Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


  • Dinu PILLAT



    Dinu PILLAT - poza (imagine) portret












Dinu PILLAT - biografie - (opera si scrierile)

 

(numele la nastere: Constantin I. Pillat), n. 19 nov. 1921, Bucuresti - m. 5 dec. 1975, Bucuresti.

Critic literar si prozator.

Fiul lui Ion Pillat" class="navg">Ion Pillat si al Mariei (n. Procopie Dumitrescu), cunoscuta ca pictorita sub numele de Maria Pillat-Brates.

Liceul "Spiru Haret" (1932-1940), apoi Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1940-1944), specialitatea filologie moderna. Dr., in 1947, cu teza Romanul de senzatie in literatura romana din a doua jumatate a secolului al XlX-lea. Titlul este confirmat abia in 1968, prin Comisia Superioara de Diplome. Din 1957, cu o intrerupere dramatica, este cercetator la Institutul de Istorie Literara si Folclor, devenit in 1965 Istitutul de Istorie si Teorie Literara "G. Calinescu". Debuteaza in Universul literar (1938). Debut editorial cu romanul Tinerete ciudata (1943), avand ca subiect viata erotica si pasiunile intelectuale ale adolescentilor liceeni si studenti; Moartea cotidiana (1946) este un roman al banalitatii mic-burgheze, scris in viziunea existentialista. in 1969, revine in actualitatea publicistica cu o micromonografie Ion Barbu, urmata de voi. Mozaic istorico-literar. Secolul XX (1969). A editat si prefatat voi. de Ion Barbu, M. Blecher, Ionel Teodorea-nu. A publicat o antologie din T. Arghezi, G. Bacovia, I. Barbu, L. Blaga, B. Fundoianu, A. Maniu, I. Pillat, I. Vinea, V. Voiculescu (O constelatie a poeziei romane moderne).



Moartea cotidiana (1946), cea mai interesanta experienta de prozator a lui PILLAT (manuscrisul unui alt roman, anuntat cu titlul Vestitorii, s-a pierdut), este un roman al banalitatii si al dezgustului lucid de a trai, al silei existentiale. Romanul rezista vremii nu atat prin sincroniile temei, cat prin stil, definit el insusi de o anume sila fata de literar, un stil sec, de raport impersonal; "extrema arta a stilului acestuia nu consta numai in extrema sa nuditate, in care nu se formuleaza decat ceea ce e materialmente perceptibil, ci si in organizarea intregului, in administrarea si coroborarea elementelor, cu o siguranta si o premeditare a efectului in care nimic nu e neprevazut" (Al. Paleologu). Acelasi stil, eliminand orice inflexiuni "melodice" in favoarea "armoniei" intregului va defini si studiile sale de istorie si critica literara, nu foarte numeroase, unificate de neutralitatea eleganta a comentariului si de interesul constant pentru "dos-toievskianismul" catorva cazuri insolite ale literaturii romane. Stilul acestei neutralitati, apartinand unei structuri sufletesti in aparenta neparticipativa, era, dimpotriva, un stil al preaplinei iubiri ce, neputandu-se manifesta ca atare in scris, se reprima pudic intr-o vointa de disimulare a personalitatii, cu atat mai prezenta insa cu cat semnele ei nu vor transpare in inflexiunile retorice ale frazei, ci in montajul savant-persuasiv al "faptelor" de literatura, biografie, portret sau opinie critica. Generozitatea sa, reprimata si prin putinatatea interventiilor publicistice si in tonalitatea impersonala a paginilor, era constienta ea insasi de pacatul iubirii, permitandu-si rareori, si numai cu constiinta urgentei si a necesitatii, iesiri publice: "Omul plin de complexe, de atatea ori silit sa se refuleze in aspiratiile de afirmare, omul orgolios si totodata capabil de reversul umilirii ca un erou dostoievskian, omul care tinea deobicei sa para cinic si care era de fapt un timid cu mari candori de sentiment, omul care a vrut candva sa se sinucida, ajuns la satietatea exasperarii, dar care, atunci cand i-a fost harazit sfarsitul, s-a opus mortii cu o energie depasind toate previziunile, omul care in ultima clipa de luciditate a cerut sa i se prinda la radio un post de sansonete frantuzesti, omul acesta contradictoriu si enigmatic isi gasise in actul poetic un catarsis al existentei Tin minte ca G. Calinescu il considera pe Valeriu Ciobanu un echivalent in poezie al halucinantului Goga". Astfel de randuri sunt rare de tot in scrisul lui PILLAT dar cu atat mai semnificative: el era, in fond, un dos-toievskian, lucid si patetic, infrangandu-se intr-o asceza a impersonalizarii prin stil refuzandu-i autenticei sale personalitati dreptul de expresie. Dostoievskianismul sau va deveni insa o tema abstracta de studiu. imblanzirea eului profund este posibila, la modul aceluiasi dos-toievskianism, numai prin constientizarea sa. Unitatea fundamentala a spiritului lui PILLAT este si unitatea scrierilor sale, care vor urmari fie priza de constiinta a criticii romanesti asupra operei dostoievskiene, fie biografiile literare de o abisalitate neobisnuita a insolitului din istoria noastra literara; Topirceanu, Calinescu, Blecher, I. Teodorescu, Emil Botta. Daca n-ar fi existat Dostoievs-ki, PILLAT ar fi scris romane dostoievskiene. Din prea multa onestitate a iubirii fata de scriitorul rus, el nu si-a ingaduit decat studiul biografic al unor scriitori romani ce puteau fi personaje ale acestuia. Nu e mai putin adevarat ca si lucrarea sa de doctorat despre romanul de senzatie este, in fapt, tot o cercetare din subordinea pasiunii pentru opera lui Dostoievski, urmarindu-i una din sursele exterioare, in speta epicul senzational francez. Cel mai putin calinescian dintre toti cei care au gravitat in jurul lui Calinescu, PILLAT nu este nici un erudit al ironiei, nici un computer de fise, nici megalomanul proiectelor heli-adesti, nici sarguinciosul restaurator de epoci revolute, este insa calinescian prin deturnarea deliberata a vocatiei pentru proza inspre genul critic. PILLAT rateaza in mod stralucit un gen in favoarea criticii, asemanandu-se poate doar unui critic de azi, Lucian Raicu, de asemenea interesat de psihologia creatiei si a creatorului, de reconstituirea prin identificare a demersului launtric ce insoteste elaborarea operelor. Amandoi sunt, in fapt, niste "mitologi" ai vietii si muncii literare. Comunicarea profunda dintre personalitate si opera, dar nu in sensul traditiei saint-beuveiene. ci al gustului pentru abisal educat la scoala scriitorului rus, este si obiectul nemarturisit, neevident al micromonografiei sale despre Ion Barbu, pe nedrept considerata de criticii momentului o colectie de generalitati, cata vreme in spatele acestei existente colectii sunt formulate, cu discretie aparent nepolemica, delimitari radicale fata de o exegeza bombastica si confuza. Gandirea clara si distincta a lui PILLAT nu este numai un stil, ci si o exigenta prin filtrul careia sunt judecate opiniile altora. Demersurile sale nu sunt pur critice niciodata. Exemplaritatea modestiei ce il guverneaza, o alta consecinta a unui creator complex de inferioritate, il face sa considere operele abordate intr-un context mai larg de factori, de la biografia eului creator pana la comentariul ecourilor in critica ale operei, si nu o data pana la interpretarea fotografiilor scriitorului in cauza. Criticul se ascunde intr-un istoric literar, iar acesta din urma intr-un raportor impersonal al faptelor si opiniilor literare. PILLAT cel autentic poate fi recuperat numai prin refacerea inversa, de la intreg spre detalii, a regiei ascunse in armonia ansamblului. Asocieri, disocieri, detalii de istorie literara, exegeza propriu-zisa, portretizare - toate acestea sunt mai degraba elemente de scenografie critica. Fervoarea autenticului eu critic trebuie cautata in pulsul unui intreg ce ascunde iubirea pentru literatura tot asa cum o catedrala gotica, rece si severa, coplesitoare, ascunde iubirea pentru divinitate. O iubire care impersonalizeaza pe cei cu vocatia ei.



OPERA

Tinerete ciudata, Bucuresti, 1943; Moartea cotidiana. Bucuresti, 1946 (ed. II, Cluj-Napoca, 1974; pref. de Ana-Maria Boariu, postfata de Monica Pillat, 1979); Ion Barbu, Bucuresti, 1969 (ed. II, revazuta si adaugita, 1982); Mozaic istorico-literar. Secolul XX, Bucuresti, 1969 (ed. II, revazuta si adaugita, 1971); Dostoievski in constiinta literara romaneasca, postfata de Al. Paleologu, Bucuresti, 1976; Itinerarii istorico-lite-rare, ed. alcatuita si pref. de G. Munteanu, Bucuresti, 1978; Tinerete ciudata. Moartea cotidiana. Jurnalul unui adolescent, ed., pref. si bibliografie de Monica Pillat, Bucuresti, 1984.

REFERINTE CRITICE

Al. Piru, Panorama; M. Nitescu, intre Scylla si Charybda, 1972; G. Muntean, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 4, 1975; N. Balota, in Luceafarul, nr. 49, 1975; Al. Paleologu, in Romania literara, nr. 50, 1975; VI. Streinu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 4, 1975; M. Ivanescu, in Transilvania, nr. 1, 1976; M. Nitescu, in Viata Romaneasca, nr. 1, 1976; M. Sorescu, in Luceafarul, nr. 4, 1976; L. Valea, Oameni pe care i-am iubit, 1977; Al. George, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1977; L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978; idem, in Romania literara, nr. 51, 1978. Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 10, 1982; S. Cioculescu, Itinerar critic, IV, 1984; M. Anghelescu, in Transilvania, nr. 12, 1984; I. Vlad, in Tribuna, nr. 49, 1984; M. Anghelescu, Lectura operei, 1986; Ov. S. Crohmalniceanu, Al doilea suflu, 1989; V Ierunca, in Romania literara, nr. 16, 1996.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Dinu PILLAT

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Dinu PILLAT





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text



loading...