Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Enigma Otiliei - CAPITOLUL 17 de George CALINESCU



Felix visa inspre ziua diguri lungi, pe care se spargeau mari valuri, debutand cu urlete si scurgandu-se sfaramat cu zornaitul unei grindini de sticla. Apoi apele se retrasera cu totul, taratoare ca fumul, si lasara descoperit fundul marii, care se vedea plin de creste inegale. Cobora ndu-se din zbor asupra lor, Felix vazu ca varfurile de stanca erau de fapt turle de biserici in care se clatinau clopote de toate marimile, scotand valuri de sunete, mai apropiate sau mai indepartate. Clopotnit ele se prefacura in dansatori, acoperiti din cap pana in picioare de zurgalai, in fata carora Otilia se invartea cu niste castaniete in mana.
Felix stia ca doarme si viseaza, si se silea sa opreasca mai mult fiece metamorfoza. Deodata, insa, ochii ii fura loviti de suliti de lumini, si se recunoscu in patul lui, desi nu rupsese toate legaturile cu visul.
Curios, valurile de sunete rasunau mai departe, alcatuind frazele din
Folies d'Espagne de Corelli. Felix isi stranse si mai tare ochii ca sa se bucure de vis, insa simti in picior raceala tabliei patului. Printre genele obosite de atata strangere silnica, se zareau contururile camerei decolorate de prea multa lumina. Simti ca era treaz si valul de sunete e o realitate. Sari din pat. O mana usoara, furtunoasa executa partea allegro moderato, scotand picuraturi vitroase. Inima lui Felix batu sa se smulga din loc. Mana aceasta obisnuita cu fraza clasica, exercitata la muzica inalta, pasionata in geometrie, era numai a Otiliei. Ssi apuca lucrurile sa se imbrace, si de nervozitate si le puse pe dos, intarziind operatia.
Sn cele din urma, de bine, de rau, fu imbracat. Fara sa se mai spele, cu parul valvoi, alerga jos pe scari, apropiindu-se de sursa din ce in ce mai sonora de armonie. Usa odaii cu pianul era data de perete.
Snauntru, ghemuita pe taburet, imbracata insa ca de oras si cu palaria


98 pe cap, Otilia in persoana isi legana moale mainile pe deasupra claviaturii, imbatata de sunete, subliniind cate o masura cu pan, pan, pan.
- Otilia! striga aproape fara voie Felix.
Sunetele murira deodata, si taburetul, printr-o miscare brusca, se suci pe axa infatisind-o pe Otilia stand turceste.
- Felix! raspunse fata si sari in picioare.
Tanarul se apropie exaltat de ea, si Otilia intinse bratele spre el.
Cand mainile ii atinsera umerii, fata se opri putin intimidata de timiditatea lui Felix. Apoi il saruta usor pe un obraz, usor pe un altul si, in cele din urma, pe gura. Mos Costache scoase o clipa capul pe usa si fugi. Otilia il tinea strans pe Felix la oarecare distanta ca sa-l poata privi bine:
- Felix, mi-era dor de tine. Ce-ai facut tu atata vreme?
Otilia merse inspre taburet, reasezandu-se pe el si tragand dupa sine si pe Felix, care se lasa jos pe covor, cu capul in poalele ei.
- Felix, uita-te la mine, ce-ai facut in lipsa mea? Si fata, apucandu-l de barbie, ii ridica in sus capul.
Felix isi reinfunda obrazul in poalele ei. Era coplesit de emotie, dar devenit mai matur acum, mai capabil de a-si analiza sentimentele, se scula si facu recapitularea linistit:
- Otilia, ce eram sa fac? Te-am asteptat. Eu am crezut ca tu ma iubesti, am avut incredere in tine, si de aceea cand ai plecat pe neasteptate cu cu
- Cu Pascalopol, preciza razand Otilia.
- Da. Cand ai plecat, am fost amarat. Nu te-am uitat niciodata, toate gandurile mele au fost numai pentru tine, insa eram demoralizat.
Plecarea ta, trebuie sa recunosti, era ciudata, nu mi-ai explicat niciodata nimic. Cu toate ca o speranta absurda imi spunea altfel, in ultima vreme nu credeam ca ai sa mai vii.
- Ce prost esti!
- Eu am crezut in tine, am fost devotat cuvantului dat (aici Felix avu un scrupul si se opri putiN). Poate am gresit o clipa, sunt gata sa-ti
99 marturisesc, dar n-a fost nimic serios. O eroare, mai putin decat atat, o desperare, fiindca tu nu-mi scriai nimic.
Otilia rase.
- Stiu eroarea, te iert solemn!
- Ce stii? De unde stii?
- Ei, mi-a spus Stanica! Nu stiu cum a aflat ca vin, si azi-noapte a fost la gara cu un buchet mare de flori. Bineinteles, mi-a spus lucruri pentru o saptamana. Mi-a spus si de o aventura a ta cu Georgeta, insa tu stii ca eu pot deosebi ce e adevarat de ce e palavra in vorbele lui
Stanica. N-am crezut nimic.
- Era totusi adevarat, pana la un anume punct.
- Ah, Felix, ramai mereu un copil! Nu poate fi nimic adevarat din punctul de vedere care ne priveste. |i-am spus ca te iubesc, nu sunt dadaca ta.
Otilia il trase pe Felix de o mana, asa cum sedea cu genunchii pe taburet, il saruta, apoi cu cealalta mana zdrangani fantezist pe pian, incheind:
- Va sa zica, totul e in regula!
Dupa putina gandire, Otilia zise:
- Apropo, am primit o scrisoare foarte caraghioasa de la tanti
Aglae et compania, insa cineva semna in ea: Isus Cristos. Probabil, in bataie de joc. Cine sa fie? Pe Titi nu-l cred in stare de astfel de originalitati.
Felix fu de parere ca nu putea fi decat Simion, care devenise, intr-adevar, Mantuitorul. Otilia se arata profund impresionata de nenorocirea batranului, fricoasa chiar.
- Felix, intreba ea, e posibil ca cineva sa innebuneasca asa, dintr-o data?
Felix asigura ca nu, si ca Simion era, propriu-zis, bolnav organic.
Otilia paru convinsa si adauga:
- Asa spune si Pascalopol.
Tanarul se incrunta:
- Otilia, zise el, eu n-am nimic cu Pascalopol, dimpotriva, ii sunt
100 chiar indatorat. E un om asa de simpatic, incat nu mi s-ar parea deloc nepotrivit ca o fata ca tine sa-l iubeasca.
- Aha! facu ironic Otilia.
- Snsa, recunoaste si tu, ca totul e ciudat si ca cea mai tare credinta sovaieste. Te-ai dus la Paris si ai stat atata vreme cu Pascalopol. Sn ce calitate? Sl iubesti? A crede asta inseamna sa nu mai cred in vorbele tale. Sn tot cazul, el trebuie sa te iubeasca. Pentru mine, Otilia, ai inceput sa devii o enigma. Si Pascalopol, si eu suntem indreptatiti sa credem ca ne iubesti si, totusi, nimeni nu stie sigur. Te rog, Otilia, spune-mi sincer, nu ma face sa sufar! De ce te duci mereu cu Pascalopol, de ce te porti cu el in asa fel incat sa-i trezesti sperantele?
Otilia se rasucise incet pe taburet si canta la pian, fara sa raspunda.
Felix lasa capul peste claviatura, cu bagare de seama, ca sa nu raneasca degetele incapatanate ale Otiliei, si ingenunchind langa ea, ii cuprinse picioarele.
- Otilia, te rog, e adevarat ce spune lumea, ca te-ai logodit cu
Pascalopol?
Fata se uita bland si lung, cu ochii ei albastri, in ochii lui Felix, si spuse simplu si linistit:
- Nu e adevarat, Felix. Acum esti multumit?
- Ar trebui sa fiu multumit, si totusi, este ceva care ma lasa in indoiala. Va sa zica, tu esti capabila sa dai unui om ca Pascalopol credinta ca-l poti iubi, fara sa fie adevarat.
- Pascalopol, zise Otilia, putin cam iritata, nu crede ca-l iubesc. El se poarta cu mine asa cum s-a purtat de cand eram mica, de cinci ani.
Mi s-ar parea curios sa fie altfel. Am venit acasa vesela, si ma intristezi din nou.
- Otilia, regreta Felix, iarta-ma, n-am voit sa te supar. |i-am spus cu sinceritate ce-am gandit in lipsa ta.
- Felix, implora Otilia, de ce nu vrei tu sa fii cuminte? Am atatea sa-ti spun! Haide cu mine sus.
Si fata, apucandu-l de mana, ca de obicei, il trase si incepu sa alerge cu el pe scari in sus.
101
Sn odaia Otiliei, pe pat, erau deschise doua geamantane noi. Fata arunca cu furie toate lucrurile de deasupra, spre a gasi ceva, si in sfarsit scoase un morman de cravate si unul de fotografii. Cravatele le arunca pe toate in jurul gatului lui Felix, care insa n-avu vreme sa le admire, fiindca Otilia ii trecea, una cate una, fotografiile, in care erau fixate momentele mai tipice ale petrecerii ei in Franta. Curios,
Pascalopol lipsea sistematic din aceste scene, ceea ce se explica, spunea
Otilia, prin faptul ca fotograful era chiar Pascalopol. Bucuria intimitatii le fu tulburata de aparitia lui Stanica.
- Ei, zise el triumfator lui Felix, nu ti-am spus eu ca are sa se intample ceva extraordinar in curand? He, hei, Stanica e totdeauna bine informat. Stiti c-am facut pe detectivul. L-am gasit pe Titi.
- Unde e?
- E acasa, il trateaza soacra-mea cu zeama de lamaie.
Stanica povesti scurta odisee a lui Titi. Nu fusese decat o banala escapada. Titi se intalnise cu Sohatchi, care il batuse pe umeri amical si-i facuse teoria obiectivitatii. Sntre ei, zise el, nu putea fi nici un conflict. Ce fusese intre Titi si sora-sa, nu-l interesa. Sunt lucruri care se intampla des, fara ca prin asta sa se rupa legaturile dintre prieteni.
Ei, in definitiv, n-aveau decat pareri bune despre el, si chiar Ana, "pe onoarea mea", a regretat ca s-au certat. Cum? Un barbat cu o femeie, care au trait impreuna o vreme, trebuie sa-si scoata ochii? Sohatchi reinvie amintirile de scoala, ce placeau atat de mult lui Titi, il trata cu vin si-l ameti atat de bine, incat il duse acasa la ei, la fostul lui camin.
Acolo, culmea, dadu ochii chiar cu Ana, care il primi foarte jovial. Era maritata din nou, dar sotul avea casa in oras. Acum avea sa vina si el aici s-o ia. Titi se sperie, insa toti il asigurara ca nu e nimic, ca, dimpotriva, noul sot zisese: cum se face ca nu cunosc eu pe Domnul
Tulea, fostul tau barbat? As fi onorat, am auzit ca e pictor de seama si baiat de familie buna. Ana merse pana acolo incat, in graba, oferi lui
Titi cateva mici atentii de ordin erotic, de care acesta era atat de lipsit de multa vreme. Veni si sotul, se arata incantat si generos, comanda de baut, se scandaliza la ideea ca Titi sa plece asa de repede si, cand
102 dupa o noapte de bautura, constatara ca s-a facut ora patru dimineata, toti sfatuira pe Titi sa ramana pana se face bine ziua. Sotul disparu, si
Titi avu, pentru doua ore, iluzia ca este iar casatorit. Ce urmarea Ana?
Stanica pretindea ca sunt la mijloc planuri infernale. Sn fond, se pare ca nu era nimic altceva decat o lipsa de tinuta morala, de mica burghezie, amestecata si cu speranta ascunsa de a trage un mic folos.
Dupa ce se despartise de Titi, Ana incepuse sa se slujeasca de amintirea lui ca de o distinctie. Fiindca auzise vorbindu-se de Otilia, de mos
Costache si de ceilalti cu nuanta de respect burghez, se simti datoare sa explice lumii ca-i cunoaste, doar a fost casatorita cu Domnul Tulea, dar a fost nevoita sa se desparta prin buna intelegere, fiind interese mari de mostenire, care nu se pot spune. Ana inventa fel de fel de absurditati in privinta asta. Noul sot, care era un om de aceeasi mentalitate, ii batea in struna. Erau toti oameni pentru care orice cunostinta era pretioasa, fiindca poti sa te lauzi c-o ai, si a caror unica petrecere in viata era de a vizita azi pe unul, maine pe altul. Sohatchi ar fi socotit cunostinta si pe acela cu care s-ar fi batut, dupa terminarea conflictului, atata sociabilitate era in el. Odata, calcat pe picior, injurase pe drum pe un individ, care raspunsese si el cu multa culoare argotica.
Sohatchi uita incidentul, dar tinu minte figura, si intr-o zi apuca pe individ de brat, vorbi cu el, il invita intr-o bodega mirandu-se mereu de unde-l cunoaste. Chestiunea se lamuri, dar rivalii efemeri ramasera prieteni. Familia Sohatchi era, cu toate ridicarile prin profesii, inca de structura mahalageasca, recalcitranta la raceala protocolara, incat e foarte cu putinta ca numai acesta sa fi fost tot misterul retinerii lui
Titi. Snsa Aglae, putin complicata sufleteste, dar cu purtari de familie veche, fu implacabila. Pe Titi nu-l invinovati deloc ca acceptase invitatia, ci blestema pe Ana si toata stirpea ei c-au indraznit sa ameteasca un baiat slab, scapat de sub ochii "mamei lui". Sl sui pe Titi care, in fond, satisfacut fiziologiceste, se simtea bine, in pat, ii puse in jurul capului felii de cartof, ii dadu tisane si-i recomanda ca, alta data, sa fie mai prudent. Aglae luase in stapanire desavarsita pe Titi, avand aerul de a spune ca, fara ea, Titi e un nefericit.
103
Otilia rase si intreba ce fac ceilalti. Stanica ii comunica cum ca toti o iubesc superlativ si regreta c-au jignit-o, si mai ales ii transmise dorinta
Aurichii de a o vedea. Otilia n-avea nici un fel de fiere si uita repede rautatile altora. Consulta din ochi pe Felix si zise ca niciodata n-a fost suparata, ceea ce determina pe preagrabitul Stanica sa dispara numaidecat si s-o aduca pe Aurica. Toata extraordinara revolutie sufleteasca a lui Felix, la aparitia ca din vis a Otiliei, incepu sa fie amarata de aceste intrevederi, care ii pareau ceva din drepturile lui.
Otilia intui nemultumirea lui Felix si-l mangaie repede si pe furis pe o mana, in sensul ca de el va avea ea grija mai tarziu. Aurica intra in odaie aproape umilita, saruta pe Otilia pe amandoi obrajii si paru sa nu mai aiba nimic din rautatea ei. Slabise si mai tare, gropi mari, vinete ii inconjurau ochii, si era o mizerie s-o vezi vopsita violent pe fata, ca sa para tanara. Otilia fu pe loc induiosata si, fiindca simtea lipsa pana si a raului daca se obisnuise cu el, revederea verisoarei o bucura. Si multumi de cartea postala si de scrisoare, facand-o sa-si lase capul in jos, si atunci Stanica si Felix isi dadura seama ca Aurica scrisese pe furis o scrisoare Otiliei. Scoase din geamantan niste nimicuri, o sticluta de parfum, un guler scrobit de broderie (se purta atuncI) si le dadu generos Aurichii, desi nu avusese intentia aceasta, si lucrurile le cumparase pentru ea. Aurica incepu sa planga, uratindu-si toata fata. Nu plangea de cainta, ci din nervozitate. Daca s-ar fi analizat, ar fi descoperit ca invidia pe Otilia ca intotdeauna, insa acum invidia se prefacuse in sentiment de infrangere, in casa ei. Apasand, fara tact, pe partea cea mai dureroasa a sufletului ei, Stanica ii declama aceste ineptii:
- Aurico! Nu mai plange, ca Stanica vegheaza. Viitorul tau abia acum incepe. Am pentru tine niste partide stralucite.
Aurica, insa, incetase numaidecat sa planga si examina cu lacoma curiozitate obiectele Otiliei. Acum fu ea aceea care arunca o vorba neplacuta:
- Si cand sunteti decisi sa faceti nunta? intreba in mijlocul unui oftat cu tril, ca dupa plans.
104
- Nunta? Cu cine? intreba mirata Otilia, observand paloarea subita a lui Felix.
- Cu Pascalopol! zise, cu o reala nevinovatie, Aurica.
- Ah, se supara Otilia, m-ati innebunit cu Pascalopol asta! Am inceput sa-l urasc, saracul! Cine v-a spus ca ma marit cu Pascalopol? E o vorba fara sens. Snainte nu va mirati deloc cand Pascalopol ma tinea pe genunchi, si acum, ca sunt nubila, trebuie neaparat sa vedeti lucruri suspecte. S-a obisnuit cu mine si cu noi toti, cum ne-am obisnuit si noi cu el. Asta e tot. Nu ma pot lipsi de el, cum nu ma pot lipsi de papa.
Daca asta trebuie neaparat sa duca la nunta, atunci nu mai stiu ce e prietenia si mai ales respectul. As vrea sa descopar ca mama il insela pe tata, ca Pascalopol e tatal meu adevarat. Atunci as fi, in sfarsit, eliberata. As putea sa-l iubesc in tihna pe bietul meu Pascalopol, fara insinuatii.
- Sa fac eu cercetari! se oferi Stanica.
Otilia striga lui Felix:
- Draga, da-i o cravata, din partea mea, ca sa nu ma mai persecute.
- Cum! sari Stanica. Ai cravate?
Si smulse tot mormanul de pe umarul lui Felix:
- Faine! Minunate! Adevarat pariziene. Otilia fu sarutata, cu un toc sonor, pe frunte.
Stanica dadu sa fuga pe usa cu cravatele, dar Otilia ii smulse cateva din ele:
- Nu toate, Stanica, ce faci? Mai sunt si altii.
- Care altii, se ratoi Stanica, care altii? Eu pentru tine mi-am pus linistea sufleteasca in joc, am facut aici fapte mari, cu modestie, in tacere. Vei vedea tu ce merit de la tine! Am sa-ti spun o chestie teribila, dar nu acum. Lasa, ca Felix se duce el singur la Paris, va duceti amandoi, nu mai faceti pe misteriosii. Am stiri pozitive. Chestia e studiata, hotarata.
Abia seara tarziu, Otilia scapa de toti si, asezata dupa modelul ei pe sofa, in fata lui Felix, pe care-l chemase, ii povesti toate maruntele bucurii ale plimbarii, mestecand, din cand in cand, cate o bomboana
105 si dand si lui Felix. Acesta asculta si contempla. Otilia se rotunjise putin la fata, asa incat forma osoasa a capului iesea si mai bine in evidenta, devenise mai lucioasa, mai feminina, fara sa-si piarda aerul copilaresc. Ochii ii erau mai ardenti si, in genere, tinuta ei era mai sigura. Sn vorba si gesticulatia ei se citeau o stapanire deplina, o maturitate enigmatica. Cu toata exuberanta fetei, Felix se simtea inferior. Sn ochii Otiliei mocneau judecati despre viata si despre el, hotarari indelung meditate, ironii. Asupra unei astfel de fete, nu putea avea nici un fel de autoritate, seriozitatea ei il paraliza. Oricat compararea i se parea jignitoare, se gandea la Georgeta. Aceea parea si ea emancipata, libera in miscari, protectoare si avea si ea detestabilul tic de a-l apuca de barbie ca pe un copil. Si, cu toate acestea, in ochii ei se citeau o totala neincredere in puterile ei feminine si un respect nesfarsit pentru barbat. Nimic in purtarea Otiliei nu era agresiv sau arogant, gesturile si cuvintele ei erau pline de gratie, insa totul respira prea multa inteligenta. Otilia traia cum canta la pian, zguduitor si delicat, intr-un tumult de pasiuni, notate precis pe hartie, stapanite si justificate. Otilia parea ca "stie multe" si intimida pe barbat, iritand pe femei, care in genere dusmanesc pe orice femeie independenta fata de barbat. Mos Costache, Pascalopol, Stanica, Felix insusi n-ar fi indraznit sa contrarieze pe Otilia. O scurta oboseala a ochilor, o ducere a mainilor la tample, ca un repros, impietrea pe cauzatorul presupus al supararii si-i dadea sentimentul catastrofei. Cand Otilia inconjura cu latul delicat al mainilor ei subtiri gatul lui mos Costache, batranul radea cu toate liniile fetei, dar daca Otilia dezaproba, oricat de bland, ceva, mergea in varful picioarelor, ca in odaia unui bolnav. Aceasta siguranta izbise, din prima clipa, cand intrase in casa lui Giurgiuveanu, pe Felix, si o acceptase ca pe ceva ce-i lipsea, ghicind in ea unul din atributele maternitatii. Felix asteptase de atata vreme pe Otilia, si acum, cand o avea inainte, mai frumoasa si mai binevoitoare pentru el ca oricand, era nemultumit. Otilia din asteptarile lui se supunea inchipuirilor, se misca dupa dorintele lui, aceasta era independenta. Cand
106
Otilia din vis deschidea gura sa spuna lui Felix ca nu-l iubeste, Felix amana sentinta si o contesta, acum Otilia vorbea tare, spunea propozitii satisfacatoare, insa nu asa netezi, cum le-ar fi dorit el.
- De ce ma privesti asa fix? intreba Otilia.
- Nu, nimic! protesta Felix, desi o serie intreaga de nedumeriri ii muncea creierul. Otilia nu spunea lui Felix ca nu-l iubeste, ci numai se apara de invinuirea ca nu-l iubeste. Nu da nici un curs sentimentului, nu in forma brutala pe care, de mult, Felix o gonise din mintea lui, ca absolut incompatibila cu dragostea adanca, dar sub chipul proiectelor, al visarii impreuna. Felix ar fi voit ca Otilia sa spuna: "Mai tarziu, cand vom fi impreuna", insa ea nu facea nici un proiect de viitor. Odata, ea daduse a intelege ca Felix are, mai intai de toate, de indeplinit o misiune in viata, sa-si promoveze cariera, insa nu era acesta un motiv de a goni pana si visurile. Evident, sufletul Otiliei era impenetrabil, si, daca ea juca constient o comedie, o juca cu multa finete si gratie. Cu cat
Otilia saruta mai des pe Felix, pe frunte, pe obraz, sau usor, ca pe un copil, pe gura, cu cat il asigura ca "tu trebuie sa faci cum iti zic eu, am eu vederile mele", sau ii reprosa "asa ma iubesti tu pe mine?", cu stilul unei infirmiere frumoase care face ochi dulci unui ranit mustacios pe masa de operatie, cu atat demoralizarea se intindea pe sufletul lui
Felix. Otilia nu-l iubea, Otilia se dezvaluia ca definitia surorii, tocmai acum cand se desteptase in el dragostea. Suflet limpede, incapabil de disimulatie, profund in sentimente, Felix, dupa oarecare codire, marturisi Otiliei starea lui de spirit:
- Ma intrebi de ce te privesc! Sunt cuprins de un sentiment ciudat.
Prezenta ta aici ma face fericit, te-am asteptat cu incredere, te-am visat, dar sunt chinuit de intrebari. Daca mi-ai spune neted ca nu ma iubesti, as fi amarat cum nu poti sa-ti inchipui, totusi m-as resemna, fiindca as socoti ca te tiranizez, facand prea mare parada de tristete.
Nu stiu bine ce hotarare as lua, dar ti-as pastra totdeauna devotamentul meu. Tu spui insa ca ma iubesti! Dar de ce nu spui asta ca mine, de ce sufletul tau nu e asa de neted ca al meu? Nu pot sa-mi inchipui dragostea, decat sfarsind cu casatoria. Sunt de acord ca trebuie sa
107 astept, dar de ce nu-mi vorbesti de viitor, de ce nu ma faci partas la proiectele tale? De ce taci, pentru Dumnezeu, de ce nu-mi spui limpede cum vezi lucrurile, de ce nu spui nimanui nimic? Nu-mi trebuie de la tine decat un cuvant, si astept oricat, si ma port oricum vrei tu.
- Si ce cuvant e acela?
- Un cuvant limpede, care sa-mi dea certitudinea ca ma iubesti sau nu.
- Dar, Felix, pentru numele lui Dumnezeu, te iubesc, de cate ori ti-am spus?
- Nu stiu, nu m-am exprimat bine, vad ca nu-mi ajunge! Te vei casatori vreodata cu mine?
- Felix, nu complica lucrurile! De ce, daca tu singur recunosti ca nu e acum momentul pentru asta, sa vorbim de viitor? Esential pentru tine este ca te iubesc. Sunt sigura ca te voi iubi si maine, daca vei fi cuminte, bineinteles, nu pot sa vorbesc insa de pe acum de ceea ce se va imtampla maine. Poate ca maine, cand tu sfarsesti studiile, nu ma mai iubesti.


- Niciodata!
- Vom vedea. Daca ma vei iubi, se va intampla ceea ce doresti.
- Deci, imi fagaduiesti?
- Oh, esti ineducabil. Este cum ti-as spune: iti promit sa nu mor maine. Si tu, Felix, vrei sa te faci doctor, om tare! Am avut totdeauna frica sa hotarasc lucrurile dinainte, lucrurile care nu sunt inca in puterea mea. N-am zis niciodata: maine voi canta la pian, dar, in fata pianului, am cantat. Niciodata nu m-ai auzit spunand: am sa merg la Paris, si am mers indata ce mi s-a propus. Nu intelegi ce vreau sa-ti spun? Eu stau de vorba cu tine, cel de acum, si tie iti spun: "te iubesc", cu tine m-as casatori, dar acum nu pot. Nu promit nimic, privesc viata care se desfasoara, de tine depinde totul.
Teoreticeste, Felix intelegea prea bine, dar, pentru o fata, explicatia parea cam subtila. Tot sufletul lui, voluntar si idealist, traia in temeiul unui program, niciodata multumit cu prezentul. Putea sa fie adevarat
108 ceea ce spunea Otilia, dar putea fi si o tactica de fata sireata de a ocoli preciziunile.
- Asculta, Otilia, sa zicem ca maine, cand casatoria noastra ar fi posibila, eu te-as iubi la fel si tu la fel, atunci ai primi sa fii sotia mea?
Otilia rase, stranse pe Felix in brate, ca pe mos Costache, cu sensul:
"nu-ti vine mintea la cap deloc" si zise:
- Felix, du-te si te culca. Mi-e somn. Maine povestim fiecare ce-am visat.
Sn ziua urmatoare, Pascalopol facu o vizita quasioficiala. Stranse viguros mainile lui mos Costache, ii dadu un porttigaret dintr-un lemn parfumat, se interesa de sanatatea lui. Aceleasi bune atentiuni le avu si fata de Felix, a carui mina o lauda. Scoase din buzunar un portefeuille mic, de marochin rosu, si i-l dadu.
Apoi, Pascalopol facu fata de catesitrei un raport amanuntit asupra petrecerii in Franta, destainuind itinerariul, ingrijirile date Otiliei, micile incidente. Ai fi zis un unchi care comunica celorlalti membri ai familiei cum s-a achitat de insarcinarea de a plimba o nepoata. Pascalopol se mira ca anume scrisori nu fusese primite de mos Costache. Deoarece spusese acolo lucruri pe care aci in Bucuresti le stiuse totusi Stanica,
Felix banui pe data pricina. Tacu insa din gura, fiindu-i sila de orice delatiune. Pentru ca afara era cald si adia un vant dulce, cu miros de salcam, Pascalopol avu dorinta de a sta in chioscul din gradina si de a juca o partida de carti. El gasi ca e pacat ca rudele sa se certe intre ele, fiindca acum ar fi avut-o si pe Aglae printre ei. Otilia se oferi numaidecat s-o cheme, insa mos Costache fu neinduplecat. Spuse, foarte ragusit, punctul lui de vedere:
- Cine nu se poa-poarta bine cu fe-fetita mea n-are ce cauta aici.
Si rase multumit, pana la maselele din fund, catre Otilia, care sari pe genunchii lui si-l incorona cu bratele.
- Papa! zise ea, indreptandu-i unicul fir de par, pe care acuitatea ochilor ei il zarea in varful testei batranului.
Mos Costache fu asa de multumit, incat primi sa joace carti, mizind
109 cinstit, pe fata, si continua jocul si dupa ce pierdu. Satisfactia lui invaluia si pe Felix, caruia ii intinse, dintr-o data, un fisic cu bani.
- A-am uitat sa ti-i dau, explica el, e dreptul dumitale.
- Ei, Costache, nu e asa ca Domnul Felix e un baiat bun, cum ti-am prevestit eu?
- Buun! aproba batranul. El si cu Otilia sunt copiii mei.
- Tu, Costache, ai partile tale bune si partile tale rele, zise
Pascalopol. Doar te cunosc de atata vreme. Cine nu te-ar sti, cum te stiu eu, ar zise ca esti indiferent fata de copii, si tu, dimpotriva, ii iubesti. Snsa, vezi tu, Costache, n-ajunge sa iubesti un copil, trebuie sa-i faci viata mai frumoasa, sa-i dai toate bucuriile, daca poti sa i le dai. Asta e varsta lor cea mai incarcata de dorinti, si ce-ti lipseste acuma nu mai capeti niciodata. Eu mi-aduc aminte, Costache, ca, fiind copil, am vrut sa ma duc la circ, odata cand se reprezenta nu stiu ce numar. Nu m-au lasat, nu-mi amintesc din ce pricina. Viata pentru mine n-a avut in ziua aceea nici un inteles. Apoi am fost la circ, chiar la acelasi circ, ceva mai tarziu, si am vazut programul, dar nu mi-a trecut insatisfactiunea. Prietenii mei care fusesera imi povestira, spre ciuda mea, cu atata culoare reprezentatia la care nu asistasem, incat regretul de a nu fi vazut-o pe aceea a ramas nevindecat. Este, Costache, ca si cand fata pe care am dorit-o la douazeci de ani mi-ar fi data, ca prin minune, acuma. E prea tarziu. Mai placut e sa-ti aduci aminte fericiri trecute, dacat ca dupa o tinerete uscata sa ai tarziu ceea ce n-ai avut la vreme. Tu iubesti pe Otilia, fara indoiala, si ea te iubeste pe tine. Sti jur aici, fata de ea, ca niciodata nu s-a plans. Deocamdata, nici n-ar avea de ce. Dar, Costache, gandeste-te la ce ti-am spus eu odata, de nu, iti fur pe Otilia. Smi trebuie si mie.
Felix se incrunta deodata, insa Pascalopol il vazuse si-l batu cu palma peste mana, intinzandu-se putin peste masa.
- Nu te speria, am respectat intotdeauna drepturile tineretii. Si dumneata imi esti simpatic, ca si Otilia.
Mos Costache, fara sa se supere de blanda morala a lui Pascalopol, aproba mereu cu capul si, in cele din urma, facu cu ochiul, misterios:
110
- Am eu planurile mele, cu Otilia mea!
Otilia ruga atat pe mos Costache cat si pe Pascalopol sa nu-si mai faca planuri in privinta ei, pentru ca ea, zicea, nu doreste nimic altceva decat sa stie pe "papa" sanatos, si fiindca era "decisa" sa moara tanara, inainte de a se ivi dezamagirile in viata. Ea era, dimpotriva, de parere ca "papa" sa fie mai ingaduitor fata de Aglae, caci ii era, in definitiv, sora. Veni vorba despre Simion, si mos Costache deveni, amintindu-si chestiunea, asa de indignat, incat nu fu capabil sa exprime nici o idee.
Pascalopol dezvolta aceasta teorie:
- Persecutarea barbatului de catre femeie, in casnicii cu copii multi, e un fenomen foarte frecvent. Am cunoscut multe cazuri, insa unul, mai cu seama, imi este inca proaspat in minte. Cand eram licean sedeam in gazda pe strada Stirbey-voda, la un tamplar, numit Scarlat. Strada asta, care acum e o strada de lux, a fost, nu mult inainte, teritoriu cu vii. Taierea bulevardului Elisabeta a atras dupa sine deschiderea unui cartier nou, prefacand in oraseni pe niste simpli tarani. Picat de la tara de pe undeva, Scarlat a gasit aci pe ultimul vlastar feminin al unei familii de acestea simple, care detinea o curte mare de tot. Scarlat, fiind tamplar, si-a facut spre strada niste case pasabile, care se vad si acum, si le-a inchiriat. Terenul l-a taiat in doua prin alta casa cu prispa, pe care la fel o inchiria mai ieftin, cu odaia, la studenti. Coridorul acestei case cu palimar raspundea in fund unde, in plin centru al orasului, dadeai de o priveliste cu desavarsire taraneasca. Acolo, Scarlat avea o casa, ca pe la munte in Muntenia, cu pridvor lat si cu bolta, livada mare, nebanuita, de pomi, si in fund, in fund de tot, pierduta printre pomi, o maghernita, servind de atelier. Acolo lucra el usi, cercevele, lucruri de astea mai mult de dulgherie. Eu cred ca nu exista casa, in tot cartierul Matache Macelaru, in care lemnaria sa nu fie lucrata de Scarlat. Era un om simpatic afara din cale, martir al unei soacre greoaie, al nevestei si al copiilor. Semana putin cu Creanga, fiind mai slab, avea un ras sanatos, contagios si cateva expresii filozofice, printre care cea mai tipica era: "bun de tot!" Erau asa de tarani, incat mancau pe o masuta joasa, stand turceste in pat. Scarlat
111 era un martir oficial al familiei. Cand ii spuneai ceva care confirma aceasta tragedie, clipea marunt, striga "bun de tot" si te batea usor pe pantece, razand cu sughituri, cu un timbru de o nevinovatie induiosa- toare, care imi rasuna inca in urechi. Daca as avea o placa de fonograf cu "bun de tot" al lui Scarlat, ati pricepe ce fel de om era. Scarlat n-avea nici un mijloc de aparare, afara de rasul lui si de "bun de tot".
Era tot ce facea in momentele lui cele mai critice. Intram adesea in atelierul lui, unde imi dadea bucati de lemn si randelele complicate sa ma joc, si-mi spunea cu glas comic lucruri de astea: "Bun de tot!" "Cea batrana (soacra-sA) nu vrea sa-mi dea de mancare! Hi,hi,hi! Bun de tot!"
- Nu-i dadea chiar de mancare? intreba Otilia.
- Nu, oricat v-ati mira. Scarlat muncea ca un caine, se imbata cateodata la desperare, si depunea tot castigul in mainile nevestei, despre care mi-aduc doar atata aminte ca avea fata prea rumena si plina de vinisoare, si ochii aprinsi de conjunctivita granuloasa. Avusese copii multi, pe care insa nu-i vedeam, fiind risipiti, si la care tinea cu fanatism madam, sa-i zicem, Scarlat. Bietul tamplar era persecutat in chipul cel mai groaznic. Manca numai urzici, timp de o saptamana, in fata odioasei soacre ("cea batrana"), care musca lacom dintr-un carnat cu usturoi. Uneori, seara nu i se dadea de mancare. Mi s-a spus chiar ca a murit din cauza asta. A plecat dimineata la lucru si a picat jos, mort, dupa ce ceruse in zadar nevestei sa-i dea o bucata de paine cu ceva. Scarlat ar fi cerut, insa era mandru, fiind proprietar. Sa-si opreasca din castig, nu putea iarasi. Nevasta se ducea singura sa incaseze banii, sub cuvant ca barbatu-sau e betiv. Scarlat privea cum i se iau banii si nu putea spune decat "Bun de tot!" Era de o onestitate scandaloasa.
Singurul lui mijloc de a se hrani mai bine, cu onoare, erau pomenile.
Snsa la pomeni, dandu-se mai mult vin, se imbata.
- Cum iti explici enormitatea asta, ca o femeie sa chinuiasca astfel un barbat? intreba Otilia.
- Sn modul cel mai simplu. Nevasta lui Scarlat era o femeie de jos cu o capacitate de afectiune redusa. Cata vreme n-au avut progenitura,
112 s-a purtat normal. Apoi au inceput sa vina pruncii, si nevasta a fost coplesita de grija pentru copii, care e mai puternica, fiindca este instinctuala. La mama-sa tinea iarasi prin instinct. Ca taranca de origine, isi indeplinea automatic asa-zisul sentiment, care insa, din cauza copiilor multi, o irita, o obosea. Pentru Scarlat nu mai ramanea nimic decat iritatia. Vreau sa zic ca oamenii simpli nu pot intretine decat un singur sentiment, si ca si pe acela il inlocuiesc cu un fel de automatism.
Un om din popor nu poate fi si patriot, si tata sublim totodata, o mama nu-si poate iubi barbatul si copii. Ori iubeste pe barbat si bate pe copii, ori iubeste pe copii si bate barbatul. Eu am experienta de la mosie, sunt cum s-ar zice, vindecat de anume romantisme. Unul care tine in chip exagerat la un caine este epuizat sufleteste si scoate cutitul la tata-sau. Emotivitatea, delicatetea sufleteasca, astea sunt produse ale inteligentei, sunt complicatiuni superioare. Am observat ca parintii cu copii multi iubesc rau copiii, in bloc, dimpotriva, sunt plini de afectiune aceia care n-au deloc copii. Sn sfarsit, sa nu generalizam si sa revenim la cazul Aglaiei. Ea a fost totdeauna o femeie potolita, lipsita de curiozitate, n-a fost la teatru, n-a citit carti. Cand a inceput sa aiba copii, ea si uitase de Simion, si cand a avut copii mai multi, trecea de la unul la altul. Ea e femeia-tip, de structura normala, care nu poate fi ocupata decat de un singur sentiment deodata. Sn privinta asta, mi-aduc aminte ceva foarte nostim. Aveam o matusa cu copii multi, care, cand se aseza cu dragostea la o fata (avea numai fetE), o coplesa. Dar in timpul acela, era certata cu toate celelalte fete. Cand se certa cu una, in chip necesar se impaca cu alta. Aglae are, dimpotriva, sufletul mai cuprinzator. Ea tine la toti copiii ei, renuntand numai la bietul Simion.
Nu-i pretinde, dar, sa te iubeasca si pe dumneata, domnisoara Otilia.
Felix nu-l vazuse niciodata pe Pascalopol asa de vorbaret. Mosierul povestea, insa avea aerul ca face o marturisire deghizata, ca-si descarca sufletul. De altfel, acelasi sentiment parea sa-l aiba si Otilia, fiindca, reluand-si un vechi obicei, se aseza indaratul scaunului mosierului, si-i tot scutura cu mana umerii hainelor. Pascalopol avea aerul sa zica: "numai eu stiu sa iubesc, fiindca sufletul meu e vacant, fiindca eu
113 n-am iubit inca pe nimeni". Amintindu-si ce-i spusese mosierul despre trecutul lui, Felix patrunse pentru intaia oara, eliberat de egoismul lui de tanar, mica tragedie a lui Pascalopol. Mosierul suporta dificultatile unei familii mai mult decat mos Costache, insa cu riscul de a fi plictisitor.
Se expunea la situatii ca aceea cand el, Felix, determinase pe Otilia sa nu-l mai primeasca. Ce instincte nesatisfacute impingeau pe Pascalopol in aceasta slabiciune? Jumatate banuitor, jumatate plin de interes pentru Pascalopol, Felix intreba:
- Din cat va cunosc, mi-am dat seama ca sunteti afectuos, ca iubiti copiii. De ce, atunci, macar pentru asta, nu v-ati casatorit din nou?
Pascalopol privi pe Felix cu un zambet bland, amar, ca si cand ar fi ghicit o cursa din partea tanarului. Sn chip de aparare, Otilia il imbratisa de-a binelea, cu speteaza scaunului cu tot.
- Iubite domnule Felix, sa vezi pentru ce nu. Sensibilitatea exagerata e legata de unele neajunsuri. Un om subtire nu iubeste numai copiii, ci un anume fel de copii, el ar vrea, bunaoara, copiii de la o anumita femeie, pe care o iubeste, si ar avea sila de altii. Aglae iubeste copiii ei fara discernamant, desi sunt ai lui Simion, pe care il dispre- tuieste. Vezi ca dragostea fina e selectiva. Cu temperamentul meu, cu educatia mea, eu mi-am facut in cap un anume tip de copil pe care l-as iubi. Cred ca unui om de varsta mea o sa-i ingaduiti sa fie sincer si sa marturiseasca cum ca i-ar fi placut o fata ca doamnisoara Otilia. Daca prin casatoirie as capata-o acum pe domnisoara Otlia, dar mare, fiindca nu am timp sa mai astept, m-as casatori. Snsa cum nu se poate, si domnisoara Otilia e nascuta, profit si eu de ocazie si-i arat si eu micile mele paternitati de om ratat in viata familiala. Si dumneata mi-esti simpatic, adauga mosierul, vazandu-l pe Felix cam posac.
Snsa Felix era intunecat dintr-o obscura gelozie. Nu-i placeau demonstratiile acestea de simpatie fata de Otilia, nici macar sub forma paternitatii. Se temea ca, in fond, Pascalopol acoperea cu eufemisme pasiuni de alta natura. Prins in discutie, isi expuse rezerva:
- Tot ce spuneti e interesant, in general. Sn cazul special al iubirii paterne, am oarecare indoieli. Iubirea dintre tata si copii se bizuie
114 intai de toate pe instinct, pe legatura de sange. Fara indoiala ca un om in varsta e capabil de iubire dezinteresata pentru o fata, dar se poate sa cada si in cursa, cum as cadea eu, crezand ca iubesc ca o sora o fata care nu mi-e ruda.
Pascalopol fu asa de izbit de aceasta observatie a lui Felix, incat tanarul se cai si-si dadu seama abia dupa ce vorbise de brutalitatea insinuarii lui. Mosierul batu darabana cu degetele, ofta, intoarse capul spre Otilia si zise, in sfarsit, in chip de inchiere:
- Domnisoara Otilia e singura in masura sa judece in aceasta materie. Suntem toti nimic altceva decat niste bieti oameni.
Felix fu asa de mahnit de iesirea lui inconstienta, incat, profitand de un moment de neatentie din partea celorlalti, se scula de la masa si se pierdu prin curte. La un moment dat, iesi din ograda cu mainile in buzunar si capul gol, si se plimba pe strada pustie, stapanita de umbra clopotnitei manastirii. Se invinovati de rautate, de lipsa de respect fata de Pascalopol, de gelozie neindreptatita. Sn planul de dezvoltare a personalitatii lui, pe care-l alcatuise in minte, sta acest principiu: de a nu jigni pe nimeni si de a reactiona impotriva inimicitiei prin rezerva.
Purtarea lui fata de Pascalopol era vulgara, prin prea marea exteriorizare a temerilor sale. Jignindu-l pe Pascalopol, o suparase, fara indoiala, pe Otilia. Sn orice caz, daduse semne de nestapanire de sine.
Se plimba prin intunericul profund din preajma manastirii, apoi, potolit si hotarat, se intoarse. Pascalopol tocmai iesea pe poarta si se indrepta spre trasura care-l astepta cu mult mai departe, fiindca vizitiul adormise si caii inaintasera treptat, dusi de cateva smocuri de iarba taiata de prin vreo gradina oarecare, si cazuta, peste zi, din cotiuga gunoierului.
Mosierul, vazandu-l pe Felix, inainta spre el cu mana intinsa si ramase putin surprins de gravitatea acestuia.
- Domnule Pascalopol, incepuse solemn tanarul, am spus mai adineauri, de altfel fara intentie, niste vorbe de care erati indreptatit sa fiti jignit. Va rog sa primiti scuzele mele.
- Ah, draga, facu Pascalopol, ce-ti trece prin gand! N-am observat nimic. Tot ce-ai spus era perfect, just, in cadrul discutiunii. Nu te uita
115 la mine. Sunt uneori, fara voia mea, ingandurat, si asta da impresia de suparare.
Lamurirea lui Pascalopol fu atat de fireasca, incat Felix cazu intr-alta nemultumire de sine. Va sa zica, se grabise intr-un exces de amor propriu si marturisise mosierului o reactiune pe care acela n-o bagase de seama. Pascalopol trecu repede de tot asupra incidentului, si Felix avu cel putin sentimentul ca n-a cazut in complicatii mai ridicole. De altfel, ca un semn ca luase cuvintele lui Felix in sensul unei povete conventionale, Pascalopol ii multumi pentru bunele lui sentimente si-l ruga, daca nu se supara, sa-l viziteze a doua zi, spre a-i spune niste lucruri, care, nu se indoia, "erau de cel mai mare interes pentru ei amandoi si pentru o persoana la amandoi egal de scumpa".
Deci, Felix se duse. Asteptand in birou pe Pascalopol, auzi sunetele dulci, melancolice ale unui flaut. Ssi aduse aminte ca i se spusese ca mosierul canta la flaut. Auzi o melodie de tip clasic, cu masuri de menuet, cu totul abstracta, dar tocmai prin aceea mai plina de caracter.
Parea sa fie de Mozart sau de un contemporan al acestuia, o bucata de acelea din caiete pentru amatori. Cantecul avea oboseli si stingeri gratioase, opriri si reluari de fraze. Cantecul muri intr-o nota, semn ca se vestise prezenta lui Felix. Pascalopol aparu, in mana cu flautul ca un sceptru de abanos si imbracat intr-un greu chimono de matase albastra, brodata cu balauri. Era impresionant.
Mosierul vorbi de una, de alta si se vedea ca voia sa ajunga undeva fara sa se bage de seama, fara solemnitate. Zise, in cele din urma, ca pentru Otilia calatoria fusese o necesitate, ca in mentalitatea ei observase, in lunile din urma, schimbari ingrijoratoare. Calatoria ii linistise spiritul, ii redase increderea in viata. "Chiar" el, Felix, trebuia sa fie miltumit de imprejurarea care-i aducea inapoi o prietena reconfortata. De altfel, si el, mai curand sau mai tarziu, avea sa se duca pentru studii la Paris, in care scop Otilia examinase toate posibilitatile si venise cu informatii utile pe care "ti le-a comunicat probabil sau ti le va comunica". Un singur lucru il mai ingrijora pe
Pascalopol, ca poate calatoria Otiliei la Paris, cu un om strain, sa nu-i
116 aduca iarasi acele neplaceri din partea cui nu cunostea lucrurile. Asa vorbi Pascalopol, risipit, in franturi, cu aerul de a nu da nici o importanta la ceea ce spune, privind cu un ochi prin gaurile flautului, si sufland in chip de control cate o nota. Apoi, deodata, intorcandu-se spre Felix, cu o fata parinteasca si hotarata, il lua de maini si-l tinu strans cat dura acest mic discurs:
- Domnule Felix, Otilia nu m-a autorizat sa-ti spun nimic si nu stie nimic despre ce vorbim noi aici. Stiu insa ca are destula simpatie pentru dumneata. Discretia ma impiedica sa fac aprecieri asupra naturii acestei simpatii. O fata se poate dispensa de buna opinie a femeilor, dar trebuie s-o aiba pe aceea a barbatilor. Ei bine, iti dau cuvantul meu de onoare ca m-am purtat cu Otilia, la Paris, ca un tata. A stat tot timpul intr-o pensiune, de unde veneam s-o iau, de altfel cu destula greutate, fiindca directiunea tinea, pentru renumele ei, sa controleze miscarea pensionarelor. (Era o pensiune numai de domnisoare.) Ca s-a dus cu mine, nu dumneata, care cunosti lucrurile, esti indreptatit s-o invinovatesti. Se sufoca aici. De ce-ti spun asta? Eu, pe Otilia, vorbesc sincer, o iubesc, si poate nu m-as da inapoi de la imprudenta de a o lua de nevasta. Snsa fac si eu ce pot la varsta mea, ca s-ajung s-o merit. Eu lupt avand ca arme bunatatea, satisfacerea capriciilor tineretii, dumneata lupti cu ajutorul tineretii. Recunosc ca arma dumitale e mai sigura. Eu sunt un adversar (daca pot eu sa ma numesc astfeL) leal. Poate ca Otilia te iubeste pe dumneata sau pe altcineva



(eu te-as prefera pe dumneatA). Ei bine, atunci demnitatea mea imi comanda sa nu las sa planeze calomnia asupra ei. Otilia e o fata cuminte si as fi mandru sa am un copil ca ea. Daca vei fi dumneata norocosul ei tovaras (fiindca nu vad siguranta ferecirii decat in casatoriE), afla de la mine ca Otilia trebuie respectata. Se cade s-o spui si altora.
Spunand aceste ultime cuvinte, Pascalopol capatase, in chimono-ul lui, o demnitate de tragedian. Stranse inca o data mainile lui Felix si-i dadu drumul definitiv. Felix vru sa spuna ceva, sa se justifice, dar mosierul daduse repede un curs familiar glasului si invitase pe tanar
117 in sufragerie sa ia un vermut. Orice incercare a lui Felix de a mai aduce vorba asupra problemei Otiliei fu infructuoasa. Pleca invaluit de gesturile afectuoase ale mosierului, insa tulburat. Din strada, pe fereastra deschisa de la etaj, auzi limpede sunetele dulci ale flautului, reluand aria de menuet. Calea Victoriei pe portiunea aceasta era destul de linistita, si notele se auzeau uneori clare ca-ntr-o poiana. Felix admira pe Pascalopol si gandi ca era un om superior, vrednic de imitat.
Se cadea ca si el sa fie la inaltimea mosierului si sa dea dovezi de aceeasi demnitate. O indoiala il chinuia. La cine facuse aluzie
Pascalopol? Evident, ii atrasese atentia lui sa nu aiba nici o banuiala asupra Otiliei, insa vorbise de calomnie. El, Felix, nu se purtase de loc in asa chip incat sa merite astfel de reprosuri si nu si-o putea inchipui pe Otilia plangandu-se de invinovatiri pe care nu le facuse. Aluzia lui
Pascalopol aluneca dincolo de ochii lui Felix, vorbea pentru altcineva.
Mai mult din gesturi decat din vorbe, Felix intelese sa colaboreze cu el la apararea Otiliei de calomniile altora. Ale cui? Se gandi ca probabil
Aglae barfise, ca de obicei. Stanica ii rasari in minte. Daca exista un colportor permanent de fleacuri, acela era Stanica. Asta e sigur. Ce putea sa spuna insa mai mult decat putea sa gandeasca el, Felix, in clipe de pofida? Ca intre Otilia si Pascalopol pot fi legaturi de dragoste.
Curiozitatea il facu pe Felix siret. Ssi zise ca de la Stanica (pe care-l gasi cu usurintA) poate afla misterul de-a dreptul. Sentimentul lui era ca-si indeplineste mandatul moral, ca, afland calomnia, va fi in stare sa apere mai viguros reputatia Otiliei; in fond era manat de o gelozie pe care o credea vindecata.
- Domnule Stanica, zise el, te intreb ca pe un om cu experienta, sa-mi spui drept, ce crezi dumneata, ca barbat, despre mergerea Otiliei la Paris?
- Ha, facu Stanica, luat repede, ce cred? Ce sa cred? (Stanica examina repede situatia si nu banui nici o intentie malitioasa. De altfel, intarzia intotdeauna raspunsul, ca sa poata inventa.) Domnule, sa-ti spun drept, vorba mare nu vreau sa scot, pacat nu vreau sa fac. Am avut un copil pe care mi l-a luat Dumnezeu, fiindca poate am gresit cu
118 ceva. Lumea vorbeste, dar ce, trebuie sa te iei dupa lume? Nu e nimic, domnule, s-o fi dus fata sa se plimbe.
- Dar ce zice lumea?
- Domnule, rea e lumea, pe onoarea mea, nu poti sa faci un gest care sa nu fie interpretat. Pai, nici eu nu stiu ce sa mai zic, sunt cateodata coincidente absurde, care uimesc, care zguduie. (Stanica stinse glasul.) |i-o spun si eu cum am cumparat-o. Nu te obliga nimeni sa crezi. Ei si?si daca? ce, numai ea, ma-ntelegi?
Felix isi stapani enervarea.
- Ce anume?
- Pai, se zice, esti pezevenghi rau, parca nu stii! nu zau! nu stii nimic? totul e in definitiv o prezumtie, se zice ca fata, pricepi, s-a dus la Paris sa faca, doar esti la medicina, un avort, de!
Felix fu atat de indignat, incat ramase nemiscat. Stanica nu-i pricepu, sau se facu ca nu-i pricepe starea de spirit si izbucni tare:
- Auzeam eu, domnule, si nu credeam ca o femeie dupa ce naste se face mai alba la fata, mai picanta. Asa era Olimpia dupa ce a nascut pe Relu. Ei, dar Otilia e superba si asa, strasnica fata.
- Porcule! ii zise Felix cu glasul sugrumat, si-i intoarse spatele.
Sn seara aceleiasi zile, pe cand mos Costache, Otilia si Felix se aflau la masa (acum mancau iarasi acasA), Stanica isi facu aparitia, dadu mana cu toti, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic si declara ca a venit mai cu seama pentru Felix ca sa-i arate o mostra de stofa de vara, faina, desi cam scumpa.
Purtarea lui mos Costache deveni, dupa intoarcerea Otiliei, foarte curioasa. Din balbaielile lui se intelegea ca avea de gand sa faca ceva pentru "fe-fetita" lui, insa ce anume nu se vedea limpede. Sn schimb, facea dezordine. Alaturi de odaia lui Felix, mai era una aproape goala.
Batranul scoase afara lazile si mobilele stricate ce se aflau acolo si facu broasca buna la usa, ca sa se inchida bine. Apoi incepu sa depoziteze in ea tot soiul de materiale, al caror rost paru la inceput, cel putin, misterios. Costache venea, de pilda, cu pungi mari de cuie de felurite marimi, putin cam ruginite si le arunca pe dusumea, facand
119 purcoaie pe categorii. Fata de cel care vedea scena, dadea, neintrebat, o explicatie vaga, bolborosita si fara directiune precisa:
- Omul e bine sa cumpere, cand gaseste, de ocazie! Sa stea acolo.
Sntr-alta zi, batranul veni cu o caruta intreaga plina cu cercevele, feresti, usi de la vreo casa veche daramata.
- Papa, se mira Otilia, ce faci cu astea? Pentru foc?
Batranul isi freca mainile, ca omul care a facut o afacere buna si nu vrea s-o destainuiasca altuia, ca sa-i faca surpriza mai tarziu.
- Le-am luat ieftine, de ocazie, lemnarie buna, cum se facea odata!
Otilia ramase surprinsa, vazand ca batranul aduse intr-o zi doi oameni sa sape o groapa larga ca un bazin, in gradina din fata chioscului, stricand astfel gazonul. Batranul nu dadu nici o explicatie, aparandu-se cu satisfactia omului care isi ingaduie sa scandalizeze pentru putin aproapele nedumerit, stiind ca mai pe urma il va incanta cu buna lui intentie. Sn orice caz, scopul imediat al gropii se destainui curand, fiindca mos Costache aduse cateva carute de var si le rasturna acolo. Zicea ca le-a cumparat chilipir de la o bina care a sfarsit lucrarile.
- Dar ce vrei sa faci, papa, vrei sa zidesti?
- Hehehe, zise siret batranul, fac eu ceva pentru fe-fetita mea!
Dupa aceea, batranul aduse grinzi mari de lemn de stejar, unele vechi, scoase de la alte case, altele noi, dar cam verzi, desigur toate de ocazie, si le indesa pe toate de-a lungul gardurilor. Sntr-o zi, aduse si caramida veche, din demolitiuni, si o depozita morman pe gazonul din gradina, rapind chioscului perspectiva. Dupa toate aceste ispravi, batranul era nelinistit sa nu i se fure materialul, pe care il insemna mereu cu var. Iesea noaptea tarziu sau dimineata in zori si-i dadea tarcoale, tresarea la cel mai mic zgomot si trimitea pe Felix sau pe
Otilia sa spioneze. Cu toata istetia lui, Stanica nu putea afla direct ce urmarea batranul. Dupa logica lui, mos Costache facea vreo speculatie oarecare. Afla insa Pascalopol, caruia batranul i se destainui. Mos
Costache zicea asa: azi, banii sunt instabili, si mai ales tinerii nu pot sa-i tina. Un barbat, cand ia o fata, e multumit sa capete zestre o casa
120 cu de toate. Casa nu ti-o poate cheltui ginerele. I-ar fi dat el casa
Otiliei, din cate avusese, insa nu erau potrivite cu nevoile ei. Acum o sa-i faca una aici, pe locul gradinii, dar cu socoteala mare. Aici in
Antim nu prea sunt pravalii, incat daca ai casa cu pravalii faci afaceri grozave. Are sa construiasca o casa cu pravalii la parter si apartament la etaj, asa ca Otilia o sa aiba si casa gratis, si venit da la pravalii, bineinteles, dupa moartea lui, fiindca acum urma sa-si scoata ceva din cheltuielile pe care le-a facut cu cladirea. Pascalopol ramase foarte surprins de hotararea batranului si prevesti ca soarta Otiliei va ramane din cele mai incurcate. Cunoscandu-l pe mos Costache incapatanat si capabil sa faca iute contrariul, tacu din gura. Snsa, amarat pentru Otilia, ii vorbi acesteia, aceasta spuse nepasatoare in gluma lui Felix, Marina ii auzi pe cand bodoganea prin preajma lor si astfel afla in cele din urma si Stanica. Numai Stanica tipa scandalizat, ca si cand chestiunea l-ar fi privit:
- S-a ramolit, are sa vare toti banii in caramida veche si n-o sa mai gasiti nimic. E iresponsabil, si eu sa fiu in locul dumitale (vorbea
AglaeI) as lua masuri.
Aglae il cunostea insa pe frate-sau. De aceea privi lucrurile cu calm.
- Daca Costache s-a apucat sa cumpere caramida, inseamna ca n-are de gand sa-i dea mare lucru Otiliei. Nu da el din mana lucrul lui, sa-l tai, doar il cunosc. Nu-ti inchipui c-a cheltuit cine stie cat pe molozurile alea. Daca face casa, lasa-l s-o faca. Casa n-o fura nimeni.
Sa nu faca testament pentru nebuna, de asta ma tem. Sncolo, treaba lui.
Otilia fu foarte necajita cand afla intentiile lui mos Costache. Pe ea o plictiseau toate preocuparile de a i se face o zestre, de a i se da o situatie legala. I se pareau burgheze, umilitoare. Nu traise niciodata in mizerie si nu se temea de ea. Un instinct feminin ii spunea ca interesul cu care era inconjurata de barbatii o va urmari totdeauna, iar ideea batranetii n-o inspaimanta. Nu-si inchipuia ca ar putea fi vreodata batrana, altfel de cum arata acum. Era hotarata sa se sinucida pe data ce ar fi zarit semnele batranetii. Snsa fiindca deocamdata ele erau de
121 domeniul speculatiei asupra viitorului, Otilia se gandea si la aceasta sinucidere ca la un eveniment foarte dramatic si teatral, in felul unei sinucideri japoneze. Ea avea scrupele si libertati de gandire cu totul deosebite de ale lui Felix, aceasta fiind pricina pentru care tanarul nu le intelegea. A primi daruri de la un barbat, a fi plimbata i se parea foarte firesc. Oricat ar fi cheltuit Pascalopol, Otilia nu gasea ca face o fapta nepotrivita, atata vreme cat nu se obliga cu nimic. Ar fi fost cuprinsa de mila sa vada ca un tanar face sacrificii ca sa-i faca daruri, insa darurile le-ar fi primit, ca sa nu-l jigneasca pe daruitor, fiindca lumea se impartea, pentru ea, in barbati care fac daruri si femei care le primesc. Ideea de a nu-si satisface capriciile, de a nu avea manusi si ciorapi la vreme n-o inspaimanta pe fata, pentru simplul motiv ca nu putea concepe aceasta situatie absurda. Fiindca mos Costache nu-i lua aproape nimic, se obisnuise sa si-l inchipuie pe Pascalopol ca pe un inlocuitor providential. Deopotriva o suparau pe Otilia preocuparile de inzestrare, de statornicire a viitorului. Asta insemna pentru ea o incetare a omagiilor, inlocuirea lor printr-un regim de asistenta.
Pascalopol patrunsese foarte bine sufletul Otiliei, fiindca cunoscuse si pe mama-sa, femeie cu aceeasi mentalitate, ca descendenta a unei familii foarte bogate. Mama Otiliei incredintase, foarte nestiutoare, toti banii ei lui Costache, care apoi o pusese la un regim de avar. Murise si de tristete, fara sa invinovateasca pe barbat, pentru ca nu-si dadea seama ce fel de situatie era aceea in care se afla. Pascalopol, cunoscator profund al acestei stari de spirit, fiindca el insusi traise in astfel de conditii si avea mila mai mult de un om de familie buna, scapatat, decat de un vagabond nemancat, simtea datoria de a inlocui pe mos
Costache. Felix vedea in Otilia o fata cu un bun-simt exagerat, cu o experienta de viata, dusa pana la mizantropie, dar nu era asa. Otilia era usuratica, iubitoare. Era insa modesta, incredintata ca orice bine in viata trebuie platit cu o nefericire sau macar cu o dusmanie, ca nu avea dreptul sa pretinda nimic. Asta o facea cuminte si ridica nebuniilor ei acel aer de lacomie feminina atat de caracteristic fetelor care au prestigiu asupra barbatilor. Gandul ca mos Costache vrea sa-i faca o casa cu pravalii pentru specula, o izbi pe Otilia intr-un chip dureros.
122
Ea visa viitorul ca un sir de explozii neprevazute. Putea s-o rapeasca un englez s-o duca in Indii, putea sa-l roage pe Pascalopol s-o duca in
Rusia, dar sa se fixeze pe jumatate din gradina lui mos Costache era odios. Rational, intelegea planul, insa sufletul ei era invadat de nelinistea copilului caruia i se prigateste plecarea intr-un orfelinat.
Pascalopol incerca sa convinga bland pe mos Costache ca nu era potrivit sa cheltuiasca banii cu o casa de specula chiar in Antim. Avea doar casa pentru Otilia. Batranul era insa fanatic in deciziunea lui, incat mosierul nu mai insista. Sn capul lui, ideea de specula personala se combina din ce in ce mai tare cu aceea de asigurare a viitorului
Otiliei, incat aceasta din urma aproape disparea. El merse pana acolo incat sa propuna sub forma unui sfat parintesc lui Felix sa contribuie la afacere. De pilda, daca Felix ar fi contribuit la majorat, adica in toamna, cu suma de bani pe care o avea depusa ca fond la o banca, atunci el, Costache, ar fi construit o casa cu doua etaje pentru Felix si
Otilia ca coproprietari. Bineinteles, Felix i-ar fi platit lui terenul "foarte ieftin". Sn felul acesta, ar fi avut jos venit de la pravalii, impreuna cu
Otilia, si ar fi avut si un apartament de locuit, pe care, cum era deocamdata singur, ar fi putut sa si-l inchirieze, pastrandu-si o mansarda. Pentru un doctor, o astfel de afacere era stralucita. Felix iubea si respecta pe Otilia peste orice masura posibila, dar combinatiile lui mos Costache il aruncau intr-o sila care umbrea sentimentele lui.
Exagerand, in sensul prudentei, i se paru ca se tese in jurul lui o manopera pentru a-l deposeda de avutul lui, pe care nu si-l cunostea bine, inainte de majorat. A i se propune sa fie coproprietar cu Otilia, era un mod de a i se recomanda casatoria cu Otilia, careia, printr-o abilitate a batranului, i-ar fi constituit el insusi dota. Felix se temu, si-n parte acesta era si adevarul, ca mos Costache construieste casa cu banii lui. A se casatori cu Otilia, a pune toata energia lui la picioarele fetei, era nazuinta lui cea mai inalta. Cu toate acestea voia s-o ia el pe
Otilia, s-o cucereasca. Mos Costache parea a umbla sa scape de Otilia, si asta era asa de jignitor, incat Felix se gandi ca daca fata ar sti ca batranul, dandu-i-o de sotie, a voit sa-l pacaleasca, ea ar fi coplesita
123 de rusine si el insusi n-ar mai fi fost in stare sa suporte jena ei. Ceea ce facea batranul era mijloc sigur de a-i instraina, prin ambitie, pe Otilia.
Mos Costache stricase toata gradina cu materialele lui, si un copac, apasat prea mult la radacina de caramizi, incepu sa se usuce. Verile sunt inabusitoare si prafoase la Bucuresti, si tot colbul de caramida sfaramata, luat de vant, umplea treptele scarilor, cercevelele si orice ciubucarie arhitectonica. Apoi batranul, grijuliu, nu lasa lucrurile pe loc, ci le misca mereu. Ca sa nu i se fure caramizile, se puse sa le care el insusi in fund, facandu-si fata spana aprinsa ca o figura de piele-rosie.
Grinzile le aseza peste caramizi ca sa le fereasca pe acestea de ploaie, apoi gasi ca, dimpotriva, grinzile au nevoie de uscaciune si duse pe cele mai scurte din ele in odaia de sus cu materiale. Casa nu era prea solida, si lui Felix i se paru intr-o noapte ca aude paraituri. Aprinse o lumanare si zari in perete o crapatura lunga si zigzagata ca un fulger.
A doua zi, mos Costache, mobilizand toata familia, cara grinzile intr-o sura si-si pierdu restul zilei in examene amanuntite ale zidului vatamat.
Ploaia inundase groapa cu var, pe care-l stinsese, prefacandu-l intr-un lapte murdar. Toate aceste mici dezastre nu zdruncinara fanatismul constructiv al batranului. Te-ai fi asteptat ca mos Costache sa consulte un arhitect, sa faca planuri din vreme, insa nu facea asta. Scotand din dulapurile lui creionul cel mai tocit, isi facea singur, pe hartie, un fel de schite. Se exprima limpede ca arhitectii sunt niste hoti si ca o casa trainica se face cu un zidar batran, priceput, cum fusese facuta si casa in care sta. Un italian batran fusese chemat odata sa vada locul, si batranul ii impartasise fel de fel de dorinte extravagante. Bucataria, locurile de confort, el le voia in fundul curtii, fiindca zicea ca asa e mai sanatos; in loc de mai multe camere, era de parere ca sunt de ajuns doua, dar mari, care sa ocupe tot spatiul disponibil al unui apartament. Voia tavan cu grinzi, si, in locul balconului, care ar fi putut sa cada, palimar repetat si la etaje. Pivnita tinea s-o faca nu sub casa, ci in fundul curtii. Zidarul asculta aceste deziderate cu calm si intelegere, fiindca era obisnuit sa construiasca locuinte nu dupa ratiuni estetice si arhitectonice, ci dupa instructiile clientilor. Mos Costache
124 voia sa faca jos pravalii, dar pretindea ca trebuiau urcate cu cel putin trei sferturi de metru deasupra solului, ca sa nu intre hotul de-a dreptul in pravalie si sa fure. Vazuse el o dulgheana, in tinerete, asa inaltata deasupra pamantului, careia i se punea ziua o scara de lemn in fata usii. Daca zidarul ar fi executat planul oral al batranului, rezultatul ar fi fost comic. Snsa nu-l infaptui, fiindca mos Costache amana lucrarile pentru o data incerta, pe care urma el s-o fixeze, dupa studii serioase ale preturilor mainii de lucru. Sn vara construieste toata lumea, asa incat salahorii sunt scumpi. Toamna tarziu, ei sunt insa fara lucru si sunt bucurosi sa se angajeze si pe putin. Mai ales mos Costache isi facea acest calcul: "Angajez un zidar maestru cu atat pentru toata durata lucrarilor, pe care le voi supraveghea eu personal. Materialul il cumpar eu si nu dau decat unde vad eu ca este nevoie. Arhitectul aici te fura. Pentru partea de salahorie angajez o familie intreaga de tigani.
|iganul vrea sa ramana si el cu o mana de bani, sa aiba peste iarna.
Oricat de bine i-ar plati un arhitect, ei nu sunt inlesniti, fiindca trebuie sa-si cumpere hrana. Eu le dau atat la sfarsit (si mos Costache gandea o suma infricosator de minimA), care le ramane, in schimb vor avea hrana. Pun pe Marina sa le gateasca zilnic. "Mos Costache incepu sa faca cumparatiri de alimente, care puteau sa mire pe cei care-l cunosteau zgarcit. Cumpara fasole uscata, care vara nu se mai cauta, linte, ceapa, costita ranceda, carne afumata (mai mult picioare, coaste si falcI), in care Marina gasi viermi mici, albi. Batand cuie in tavanul odaii, el isi atarna alimentele, asteptand campania de lucru. Sn curand constata ca ele n-ar rezista pana la toamna, si atunci costita, ceapa si celelalte aparura cu exagerata frecventa la masa. Otilia, de obicei, aproape nu manca nimic si privea bucatele ca pe niste ciudate inventii nepotrivite omului (numai ciocolata ii placeA), iar Felix incepu sa vina acasa saturat din oras.
Mos Costache, asa de discret in afacerile lui, veni la Felix cu cateva coale de hartie si felurite note de plata si insemnari si-l ruga sa-i alcatuiasca o lista de tot ce cheltuise pentru materiale. Felix i-o facu, ramanand totusi mirat de scumpetea articolelor. O caramida veche


125 din demolitiuni costa aproape cat si una noua. Cum mos Costache nu arata a fi omul usor de pacalit, ignorant in asemenea chestiuni, ai fi fost inclinat sa crezi ca socoteala urmarea sa insele pe cineva. Dar, fiindca mos Costache insusi era cumparatorul, problema ramanea fara rezolvare. Tot Stanica deschise ochii lui Felix, care se incredintase ca supararea fata de acesta e lipsita de orice eficacitate. El aratase, cu solide argumente, care putea fi pretul intregului material. Totul fusese cumparat pe sume derizorii si, intrucat priveste caramida, Stanica se jura ca mos Costache a luat-o gratis. Sntr-adevar, se daramase undeva, prin centru, cateva case vechi, in scopul de a se cladi un mare hotel.
Sntreprinzatorii cumparase locul cu un pret in care constructia veche intra prea putin. Dimpotriva, zidaria ii incurca, fiindca n-aveau unde s-o depoziteze si transportarea ei i-ar fi costat parale. Ei oferira caramida gratis, cu conditia sa fie ridicata numaidecat de pe teren. De acolo trebuie s-o fi luat batranul, concurand doar cativa tigani, care luasera si ei cat putusera cara cu mana. Varul, exagera poate Stanica, putea fi de furat. Cu bacsis bun, indupleci numaidecat un tigan, de la binalele unde se consuma mari cantitati de materiale, sa-ti scoata din groapa, peste noapte, cateva zeci de kilograme de var. Ca sa incredinteze pe Felix si pe Otilia ce poate face un om indraznet si carpanos, Stanica se facu forte sa le-aduca, de proba, cate ceva din toate. Si, intr-adevar, veni cu cateva caramizi in sacul unui tigan, cu un pachet de cuie, cu clei si alte lucruri. Le obtinuse cu bacsis de pe la binale. Ba chiar tarziu de tot, in noaptea zilei in care Stanica facuse demonstratia, o tiganca aduse, cu de la sine putere, un lighean incarcat cu var stins, gros, fiindca, zicea, are nevoie de cativa gologani. Mos
Costache nu se mira de loc de gestul lui Stanica, pe care nu-l intreba de ce aduce caramida, var si celelalte, si puse numaidecat stapanire pe toate, dupa ce smulse lui Stanica marturisirea ca n-are nevoie de ele. Batranul veni din nou cu lista de materiale la Felix si-l ruga, de vreme ce-o compusese el, s-o iscaleasca in josul paginii "ca sa stie el cine i-a facut-o". Felix o iscali, dar foarte mirat si cu aceeasi neplacere cu care semnase politele.
Asa precum vorbise varului sau Toader, Stanica se socoti dator sa
126 puna pe Felix in legatura cu Lili, nemaiindoindu-se ca fata trebuia neaparat sa-i placa. Sncerca dar sa convinga pe tanar sa mearga sa i-o arate.
- Domnule, zise el, nu anticipez cu nimic si nu pretind nimic. Am eu asa un gust, o slabiciune de unchi, ce vrei! Vreau sa vezi o nepoata a mea, un crin de fata, s-o contempli ca pe-o icoana, fara sa-i spui o vorba, si sa pleci. Atat pretind. Sa vedem, e numai amor propriu din partea mea, ori fata e o faptura divina? Ah, iubitule, sa nu fiu insurat, sa nu fie legile omenesti la mijloc, pe Lili as lua-o de nevasta. Sa ma prostern inaintea ei, sa-i sarut numai varful piciorului. Ce pielita fina, ce ras, ce nevinovatie! Si plinuta, colo, bine! Pacat ca esti "angajat", insinua Stanica, c-ar fi pentru dumneata o partida stralucita. Tata-sau vrea sa dea asa pahar de cristal in mainile unui tanar curat la suflet si la trup, cum esti dumneata, de pilda. Are avere, domnule (stiu ca dumneata esti idealist!), insa-ti spun, are avere. Nu pretinde de la ginere nici o meserie; ii tine pe amandoi tinerii ca pe niste canarasi in colivie. Oh, doamne, fa-ma iar tanar! Varu-meu are mosie, il stie
Pascalopol, moara mare mecanica, la Obor, e senator, e putred, da-l dracului. Eu ti-as spune dumitale un lucru, daca m-ai intelege bine.
Un tanar sarac, cum esti dumneata, in definitiv, caci prea bogat nu esti, cu inteligenta, cu capacitate de munca, e dator sa puna mana pe o fata cu zestre, sa absoarba ceva din averile trantorilor, care n-au contribuit cu nimic pe altarul patriei. E singurul lor mod de a-si justifica existenta. Dumneata esti speranta tarii, savantul de maine, nu trebuie sa-ti irosesti tineretea. Probabil ca iubesti pe Otilia, te aprob. Nu te uita acolo la un cuvant scapat fara intentie. Otilia e o fata superba, dar e vorba, te iubeste si ea, vreau se zic, te iubeste cu aceeasi intensitate? Se poate sa te iubeasca, dar Otilia e sufleteste obosita, blazata. Zi ca nu exista Otilia pe lume, dumneata ramaneai fara dragoste? Admit ca Otilia e incantatoare, dar mai sunt si alte fete. De aceea iti spun: lasa-ma sa te scot in lume, sa-ti arat, fara obligatii, o fata delicioasa. Hei, domnule, adevarata dragoste e totdeauna a doua dragoste. Vrei sa-ti mai spun un lucru secret, tinand seama ca esti un
127 om simtitor, delicat? Sn inima Otiliei se da o lupta grozava intre dragoste si datorie: dragostea merge, nu ma indoiesc, spre dumneata, iar interesul ei e sa-l aiba pe Pascalopol ca ocrotitor, fiindca mos Costache n-are sa-i dea nimic, te-asigur eu, fiindca nu-l lasa soacra-mea. Sti repet: interesul si datoria, fiindca banuiala mea este ca Otilia (esti om serios? pot sa-ti incredintez un secret? adica, propriu-zis, o prezumtiune serioasa?), ei bine, Otilia trebuie sa fie fata lui Pascalopol! Altfel, cum iti explici dumneata dragostea asta intre o fata de nouasprezece-douazeci de ani si un om in varsta? Ei, si atunci, dumneata, daca ar fi asa, vii si zdrobesti inima unui tata, care nu poate sa faca marturisiri. Dar sa ne intoarcem la nepoata-mea. Si zice
Lili. Bre, sa vezi fata modesta, bine crescuta, rusinoasa, culta, dar nu indopata cu fel de fel de intelectualisme de astea, care strica femeile.
Sti fac o marturisire: Olimpia mea n-are mai nici o zestre, pot sa zic, si e pretentioasa foc. Sn sfarsit, vreau sa vezi fata, m-am angajat, fata de tata-sau, ca am sa te prezint. Fireste, nu le-am spus nimic de chestiune.
Snsa sunt si eu mandru, de, sa arat familiei ce rude am capatat prin alianta! Daca nu m-oi mandri cu dumneata, cu cine vrei sa ma mandresc? Cand poti sa mergi, ori mai bine s-aduc fata aici?
Felix n-avea nici o repulsie principiala fata de necunoscuta Lili, dar se temea de gafele lui Stanica si de atmosfera de vizita pentru petit.
Aducerea fetei acum, cand Otilia era acasa, nu o gasea nimerita. Sl ruga pe Stanica sa lase asta pentru mai tarziu, fiindca acum era incurcat cu examenele. Stanica nu consimti, in ruptul capului, ci voi numai sa stie cand e acasa Felix, hotarat s-o aduca pe fata dincolo, la Aglae, unde il ruga sa-si calce pe inima si sa vina, daca va fi chemat. Ca sa scape, Felix fagadui, crezand ca Stanica va uita chestiunea. Dar Stanica n-o uita, si peste cateva zile, cand fu sigur ca toti vor fi acasa, veni mandru in trasura lui Toader, cu Lili alaturi de el. Fata era prietenoasa, supusa si fara ascunzisuri, obisnuita sa fie alintata, incat primi sa vina, intocmai cum ar fi facut o fata libera, din curiozitate. Stanica o prezenta cu multe preambuluri Aglaei si celorlalti. Lili facu o foarte buna impresie, din cauza atentiei cu care privea toate. Obisnuita cu bogatia,
128 ea gasea interes in orice lucru, oricat de ridicol, si, parte dintr-o modestie innascuta familiei ridicate de jos, parte din lipsa de gust, nu facea observatii jignitoare. Aurica se extazia inaintea ei, si Titi ramase prostit. Asta facea placere lui Stanica, fireste. Mai putin interes starni fetei Titi, ferindu-se totusi de orice reactiune. Stanica era indiferent, in privinta asta, intrucat adusese pe fata in vederea lui Felix. Sn fundul sufletului dispretuia toata progenitura Aglaei, si o clipa nu i-ar fi trecut prin minte ca cineva in acea casa s-ar fi gandit la vreo noua alianta cu familia lui, prin Lili. Vesti dar pe Aglae ca tine ca fata sa cunoasca pe
Felix si ca acesta a consimtit sa vina. Ca sa se inlature orice neintelegere, ajutand astfel si la impacarea dorita cu mos Costache, era bine ca
Aurica sau Titi sa se duca sa-l cheme pe Felix. Titi ridica din umeri incapatanat, Aglae ii dadu ghes, si Titi plin de rea-vointa se ridica in sfarsit. Iesi in sala, apoi in curte si se opri. Pe Felix nu-l putea suferi din cauza superioritatii care-l apasa si-l incurca. De cand urma la belle-arte, se mai vindicase de acesta antipatie, judecand ca el are un "talent", care-l ridica deasupra celuilalt. Sentimentul care ii opri picioarele pe loc nu fu antipatia, ci gelozia. Era sigur ca daca Felix va veni, cu aerele lui distinse, cu figura lui regulata, va placea fetei, asa cum placuse si
Otiliei, si Georgetei. Titi fusese cuprins, pe data ce zarise pe Lili, nu de sentimentul dragostei, ci de dorinta grabnica de a o lua de nevasta.
Era decis, acum cand vedea ca Aglae se ocupa asa de generos de treburile lui, sa roage pe mama-sa sa faca tot ce-i sta in putinta sa i-o capete. Deci Titi se misca greu prin curte, apoi intra incet de tot in odaia lui, unde se unse cu cosmetic pe par, iesi din nou, fara graba, trecu in curtea vecina, dadu un ocol asa ca sa nu fie observat si se-ntoarse cu intarziere mare, declarand ca nu e nimeni acasa si ca e aproape sigur ca Felix a plecat in oras. Departe de a banui manopera lui Titi, a carui veste inveseli pe Aglae, Stanica se scandaliza.
- Nu se poate sa nu fie aici! Nu se poate. Domnul Felix e un tanar serios. Cand a spus o vorba, e vorba. Cel mult daca s-a dus pentru putin timp. Aurico, du-te tu!
Aurica s-ar fi dus, fiindca ar fi fost incantata ca Felix sa ia pe
129 altcineva, asa ca Otilia sa vada ca nu este numai ea pe lume. Snsa se crezu datoare, fata de o domnisoara straina, sa dea dovezi de o mare pudoare virginala.
- Nu pot, Stanica, sa ma duc, gandeste-te si tu. Poate e singur acasa, in odaia lui. Cum o sa intru eu, o fata, la el?
Stanica, nervos, iesi din casa si se duse drept in camera lui Felix, pe care-l gasi citind cursuri.
- Cum spune dobitocul ala ca nu esti acasa?
- Care dobitoc?
- Pai Titi, domnule. L-am trimis la dumneata sa te cheme si mi-a spus ca nu te-a gasit.
- N-a fost deloc aici! se mira Felix.
Stanica, tenebros ca intotdeauna, gasi ca se tese la mijloc o conspiratie, in scopul de a impiedica o legatura asa de stralucita, fara sa-si inchipuie serios ca Titi ar putea sa se gandeasca la Lili.
Felix consimti sa treaca dincolo, dupa ce se consulta cu Otilia, spre a-si usura constiinta. Lili nu i se paru extraordinara. O gasi foarte draguta, simpatica, insa lipsita de vioiciunea nervoasa a Otiliei, de marele stil al acesteia. Se purta cu ea cu atat mai amabil, cu cat nu se temu ca tradeaza nici un alt sentiment mai sfant. Tocmai aceasta purtare tulbura pe Lili. Pana acum fata se jucase in libertate si vorbise de casatorie ca despre papusi. Prin educatia ereditara, simturile ei erau coapte de pe acum pentru dragoste, si cazu in ea cu aceeasi repeziciune cu care-i cazuse victima Titi. Urmarea cu ochi umezi tot ce spunea Felix, il scruta cu supunere si duiosie, radea cand radea el si se intorcea ori de cate ori acesta o tintea in ochi. Sn acelasi timp Titi simtea lesinuri cand o privea pe Lili si ura mocnita pentru norocosul la vorba Felix.
Aglae facu tot ce-i statu in putinta sa orienteze pe Lili spre Titi si sa sfarame convorbirea dintre Felix si fata. Sntai ordona lui Titi sa faca fetei un portret frumos, asa cum stie el. Lili se supuse din politete si se lasa asezata in semiprofil, asa cum dorea Titi. Dar se plictisi numaidecat si intoarse capul mereu, la orice cuvant al lui Felix, incat Titi sterse de
130 cateva ori schita cu guma, pana ce, vanat la fata de ciuda, o rupse bucatele si o arunca jos.
Lili privi foarte curioasa pe Titi si comise imprudenta de a-i spune:
- Nu trebuie sa va enervati, domnule, mai nimeni, din cati s-au incercat, n-au putut sa-mi dea asemanarea.
- Eu reusesc, de obicei, foarte bine asemanarea, scrasni Titi.
- Foarte bine reuseste, aproba si Aglae, ca un ecou.
Lili insa nu auzea nimic si umbla cu ochii, blanda ca o oaie bolnava, dupa Felix. Prin limbutia lui Stanica, Lili afla de Otilia, care venise de la Paris, si puse intrebari lui Felix despre ea. Aglae facu incercari desperate sa sfarame convorbirea, aduse dulceata, cafele. Stanica lauda acum zgomotos pe Otilia si demonstra ca numai o astfel de fata superioara este vrednica de prietenia Liliei. Sn cele din urma, Stanica lua pe Felix si pe Lili si trecura dincolo, la mos Costache, spre ciuda
Aglaei, care nu-i putea urma. Titi, insa, se tinu dupa ei. Otilia facu cea mai buna primire blandei fete, statu maini in maini cu ea, ii canta la pian, marindu-i vibratia sufleteasca, pe care Lili o intrebuinta toata spre a contempla pe Felix. Titi, uitat, incruntat, privea muteste pe Lili.
Stanica lauda ditirambic, cand pe Otilia, cand pe Lili, cand pe Felix, nemaistiind ce spune, ca de obicei, facand pe diabolicul cu sentimentalism.
Sn sfarsit, se aprinse atata, incat isi aduse aminte ca Lili ii fusese incredintata ca un "depozit sacru" si ca trebuie inmanata parintilor. O condusera cu totii spre trasura, si Titi incerca sa se aseze cat mai aproape, pe linia fetei. Lili pleca bland entuziasmata de Felix, pe care-l visa multa vreme, si impartasi numaidecat impresiile ei parintilor, de fata fiind si Stanica, care izbucni jovial:
- Nu v-am spus eu? Felix e o podoaba, un model de tanar, e mandria mea, ciracul meu! Cand a mintit vreodata Stanica, saracul?
Evenimentele care urmara nu mai ingaduira lui Felix sa se gandeasca la Lili si la momentele acestui scurt episod. Dar in casa Aglaei ura se dezlantui din nou furioasa impotriva familiei de dincolo, si intentiile de impacare fura din nou abandonate. Titi spusese intunecat, apasat,
131 ca atunci cand vestea ca e bolnav de inima si credea ca are sa moara, ca el vrea de nevasta pe Lili. Aglae, departe de a se mira si de a gasi aceasta dorinta ridicola si extravaganta, raspunse ambitioasa:
- |i-o dau de nevasta, sa stiu ca ma tai in cutite cu Costache!
Ocarile impotriva Otiliei si celorlalti incepura mai verzi. Otilia era o "rafinata" cu scoala de la Paris, care atragea, cu ajutorul "pacatosului de Stanica, fiindca altfel nu pot sa-i zic", fete ca Lili pentru Felix, cu care voia sa puna la cale cine stie ce matrapazlacuri. Sl ametise si pe batran, care voia sa le faca casa la amandoi, ca sa se dea peste cap.
S-au mai vazut femei care imping pe amantii lor spre casatorii bogate, ca sa manance banii nevestelor impreuna cu ei. Felix era un stricat prefacut, care stia sa intre pe sub pielea oamenilor. Toti studentii de la medicina sunt oameni fara rusine, iar Felix, auzise ea, era facut de tata-sau cu nu se stie cine, fiindca altfel nu se explica de ce l-a tinut tot printre straini. Deciziunea ei era sa nu-l mai prinda pe Felix prin casa ei sa-i strice baiatul. Cata vreme Titi a avut de-a face cu Felix, se zapacise. Acum, de cand a rupt-o, si-a venit in fire si asculta de ea, cum se cuvine unui baiat cuminte. O dorinta are: sa-l insoare pe Titi cum stie ea, si apoi sa-l puna pe Costache la respect prin tribunal, ca sa vada daca este de tolerat ca un om batran sa-si risipeasca averea dupa gustul unei fete si al unui june, care nu-i sunt copii, nici rude de sange, nici nimic. O fata ca Otilia merita sa intre intr-o casa de corectie, iar Felix trebuie trimis la urma lui, nu sa cheltuiasca Costache cu intretinerea lui cat nu ia din pretinsele venituri ale acestuia.
Blestemurile acestea, aprobate cu o furie muta de Titi, fura produse in intimitate. Smpotriva lui Stanica, Aglae capata oarecare necaz, dar nu indrazni sa-i faca observatii, fiindca de delatiunile acestuia avea nevoie, si apoi acesta era un consilier juridic, interesat personal la parte, caruia ea putea sa-i destainuie toate dorintele ei, oricat de lacome. Pe care avocat ar fi putut sa-l intrebe cum sa faca spre a mosteni un frate, care nu vrea sa-i lase averea? Stanica mirosi indispozitia
Aglaei si se supara el. Tot necazul lui de a fi facut o casatorie saraca il stranse de gat acum, si, cu o demnitate foarte distinsa, incepu sa
132 ocoleasca pe Aglae, venind ostentativ numai la mos Costache. Stanica simtea amaraciunile umui romantic in fata unui lac de munte, inconjurat de piscuri inzapezite. El, omul bun, care aducea pe Lili ca sa fericeasca un tanar, care se interesa de afacerile Aglaei, desi vedea ca sunt "imorale", sub demnitatea lui, el, care luase pe Olimpia pentru a inalta institutia casatoriei, a o purifica de egoism, tocmai el era privit cu nasul sus. De acum incolo, nu se mai simtea legat de nici o obligatie si avea sa-si vada serios de propriul lui viitor. Da, e adevarat ca iubise si poate o mai iubea pe Olimpia si ca adorase pe Relisor, insa care e scopul nostru in viata, mai presus de sentimentalisme? Sa facem fii in dureri (Stanica se gandea, fireste, la niste dureri moralE), sa dam tarii copii pentru apararea granitelor. Snsa nu mai putea fi nici o indoiala.
Olimpia nu mai era capabila sa-i dea alt fiu, mijloacele ei generatoare erau sleite. Se stie ca Napoleon si-a frant inima si, pentru a-si asigura un succesor, a divortat de Josefina. Ei bine, avea sa faca si el acel gest sublim.
Stanica nu vorbi nimanui de divort, dar vorbi de cazul lui Napoleon si al Josefinei, spre a vedea cum judeca lumea gesturile sublime. Deveni devotat pentru Otilia, ii facu multime de mici servicii, iar lui mos
Costache incepu sa-i procure materiale. Si aducea piroane, vopselarii, pensule, nimicuri dibuite, cine stie pe unde, dar pe care batranul le primea cu mare satisfactie. Sl intretinu in preocuparea constructiei, comunicandu-i zilnic pretul varului, al caramizilor, al cimentului. Intra prin case de cunoscuti si semicunoscuti, ca sa afle ce se mai pune azi intr-o casa moderna, "fiindca am un unchi care construieste", si destainui lui mos Costache misterele arhitecturii. O casa in constructie, cladire mare, destinata unei banci, prin reaua tratare a betonului, sau din alte cauze, se prabusi. Stanica ancheta foarte serios si pasionat pe lucratori asupra cazului, ba chiar aduse, dupa o tratare cu tuica, pe un salahor ce sedea prin Antim, la batran, si-l puse sa faca teoria artei arhitectonice. Mos Costache era foarte multumit sa i se vorbeasca despre constructie, cu atat mai mult cu cat asta tinea locul actiunii insesi de a construi.
133
Era luna iulie, si Felix, dupa terminarea examenelor, visa de-a binelea sa mearga undeva la tara, desi nu prea stia cum. Otilia nu pomenea nimic de vilegiatura, abia sosita cum era din strainatate, mai ales ca ea, neavand nici o putere si nici un ban, astepta totul de la intamplare, ca un copil. Sntamplarea era de obicei Pascalopol, care plecase acum pentru catva timp sa vada mosia. Sntr-o zi, mos Costache invita pe Felix si pe Otilia sa mearga in oras, sa se plimbe si sa manance, si le dadu in acest scop bani, atat cat nu scosese niciodata din buzunar pentru atare lucruri. Spunea ca are sa aduca un mester constructor sa faca unele masuratori si ca vrea sa aiba liniste si sa nu-i supere nici pe ei. O trimise si pe Marina pe la cunostintele sale. Stanica spusese tocmai ca in acea zi pleaca la Ploiesti, pentru un proces. Stanica insa mintise din placere, si veni pe la vremea pranzului. Gasi totul pustiu, si perdelele de panza si de sipci trase peste tot. Avocatul se apropie tiptil de casa, incerca usor de tot clantele usilor din fata si din dos si vazu ca sunt inchise. Dinauntru auzi insa lovituri surde de ciocan. Se apropie de fereastra de unde se auzea zgomotul, aduse, tot in varful picioarelor, un scaun din gradina, se urca pe el si privi inauntru prin interstitiile sipcilor transparentelor. Apoi se dadu repede jos, puse scaunul la loc, si fugi iarasi, zambind usor, luand-o de-a dreptul spre oras.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.