Am apucat sa-1 vad o singura data pe Gala Galaction. Trebuie sa fi fost prin 1954-1955. Ma strecurasem in aula Academiei, la o sedinta, sa-i vad pe nemuritori. Era iarna. Galaction nu se afla in sala. Deodata, a aparut imbracat intr-o blana calduroasa. Gco Bogza a sarit sa-1 ajute. J-a scos blana. Multumind. Galaction facea semne ca operatia nu s-a sfarsit. Trebuia desfacut si de fular. Fularul era un sal foarte lung si cenusiu, cu care batranul prozator isi infasurase, rabdator, u,atul. Bogza, imens cum era, a inceput canonul desfasurarii salului. Chinul parea a nu se mai ispravi. Cand a sfarsit, amandoi partenerii pareau istoviti. Bogza l-a luat pur si simplu in brate si, ridicandu-1 putin, l-a asezat pe scaunul din parterul aulei. Nu conteneam sa-I privesc pe mosneagul, cu barba mare alba (desi ma tot uitam si la Sadoveanu, Vianu, Ralea, Philippide si inca altiI). Parea absent. Si, deodata, fara legatura cu ce se discuta (era in dezbatere o chestiune administrativa), s-a ridicat si, de Ia locul sau. a facut o propunere. Nu mai ispravea. De la masa prezidiului i s-a dat a intelege ca propunerea lui intempestiva va fi luata in seama. La sfarsitul sedintei, Bogza, care se parea a-1 avea in grija pe batranul prozator, a reluat, invers, operatia de imbracare, timp mult luandu-i invalatucirea nesfarsitului gatlegau. ii citisem nuvelele si vreo doua romane. il pretuiam si intamplarea aceea nostima imi acaparase atentia, distragand-o de la chipul, inca frumos, al unui barbat ce fusese voinic odinioara. Peste cativa ani, o paralizie avea sa-1 tintuiasca in pat, chinuindu-se pana in 1961, cand moartea l-a izbavii.
A debutat, cum era obiceiul vremii dinaintea razboiului cel mare dintai, cu proza scurta (schita si nuvela). Unele dintre aceste piese de debut, cum e nuvela De la noi la Cladova, au ramas capodoperele sale, piese de rezistenta in nuvelistica noastra. Apoi, pana la romane, in 1930-1935 (Roxana, Papucii lui Mahmud, Doctorul TaifuN), arareori a mai scris proza epica. Schitele si povestirile sale, adunate in volumele La tarmul marii, Raboj i pe bradul verde, Toamne de odinioara, chiar, partial, Caligraful Tertiu (acesta din urma din 1928) lasa loc poeziei peisajului si evocarii lirice. Era. in acest gen un maestru desavarsit, in buna descendenta a prozatorilor munteni. Materia acestor din urma amintite volumase constituie sumarul celui de al doilea tom din editia de Opere, Galaction. de care se ingrijeste, la Editura Mincrva, dl Teodor Vargolici cu acribia-i cunoscuta. Comentariul meu dizertcaza pe marginea lor. Unele dintre aceste schite, publicate inainte in presa, sunt infiorate descriptii de calatorie dc-a lungul tarii. Prind viata, pentru o clipa, Galatiul, Bucovina subjugata de habsburgi (aici, iri 1909-1911, la Cernauti, si-a luat prozatorul doctoratul in TeologiC), Valea Dambovitci, raul Bistrita, Sinaia. Hermcziul lui lacob Ncgruzzi, orasul Buzau, Marca Neagra si de aici. cu deosebire, statiunea Carmen Sylva. Alta data. evoca scriitori (pe Anghel, Cosbuc, la moartea lor, pe SterE) sau atmosfera de la Viata Romaneasca", unde a fost colaborator, participand la uncie reuniuni de lectura. Iata cateva linii de portret fizic si sufletesc al lui C. Stere. in 1919, adica atunci cand fostul director al revistei iesene trecea prin clipe grele: Consider disparitia barbii lui Stere drept o simtitoare pierdere personala. L-am vazut numai ras si nu pot sa-1 vad miscandu-se in valurile barbii lui siberiene. Dar priviti aceasta frunte lobata si ferma, straniu de armonios continuata de linia parului mereu tanar, rebel cu gratie. Priviti acest profil de om incruntat care merge parca impotriva Crivatului si care totusi poarta in suflet una dintre cele mai frumoase clime sufletesti din cate mi-a fost dat sa cunosc. Priviti, mai ales, acesti ochi usor slrabici, in care se zvarcolesc uneori serpi de energie si de revolta, dar care de obicei ard de nu stiu ce dulce ironie. Bizara este si verba lui Stere. Deocamdata, el vorbeste dibuind. Gaseste cuvintele anevoie si poate ca, spre a nimeri cuvantul romanesc, trebuie sa goneasca din poteca vocabula ruseasca, familiara o tinerete intreaga. Dar, incet-incet, Stere se incalzeste, fraza sovaitoare ajunge sigura si luminoasa, dintr-un gangav creste un orator." Si e greu de uitat, in sfarsit evocarea zilei inmorman* irii lui Cosbuc, in mai 1918. zi ploioasa si intunecoasa, cu clabucii care nu au contenit nici dupa ce cosciugul a fost coborat in mormant.
Exista in bucatile celor patru volumase si cateva insule de epic. intr-una (Ceasuri grelE) aflam episodul vietii triste a carausului care nu-si poate satisface Icanul de a trai. cum a incercat, calugar intr-o manastire, pentru ca. descoperit de sotie, c scos din locul drag inimii sale si readus in sat. Era, se infatiseaza acest om umil. un adevarat crestin si un intelept. Alta data. ni se istoriseste povestea trista a unui lautar pocit de soarta, care a fost menit de maestrul sau cu o mostenire: cioara vestita si Luxita. fiica batranului sau dascal in ale cantului. Vioara ii ogoieste si ii asigura viata. Dar Luxita se dovedeste a fi rea de musca, umplandu-i casa de copii care nu sunt ai lui. Exasperat, intr-o noapte, gasindu-si sotia dormind cu amantul, a lovit cu parul in barbat de 1-a omorat. A ispasit trei ani de puscarie, cantand si acolo cu vioara pe care o luase cu sine. dar - nenorocul vietii lui - cand s-a inapoiat acasa, a gasit un nou copil si pe Luxita insarcinata. Traieste, oropsit, din vraja lautei sale, crescand o liota de prunci ce nu-i apartin, intr-o alta schita (Spre portofoliU) aflam portretul sufletesc al parvenitului Valcriu Pop-Pocnari, aspirant la portofoliul ministerial, bizuit pe proptelele Esmeraldei, protectoarea sa. Sunt schite amintind de panoplia lui Sadovcanu, fara sa atinga, nicicand, arta sa. Filonul epic domina insa cu totul schitele si nuveletele volumului din 1928. Caligraful Tertiu. Chiar schita care imprumuta titlul volumasului c, s-ar putea spune, un concentrat de epica. Trama c luata din viata primelor comunitati crestine. Tertiu c scrib in cancelaria unui armator. Gandul sau intreg se indreapta catre scrisoarea pe care o arc de terminat, la dictarea invatatorului, catre comunitatile crestine din Roma. invatatorul nu e altul decat
Apostolul Pavel iar scrisoarea e vestita Epistola catre Romani, la sfarsitul careia, cum se stie, sta mentionat: Va imbratisez in Domnul cu, Tertiu, cel ce am scris epistola aceasta." Atmosfera epocii, cu legatura tainica intre membrii comunitatii, cu ravna in adunarea prozelitilor, cu casele ascunse de rugaciune si toata acea devotiune inchinata credintei sunt bine. transfigura surprinse. E, aici, cu siguranta, ecoul stradaniei lui Galaction in talmacirea Noului
Testament, incununata, apoi, de traducerea intregii Biblii. Dintr-un episod al unuia din textele sacre ale Noului Testament talentul scriitorului a recreat o clipa caracteristica din viata primelor comunitati crestine. Schita e densa, nu numai in tesatura ei epica dar si, cum spuneam, in recrearea atmosferei unei epoci. Scriitorul are, in aceasta schita, o izbanda a ostenelilor sale creatoare. inrudita, prin preocupare, cu aceasta schija este si bucala alaturata. Gradina lui losif din Arimaleia, in care c reconstituit episodul daruirii, de calrc losif Aritmaleianul, a locului de mormant pentni Isus Hristos, dupa crucificarea sa pe Golgota. Si desi e vorba de o poveste din evul de mijloc, tot de viata monahala se vorbeste si in nuveleta (schita?) Muslafa Efendi ajunge Macarie monahul, o nostima istorioara despre un ramasag dintre cinci negustori turci si staretul unei manastiri ca vor trece unii de partea credintei celorlalti daca, atunci, in toiul verii lui Sfantul IIie, din cer se va porni zapada sau o ploaie cu clabuci. Credinta crestina a fost mai puternica si zapada cazuta, ca o minune, s-a asezat de trei palme. Turcii, in consecinta, s-au botezat si s-au calugarit. Celelalte piese ale acestui volum sunt mai uscate si golite de fior.
Acest al doilea volum din editia critica a Operelor lui Gala Galaction apare prin grija si veghea stiintifica a d-lui Teodor Vargolici, care a mai ingrijit, in 1959-1965, o editie in patru volume din opera prozatorului. Cum piesele volumaselor din sumarul acestei editii critice fusesera transferate de autor de la un volumas la altul, editorul n-a putut reproduce in intregime cuprinsul lor. Au fost corectate tacit modificarile conjuncturalc operate de autor in editia de Opere din 1949. Editia d-lui T. Vargolici n-are variante pentru bunul motiv ca ele nu exista. Sunt notate, in aparatul critic, acele opinii care au fost rostite -rar - de critica Ia aparitia volumaselor. Poate ca ar fi foat utila urmarirea receptarii pana spre zilele noastre. Editia e buna, se poate pune temei pe ea si e o bucurie (sper ca nu numai pentru minE) sa mai pot comenta aparitia unei editii critice, in aceasta vreme cand ele s-au rarit atat de amarnic.
