BIBLIOGRAFIE CINEGETICA A SECOLULUI DE MIJLOC. INSIRA-TE MARGARITE ARTISTIC SI VANATORESC. MISTRETUL DE SNYDERS. WOUWERMAN SI CALUL BALAN. VAZUT-AI LA LUVRU PE BONNE, NONNE SI PONNE, SAU PE MITTE SI TURLU, ADICA PE DESPORTES SI PE OUDRY? PRINTISORII NEMTI DE MULT VISAU A VERSALIA. RIDINGER SI BABITA. TOT RIDINGER SI MARCHIZUL DE CARABAS. TOT RIDINGER SI SIR EDWIN LANDSEER. CUM TE DAU DE GOL BAIETII DE LA NOI. CUM UMBLU EU SA TE ADUC PE TINE A DEVENI UN SPORTMAN FASHIONABIL.
In acest sir de artisti, care se destinde peste un spatiu de trei sute de ani, avem ca si o istorie intreaga a picturii vanatoresti, a deosebitelor faze prin care ea a trecut; se pare ca destinele au voit ca, in timpii moderni, aceasta ramura a artei, bogata si variata in identitatea ei caracteristica, sa incolteasca pe rand si sa poarte rod treptat in fiecare din tarile culte ale nordului Europei, fara ca intr-insa sa se iveasca vreun interval de amortire. Ca ramura aurita a zeitei de sub pamant, abia un penel consacrat Dianei incepea a sovai in mana artistului imbatranit, si altul rasarea subt o clima vecina, ca sa intretina tot vie admiratiunea pentru estetica vanatoreasca:
Primo avulso non deficit alter
Aureus, et simili frondescit virga metallo.
Dupa ce, in timp de mai multi secoli, vanatoria n-a avut alti interpreti plastici decat pe migalosii miniaturisti, care inluminau cu poleiele si cu vopsele cleioase multimea de manuscripte, dupa care castelanii secolului de mijloc invatau, prin citire si prin exemple zugravite, regulile insemnate in carti vestite pe acele vremuri, precum De arte venandi cum avibus, scrisa de imparatul Germaniei Frideric al II-lea, Le livre du roy Modus et de la royne Racio, El libro de la Monteria que mandň escriver el rey Don Alonso de Castilla y Leon, Les déduitz de la chasse des bestes sauvaiges de Gaston Phoebus, pe care nu l-ai trecut
} nici tu cu vederea, si inca altele , care au constituit mult timp toata literatura si toata arta vanatorilor, apoi tocmai in secolul al XVI-lea, artisti adevarati incepura a se inspira din subiecte vanatoresti.
Am spus in ce mod mistic sau dramatic, Albert Dürer si P. Rubens au conceput asemenea subiecte. Ei au fost fara indoiala barbati de geniu, dar nu se pot numi curat pictori de vanatoare.
Altora, mai putin geniali, dar nu mai fara talent, li se cuvine un titlu asa special.
Sunt aceia chiar despre care am zis adineaori ca, in rastimpul de trei secoli, din al XVI-lea si pana acum, si-au trecut din mana in mana fitilul invapaiat al operelor de arta cinegetica, Et, quasi cursores, vitae lampada tradunt. In fruntea lor timpul a pus pe flamandul Francis Snyders, cel care a lucrat alaturi cu marele Rubens si a impartit cu dansul meritul multor pictori in care Rubens facea figurile omenesti, iar Snyders animalele, fara ca acestea sa dea de rusine productele iesite din mana faimosului maestru. Viata care fierbe in oamenii lui Rubens, misca cu aceeasi vigoare si pe fiarele lui Snyders. Ochii lor scanteiaza, narile lor rasufla, falcile lor spumega, botul lor cascat e jilav de sange, si cand artistul ne arata caini intaratati dand navala asupra unui mistret, rupandu-i salele, muscandu-l de urechi, lasand pe unii dintr-insii spintecati la pamant, pare ca se si aude rasunetul latraturii lor, chelalaitul lor de bucurie sau de durere, grohaitul fiarei si sunetul cornului de vanatoare. Mai bine decat asa nu se poate reproduce cu pensula impresiunea ce resimte campeanul care, trecand prin padure, vede deodata strecurandu-se pe langa dansul un dobitoc mare si negru, cu haita lui de dulai, urland in urma-i cu turbare.
Aci se poate mai cu seama pricepe deosebirea ce exista intre Snyders, pictor din scoala flamanda, si artistii din scoala olandeza, care au tratat asemenea subiecte. Filip Wouwerman, spre exemplu, in loc de a ne duce chiar pe scena dramelor vanatoresti, ne preumbla numai in preajma lor, aratandu-ne cand pregatirile de vanatoare in curtea castelului seniorial, cand popasul in raristea padurii, cand vesela intoarcere a vanatorilor izbanditori. El foarte rar ne face sa fim fata chiar la intamplarile luptei; acelea pentru noi raman afundate in zarea aburoasa a peisajului. Din contra, Snyders ne mana mereu pe campul de bataie, in mijlocul vanatorii, in sanul codrilor. Cerbul si cainii sunt actorii de capetenie al tabelului sau; minutul ce-i place mai mult a alege este acela cand animalul, zadarat de haita primenita, isi ia inima in dinti si se apara cu disperare sau sare d-asupra cainilor sangerati, pe care i-a spintecat cu coarnele sale. Acela e si momentul cel mai dramatic, cel mai interesant al vanatorii; nestiind inca bine cum are sa se aleaga urma, privitorul isi inchipuie ca dobitocul, sprinten, usor, pe care-l impodobesc chiar armele sale, va izbuti poate sa scape si de dintii aprigi ai dulailor, si de jungherul vanatorului care se apropie.
Wouwerman a fost cel dintai pictor care a stiut sa scoata la iveala gratia calariei si care, reprezentand mai adesea scene cu nobili de la tara, cu cavaleri galanti, cu vanatori, a facut ca in panzele sale calul sa fie intotdeauna figura de capetenie; in multimea cea mare de productiuni ale lui nu se gaseste o singura pictura in care sa nu se zareasca macar un sold de cal, iar mai cu deosebire un cal balan. Asa de mult i-a placut a da cailor rolul principal, incat chiar si in vanatorile sale, pictorul maestru, temandu-se a raschira interesul, mai niciodata nu s-a ispitit a infatisa cerbul in lupta sa disperata cu cainii, precum au facut Snyders, Oudry si chiar marele Rubens; el a inteles ca atunci cand cerbul, in fuga sa minunata, se avanta ca in zbor, d-asupra rovinelor, sau iese din crang si se iveste un minut prin campie, cu capul usor plecat pe umeri, cu trupul sui si elegant, cu parul plavit, incantator de gratie si de iuteala, a inteles ca ar fi peste putinta ca atunci toti ochii sa nu se tinteasca asupra-i si ca el sa nu soarba la sine tot interesul privelistii. De aceea Wouwerman mai adesea lasa a se banui vanatoarea, sau o schiteaza in departare, chemand vederea spectatorilor asupra pregatirilor si urmarilor acestei placeri; el ii pofteste sa asiste la Plecare, la Bautura, la Popas sau la acea vesela gustare ce se cheama Intoarcerea de la vanat.
Vanatorii, aci inghit un pahar mai nainte de a se porni, aci se odihnesc pe iarba verde, cu caii langa dansii, aci iar sosesc voiosi, sunand fanfarele lor de izbanda. Damele, gratios plecate pe seile lor de catifea neagra, se uita cum soimii se reped in aer pe pasarelele spaimantate; una din ele s-a departat in taina spre padure, si dupa dansa alearga, in fuga calului sau alb, un galant cavaler, ducandu-i valul pe care ea l-a uitat atarnat de craca unui copac; tocmai in fund, pe marginea padurii, se zaresc, prin ceata umedei Olande, cainii urmarind un cerb abia profilat.
Pictorul din Harlem, ca odinioara francezul Jean Goujon, sculptorul Dianei de Poitiers, a privit vanatoarea, nu ca Snyders, pasionatul iubitor al salbaticei naturi, ci oglindita prin razele mai line ale unui prism de eleganta curtenie.
Tot astfel, invataturile mandrului amic al lui Rubens, trecand peste o generatiune in mintea unui alt pictor de vanatoare, francezului François Desportes, au luat si aci un caracter mai putin salbatic, mai potolit. Pornirile impetuoase ale lui Snyders se preschimbara in miscare, sub penelul lui Desportes; furia ce intipari acela in chipurile de animale, se prefacu, la acesta, intr-o vioiciune tot asa de veridica, dar mai putin intaratata.
Ce era foc si zor pe panzele maestrului flamand, deveni gratie naturala si vioaie pe ale discipolului francez. Snyders zugravise, alaturi cu amicul sau Rubens, vanatori la care se cerea o inima de viteaz. Desportes reprezinta petrecerile vanatoresti ale Curtii si ale domnilor ce o inconjurau. Cu toate acestea, in tabelurile lui, caracterul vanatoresc este cu mult mai bine marcat decat in ale lui Wouwerman; el nu se sfieste a umple un cadru intreg cu chipul zbarlit al unui lup, aparandu-se crancen in contra unei intregi droaie de caini, care il inhata de gat, de urechi, de coama, de pulpe, de pre unde-l pot apuca. Botu-i ranjit le arata colti amenintatori, si limba, de goana multa, ii iese uscata din gatlej.
Negresit, amice, ca pe cand te aflai scolar in Paris, vei fi ratacit uneori duminica cand ploua afara sau mai ales cand vantul fluiera in punga prin lungile sali ale Luvrului, captusite cu tabeluri din scoala franceza. Nu se poate atunci ca tu, avand fara indoiala de copil instinctul vanatoriei, sa nu te fi oprit cateodata dinaintea vreunei panze pe care se vad frumosi caini de vanatoare, prepelicari, copoi si alte soiuri, stand cu ingrijare prin balarii un stol de potarnichi, sau sculand repede o pereche de fazani cu penele aurii. Acela a fost un Desportes, daca nu cumva va fi fost o opera a lui Oudry, caci amandoi acesti pictori si-au impartit, in lunga lor viata, favoarele Curtii Franciei, zugravind toate vanatorile regale si portretand pe rand toti cainii cei mai alesi din haitele de la St.-Germain, de la Fontainebleau, de la Rambouillet si de la Compiègne. Se zice ca Ludovic al XIV-lea, ba si stramosul sau, marele Ludovic al XIV-lea, se veseleau foarte cand li se aduceau acele portrete, si le placea sa recunoasca si sa-si aduca aminte numele fiecaruia din cainii lor de vanatoare: Acestea sunt Bonne, Nonne si Ponne!
va fi zis cu gravitate Ludovic cel Mare, vazand cele trei catele negre si albe, zugravite de Desportes. Acestia sunt Mitte si Turlu!
va fi strigat razand Ludovic Mult-iubitul, recunoscand copoii sai, portretati de Oudry.
J.B. Oudry, care lua hotararea de a deveni pictor de vanatoare din momentul cand intr-o zi profesorul lui ii zise, vazand cum schitase un caine: Tu n-ai sa fii altceva decat un zugrav de caini!
, Oudry, care a ilustrat cu asa mult spirit si talent fabulele lui La Fontaine, Oudry fu contemporanul sau oarecum urmasul lui Desportes. Nu este tocmai lesne a deosebi unul de altul pe acesti doi artisti; modul de a vana si intamplarile vanatorii fiind, pe timpul lor, mai tot mereu aceleasi, subiectele lor de tabeluri se repetesc neincetat; apoi, amandoi fusese mai la aceeasi scoala, adica invatase de la elevi ai maestrilor flamanzi. Cu toate acestea, observandu-i bine, se vad si deosebiri in spiritul lor. Desportes are un talent lesnicios si imbelsugat; el vede, pricepe si imita natura mai mult cu o gratie naiva decat cu stiinta si precugetare. Din contra, Oudry este cu mult mai priceput, mai dibaci in mestesugurile artei; el stie sa imparta mai bine lumina, sa intocmeasca mai frumos o grupa; el este, intr-un cuvant, mai academic. Dar prin aceasta chiar, inspiratiunile-i sunt mai putin vioaie si coloritu-i mai ofilit decat ale lui Desportes. Pentru dansul natura e dominata de arta; tigrul, sub pensula lui, se imblanzeste, pantera se inmoaie, leul se domesticeste; dar cerbul isi pastreaza toata a lui eleganta, caprioara, toata gingasia ei, si, in genere, el stie, sa aleaga minunat privelisti placute pentru a grupa intr-insele scene de vanatoare.
Amandoi acesti pictori au trait foarte batrani si se poate zice ca ei au fost analistii plastici ai vanatorilor din secolul de marire al regalitatii franceze. Pe atunci placerile cinegetice ale regilor costau Statului milioane pe fiecare an; slujitorii vanatoriei, mari si mici, formau o intreaga armata; cainii erau crescuti si hraniti cu miile; padurile erau pazite cu ingrijire ca sa fie mereu pline de cerbi, de caprioare, de lupi si de mistreti.
Toate acestea se faceau cu lux, cu pompa, cu o solemna maiestate. Asa se cadea marelui rege!
Inteleptul La Fontaine, pentru care Oudry a lucrat minunate gravuri, povestind despre brotacelul care
atat s-a umflat
incat a crapat,
a zis, sfarsind aceasta jalnica, dar nefolositoare istorie:
Le monde est plein de gens qui ne sont pas plus sages.
Tout bourgeois veut batir comme les grands seigneurs;
Tout petit prince a des ambassadeurs;
Tout marquis veut avoir des pages.
Potrivit cu aceasta slabiciune a omenirii, printisorii si margrafii nemtesti, cei despre care, fara indoiala, fabulistul zice ca se umflau cat puteau ca sa aiba ambasadori si pagi, voira sa tina si ei haite luxoase de vanatoare, ba si un pictor ca sa-i ilustreze, ca Desportes si Oudry pe regii de la Versalia.
Acesta se intampla sa fie un om plin de talent in naivitatea lui, precum se gasesc adesea oameni printre nemti. Johann Elias Ridinger, nascut la Ulm, printre svabi, lucra neobosit mai mult de o jumatate de secol, cand cu pensula pictorului, cand cu plumbul desenatorului, cand cu daltita gravorului, ca sa reprezinte cerbii vanati de nobilii lui patroni si animale salbatice de prin menagerii, si ilustratiuni la fabule copilaresti compuse de dansul, si figuri de calarie si de vanatoare cu cainii si cu soimii. Calatorind din loc in loc, el facea pretutindeni chipul animalelor ce intalnea, insemnand cu scrupulozitate provenienta lor; astfel, nu uita chiar a scrie pe portretul unei babite gusate: am impuscat aceasta pasare pe Dunare, intre Peterwardin si Belgrad. P-aci, p-aci Ridinger era sa vie si pana la noi!
Dar la nimic el nu fu mai mester decat la reprezentarea vanatorilor de cerbi, pe care le-a infatisat cu o arta admirabila in toate peripetiile lor variate. A trebuit ca in secolul nostru sa apara pictorul englez Landseer, cu maretele sale figuri de cerbi, dominand printr-o nespusa putere dramatica peisajele neguroase ale muntilor Scotiei, pentru ca tabelurile si gravurile in care Ridinger a scris epopeea cerbului sa aiba rivali vrednici de dansele.
Dar Ridinger, sub a carui mana de mester natura salbatica a fiarelor s-a destainuit intr-un chip asa de maret, a fost totdeodata si artistul care, cu o deplina naivitate, a facut, cum am zice, si catagrafia de raposare a vanaturilor senioriale din continentul Europei; numai in stampele si in albumurile lui se mai vad inca astazi tipurile si costumele acelor slujitori, puscasi, haitari, bataiasi, soimari, care compuneau personalul vanatorilor din secolul trecut. Cand rasfoieste cineva acele pagini, pe care stau figurati numai oameni in livrele galonate si cu peruci pudrate, trubaci gaitanati, cu cornul de vanatoare incolacit sub umere, pasarari inzorzonati, cu soimul pe mana, pare ca si aude fanfarele cantate pe ton pitigaiat de corul vanatorilor din oratoriul batranului Haydn.
In timpul de acum, cu tot talentul artistului ce le-a gravat, acele imagini, a caror vreme a trecut, ne aduc aminte pe faimosul marchiz al lui Beranger, care, in secolul nostru egalitar, viseaza scutiri si drepturi ce au fost de mult spulberate de suflarea limpezitoare a timpului.
Vivons donc en repos,
Mais lon mose parler dimpôts!
A lÉtat, pour son bien,
Un gentilhomme ne doit rien!
Vous, pages et varlets,
Guerre aux vilains, et rossez-les!
Et toi, peuple animal,
Porte encore le bat féodal.
Seuls nous chasserons
Et tous vos tendrons,
Subiront lhonneur
Du droit du seigneur.
Chapeau bas!
Chapeau bas!
Gloire au marquis de Carabas!
Daca in aceste pagini invalmasite am facut o parte asa de insemnata batranului Ridinger, pe care cele mai multe cataloage de muzee si pinacoteci il trec in tacere, cauza a fost ca am gasit in capul biografiei lui, scrisa de neobositul istoric al pictorilor din toate Scoalele, de Charles Blanc, cateva cuvinte care cu gandul la tine mi l-au semnalat intr-un mod cu totul particular.
Dar mai nainte de a copia dupa Charles Blanc, sa nu uit a marturisi un pacat in care am picat, zau, numai din dorinta ce m-a patruns ca sa ma supun, in sfarsit, si eu pretioasei si putin urmatei povete a lui Oratiu:
Semper ad eventum festina!
Stii, frate, c-au ajuns baietii sa te dea de primejdie in tara la noi!
Nu poti sa mai scrii un rand, fara ca sa te descoasa si sa-ti ia socoteala ca adica de unde ai furat cutare idee si de unde ai tradus cutare pasaj? Ce placere mai poate gusta atunci un biet roman care si-ar fi pus binisor numele sau pe o carte sau pe o cuvantare, rumegate de altul si scrise in vreo limba straina, scrieri pe care el, mintosul, le-ar fi scos frumusel pe romaneste, curate si luminate si numai bune de deochi, ca apa ne-nceputa?
S-au deprins sa stea mereu la panda, dracosii, ca si cand alta treaba n-ar mai avea; cauta, miros, se furiseaza prin carti si dibuiesc, mai rau decat copoiul cand adulmeca dara fiarei prin tarana, si bine n-apuci sa te bucuri de vreo nevinovata haiducie ce te-ai ispitit a face prin codrii literaturii, cand, fara veste, te si pomenesti dovedit. Atunci se fac Dunare de manie, d
nialor, pare ca i-ai fi jefuit chiar pe dansii, de averea lor.
La noi in tara insa a dat Dumnezeu ca n-avem lege care sa ne propteasca de a vana pe mosia altuia, si pana acum nu s-a intamplat ca vreun proprietar sa faca pretentiune ca l-ai despuiat de vanatul sau. Dar neamul scriitorilor, totdeauna si pretutindeni mai artagos, nu numai ca-si apara mortis toate ale sale, dar inca duce si grija autorilor de peste sapte tari si sapte mari. Indata ce te-a calcat focul ca sa te dovedeasca vreun coltat din scoala noua ca ai facut in carte-ti oarecare imprumuturi tainuite, adica, cum am zice, vreo ciupeala, fericirea lui e sa te scoata in vileag. Se grabeste, paganul, a da sfoara in tara ca te-a prins cu mana in sac; te asterne prin gazete, cu frazele originale ale hotului de pagubas de gat; te batjocoreste cum ii vine la gura si la pana; te pune la rand cu pungasii, cu controbonzii, cu calpuzanii Vai de lume!
Vad ca tu, siretule, te-ai ferit de asemenea neajunsuri si, judecand dupa vorba romanului, ca paza buna intrece primejdia rea, ai insirat o lista de toti autorii cinegetici pe care i-ai consultat pentru Manualul tau. Ia sa vedem si eu daca se va gasi vreunul destul de priceput ca sa ghiceasca cum ca am tradus, de pe Charles Blanc, randuri intregi din vietile lui Snyders, Wouwerman, Desportes si Oudry? Cat despre Ridinger, iata, ma dau singur prins si incep a traduce de unde-ti spusei:
Daca esti vanator, trebuie sa cunosti pe Ridinger, caci toti vanatorii-l cunosc, prea putin, in adevar, prin panzele sale, ce sunt rare, dar foarte mult prin numeroasele stampe ce s-au gravat de pe dansul sau pe care le-a gravat insusi el, de pre desenele sale. Numai de le vei vedea, acele gravuri, te apuca gustul vanatoriei; caci intr-insele se simte miresmele racoroase ale codrilor, si, ca sa zic asa, abureala patrunzatoare a fiarelor salbatice. Toate cunostintele vanatorului stau cuprinse in opera numeroasa si variata a lui Ridinger
Negresit, ca tu, ca si mine, vei fi vazut adesea, in treacat, gravuri de ale lui Ridinger, precum ai vazut, la Luvru, tabeluri vanatoresti de Oudry si de Desportes, ba chiar de Wouwerman si de Snyders, precum inca nu este prin putinta ca sa nu fi vazut si sa nu fi admirat cerbi si caini zugraviti de Landseer.
Acest artist eminent, rasfatat acum de o jumatate de secol de toata acea spuma a societatii britanice care poarta numele de high-life, a avut meritul de a insinui gustul frumoaselor arte printre petrecerile sportului englez si a creat astfel o intreaga scoala de artisti contemporani, ce s-ar putea numi fasionabili, si printre care s-a deosebit mai cu seama, pe continent, francezul Alfred Dedreux, pictorul elegant al cavalcadelor si al vanatorilor du beaumonde parizian.
In urma acestora, furnica astazi prin capitalele Europei apusene o gloata de zugravi, care, pe toata ziua, astern, pe panza si pe carton, sau chipuri diafane de cai de alergatoare, race-horse, si de jokey pestriti, expusi la vederea amatorilor pe inverzitul turf, unde ei se intrec la steeple-chase, sau portrete de dulai, de caini si de catei din toate acele felurite rase, cu care englezii si imitatorii lor petrec sau se serv spre a goni si a prinde tot soiul de vanat, incepand de la mandrul foxhound, care s-atine nemiluit pe urma fiarelor din codru, pana la ciuful de pinch, care suceste gatul chitcanilor, si de la vartosul bulldog, cu botul carn si turtit, pana la delicatul king-Charles, cu parul flocos si moale ca matasea.
Dar vanatoarea, privita din punctul de vedere artistic al pasionatilor sportmen, isi are azi literatura ei, precum isi are si artele sale. As repeta nume de autori cuprinsi in lista intocmita de tine, daca m-as incerca sa fac o analiza critica, demna de a figura in gazeta numita Sporting-Magazine, si apoi vicomtele Adolf dHoudetot si dl Elzéar Blaze au luat de mult asemenea sarcini, pe care stii bine cu cata stiinta, talent si spirit le-au indeplinit. D-as fi mai vanator, sau daca noi toti am avea materie si mijloace, mai bine ar fi sa facem, pentru tara noastra, un album sau un keepsake luxos, ca acela pe care o companie de nemesi maghiari, avand in fruntea lor pe comitele Em. Andrássy, omul politic de astazi, l-au publicat, sunt scum cativa ani, sub titlul: Vanatoarea si sportul in Ungaria.
