Warning: session_start(): open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_jmnjuhsln152vnie4fcoir2615, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/alexandru-odobescu/pseudo-kynegeticos-capitolul-5.php on line 2

Warning: session_start(): Cannot send session cache limiter - headers already sent (output started at /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/alexandru-odobescu/pseudo-kynegeticos-capitolul-5.php:2) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/alexandru-odobescu/pseudo-kynegeticos-capitolul-5.php on line 2
Pseudo Kynegeticos - CAPITOLUL 5 - de Alexandru ODOBESCU
Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Pseudo Kynegeticos - CAPITOLUL 5 de Alexandru ODOBESCU



-AS STI SI EU CARTE CATA STIA RAPOSATUL LESSING!
DITIRAMBA IN ONOAREA ARTEMIDEI. BINE TRAIA DIANA LA CURTEA LUI HENRIC DE VALOIS!
CUVIOASA GRAVURA NEMTEASCA. KUNHGETIKŇS, SALATA ELENO-LATINEASCA. SFARSIM TOT LA COADA. Sunt acum mai bine de o suta de ani de cand unul din cei mai mari scriitori ai Germaniei, Lessing, a scos o carte sub titlul de Laocoon sau despre marginile respective ale poeziei si ale picturii. Intr-acest cap de opera de critica si de bun-gust, autorul descrie cu finete, cu claritate si cu eleganta, mijloacele diferite ce fiecare din aceste doua arte pune in lucrare ca sa intereseze, sa multumeasca, sa miste si sa rapeasca pe om. Mi-a venit in gand ca o carte de felul acesta s-ar putea scrie, luand cineva de subiect vanatoarea, spre exemplu, si analizand pe rand toate impresiunile ce ea produce asupra imaginatiunii si asupra simtamintelor omenesti, atat prin impartasirea omului la insesi actiunile ei, cat si prin descrieri literare, prin imitatiuni armonice sau prin reprezentari plastice ale scenelor de vanatoare. S-ar putea destepta, intr-o asemenea opera, mii de idei energice si salubre care ar scalda mintea obosita si sufletul amortit in roua intaritoare a timpilor de antica vartosie trupeasca; apoi ar veni randul cugetarilor dulci si duioase ce vlastaresc adesea in traiul singuratic al vanatorului si care, cu tot nesatiul lui de omor, fac uneori ca o lacrima de dor si de indurare sa-i roureze geana. Intr-acea carte si-ar gasi locul si intamplarile comice, si spusele glumete, si petrecerile zgomotoase, care inveselesc viata vanatoreasca; apoi, intr-insa s-ar vedea inca cum artele si poezia au stiut sa-si insuseasca si au izbutit sa rasfranga in productiuni de merit toate aceste felurite fapte si simtiri. Intr-astfel, mintea cititorului, preumblata prin spatiu si prin rastimpi, fara insa a pierde un minut urmele v



anatoriei, ar vedea, ca intr-o panorama, desfasurandu-se dinainte-i toate actiunile pornite din aceasta cruda, dar barbateasca aplecare a firii omenesti; calauzita de o critica judicioasa si atragatoare, ea ar trece in revizuire toate creatiunile prin care geniul sau talentul au stiut, cu mai mult sau mai putin succes, sa conceapa, sa ilustreze, sa reproduca si sa idealizeze instinctele si faptele vanatoresti ale omului din toti secolii si din toate partile lumii. Unei asemenea carti ca sa nu-i lipseasca nici ei patronagiul mitologic sau divin unei asemenea carti i-as da, in fiecare din partile sale, cate un titlu luat din regiunile ideale ale vanatoriei; as caracteriza-o, pe rand, prin trei capete-d-opera ale artelor plastice, in care par a se fi intrupat toate cugetarile cele mai nobile, cele mai puternice, cele mai gratioase, ce instinctul vanatoriei a putut vreodata sa insufle unor oameni de geniu. Aceste trei capete-d-opera, marete embleme ale artei vanatoresti, le-as afla in statua antica, numita Diana cu ciuta, din galeria Luvrului, in grupa Dianei de Poitiers, sculptata de artistul francez Jean Goujon, si in gravura pictorului german Albert Durer, reprezentand vocatiunea miraculoasa a sfantului Hubert. In aceste trei creatiuni se vede intr-adevar unul si acelasi scop; dar, in catesitrele, el este exprimat sub forme perfecte, a caror singura diversitate dovedeste cat sunt de fecunde si de variate simtirile si gandurile ce au putut sa se rezume in asa frumoase si felurite conceptiuni. Cine ar sti sa descrie toate perfectiunile, tot farmecul acestor trei opere, cine ar putea sa rosteasca tot ce spune ochiului si mintii aceste splendide idealizari plastice ale artei vanatoresti, acela ar face cel mai minunat panegiric al acestei arte; acela ar fi totodata rapsodul, trubadurul si psalmistul semintiei lui Nimrod. Acela ar lauda-o cantand imnul elenicei Artemide, zgomotoasa sor gemene a argintarcatului Apolon si venerata fecioara care poarta sageti de aur, bucurandu-se de larma vanatoreasca; care, prin codri umbrosi si pe piscuri furtunoase, strapunge cerbii; care, intinzandu-si auritul arc, azvarla darde ucigatoare, de se cutremura crestetul inaltilor munti, de rasuna padurile intunecoase sub gemetele fiarelor izbite, de se infioreaza pamantul si marea cu toti pestii din ea. Acela ar face sa rasune fanfara triumfala a vanatorilor feudale, reamintind prozaicului nostru secol imagini poetice din timpii de cavalereasca cortezie, din acei timpi de vesele si elegante petreceri, cand nobilul castelan, subt ochii dalbei regine a cugetelor sale, se pornea calare pe falnicu-i armasar, ca sa vaneze, cu sprintena si tumultuoasa lui haita de arcasi, de slujitori, de dulai si de ogari, cerbul si mistretul de prin codri, sau ca sa doboare, pe sub nori, cocorii, repezind asupra-le agerii sai soimi, legati de oblancul seii!
Acela ar cadi cu sfinte miresme, cu smirna si cu tamaie, altarul vanatorilor, povestind cum salbaticul urias al anticelor legende germanice, cum vanatorul afurisit care-si vanduse sufletul catre diavol pentru ca sa poata lovi tot drept, printre brazi si printre stanci, cum acea fantastica fiinta, a posomoratelor visuri pagane, printr-o minune cereasca, se prefacu in blandul si cuviosul episcop si apostol al Ardenelor crestinate1!
A fost, fara indoiala, un vanator inspirat si a stiut sa manuiasca bine arcul si sagetile artistul sub a carui dalta s-a mladiat statuia Dianei de la Luvru, acea mandra si sprintena fecioara de marmura, care s-avanta, agera si usoara, sub creturile dese ale tunicei ei spartane, scurta in poale si larg despicata la umeri. O miscare vie si gratioasa a grumazului a inaltat capu-i cu perii sumesi la ceafa in corimb, si pe fruntea-i, coronata cu o ingusta diadema, se strecoara ca un prepus de manie. Peplul ii infasoara, ca un brau, talia zvelta, si cutele vasmantului ascund sanu-i fecioresc; dar bratele-i goale, unul se incovoaie in sus, ca sa scoata o sageata din cucura de pe umeri; cellalt se reazema pe crestetul cornut al ciutei. Ce neastampar va fi facand pe zeita sa calce asa iute pamantul, sub crepidele-i impletite pe picior ca opincile plaiesilor nostri? Pe cine ameninta ea cu darda impenata ce ea atinge cu degetele-i delicate? Trimite ea, oare, in campii etolici ai Calidonului, pe mistretul urias, care va muri injunghiat de mana regescului vanator Meleagru? Urzeste ea o cruda razbunare in contra nenorocitilor fii ai nesocotitei Niobe? sau ca, incruntata, se gateste a da prada cainilor pe indraznetul Acteon, care, vanand prin dumbrava, a cutezat sa-si desfateze vederile cu uimitoarea priveliste a castei zeite, scaldandu-se in parau? Cugetul ei e o divina taina. Artistul a stiut numai sa impietreasca, in repedea si mandra pornire a mersului zeitei, acel vers caracteristic al piosului cantaret: Cu inima viteaza ea trece pretutindeni, prapadind odrasla fiarelor salbatice. Astfel a izbutit a crea un ideal sublim al artei vanatoresti!
O inspiratiune de alta natura a dat nastere, in al XIV-lea secol, Dianei lui Jean Goujon, care si dansa va ramanea pururea ca o mareata simbolizare a aceleiasi idei. Dar sculptorul francez, unul din luceferii acelei epoci, cu drept cuvant numita Renastere, in care productiuni de frunte in litere si arte, ca florile primavara, rasareau prin toata Europa din imaginatiunile stimulate de studiul modelelor antice, Jean Goujon, trait la Curtea desfatata a regelui Henric al II-lea de Valois, vazuse adesea pe frumoasa ducesa de Valentinois, pe Diana de Poitiers, favorita regelui si adevarata stapana a Franciei, prezidand la splendidele si voioasele vanatori regale ce se dau in padurile de la Fontainebleau si de la St. Germain. Pe chipul acelei voluptuoase regine a frumusetii, mana maiastra a raspandit aureola unei divinitati vanatoresti. Insa creatiunea sa, modulata in linii unduloase si pline de morbidete, nu mai are nimic din aspra candoare si din energia virginala a anticei Artemide. Diana lui Goujon e o zeitate lenoasa; ea se odihneste, pe jumatate culcata. Trupu-i fara vasmant nu ascunde nici una din dezmierdarile sale; gura-i zambeste cu o trufasa nepasare; paru-i, in vite unduioase, e ridicat cu o maiestrita eleganta, sub podoaba artistica de pe crestet; bratul stang, ornat cu bratari la umar si la mana, tine un arc destins; iar mana dreapta, cu un manunchi de flori, inconjoara si mangaie grumazul unui cerb maret. Adapostita sub coarnele trufase ale nobilului animal, zeita isi reazema trupul pe salele lui; un caine se odihneste sub picioarele pe jumatate lungite ale Dianei, si altul, latos, sta alaturi cu cerbul. Un aer de nobila moliciune domneste intr-aceasta grupa; infatisarea-i fastuoasa si eleganta repoarta mintea catre timpii cand placerile vanatorii, cu tot cortegiul lor de lux si de galanterie, erau numai petrecerea favorita a regilor si a fericitilor de pre aceasta lume. Cand de la aceste doua modeluri, caracterizate unul prin gratia corecta si prin vigoarea juvenila a Antichitatii, celalalt prin eleganta mai rasfatata si mai somptuoasa a Renasterii, ne intoarcem privirea asupra gravurii vechiului artist german, mai inainte de toate, mintea noastra incearca ca un simtamant de sfiala. Ne intrebam daca acea scena complicata, cu tot vulgarul aparat al vanatorii, poseda cu adevar in sine elementele unei opere estetice; daca cumva frumosul poate sa existe acolo unde el nu izbeste chiar de indata vederile. Ne iutam, ne intrebam Dar cu cat privim mai cu bagare de seama combinarea acestei compozitiuni, in care geniul tudesc se vadeste cu toate naivele sale amanunte si cu toate precugetarile sale reflective, cu atat mai mult incolteste in noi o simtire indoielnica de multumire, care creste treptat si ajunge, pana la sfarsit, a ne patrunde de o admiratiune anevoie de definit. Nu eleganta, nici gratia formelor, nu perfectiunea, nici simplitatea corecta a compunerii desteapta in noi acest ciudat simtamant, ci mai mult nu stiu ce cugetare adanca care a prezidat la conceptiune, nu stiu ce misterios efect pe care-l produce intrunirea intentionata a atator detaliuri, asa de naiv reprezentate. Scena se pertece la poalele unei stanci paduroase, pe care o incununa un castel feudal cu turnuri si cu metereze; la dreapta curge un rau, in undele caruia se resfrange umbra tufisului de pe mal; peste rau trece o punte de piatra; la stanga, taramul se-nalta acoperit cu cativa rari copaci, mai mult franti si uscati. Prin aceasta stearpa padure se zareste cerbul, purtand cu smerenie crucea rastignirii pe al sau crestet, infipta in fata latelor sale coarne. Pe intaiul plan se afla vanatorul cu calul si cu cainii sai; el a descalecat si a dat in genunchi, privind cu o cuvioasa mirare vedenia ce-i trimite cerul. Costumu-i este imbracamintea vulgara a vanatorilor contemporani cu artistul. Calul sta neclintit, fara ca sa vada c
eea ce produce pietoasa mirare a stapanului, si ogarii, catesicinci, nedand seama la ceea ce se petrece, se odihnesc ca de popas. Toate particelele acestei compuneri sunt lucrate, ca toate operele lui Albert Dürer, cu o scrupuloasa acuratete; totul e exact, dar nimic in particular nu are o forma care sa placa mai mult decat simpla si reala natura. Stanci, copaci si animale, toate sunt in nesimtire, toate stau in nepasare; singuri, cerbul miraculos si vanatorul pocait produc contrast, prin pozele lor, in care se stravad simtaminte adanci; cerbul, in repaosul sau cumpanit, pare a simti de ce pret nestemat este sfanta podoaba ce el poarta; vanatorul vede uimit, chiar in obiectul persecutiunilor sale, chiar pe fruntea vanatului, semnul ce-l va mantui de pacate; el se-nchina la dansul, rostind poate, in cugetul sau, maxima pe care, cu sapte secoli in urma-i, a formulat-o intr-astfel renumitul vanator al meziului-ev, Gaston Pheobus: Prin vanatoare scapa omul de pacatul trandaviei, caci acela care fuge de cele sapte pacate de moarte trebuie, dupa legea noastra, sa fie mantuit; prin urmare, vanatorul bun va fi mantuit. Iata in ce mod arta germana, intrunind idei abstracte cu prozaice amanunte, a stiut sa traduca, cu penelul, ideile care se rezuma in legendara vanatoare a sfantului Hubert, patronul vanatorilor crestini din Occident. Ma opresc, caci mi se pare ca iar am gresit calea. Intreprinsesem, pe cat tin minte, a cauta in cercul literelor si al artelor, imagini vanatoresti asupra carora sa ne potrivim la gusturi, si iata ca ma pomenesc vorbindu-ti despre arta germanilor si despre gravura, doua lucruri care, pre cat iar stiu, iti sunt deopotriva urate. Nu cred, in adevar, ca la tine pictorul Albert Dürer sa aiba mai multa trecere decat compatriotii lui, muzicantii Beethoven si Mendelsohn, si negresit ca nu inventiunea gravurii cu apatare, ce i se atribuie, ii va castiga mai mult pret in ochii tai. Poate insa ca, pentru hatarul patronului tau, sfantul Hubert, ma vei ierta in cazul de fata si vei primi chiar ca, sub rubrica gravurii lui Dürer, sa se grupeze, in opera proiectata, tot ceea ce tie nu-ti place in arta vanatoriei. Aceasta iti va fi cu atat mai lesne, cu cat, desigur, proiectul de carte va ramanea, cat despre mine, pururea in stare de proiect, si ca, asteptand sa-mi vina momentul de inspiratiune si talentul de critica ce mi-ar trebui ca s-o pot scrie, eu unul voi ramanea intocmai ca vrabia care malai viseaza. Asadar, fii pe pace; n-am sa astern aci tot ce ar trebui sa se afle in acea monogragie filozofica, istorica, literara si estetica a vanatoriei. Nu zic ca aceasta semeata idee nu mi-a trecut un moment prin creieri si ca n-am inceput chiar a citi, cu acest scop, tractatele in proza, Cynegeticoi al lui Xenofon si al complinitorului sau Arrian, notele despre vanatoare, cuprinse in Onomasticonul lui Iuliu Polux, ba inca si poema elena a lui Opian, apoi si cea latina a lui Gratiu Faliscu, in fine, chiar si serbedele versuri fragmentate ale lui Marcu Aureliu Nemesianu Cartaginezul, imitatorul lui Opian. Vina este a ta!
Cine te-a pus sa insiri de aceste nume in Introductiunea ta, insotindu-le cu o grindina de citatiuni latine? In calitatea mea de academic mi s-au aprins calcaiele de focul clasicitatii, si iata pentru ce ai fost silit sa rabzi, in aceasta epistola, o contrabombardare de versuri latinesti, ba chiar si elinesti. Acum tine-te bine si de aci inainte!
Dar cu toata pofta ce am de a te coplesi subt un nemete de eruditiune cinegetico-academica, trebuie sa-ti marturisesc ca am constatat cum ca autorii antici care au tractat despre vanatoare, de venatione, sunt tot asa de plini de amanunte tehnice ca si Manualul tau, si, prin urmare, nu m-am simtit nici aci in stare de a face analize. Apoi, mi-a fost mila de noi amandoi, cand m-am gandit ca ar trebui sa traduc pe dea-ntregul 13 capitole ale Cynegeticelor lui Xenofon, alte 35 ale urmasului sau Arrian si vreo 85 paragrafe din Onomasticonul lui Polux. In Opian, in acel noian de gratii Vytos ton chariton, cum il numeste cu ingamfare sholiastul Ioan Tzetzes, as gasi, fara indoiala, frumuseti indestule de citat; dar tinerelul poet din Anazarba Ciliciei nu prea stia sa-si cumpaneasca bine avanturile prolixe ale infocatei sale muze, si ce ai zice, rogute, cand, spre a-ti reaminti numai poetica descriere a vanatorii de lei din cantul al IV-lea, as mai transcrie aci o suta treizeci si patru exametri elinesti? Ma vei ierta insa a fi mai putin discret in favoarea cainelui, si pe langa laudaroasele cuvinte ale dlui de Quatrefages, pe care tu le-ai tradus, pe langa povetele tale, de care m-am si folosit, precum ti-am aratat mai sus, lasa-ma sa adaug si sa pun unul dupa altul, portretul cainelui, facut, in versuri elinesti, de Opian, si un fragment analog din poema lui Gratiu Faliscu, ale carui versuri grele de inteles ne-au pastrat limba tehnica a stramosilor nostri, vanatorii latini, limba pe care poetul, ca om de meserie, trebuie sa o fi cunoscut adanc. Iata mai intai ce spune Opian despre caine: Impreunand neamurile de caini, sa ai grija a cata speciile care se potrivesc intre ele si se aseamana mai mult. Astfel le vei imperechea mai bine; dar vanatorii au observat insa ca cele mai frumoase din toate sunt acelea care raman necorcite. Sunt, negresit, o multime de specii, iar forma si chipul unora din ele sunt astfel: trup lung, sanatos si plin; cap usor cu vedere buna; ochi care lucesc vanat; gura mare cu dinti ascutiti, iar urechile scurte si imbracate cu o piele subtire; gatul lung si, dedesubtu-i, un piept puternic si lat; labele de dinainte sunt, intr-adevar, mai scurte, intepenite pe picioare drepte, cu fluiere inaintate; soldurile largi; sira coastelor asezata piezis; coapsele carnoase, dar nu grase, si la spate au o coada tare, lunga si bine umbrita. Astfel de caini se intrebuinteaza la alergaturi indelungate dupa caprioare, dupa cerbi si dupa iepuri iuti la fuga. Sa trecem acum si la Gratiu Faliscu: Impreuneaza dar intre dansii cainii de acelasi soi, pentru ca prasila sa poarte semnele strabunilor, si afla ca parintii care zamislesc tineri pruncii lor, iti vor da caini metagonti enormi. Mai intai de toate sa aibi cea mai mare grija ca sa imperechezi caini de o barbatie incercata; apoi a doua ingrijire trebuie sa fie ca infatisarea lor sa nu stea mai prejos si sa nu dea de rusine a lor fire. Acestia trebuie sa fie cu fata in sus, cu urechi paroase pe frunte, cu gura mare, astfel ca maselele cascate sa verse foc miscandu-se, cu pantecele stranse ingust la vintre, cu coada scurta, cu sale lungi, cu coama marunta pe grumaz, nu prea stufoasa, dar indestula, ca sa-i fereasca de frig, iar sub umerii lor sanatosi sa se-nalte un piept care sa duca la alergatura multa si sa nu se oboseasca de cele mai mari goane. Fugi de cainele a carui laba lasa urme late; acela e moale la treaba; mie imi plac picioarele tepene, cu muschi uscati si cu calcaie solide la lupta. Toate merg bine, dar bag de seama ca, numai in privinta coadei, Opian si cu Gratiu Faliscu nu se prea inteleg intre dansii; latinul o vrea scurta cauda brevis; elenul, din contra, pretinde ca cainele sa aiba la spate o coada teapana, stryfne, lunga, ectadios, si care sa umbreasca departe, dolichoscios, adica sa fie si lunga si stufoasa. Se vede ca in tot timpul importanta cestiune a coadei a fost controversata, caci adhuc sub judice lis est. Chiar de m-as incerca sa impac intru toate pe Opian cu Gratiu Faliscu, punand aci si descrierea cainelui din Cynegeticele lui Xenofon, unde ambii poeti par a fi gasit mai tot materialul lor adunat gata, tot ar ramanea pricina de sfada intre Roma si Atena, de vreme ce scolarul lui Socrat cere ca coada la caine sa fie lunga, dreapta si ascutita, iar Arrian, facand lauda unui caine vestit al sau, spune ca acel model al rasei cainesti avea o coada subtire, lunga, aspra la par, mladioasa, incovoiata, si la varf mai stufoasa. Dar ce atata vorba despre coada? Romanul pretinde ca din coada de caine, sita de matase nu se poate face, si apoi, numai la peste se zice ca-i coada mai ferita chiar si decat capul. Din acestea se vede curat ca poporul roman, mostenitor al credintelor si al intelepciunii latinilor, nu se arata in proverbele sale asa tare incantat, ca poetii si prozatorii eleni, de coada cea lunga a cainelui, de incovoieturile ei mladioase, de perii ei aspri si umbrosi. Fara de a mai cauta in zadar o solutiune pentru interesanta controversa de cauda canis, hai sa o lasam si de asta data incurcata. Pe lumea aceasta, cele mai bune si frumoase lucruri trebuie sa aiba o margine.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.









Warning: Unknown: open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_jmnjuhsln152vnie4fcoir2615, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/cpanel/php/sessions/ea-php54) in Unknown on line 0