Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Personajul realist Ion de Liviu REBREANU



Liviu REBREANU Ion
Personajul realist Ion este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale secolului al XX-lea.

Dupa aprecierea lui Eugen Lovinescu, "Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa", spre deosebire de George Calinescu ce considera ca "lacomia lui de zestre e centrul lumii si el cere cu inocenta sfaturi dovedintl o ingratitudine calma Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse."

Trasaturile morale ale personajului reies indirect, din faptele, gandurile si atitudinile lui, precum si din relatiile cu celelalte personaje. inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidentiaza dintre jucatori feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, "parca nedumerire si un viclesug nepiefacut", apoi o vede pe Florica "mai frumoasa ca oricand [], fata vaduvei lui Maxim Oprea." Desi ii era draga Florica, Ion e constient ca "Ana avea locuri si case si vite multe."

.Conflictul interior, specific modernismului, va marca destinul flacaului, fiind vizibil inca de la inceputul romanului. "Iute si harnic ca ma-sa", chipes, voinic, dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si "bocotanii" satului ca Vasile Baciu. Cand acesta ii zice "fleandura, sarantoc, hot si talhar", Ion se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. De la inceput, Ion este sfasiat de doua forte, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima acestor doua patimi.





Patima pentru pamant il macina pentru ca "pamantul ii era drag ca ochii din cap". Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o vointa navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Asadar, setea pentru pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie este canalizata spre realizarea scopului de a avea pamant: "glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-1." Alta data, Ion exclama impatimit: "cat pamant, Doamne!."

Dupa ce planul ii reuseste datorita "inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense"(LovinescU), Ion, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata "ii zambea cu o placere nesfarsita". Este a doua ipostaza a lui Ion, cand se vede "mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori".

Pamantul inseamna pentru Ion demnitate, obiect al muncii asupra caruia isi exercita energia, vigoarea, harnicia si priceperea. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion e rece, distanta, cinica, refuza sa stea de vorba cu ea si-i spune sa-1 trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este "semet si cu nasul in vant", sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca-1 poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise. Cand s-a insurat cu Ana, Ion s-a casatorit, de fapt, cu pamanturile ei, nevasta devenind o povara jalnica si incomoda. Capitolul "Nunta" il surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai intai "ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta", ca apoi, in clipa imediat urmatoare, sa gandeasca in sine cu dispret "si sa raman tot calic, pentru o muiere".



Trairile lui Ion in lupta dusa pentru a intra in stapanirea pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate, violenta, la prefacatorie si incantare. Calinescu afirma ca "in planul creatiei Ion este o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant", ceea ce sugereaza faptul ca Ion este vinovat de propriul lui destin. Vinovata este insa si societatea care determina o opozitie intre saraci si bogati prin natura relatiilor dintre oameni. insusindu-si pamantul pe cai necinstite, Ion nu putea sa supravietuiasca, sfarsitul lui fiind perfect motivat moral si estetic.



Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorat de George, care ii prinde pe cei doi in flagrant, fiind apoi arestat, iar Florica ramane singura si de rusinea satului. Astfel, personajul este drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand linistea unui camin, linistea unei intregi colectivitati. Dupa dramele consumate, viata satului isi reia cursul normal, finalul romanului ilustrand sarbatoarea sfintirii noii biserici, la care este adunat tot satul, iar drumul dinspre Pripas sugereaza faptul ca totul reintra in obisnuit.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...




Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.





loading...