Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Enigma Otiliei - CAPITOLUL 16 de George CALINESCU



Oroarea lui Stanica impotriva studentelor nu era chiar in totul simulata. Sn fond, el era un sentimental cu instincte casnice, bucuros de a se vedea inconjurat de o numeroasa familie. Din pacate, sentimentalismul lui familial se complica cu o mare lacomie de a-si face o situatie prin familie, de a mosteni, de a capata. Sn ascendenta lui se aflau, pe cat se putea ghici, albanezi veniti de-a dreptul de peste Dunare si numiti, mai dulce, "arnauti" sau, cu totul eufemistic, "macedoneni".
- Mosii mei au fost negustori, oameni de actiune, de la ei am eu groaza de a sta pe scaun, la un birou. Jos functionarismul!
Raza operatiilor acestor mosi se deducea din vorbele lui Stanica a fi fost Oborul. El vorbea cateodata, coplesit de amintiri, de cuptorul plin cu paini, de suri cu saci de grau, de cai, de harabale, de campul lui Eliade. Se putea presupune, fara greutate, ca parintii si mosii lui fusesera brutari. Apoi ramasese orfan, el si cu multii lui frati, si pomenea de un mare morar, cu nume tot balcanic, care i-ar fi crescut. Ba chiar lui personal i s-ar fi facut propuneri stralucite.
- Domnule, unchiu-meu a vrut sa ma trimita la Paris, cu copiii lui, sa fac scoala acolo, si n-am primit. Prostie. N-am vrut sa ma instrainez, fiindca aveam suflet curat. Unde mai sunt inca o data copil, c-as sti acum ce sa fac! Eram om si jumatate azi, ce mai vorba, eram bogatas!
Adevarul este ca Stanica avea simt familial si ca familia lui impartasea acest sentiment. Din numele pe care le pronunta reiesea ca avea inca frati si surori in numar mare, precum si numeroase rude de a doua categorie. Sn convorbirea lui, expresiile "unchiu-meu",
"matusa-mea", "mosu-meu", "sora-mea" apareau cu nota fanatismului.
De sarbatori, Stanica arunca la cutie un pachet de felicitari si primea
78 el insusi un morman. Sn casa la el, insa, nu venea nici o ruda. Pentru ce? Olimpia dovedise un caracter acru si declarase de la inceput ca e satula de rude. Astfel, Stanica nu fusese in masura de a o prezenta multelor sale rubedenii, ceea ce il jigni in adancul sufletului. Lipsind aceasta formalitate de deferenta, rudele lui, surori, frati, unchi, matusi, cumnati si cumnate, refuzara sa-l viziteze, fara ca totusi sa-i faca vreo aluzie oricat de putin malitioasa asupra Olimpiei, si amintind mereu in chip cordial, in corespondenta, si de ea. Poate ca unele dintre rude ar fi consimtit in cele din urma sa-i calce in casa, dar Stanica rezista el insusi si nu invita, ceea ce pentru educatia excesiv formalistica a familiei lui era decisiv. De fapt, lui Stanica ii era rusine sa-si publice casatoria si, oricat el insusi ar fi fost fara prejudecati, sangele vorbea in el ca in toti ceilalti. Iar pentru toti ceilalti, casatoria unui barbat trebuia sa fie conditionata numai de avere. Fetele, ca sa usureze pe parinti, puteau sa se marite si mai rau, dar un barbat ca Stanica, cu carte, niciodata.


Acest punct de vedere, devenit disciplina, pact al neamului, era sustinut cu indaratnicie, mai cu seama de femei. Prin urmare, Stanica, in ciuda sinceritatii sentimentilor lui pentru Olimpia, la inceput, fie si sub forma nestabila, se simtea vinovat de a fi calcat regula si se temea sa infrunte ochii ironici ai rudelor. Casa pe care o luase de la Simion era o darapanatura. Prin avere se intelegea in familie lucruri fabuloase. Nu toti in familie erau bogati, unii erau chiar cu desavarsire scapatati sau de o conditie mai mult decat modesta, multi erau insa bine situati, mari industriasi sau mosieri, sau, in sfarsit, in posturi de comanda bine retribuite, mai degraba in mari intreprinderi decat la stat. Erau printre ei magistrati, politicieni, dar nici un ofiter. De serviciul militar cautau printr-un straniu atavism sa scape toti. Lucru notabil, indiferent de situatia lor materiala, rudele se aveau bine intre ele si nu se dispretuiau. Cei bogati veneau macar o data pe an in casa celor saraci, in oras ruda cu mari relatiuni isi lasa tovarasii de convorbire si intindea mana rudei cu haina roasa, mic impiegat. Stanica era foarte mandru de rudele lui si circula, cu stirea sau fara stirea Olimpiei, de la unul la
79 altul. Sl opreau la masa oriunde se ducea si, cum rudele lui erau foarte numeroase, ar fi putut manca doua luni in sir gratis, fara sa intre de doua ori in aceeasi casa. Astfel se explica necesitatea pe care o simtea
Stanica de a sta de vorba cu multa lume, de a trece de la o familie la alta, de a afla tot ce se petrece peste tot. Desi sarac, Stanica nu avea grija viitorului, cu atatea rude solidare. E drept ca acestea nu-i dadeau bani decat foarte putini, fara stirea Olimpiei, fiindca in genere ele nu admiteau ca unii sa traiasca pe socoteala altora. Perfect egali in evenimentele capitale ale vietii, nastere, nunta, moarte, aniversari, unde se adunau in numar considerabil, tineau sa ramana despartiti prin avere. Dar averea nu le dadea orgoliu. Dimpotriva, cei bogati doreau ca cei saraci sa se procopseasca si le cautau mijloace, fara sa-i sileasca. Familia avea cultul initiativei personale. Daca Stanica ar fi dorit sa-si gaseasca o meserie mai sigura, ar fi capatat-o fara indoiala.
Snsa el se multumea cu mediocritatea lui libera si sigura, in asteptarea unei lovituri. Rudele nu-i cultivau lenevia, intretinandu-l, dar socoteau foarte legitima asteptarea lui de a-si face o situatie mare si neprevazuta.
Familia lui Stanica avea foarte multa asemanare cu familiile domnitoare din Europa. Din acelea fac parte regi si ofiteri saraci, imparatese si obscure sotii de conti provinciali. Regii in activitate dau rudelor numeroase un ajutor neinsemnat, cateodata, care nu le scoate din mediocritate, dar le onoreaza apartamentul sarac cu vizita lor si le acorda cu prisosinta atributul de "unchi" sau de "var". Si acolo meseria lucrativa e socotita ca o eroare, iar legaturile de familie se pun la cale dupa un examen colectiv. Situatia aceasta are avantajele si dezavantajele ei. De pilda, spre a se putea casatori cu Olimpia, Stanica a trebuit sa se puna in conflict cu familia, dar aceeasi familie ii dadea siguranta pe lume.
La Stanica, lacomia si versatilitatea nu obtenebrau observatia morala. Ca un batran trebuie sa moara si sa lase averea tanarului, asta intelegea foarte bine. Ba chiar avea o lista de rude, care, prin decese sistematice, puteau sa-l puna si pe el in masura de a mosteni, desi din cauza prolificitatii familiei el ramanea o ruda vesnic colaterala. Dar sa
80 arunci in spital un batran sau sa privezi un copil de succesiune, asta i se parea o infamie. Aglae era pentru el o "vipera", iar Olimpia pierduse mult in ochii lui prin indiferenta aratata fata de accidentul lui Simion.
Si purtarea lui mos Costache, care strica orice previziune, il irita. Cand era in joc interesul lui, Stanica gasea, nu-i vorba, argumente suplimentare.
Daca din inlaturarea lui Simion ar fi tras un profit, ar fi sustinut ca se facuse "tot ce era uman posibil" si ca acum trebuiau aparate
"legitimele drepturi ale copiilor frustrati de uzul bunurilor ce li se cuveneau". Cateodata se induoiosa la gandul absurd ca mos Costache putea sa-i lase si lui ceva, si atunci admira "jertfa oamenilor vechi", care se priveaza de bucuriile vietii ca sa faca cu putinta "inaltarea tinerilor".
O problema incepuse sa devina pentru Stanica, de la o vreme,
Olimpia. Daca o iubea sau nu, este greu de spus, intrucat lui Stanica ii lipsea expresia mai analitica a sentimentelor. Din purtarile lui nu se puteau desprinde decat emotii si o conceptie. De buna seama ca atunci cand se casatorise cu Olimpia fusese emotionat. Sncercase in mandria launtrica de-a face un gest necugetat, romantic, in dauna intereselor lui. Nu mersese pana la casatorie, fiindca, isi zisese ca, dupa atata sacrificiu, se cadea sa judece matur si sa apere existenta "fiului sau si a mamei fiului sau". A urmat ceea ce stim. Cand vorbea de dragoste, de casnicie, Stanica era totdeauna emotionat exterior. Sn fundul sufletului, simtea o inexplicabila plictiseala, o vina imensa, nedeterminata.
La drept vorbind, gestul de a se casatori cu Olimpia nu era romantic decat momentan. Stanica crezuse ca face un calcul de maestru care nu se uita la bunurile imediate, ci la cele ce pot decurge mai tarziu. Informatiile lui, despre mos Costache indeosebi, erau stralucite.
Nu aflase insa despre Otilia decat ca de o fetita crescuta de mila, dimpotriva, i se spusese ca toata averea era destinata fetelor Aglaei.
Stanica devenise romantic prin esec si acum era trist, asa de trist, incat i se paru ca incearca toate emotiile prin care trece un mare izbit de soarta. Gandul obscur de a se scapa de Olimpia si a incerca o alta lovitura, de data asta bine controlata, cu ajutorul rudelor, il mai
81 invadase adesea. Nu aproba nici temperamentul Olimpiei. N-o putea invinovati de nimic, insa admiratia lui era pentru femeia sprintena, sociabila, pe care o intelegea ca pe Otilia, si ar fi scuzat-o ca pe Georgeta.
Ar fi vrut o femeie care "sa-l impinga". A scapa de Olimpia insemna divortul. Sa dea insa divort fara motiv era, dupa conceptia lui, o
"canalierie". Olimpia era "mama ingerasului lui mort". Imposibil. "Nu se intemeiaza o patrie fara fidelitate conjugala". Asa spunea el fata de lume. Sn schimb, intrevedea despartirea in doua chipuri pe care si le prezenta cu placere si consolare mental. Se intorcea acasa si gasea pe
Olimpia in bratele unui individ. Scena il zguduia, il misca chiar in imaginatie. Antipatia lui, visa el, de acolo venea, din presimtirea ca
Olimpia este o nemernica. El, omul de viitor, caruia i se facuse propuneri stralucite, facuse idealism, luase "din dragoste" o fata fara nimic, cu rude mizerabile, punandu-se in conflict cu propria lui familie, ca apoi sa fie terfelit. Ipoteza aceasta era frumoasa in imaginatie. Din pacate
Olimpia, placida, nu-l insela. Stanica incerca pentru o clipa remuscarea de a banui o sotie atat de pura. A doua ipoteza pe care o visa era ca
Olimpia, ghicindu-i nemultumirea, sa-l cheme si sa-i tina acest discurs:
"Stanica, tu nu esti facut pentru viata asta. |ie-ti trebuie o femeie de lume, cu bani, care sa te ajute in cariera. Cata vreme am avut copilul, am tacut. Acum insa vad ca nu mai merge. Nu vreau sa te am pe constiinta. Ma retrag cu Aurica. Putinul cat imi trebuie sa traiesc am."
Tot in inchipuire, Stanica incerca sa protesteze patetic: "Nu, nu, nu se poate sa te las. Tu esti mereu mama copilasului nostru, a lui Relisor.
Doar daca tu nu esti fericita cu mine! Atunci, fireste, ma sacrific, ma dau indarat din fata norocului tau. Nici asa nu-ti inchipui ca te voi parasi. Nu, imi fac o datorie sfanta sa-ti dau si mai departe, de la distanta, ocrotirea mea. "Atat de mult induiosau pe Stanica aceste fictiuni, incat se simtea bun la suflet, victima chiar a bunatatii lui.
Liberat prin aceste doua ipoteze de Olimpia, facea apoi planuri marete, fie ca noua nevasta era o femeie "consumata", fie ca, mai batrana, avea o considerabila avere. Nici Georgeta nu-i displacea. Era frumoasa, cu relatii care erau mai degraba folositoare decat dezonorante, cu
82 putinte admirabile de a-l impinge. Fireste, Georgeta contrazicea conceptul lui de femeie sfanta, dar daca in fundul nemarturisit al sufletului tocmai calitatea de curtezana cu trecere il atragea, la lumina constiintei isi zicea ca face o fapta minunata: "ar inalta-o pe Georgeta pana la el".
Toata ciuda lui Stanica venea din faptul ca Olimpia nici nu-l insela, nici nu-i propunea sa divorteze, dimpotriva, il privea ironic si banuitor, si, noaptea cel pitin, il urma in toate escapadele lui.
Sn ziua cand calendarul ortodox praznuieste pe sfanta martira
Agripina (zi de lucru de altfeL), Stanica isi aduse aminte ca are o matusa
Agripina, la care obisnuia sa treaca o data pe an. Ca sa se mai smulga din preocuparile-i grele si ca sa ia un contact tonic cu familia lui, fara sa spuna nimic Olimpiei, porni chiar de dimineata in oras si se urca in tramvaiul cu cai din Calea Rahovei, care mergea pe Calea Mosilor. Se dadu jos la Bariera Mosilor si se indrepta spre Soseaua Mihai Bravul, spre strada Fundatura Vaselor. Trecu printre butoaie noi si alte ustensile de dogarie, scoase in fata pravaliilor, printre mormane de rogojini, pe dinaintea pravaliilor cu lana si plapumi, si intra in Fundatura, ocolind prin strada Vaselor si strada Masinii, ca sa se gandeasca mai bine ce felicitare sa-i faca batranei. Atunci si-aduse aminte ca nu i-a adus nimic.


Se cauta prin buzunar, unde gasi cativa franci, stramba din gura si se intoarse spre Bariera. Acolo dibui o simigerie, intra inauntru si ceru o punga cu alune americane prajite si cativa covrigi uscati, cu susan, dintre aceia in forma unui inel de lant, care se sfarama in gura. Aceste produse ale cuptorului placeau cu deosebire matusii Agripina. Stanica se intoarse din nou in strada Fundaturii Vaselor, de asta data pe drum neocolit, si se opri in fata a doua case fara etaj, destul de mari si cu tencuiala scorojita, stand de o parte si de alta in fruntea unei ograzi enorme, ca doua corpuri de garda in fata curtii de onoare a unui palat imperial. Una din case, cel putin, cu aer de parasire, desi inca impunatoare, se ghicea ca fusese pravalie, din cauza obloanelor trase.
Forma ferestrelor si un pervaz lat de lemn in fata lor, ca o tejghea, dovedeau ca fusese o brutarie. Sntre cele doua case, ar fi trebuit sa fie
83 un gard, dar nu era decat o poarta in aer, intr-o parte. Curtea avea infatisarea unui han cu case de jur imprejur, vechi si cu incaperi ce se ghiceau prea mari. Latura din fund a patrulaterului avea o tinda pe stalpi de lemn, prefacuta in geamlac. Curtea era plina de butoaie, de doage, de scanduri scurte de stejar, de papura, fiindca intr-o parte sedea un dogar. Erau si cateva carute taranesti cu coviltir. Sntr-un colt, un individ potcovea un cal prins intre trei bare in chip de uluci. Un fel de bolta fusese refacuta si folosita ca potcovarie. Stanica isi aduse aminte ca, pe cand era copil, curtea era plina de carute pentru paine.
Matusa Agripina era sora mamei lui si era maritata dupa un brutar.
Toata curtea era proprietatea ei, si el se juca cu copiii Agripinei, verii lui, ascunzandu-se prin unele odai care slujeau ca depozit de faina si grau. Lucratorii le dadeau voie sa intre in sala unde dospea aluatul, si le faceau mici paini pentru fiecare. Lui Stanica i se paru chiar ca miroase a cuptor.
"Te pomenesti, gandi el, ca a luat cineva brutaria si scoate paine!"
Constata insa ca miroseau covrigii din buzunarul lui.
"Cum zboara averile! murmura el, nemultumit. Toate astea erau ale Agripinei, si acum ea sta cu chirie intr-o odaie a caselor ei. Am avut rude putred de bogate, si eu sunt un parlit, cand puteam sa fiu milionar."
Ceea ce murmurase Stanica era adevarat. Agripina vanduse casele ca sa-si creasca progenitura, si acum traia din ajutorul pe care i-l dadeau cu regularitate copiii si chiar celelalte rude. Din casa ei insa nu voise sa iasa. Si placea la Obor.
Ajuns in fundul curtii, Stanica vazu doua trasuri luxoase. Cauta cu ochii prin curte si descoperi unul din vizitiii particulari.
- A venit si varu-meu Panait, mai Vasile?
- A venit numai conita, explica vizitiul.
"Sigur, isi zise Stanica, e bine cand ai copii ajunsi sus."
Panait era directorul unei mari fabrici de zahar si senator sub regim conservator. Stanica se urca pe trepte in geamlac, deschise o usa si patrunse intr-o salita in care mirosea grozav a naut si a cafea prajita.
84
Apoi batu putin intr-o usa, enorm de inalta si vopsita asa de demult, incat se basicase de uscaciune, si intra. Atunci vazu acest lucru, care pentru el de altfel nu era o surpriza, ca odaia, mai inalta decat adanca, era plina de lume. Se duse intai la un fotoliu cu speteaza foarte inalta, pe care sedea o batrana cu fata patrata, insa cu barbia ascutita ca un supliment triunghiular. Batrana avea pe cap o scufie impodobita cu jeuri, iar un ochi il avea stricat de albeata, din care pricina privea piezis si zambea in permanenta.
- Sarut mana, matusa, o firitisi tare Stanica, sarutandu-i efectiv mana ridicata in acest scop, cele dorite si sa ne ingropi pe toti.
- Ba sa ma fereasca Dumnezeu! Dar ce mirosi asa a paine calda?
Parca sunt pe vremea cand scoteam cuptorul!
- Ei, ce miroase? zise Stanica cu umor. |i-am adus covrigii traditionali. Ce poate sa-ti aduca un parlit ca mine, ajuns la covrigi?
Uite si alune.
Batrana lua covrigii, foarte incantata, si incepu sa rontaie monoton.
- Ia sa vad, cine mai e pe aici? continua Stanica ridicand capul.
Pe un pat batranesc, inalt si lat, cu multe suluri si perne, dar fara tablii, ca paturile taranesti, sedeau ingramadite vreo cinci fete de varste felurite, de la cincisprezece la douazeci de ani. Fetele erau imbracate bine, chiar luxos, iar dupa fata aratau a duce o existenta fara griji.
Erau nepoate de ale Agripinei, fiice a feluriti copii, toti foarte bogati, crescandu-si copiii cu guvernanta. Snsa copiii nu se rusinau sa vina la
Agripina, unde de altfel parintii ii obligau sa faca macar o vizita anuala.
Fetele radeau si mancau naut, amestecat cu alune, dintr-un fel de grea cupa de arama.
- Ce faci, Lili, ce mai faci, Lucia, ce faci, Lica? intreba familiar, facand semn cu mana, Stanica, satisfacut.
- Bine, unchiule! Dar dumneata n-ai mai venit pe la noi.
- Nu pot, draga, se posomori Stanica, viata mea trece prin momente decisive, Ori, ori
- Tu totdeauna treci prin momente decisive. Asa esti tu, cu gura
85 mare. De cand te-ai insurat, te-ai infundat nu stiu pe unde, la soacra-ta.
Vino sa-ti faca Costica un loc la fabrica.
- Nu ma fac eu, draga, sluga, la varsta asta. Poate da Dumnezeu si dau o lovitura.
Persoana careia ii vorbea Stanica era o cucoana mai degraba tanara, dar bine hranita, imbracata cu lucruri scumpe, care nu speriara pe avocatul nostru. Doamna, dimpotriva, tacu, ca sa nu-l supere. Hotarat,
Stanica avea autoritate in familie. Sn mirosul de naut, el distinse efluviile unui parfum.
- Cine miroase asa a parfum? Tu? se adresa el doamnei bogate, care-i era verisoara. Cu ce dai?
- Uite cu ce dau! si doamna scoase din saculet o sticluta ca un bloc de cristal.
- Ad-o-ncoace! comanda Stanica si, punand mana pe sticluta, o varsa pe haina.
- Stanica, tipa doamna, esti nebun? Cu asta se da numai putin.
Stanica insa voia sa se bucure o data si bine de betiile parfumului scump.
- Ce va pasa, zise el ironic, va jucati cu banii. Mama ei de viata!
Cand oi da de filon, ma scald in sampanie. Dati-mi niste bani, ca mi-am cheltuit ultimele resurse pe covrigii tantei Agripina.
Agripina asculta multumita discutia si rontaia.
- Cat sa-ti dau, Stanica? intreba verisoara.
- Ce sa-mi dai? Am zis si eu, asa. Parca tu ai bani? Barbatu-tau te tine din scurt. Sa-ti vad geanta.
Stanica lua intr-adevar geanta, privi in ea, misca admirativ din cap, lua cateva piese pe care si le strecura in buzunar si-apoi inapoie geanta verisoarei, decretand:
- Nu minte, are!
Pe un scaun sedea, in apropierea unei ferestre inalte ce dadea inspre palimar si curte, si care revela grosimea extraordinara a zidului, un domn bine imbracat, cu o perla in cravata. Era ceva mai in varsta decat Stanica si amintea putin pe Pascalopol, fara sa aiba finetea
86 aceluia. Era proprietarul unei mori, milionar si senator. Stanica vazandu-l, ii facu semn fluturator cu mana si-l intreba foarte familiar:
- Ce faci, ma Toadere?
Interpelatul nu se supara si raspunse simplu:
- Bine, Stanica, dar tu?
Stanica facu semn cu mana ca e dezastru si privi catre ceilalti din odaie, facandu-le salutari cu mana, fara sa-i mai onoreze cu vorba.
- Asculta, matusa Agripina, zise Stanica, privind prin odaie, tot nu te mai descotorosesti de vechiturile astea?! si incepu sa examineze odaia.
Zugravita cu mari flori de un verde-intunecos, invechit, odaia, prea mare, parea goala. La fereastra erau cateva ghivece cu cercelusi, rezemati de cate o scaricica de aschii. Cea mai mare parte din peretele de la rasarit era acoperita de icoane de toate marimile, in fata carora atarnau, cu sarme legate de tavan, trei mari candele de biserica.
Peretele din dreptul patului era acoperit cu doua imense rame care colectau multime de fotografii format vizit, de nuanta cafenie, in genere facute de Waber si de Gerstl. Sn siruri egale, ca niste fronturi, erau de fata acolo toti membrii numeroasei familii. Stanica, aplecandu-se asupra patului si sprijinindu-se cu mainile de umerii fetelor, examina cu atentie un cadru, pana ce descoperi ceea ce cauta.
- Uite, Lili, zise, ala sunt eu!
Si arata un baietas cu pantaloni scurti, trecand de genunchi, cu surtuc de om matur, cu parul lins, despartit printr-o carare laterala, insa cu capetele inegale, parca smulse. Parea un baiat timid, curatel.
- Erai dragut, unchiule! zise fata.
- He-hei, se mandri Stanica, eu am fost ceva in viata mea!
Peretele dimpotriva ferestrei era acoperit, pana sus, cu un raft ca acelea pe care se pun painile in brutarii. S-ar fi zis ca Agripina il scosese chiar din pravalie, daca lemnul gol n-ar fi fost mascat de bucati de casmir vechi si de broderii grele. Rafturile erau pline cu vase, pahare, ustensile de bucatarie chiar, carora insa vechimea lor si materialul le dadeau aerul unor obiecte de lux sau cel putin de muzeu. Sntr-adevar,
87 cratitele erau niste tingiri mari de arama, cu capace conice ca niste scuturi. Numeroase tavi de arama, puse una intr-alta, in ordinea marimii, ibrice, cani, bizare piulite, toate de arama sau alama, faceau din raft o vitrina de muzeu. Erau acolo, asezate in vrafuri, farfurii cu fine desene negre in tus, semanand cu niste litografii. O serie infatisa un soi de pauni zburatori, amestecandu-se cu fluturii in foile unor trandafiri. Marca de serie a acestor farfurii era "Asiatic Pheasan". Unele farfurii intinse, de servit, frumoase ca niste dantele, reprezentau inauntru un lac pe care trecea o barca cu ornamente rococo, dusa, cu sase vasle lungi de galera si, in acelasi timp, cu o prajina venetiana, de cativa marinari in costume englezesti, stil 1820. Sn barca se afla un pavilion chinezesc. Sn loc de nuferi, pe lac cresteau trandafiri. Barca se indrepta spre o fantana rococo, in marginea careia, pe o scoica, sedea un Neptun intunecat, incoronat ca un riga de carti. Sn fund, se zareau o peluza englezeasca si un castel. O statuie, infatisand un ins cu redingota, ridica mainile spre pajiste. Un podet venetian ducea de la peluza catre o insula, unde se ridica o biserica de cel mai pur stil gotic anglican. Marca de serie era "Fountain Scenery". Cateva cuvinte arabe dedesubt ramasera nedescifrate de Stanica. Erau si altele ceva mai noi si mai stangace, insa tot asa de ciudate. Sn locul trandafirilor, atarnau ciucuri de flori verzui de laur. Pe o laguna trecea un fel de gondola incarcata cu marinari, parand niste piei-rosii si avand unelte de pescuit. De jur imprejurul lagunii se ridicau creste mari de munti inzapeziti, poate niste fiorduri. Nori grei se ingramadeau in jurul lunii pline. Iar pe o insula, o mare biserica gotica cu turnuri moscovite isi inalta vitraliile albite de luna si zidurile negre in mijlocul unei vegetatii luxuriante, in ciuda racelii de Septentrion a privelistii. Alte farfurii erau asa de inflorite cu albastru-intens de Prusia, incat apareau ca niste enormi irisi. Recipientele de baut ale Agripinei erau si mai curioase. Stanica incepu sa le cantareasca in maini.


- Uite, asa se faceau lucrurile altadata! constata ca si in anul celalalt, in aceeasi imprejurare.
Agripina nu mai avea un serviciu intreg de cristalarie, dar avea unele exemplare din toate. Avea, de pilda, pahare grele, ca facute
88 dintr-un singur bloc slefuit pe cateva laturi, pahare groase cu peretii gauriti de ochiuri mari in chipul fagurelui, cupe de cristal, cu coada, asemeni unor bombe, taiate in flori si gratare, aducand aminte de fructul ananasului, parand mai degraba opera de bijutier decat de sticlar. Cele mai frumoase sedeau pe o baza masiva de cristal, taiat in ovule clasice, se subtiau apoi si se redeschideau ca un crin. Rozete de cristal pecetluiau cele opt zone. Apoi, desene fine rosii poleiau tot paharul, conturand taieturile si desfasurand festoane de trandafiri caligrafici. Stanica nu se multumi numai cu cantarirea paharelor, ci le si mirosi. Agripina se slujea de pahare ca de niste borcane, punand in ele, dupa cum ii venea la indemana, tinte, sfoara, stafide, nuci curatite.
Paharele mirosite de Stanica acuzau enibaharul si scortisoara. O chesea mare cu capac de sticla ce s-ar fi putut zice sculptata, si care semana cu o urna funerara, era plina de cuisoare.
- Matusa Agripino, zise Stanica, as manca mancarea aia pe care ne-o faceai dumneata cand eram copil, mancarea aia greceasca, cu enibahar.
- Ce mancare? zise Agripina, marind pupila unicului ochi valid.
- Ei, ce mancare? Iei carne tocata, fara vine, si fara miez de paine sau ou, ca pentru carnati de vaca (Stanica facu buze lacomE), pui frumusel usturoi taiat bucatele, sare, piper mult, boia de ardei, enibahar pisat, chimion si putina apa sa fiarba.
- Nu apa, Stanica, intrerupse doamna bogata, zeama de supa si grasime.
- Exact. Am pus-o eu pe nevasta-mea, dar n-a facut nimic. Pentru asta se cere sa ai instinct, sa te nasti cu sentimentul enibaharului.
Fetele de pe pat strambara din nas.
- Ce, sari Stanica, faceti mofturi? Stiti voi ce e mirodenia? Ati mancat voi patlagele vinete cu scortisoara?
- Vai! se scandalizara fetele.
- Ba e bun, zise Agripina. Stanica tine minte. Bunicii nostri asa gateau, numai cu untdelemn, cu mirodenii si in tingiri de arama cositorite. Si mancau mai mult peste si carne de oaie. Patlagelele asa
89 se fac: cureti vinetele de pielita, ca de obicei, le dai in unda, le scurgi de apa, le toci, le prajesti in untdelemn, pui si putina ceapa tocata maruntel, pe urma le asezi in tingire cu apa, sare, piper, ce-i trebuie, patrunjel, scortisoara si unt de nuca (cum se manca odatA), si inacresti cu zeama de lamaie. Si lasi sa fiarba.
- Si pe urma, adauga Stanica cu apetit, presari pe deasupra tot scortisoara pisata!
- Asa mancam noi, batranii! incheie simplu Agripina rontaind alune americane.
Stanica isi continua ancheta prin rafturi. Se uita acum la cestile de cafea, multe si desperecheate. Una plina de stafide o deserta pe gat.
Cele mai delicate aveau forma unor boluri de ceai chinezesc, erau mici si zugravite cu ramuri subtiri, inflorite. Neavand maner, erau varate in niste picioare ovoluide de arama, capatand astfel infatisarea unor candele.
- Matusa, zise Stanica, ce faci cu atatea cesti, da-mi si mie doua, sa le tin ca amintire, sa arat si eu urmasilor cum bea lumea cafea altadata.
Aceasta era formula tipica cu care Stanica imputina rafturile
Agripinei. Fara sa astepte raspunsul, el si strecurase cestile in buzunar.
Agripina facu o invitatie enigmatica:
- De, Stanica, cum crezi si tu! Astea le mai am si eu, si pe urma nu mai am din ce bea!
- Sa fii dumneata sanatoasa, o incuraja Stanica, bagand repede in buzunarul umflat inca doua cesti.
Stanica saruta mana Agripinei, facu semne de diferite nuante celorlalti si dadu sa iasa. Toader declara ca merge si el, si ca-l duce cu trasura pana unde vrea. Avocatul accepta, se sui in trasura, alaturi de
Toader, si primi alaturi de el, aproape in brate, si pe Lili, fata lui Toader si nepoata lui, in jurul mijlocului careia intinse bratul, de altfel de prisos, ca si cand ar fi voit s-o sustina sa nu cada. Vizitiul de casa plesni usor biciul pe deasupra cailor, si trasura se rostogoli dulce, fiindca avea roti cu pneuri. Era un vehicul elegant, captusit cu velur maron,
90 prevazut cu saltele moi de divan garnisite cu broderie. Parul fetei, infoiat in chip florentin pe umeri, isi arunca unele fire pe obrazul lui
Stanica, gadilat in mod placut. La inceput, Stanica stranse talia fetei automatic, indiferent, acum incepu s-o palpeze mai atent cu varfurile degetelor, simuland jocul barabanei.
"O fetita, o scarba, gandi el, si ce solduri, ce talie! Domnisoara de maritat in regula. Serie noua. Asa e cand huzuresti. Hranite bine, plimbate, cum sa nu creasca?"
- Cati ani ai tu, Lili? intreba el tare, strangand-o acum cu bratul, oficial.
- Saisprezece!
- Ia taci! se mira Stanica. Esti buna de maritat.
- Chiar vreau s-o marit, spuse Toader linistit.
- Serios? sari Stanica.
- Ce te miri? E destul de mare. Si mama-sa tot la varsta asta s-a maritat. I-am dat atata educatie cata trebuie unei femei, si acum sa ma lase linistit sa vad si de ceilalti copii.
Nu era o conceptie originala. Sn toata familia lui Stanica fetele se maritau foarte tinere, cu barbati desemnati de cei batrani. Cand o fata ajungea la varsta de paisprezece ani, vorbea in mod liber de maritis.
Atat de traditionala era aceasta norma, incat nici o fata nu se simtea nefericita, dimpotriva, orice intarziere o nelinistea. Fetele intelegeau trebuinta casatoriei, nu se indragosteau nebuneste si iubeau numaideca t pe barbatul ales pe calea ratiunii. Nu sufereau de altfel nici o constrangere si, daca nu le placea un tanar, il refuzau fara nici o discutie.
Luau insa parte, impreuna cu familia, la procesul de alegere, isi dadeau parerea, o ascultau pe a altora, asa cum faci cand cumperi o stofa scumpa. Sn acest chip, toate se maritau cu oameni bogati sau in stare sa devina, preferand aproape cu strictete marii industriasi, marii restauratori sau hotelieri, magistratii care aveau si mosie, mai rar un ofiter, de la colonel in sus, niciodata un profesor, niciodata un intelectual. Fetele erau umblate prin strainatate, vorbeau cate o limba straina, stiau sa se conduca in lume si erau incredintate de valoarea
91 clasei lor, nu citeau insa nimic, nu aveau nici un fel de cunostinte artistice sau literare. Orice intrare pe domeniul acesta era socotita, in chip tacit, ca o dovada de prost-gust, de proasta origine, si individul imprudent era privit cu mirare, de la picioare spre cap, spre a i se descoperi semnele mizeriei. De aceea, in numeroasa familie, femeile, de la douzeci si cinci de ani in sus (caci domnisoare de varsta aceasta nu puteau existA), erau mai degraba antipatice, prin suficienta burgheza si totala, impertinenta mirare in fata cui depasea mijloacele intelectuale sau era sub mijloacele lor materiale. Stanica insusi nu le cam inghitea, fiindca, desi el nu avea prea mari inclinatii intelectuale, afecta totusi a fi "boem", om ratat "de prea multa simtire si dor de ce e frumos in vata". Fetele, de la paisprezece la nouasprezece ani, insa, erau toate dragute si simpatice, fiindca, pe de o parte, prin educatie, depaseau nivelul fetelor obisnuite, iar pe de alta, nefiind intelectuale prin traditie, erau modeste. Lili, de pilda, cu parul ei cazut in cascade pe umeri, cu palaria de paie larga, cu ochii ei negri, uniti prin imbinatura sprancenelor, prin tenul masliniu, grecesc, era cu adevarat gratioasa. Era un fel de Otilie oachesa, care insa prevestea ca avea sa evolueze spre burghezie.
Stanica mai pipai putin pe Lili, lasand tamburinarea dinspre coapsa inspre genunchi.


"Hm, comenta el mental, ce nepoata plinuta am! Ferice de ticalosul care-o s-o ia. Stiu ca am rude frumoase! Cu asa familie, ma pot mandri!"
- Ei, continua iarasi tare, ai pus cumva ochii pe cineva, jucam la nunta?
Lili asculta aceste vorbe linistita, cu naturalete, doar cu o nota de multumire. Toader explica:
- N-am gasit pana acum, dar o sa gasim. Mi-au dat a intelege c-ar lua-o vreo doi oameni cu stare, de treaba, dar sunt cam in varsta. Ma gandesc si la asta. O fata de saisprezece ani nu sta bine langa un om de patruzeci si cinci. S-a cam dus obiceiul asta. Mi-a spus doctorul de casa ca n-ar cam fi potrivit, stii, pentru progenitura. Snteleg ca fata sa faca copii.
92
- Ai perfecta dreptate, aproba Stanica, strangand iar mana, nu e bine batran, dar nici tanar de tot. Asa in floarea varstei, cand e omul cu entuziasm si cu experienta, asa ca mine, Toader.
Stanica nu gandise nimic extraordinar spunand aceste vorbe, dar apoi fu strabatut de o idee insidioasa. "Ce mai nevasta, isi zise, ar fi "o fata ca asta" (evita inadins, din scrupul, preciziuneA), grecoaica de-a noastra, sanatoasa, fara maimutareli. Si ce mai avere are fata asta!
Ah, Doamne, de ce m-ai facut unchi?!"
- Nici nu ne gandim, urma Toader, numaidecat la un om cu avere.
Si dau zestre destula. Mai bine un tanar sarac, dar care sa vrea sa munceasca, sa-l tin eu din scurt, sa-l introduc in morarit. Face el avere.
Precum se vede, Toader admitea "le jeune homme pauvre" 1, numai in bransa moraritului si industriilor agricole.
O idee fulgera scurt prin creierul lui Stanica, pe care insa n-o exprima: "Oare mitropolitul-primat nu poate sa dea dezlegarea de casatorie intre o nepoata si un unchi, vorba vine unchi, cand sunt in joc interese mari, pastrarea fortei unei familii, consolidarea sangelui?
Sn definitiv, ce daca e fata copilului surorii mamei? Ei si? Dar sangele ei nu s-a instrainat prin alianta parintilor? Sn familiile domnitoare asta e ceva curent. Da-le dracului de prejudecati, de-aia scade natalitatea.
Cu asta si cu paralele ei eu as popula patria, as face Romania Mare."
Stanica stranse peste brate sanul fetei si-i zise cu aer parintesc:
- Vezi, Lili, cum esti? Ai ajuns fata de maritat, si pe la unchiul tau nu treci sa-l rogi sa se intereseze de viitorul tau. Am si eu relatiile mele, experienta mea.
Ideea de a pune la cale viitorul fetei induiosa atat de brusc pe
Stanica, incat il facu sa deteste numaidecat gandul nemarturisit dinainte. "Sunt un pacatos, isi zise, auzi la ce ma gandesc! N-am decat o scuza, ca n-am avut parte de ceea ce meritam."
Stanica lasa mana jos, cast, si zise cu taina lui Toader:
- Ma Toderita, ce nu mai aruncati si voi rugina? Tot moara, tot
1Tanarul lefter (fr. - n. red.).
93 mosie, tot fabrica de zahar. Numai avere si avere. Mai sunt pe lume si alte bunuri, morale, ma-ntelegi. Lumea evolueaza, se subtiaza. Sa dai tu perla de fata pe mana unuia care sta in tarate! Ma, am un baiat unic, un giuvaer, rusinos ca o fata mare, destept, de viitor, baiat de familie buna, baiatul, ma rog tie, al doctorului Sima. Cine n-a auzit de doctorul Sima? Face si el medecina, si e in anul al treilea (Stanica minti intentionaT). Are si avere bunicica. Ma, s-au speriat profesorii de el, scrie carti, are sa fie cel mai mare doctor. Ala ajunge sigur la
Universitate si la Academie. Ma, si e frumos, de pica. Sa am fete, i-as da doua deodata. Tu stii cat castiga un doctor mare? Colosal! Si ce face? Te-asculta nitel ici, nitel colo, si-ti ia banii. Pe urma, cinstea.
Madam doctor Sima, profesor doctor Sima. Snalti nivelul familiei, ca m-am plictisit tot de mosieri si de directori de fabrici. Sa dam, ceara ma-si, un Eminescu. E tocmai ce-ti trebuie tie, un doctor.
- Pe nevazute nu pot sa ma pronunt! zise cu comica gravitate Lili.
- Stii ca-mi placi! Pai cand l-oi vedea, pici jos. Ala suceste mintea fetelor intr-un minut (Stanica simti ca se contrazice si atenuA), vreau sa zic suceste fara sa faca nimic, ca e baiat serios. Primejdia e sa nu vrea el, dar am incredere in gustul lui fin. Cand te-o vedea, nu se poate sa nu-i placi. Stii, baiatul asta e putin sub conducerea mea morala, eu ii dau directive in viata, asa ca m-asculta, se lasa sugestionat. Hai sa provocam o intalnire
- N-ai decat, zise Toader, n-are ce strica.
Stanica incrunta sprancenele in chip de adanca meditatie, apoi zise hotarat:
- S-a facut. Sn curand aveti stiri de la mine. Opreste, ma, ca ma dau jos.
Trasura trasa de cei doi cai luciosi ajunsese in dreptul bisericii
Sfantul Gheorghe. Stanica intinse mana spre tovarasul de calatorie si zise grabit, fara timiditate:
- Ma Toderita, da-mi repede ceva parale, ca nu prea am procese.
Sa beau si eu din diurna unui senator.
Toader scoase repede o hartie mototolita pe care o tinuse pregatita
94 si i-o dadu zambind, fara strambatura de neplacere si fara emfaza.
Stanica o lua, sari jos, facand cu mana la cei doi, si se-ndrepta spre
Lipscani, fara alte ceremonii. De-abia dupa o suta de metri de mers, scoase hartia din buzunar si o privi. Era o bancnota de o suta de lei.
Stanica visase absurditatea de a primi o mie de lei.
- Poftim, zise el cu pofida, arunca suta, cum as arunca eu o bancuta.
Bani nemunciti.
Stanica cumpara prajituri de la o cofetarie si porni spre casa.
Snvartindu-se cu mintea tot in jurul ideii de casatorie, se inflacara de
Olimpia. Mana pe care o retrasese cu sentimentul vinovatiei de pe Lili voia s-o intinda legal spre nevasta-sa. Credea ca o intelege. Sn saracie, marile sentimente nu se pot dezvolta. Olimpia era si ea femeie, avea nevoie de lux, de rochii, de blanuri. E adevarat ca nu era vina lui si ca o femeie trebuie sa aiba zestre, insa nici vina ei nu era vina ca avea parinti denaturati. Cata deosibire intre fetele din familia lui si cele din familia Tulea! Saracia te face posac, acru. Biata Olimpia! O trasura sa fi avut si facea din ea regina. Cu aceste sentimente generoase, Stanica intra pe poarta "proprietatii" lui, inlaturand, pe cat cu putinta, privirile de pe fatada stramba, culcata pe-o rana, a casei. Voi sa intre in marchiza de lemn, aplicata ca o ghereta peste usa principala, dar se razgandi si merse spre fund, unde era bucataria. Si era foame si voia sa stie ce se gateste. Bucataria era inchisa, goala. Pe fereastra vazu masina de gatit, fara foc. Simti o prima nemultumire. Intra pe dindos in sufragerie, unde constata ca masa era nepusa. Pe Olimpia o gasi in dormitor, imbracata ca de oras, uitandu-se in oglinda.
- Bau! facu Stanica, cu vointa optimist.
Olimpia il privi linistita, aproape senina. Stanica ii intinse pachetul de prajituri:
- Uite, iubito, mi-am permis o mica atentie. Nu te uita Stanica.
- Ce-ai adus acolo? intreba Olimpia.
- Ce-ti place tie, prajituri cu crema.
- Bine-ai facut! aproba Olimpia fara exagerare.
Cuprins de un val de sentimentalitate, Stanica se aseza in spatele
95 ei, cu fata spre oglinda, scoase capul mustacios de dupa coafura ei si o stranse de mijloc.
- Olimpia mea scumpa, tot ce vad ma intareste si mai mult in convingerea ca nimic nu e mai inalt ca misterul casatoriei. Iubirea eterna, pentru care parasesti familie, bogatii, onoruri.
- Ma strangi prea tare, reprosa moale Olimpia.
- Te strang ca sa simti ca ai indaratul tau un aparator dezinteresat, devotat, pe sotul tau, pe tatal fiului tau. Pe cine altcineva poti conta?
Iubita ta mama, si soacra mie, vinde tot ce are in casa, vrea sa petreaca si sa nu mai ramana si altuia un capat de ata. Socru-meu abia ti-a dat baraca asta, ca sa ne asiguram un adapost, sub demnitatea ta. Dar n-avea grija, nu cer decat un pic de iubire, si las' ca-ti realizez eu toate dorintele tale. Rudele? Sti dau voie sa le dispretuiesti, sa rupi definitiv cu ele. Ce-ai avut si ce-ai pierdut? Amandoi, prin iubire, facem un bloc.
Stanica stranse inca de un grad cercul bratelor si saruta pe Olimpia pe lobul unei urechi.
- Si, barim sunt proaspete prajiturile? Ca de obicei le iei statute! observa ea, fara schimbarea glasului.
- Smi pare rau. Le-am comandat special pentru tine. Numai pentru tine, comoara scumpa. Uite, ti-am cumparat de la anticar patru cesti de cafea antice, noteaza bine, de-ale stramosilor, pe care am pus de mult ochii. Vreau sa strangem de pe acum lucruri de pret pentru caminul nostru cel nou.
Cand Stanica vru sa sarute pe Otilia si pe obraz, aceasta arata putina plictiseala:
- Draga, ma-ntepi cu mustatile. Lasa-ma putin, ca sunt suparata!
- Dar ce ai? se alarma Stanica, asa faci tu totdeauna, la bucuriile si durerile tale eu nu particip niciodata.
Olimpia desfacu pachetul de prajituri, lua o bucata si incepu s-o manance incet.
Ce faci, scumpo, iti strici apetitul. Nu mergem la masa?
96
- N-am gatit nimic, servitoarea e dusa la mama. Mananca si tu prajituri.
- Dar ce s-a intamplat, draga? observa Stanica, in sfarsit, cam iritat, dand drumul Olimpiei.
- S-a intamplat ca Titi iar a fugit de acasa. Unde, si cu cine, stie
Dumnezeu!
- Nu ma-nnebuni! exclama Stanica, lasandu-se pe pat, plin de toate voluptatile senzationalului.
Si luand si el o prajitura, incepu s-o manance, clatinand mereu din cap.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.