Warning: session_start(): open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_n7736b9lh60bcc44t5o8kd7m82, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/alexandru-odobescu/pseudo-kynegeticos-capitolul-2.php on line 2

Warning: session_start(): Cannot send session cache limiter - headers already sent (output started at /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/alexandru-odobescu/pseudo-kynegeticos-capitolul-2.php:2) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/alexandru-odobescu/pseudo-kynegeticos-capitolul-2.php on line 2
Pseudo Kynegeticos - CAPITOLUL 2 - de Alexandru ODOBESCU
Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Pseudo Kynegeticos - CAPITOLUL 2 de Alexandru ODOBESCU



SA MA INCURC OARE SI EU IN CALEA VANATORILOR? CARTEA TA SI PRECUVANTAREA MEA. UTILE DULCI SAU SOSII SI DL SOCEC. CE ZICE NIMROD DESPRE PODAGRA MEA. ARCADIA PE CAMPUL BARAGANULUI. DE LA MOS DORU, DREPT IN PUSTII. LA CONAC!
VAI DE BIETUL GOGOL, CE ERA SA PATA!
Ai voit, amice, ca mai nainte de a o tipari, sa citesc eu, in manuscript, cartea romaneasca ce tu ai compus sub titlul de Manualul vanatorului si, dupa citire, sa-mi si dau parerea asupra-i. Pentru atata incredere, nu am cum sa-ti multumesc; dar, teama-mi e ca, acordandu-mi mie o asa amicala si lingusitoare precadere, n-ai nimerit tocmai bine, o, iscusite vanatorule!
Oare nu stiai, sau ca ai uitat, cum ca la vanatorie, ca si la multe altele, eu ma pricep cam tot atata pre cat se pricepea vestitul ageamiu, carele, vazandu-se luat in raspar de babele satului pentru izbanzile ce facuse cu pusca dimineata, in batatura, se apara in dulcea limba a poeziei si tinea una ca: De e curca, Ce se-ncurca La revarsatul zorilor In calea vanatorilor? Istoria nu adauga mai departe daca pagubasele s-au multumit numai cu aceasta armonioasa desdaunare, precum, in alta imprejurare, fusese silit sa faca simigiul cel cu tocmeala, care, pentru placintele mancate, ramase bun platit numai cu cantecelul dascalului Caracangea: Deschide-te, pungulita, Sa platesti placintelele; cantecel care, fara indoiala, este, in privinta regulilor prozodice, cu mult mai prejos de ingenioasa improvizatiune a vanatorului de curci. Vezi sa nu pati si tu ca simigiul, si de unde, cu drept cuvant, te asteptai sa fii rasplatit, chiar de la inceput, prin laude meritate, pentru toate cercetarile serioase, pentru toate observatiunile adanci, pentru toate ostenelile ce ai depus in opera ta, sa nu capeti de la mine decat un encomion fluturatic si fara temei, psalmodiat si acela pe drang sau cantat din frunza



. Dreptul lui Dumnezeu, in asemenea caz, si adica daca critica mea va fi, precum este si lesne de prevazut, nedemna si nepotrivita pentru scrierea ce a provocat-o, rusinea va ramanea numai pe seama mea, caci este drept ca fiecare sa poarte ponosul faptelor si ziselor sale, si nu numai vanatorii stiu cum ca toata pasarea pe lume, pe limba ei piere. Fie acestea zise din capul locului, ca nu cumva sa se intample ca vreunui cititor, scarbit indata de uratul precuvantarii, sa-i vina raul gand de a lepada cartea ta din mana, mai nainte chiar de a fi intrat in materia ei, tratata cu seriozitate si cu stiintade-cauze, de catre constiintiosul autor. Ma grabesc a declara ca acel cititor va fi adevaratul pagubas, caci, daca nu stie regulile vanatoriei mai bine decat mine si voieste cu toate acestea sa le invete, el pierde cea mai buna ocaziune de a se instrui, citind o carte placuta, in care formulele costelive ale mecanicii si retetele gretoase ale medicinii veterinarii sunt mai peste tot locul foarte binisor furisate printre o multime de notiuni istorice, de povatuiri intelepte si de fapte interesante, care pot sa placa si sa foloseasca oricarui cititor. Ca sa fiu, dar, drept si sa te pun indata la adapost despre orice neajunsuri ar putea sa-ti vina de pe urma cuvintelor mele, recunosc, iubite autorule, ca, desi tu n-ai avut de gand, ca liricul nostru strabun Oratiu, sa arati poetilor din viitorime poteca cea buna, insa tot ai stiut, chiar si in materie de vanatorie, sa urmezi parintestile lui povete, luand drept deviza tacuta a scrierii tale, faimoasele lui versuri din Arta poetica: Omne tulit punctum qui miscuit utile dulci, Lectorem delectando, pariterque monendo Iti urez ca sa se poata aplica cartii tale si exametrii urmatori, in care sper ca dl Socec, carele in asemenea caz ar primi desigur sa-ti fie editor, nu va fi suparat a se vedea inlocuind, chiar cu prejuditiul regulilor prozodiei latine, pe anticii domniei-sale quasi-omonimi si colegi in librarie, fratii Sosii din Roma: Hic meret aera liber Socecio, hic et mare transit Et longum noto scriptori prorogat aevum. Dar de vreme ce, pornindu-ma a-ti vorbi despre vanatoare, ma vaz fara veste pribegind pe razoarele literaturii, multumeste-te, te rog, amice, ca in loc de o analiza scrupuloasa a Manualului tau, in loc de o apretuire a meritelor ce el va sti neaparat si cu mai bun succes sa destainuiasca la ochii oamenilor de stiinta si de specialitate, intr-un cuvant, in loc de ceea ce mi-ai cerut, multumeste-te, zic, sa-ti spun aci numai in ce chip, cum si ce fel, imaginatiunea, sufletul si mintea mea au putut aievea sa-si insuseasca placerile si farmecul artei pe care tu, cel dintai, o predai astazi cititorilor romani, injghebata in reguli mai mult sau mai putin riguroase. Daca chiar in anii tineretii, pe cand trupul le bte (vita), cum zice Xavier de Maistre2 s-avanta mai lesne dupa zburdarile inimii, daca pe atunci chiar, gusturile-mi statatoare si trandava-mi fire nu m-au iertat sa deviu vanator, apoi d-acum inainte ce speranta sa-mi mai ramana? mai ales cand, pe toata ziua, junghiurile in picioare si podagra imi chezasuiesc, pentru restul vietii, cea mai nerevocabila patenta de incapacitate in deprinderile sprintene si obositoare ale vanatoriei. Vorba curata!
nici un al doilea Nimrod, vanatorul biblic1, nici un al doilea sfant Hubert, vanatorul minunat al crestinilor, eu unul n-am sa ma fac. Trebuie sa renunt cu totul la asa falnice nazuiri, si chiar daca deasa citire a cartii tale ar aprinde in mine un asemenea dor semet, nevoia ar cere ca sa-l potolesc indata si sa ma hotarasc a ramanea, si in viitor, din ceata acelora care, cand vad closca pascand bobocii de rata pe malul baltii, se mira zicand: Sa fie rata? Masa gaina!
Sa fie gaina? Botul lataret!
Dar insa, si eu am crescut pe campul Baraganului!
Et in Arcadia ego!
3. Si eu am vazut cardurile de dropii, cutreierand cu pas masurat si cu capul atintit la paza, acele sesuri fara margine prin care aerul, rasfirat in unde diafane subt arsita soarelui de vara, oglindeste ierburile si balariile din departare si le preface, dinaintea vederii fermecate, in cetati cu mii de minarele, in palate cu mii de incantari. Din copilarie, si eu am trait cu tamadaienii, vanatori de dropii din bastina, care neam de neamul lor au ratacit prin Baragan, pitulati in carutele lor acoperite cu covergi de rogojina si, manand in pas alene gloabele lor de calusei, au dat roata, ore, zile si luni intregi, imprejurul falnicilor dropioi, carora ei le zic mitropoliti, sau cand acestia, primavara, se intetesc in lupte amoroase, sau cand, toamna, ei duc turmele de pui sa pasca tarinele intelenite. Eu n-am uitat nici pe raposatul Caraiman, veselul si priceputul staroste al vanatorilor tamadaieni, carele putea sa inghita in largile sale pantece atatea vedre cat si o butie de la Dealul Mare, nici pe iscusitul mos Vlad, in caruta caruia ai adormit tu adesea, pe cand el, cu ochi de vulpe, zarea crestetul delicat al dropiei miscand printre fulgii coliliei, nici pe bietul Gheorghe Gianta, cel care, cu o rugina de pusca pe care orice vanator ar fi azvarlit-o in gunoi, nimerea mai bine decat altul cu o carabina ghintuita, si care pe mine, nemernicul, m-a dus de multe ori cu vanat, la conacul de amiazi. In cartea-ti plina de reguli tehnice si de invataturi doctrinarii, tu vorbesti, amice, cu despret superb despre toate acele petreceri cinegetice, in care vanatorul n-are nevoie sa umble pe jos, sa caute vanatul ajutat de cainele sau si sa loveasca fiara sau pasarea in fuga ori in zbor. Nu tagaduiesc; in principiu trebuie sa aibi dreptate. Dar ce-i faci firii? caci mie unuia, daca cumva mi-a placut vreo vanatoare, apoi a fost tocmai din acelea in care picioarele si mainile au mai putin de lucrat. Si-n adevar, sa sedem stramb si sa judecam drept: oare ce desfatare vanatoreasca mai deplina, mai netarmurita, mai senina si mai leganata in dulci si duioase visari, poate fi pe lume decat aceea care o gusta cineva cand, prin pustiile Baraganului, caruta in care sta culcat abia inainteaza pe cai fara de urme? Dinainte-i e spatiul nemarginit; dar valurile de iarba, cand inviate de o spornica verdeata, cand ofilite sub parlitura soarelui, nu-i insufla ingrijarea nestatornicului ocean. In departare, pe linia neteda a orizontelui, se profileaza, ca musuroaie de cartite uriase, movilele, a caror urzeala e taina trecutului si podoaba pustietatii. De la movila
Neacsului de pe malul Ialomitei, pana la movila Vulturului din preajma Borcei, ele stau semanate in prelargul campiei, ca sentinele mute si garbovite sub ale lor batraneti. La poalele lor cuibeaza vulturii cei falnici cu late pene negre, precum si cei suri al caror cioc ascutit si aprig la prada rasare hidos din ale lor grumazuri jupuite si golase. E groaznic de a vedea cum aceste jivine se reped la starvuri si sa imbuiba cu mortaciuni, cand, prin sohaturi, pica de bolesne cate o vita din cirezi!
Dar caruta trece-n laturi de acea priveliste scarboasa; ea inainteaza incetinel si rataceste fara de tel, dupa bunul-plac al martoagelor arominde sau dupa prepusul de vanat al tamadaianului carutas. De cu zorile, atunci cand roua sta inca aninata pe firele de iarba, ea s-a pornit de la conacul de noapte, de la coliba unchiasului marunt, caruia-i duce acum dorul Baraganul intreg - si tocmai cand soarele e d-asupra amiazului, ea soseste la locul de intalnire al vanatorilor. Mai adesea acest loc e o cruce de piatra, strambata din piua ei, sau un put cu furca, adica o groapa adanca de unde se scoate apa cu burduful. Trebuie sa fii la Paicu, in gura Baraganului, sau la Cornatele, in miezul lui, ca sa gasesti cate o mica dumbrava de vechi tufani, sub care se adapostesc turmele de oi la poale, iar mii si mii de cuiburi de ciori printre cracile copacilor. In orice alt loc al Baraganului, vanatorul nu afla alt adapost, spre a imbuca sau a dormi ziua, decat umbra carutei sale. Dar ce vesele sunt acele intruniri de una sau doua ore, in care toti isi povestesc cate izbanzi au facut sau mai ales erau sa faca, cum i-a amagit pasarea vicleana, cum i-a purtat din loc in loc si cum, in sfarsit, s-a facut nevazuta in zboru-i prelungit. Dupa repaos, colinda prin pustii reincepe cu aceeasi placere. Vanatorul, improspatat prin somnul, prin mancarea si prin glumele de la conac, se aprinde din nou de ispita norocului; el cu ochii cauta vanatul, cu gandul zboara poate catre alte doruri; dar simtirile-i sunt in veci destepte; inima-i vegheata este mereu in miscare, si uratul fuge, fuge departe, dincolo de nestatornica zare a nemarginitei campii. Cand soarele se pleca spre apus, cand murgul serii incepe a se destinde treptat preste pustii, farmecul tainic al singuratatii creste si mai mult in sufletul calatorului. Un susur noptatic se inalta de pre fata pamantului; din adierea vantului prin ierburi, din taraitul greierilor, din mii de sunete usoare si nedeslusite se naste ca o slaba suspinare iesita din sanul obosit al naturii. Atunci, prin naltimile vazduhului, zboara, cantand ale lor doine, lungi sire de cocori, brane serpuinde de acele pasari calatoare, in care divinul Dante a intrevazut gratioasa imagine a stolului de suflete duioase, de unde se desprinde, spre a-si deplange rastristea, gingasa lui Francesca: E come i gru van cantando lor lai, Facendo in aer di s lunga riga; Cosi vidio venir, traendo guai, Ombre portate dalla detta briga. Dar cate una-una, carutele sosesc la tarla sau la stana unde vanatorii au sa petreaca noaptea; un bordei acoperit cu paie trestia si sovarul sunt scumpe in Baragan cateva saiele si olumuri pentru vite, o ceata de dulai tepeni latrand cu inviersunare, si, in toata imprejmuirea, un miros greu de oaie, de ceapa si de rachiu, iata adapostul si streaja ce le poate oferi baciul de la Radana sau cel de la Renciu. Din acestia cata vanatorii sa-si intocmeasca culcus si cina, daca cumva n-au avut grija a-si aduce asternut si merinde in carute. Pe cand insa, pe sub sure si la vatra bordeiului, ospatul si paturile se gatesc, dupa cum pe fiecare-l taie capul, limbile se dezmortesc si, prin glume, prin rasuri cu hohote, ele rascumpara lungile ore de tacere ale zilei. Spune tu ce vei voi despre superioritatea vanatorii cu prepelicarul si despre placerile inteligente si alese ce resimte omul in unica societate a unui caine dresat dupa regulile artei; cat despre mine, eu raman tot bine incredintat ca cele mai dulci multumiri ale vanatorii sunt acelea in care trupul nu se afla osandit la pedeapsa jidovului ratacitor2, si apoi inca acele care izbucnesc cu veselie printre niste buni tovarasi, intruniti la un loc dupa o zi petrecuta in emotiuni izolate. Dar chiar si in caruta, vanatul oboseste Si dup-o cina scurta si somnul a sosit. Vanatori si carutasi, martoage si dulai, culcati toti la pamant, dorm acum dusi, la tarla!
Singure, stelele noptii se uita de pe cer la dansii; ei aud cu urechile toata acea nenumarata lume de insecte ce se strecoara prin ierburi, tiuind, scartaind, fluierand, suierand si toate acele mii de glasuri senalta cu rasunet potolit in taria noptii, se limpezesc in aerul ei racoros si leagana in somnie auzul lor aromit. Cand insa vreunul se desteapta si clipeste ochii, campia i se infatiseaza luminata de scanteiele stralucitoare ale licuricilor; uneori cerul se incinge pe alocurea, in departare, de o valvoare rosatica, provenita din parjol, si un stol intunecos de pasari se strecoara prin noapte Ma opresc, caci mi se pare ca, fara stirea lui Dumnezeu si a cititorilor, am inceput sa traduc descrierea stepei malorosiene, una din paginile cele mai minunate din minunatul romant istoric Taras Bulba de N. Gogol, scriitor rus, carele, de nu ma-n sel, a scris, el mai intai, pe ruseste, comedia Revizorul general. As transcrie aci cu placere toata acea incantatoare descriptiune; ca si Gogol, intr-o pornire de dragastos necaz, as sfarsi si eu zicand: Dracul sa va ia, campiilor, ca mult sunteti frumoase!
Dar atunci ce s-ar mai alege din descrierea Baraganului, pe care m-am incercat a o face eu romaneste? Las dar pe Gogol intr-ale sale, ca mi-e teama sa nu ma prea dea de rusine Dar ce facui, vai de mine!
Am uitat cu totul ca este acum admis in radicalele principii de suprem si absolut patriotism roman ca, de vreme ce muscalii trebuiesc in genere priviti ca inimici si rauvoitori ai nationalitatii noastre, sa ne dispensam cu totul de a numi, ba chiar sa ne si impunem datoria de a desfigura pe autorii lor, de cate ori binevoim a-i traduce, a-i imita sau a-i localiza. Prin aceasta chiar le facem prea multa onoare!
Vous leur fites, seigneur, Eu les croquant, beaocoup dhonneur.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.









Warning: Unknown: open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_n7736b9lh60bcc44t5o8kd7m82, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/cpanel/php/sessions/ea-php54) in Unknown on line 0