Warning: session_start(): open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_du5fpu4h66o4utcvri5g5ocbj7, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/alexandru-odobescu/pseudo-kynegeticos-capitolul-8.php on line 2

Warning: session_start(): Cannot send session cache limiter - headers already sent (output started at /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/alexandru-odobescu/pseudo-kynegeticos-capitolul-8.php:2) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/alexandru-odobescu/pseudo-kynegeticos-capitolul-8.php on line 2
Pseudo Kynegeticos - CAPITOLUL 8 - de Alexandru ODOBESCU
Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Pseudo Kynegeticos - CAPITOLUL 8 de Alexandru ODOBESCU



ZWGRAFÍA PRIVITA DIN PUNCTUL DE VEDERE AL TEORIILOR LUI DARWIN. AMOR SI VANATOARE!
CUM SE INGROPAU LA ROMA URMASII BIETULUI OVID, RAPOSAT, CA VAI DE DANSUL, CAM PE LA KIUSTENGè. PUSTIA DE OGLINDA, MULTE RELE FACE!
RUBENS N-A FOST VANATOR, DAR HORACE VERNET FARA INDOIALA. FILOZOFIA ABSOLUTA A ESTETICII VANATORESTI. ITALIA NE-A CAM DAT DE RUSINE. Dar iata acum, fara veste, un nou orizont artistic ce mi se deschide, tot pe taramul vanatoriei!
Zau!
cand pleaca omul la vanatoare, nu stie de unde-i sare iepurele!
Am zis pana aci multe, ba chiar prea multe, despre litere si poezie, despre sculptura si muzica; am zis si cateva despre gravura, intrucat acestea toate se ating de arta cinegetica; dar nu stiu cum s-a intamplat de a ramas pictura cu totul inlaturata din cararea mult cotitei mele colinde de vanator-hoinar. Cade-se oare sa o lasam cu totul uitarii? N-ar fi o nedreptate, un afront, ce am face de buna noastra voie vanatoriei, cand am nesocoti drepturile ce ea are la nascarea a inca uneia din cele patru podoabe artistice ale geniului omenesc? Am gasit prilej de a spune cum omul, inveselit sau jalnic la vanatoare, a simtit gustul de a canta, in elegii si in ditirambe poetice, si in fanfare melodioase, vitejiile si neajunsurile sale, ba chiar si a-si aduce aminte cu dor sau cu mandrie de draguta de acasa. Am pomenit si de acei salbatici ai perioadei glaciare care, in lungile lor ragazuri, au nascocit arta sculpturii, zgariind pe oase, pe pietre si pe coarne, profile de dobitoace antediluviane. Uita-vom acum a zice ca dupa cat se poate banui tot o aplecare de acelasi fel a facut sa se nasca si pictura? Dar, in cazul de fata, nu din dovezi plastice vom putea culege o asemenea stiinta. Filologia ne vine aci in ajutor si ne arata ca in limba elenilor, a natiunii celei mai artistice din antichitate, pictura se chema zografia



, adica scrierea, grafia, animalelor, ton zoon. Acum, daca s-ar scula cineva si ar zice ca asa vor fi toate acestea, dar ca animal nu vrea sa zica vanatoare, si ca sapaturile din pesterile Acuitaniei, precum si denumirea caracteristica a picturii la eleni au raport numai la fiintele insufletite in genere, si nu, in particular, la luptele lor, care provin din instinctul vanatoriei, atunci ne-am vedea siliti sa mutam judecata la tribunalul lui Darwin, care, dupa teoriile sale fiziologice, ne va dovedi ca lupta pentru existenta, adica concurenta vitala, este unul din cele doua principii fundamentale ale universului si ca orice fiinta pre lume traieste si se dezvolta numai si numai fiindca a biruit in aceasta lupta, adica a fost vanator si nu vanat. El va adauga, poate, spre a-si completa teoria, ca vanatorului norocit ii ramane si dreptul exclusiv de selectiune naturala, adica de a-si alege, dupa al sau plac, sotie sau sotii (precum se si simte), si ca, scurt si cuprinzator, viata intreaga a universului se rezuma in aceste doua cuvinte: Vanatoare si Amor!
Pornind d-aci, cum sa nu credem ca tot ce e bun, mandru si frumos pre lume s-a nascut din avanturi amoroase si din porniri vanatoresti? Iata-ne dar asigurati si despre originea picturii. Insa spre a nu abuza peste masura de zicala greceasca a imparatului August: speide vradeos!
, sa dam indata navala in pictura cu subiecte vanatoresti. Mi s-a urat mie scriind, dar tie citind!
!
!
Cand vine vorba despre vreuna din frumoasele arte, si mai cu seama despre pictura, noi, in lumea moderna, ne gandim numaidecat la Italia. Acolo pare ca si-a gasit aceasta arta si lumina cu care se impaca mai bine, si formele in care se rasfata mai bucuros, si tiparele dupa care se mladie mai cu inlesnire. Nu stiu pentru ce rasunetul numelor lui Rafael, lui Correggio, lui Titian, lui Paul Veronese pare ca ajunge la auz cu vibratiuni mai repezi si mai sonore decat ale lui Rubens, lui Rembrandt, lui Poussin si ale tuturor pictorilor de la nord. Fara indoiala insa, aceasta este o nedreptate a mintii noastre, si cei din noi care iubesc vanatoarea si artele ce au serbat-o, ar fi cei dantai care s-ar cai si s-ar vindeca de o asa gresita aplecare, cand ar cugeta ca in toata acea gramada de artisti ilustri, care au asternut, trei secoli de-a randul, toti peretii Italiei cu nemuritoarele lor picturi, nu s-a gasit macar unul care sa se fi dedat a zugravi mai cu placere scene de vanatoare. Spre a gasi in Italia picturi vanatoresti de un merit oarecare, in numar mai considerabil, trebuie sa ne repurtam in timpii antici, pe cand se vede ca artistii pompeieni si romani aflau mai multa multumire de a decora zidurile cu subiecte reprezentand luptele oamenilor cu fiarele si cursele ce ei le intindeau. Printre picturile antice de aceasta natura ce s-au pastrat pana in timpii moderni, datorim o indoita atentiune acelora din sala mormantala ce s-a descoperit la 1674, acum tocmai doua sute de ani, intr-un mal de pe Calea Flaminia, la o mica distanta de Roma, si in care se aflau sarcofagele lui Quintus Nasonius Ambrosius si al femeii sale, Nasonia Urbica, urmasi, dupa cum se crede, ai nenorocitului poet Ovidiu Nasone, care a murit exilat pe tarmurile salbatice ale Marii Negre, fara ca mana-i, dibace pe coardele lirei latine, sa se fi putut deprinde a incorda arcul sarmatic: Moris an oblitus patrii, contendere discam Sarmaticos arcus, et trahat arte loci? Un interes indoit se leaga de picturile din mormantul Nasonilor, fiindca, pe de o parte ele sunt din cele mai bune printre putinele ramasite ale artei picturale din antichitate, si, pe de alta parte, fiindca scenele vanatoresti reprezentate in ele ne pun dinaintea ochilor curioase moduri de vanatoare. Aceste picturi ocupau patru compartimente patrate pe tavanul boltei si corespundeau fiecare cu cate o grupa de doua figuri alegorice, simbolizand cele patru timpuri ale anului. Cu primavara se imbina vanatoarea de cerbi; cu vara, cea de lei; cu toamna, cea de pantere, si-n fine, compartimentul iernii era ocupat de o vanatoare de mistreti. Cele doua dantai, adica vanatoarea de cerbi si de lei, se petrec in paduri ingradite cu zabrele. Un caine goneste un cerb si o ciuta, urmariti si de un vanator pe jos, care opreste de zgarda numita copula pe un al doilea copoi. Alt vanator, cu sulita, pandeste animalele la marginea tarcului. Vanatorii de lei sunt mai numerosi; ei au toti paveze mari rotunde, dindosul carora se ascund, lipiti unii de altii. Una din fiare se repede intaratata asupra acelor miscatori pereti de metal; dar cealalta a izbutit a dobori jos pe un vanator si-l striveste sub propriul lui scut, pe care ea calca cu o fieroasa mandrie. Tot cu paveze si cu tapoaie, venabula, sunt inarmati si vanatorii de pantere, care inchid si rostogolesc pe animal intr-un cerc de scuturi late si solide; dar ei si mai mult se bizuie, spre a prinde si a ucide fiara, pe o cursa in forma de lada patrata, in fundul careia au pus o oglinda. Pantera, turbata de manie, isi zareste deodata chipul rasfrant pe fata lucioasa a sticlei; ea sta si se mira, Ea tresare, decat sotul ei Zefirul mai repede; mania ei pe toate stralucitoarele ei pete se rasfira si, gata a inghiti in adanca ei gura pe vanator, ea se opreste dinaintea chipului ei rasfrant in oglinda, apoi se azvarla repede spre dansul, si iat-o prinsa in capcana, unde o ajunge la sigur darda vanatorului, care sta pitit d-asupra oglinzii. In timpii nostri, oglinzile slujesc vanatorilor francezi ca sa prinda nevinovate ciocarlii. Dovada ca, intotdauna si pretutindeni, oglinda, cu mincinoasele-i straluciri, ameteste si pe vesela pasarica, si pe fiara salbatica, si pe naiva Margareta a lui Faust, - Ah!
je ris De me voir si belle en ce miroir!
, si pe batrana cocheta, care, in doru-i plin de parapon, trancaneste verzi si uscate, bunaoara ca versuri de acestea: Plangi, oglinda, plangi cu mine!
Nu gasim ce mai catam!
Cand ma vaz acum in tine, Amandoua ne-ntristam. Tu vazusi, vazusi, oglinda, Frumusetea-mi rasarind, Si cu-ncetul eclipsanda, O vezi iarasi apuind!
In zadar colori silite, Frumuseti de-mprumutat; In zadar sunt ingrijite Niste flori ce s-au uscat!
Dar ce stam sa ne bocim cu baba, in stihuri vrednice de ale ei colori silite, frumuseti de-mprumutat?!
Daca e vorba de oglinda si de amagirile ei, sa ascultam mai bine cum ciripeste muza plina de nuri si de dulceata a clucerului Alecu Vacarescu, luceafar trecator din secolul din urma, pe care s-au grabit a-l stinge dusmanii gloriei romanesti, chiar in zorile vietii sale si in primul susur matutin al poeziei noastre nationale. Poate ca strofele ce am sa transcriu nu vor fi tocmai la locul lor aci, in fumul de praf de pusca cu care eu tamaiez deocamdata cartea ta, dar, in tot cazul, fragedul arhaism al acestui cantec de lume va fi o sorbitura de apa limped
e si racoroasa, dupa hapul de trudnica si babeasca versificatiune ce te facui sa inghiti: Oglinda cand ti-ar arata Intreaga frumusetea ta, Atunci si tu, ca mine, Te-ai inchina la tine. N-ar fi mijloc sa te privesti Asemenea dupa cum esti, Si idololatrie Sa nu-ti aduci tu tie!
Ochii in ea cand ti-i arunci, De tot se-ntuneca atunci, Si de te si arata, Iar nu adevarata. De-aceea nu da crezamant Oglindei, ce cu scazamant Iti face-nselaciune Si tot minciuni iti spune, Ci cata esti sa stii de vrei, Da crezamant ochilor mei, Fiindca nu te-nseala, Nici fac vre o greseala; In ei te cata sa te vezi Intocmai pe cat luminezi, Si dintr-a lor vedere Vezi cata ai putere!
Crede-i, saracii, cand iti spun Ca numai tie se supun, Si ca tu esti din fire A lor dumnezeire!
Acum, daca lumina oglinzii, in nestatornicia reflectelor sale, ne-a preschimbat privelistile vanatoriei in imagini amoroase, noi sa profitam fara zabava de invataturile lui Darwin si, din sfera selectiunii naturale, sa ne inapoiem iarasi privirile asupra concurentei vitale. Aceasta ne va fi cu atat mai lesne, cu cat al patrulea tabel antic, cel care reprezinta vanatoarea de mistreti, ne face sa intram cu totul in focul actiunii vanatoresti, in medias res. Un vier urias fuge urmarit de un calaret cu doua sulite in maini, de alti patru vanator cu tapoaie si cu sageti, de caini, unul liber, si altul oprit de zgarda; in fata vanatului se prezinta doi juni, unul cu arcul incordat, celalalt cu sulita indreptata spre fiara. Toti alearga, toti striga, toti sunt aprinsi de cea mai fieroasa turbare. De nu s-ar deosebi, pe sub aceasta miscare, sobrietatea de linii a artelor antice si oarecare imperfectiuni de forme, care denota o epoca de scadere, s-ar putea crede ca acest episod a fost schitat de penelul energic al lui Rubens. Caci si acest Domn al pictorilor flamanzi a zugravit scene de vanatorie, in care fiarele salbatice, mistreti, tigri, lei, ba chiar ipopotami si crocodili, intra in lupta cu omul. Sunt insa mai ales scene fioroase, in care geniul semet al maestrului a dat vanatorii un caracter cu totul eroic sau tragic, desteptand admiratiunea atat prin spaimantatoarea incaierare a luptatorilor, cat si prin energia pozelor, prin vartosia musculaturii lor si prin vioiciunea coloritului. Un fior iti trece prin vine cand vezi, intr-un tabel al lui Rubens, pe un cavaler numid sfasiat de crestet si de umar, de catre un leu puternic, care i-a sarit in carca si s-a starcit pe soldul armasarului negru ce se ridica ingrozit pe picioarele-i de dindarat. Fiara aurie musca din umarul calaretului; un racnet groaznic iese din buzele cascate ale acestuia; fata-i e invinetita de spaima si de durere; ochii ii sunt holbati; din mana-i scapa lancea. Dar aci artistul a trecut peste hotarele vanatoresti; caci ne-a pus sub ochi o drama de cele care, si daca atata vitejia eroilor, insa ingheata indrazneala simplilor vanatori. Acestora le place ca cel putin, printre primejdii, sa se intrevada izbanda lor. Numai in asemenea caz se poate aplica calificatiunea de curat vanatoresc unui tabel sau oricarui alt obiect de arta. Acolo unde fiara ramane invingatoare si vanatorul este sacrificat, se poate zice ca artistul a iesit din sfera artelor vanatoresti si opera lui inspira un interes de groaza care sfasie toata armonia regulilor cinegetice; aceea este o nota discordanta in muzica vanatoriei, o greseala de ortografie in gramatica ei. In secolul nostru, un pictor francez cu talent de frunte, Horace Vernet, a reinnoit in panzele pe care a zugravit vanatorile de lei si de mistreti din Algeria si din Sahara, emotiunile unor scene in care primejdia situatiunilor joaca un rol de capetenie; dar fiind insusi el vanator, s-a ferit de a comite incorectiuni antivanatoresti ca Rubens, si tabelurile lui, asa vrednice de admirat, au toate acel caracter care chezasuieste intotdeauna vanatorilor o superioritate magulitoare asupra fiarelor vanate. Un tabel de vanatoare africana a lui Horace Vernet e ca o povestire a vestitului ofiter francez Jules Gerard, care, in unsprezece ani petrecuti in Algeria, a impuscat douazeci si cinci de lei si a castigat astfel meritata porecla de ucigatorul leilor. Chiar basme d-ar fi cate povesteste vanatorul si cate zugraveste artistul, tot pare ca te scuturi la ideea ca omul se joaca asa lesne cu viata sa, pentru un simplu gust de vanator; dar cand citesti sau privesti, mult nu trece si afli sau cel putin ghicesti ca fiara cea primejdioasa este mai in pericol decat omul, ca ea are sa pice invinsa de al ei prigonitor, si atunci indata, increderea, bucuria, ba chiar si mandria se desteapta toate deodata in inima-ti, acum linistita si mangaiata. Atunci zici cu incredintare: Iata un frumos tabel vanatoresc!
Aceste consideratiuni pot sa-ti para a fi idei metafizice cam confuze adica, cum am zice, dupa un termen inventat si pus la moda de un vesel si spirituos invalid al vanatoriei, cam filozofie absoluta; eu insa starui a crede ca, si daca nu stiu eu bine sa lamuresc aceste idei, s-ar putea totusi stabili in principiu ca, precum arta vanatoriei consista numai din reguli care fac pe vanator sa invinga pe vanat, si nu viceversa, tot asa si operele literare sau plastice nu se pot califica cu titlul de cinegetice decat atunci numai cand ele prevad neindoioasa victorie a vanatorului, chiar si daca uneori ele ar atrage un oarecare interes de mila sau de admiratiune asupra vanatului persecutat. Admitand o asemenea definitiune pentru toate ramurile de bele-arte care se ocupa cu ilustrarea vanatoriei, putem acum sa trecem in revizuire pe toti acei pictori din diferite scoli, care se numesc mai special pictori de vanatoare. Daca Italia si cu dansa Spania, raman mute la fanfarele de chemare ale vanatorilor, apoi scolile flamanda, olandeza, franceza, germana si engleza raspund toate la apel, si fiecare din ele se prezinta cu unul sau mai multi artisti insemnati, avand aceasta specialitate. In Flandra gasim pe Francis Snyders, amicul si conlucratorul lui Rubens; in Olanda, pe Filip Wouwerman, pictorul de cai si mai ales al calului balan; in Franta, pe François Desportes si pe J.B. Oudry, care au fost pictorii oficiali ai vanatorilor date de regii Ludovic al XIV-lea si al XV-lea; in Germania, pe J. Elias Ridinger, portretarul vanatului injunghiat de printisorii si de grofii nemtesti din secolul din urma; in Englitera traieste inca Sir Edwin Henry Landseer, care a infipt cu penelul pe panza cele mai frumoase si mai originale tipuri de caini englezesti si a poetizat moartea tragica a cerbilor mareti din poienile innorate si din balariile fantastice ale Scotiei.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.









Warning: Unknown: open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_du5fpu4h66o4utcvri5g5ocbj7, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/cpanel/php/sessions/ea-php54) in Unknown on line 0