Ion este personajul central al romanului, simbol al destinului tragic al taranului roman din Transilvania si, in acelasi timp, moment de referinta in evolutia prozei romanesti de inspiratie rurala.
Realizat in maniera realista, cu cateva nuante naturaliste, personajul complex, contradictoriu va trai drama ancestrala a pamantului si apoi drama iubirii. in prima parte a romanului, Ion actioneaza ca un lucid erou stendhalian, concepand un plan urmarit cu perseverenta, inscenand dragostea cu speranta implinirii unei patimi nepotolite. De aici se desprind structura morala a personajului, caracterul sau simbolic, Ion fiind o metafora a dramei pamantului, in care factorul social nu trebuie separat de cel biologic" (Al. Sandulescu, op.cit., p. 13).
Din prima secventa a horei, Ion pare sa o urmareasca pe Ana cu o privire stranie care ascundea parca nedumerire si un viclesug neprefacut", desi sufletul ii este plin de iubirea pentru Florica, cea cu obrajii fragezi ca piersica si ochii albastri ca cerul de primavara".
Dar Ana avea locuri si case si vite multe", iar starea lui de spirit este agravata prin dispretul afisat al lui Vasile Baciu, tatal fetei, pentru cei saraci. Eroul va cauta rafuiala, tema prezenta si in alte scrieri rebreniene. il domina pe George in celebra scena a bataii, trece nepasator pe langa casa fetei, dozandu-si efectele pentru a spori sentimentul ei.
Psihologia sociala a personajului este determinata de starea economiei agrare la inceputul secolului - destramarea micii proprietati. Tatal sau, Glanetasul, fusese un om instarit, dar saracise, din cauze obiective, dar si din nepricepere si lene. Ion cauta cu insistenta schimbarea conditiei, traieste acut dragostea de pamant, ajungand pana la exaltare. Visul sau era pamant, cat mai mult pamant". Senzualitatea iubirii lui de pamant se completeaza cu o mare capacitate de a se bucura. El exclama cu o anumita spaima in fata imensitatii: Cat pamant, Doamne ! ". Aceasta traire sincera, alaturi de harnicie, pasiunea muncii, inteligenta nativa reprezinta trasaturi de caracter ce coexista dramatic cu planurile viclene, cu bestialitatea si cinismul, cu lipsa de scrupule intr-un personaj complex si contradictoriu.
Planul sau se implineste etapa cu etapa, o cucereste definitiv pe Ana si ajunge treptat din ograda pe prispa si de acolo in casa, sedus aparent de Ana. Aici se deruleaza una dintre cele mai puternice scene ale romanului - scena de pe cuptor, lucrata in tuse naturaliste. Atmosfera de teama, de nesiguranta, daruirea sincera a fetei, ambitia si disimularea eroului se consuma sub amenintarea descoperii lor de catre tatal fetei, adormit alaturi.
Dupa acest moment, Ion devine distant si glacial, tratand-o dispretuitor pe femeia disperata (ii cantari burta cu o privire triumfatoare") si purtandu-se sfidator cu tatal ei, tocmindu-se pentru fiecare palma de pamant. Glasul pamantului" a dominat sufletul eroului ca un datum inevitabil, o fatalitate de tragedie antica. in capitolul Nunta", Ion se afla sugestiv intre cele doua voci, tentatia iubirii ignorate o vreme insinuandu-se treptat: Adica ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume, sa scap de uratenia asta ? ". I
Dragostea pentru pamant se concentreaza simbolic p scena sarutarii acestuia, devenit un substitut al iubitei pierdute. Imaginile accentuaazaTelieful materialitatii in contopirea omului cu glia: Dorea sa simta lutul sub picioare, sa i se agate de opinci, sa-i soarba mirosul si sa-si umple ochii de culoarea lui imbatatoare". Simtind mirosul acru, proaspat si roditor", se naste dorinta imbratisarii, iar mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu" - dramatica prevestire a sfarsitului. Pamantul devine ibovnica sau idol, act clar de fetisizare, in care intra teama, ardoarea si unda de mister: Apoi incet, cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor".
Aici se incheie drama pamantului, suficienta pentru a fi realizat un personaj de exceptie. Dar autorul va insista mai departe asupra complicatei psihologii a eroului.
Ion o cauta staruitor pe Florica, maritata acum cu George. Imaginea femeii iubite devine treptat o obsesie. Se intalnesc, fac dragoste in camp, simbolica reintalnire a celor doua voci interioare. Eroul este decis acum sa-si implineasca dragostea, rostind categoric : Sa stii de bine ca fac moarte de om si tot a mea ai sa fii".
Relatia adultera a celor doi este descoperita de George care pregateste razbunarea. Atmosfera casei anunta deznodamantul previzibil, Casa dormea nepasatoare si tacuta ca o matahala moarta", iar tacerea era ca o piatra de mormant". Barbatul ;» -a- telat isi va ucide rivalul cu lovituri de sapa. Moartea incheie violent un destin sinuos ti tragic, sfarsit motivat moral si estetic.
Prezentat in devenire, Ion isi pastreaza unitatea caracterologica, in sensul unei trasaturi dominante - patima pentru pamant - careia i se subordoneaza alte numeroase trasaturi ce ii confera complexitatea. De aici si diversitatea opiniilor critice, dintre care consemnam cateva reprezentative pentru conturul acestui personaj.
in planul creatiei, Ion e o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant." (G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezenT)
Sunt cateva momente de potentare simbolica, in care personajul principal e impins dincolo de planul realist, in lumina tare a apoteozei, dar cununa eroica este ridicata atunci de pe constiinta omului, pentru a fi asezata pe instinctele lui viguroase si nezdruncinate." (T. Vianu, Arta prozatorilor romanI)
Prozator obiectiv, Rebreanu practica impresionalizarea discursului, notiunea de persoana a IH-a, convins ca implicarea auctoriala ar fi destramat veridicitatea operei. Dar din comentariile discrete asupra realitatii epice, asupra personajelor, transpar uneori implicarea, compasiunea sau ironia.
Limbajul se caracterizeaza prin concizie si sobrietate, refuzand ornamentul stilistic, in favoarea expresiei aspre, a stilului cenusiu, dar precis. Prefer sa fie expresia bolovanoasa si sa spun intr-adevar ce vreau, decat sa fiu slefuit si neprecis (). De altfel, cred ca e mult mai usor a scrie frumos, decat a exprima exact." (L. Rebreanu, CreD)
Romanul Ion este capodopera scriitorului in care arta sa impune viziunea realista, ce il apropie de un Tolstoi sau Faulkner, dar cartea vorbeste si despre permanentele mitice, despre continuitatea si dainuirea unei civilizatii rurale, despre dialectica vietii si mortii, despre miracolul existentei.
