Personalitatea artistica a unui scriitor sta in felul lui de a gandi, a simti si a se manifesta.
Din punct de vedere al gandirii si simtirii, Eminescu a fost sceptic si pesimist. Sufleteste, dansul a fost izolat de oameni. Lipsit de toate iluziile si credintele false, de care este imbuibata mintea celor mai multi dintre semenii sai trupesti, - el avea in vedere marele adevar, ca samburele vietii este egoismul si haina lui minciuna". Si cand ai asemenea convingeri, este firesc sa nu te mai increzi in oameni. Esti vesnic singur, cand esti impreuna cu acei ce nu simtesc la fel cu tine."
Iar daca sufletul tau este setos de iubire, durerea de care vei fi cuprins, din cauza infranarii acestei dorinte, la care te constrange scepticismul, este imensa. A nu iubi - spune dansul in Geniu pustiu - nu e nimica; a nu putea iubi, este grozav".
Se va fi datorind oare acestei simtiri concentrate in sufletul lui vesnica zbuciumare, in care se gasea poetul si care l-a facut sa scrie unui prieten al sau: intr-un pustiu sa fiu si nu mi-as putea regasi linistea!
"? - Poate ca da.
Pe de o parte, setea de iubire, contrariata de indoiala; iar pe de alta, tendinta la actiune nimicita de tristul adevar ca este zadarnica orice lupta, ca omul este prin firea lui predestinat nenorocirii si ca, la urma urmei vis al mortii eterne e visul lumii-ntregi": acestea sunt cele doua trasaturi caracteristice sufletului chinuit al indureratului poet.
Impresia de adanca tristete ce ne produce citirea poeziilor si nuvelelor lui Eminescu, isi are deci o explicare destul de logica. El ne evidentiaza niste adevaruri triste, privitoare la omenirea si la viata pe care toti suntem osanditi s-o traim. Poate ca le stiam deja, poate ca au fost cunoscute de mii de ani; dar felul cum le-a exprimat dansul, forma in care si-a turnat gandirea si simtirea, este cu totul noua in literatura noastra. in cate feluri nu se poate exprima o idee? Sub cate forme nu se poate spune un adevar? Meritul artistului este de a sti sa aleaga pe cea mai estetica si mai emotionanta. E un adevar banal, ca aceasta calitate este innascuta.
Ca orice mare poet, Eminescu si-a imbracat in imagini adanca-i gandire. Bogata lui imaginatie era caracterizata prin eleganta, gingasie si plasticitate, adica puterea de a descrie asa fel, incat sa-ti produca iluzia completa a realitatii. O nota personala a sa este si marea calitate de a exprima stari si idei abstracte prin imagini concrete si lucruri concrete prin imagini abstracte. Imaginatia lui Eminescu era bogata, fara a fi prolixa. in descrieri, dansul a pastrat o remarcabila sobrietate, iar in exprimarea gandirii, o uimitoare concizie.
Poate ca si aceasta imaginatie bogata a lui Eminescu a contribuit intrucatva sa-l faca sa se simta si mai nenorocit. Caci dansul si-a creat o lume fericita; dar, din nenorocire, fictiva, deosebita, prin urmare, cu totul de cea reala. Si ce oare este mai dureros decat contrastul dintre vis si realitate? Ah!
cine ar mai vrea sa traiasca, cand i s-ar spune de mic inca, in loc de povesti, adevarata stare de lucruri in care va intra?"
Insa cauza de capetenie a durerilor sale a stat in propria lui simtire, care vibra la cea mai imperceptibila atingere cu realitatea. Iar viata contemplativa, ce ne recomanda poetul in
Glossa, nu i-a fost oare sugerata si de aceasta rafinata emotivitate? intocmai dupa cum un om, ale carui carnuri sunt lipsite de patura protectoare a epidermei, evita atingerea cu orice corp strain, tot astfel si cel a carui simtire este de o delicatete bolnavicioasa, se fereste cat se poate mai mult de contactul cu lumea externa, care-l raneste, cu voie sau fara voie, la fiecare pas.
Neaparat ca acele povete ale poetului au fost intemeiate pe trista convingere ca orice incercare a noastra de a indrepta omenirea este de prisos, caci lumea-i cum este, si ca dansa suntem noi".
O calitate ce se observa rar la poeti, este lipsa de artificialitate. Si daca dansii marturisesc adesea cele ce gandesc, in schimb, poate ca rar exprima ceea ce simt. De aceea versurile lor ne lasa nepasatori; caci vedem ca dorurile vii si patimile multe", pe cari se incearca sa ni le exprime, nu le-au framantat inima, dupa cum dansii voiesc a ne face sa credem. - Sinceritatea ce se desprinde din scrierile literare ale lui Eminescu, este o calitate pretioasa, fiindca e foarte rara. Un artist este cu atat mai mare, cu cat primeste mai putin de la lumea din afara si da mai mult de la sine. Ceea ce a primit Eminescu sunt unele idei, ce le-a dobandit prin enorma lui citire, si impresiile ce i-au sugerat ganduri ale lui proprii pe cari, multumita bogatei sale imaginatii, el le-a exprimat in fermecatoare imagini. Adanca lui simtire le-a insufletit, le-a dat viata, le-a dat in sfarsit putinta de a ne misca profund si a ne face ca si noi, la randul nostru, sa vibram zdruncinati de emotii la fel cu acelea de care a fost cuprins poetul care le-a exprimat. intocmai dupa cum marsul funebru al lui Chopin sau acela din simfonia Eroica a lui Beethoven, ne face sa ne cutremuram de durere; tot astfel, simtirea calda, exprimata intr-unele dintre poeziile lui Eminescu, ne induioseaza, ne face sa plangem durerea poetului si poate ca, prin reflex, adesea propria noastra durere. insemnatatea unui literat atarna, in primul rand, de rolul avut in miscarea literara a intregii lumi civilizate; iar in al doilea, de inraurirea ce a exercitat asupra vietii literare, in mersul ei evolutiv, a poporului din care face parte. Socotita din acest al doilea punct de vedere, opera literara a lui Eminescu a jucat un rol covarsitor. Dansul a dat o forma artistica limbii in care s-a exprimat, inlaturand neologismele atat de numeroase la poetii premergatori lui si servindu-se de termenii cei mai alesi in exprimarea gandirii sale. Felul inlantuirii lor este cu totul nou. Cadenta si ritmul sunt de o muzicalitate atat de caracteristica, incat poti cunoaste ca o poezie este de Eminescu, fara sa o vezi iscalita de dansul.
Este adevarat ca la unii poeti, cari au trait in prima jumatate a secolului trecut, gasim gandire adanca; insa este exprimata intr-un mod naiv, care adesea ne face sa suradem. Aceasta nu se observa la Eminescu. De la ivirea lui pe orizontul literaturii noastre, poezia romaneasca a intrat intr-o noua faza - faza maturitatii - in care ideile se exprima prin imaginile si cuvintele cele mai apropiaate si elegante, inlantuindu-se intr-o forma plastica si muzicala.
Eminescu, prin felul sau artistic de a-si exprima gandirea si simtirea intr-o forma care pana la dansul n-a mai fost, a croit un drum nou in mersul evolutiv al literaturii noastre. Aceasta face ca renumele lui sa intunece pe al celor cari i-au precedat ori i-au fost contemporani, dupa cum, pe cerul instelat, un soare nou aparut intuneca prin puternica lui stralucire lumina astrilor inconjuratori.
