Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...




SENSUL LITERATURII IN CONCEPTIA LUI LIVIU REBREANU despre Liviu REBREANU



Nu sunt, desigur, catusi de putin necunoscute opiniile lui Rebreanu cu privire la literatura. Scriitorul si le-a impartasit adeseori cu limpezime, iar criticii si mai apoi cercetatorii le-au sistematizat si le-au analizat fara a pierde din vedere nimic din ceea ce ramane intr-adevar esential. Nu insa propriu-zis conceptiile literare ale lui Rebreanu ne intereseaza acum, ci sensul mai adanc si mai cuprinzator pe care marele romancier il conferea literaturii si mai in genere creatiei. Caci, fara indoilaa, un artist isi cauta si uneori isi si gaseste un sens cu totul propriu in actul inepuizabil al creatiei. in raport cu acest sens, care exprima o intuitie profunda si organica si totodata o propensiune invincibila a fiintei creatoare spre singura finali talc care o justifica, ideile estetice nu sunt decat un fel de epifenomene explicative si bineinteles ulterioare.

Pentru Rebreanu, literatura este in primul rand creatie de viata: "Pentru mine, arta - zic «arta» si ma gandesc mereu numai la literatura - inseamna creatie de oameni si de viata [].

Creand oameni vii cu viata proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternitatii. Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume. Precum nasterea, iubirea si moartea alcatuiesc enigmele cele mai legate de viata omeneasca, tot ele preocupa mai mult si pe scriitorul care incearca sa creeze viata. Literatura rezultata din asemenea preocupari nu va multumi, poate, nici pe superestetii ce savureaza numai rafinariile stilistice sau extravagantele sentimentale, nici pe amatorii de povestiri gentile de salon. Nici n-are nevoie. Literatura traieste prin ea si pentru ea insasi. Durabilitatea ci atarna numai de cantitatea de viata veritabila ce o cuprinde". O asemenea conceptie demiurgica asupra sensului literaturii nu ignora insa segregatia inevitabila dintre arta si realitate. Opera nu imbogateste intr-adevar domeniul vietii reale si de aceea nici nu poate face in fond vreo concurenta starii civile, cum se considera adesea cu o metafora fireste expresiva, dar nu mai putin falsa. Opera creeaza o alta realitate, nu divergenta in raport cu cea dintai, dar totdeauna esentiala si sintetica fata de ea. Este puterea artei, pe care Rebreanu a intrevazut-o, de a smulge realitatii primare a vietii omenesti cotidiene adevarurile ei fundamentale si de a le exprima in formele cu totul proprii ale unei realitati fictive, omoloaga cu modelul ei, da'r niciodata confundabila cu el. "A crea oameni nu inseamna a copia dupa natura indivizi existenti. Asemenea realism sau naturalism e mai putin valoros ca o fotografie proasta. Creatia literara nu poate fi decat sinteza. Omul pe care il zugravesc eu o fi avand si trebuie sa aiba asemanari cu mii de oameni, cum au si in viata toti oamenii, dar traieste numai prin ce are unic si deosebit de toti oamenii din toate vremurile. Unic, insa, e numai sufletul. Viata eternizata prin miscari sufletesti - realism."



Intr-adevar, realismul exprima intr-un singur cuvant substanta notiunii de arta pentru Liviu Rebreanu. Atentia acordata dimpotriva stilului, scrisului "frumos" cu orice pret, in dauna exactitatii si a proprietatii expresiei, i se pare o tradare a sensului genuin al literaturii. Nu insistam asupra opozitiilor semnificative dintre realism si artificialism si dintre viziune si stil. Nu e greu de admis ca "marea noutate" a artei modeme a constituit-o redescoperirea conventiei si a valorilor ei, in aspiratia spre o expresie abstracta, stilizata, geometrica a spiritului noii epoci. in timp ce realismul se defineste totdeauna printr-o disimulare (nu fireste si printr-o negare, imposibila in fapT) a conventiei in intentia de a crea iluzia autenticitatii, artificialismul modem isi asuma, cu un anume stoicism, conditia, tinzand a transforma o servitute sau in orice caz o limita a fortei demiurgice a artei intr-un titlu veritabil de noblete si nu o data de suprematie. Renuntul programatic de a face concurenta existentei se compenseaza prin orgoliul de a propune ordinii realului o lume noua de obiecte fara analogie cu nimic, din considerentul unei creatii pure, ex nihilo. De la aceasta puritate. in fond utopica, pana la deficitul de umanitate nu e decat un singur pas. Teoriile sau lamentatiile pe tema "dezumanizarii" artei isi au originile mai indepartate in aceasta circumstanta extrema si ca atare vaduvita de orice orizonturi viitoare.

Preocuparile artistilor moderni pentru problemele si posibilitatile stilului merg impreuna cu o anume neglijare a viziunii generale a existentei si a omului. E evident ca tehnicismul noului spirit artistic nu izbuteste niciodata sa elimine o anumita viziune a artistului asupra lumii, numai ca nu poate fi vorba de o viziune in intelesul de imagine figurativa si configurativa a realitatii, ci doar de una rezultata prin deduceri si prin multiple analize semiotice. Dezideratul viziunii propriu-zise este in acest fel abandonat in beneficiul variatiunilor stilistice care raspund desigur instinctului artistic al abstractizarii, despre care vorbea Worringer opunandu-l intropatiei. Nu e o intamplare ca opozitiile noastre dintre realism si artificialism si dintre viziune si stil se intalnesc macar in parte cu opozitia polara stabilita la inceputul veacului de prea ilustrul estetician german, caci realismul sau naturalismul, cum zice el in sens tipologic si nu istoric, exprima negresit o anumita incredere in lume si in realitatea ei, in vreme ce abstractizarea si, in limbajul nostru, artificialismul tocmai dimpotriva. Conceptia lui Curtius si a lui Hocke despre manierism in opozitie cu clasicismul si cu realismul poate fi de asemeni amintita tot aici. Trebuie sa ne multumim insa acum doar cu sugestia posibilelor corelatii, sperand ca ele nu sunt mult prea greu de remarcat.

Judecat din aceste perspective ale unor necesare discriminari de estetica si teoria artei, Rebreanu constituie fara indoiala cel mai caracteristic reprezentant printre scriitorii romani ai sensului realist, demiurgic al literaturii, in opozitie polara ireversibila si categorica cu un anume sens al evolutiei modeme. Nu e lipsii de rost sa amintim aici, intr-un asemenea context al comentariilor noastre, celebra diatriba pamfletara compusa de Arghczi impotriva lui Ion, sub titlul, elocvent el insusi. Cum se scrie romaneste. Pentru poetul de atunci, nu inca autor al Cuvintelor potrivite. romanul confratelui sau nu infatisa altceva decat: "Platitudine de placintarie si mediocritate totala. Ochi mort, minte somnolenta Un artist se spanzura si nu da la tipar asemenea rezultate. Demnitatea literara iti impune un rol activ in spectacol, o atitudine in cuvinte, o frantura in imagini, o iutire si o abreviere lapidara, un ritm - o mie si una de sarcini pe care trebuie neaparat sa le rastoarne scriitorul. Ceva sa umble prin fundul cuvintelor, sa Ic reinsufleteasca, sa le croiasca un destin, sa le stapaneasca si sa le comande. Limba nu poate sa fie o magazie si un depou de unelte sterpe ca dictionarul, decat in cartile proaste." (in treacat fie zis, ironia soartei a facut ca mai tarziu Arghezi insusi sa fie tinta unor atacuri aproape similare de pe pozitiile mult mai radicale ale stilismului modem, formulate de Ion Barbu in Poetica domnului Arghezi si de Eugen Ionescu in NU).



In numele caror idealuri irecuzabil distincte se ridica Arghezi in rechizitoriul sau a inteles-o foarte bine Lovinescu, notand pe marginea consideratiilor de mai sus: "Dar aceasta e arta d-lui T. Arghezi, principiul subiectiv de la baza lirismului, sub indoitul aspect al poeziei si al pamfletului, care in poezie a dus la Cuvinte potrivite, iar in pamflet la Icoane de lemn si la Poarta neagra, adica la un realism caricatural, pe cand, pentru fixarea atator hectare de umanitate, cu multiplele relatii ale vietii cotidiene, a trebuit «ochiul mort», lipsa de personalitate deformatoare, de placa receptiva a lui Rebreanu." Nu putem starui acum asupra complexitatii fenomenului arghezian care asociaza intr-o sinteza insolita artificialismul modem cu o anume viziune realista, obtinand efectele estetice cele mai stranii si mai percutante. Retinem doar prezenta explicita a antitezei dintre o conceptie intemeiata pe ideea de stil si una ce se revendica de la autenticitatea viziunii.

Contestatia moderna de tip avangardist si amendamentele ulterioare ale realismului, ilustrat la noi de Rebreanu printr-o formula de o puritate tipologica aproape desavarsita, n-au izbutit sa inlature din constiinta literara romaneasca sensul demiurgic al creatiei artistice. Literatura experientei si autenticitatii din deceniul al patrulea nu e decat o semnificativa si graitoare recrudescenta a aceleiasi obsesii pe care autorul lui Ion a intrupat-o intr-o opera nemuritoare.

Convingerea lui Rebreanu in superioritatea artei creatoare de viata proprie in spiritul vietii reale are la baza si o vocatie a generozitatii umane, a acelei omenii despre care s-a vorbit de atatea ori in legatura cu el. Arta nu este si nu poate fi un produs al jocului si al gratuitatii, ea exprima "o nostalgie a eticului": "Daca privesti arta drept creatie, trebuie sa-i atribui si o valoare etica. Arta ca usoara jucarie ar fi tot atat de incomprehensibila ca si viata socotita fara rost. Arta n-are menirea sa moralizeze pe om, evident, dar poate sa-l faca sa se bucure ca e om si ca traieste, si chiar sa-l faca om." De aici obligatia si responsabilitatea scriitorului de a acorda facultatii sale creatoare intreaga demnitate ce i se cuvine, de aici necesitatea de a fi si de a ramane sincer pana la capat in actul fundamental al creatiei: "Aid nu poate incapea farsa. Arta e ceva prea serios ca sa ne petrecem vremea cu jonglerii de balci. Ca sa contina elementul viabil trebuie mai intai sa fii sincer fata de tine si apoi fata de opera ta. Orice lipsa de credinta se va oglindi in cuprinsul infaptuirii tale." La peste jumatate de secol de la stingerea din viata a marelui romancier, cuvinte ca acestea nu ni se par inactuale. Caci dincolo de variatiile si capriciile evolutiei modeme, arta si literatura mare cu adevarat, adica arta si literatura umanitatii noastre celei mai adanci si mai revelatoare, continua - in cea mai insemnata parte a lor - sa se revendice si azi din realism, fireste dintr-un realism superior si renovat ce nu ignora niciodata valorile si mijloacele contemporaneitatii. Rebreanu nu e pentru noi numai un scriitor de geniu printre altii, el e un simbol al vitalitatii si al suprematiei realismului modem.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.




loading...