Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Arte poetice eminesciene despre Mihai EMINESCU



Creatia eminesciana se caracterizeaza printr-un mare numar de arte poetice. Ars poeticaa€ este o specie prin definitie clasica, creata inca din Antichitate de Horatiu, prin care se exprima un crez artistic, o conceptie despre poezie. Prezenta acestui mare numar de arte poetice in creatia eminesciana constituie una din notele clasicizante ale romantismului eminescian. Cele mai cunoscute arte poetice antume ale lui Eminescu sunt: Epigoniia€, Scrisoarea IIa€, Criticilor meia€.

AŽn Scrisoarea IIa€ Eminescu deplange degradarea artei, transformata intr-o marfa si intr-un mijloc de parvenitism social. Criticilor meia€ este un raspuns dat denigratorilor eminescieni, criticantilor, pseudo-criticilor, al carui prototip ramane Zoil, critic destructiv si veninos al Antichitatii. Eminescu avea nostalgia adevaratei critici: Unde ai judecatorii,

Ne-nduratii ochi de gheataa€.

AŽn Criticilor meia€ Eminescu da si o admirabila definitie a capodoperei, a carei principala caracteristica o reprezinta armonia dintre continut si forma:

Unde vei gasi cuvantul

Ce exprima adevarul?

Mult mai numeroase sunt artele poetice eminesciene postume: Eu nu cred nici in Iehovaa€, in care se autodeclara romantic, Odin si Poetula€, Numai Poetula€, Cartilea€, care contine un elogiu neprecupetit adus lui Shakespeare, pe care il numeste prieten bland al sufletului meua€, Noi avem acelasi dascala€, Icoana si privaza€, Cu gandiri si cu imaginia€, Iambula€, Dintre sute de catargea€ si AŽn zadar in colbul scoliia€.



Epigoniia€ (Convorbiri literarea€, 1870) face parte, alaturi de Venere si Madonaa€, si Mortua esta€, din cele trei poezii publicate de Eminescu in Convorbiri literarea€, in urma carora Titu Maiorescu a atras pentru prima data atentia asupra poetului in studiul sau Directia noua in poezia si proza romaneascaa€ (1872). Epigoniia€ ramane cea mai reprezentativa si cea mai importanta arta poetica eminesciana. Desi este scrisa la varsta de numai douazeci de ani, aceasta poezie prezinta o deosebita importanta pentru ca Eminescu pune problema raportului dintre traditie si modernitate, dintre traditie si inovatie. Avand o temeinica cultura, Eminescu intelegea foarte bine acest raport fundamental al culturii, si stia ca traditia formeaza baza, temelia unei culturi, in timp ce modernitatea este ceea ce se adauga la traditie in masura in care rezista timpului, ceea ce nu inteleg multi dintre teoreticienii actuali, care au o proiectie rasturnata asupra culturii. O cultura este o constructie spirituala care incepe cu temelia, cu traditia.

Epigoniia€ este construita pe baza antitezei trecut-prezent. Prima parte contine elogiul traditiei si al inaintasilor, iar cea de-a doua parte contine critica prezentului, a contemporanilor pe care Eminescu ii numeste epigonia€, adica urmasi nevrednici si lipsiti de valoare ai unor inaintasi ilustri.

Titlul poeziei este inspirat de celebrul roman Epigoniia€ (Die Epigonena€) al lui Karl Immermann, aparut in anul 1836 in perioada de sfarsit a Romantismului german. Termenul de epigona€, care provine din grecescul ï¥ï°ï©ï§ï¯ï®ï¯ï³ a€epigonosa€ si care inseamna urmas, descendent, nu era cunoscut pana la acea data in cultura noastra. Eminescu are meritul de a fi introdus acest termen in cultura romaneasca.

Antiteza este cam exagerataa€, asa cum observa pe buna dreptate Titu Maiorescu in Directia noua in poezia si proza romaneascaa€. Elogiul inaintasilor apare disproportionat in raport cu critica excesiva a contemporanilor. De altfel, Titu Maiorescu n-a fost de acord cu continutul de idei al poeziei, pentru motivul ca din randul contemporanilor faceau parte si junimistii si Eminescu insusi, dar a publicat poezia mai mult pentru frumusetea formei si a imaginilor.

Epigoniia€ reprezinta o Cearta a anticilor cu moderniia€ asa cum s-a intamplat in literatura franceza, la sfarsitul perioadei clasice.

AŽnca de la inceput, din primele versuri se poate observa la Eminescu tendinta de mitizare si sacralizare a trecutului dupa model biblic. AŽnaintasii reprezinta, in viziunea lui Eminescu, zilele de aur a scripturilor romanea€ si au scris o limba ca un fagure de mierea€. AŽn randul inaintasilor, pe langa scriitori de valoare, adevarate personalitati ale literaturii noastre, ca Dimitrie Cantemir, Anton Pann, Ioan Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Costache Negruzzi si Vasile Alecsandri, Eminescu trece si o serie de poeti minori, obscuri si lipsiti de valoare ca: Tichindeal, Mumuleanu, Sihleanu, Daniil, Prale, Beldiman, s.a. Nu putem spune ca Eminescu era lipsit de spirit critic. Explicatia se afla intr-o scrisoare adresata lui Iacob Negruzzi, secretarul Junimiia€, care insotea manuscrisul, si-n care trebuie cautata geneza poemului.

Eminescu ii marturisea lui Iacob Negruzzi ca i-a laudat pe inaintasi nu atat pentru valoarea lor estetica, pentru meritul intern al lucrarilor lora€, ci mai ales pentru credinta sincera intr-un ideal.

Punctul de plecare al poemului se afla in celebrul studiu al lui Schiller Despre poezia naiva si sentimentalaa€. La Schiller termenii de naiva€ si sentimentala€ au cu totul alta semnificatie fata de acceptia comuna. Naiva€ inseamna la Schiller echilibrat, sanatos si natural, iar sentimentala€ capata semnificatia de dezechilibrat, bolnav si artificial. De fapt, Schiller nu face altceva in studiul sau decat sa dezvolte opozitia clasic-romantic, mai ales nu mai putin celebra afirmatie a lui Goethe dupa care clasic este sanatos, iar romantic este bolnav.



Partea a doua a poemului incepe printr-o dubla interogatie: Iara noi, noi epigonii?a€ Putem observa ca Eminescu se trece cu multa modestie in randul epigonilor. Versul cheie este:

Voi credeati in scrisul vostru, noi nu credem in nimic!

   a€

Dupa cum se poate observa Eminescu a subliniat partea a doua a acestui vers tocmai pentru a ne atrage atentia asupra lui si pentru a ne oferi cheia interpretarii poemului. Acest vers este un vers holomerica€, partea care exprima intregul (gr. ï¨ï¯ï¬ï¯ï³ a€holosa€- tot, intreg; ï­ï¥ï²ï¯ï®a€merona€- partE). Versul AŽn noi totul e spoiala, totu-i lustru fara bazaa€ exprima teza maioresciana a formelor fara fond, a pseudoculturii si a spoielii de cultura, care dupa Eminescu i-ar caracteriza pe contemporani. AŽnaintasii erau sinceri si credeau intr-un ideal, pe cand epigonii nu cred in nimic, sunt sceptici si blazati: Simtiri reci, harfe zdrobite / Mici de zile, mari de patimi, inimi batrane, uratea€.

Daca inaintasii convorbeau cu idealuria€, epigonii carpesc cerul cu stelea€ si manjesc marea cu valuria€. Printr-o spectaculoasa rasturnare de cronologie inaintasii reprezinta in viziunea lui Eminescu viitorul, in timp ce epigonii sunt asimilati iremediabil trecutului.

S-a intors masina lumii, cu voi viitorul trece

Noi suntem iarasi trecutul, fara inimi, trist si recea€

Versul Moartea succede vietii, viata succede la moartea€ este un vers citat si pus in ghilimele de Eminescu, este un aforism desprins parca dintr-un tratat despre buddhism.

Eminescu da si o definitie a poeziei ca produs al inspiratiei de natura divina: Ce este poezia? AŽnger palid cu priviri curate, / Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremuratea€. Unii au interpretat aceste versuri simplist. AŽnaintasii erau sante firi vizionarea€, care creeau o alta lume mai pura, de natura ideala, ce se suprapunea peste prozaismul existentei cotidiene. AŽn versul final: Toate-s praf Lumea-i cum este si ca dansa suntem noia€ isi pune din plin amprenta pesimismul schopenhauerian.

AŽn Epigoniia€ Eminescu exceleaza mai ales prin arta portretisticii, prin forta caracterizarilor sintetice si memorabile. Dimitrie Cantemir croieste planuri din cutitea€, Donici este un cuib de intelepciunea€, Anton Pann este fiul Pepelei, cel istet ca un proverba€, Ioan Heliade Radulescu este un munte cu capul de piatra de furtune detunataa€, si mai sta si azi in fata lumii ca o enigma nesplicataa€, Grigore Alexandrescu stinge palid dulcea candel-a sperariia€, Costache Negruzzi sterge colbul de pe cronice batranea€, Andrei Muresanul este preot desteptarii noastre, semnelor vremii profeta€. Cel mai frumos portret realizat de Eminescu ramane cel al lui Vasile Alecsandri, pentru care avea o mare admiratie: S-acel rege-al poeziei, vesnic tanar si ferice

Ce din frunze iti doineste, ce cu fluierul iti zice,

Ce cu basmul povesteste a€“ veselul Alecsandria€

Poemul Epigoniia€ poate fi privit si interpretat nu numai ca o arta poetica, dar si ca un compendiu de istorie a literaturii romane in versuri.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.