Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Enigma Otiliei - CAPITOLUL 4 de George CALINESCU



Cu timpul, Felix se obisnui in casa lui mos Costache, in care incepu sa se simta bine. Deplina libertate de care se bucura in aceasta casa, in care fiecare facea ce poftea, fara sa intrebe pe celalalt, si care contrasta cu rigoarea vietii lui de pana acum, pria caracterului sau singuratic. Totusi, un simt de disciplina innascut ferea pe Felix de excese. Libertatea ii risipise timiditatea si-i daduse sentimentul valorii lui personale.
Lipsa lui de legaturi familiale mai afectuoase, deferenta usor compatimitoare cu care-l inconjurau toti fiindca era orfan dezvoltase firea lui ambitioasa. Astepta cu nerabdare sa se deschida universitatea, pentru a se pune cu aprindere pe munca, voind sa-si faca o cariera solida, cat mai curand.
Numara lunile pana la majorat, taind pe un calendar saptamanile trecute si facand de pe acum planuri asupra viitorului.
Ii trebuiau bani sa-si cumpere carti si unele lucruri de imbracaminte si, dupa cateva codiri, merse intr-o zi la mos
Costache si-i ceru.
- Ha! holba ochii batranul, intarziind raspunsul. Apoi, balbaindu-se, spuse ca n-are, apoi ca n-a mai ramas nimic din venitul anului in curs, in sfarsit, ca venitul e mai mic decat ar fi trebuit si ca nu stie cum are s-o scoata. De ce nu dai lectii particulare, ca sa castigi? insinua el confidential. Iti faci treburile si-mi dai si mie pentru imbunatatirea pensiunii.
Felix nu indrazni sa obiecteze nimic si nici dupa aceea nu crezu ca se cade sa intrebe pe mos Costache cata era propriuzis averea lui administrata. Ii era rusine de Otilia. Insa facu unele socoteli aproximative, adunand chiriile ce se luau de pe
Enigma Otiliei 73 pravalii si apartamente, socotite la o suma potrivita (avea informatii vagI), si vazu ca i s-ar cuveni pe luna cateva sute de lei, din care si-ar fi putut plati cu prisosinta pensiunea, cu oricate cheltuieli suplimentare. Lectii n-ar fi voit sa dea, ca sa poata studia in toata voia. Otilia, vazandu-l abatut, il descusu si nu-l lasa pana nu afla pricina supararii.


- Asa e papa, se indigna si ea, nu trebuie sa te superi, trebuie sa stii cum sa-l iei. Lasa-ma pe mine.
Intr-adevar, putin dupa aceasta convorbire, Otilia il lua pe mos Costache de brat si, plina de gingasii, il duse in casa
"sa-i spuna ceva". Intrevederea fu lunga si Felix insusi putu sa auda mormaiturile batranului si implorarile ascutite ale
Otiliei. Otilia iesi insa posomorata si nu dadu lui Felix nici o explicatie. A doua zi dimineata, Felix o vazu iesind in oras imbracata cu o rochie noua de dantela. Fata il chema si-i spuse soptind:
- Fii linistit, ca aranjez eu! Acum ma duc putin in oras.
La intoarcere Otilia chema pe Felix deoparte si-i dadu trei sute de lei.
- Dar te rog mult sa nu-i spui nimic lui papa!
- Nu ti i-a dat el?
- Ba da, ba da, nici vorba! Fii cuminte si fa asa cum iti spun eu iti explic alta data.
Otilia deveni pentru Felix, incetul cu incetul, adevarata stapana a casei, careia ii incredinta toate dezideratele lui, evitand pe mos
Costache, totdeauna voit balbait si gata sa se strecoare printre degete. Dar mai incerca fata de ea o atractie care deveni din ce in ce mai tiranica. Noaptea, chipul Otiliei il urmarea in tot timpul, cu temerea totodata de a nu-l pierde. Simtea o ciudata nevoie a prezentei fetei, si adesea nu putea dormi. Din gradina de jos, cand se adunau seara obisnuitii partidei de tabinet, auzea aproape numai glasul Otiliei. Cand fata urca vijelios scarile sau cand ii
74 G. Calinescu vorbea, avea tresarituri. Avu impulsiunea de multe ori sa-i sarute mana. De cate ori Otilia iesea in gradina, Felix, nerabdator, cauta un pretext de-a iesi si el, si il gasea in dorinta de a citi jos. Otilia era de o familiaritate, de o lipsa de jena care il tulburau; din pacate insa nu avusese el insusi prilejul de a se apropia mai mult de ea, fiindca fata lipsea mai toata ziua de acasa, iar cand venea, era inconjurata de toti ceilalti. Familiaritatea Otiliei avea o nuanta protectoare, ca pentru o fiinta inofensiva de care nu te temi. Neputand sta cu
Otilia, Felix sedea cu lucrurile ei. Ii placea parfumul nedefinit pe care-l lasa ea multa vreme dupa trecerea ei, dezordinea gratioasa din care reconstituia miscarile ei, semnaturile, lucrurile uitate prin carti. Odata, Otilia il trimise pe Felix sus, sa-i aduca un degetar. Tanarul gasi in odaie o amestecatura comica. Un pantof era in pat, pe o carte deschisa, pus probabil ca sa nu se inchida volumul legat prea dur. Covorul era semanat cu note muzicale, rasfirate nebuneste, spre a gasi in pripa ceva. In cutia in care trebuia sa caute degetarul, erau aruncate laolalta ace, batiste subtiri, carti de vizita, bucati de ciocolata muscate cu dintii. Felix se simti mai aproape de
Otilia aici in odaie, decat langa fata insasi. Otilia ii dadea din cand in cand mici insarcinari, cand pleca in oras, pe care incepuse a le astepta cu nerabdare si a le provoca. Nu scapa uneori de reprosuri amicale.
- Felix, panglica e prea deschisa, nu esti tare in nuante.
- Ma duc s-o schimb.
-As! O dau lui Titi sa mi-o zugraveasca, si, daca nu ploua, merge. Sa vezi ce incantat e!
Intr-adevar, Titi lua panglica foarte serios si, cu devotament, o trata in acuarela, expunand-o putin la soare. Lui
Felix, aceste servicii i s-ar fi parut o concurenta neleala, daca
Otilia n-ar fi privit pe Titi cu ironie. In schimb, Otilia rasplatea
Enigma Otiliei 75 pe Felix cu gingasii neprevazute. Ii aducea din oras fel de fel de maruntisuri, fie macar o bomboana. Odata ii darui o cravata.
Intr-o zi, Felix se auzi strigat nerabdator de glasul
Otiliei.
- Felix, Felix, vino mai repede, ca ma grabesc!
Vazu pe Otilia in trasura cu doi cai albi, care era inchiriata de Pascalopol, si sedea oricand la indemana ei, agitand un pachetel cu mana. Felix alerga intrigat si descoperi ca fata avea in mana un pachet de ciocolata fina.
- Rupe din el nu tot nu tot!
Apoi Otilia incepu sa rontaie cealalta jumatate si porni iar cu trasura.
Otilia amesteca o seriozitate rece, blazata cu cele mai teribile copilarii. Intr-o zi imbraca papusi, in alta mustra pe mos
Costache ca se murdareste pe haine cu scrum de tigara si-l scutura intorcandu-l in toate chipurile, ca pe un copil, spre rasul de placere al aceluia. Alta data Otilia fu nemultumita de gospodaria Marinei si, punandu-si un sort inainte, se aseza serios pe treaba, cerand concursul lui Felix. Dar se plictisi curand. Din usa vazuse stralucirea ierbii grase din fundul gradinii si avu o dorinta.
- Vai, Felix, parca e la tara! As vrea sa merg cu picioarele goale prin iarba! Si numaidecat aruncandu-si pantofii din picioare si tragandu-si jos ciorapii, pe care-i parasi in bucatarie, alerga in gradina.
Marina facu spre Felix un mic semn, cu intelesul ca Otilia nu-i in deplinatatea facultatilor mintale. Otilia uita dupa aceea de gospodarie si incepu sa cante nebuneste la pian.
Fata se interesa de aproape de activitatea lui Felix, ii scruta mereu intentiile, ii aducea carti si, cand nu le avea ea insasi, mergea nu se stie pe unde si le imprumuta.
- Vezi tu, zicea ea cu o comica maternitate, eu mi-am pus


76 G. Calinescu in gand sa scot din tine un om ilustru. Asta o sa-i faca mult sange rau tantei Aglae. Insa trebuie sa m-asculti.
Pascalopol venea mereu, cu foarte rare lipsuri, primit de toti cu o atentie nesfarsita. Familiaritatea Otiliei fata de el, care nu depasea de altfel stilul ei general, il indispunea din ce in ce mai mult pe Felix. Pascalopol trata pe tanar, la inceput, cu politete rezervata, aruncandu-i cate o vorba, cate o privire fugara. Cu trecerea zilelor, capatase probabil convingerea inofensivitatii lui Felix si incepu sa-l priveasca prietenos si chiar patern. Auzind in treacat ca Felix ar dori sa citeasca un anume volum de Anatole France, i-l aduse pe neasteptate.
Felix fu surprins, dar Otilia coplesi pe Pascalopol cu calinerii, asezata pe marginea scaunului lui si scuturandu-i haina de impuritati inexistente.
- Ce gentil esti dumneata, domnule Pascalopol, vezi, de aceea te iubesc eu!
Vorbele acestea le spuse cu atata copilarie, ca nu avura nici un sens erotic, dar Pascalopol fu multumit si invalui si pe
Otilia, si pe Felix in privirea lui satisfacuta. De acum incolo
Pascalopol se interesa foarte serios de Felix, sedea cu el de vorba in asteptarea Otiliei si ii aducea din cand in cand carti.
- Pascalopol, de ce nu te-nsori? zise intr-o sedinta de tabinet Aglae. As fi curioasa sa vad ce harababura de holtei este la dumneata acasa!
- Te poftesc sa vezi, cocoana Aglae, dar te asigur ca e mai multa disciplina ca la atatea femei.
Aurica deschise ochii mari, ca si cand invitatia o cuprindea si pe ea; Aglae, care urmarise altceva, batu in retragere:
- La varsta mea, nu ma mai priveste cum traiesti dumneata.
Sa mearga altele mai tinere.
- Merg eu! sari Otilia.
- Te rog! o implora Pascalopol, mai mult din ochi.
Enigma Otiliei 77
Aurica deveni acuta:
- O domnisoara singura la un cavaler nu prea e frumos!
- Vine si Felix! corecta Otilia.
- Maine trimit trasura sa va ia.
Astfel se facu ca intr-o dupa-amiaza, Felix si Otilia, asezati in larga trasura, strabateau Calea Victoriei de la capatul dinspre
Dambovita pana in apropiere de Biserica Alba. Aci se coborara in fata unei cladiri cam fumurii, numai cu doua caturi, dar inalte, in gangul careia intrara. Otilia i se paru lui
Felix orientata. Suira pe o scara cu balustrada de fier forjat si se oprira in fata unei usi mari de la etajul I, pe care o mica tablita de email arata numele simplu: Leonida Pascalopol.
Casa, azi stearsa fata de noua arhitectura a capitalei, infatisa atunci ultimul confort. Ferestrele si incaperile erau inalte, usile largi si cu frontoane de lemn bogat ornamentate, tavanurile decorate cu stucuri. Peretii erau tapetati cu hartie dungata, si de tavan atarnau lampi electrice cu abajururi plisate.
In anticamera apartamentelor se vedeau chiar picturi murale alegorice, cam conventionale si reci, dar de factura ingrijita.
La capetele scarii vegheau doi copii de marmura, tociti si luciosi ca de ceara. Otilia suna apasat soneria electrica. Se auzira pasi grabiti si grei, si Pascalopol insusi deschise usa, imbracat intr-un halat larg de matase fina, legat la mijloc cu un mare cordon, pomadat si parfumat cu profunziune. Un fecior cu vesta dungata astepta cuviincios indaratul lui. Pascalopol ii facu un semn, si acesta disparu, in vreme ce el insusi conducea pe tinerii oaspeti prin apartamentul lui. Interiorul i se paru lui Felix cu mult mai rafinat decat si-ar fi putut inchipui, cunoscand numai omul, asa de rezervat si conventional. In loc de dormitor, avea o sofa joasa enorma, care ocupa o portiune din odaie. Un mare chilim vechi, de buna calitate, in culori dulci de otava, o acoperea. Peretele din fund era invelit
78 G. Calinescu intr-un vast casmir de care atarnau arme vechi: iatagane, pistoale cu manere sidefate, o tolba cu sageti exotice. Pe o masuta turceasca, o mare tipsie de arama tinea in mijloc un ibric oriental. Din tavan, deasupra sofalei, in dreptul marginii ei exterioare, atarnau nenumarate candele de argint de marimi deosebite. Cateva scaune in X, incrustate cu sidef, erau risipite de-a lungul peretilor pe care atarnau cateva mici picturi de privelisti de pe Bosfor. Biroul avea o masa simpla de stejar, incheiata insa rustic, cu ajutorul unor pene de lemn. Pe ea se aflau un teanc de registre si, la un capat, o mare masina de scris, "Yost". Pe pereti se vedeau tablouri alese cu gust, o copie veche dupa Salvator Rosa, reprezentand un peisaj marin napolitan, un Grigorescu autentic, o cula de
Juan Alpar si alte cateva tablouri, centrate in jurul unui portret mare al unui tanar student de universitate germana, in uniforma de asociatie goliardica, masliniu la fata, cu trasaturi fine si ascutite.
- Aici esti dumneata, nu-i asa? intreba Otilia pe Pascalopol, ca si cand mai vazuse tabloul si alta data.
- Da, eu sunt pe cand eram student la Bonn. Tabloul mi l-a facut un prieten italian pe care l-am cunoscut acolo.
Am si alte lucruri de el la mosie, unde l-am invitat odata.
- Vrei sa vezi mosia? intreba Otilia pe Felix intr-un fel care intari acestuia o banuiala.



Intelegand numaidecat aluzia Otiliei, Pascalopol le arata un album mare cu fotografii. Erau fotografii ale conacului
(intr-un vast stil romanesc, cu pridvor si boltA), a unui lac, a unor vite si cai de rasa, a grajdurilor, a cainilor de vanatoare si a altor elemente de inventar, cu inscriptiile trebuitoare, aratand o mare avere si o mare grija. La sfarsit insa se aflau un roi de mici fotografii format vizit, cafenii, cu figuri de
Enigma Otiliei 79 persoane si cu inscriptii grecesti si frantuzesti indicand ca provenienta Stambulul si Atena.
- Sunt rude de-ale mele, lamuri Pascalopol pe tinerii privitori, am in mine putin sange grecesc. Dar sa va arat alte lucruri care va intereseaza mai mult.
Pe intinderea unui intreg perete, incalecand chiar usa, se vedea un sistem de dulapuri fin intarsiate, inchise peste tot.
Pareau depozite elegante de acte. Pascalopol deschise cateva usi, descoperind rafturi intesate cu carti. Erau acolo volume frantuzesti, nemtesti, chiar si englezesti, multe tratand chestiuni serioase si de specialitate agronomica, medicina veterinara, economie politica. Erau si opere istorice si filologice si foarte multa literatura. Felix privi cu aviditate rafturile, lucru ce parea a incanta pe Pascalopol. Otilia pretinse carti:
- Mi-ai fagaduit ca-mi dai cateva romane nemtesti.
- Te rog! se ruga dupa obiceiul sau Pascalopol, cu mainile impreunate la piept, si era gata sa-i scoata un morman de volume. Insa Otilia il opri, razgandindu-se deocamdata si oferindu-se sa vina in alta zi. Pe un raft, Felix zari si un flaut, desfacut in doua fragmente.
- Cantati din flaut? intreba el.
- Cateodata, in ceasurile mele bune. Sunt si eu un fel de boem.
Pascalopol ii ruga sa se aseze putin, pana la pregatirea ceaiului, si incepu sa dea, mai mult pentru Felix, cateva informatii autobiografice, vazandu-l cam surprins. Mostenise de la parinti o mare mosie si fusese destinat sa faca studii fara nici o utilitate practica. Fusese in Germania doi ani student in litere, apoi renuntase si se inscrisese la Drept la Paris.
Se plimbase prin mai toata Europa si fusese si casatorit, inainte de a-si sfarsi studiile, cu o femeie de care se despartise sau ramasese vaduv (nu spunea limpede lucrurilE).
80 G. Calinescu
- Si era frumoasa sotia dumitale? striga Otilia din dormitor, unde fugise pe nesimtite, scotocind, si unde sarea acum tare pe sofa, ca sa-i incerce elasticitatea.
- Era foarte frumoasa, fireste, nu ca dumneata, dar nu ne-am putut intelege.
- Bietul Pascalopol! compatimi Otilia, uitand pe "domnul".
Murindu-i tatal si trebuind sa ingrijeasca de mama si de mosie, Pascalopol renuntase la studii si se intorsese la mosie, unde-l chema datoria.
- Insa cand am ragaz, citesc si cultiv si eu muzele in felul meu si mai ales ma bucur vazand pe cei tineri.
Din dormitor se auzeau rabufnituri de sertare si fredonari extravagante.
- Apropo, domnisoara Otilia, striga Pascalopol, ce faci cu
Conservatorul?
- Frumoase camasi ai, raspunse Otilia, intre doua masuri.
- Domnisoara Otilia, marturisi Pascalopol lui Felix, e o mare strengarita.
Feciorul, care se parea a fi un om de la mosie, mai istet, imbracat in livrea, ii chema la ceai, si Felix avu si in sufragerie prilejul sa-si dea seama ca modestul Pascalopol din strada Antim era acasa la el un om foarte subtire. In locul obisnuitei garnituri, mosierul stransese mobile de felurite stiluri si vechimi, bine armonizate, printre care un fel de armoar sculptat in stilul Renasterii si pe care, zicea gazda, l-a cumparat in Normandia. Pe dulapuri, in cuiere taranesti, se ingramadeau ulcele ardelenesti si poterie occidentala, printre care cateva tipsii perugine de la inceputul secolului al XVIlea.
Ceaiul insusi fu servit in cesti de portelan subtire japonez.
Pascalopol scoase dintr-un dulap un bocal de farmacie
Enigma Otiliei 81 italiana din secolul al XVIII-lea si-l dadu tinerilor sa-l miroase.
Era ceai fin oriental, pe care-l capata pe cale particulara.
- Eu stiu ca dumneata vrei si bomboane, ca copiii mici, observa razand Pascalopol si impinse in dreptul Otiliei un alt bocal farmaceutic.
Purtarile blande ale mosierului, epicureismul lui de om cult incantau pe Felix si-i dadeau ascunse nazuinti. Prin contrast, ii rasarea in minte figura spana a lui mos Costache, care lipea mereu cu buza lui groasa tigari noduroase si arunca scrumul peste tot. Intelegea foarte bine admiratia Otiliei pentru Pascalopol, insa il intuneca fiecare simptom al unei familiaritati mai stranse intre fata si mosier.
- Am cunoscut pe tatal dumitale, pe bietul Iosif! vorbi
Pascalopol lui Felix. Semana putin cu dumneata. Ce zici, domnisoara Otilia? (Otilia sarise de pe scaun si intorcea blidurile de arta pe toate fetele.) Era un om foarte cumsecade, si mai ales muncitor si ambitios. Ar fi ajuns un doctor celebru, daca imprejurarile nu l-ar fi aruncat acolo unde n-avea destul teren de activitate. Biata dumitale mama a fost o femeie bolnava toata viata. Vezi dumneata, domnule Felix, venim in lume cu ganduri mari, facem sfortari, dar cand sa infaptuim, o datorie neprevazuta fata de ai nostri ne impiedica. Atunci nu ne mai ramane decat sa dam cale libera altora si, daca se poate, sa-i ajutam. Un astfel de ratat sunt si eu, insa vreau ca aspiratiile mele de natura artistica sa se realizeze in domnisoara Otilia. Dar unde este domnisoara Otilia?


Intr-adevar, Otilia disparuse in odaia vecina. Pascalopol se duse dupa ea. Se auzira deodata rasetele zgomotoase ale celor doi si Otilia aparu, urmata de mosier, cu un sal turcesc pe umeri.
- Te rog sa ma crezi, ii spunea Pascalopol deloc suparat de aceste strengarii, ca-ti sta admirabil. Pot sa indraznesc sa ti-l ofer?
82 G. Calinescu
Otilia il ruga sa se apropie de ea si-i sufla ceva la ureche.
Pascalopol aproba incantat. Felix insa fu iarasi jenat, ca de o complicitate a celor doi impotriva-i.
In sfarsit, Otilia se hotari sa plece. Despartirea era de altfel provizorie, fiindca Pascalopol isi propunea sa vina seara tarziu, ca de obicei, la mos Costache.
- In curand am sa merg la mosie, zise din usa Pascalopol, as dori sa vii s-o vezi. Ar putea sa vina si domnul Felix.
- Vai, ce bine-mi pare! se exalta Otilia, batand din palme, si lui Felix i se paru ca, apropiindu-se de mosier, il sarutase usor pe obraz. Insa tanarul, spre a nu impiedica aceste familiaritati, se coborase mai repede pe scara.
- Pascalopol, ii marturisi Otilia lui Felix, care sta sumbru, in vreme ce trasura aluneca in trapul cailor, este un barbat chic. Si ce singur e, saracul!
A doua zi, stand turceste pe sofaua ei, Otilia vorbea lui
Felix, pe mainile caruia petrecuse o jumatate de ibrisin:
- Mi se pare ca nu-ti place Pascalopol. De ce?
- Nu am nimic cu el. Insa
- Insa?
- Ma intreb daca nu gresesti aratand atata familiaritate unui om in varsta. El ar putea sa interpreteze asta altfel.
Otilia rase, fara malitie.
- Ai inceput sa vorbesti ca Aurica. Pascalopol e un om de lume, care-mi place. E asa de bun!
- Poate te iubeste!
- Posibil! Dar pe tine ce te priveste? N-ai vrea sa am un barbat ca Pascalopol?
Felix tacu imbufnat.
- Felix, il compatimi Otilia, esti un mare prost; vezi ca-mi incurci firele. Poate ca Pascalopol ar vrea sa ma adopte. N-ar fi chic? Otilia Pascalopol! Ah, ce mult mi-ar placea sa am trasura!
Enigma Otiliei 83
Seara, Pascalopol veni iarasi. Aurica, schimbandu-si obiectivul, vestea pe toti ca aduce prajituri facute de mana ei.
Otilia fu de o veselie nebuna si statu tot timpul la spatele lui
Pascalopol, soptindu-i la ureche si asezandu-se pe scaunul lui, spre ciuda crunta a Aglaei si Aurichii. Lui Felix i se paru din nou ca, pe cand Otilia pleca putin capul inspre obrazul lui
Pascalopol, acesta si-l apropia de al sau, intr-un gest de voluptate tactila. Felix pleca neobservat si se ascunse in odaia lui, fara a mai astepta prajiturile Aurichii.
Suindu-se in pat, imbracat si citind o carte, adormise cu lampa aprinsa. Il trezira batai usoare in usa, dupa miezul noptii.
- Te-ai culcat? Eu sunt, Otilia.
Felix se repezi la usa.
- De ce-ai plecat, il mustra Otilia, de ce faci astfel de gesturi? Prajiturile Aurichii erau foarte bune. E singura ei calitate!
Otilia tinea in mina o farfurie cu prajituri.
- Uite, ti-am adus si tie!
Si, intinzandu-i farfuria prin intredeschizatura usii, fugi repede spre camera ei.
Aflandu-se intr-o dimineata pe Calea Victoriei, unde privea in vitrina unei librarii, Felix zari pe partea opusa pe Otilia.
Mergea grabita in directia Ministerului de Finante. O banuiala se ivi pe data in mintea tanarului: Otilia se duce la Pascalopol.
O ispita, mai tare decat el, il indemna s-o urmareasca.
Otilia inainta mereu, trecand de Ateneu, apropiindu-se de
Biserica Alba si traversand chiar pe partea casei lui Pascalopol.
Dar nu se opri in nici un fel, nici nu privi macar spre casa, ci cu acelasi pas merse mai departe si intra in magazinul unei modiste. Felix se rusina de ipotezele lui si, renuntand la urmarire, se intoarse inapoi. Trei sferturi de ora mai tarziu,
84 G. Calinescu in apropierea Teatrului National, un brat subtire se strecura pe linga al sau. Intoarse capul si se gasi langa Otilia.
- Aseara, Pascalopol mi-a spus ca in curand ne va chema la mosie! Cum o sa merg, daca tu nu poti sa-l suferi? Oare putina afectiune pentru un om trebuie numaidecat suspectata?
Ce-mi pasa ce zice lumea care ma vede cu tine la brat?
Si cu toate astea, cu tine e ceva mai grav decat cu Pascalopol, care poate sa para tata-meu. Pascalopol e un om de mare caracter, care a fost foarte bun cu mine Odata iti voi spune mai multe. Ei, acum vii la tara?
- Vin, zise Felix.
Seara, Felix simti nevoia de a marturisi cuiva noua incredere in Otilia, sentimentele profunde care il mistuiau in legatura cu ea. Neavand insa pe nimeni, deschise un caiet gol si scrise pe el: "Trebuie sa stimez totdeauna pe Otilia si sa am incredere in ea".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.