LA CARPATI MI-AM ADUS JALEA!
POEZIE PRELINSA SI DICHISITA. PREPELICARUL IN GEANTA SI BICATINA IN VANT. LITERATURA CINEGETICA A MUSCALILOR. TIROLEZA FARA ACOMPANIAMENT DE MUZICA. STEEPLECHASE SISTEMATIC D-A CURMEZISUL ARTELOR VANATORESTI. UF!
SA RASUFLAM UN MOMENT SUBT UMBRARUL LUI KYR IONITA BUZDRUNA.
Dar la ce sa ne suim asa de sus cu zadarniciile? La ce sa calcam orbeste pragul semet al trufaselor palate, unde o sa ne intalnim poate numai cu neajunsuri si cu umilinte? Nu suntem noi oare stranepoti ai poetului care a pus mai presus de toate auream mediocritatem, viata simpla, modesta si fericita, pe care tot omul si-o poate dobandi cand stie sa-si margineasca trebuintele si placerile dupa a sa putinta?
Nu am invatat noi minte din zisele vechiului nostru letopiset, cand el ne vorbeste despre desantatele pofte si ravniri ale Domnilor celor lacomi si necumpatati? O, nesatioasa hirea omului, spre latire si avutie oarba; pre cat se mai adaoge, pre atata rahneste!
Pohtele omului n-au hotar; avand mult, cum n-are avea nimica ii pare; pre cat ii da Dumnezeu nu se satura; avand bun al sau, si al altuia bun a-l cuprinde casca, si asa, lacomind la al altuia, soseste de pierde si al sau!
Si apoi, inca, n-am fost noi toti leganati din pruncie cu acele strofe primavaroase, in care ni s-a spus cum omul poate sa guste, sub poalele gloriosilor nostri Carpati, toate bunatatile vietii tihnite? Obosit, dezgustat de desertaciunile, de viclesugurile, de zavistiile lumesti, care l-au facut pentru un timp sa-si oropseasca chiar si citera favorita, scumpa mostenire de la gloriosii sai parinti, poetul roman isi aduce cu drag aminte de dulcea viata de la tara, de linistitele privelisti ale campului, de invietoarele placeri ale vanatoriei, si atunci, in versuri limpezi si lin leganate, el ne descrie traiul pacinic si fericit pe care noi, nesocotitii, il jert
fim pe toata ziua zgomotoaselor amagiri ale vietii de oras.
Asculta-l si acuma, amice, cat de dulce sopteste, in vechea sa limba:
Se intinde o campie
Pe sub poale de Carpati.
Camp deschis de vitejie
La romanii laudati.
Surpaturi sunt deoparte
D-un oras ce a domnit;
O garlita-ncoaci desparte
Un crang foarte-nveselit.
Acolo am eu cascioara
Pe un varf de delisor,
Curge-n vale-i o apsoara
Murmurand incetisor.
Impotriva, smaltuite,
Dealuri altele se vad.
Si-n valcelele-nflorite
Mieii pasc, alerg si sad.
Lasand ale lumii mare
Cinsti, nadejdi si fumuri seci,
Amagiri cu-ncredintare,
Vrajmasi calzi, prieteni reci;
Acolo cu sanatatea,
Cu odihna insotit,
Toat-a vietii bunatatea
Dobandeam eu inmultit.
Cand la vie, la gradina,
Cand la camp, de multe ori,
Cu o munca prea putina,
Pilda dam la muncitori;
Cand cu mreji amagitoare
Vii prindeam pasari in zbor,
Cand prin tevi fulgeratoare
Cu plumb le-azvarleam omor;
Cand cu cainii prin padure,
Vulpe, iepure fricos,
Lupul naravit sa fure
Il raneam mai cu prisos.
Astfel canta citera impacata a poetului nostu, la inceputul acestui secol, de pe malurile targovistene ale Dambovitei, catand si el placerea lui acolo unde o arati astazi tu, acolo unde o aflase un alt amabil filozof si gratios versificator francez, nobil marchiz, d-asupra caruia furtunoasa revolutiune de la trecu ca prin minune, fara ca sa-l atinga. Saint-Lambert, in poema sa didactica asupra Timpurilor anului, a descris, in cantul al treilea, consacrat toamnei, vanatoarea falnica si zgomotoasa de cerbi, cu tot alaiul ei de ogari, de vanatori calari si de sunatori de fanfare; dar el, ca iubitor al tainicelor si linistitelor placeri, si-a pastrat siesi un rol in vanatoarea cea singuratica cu prepelicarul, pe care o schiteaza in urmatoarele cateva versuri armonioase si placute:
Tantôt dans le taillis je vais, au point du jour,
Du lièvre ou du chevreuil attendre le retour;
Et tantot, parcourant les buissons des campagnes,
Je cherche la perdrix quappellent ses compagnes.
Mon chien bondit, sécarte et suit avec ardeur
L oiseau dont les zéphyrs vont lui porter lordeau;
Il lapproche, il le voit; transporté, mais docile,
Il me regarde alors et demeure immobile;
Javance, loiseau part; le plumb que loeil conduit
Le frappe dans les airs au moment quil senfuit;
Il tourne, en expirant, sur ses ailes tremblantes,
Et le chaume est jonché de ses plumes sanglantes.
Sper, amice, ca acum cel putin, dupa ce laudai, poate cu ceva prisos, alexandrinele curat tesalate si frumos dichisite ale unui poet om de treaba, si astfel ma rostii chiar si in versuri copiate de la dansul, asupra placerilor vanatorii cu prepelicarul, acum, zic, sper ca-ti voi fi brodit gustul, iti voi fi intrat cu totul in plac si ca deocamdata ma pot rasfata plutind pe deplin in apele tale.
Dar aci trebuie sa marturisesc ca de cand sunt eu n-am avut caine de vanatoare si nici n-am vanat cu vreun caine de imprumut; astfel incat, de la mine insumi, adica din creierii si din inima mea n-ai sa astepti nimic intru lauda acestui fel de placere. Atata paguba!
vei zice fara indoiala, si vei avea dreptate, caci, in asa prilejire, in loc de a spune de la mine, in loc de a imbaiera cu anevointa eu insumi descrieri rau nimerite si cugetari prost indrugate, ma vad silit a cere de la altii sa-mi arate si mie cum se poate aprinde inchipuirea omului din vanatoarea ta favorita, si cum condeiul si pensula au izbutit a ne destainui farmecul ei.
In zadar insa caut in domeniul artelor imagini de acest fel, care sa ma fi oprit in loc de mirare si sa-mi fi strecurat in suflet acea placere, acel fior de multumire ce resimte cugetul si inima cand o idee sau o simtire adanc incercata le este transmisa printr-o opera de arta, conceputa cu putere si realizata cu talent. Nu tagaduiesc ca asemenea opere trebuie sa existe prin multimea de picturi, reprezentand scene din vanatoarea cu prepelicarul, care pe tot anul inavutesc colectiunile de tabeluri si albumele amatorilor din Europa intreaga; dar mintea mea poznasa nu ma lasa deocamdata sa ma gandesc la altele decat la pacaliturile prin care Philipon, Cham, Bertall, Daumier si tot veselul taraf al spornicilor caricaturisti de la Charivari, de la Journal pour rire, de la Monde illustré si de la alte atatea foi glumete, ilustreaza in fiecare toamna, la deschiderea vanatorii, pe bietii burghezi parizieni, negustori cinstiti ca si Burta-Verde, Gura-Casca, Ton-Patera si alti nevinovati ipochimeni de la noi.
Pare ca vad colo, pe un biet vanator, bondoc si pantecos, balacind ca vai de dansul, pe ploaie si pe zloata, intr-o lunca noroioasa, cu pamant clisos de o schioapa pe incaltaminte si trecandu-l mii de naduseli ca sa poarte in geanta imbaierata de gatu-i ghebosat, nu iepuri si potarnichi ucise cu gramada, ci chiar pe odorul sau de prepelicar, caruia ostenit, se vede, de atatea umblete pe jos ce i s-a parut? ca, decat a sta vanatul, mai bine i-ar veni sa stea sa se odihneasca in mijlocul mocirlei, pare c-ar fi chiar si la vatra cuinii de acasa.
Apoi mai uite si altul, slab si costeliv ca un cal de brac, cu ochelarii pe nas, cu gura cascata, descarcandu-si pusca mearga unde o merge!
in cocheta becatina ce se zarea pe malul baltii: Aport!
striga el cu ingamfare prepelicarului, si acesta se intoarce, cam pe doua carari, cu o broasca rascacarata in bot, pe cand pasarea fuge, lesinand de ras in zboru-i capricios.
Tot fabula cea veche:
Parturiunt montes, nascetur ridiculus mus.
Spune, intr-adevar, daca nu sunt multi vanatori, mari si marunti, care ar putea cu tot dreptul sa ia aceasta poetica antiteza ca deviza nemintita a vredniciei lor vanatoresti?
Din norocire, tu nici gros nu esti, nici ochelari nu porti; prin urmare n-ai sa te zbarlesti, banuind ca in vorbele mele joaca ursul prin vecini. Dar nu se stie in ce maini pot sa pice aceste foi zburatoare habent sua fata libelli si, ca sa ramai in buna pace cu toti vanatorii, chiar si cu aceia carora le place numai vanatoarea singuratica prin cranguri si pe miristi, lasa-ma sa-ti aduc aminte despre o carte pe care am citit-o si o recitesc adesea, eu, carele nu sunt vanator, cu o nespusa placere.
Se vede ca rusii, de cand au inceput a compune opere literarei, au aratat un fel de predilectiune pentru scrierile vanatoresti, mai ales cand acestea le dau ocaziune de a desfasura sub pana lor privelistile naturii, pe care tot vanatorul se invata a o iubi.
Cunosc numai din spuse cartea lui Aksakov, care mi se pare ca, sub titlul de Zapiski ohotnika, Scrisele unui vanator, a improspatat si a dezvoltat, cu un talent admirabil si de tot original in salbaticia sa, acel tabel al stepei din Rusia meridionala, pe care l-a schitat mana de maestru a lui Gogol, si pe care eu am inceput, mai adineaori, sa-l jumulesc ca sa-mi dreg si sa-mi impodobesc cu stralucitoarele lui pene paunesti ceea ce spusese despre Baraganul nostru condeiul meu cel smead, molatic, searbad si spalacit.
Ca si la Aksakov, Ivan Turgheniev a scris un sir de istorioare sau povestiri vanatoresti, Raskazi ohotnika, ale caror scene se petrec cand in intr-una din acele batrane paduri de mesteceni, de brazi si de anini, ce cresc sub cerul innorat al Rusiei, pline de sitari, de cocosi salbatici si de ierunci, cand intr-un sohat fara margini unde, printre copitele zglobiilor manji ce pasc in herghelii, se strecoara pitpalacul limbaret, cand pe un helesteu cu zagaz de taraci, din trestiile stufoase ale caruia se inalta in aer plotoane colturate de rate salbatice.
Aidem la Lgov!
ii spune intr-o zi tovarasul sau de vanatoare, Iermalai, curat tip de taran kreapostnoi muscal, plin de frica Tarului, a Stapanului si a lui Dumnezeu, dar priceput si mestesugarit la vreme de nevoie; Aidem la Lgov; acolo o sa impusti, batiuska, rate cate vei binevoi sa-ti placa; si cu toate ca rata salbatica n-are nici un pret in ochii unui adevarat vanator
Acum inteleg, amice, pentru ce tu n-ai vorbit in cartea ta despre aceste zburatoare, care insa din punctul de vedere al ornitologiei nationale nu sunt tot asa vrednice de nesocotit, de vreme ce este un vanator din cei de frunte de la noi pentru care Petrache, preparatorul de la muzeu, a impaiat peste treizeci soiuri felurite de rate salbatice, impuscate toate pe baltile de la Greaca si de la Caldarusani, pe helesteiele de la Obilesti, de la Coconi si prin alte locuri tot vecine. Ar fi interesant de a culege numirile poporane ale acestor specii de rate, chiar daca uneori ele nu ar tine seama de bunacuviinta saloanelor; apoi ar trebui confruntate cu cele despre care vorbesc naturalistii, sau cel putin cu cele zugravite in cartea lui Chenu, LOrnithologie du chasseur. Iata un suplement pentru a doua editiune a Manualului tau!
Poate ca atunci, vorbind, cu osebita lauda despre adaosele ce vei fi facut operei tale, dupa ale mele povatuiri, voi sfarsi eu istoria lui Iermalai, care p-aci, p-aci era sa se inece in balta de la Lgov, impuscand rate ca un pacatos; iar deocamdata ma marginesc a spune, in trei cuvinte, ca descriptiunile lui Turgheniev sunt curate tabeluri iesite dintr-un penel de mester:
Ut pictura poesis!
De cate ori, citindu-le, mi s-a parut ca-mi trece pe dinaintea ochilor una din acele simple privelisti ale naturii, in care pictorul olandez Ruysdael a stiut sa raspandeasca o umbra de melancolie care patrunde asa de adanc inima!
Pe povarnisul unei paduri a carei verdeata incepe a se pali de suflarile toamnei, se deschde un drum nisipos ce se pierde in zarea intunecata a departarii, sub nori posomorati; vantul bate si apleaca cracile pe jumatate goale; pamantul e presarat cu frunze uscate, ce par a se rostogoli, fasaind d-a lungul caii. Un biet drumet, cu o sarcina de nuiele la spinare, suie cu greu dealul, urmat de trei caini. Atat, si nimic mai mult!
Dar chiar si in u
mbletul apasat al calatorului se simte tainica intristare a firii; dintrinsul si din toate se rasfira peste tot tabelul acel farmec duios in care inima omeneasca cu placere se afunda, cand uneori fugim obositi de lume si ramanem, singuratici si netulburati, in mijlocul nesimtitoarei salbaticimi.
Fi-va, oare, si aceasta una din simtirile in care isi gasesc a lor multumire vanatorii izolati? De este asa, apoi a trai cateva ore cel putin numai cu sine si departe de ochii acelora care in lume iti urmaresc gandurile si miscarile, sau cu grija sau cu ura; a se simti singur, fiinta cugetatoare, in fata unei firi intregi fara de simtiri, si a-si pune toate silintele spre a o supune la a sa vointa iata negresit o nobila ispita pentru mandria omeneasca; si daca dansa ajunge a se insusi in trudele singuraticei vanatori, apoi neaparat acea vanatoare este o mandra, o nobila patima.
Aimer, boire et chasser, voilà la vie humaine
Chez les fils du Tyrol!
peuple héroďque et fier!
Montagnard comme laigle et libre comme lair!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ce nest pas son metier de trainer le charrue;
Il couche sur la neige, il soupe quand il tue;
Il vit dans lair du ciel, qui nappartient quà Dieu.
L air du ciel!
lair de tous!
vierge comm le feu!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu nas rien, toi, Tyrol, ni temples, ni richesse,
Ni poètes, ni dieux; tu nas rien, chasseresse!
Mais lamour de ton coeur sappelle dun beau nom:
La liberté.
Asa canta poetul viata unui popor de vanatori, care, in singuratatile muntoase ale Alpilor, traieste de secoli pandind vulturul si caprita pe piscuri fara urme. Arta chiar l-a identificat cu ideea vanatoriei, si cine poate spune ca n-a vazut adesea tabeluri in care, pe o pajiste inverzita, cu brazi uriasi, trec tirolezi cu palariile lor tuguiete si impodobite cu pene de paun, purtand pusca pe ai lor umeri, iar pe stanci albicioase, ce se pierd in vazduh, s-arata sfiata capra-neagra cu cornitele-i crescute in forma de carlig. Exista, mai ales in Germania meridionala, in Bavaria si in Austria, printre svabi si stirieni, o scoala intreaga de pictori care reproduc neincetat asemenea scene; dar trebuie sa si spunem ca magnetul lor pitoresc s-a cam trezit, chiar prin spornica lor inmultire. Vorba francezului:
Faut du Tyrol; mais pas trop nen faut!
sau, ca sa fim mai clasici si sa aplicam artelor axiome de o natura mai filozofica, mai poetica, mai estetica, sa amintim regula pe care s-a intemeiat mult cumpatata cultura a poporului elen si pe care Pindar, printre alti multi poeti si prozatori greci, a exprimat-o intr-astfel:
CrÓ de ˇt aut©n Ąe° pant©V ¬r§n m¸tron.
Ce bine ar fi fost nu este asa, amice? sa-mi fi adus eu mai demult aminte de o asa inteleapta invatatura!
Ai fi scapat mai ieftin si ti-as fi crutat multe din ratacirile netrebnice, din cararile infundate, din cotiturile zadarnice, din urmele pierdute, din minciunile vrednice de cel mai indaratnic vulpoi, prin care te man fara de mila, de cand ai avut pacatul sa iei aceste foi in mana.
Sa voi eu insumi a rezuma acuma cate am spus pana aci, zau, nu stiu de as putea. Macar in privinta artelor vanatoresti s-ar cuveni insa sa-mi adun in manunchi notitele risipite aci ca aschiile si ca surcelele ce se imprastie fara folos cand, cu o tesla rau manuita, o calfa de dulgher stangaci cioparteste barna care iesise mandra si temeinica din padurile unde, sub paza Domnului, ea a crescut in largul ei.
Dar cum? Sa mai vorbesc iarasi despre plastica vanatoreasca a anticilor, cu idealul lor intrupat in statua Dianei vanatorite, cu expresivele lor basoreliefuri cinegetice de pe Arcul lui Constantin, cu picturile lor curioase din mormantul Nasonilor? Sa ne mai intoarcem la vanatorile concertante ale sasanizilor din muntele Bisutun? S-apoi d-acolo sa rasarim tocmai in fundul Europei, ca sa scotocim in pesterile Dordoniei siluete de fiare antediluviane zgariate de samoiezii Franciei? Si aci sa-mi gasesc beleaua cu galii, vanatorii cei vestiti, pe care eu am uitat sa-i pomenesc, si pe dansii, si pe cainii lor asa mult laudati de toata antichitatea, si mai ales pe zeul lor Cernunos, a carui capatana, frumos impodobita cu o minunata pereche de naprasnice coarne de cerb, s-a descoperit, la 1771, chiar in temeliile catedralei din Paris, si sade acum in rand cu zeii pe un altar paganesc, expusa la privirile si la razgandirile tuturor onestilor consorti parizieni care se preumbla curiosi prin instructiva gradina a Muzeului de la ospelul Cluny?
Sa trecem, sa trecem inainte, uitand miniaturile scalambate si ticluite de prin cartile didactice ale secolului de mijloc; sa nu ne oprim nici la gravorul Albert Dürer, nici la sculptorul Jean Goujon, care fiecare a creat in treacat cate o splendida emblema a vanatoriei, unul in spiritul mistic al Germaniei, celalalt dupa ideile elegante si rasfatate ale francezilor.
Ajunsi la timpul Renasterii, sa mai salutam inca o data, dar de departe, pe marele Rubens, care a zugravit dramatice lupte intre fiare si oameni, iar nu vanatori dupa cum le cerem noi.
Amicul sau insa, Snyders, indata ne va impaca prezentandu-ne pe dobitoacele codrilor turbate si ingrozite de goana vanatorilor. Wouwerman ne va abate un moment de la trudele vanatoriei spre a ne desfata cu placerile ei campenesti si galante.
Dar apoi pictorii francezi din gloriosul secol al Ludovicilor, Desportes si Oudry, artisti patrunzatori si dibaci in studiul naturii, insa cumpatati in pornirile ei, ca tot aparatul pompos al regestilor petreceri, ne vor stramuta din nou in padurile cu vanat si in mijlocul haitelor de caini. La dansii mai intai incolteste sub penel figura corecta si desteapta a prepelicarului.
Neamtul Ridinger, pastrand si inventoriand, pe de o parte, traditiunile oficiale ale artei din secolii trecuti, se alatura, pe de alta, si mai mult, in naivitatea sa germanica, de salbaticia naturii.
Cu secolul nostru apar Sir Landseer si Horace Vernet.
Inzestrati amandoi cu talente de frunte, unul deschide orizontul dramatic al vanatorilor de cerbi din muntii negurosi ai Scotiei, celalalt recheama, cu mai mult instinct vanatoresc decat Rubens, privelistea animata a periculoaselor vanatori din pustiile prigorite ale Africii.
Operele acestuia dau nastere la o scoala de pictori moderni, care isi aleg subiectele de tabeluri in vanatorile de prin tot felul de tari straine si departate de continentul nostru. Acea scoala noi am numit-o Scoala de pictura vanatoreasca exotica.
Dupa Landseer, care pe langa cerbi a mai zugravit si caini, cai, lorzi si ladies engleze imitat, in Francia, de Alfred Dedreux a rasarit o Scoala de pictura vanatoreasca a sportului.
Apoi, pe o treapta mai modesta a societatii, in Englitera, in Francia si chiar in Germania, s-au ivit pictori care au reprezentat serios vanatoarea cea mica, cea cu prepelicarul, si au creat astfel, in laturi de toti caricaturistii din aceleasi tari, ce neincetat se leaga de biata breasla vanatorilor marunti, ceea ce am putea numi Scoala de pictura vanatoreasca burgheza.
In fine, Elvetia si Tirolul, piscurile si capritele, au inspirat pe numerosii artisti care constituie romantica odrasla a Scolii de pictura vanatoreasca alpestra.
Dupa aceasta nomenclatura substantiala si dupa aceasta clasificatiune sistematica a artelor vanatoresti, cel ce va cuteza sa zica ca eu n-am cunostinte speciale in arte, nici metod in scrierile mele, il rog sa pofteasca domnia-lui la intrecere cu mine si sa-mi spuna, drept proba, carei scoli de pictura vanatoreasca atribuie d
lui tabla zugravita de sub umbrarul carciumii lui kyr Ionita Buzdruna, de la morile Ciurelului, unde trec nemtii la vanatoare, in care tabla figureaza, pe un fund portocaliu, un vanator albastru tragand cu pusca intr-un iepure rosu, care tine vesel in labe o plosca cu vin, si toate acestea inconjurate cu urmatoarea deviza, plina de dulci si iscusite ademeniri pentru orice vanator:
Daca te duci la vanat,
Vinoncoa sa zici vivat!
Daca vrei sa impusti tun,
Ia pohteste la ghinu bun!
(Sic!
)
Amice autorule, mi-as lua acum ziua-buna de la tine si m-as inchina tie cu plecaciune, multumindu-ti pentru momentele placute ce m-ai facut sa petrec, mai intai citindu-ti cartea si apoi gandindu-ma la dansa, ca sa indrug toate aceste nevoiase
glume difficiles nugae. Dar si aci mi-e teama ca o sa te superi, socotind ca am vrut sa te las singur-singurel, tocmai sub
umbrarul lui kyr Ionita.
Sa cautam, dar, pentru acest ite, missa est2 al tovarasiei noastre vanatoresti, un aer mai curat, mai imvietor, in care vechea noastra prietenie sa se simta mai la locul ei, unde sa putem repeti impreuna versurile lui Musset pe care ni le ziceam si acum vreo cincisprezece ani:
Oui, la vie est un bien, la joie est une ivresse.
Il est doux den user sans crainte et sans souci,
Il est doux de fêter les Dieux de la jeunesse,
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Davoir vécu trente ans comme Dieu la permis
Et si jeunes encore , dêtre de vieux amis.
Dar ca sa cautam si sa gasim acel loc dorit, trebuie, amice, sa te mai ingrijesti despre un mertic de rabdare, trebuie sa faci din nou inima viteaza. Haidi!
Macte, nova virtute, puer; sic itur ad astra!
De a te duce drept la stele nu prea am speranta; dar vino cu mine pana colea, in muntii Buzaului, si poate ca vei petrece pe acolo si tu cateva minute placute, cum am petrecut eu, sunt acum cativa ani, ratacind cu ochii pe plaiurile incantatoare, iar cu auzul si cu gandul prin fantasticele regiuni ale basmelor vanatoresti.
