuget aceste doua versuri : Monahicescu-ti nume Galaction sa fie ; Ca laptele de alba viata ta sa fie."

Sensul pseudonimului e olar, deoarece in limba greaca Gala Galaction inseamna, printr-o traducere cuvint cu cu-vint : lapte laptisor. Acesti termeni sugereaza asadar notiunea de imaculat, de puritate morala.

Jurnalul" confirma multe din marturiile ulterioare ale scriitorului. Bunaoara, in articolul Bourgeons d Avril, publicat in Viata romaneasca, nr. 4, din aprilie 1913, preciza ca, in anii adolescentei, intentiona sa alcatuiasca un studiu amplu despre Iulia Hasdeu, nimic mai putin decit un nou Parthenon, adica o opera idolatra, alba ca marmura de Paros si desavirsita ca mestesugul arhitectilor elini." in acest scop, solicitase sprijinul lui B. P. Hasdeu, mai ales permisiunea de a consulta manuscrisele Iu liei. Dupa ce, in prealabil, ii trimite o scrisoare lui B. P. Hasdeu, tinarul Grigore Pisculescu obtine o intrevedere cu acesta, descrisa astfel in Jurnal", la

12 noiembrie 1899 :

Azi de dimineata, am finit de transcris dublul meu aT-ticol asupra Iuliei Hasdeu. Fara definita hotarire, ci mai mult dintr-o impulsiune invaluita, am strins articolul a-  24 de pagini, in scoartele unui caiet de dictando si am purces-catre Arhivele Statului, unde doream si in acelasi timp nu doream sa gasesc pe dl. Hasdeu. Soarta a voit ca sa4 gasesc. I-am trimis caietul in chip de carta de vizita, cu intrebarea daca pot sa fiu primit. Am fost- Am batut la usa : AĞ PoftimAğ, vocea d-lui Hasdeu. Intru ; dar usa nu se inchide bine si revin asupra-i, intoreindu-mi fata de la cel ce ma primea, AĞTrebuie sa fie prost crescutAğ va fi gindit dl. Hasdeu. inaintez intr-un suris. D-l Hasdeu imi intinde o mina ; dau sa i-o sarut, dar D-sa o retrage. imi arata un scaun, pe care stau ia a doua invitatie. intr-o clipa de circumspectiune, imi fulgera imprejur un ocean de carti. AĞD-le PisculescuAğ, sint primele vorbe de cari mi-aduc aminte. D-l Hasdeu imi spuner mi se pare, vorbe vagi ; eu ii raspund citeva precise. Curind continuu sa privesc (cred eU) cu ochi limpezi. inainte de a intra, mi-am scos o manusa si batista din buzunar ; le tin pe amindoua pe genunchi ; batista aluneca pe seinduri ; ma plec si o iau. AĞ Trebuie sa fie prost crescutAğ va fAğ gindit a doua oara d-l Hasdeu. inteleg ca trebuie sa ma retrag. Dorinta de a-i saruta mina ma incovoie inca o data ; da,r zadarnic !

    d-l Hasdeu refuza.

AĞ De ce nu ma lasati sa va sarut mina ? As fi facut-o cu multa placereAğ

AĞ Ma rog, ma rogAğ

Ies cu capul gol de ginduri. Tirziu, dupa ce am trecut dincoace pe Dimbovita : AĞAh dar usile pe care le-am deschis,, sala prin care am trecut, odaia in care am patruns : sint chiar aceleaAğ si o silueta alba si subtire imi abreviaza gindul. Si curtea si arborii si biserica la acestea m-aM) gindit la vreme dar salcia ? n-am vazut-o.



Am uitat insa tot ce e mai insemnat, intrebarea capitala : Ati primit si citit scrisoarea mea din ziua de Sf. Dimi-trie ?Ağ Daca as fi facut aceasta intrebare si mi-ar fi ras-pus AĞdaAğ, AĞAtunci stiti lamurit ceea ce vreau si ce gin-duri mi se svircolesc in ochiAğ ; dar n-am facut aceasta intrebare si acum iata-ma in aer !

   " in articolul din Viata romaneasca, Gala Galaction mentiona, referitor la acest episod : Ironicul batrin a vazut sinceritatea, naivitatea acestei porniri, dar si starea de fermentatie sufleteasca si literara in care ma gaseam si m-a lasat sa cresc mai mare si sa ma limpezesc." in afara de etapele decisive ale crizei sufletesti, care-1 a- determina sa se dedice teologiei, paginile Jurnalului" permit atit istoricului literar cit si iubitorului de literatura sa iinteleaga mai adinc procesul formarii morale si spirituale a scriitorului, coordonatele pe care se va dezvolta personalitatea sa ulterioara. Gala Galaction a consemnat amplu impresiile lecturilor intreprinse, formulind puncte de vedere personale, si-a marturisit convingerile estetice si filozofice, atitu-a- dinea etica in raport cu felurite imprejurari, aspiratiile pe care urma sa le implineasca.

Dintre numeroasele impresii de lectura consemnate in Jurnal", desprindem, spre edificare, cele despre romanul Soimii al lui Mihail Sadoveanu, scrise la 28 iunie 1905 :

Aseara am ispravit de citit cartea lui Mihail Sadoveanu : Soimii Cartea nu e un joman, ci un episod un capitol de roman. Cele 300 de pagini mici pe care le coprinde, strinse bine, fac vreo 100 de cele mari. Am citit-o cu placere, pe ici pe colea cu admiratie si sfirsituil cu emotiunc. Autorul, care a scris la 26 27 de ani aceasta carte, va scrie, la 37, lucruri de trainica valoare, va fi romancierul pe care-1 asteapta zadarnic, de zeci de ani, literele romane.

Frumusetea cartii sta in stilul ei de epopee. Gindesc ca Cocea, de nu-1 minca fript Parisul, ar fi scris asa, urmind sa scrie si sa scobeasca neintrerupt in cariera darului ce manifesta. Mihail Sadoveanu are un stil pletos, plin de fiilfiife si de plesnet ; vorbele curg puhoi fara multa preocupare muzicala si descriptia ineaca totul, nalta cit stuharia de pe Moldova !

    Puterea lui de rechemare, insa, e multa si subjugatoare. Serile si dimineatile peste parcul din Davideni sint adinci si transparente pina la farmec Dar nota cea mai nobila si mai atragatoare a cartei este calda dragoste de neam si de mosie pe care o respira povestirea. Citirea ei inalta, da curaj, intareste sperantele. Un dulce freamat, de vitejie si de credinta in bratul romanesc, ii adie inimei robite din zarea zborului acestor soimi ai Moldovei. Astfel fura stramosii nostri !

    Sa fim si noi ca ei !

    Si aceasta e, desigur, rasplata cea mai buna pe care poate s-o acorde autorului inima unui cititor din neamul lui".

Un interes major contin notatiile privitoare la geneza unora dintre operele sale, la laboratorul sau intim de creatie. De pilda, la 6 martie 1907 consemna astfel imprejurarile in care a scris nuvela Copca Radvanului : Am infiripat-o in mintea mea intr-o clipita, sub impresiunea urmatoare. intr-o seara, de la inceputul lui ianuarie, veneam spre casa, pe b-dul Coltea. Electricitatea era aprinsa si viscolul cernea prin crengi lungi, ondulatoare. O trasura trecea pe bulevard, in mers domol, si cineva sub cosul ridicat, cinta in armonica. Probabil, un brav cetatean de pe la periferie, caci e greu de admis ca unul din centru ar fi putut sa gaseasca in sine atita indrazneala si atita poezie. Era singur ori mai era cu cineva : n-am putut sa disting. Dar acest poet, care trecea nepasator, pe cogemite b-dul boieresc, spunindu-si din armonica, sentimentele sale si sfidind minia cerului ca si ja-iea pamintului : mi-a impus si mi-a rasucit gindurile intr-o lunga bucla romantica. Peste vreo saptamina si ceva am pieptanat definitiv aceasta bucla in nuveleta Copca Radvanului." Date pretioase istorico-literare ofera insemnarile referitoare la colaborarea sa la revistele Literatura si arta romana, Linia dreapta, Viata sociala etc.

Despre revista Linia dreapta, scoasa de Tudor Arghezi (TheO) si V. Demetrius, Gala Galaction nota la 18 iunie

1904 :

Alaltaieri (16 iuniE) am primit din Bucuresti numarul 5 al revistei literare Linia dreapta, fina lui Theo si epitro-pisita lui Demetrius. Apare de la 15 aprilie, anul acesta, de cite 2 ori pe luna, si dupa cum m-a informat directorul, in conditiunile cele mai neprielnice. La chioscuri nu se desfac mai mult de 30 de numere, iar abonatii reali nu trec peste 30. De pretutindeni, revista i se inapoiaza refuzata. Nu e nici o mirare ; publicitatea noastra misuie de reviste literare, si publicul e pe cit de necititor pe atit de blazat in privinta acestor efemeride. Pacat de munca bietului Demetrius.



Sub aspect biografic, merita atentie amplele referiri la indelungata si zbuciumata perioada in care pregateste si obtine doctoratul in teologie, precum si cele care descriu exercitarea functiei sale de defensor ecleziastic, functie care a jucat un rol hotaritox in creatia literara a lui Gala Galaction, punindu-1 in contact direct cu viata reala, cu oamenii, ofe-rindu-i temele si subiectele celor mai reprezentative nuvele ale sale.

Pilduitoarea prietenie pe care Gala Galaction a intemeiat-o, inca din anii studiilor liceale, cu Tudor Arghezi, N. D. Cocea si V. Demetrius, afla o vie si multilaterala imagine in paginile Jurnalului", sporid si atragind mai mult interesul is-torico-literar. Multe din insemnarile lui Gala Galaction, facute in chiar ziua consumarii unor evenimente importante din biografia bunilor sai prieteni, vin astazi sa rectifice, sa precizeze si sa completeze cu amanunte inedite datele cunoscute si vehiculate pina acum. Spre exemplu, elementele privitoare la biogjafia lui Tudor Arghezi, atit de precare si de confuze pina acum, atrag cu deosebire luarea-aminte. Mentionin-du-1 cu apelativul familiar Theo, de la numele adevarat al poetului, Ion N. Theodorescu, Galaction precizeaza, la 20 ianuarie 1900 : Seara primesc vizita lui Theo. Catre 1 februarie, scumpul meu amic va parasi lumea si se va retrage in minastire." La 3 februarie 1900, preciza din nou : Theo vine sa-mi faca vizita lui de adio. Peste citeva zile va intra in viata monahala. Ne despartim sub nota unei emotiuni de neuitat". Iar la 14 februarie 1900 consemna : Cind era sa ma culc, aflu in cutia de scrisori, intiia misiva a lui Theo, din minastirea Cennica niste pagini scrise in negru si in sur." Dupa calugarirea lui Theo-Tudor Arghezi, Galaction il mentioneaza cu numele monahal losif, notind cu exactitate ziua in care a fost facut diacon si desfasurarea procesiunii religioase (8 septembrie 1900). De asemenea, in alte parti ale Jurnalului" vorbeste despre plecarea lui Tudor Arghezi din tara, peregrinarile lui prin Elvetia, consemneaza data exacta a reintoarcerii in tara, transcrise intocmai citeva din scrisorile primite de la marele sau prieten, il portretizeaza pe viu" si-i defineste unele trasaturi ale personalitatii sale din acel timp etc. in paginile Jurnalului" intilnim si unele lucrari inedite ale lui Tudor Arghezi, reproduse integral. De pilda, la 12 decembrie 1904 Gala Galaction preciza :

Tot in ziua de 6 decembrie, intorcindu-ma de la biserica, am gasit in casa trist desarta o scrisoare de la Theo.



La textul ei, amicul meu imi anexase primul psalm Fericit barbatul, prelucrat in versuri, conform unei vorbe ce fusese intre noi, despre o atare prelucrare a psalmilor. Iata rastalmacirea lui Theo :

E fericit acel barbat pe care al far de legii sfat nii-1 ispiteste

si linistit isi suie-a lui carare deasupra mintii batjocoritoare,

Si de pacat si-o ingradeste.

Gindirea-n Iehova i se ingroapa ; de legea lui ca de-o lumina un limpezis de apa, in care salcia s-adapa e inima lui plina.

Ca pomnul rasarit linga isvoare Care-si desprinde roadele la vreme, a carui frunza-i pururea vioaie : asa el nu se fringe si-ncovoaie sub flacara seninei diademe.

Dar cei fara de lege si haini, ca pleava spulberati in vinturi ?

La judecata s-or privi streini, departe de cei drepti, ca niste spini se vor tiri pe negrele paminturi.

Nu te-ngriji ca-i fi lasat uitarii !

    sint doua cai si Domnul tau le stie ; a lor pieri-va din lumina zarii si stearsa fi-va-n vecinicie.

Aceste 5 strofe marturisesc cu forta o mina de poet, pentru oricine le-ar citi cu dinadins, dar ce folos !

    ele sint o creatiune pe seama proprie si aproape de loc tilcuirea psalmului din fruntea Psaltirei. Theo a facut o incercare libera (mai mult de hatirul meu, decit de placerea luI) ; capul lui are alte ginduri, inima lui alte coarde, decit harfa si cugetul Psalmistului".

Deosebit de interesanta, din perspectiva istoriei literare, este si scrisoarea pe care Tudoj Arghezi o trimite lui Gala Galaction, la 12 noiembrie 1905, in care descria momentul despartirii sale de calugarie, scrisoare reprodusa in Jurnal", cu aceste comentarii :

Theo, bizarui meu amic Theo, a iesit din starea lui de purtator de haina lunga neagra, parasind colina Metropoliei, parasind soborul calugaresc de azi si desigur, pentru totdeauna, si Sf. Leturghie. Firea lui, convingerea lui, demonul care traieste in inima-i, dindu-i geniul artei si al neamtului, au dezinclestat in fine, ghiarele saraciei si ale multor imprejurari potrivnice care il imbrancisera in mimastire. S-a calugarit in 1900 ; toamna (8 septembriE) l-au facut diacon ; sint de atunci 5 ani de zile De acum, sa intoarcem fila ; dar pina a nu ispravi gestul, sa privim cu melancolie asupra acestor 5 ani de zile, pe care poate viitorul ne face sa-i retragem si sa le gasim farmec si bunatate. Eu unul ii regret de pe acum. Caci, in general, daca am consimtit si l-am aprobat pe amicul meu sa faca pasul pe care mi- l vestise, de cind eram la Agapia, (pentru el si oamenii si locul si Ideea erau fara inteles si fara simpatiE), pentru mine insumi, mi-am facut rezerve galese si tacute. Decit sa fie, intr-o zi, dat afara, cu scandai, era mai onorabil sa plece singur. Theo nu mai facea taine pentru nici un prieten ca n-are nici o dragoste si nici o credinta nici pentru Leturghie, nici pentru!

    viul ei principiu, Iisus Christos. in aceasta mohorata stare, valul aparentei trebuia sfisiat cit mai urgent. Transcriu din scrisoarea pe care mi-a trimis-o, dupa consumarea plecarii lui, acest fragment minunat: (Transcriu cu ultima fidelitate : de veti simti nevoia de comentarii, sa le cereti extraordinarului meu amiC).

AĞAm demisonat oficial, duminica, la orele 8 dupa o slujba facuta aurorelor de noiembrie, in capela ; ascultat de un cap de doua ori mai mare decit el, cind nu e vatuit cu sapun. Mi-am sustinut plecarea intr-o bucatarie, linga bae, un irigator si-un om de necunoscut, din gura caruia curgea pasta Gelle freres, din capul caruia curgea clabuc. Plecarea mea trebuia sa inceapa cu ridicolul. Am vazut cu aceasta oca-ziune si fiinta nuda a tutorelui local, care fie cu spatele, fie cu ochii la mine, este destul de impanat cu putere ca sa fi putut da un ordin impotriva. La 8 1/2 m-am dus, povatuit, mustrat, (punct de mirarE), si-am fumat in chilia mea o tigare de multumire. Seara, cu chiu cu vai, mi-a iesit din toc si o demisie scrisa, pentru a doua zi. Am trimis-o si am asteptat pina in zori. Nu m-a chemat nimeni. Citiva calugari au plins, altii s-au deznadajduit. Cu 2 chei in palma, cautiind intendentul, am nimerit cancelaria si bratul directorului, ca niciodata moale. Am stat cu el de vorba, singuri ; mi-a dorit succese ; mi-a spus ca ma iubeste ; ii pare AĞenormAğ de rau ca plec, dar ; conflictele de pin-acum au fost mustrarea bunicului intelept pentru urechea stranepotului risipitor.

Sarutat in doi obrajii, m-am leganat pe trepte ca un om ratacit ce sint intr-o lume cu sensul pierdut. A !

    mediocritatea vietii Unde-s mormintele, unde eroii, unde sulita pe care s-o topesti numai din scinteia ochilor !

    Si m-am simtit intr-acest succes al barbatiei mele, ca un invins ; si abia dupa ce-am lasat gradina unde toate frunzele s-au asternut, in urma carutei mele, privind masa patrupeda rasturnata deasupra unor saltele, mi-am adus aminte ca (o ceata de motivE) si-am azvirlit mina slabiciunei, care incepuse sa scuture confetti, adinc, in gindurile mele."

Conceput initial ca un mijloc de autoanaliza, de exteriorizare intima a tribulatiilor sale sufletesti si spirituale, Jurnalul" lui Gala Galaction are, la inceput, mai putin un caracter de fresca sociala. Abia din timpul primului razboi mondial, deci de la al cincilea volum-manuscris, care cuprinde perioada 16 aprilie 1917 29 decembrie 1927,, si continuind cu celelalte, Jurnalul" dobindeste un pronuntat aspect de fresca sociala, largit si accentuat in epoca senectutii scriitorului. Totusi, primele volume nu sint complet detasate de realitatile social-umane si politice ale epocii pe care o ilustreaza. Dimpotriva, in cel de al treilea volum-manuscris (13 iunie 1904 12 noiembrie 1905), dar cu deosebire in cel de all patrulea (13 ianuarie 1906 12 iulie 1912), intiilnim un mare numar de interesante si ample referinte la evenimentele si fenomenele vietii sociale din acel timp. O coordonata neasteptata, dar perfect explicabila prin modul in care era structurata etic personalitatea lui Gala Galaction, o deschide atitudinea sa severa in fata prea putin stiutelor moravuri si practici reprobabile ale unor fete bisericesti, fie ele ale unor preoti de rind sau ale unor arhierei si inalti prelati. Pasind pe djumul teologiei, patrunzand in interiorul vietii clericale, in tainele chiliilor manastiresti sau ale palatelor episcopale si mitropolitane, Gala Galaction a avut deseori motive de dezgust si revolta fata de cele observate, pe care le-a combatut si public, in vremea respectiva, dar pe care le-a consemnat cu fidelitate si in paginile Jurnalului". Desigur, in marea sa sinceritate si onestitate mqrala, facea acest lucru cu indurerare, din dorinta de a asana si purifica mediul ecleziastic, insa nu este mai putin adevarat ca dadea expresie si unui sentiment protestatar fata de tot ceea ce se opunea idealului sau etic, sentiment care 1-a insotit de-a lungul intregii sale existente.

Edificatoare sint aceste insemnari din Jurnal", cu data de 2 septembrie 1908 :

in ziua de 30 august (simbata), intreprinsei, impreuna cu nevasta-mea si cu citeva prietene, calugarite din aceasta minastire, o plimbare pina la M-rea Secu. Urcind drumul catre Agapia Veche, una din insotitoare (actuala casiera) imi spunea poveste de fiecare zi citeva din cele mai proaspete ispravi ale rusinoasei societati Partenie et Dragomir. Nu stii ce sa mai gindesti de vremea si de lumea noastra. Cum a putut un Partenie sa ajunga unde se gaseste si ce opiniume publica mai e in tara aceasta, cind palmuitoarele hotii ale lui Partenie si Dragomir isi merg drumul, in toata pacea, de atitia ani de zile ? Nimic mai adecvat mirarei indignate decit exclamarile lui Cicero, din prima Catilinara : toata lumea stie de jafurile acestor doi ministri apostati si nimeni nu deschide gura !

   

N-o fi nimeni, in aceasta nenorocita mitropolie a Moldovei, care sa tie un registru tainic de toate jupuielile si destrabalarile acestor monstri ? O fi murit cu totul barbatia si nobilul cavalerism, pentru cale sfinte si pentru cele cuviincioase ? As vrea sa se gaseasca cineva, undeva, care sa adune, cu rabdare si nestiut de nimeni, un generos dosar de toate cite ii ajung la buna cunostinta, din lantul de scandaluri si de stoarceri, numit pastoria lui Partenie

1) Mgr. Partenie a venit nu mai stiu de pe unde, aici in M-re si a stat, pe mancare si pe bautura, mai mult de o saptamina. Iar un frate al eminentei sale, cu nevasta, cu copiii, plus cu nevasta lui Dragomir (acesta s-a facut ca pleaca, pentru ca sa revie cu ParteniE) au stat, ca la doua saptamani, pe spinarea actualei econoame ; o slaba dijma din economatul pe care i 1-a agonisit Dragomir.

2) Trecand la Varatic, ca sa nu scape hramul, Mgr. Partenie si-a adus gardianca chioscului sau de vanatoare, o calugarita de la M-rea Agafton, nu mai batrana ca la vreo 20 de ani.

3) Aici, in M-rea Agapia, s-a dovedit ca o calugarita era insarcinata si nenorocita avea cinismul sa minta" ca c insarcinata cu Mgr.

4) Vizitele lui Mgr. pe la manastiri nu se mai pot numara intr-un an, pe cele zece degete de la ambele miini. La hramuri, la instalari, la pomeni si oricand Mgr. oficiaza, asistat de Dragomir. Caci acesta nu lipseste niciodata !

    Am vazut o fotografie infatisind pe Mgr., inconjurat de cler si de calugaritele acestei minastiri, facuta (judecand dupa odajdiI) cu prilejul unui parastas sau unei inmormantari. Dragomir e langa Mgr. Dragomir si-a luat si el partea cuvenita, din coliva si colaci. Dar am mai vazut si alte fotografii, facute pe la Neamtu, pe la Varatic si pe aiurea ; va incredintez ca Dragomir nu lipseste in nici una. Si cum ar putea lipsi, cind s-a dovedit ca Dragomir avea o carte permanenta pe caile ferate, procurata in chip fraudulos. in fine, am mai auzit si de un scandalos proces de mituire, in umbra si penumbra caruia se distinge chiar tiara lui Mgr., dar nu pot sa reproduc nimic precis. Faca-se ca magistratii sa cuteze a face lumina cea mai dreapta"

Atitudinea protestatara a scriitorului fata de aspectele negative ale ansamblului realitatilor inconjuratoare, izvorita din inaltele sale principii de umanitate, atitudine care se va manifesta cu plenitudine dupa primul razboi mondial, in perioada colaborarii sale consecvente la publicatiile socialiste, este usor sesizabila inca din anii claustrarii sale teologice, ceea ce demonstreaza ca legaturile avute, in adolescenta, cu miscarea muncitoreasca, n-au fost nici fortuite si nici sentimentale. Printre marturiile elocvente in acest sens, se inscriu si rindurile urmatoare, asternute in Jurnal" la 19 decem

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.