Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






ION - atasamentului scriitorului fata de tarani de Liviu REBREANU



Liviu REBREANU Ion
Dupa o lunga perioada de dibuiri si incercari, proza romaneasca atinge, in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, treapta deplinei sale maturitati. Are loc nu numai o largire a paletei tematice, dar si o diversificare a registrelor stilistice, a formulelor narative, rezultata din rafinarea unor modalitati traditionale, din continuarea, deci, a unor izbanzi ale scrisuitii romanesc din acest domeniu (Nicolae Filimon, Ioan Slavici, Ion Creanga, I.L.Caragialc, Duiliu Zamfirescu etc.) cat si din sincronizarea" cu romanul european al vremii, aflat intr-un apreciabil avans fata de romanul romanesc.

Desi epoca literara de dupa 1920 este dominata, la,noi, de disputa dintre modernisti si traditionalisti, cele doua directii nu se afla intr-o relatie de excludere reciproca, ci - mai degraba si in cazul marilor scriitori - de sustinere reciproca. Scriitorii atasati, doctrinar, traditiei, se dovedesc a fi foarte deschisi noutatii, imbratiseaza cu caldura noile orientari si directii estetice, dupa cum modernistii" nu se pot dispensa de traditia si de realitatea autohtona, in care gasesc sursele de inspiratie si chiar formule poetice vechi, capabile sa traiasca o viata noua, sub semnul modernitatii. Liviu Rebreanu poate fi un exemplu tipic de scriitor atasat, in mare, problematicii satului si taranului roman, pe linia Slavici, Cosbuc, Goga, Agarbiceanu, dar pe care un instinct viguros, un talent iesit din comun l-au condus catre formule estetice de o mare actualitate care au facut din el ctitorul romanului romanesc modern".



Rebreanu s-a simtit, in permanenta, solidar cu taranul roman caruia i-a inchinat, in semn de suprem omagiu, nu numai cateva din scrierile sale cele mai reprezentative - nuvele ca Zestrea, Rafuiala si altele, romanele Ion si Rascoala - dar si discursul sau de receptie la Academia Romana, in 1940, intitulat sugestiv Lauda taranului roman. Ca si contemporanii sai Mihail Sadoveanu, care, in 1923, inchina discursul sau de redeptie poeziei populare, sau Lucian Blaga care, in 1937, rostea ca discurs de receptie un Elogiu satului romanesc, Liviu Rebreanu aduce, in discursul sau de receptie, un cald omagiu taranimii, clasa cea mai larga a poporului roman la vremea respectiva, identificandu-se, in mare, cu poporul insusi. Lauda aceasta - spunea Rebreanu in fata inaltului for stiintitic al tarii - nu vrea nici sa inalte, nici sa darame. Nici macar sa nu dovedeasca nimic, ci doar sa marturiseasca o credinta si solidaritatea mea continua cu inima celor multi care au avut parte tot de ocari si proboziri, si prea arar de vorbe bune"



Pastrand acelasi ton de confesiune, exagerand uneori, gresind pe alocuri, Rebreanu intareste ideea legaturii intime dintre marea creatie culta si viata spirituala a taranului roman fornuland un crez si un indemn: De aceea azi, si inca multa vreme, spre taranul roman trebuie sa ne intoarcem necontenit. Fiindca precum Anteu castiga noi puteri si devenea invincibil cand atingea pamantul, tot astfel creatorii romani, pastrand contactul spiritual cu taranul roman, vor produce opere universale pretioase si vor servi, in acelasi timp, destinul neamului". Opera lui Liviu Rebreanu, incheiata aproape in momentul formularii acestor opinii, era un argument si o sustinere a valabilitatii lor.



"Chiar primul sau roman, Ion (1920), vine ca o confirmare in acest sens si il impune pe autor ca pe unul dintre marii scriitori ai momentului, ca un desavarsit maestru al constructiei epice si ca un creator de personaje mai mult decat memorabile, simbolice, emblematice!) intr-un anume sens, romanul lui Rebreanu este pandantul, in proza,, a ceea ce insemnasera Poemele luminii (1919) de Lucian Blaga, in poezie, ca aport innoitor si semnificativ al Transilvaniei, revenite, in urma Unirii de la 1 Decembrie 1918, la patria-muma", la marea literatura romana. Asa cum Blaga, prin creatia lui, se apropie mai mult de piscul poeziei romanesti, de-poetul national Mihai Eminescu, si de marea poezie europeana, departandu-se, oarecum, de traditia poeziei transilvanene pe linia Cosbuc-Iosif-Goga, tot asa si Rebreanu in roman, valorificand, desigur, traditiile prozei ardelenesti in descendenta Slavici-Agarbiceanu, se ridica deasupra regionalismului acestora, dand cazurilor" particulare dimensiune romaneasca si general-umana, cu deschidere larga spre universalitate. - inainte de a fi ajuns la marile constructii epice din romanele sale - Ion (1920), Padurea spanzuratilor (1922), Rascoala (1932) - Rebreanu s-a exersat intr-o serie de nuvele si povestiri care cuprind, in nuce, parti din viitoarele romane. Povestile" din Rafuiala, in care sotul nu suporta gandul ca nevasta continua sa-1 iubeasca pe dragutul din tinerete si isi ucide rivalul, sau din Ofilire, in care fata unui taran sarac este sedusa de feciorul popii, din Dintele, din Nevasta vor fi retopite in materia epica a romanului Ion. Numeroase personaje apar, chiar cu numele pe care il vor purta in roman, in nuvele care l-au precedat. Un Ion al Glanetasului se intalneste in Idila de la (ara, publicata in 1913, extrasa desigur din Zestrea, cum arata Al. Piru.





Romanul Ion, la care autorul a lucrat sapte ani (1913-1920) este dedicat Celor multi umili" - confirmare a atasamentului scriitorului fata de tarani, in general, si lamurire ca drama lui Ion al Glanetasului, a Anei, a celorlalti partasi la intamplari era o drama colectiva.] Problematica taraneasca ii era bine cunoscuta scriitoruliii, chiar din anii copilariei, petrecuti in casa unui dascal roman din Transilvania incorporata Imperiului austro-ungar. Este posibil, cum s-a spus adesea, ca nu numai peisajul si framantarile oamenilor sa fi intrat in roman, ci chiar unele persoane reale din Prislopul copilariei si adolescentei sa fi constituit punctul de plecare pentru unele dintre personajele romanului. Este, de asemenea, posibil, cum marturiseste autorul insusi, ca un gest, vazut cu ochii Iui candva (un taran din partea locului care saruta, intr-o dimineata de primavara, pamantuL) sa-1 fi impresiont peste masura si sa fi fost transferat in roman, intr-o scena memorabila, definitorie pentru patima devoratoare pentru pamant a eroului naratiunii. Dar aceasta nu inseamna, nici pe departe, ca Li viu Rebreanu a copiat pur si simplu realitatea, bogata si diversa a unui sat transilvanean oarecare de

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...




Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.





loading...