Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Enigma Otiliei - CAPITOLUL 15 de George CALINESCU



Simion devenise atat de suparator, incat Aglae se hotari sa scape de el. Propriu-zis, ea nu prea credea in nebunia lui si-l trata ca si cand el s-ar fi prefacut, ca sa-i faca ei zile negre. Ideea de a-l interna intr-un sanatoriu fu respinsa cu indignare:
- Cu ce sa-l tin in sanatoriu? Are el vreo avere?
- Are pensia, observa Stanica.
- Ce-ai zis? Pensia? Dar eu, copiii cu ce traim?
Sn realitate, Aglae avea destula avere, stransa din chiar banii lui
Simion, privat sistematic de orice placeri. Stanica propuse in cele din urma, cu oarecare prudenta, de a vari pe Simion intr-un ospiciu, desi, zicea el, s-ar putea afla ca batranul are avere (insa el avea sa faca rost de un act de paupertatE), si apoi solutia ar putea sa nu convina, fiindca e penibil sa se stie ca ai un sot la ospiciu etc.
- Si ce, zise Aglae, acru, eu l-am adus in halul asta? Sa se duca unde l-au adus faptele lui.
Sntr-o duminica, totul fu pregatit ca Simion sa fie scos din casa.
Weissmann se oferise sa indeplineasca delicata insarcinare, dupa ce ospiciul fusese prevenit. Batranul avea sa fie plimbat sub un pretext oarecare, dus apoi la ospiciu, ca spre a-l vizita, si lasat acolo. Istetul medicinist studiase bine chestiunea, conversand de cateva ori cu
Simion, si-si alcatuise in cap cateva scene posibile. Aglae stransese intr-un geamantanas cateva lucruri de imbracaminte, pe cele mai rupte, si acum astepta in sufragerie sosirea lui Weissmann. Mai milt din curiozitate decat din simpatie, toti ai casei, Stanica, Olimpia, Titi,
Aurica, se adunasera in aceeasi incapere, pe canapea si pe scaune, de-a lungul peretilor, si priveau ca la un spectacol. Din cand in cand,
54 deschidea usa cu o curiozitate avida, lipsita de orice rusine, Marina, plina pe maini de faina, asa cum iesise din bucataria casei vecine.
Simion, cu ochii exaltati, slabit si cu barba crescuta in sageata, sedea la masa si sorbea lacom dintr-o ceasca cu lapte. Dupa ce sfarsi de baut, privi in fundul cestii, mirosi, apoi zise:


- Aici a fost otet.
Aglae se supara:
- Esti nebun? Ce otet? Daca era otet nu-l beai! De unde pana unde otet?
- Lui Isus, lumea ii da sa bea otet. Cu asta ma hranesc eu de cand au aparut semnele.
Ochii lui Simion aratau ingrijorare si suferinta, insa Aglae nu trada nici un fel de mila si nu arunca nici o vorba blanda spre a-l potoli.
Dimpotriva, fu din ce in ce mai iritata:
- Slava domnului, te-am hranit ca pe un trantor, cu ce-a fost mai bun, ani de zile, fara nici o bucurie din partea ta, si acum vii sa-mi spui ca ti-am dat otet. Otet sa fie in inima dusmanilor.
- S-au aratat semnele! repeta, mai tare, Simion.
- Ce semne, tata-socrule? intreba Stanica, cu intentii psihiatrice, facand cu ochiul celorlalti. Cine stie, poate dumnealui are dreptate.
Trebuie sa-l ascultam.
Simion arata cu degetele descarnate inspre barba.
- Domnul mi-a dat barba lui.
- Mai bine te-ai fi tuns putin, decat sa stai in halul asta.
- Eu sa ma tund? zise Simion violent, sarind de pe scaun. Nimeni sa nu se atinga de Domnul Isus.
Aglae il privi cu mare dispret, ceilalti cu felurite grade de placiditate.
Numai Stanica parea aci distrat de spectacol, aci strabatut de mila.
Cuprins de agitatie, Simion incepu sa se plimbe prin casa, gesticula nd si privind la hainele lui. Nasul ii era inrosit ca de ger, si mucozitatile se prelingeau pe mustati. Vorbi repede:
- Ereticii imi fura banii, s-au unit toti sa-mi chinuie hainele, uitati-va la pantaloni (erau scurtI) cum mi i-au decolorat, mi-au batut
55 hainele pe cruce. Cristos a fost izgonit din lume, au omorat pe Cristos, lumea a ramas fara Dumnezeu, imi scriu ucenicii si nu-mi dati scrisorile, asta e scandal, am sa reclam imparatului Cezar, mi-ati furat manusile,
Cristos s-a facut iarba si-l mananca gainile (niste gaini se vedeau in curtE), unde e pardesiul meu?
- Eu ti-am furat banii, striga Aglae, in culmea ciudei, eu?
- Mama, incerca Olimpia s-o potoleasca, nu te potrivi!
- Lasa-ma in pace, draga! Eu i-am furat banii? Banii i-ai risipit cu stricatele, sa ma ierte copii astia, ele te-au adus in halul asta. N-ai haine? Dar ce, eram sa-ti fac eu haine? din pensia ta pacatoasa? Alti oameni de varsta ta alearga, muncesc, nu stau ca trantorii. Am copii mari si nu i-am pus la casa lor. Tocmai cand sa ingrijesc si eu de batranetea mea, ca nu mai sunt asa tanara cum am fost odata, imi faci zile fripte? Mi-am mancat tineretea cu tine, ticalosule!
Aglae incepu deodata sa planga, din nervozitate, cu sughituri ascutite, ca si Aurica alta data. Apoi isi sterse brusc ochii si lua o mina si mai dusmanoasa ca inainte. Pe buzele lui Stanica flutura un zambet:
"Mare cutra, soacra-mea asta! gandi el. Cum sare capra, sare si iada. Asa ar fi in stare sa faca si iubita mea Olimpia, daca, doamne fereste, as fi bolnav si batran. Familie scarboasa!"
- Mama, continua el tare, de ce-ti strici sanatatea? Fii rezonabila!
Uite, suntem noi in jurul dumitale, sunt eu. Conteaza pe mine, ca pe un fiu devotat. Vom face cum va fi mai bine.
Simion, uitand furia dinainte, zise, bine dispus si profetic:
- Curand, si nu ma veti mai vedea. Ma duc unde m-asteapta armatele de ingeri sa ma imbrace cu haine de aur!
Titi incepuse, sa se legene, rezemat de soba, iar Aurica, la fereastra, isi taia cu foarfecele pielitele din jurul unghiilor. Sn sfarsit, Weissmann sosi cu o trasura, pe care o lasa sa astepte in poarta. Anticipand in mod imprudent planul de captare a lui Simion, Aglae zise:
- Simioane, uite, a venit Domnul doctor. Sa te duci cu dumnealui
56 sa te vada, sa-ti dea ceva sa te faci bine, si pe urma te intorci acasa. Va duceti cu trasura!
Simion facu o saritura de maimuta:
- Ce doctor? Eu nu sunt bolnav. Eu sunt cel mai sanatos om. Eu sunt Omul si nu voi muri in vecii vecilor. Cel ce se-nchina mie si tatalui meu, acela se va mantui.
- Papa, gasi cu cale Olimpia sa intervina, Domnul iti vrea binele, de ce sa nu mergi?
Toata inimicitia irationala a lui Simion pentru Olimpia se redestepta:
- Nu vorbesc cu dumneata! Sa nu-mi zici papa, ca nu te cunosc.
Nu esti fata mea! Copiii mei sunt cei ce ma urmeaza si se inchina mie.
- Eu iti sunt fiu adevarat, fiindca cred in invataturile dumitale! zise Weissmann.
Simion il privi cu interes, dar isi relua iarasi preumblarile prin casa, ca un caine prudent, dupa ce a mirosit un individ. Olimpia, jignita, lasa sa se vada in ochii ei toata verzimea urii. Aglae clatina din cap, agasata:
- Asteapta birjarul, pentru numele lui Dumnezeu, o sa ma coste o groaza de parale!
Weissmann o examina pe furis si se putea ghici uimirea lui fata de o astfel de nesimtire. Prudent si politicos din fire, nu-si trada sentimentul launtric si medita repede asupra mijloacelor oportune pentru a scoate pe batran din casa.
- Domnule profesor, zise el foarte ceremonios, doamnele au glumit, fara indoiala, sau e la mijloc o eroare. Eu nu sunt doctor si n-am venit sa va consult. De altfel, sanatatea dumneavoastra mi-este cunoscuta, vorbeste toata lumea. Am venit atras de reputatia dumneavoastra de de invatat de
Simion se opri din mers si sorbi vorbele lui Weissmann, privindu-l, desi la drept vorbind pupilele, in neputinta de a se concentra, erau risipite in gol. Cuvantul "profesor", respectul studentului il maguleau.
Snsa Weissmann folosise titulatura la intamplare, nestiind de fapt ce profesiune avea Simion.
57
- A auzit lumea de invataturile mele? intreba serios Simion.
- Daca a auzit, ma-ntrebi? Dar cine nu cunoaste pe marele, pe marele (Weissmann nu-i cunostea numele.)
-profet Tulea, sugera Stanica.
- Exact! confirma studentul.
- Si ce doreste lumea de la mine? intreba maret Simion.
- Ce doreste? Sa iesi in lume, sa luminezi opinia publica, sa aduci pe rataciti pe calea ceea buna.
Simion se mai gandi catva, apoi se impotrivi:
- Nu merg. Misiunea mea pe pamant s-a sfarsit. Am baut fiere si otet, am fost rastignit in hainele mele, acum trebuie sa ma intalnesc cu ingerii.
- Domnule Tulea, se ruga Weissmann, eu de ce-am venit? Sngerii te asteapta. Pe cinstea mea. M-au trimis pe mine cu trasura, sa te chem. Priveste caii!
Simion arunca ochii ratacit pe fereastra si privi caii costelivi, infrumusetati de birjar cu cate o floare la ureche.
- Au aripi? intreba el.
- Cum sa n-aiba, domnule Tulea? Au cate douasprezece aripi fiecare.
Simion se plimba din nou nedumerit prin odaie, in asteptarea anxioasa a celorlalti, apoi se incapatana iarasi:
- Nu merg! Sngerii trebuie sa vina aici sa ma ridice de-a dreapta tatalui. Nu ma inselati dumneavoastra pe mine. Diavolul e siret, ia felurite chipuri.
Weissmann se scarpina la ceafa, contrariat. Se pipai la buzunarul din spate al pantalonilor, unde avea o cutie "Record", cu seringa si fiole de morfina, apoi lua la o parte pe Stanica si-i sopti ceva la ureche, in vreme ce Simion ii observa foarte alarmat. Trecura amandoi in odaia invecinata, de unde se intoarsera peste cateva minute. Weissmann tinea in mana seringa cu morfina, iar Stanica o bucata de vata imbibata cu alcool, al carui miros se raspandi in odaie.
- Domnule Tulea, maestre, zise dulceag studentul, stiu eu un
58 mijloc ca ingerii sa vina mai curand. Sti facem o mica intepatura in brat, neinsemnata, cu asta, si numaidecat ai sa simti lucruri minunate.
Simion se dadu inapoi, cu oroare. Din fericire, Stanica avu un cuvant nimerit:
- Smi pare rau ca te porti asa, zise el cu prefacuta dezamagire, mi se pare mie ca nu esti ceea ce pretinzi. Isus a fost intepat pe cruce cu sulita, si dumneata nu te lasi intepat cu un ac. Ce fel de sfant esti?
Surprins de argumentare, Simion se opri locului fara replica, si
Weissmann ii trase haina cu repeziciune si-i facu injectia inainte ca batranul sa se dezmeticeasca. Stanica ii sterse locul intepat cu vata, in vreme ce Semion, repede ametit, privea curios spre propria-i mana:
- Nu cumva vreti sa-mi furati mana, cum mi-ati scurtat hainele?! zise el banuitor.
- Nu! protesta amabil Weissmann.
Smbatat de stupefiant, Simion se lasa pe un scaun, privind tulbure inaintea lui. Parea foarte fericit.
- Ei, cum te simti acum?
- Ma simt bine, foarte bine, simt sanatatea in trupul meu.
- Nu ti-am spus eu? zise Weissmann, privind pe fereastra inspre trasura, al carui birjar, impacientat, plesnea din bici. Gandeste-te mai bine! Norodul te asteapta, de ce nu vrei sa mergi? De altfel, orice sfant se retrage catava vreme in pustiu, intr-o chilie, ca sa se purifice. Daca vrei, te ducem intr-o manastire adorabila, unde vei putea medita absolut singur. Nu vin acolo decat ingeri imbracati in alb, dimineata la noua si seara. Acolo este locul dumitale, maestre!
- Si e pustiu?
- Pe onoarea mea! Mai pustiu ca-n Thebaida.
Un cap zbarlit se lipi de fereastra. Era Marina, care spiona de afara.
Simion, exaltat, se lasa luat de brat de Stanica si Weissmann, care-l suira iute in trasura, ca sa nu se razgandeasca. Nimeni din casa nu arata vreo emotie deosibita. Aglae privea inciudata ca scena se prelungeste prea mult, Olimpia nu-si descretise nici acum fruntea
59 stransa de necaz. Titi se legana langa soba, iar Aurica isi ingrijea atent mainile. Birjarul dadu bice cailor, si roatele se rostogolira pe caldaram.
Atunci Simion intoarse capul inapoi si, ca si cuprins de o subita emotie, striga, aratand cu degetul:
- Uite salcamul ce mare s-a facut!
- Lasa, zise Stanica speriat, ca-l vedem cand ne-ntoarcem. Si facu semn birjarului sa mane repede.
Ramasa singura, Aglae isi puse un sort dinainte, mobiliza pe Aurica si pe Olimpia, precum si pe servitoare si incepu sa scoata afara toate lucrurile din camera lui Simion. Stranse patul si-l arunca intr-o magazie, arunca pe foc toate hartiile pe care le gasi, resturile de imbracaminte le zvarli la gunoi, curata peretii si dusumelele, apoi facu un fel de odaie de primit.
- Uite, aici sa stati voi cand veniti pe aici, zise ea Olimpiei. Am mai limpezit casa, ca se facuse grajd.
Din ziua aceea, Aglae nu mai aminti niciodata numele lui Simion si nici nu dete vreodata semn ca regreta lipsa lui. Peste cateva zile venise
Weissmann sa-i comunice ca ar fi nimerit sa trimita batranului unele lucruri si bani. Ea declara mirata ca i-a dat tot ce trebuie. Atins, studentul ii aminti ca cheltuiese cativa franci cu trasura, ceea ce era adevarat, fiindca Stanica spusese ca n-are bani si ca Aglae va plati pe data ce i se va cere. Aglae, insa, deveni neincrezatoare.
- Curios, zise ea, mie ginerele meu mi-a spus ca s-a platit tot. Am sa-l intreb si, daca n-a platit, cu placere.
Vexat, Weissmann pleca fara sa mai insiste. Felix, caruia ii povesti aceste lucruri, fu atat de rusinat, incat recurse la o minciuna. Dadu zece lei colegului, sub cuvant ca intr-adevar Stanica ii daduse acesti bani amintind numele lui Weissmann, dar el in graba nu tinuse minte explicatiile aceluia. Weissmann zambi cu indoiala.
- Accept, zise el, istoria ta, fiindca n-am un franc in buzunar. Dar sa stii ca cucoana pentru care arunci zece lei nu merita astfel de sacrificiu. Cat despre batran, te vestesc ca nu mai face doua parale.
60
Are paralizie generala. Si macar n-o are interesanta. Tot ce poate fi mai tipic, din punct de vedere clinic. Era sa mi-l dea inapoi.
Dupa plecarea lui Simion, Aglae isi schimba deodata manierele.
Sncepu sa se imbrace din ce in ce mai modern, sa mearga in oras dupa cumparaturi, sa cheme in casa prietene. Lucru ciudat. Pe Aurica si pe


Olimpia nu le mai privi cu ochi buni. Toata atentia ei fu in directia lui
Titi, caruia ii cumpara haine noi, ii dadu un ceas de aur, confiscat demult de la Simion, si chiar bani de buzunar. Pretindea acum sa iasa in oras impreuna cu el si, pentru intaia data in viata, se duse la cinematograf, in sala "Minerva", unde se reprezenta La tour de Nesle si o comedie cu Rosalia. Reprezentatia nu-i placu, afirmand c-o suparase la ochi. Lauda in schimb Fata aerului, pe care o vazuse odata la teatru si insarcina pe Titi sa-i comunice daca se va mai juca vreodata. Dupa reprezentatie il invita la "Carul cu bere", unde cu multa demnitate comanda bere, dupa ce dadu o multime de recomandatii inutile chelnerului. Vederea altor grupuri de oameni multumiti in jurul meselor ii produse invidie, ceea ce si marturisi lui Titi.
- Uite, lumea petrece! Asa trebuia sa fac si eu cat eram tanara. Cu cine sa te intelegi insa? "El" mergea dupa stricatele lui, si eu imi bateam capul cu voi. Ce-a fost a fost. Acum vreau ca macar tu sa traiesti altfel, sa ma bucur si eu pe langa tine, fiindca fetele, odata maritate, isi vad de barbatii lor. Trebuie sa m-asculti pe mine, daca vrei sa te fac om.
|i-ai facut mendrele, ai gresit o data, acum cred ca te-ai saturat. Sa ma lasi pe mine sa-ti gasesc o fata buna, cu avere, fie si mai in varsta.
Chiar mai bine in varsta. Azi banul e tot. Cu cartea nu faci nimic. Sa-l vad pe Felix al dumitale ce-are sa faca cu medicina lui. S-o ia pe zapacita de Otilia.
Dupa putina gandire, Aglae isi corecta impresiile:
- Daca ar lua-o pe Otilia, n-ar fi prost. Dar nu se uita ea la un studentas. Ei ii trebuie mosieri. Otilia era buna pentru tine. E obraznica, dar indrazneata, urata nu. Ai fi ramas cu avere, nu gluma, de la
Costache. Fiindca nu esti si tu mai infipt, mai barbat, cum sa-ti spun?
Va pricepeti la altele, va lasati pacaliti de cate o nebuna, si pe o fetiscana
61 ca Otilia nu stiti s-o struniti. Va rade in nas. Pe vremea mea, cand barbatul si parintii se hotarau, fata era insfacata pe sus. Sn sfarsit, acuma cu Otilia nu mai vreau eu. Frica mea e sa nu-i lase pacatosul de
Costache toata averea pe mainile ei. Fata, lasa ca-ti gasesc eu, numai sa fii ascultator.
Titi, lipsit de pesonalitate, si in fond preocupat mereu de problema sexuala, asculta cu religiozitate si placere, incantat de a-si vedea aspiratiile astfel conduse de altul. Prin nu se stie ce mijloace, Aglae facu cunostinta grasei neveste a lui Iorgu, care se simti foarte onorata de vizitele ei, fiindca, desi foarte bogata, se socotea de o categorie sociala inferioara. Madam Iorgu era afabila, greoaie la mers, avea interior bogat, fara stiinta luxului, si oferea prajituri nemtesti, din care
Aglae manca bine, cu multe laude. Fetitei lui Iorgu, Lucica, fata care imperechea caracterele rasei germane si ale celei eline, avand par blond in cozi, ochi albastri, sprancenele negre, imbinate, si nas drept, Aglae ii aduse fel de fel de nimicuri, carora le dadea o valoare istorica prin cuvintele: "Asa purtau fetele pe vremea mea!" Titi facu portretele doamnei Iorgu si Luciei, spre incantarea mai ales a celei dintai. Fata, desi maricica si sprintena, era lipsita de orice cochetarie, parand a ignora cu desavarsire ca pe lume sunt doua sexe. Manca cu placere, raspundea cuviincios la intrebari si fugea, din cand in cand, afara, sarind dintr-un picior pe altul. Aglae se interesa bine asupra varstei si tuturor conditiunilor fetei si intr-o zi expuse doamnei Iorgu aceasta idee:
- Madam Iorgu, eu, in locul dumitale, la treisprezece ani as marita-o. Cand o fata trece de optsprezece ani, oricat de frumoasa si de bogata, e primejdie sa-ti ramana pe cap. Sunt patita.
Era limpede, oricat de absurd s-ar fi parut, ca prin capul Aglaei trecea aceeasi idee care strabatuse, in chip de gluma semiserioasa, prin capul lui Stanica. Oricum, ipoteza aceasta aparu Aglaei ca prea indepartata, fiindca la casa ei incepu sa primeasca tot felul de cucoane batrane care profesau, neoficial, petitul si carora le prezenta cu mare satisfactie pe Titi.
62
- Mama, zise intr-o zi Aurica, tu esti mai ocupata sa-l insori pe
Titi decat sa ma mariti pe mine!
- Da' ce, vrei sa te arunc eu de gatul barbatilor? De acum incolo fa ce vrei, numai sa nu-ti scoti vorbe.
Aurica sughita iarasi repede intr-o batista, dar se refacu numaidecat si-si continua mai departe automatismele ei erotice.
Ca Aglae dorea sa reia legaturile cu mos Costache, nu mai era nici o indoiala. Stanica fu instruit sa inceapa tratativele.
- E urat, zise acesta lui Costache, ca fratii sa se certe intre ei. Stii dumneata, vorbeste lumea. Si-apoi la varsta asta! O mana spala pe alta, si amandoua obrazul. Doamne fereste, ai nevoie de ceva, de un ajutor, vine o boala. Fireste, suntem noi, nu te lasam noi, n-avea grija, dar cine, mai mult ca o sora, poate sa ghiceasca trebuintele unui frate?
Suparari trecatoare, fleacuri. Pentru niste copii nu face sa impingeti lucrurile prea departe. Poate greseala nu e de partea dumitale, de acord. Eu spun chiar: greseala e a soacra-mi. Nu trebuia s-o jigneasca pe Otilia. Dar vezi si dumneata. E singura acum, necajita, mos Simion bolnav, gandeste-te insuti.
Mos Costache contempla ironic pe Stanica si zise, in sfarsit:
- Si si ce doreste de la mine? Nu sta bine unde sta?
Aceste cuvinte deconcertara pe Stanica. Temandu-se ca el insusi sa nu se strice cu batranul pentru o chestiune la care nu tinea deloc, schimba pe data vorba.
Aglae opri pe Felix in drum, desi acesta, dupa incidentul cu Titi, nu mai calcase in casa ei, dand a intelege ca e suparat. Sl intreba de sanatate, se mira inocent ca nu mai vine pe la ea, se informa asupra activitatii lui, asupra sanatatii lui Costache, ceru lamuriri daca el si
Costache mananca bine si au toata ingrijirea din partea Marinei.
- Vezi, zise ea, in chip surprinzator, Otilia era ea cam distrata, dar cu vorba ducea casa. Nu v-a scris nimic?
Sntr-o zi, aparu in casa lui Costache chiar Aurica. Cu dulcegarii si moliciuni il vesti ca Aglae ar dori sa-i spuie "ceva", rugandu-l sa treaca dincolo, dupa-amiaza.
63
- Spune! zise batranul.
- Apoi, eu nu stiu, se apara Aurica, mama vrea sa-ti vorbeasca.
- Sa-ti spuna ce vrea, si vedem noi! raspunse, clipind din ochi, batranul.
Aglae incepu sa fie preocupata de sanatatea ei, gasi ca are reumatisme si manifestari artritice si afla ca un tratament cu iod, acum cand era cald, ar fi fost foarte nimerit, mai ales injectabil. Madam
Iorgu, care facea astfel de injectii, ii destainui ca Weissmann, desi tanar, facea injectiile bine si ieftin. I-l recomandase chiar un doctor, care se slujea de serviciile lui. Aglae fu silita sa cheme pe Weissmann, prin Felix, si sa-i plateasca cheltuielile cu trasura. Sl convinse totusi sa se multumeasca numai cu cinci franci, fiindca, zise ea, esti tanar, e ca si cand te-ai fi plimbat cu birja si ai facut si un bine unui batran bolnav.
Sn convorbirea cu Weissmann, care profesional aducea vorba si de
Simion, Aglae, evitand numele acestuia, se exprima in asa fel incat sa se inteleaga cum ca intre batran si ea nu e nici un raport. Daca
Weissmann se oferea sa vada pe Simion, Aglae spunea:
- Cum vreti! Sti faci pomana cu un nenorocit.
Conceptia ei in privinta lui Simion, pe care i-o descoperi Weissmann, era ca "decat asa, mai bine moartea", sau in varianta: "mor tineri in primavara vietii, si pe un nenorocit nu-l culege Dumnezeu de pe pamant".
- Domnule, zise Weissmann lui Felix, pe care-l tinea de brat, in vreme ce amandoi se plimbau, intr-o luminoasa dimineata de iunie, la
Sosea, asa o femeie rea ca matusa dumitale, sa nu te superi, n-am vazut.
- Nu e matusa mea. Nici n-as putea spune ce grad de rudenie este intre mine si ea. Aproape nimic.
- Este baba absoluta, fara cusur in rau, pot sa jur. Barbatul ei innebunea si fara infectie. Acum e fericit, fiind inconjurat de ingeri. Si asta nu e un caz particular. Asa se va intampla in chip necesar, subliniez, ne-ce-sar, cu oricine se insoara. Casatoria monogamica, aluneca
Weissmann in paradoxuri in care credea, este o institutie falsa, contra
64 naturii. Zoologia ne invata ca masculul nu se fixeaza nicaieri, decat pentru o scurta perioada. Un barbat cu o singura femeie este un emasculat de fapt. Cativa ani, pana la treizeci de ani cel mult, cand femeia are inca nevoi sexuale, nevasta e o fiinta care poate fi gratioasa si supusa. Apoi femeia, contrar credintei comune, devine frigida si autoritara. Sexualitatea disparuta lasa in locu-i, ca focul care se stinge, un fum greu de derivate: ambitii sociale, iubiri inegale de copii, avaritie.
Cei mai multi barbati asa-zisi de actiune nu sunt decat involuntare victime ale nevestelor, ajunse la varsta cand femeilor le cresc mustati si par pe picioare, semn al regresiunii secretiilor interne. Pe cea mai delicioasa fata iti dau voie s-o iubesti, dar, daca vrei sa-ti ramana nestearsa in amintire, fugi de ea. Sn antichitate, numai curtezana era cu adevarat respectata. Iubita mea, de care ti-am vorbit si care era o fata inteligenta, adica cu inteligenta virila, si-a dat seama de dezastrul care o asteapta si a vrut sa ne sinucidem. Orice femeie care iubeste un barbat fuge de el, ca sa ramana in amintirea lui ca o aparitie luminoasa.
Domnisoara Otilia trebuie sa fie o fata inteligenta. Dupa cate mi-ai spus, inteleg ca te iubeste.
Lui Felix, numele Otilia in gura altuia, precum si convorbirea in jurul chestiunilor intime ii displaceau, de aceea lasa capul in jos. Sl distra aprinderea cu care Weissmann debitase teoria lui antimatrimoniala, dar, spirit prudent, nu credea in ea. Vioiciunea colegului il surprinsese la inceput, ca si lectura lui, si in fata unei asa de violente activitati teoretice se simtise inferior. Acum insa, dupa un examen atent, avu sentimentul ca Weissmann spunea banalitati. Si marturisi delicat aceasta impresie:
- Sn fond, spui cu vorbe mai de spirit ceea ce se spune asa de des in gluma: sa nu te-nsori cu femeia pe care o iubesti. Ma intreb daca ai dreptate. Asa-zisa mea matusa Aglae este astfel din familie. Si fratele ei, mos Costache, tutorele meu, este tot asa de avar si de lipsit de simt familial. Ceea ce ma surprinde este ca pe toti, aici in Bucuresti, ii vad lipsiti de solidaritate de sange. Sn familia in care ma aflu, unul pandeste pe celalalt, si-l cred capabil pe fiecare, pentru bani, de cele mai mari marsavii. Nu pot sa-mi inchipui iubirea fara apropierea statornica intre
65 cei care se iubesc. Ca dragostea degenereaza incetul cu incetul, in altceva, admit. Dar exista un instinct al casatoriei, fiindca toti fac teoria dumitale, si in cele din urma se casatoresc.
Weissmann lasa bratul lui Felix si sari inaintea lui:
- Ma-nscriu in fals impotriva observatiilor dumitale. Bunul-simt a ceea ce spui acuza eroarea fundamentala, abil ascunsa. Sunt deprinderi inradacinate care iau lucul instinctelor. Ia sa se retraga legea din domeniul erotic, si sa vezi cum dispare si instinctul!
Acum Weissmann, iubitor de discutii aprinse, astepta replica. Snsa
Felix n-avea gust de disputa. Vigoarea vegetatiei, seninatatea cerului il duceau cu gandul in alta parte. Se intreba pe unde se afla acum
Otilia, ce facea, ce gandea. Sufletul se dezvolta asa de linistit in Felix, incat mania lui Weissmann de-a face teorii il mira profund. O iubea pe
Otilia, fara indoiala. Dar nici prin gand nu-i trecea sa examineze temeinicia sentimentului insusi, sa-si dea seama daca merita sau nu sa iubeasca o fata. Prin educatia si citirile lui de pana aici intelesese ca iubirea e un sentiment care se infaptuieste la toti oamenii in acelasi chip: prin casatorie. Vorbele lui Weissmann i se parura calambururi din Furnica. Felix avea in sufletul lui un fond de gravitate. Se desparti sub un pretext oarecare de Weissmann si se intoarse acasa, unde se inchise in odaie. Discutia ii redesteptase amintirea Otiliei. Singura intrebare era daca Otilia il iubeste sau nu, lucru de care se indoia din ce in ce mai mult, dar ca el iubea pe Otilia si ca era drept s-o iubeasca, orice s-ar fi intamplat, dupa zece-douazeci de ani in virtutea degenerarii caracterului feminin, n-avea nici o indoiala. De aceea, ca sa-si ateste siesi solemnitatea sentimentului, lua tocul si scrise in caietul lui:



"Iubesc pe Otilia."
Apoi incepu sa se plimbe prin odaie. Aruncandu-si ochii pe fereastra care dadea in curtea vecina, vazu o scena care-l intriga. Aglae, imbracata, iesi pe usa cu multa discretie si se indrepta spre poarta.
Putin dupa iesirea ei din casa, Aurica, tot imbracata, crapa usa si urmari cu ochii pe mama-sa. Cand aceasta iesi pe poarta si se pierdu dupa
66 case, Aurica alerga repede inspre poarta, unde astepta catva. Apoi, in acelasi chip, porni si ea pe strada. Felix deduse ca Aurica urmarea pe
Aglae. De la Stanica, venit a doua zi cu aere misterioase in odaia lui,
Felix afla sensul urmaririi. Stanica inchisese usa cu precautie si vorbea lui Felix ca si cand ar fi fost vorba de vreo problema importanta pentru toata lumea. Iata despre ce era vorba: Aglae avea unele bijuterii, bratari de aur indeosebi, cam demodate, dar, in orice caz, de o valoare materiala indiscutabila. Aurica le socotea, intotdeauna, ca destinate ei. De la o vreme, Aglae gasea ca in casa sunt o multime de "boarfe" care incurca odaile. Vandu unele mobile, o masina de cusut si era pe cale sa scape si de altele. Aurica tinea la toate lucrurile din casa ca fiind, virtual, zestrea ei. Smputinarea lor o umplu de spaima. Se simti parasita, tradata, si planse ceasuri intregi pe infundate. Aglae n-avea nici un fel de ostilitate impotriva-i. Dar, pe de o parte se socotea stapana pe avutul ei si era agasata de rolul de simpla depozitara a bunurilor copiilor, cum voiau s-o priveasca ceilalti, pe de alta parte, avea ideea ca unei fete ii ajunge sa aiba o casa si o zestre oarecare, in bani, restul privind pe eventualul sot. Sncercase sa-i vare in cap Aurichii ca "barbatii" vor acum lucruri moderne si ca toanele sunt fara rost. Aglae gasea ca
Titi are mai multa nevoie de asistenta ei, fiindca femeile sunt fara cap si n-ar fi fost in stare sa-l mai faca sa traiasca viata din casa parintesca.
Toata straduinta Aglaei fu de a-i da de pe acum lui Titi tot ce putea sa-i dea, schimband destinatia bunurilor. Sn colocvii numai cu Titi, vestise ca avea de gand sa-l insoare cum vrea ea, cu o femeie care s-o asculte, sa stea impreuna cu ea, in care caz ar fi contribuit larg la existenta lor, administrandu-le totodata gospodaria. Titi gusta aceste propuneri, devenind discret fata de ceilalti, spre ciuda Aurichii si
Olimpiei, care incepura sa-l urasca si sa-l barfeasca. Snsusindu-si aceste sentimente, Stanica le comunica lui Felix:
- Domnule, sa stii ca mutul asta se procopseste! Soacra-mea are parale, nu gluma, am mirosit eu! Si stii dumneata cat e de prost Titi?
Fenomenal! E imbecil, completamente idiot. M-am interesat eu, n-ai grija. N-are absolut nici un talent. Sa nu te superi ca-ti spun, dar toti
67 recunoastem inteligenta dumitale, toti te lauda. Fata de dumneata,
Titi e ca un gandac puturos langa un cal de rasa.
Indignarea metaforica nu incanta pe Felix, care era plictisit de a se ocupa de probleme cu totul straine de constiinta lui. Stanica urma relatiunea:
- Si cum iti zisei: soacra-mea strange bani. Mi se pare mie ca vrea sa cumpere o casa pentru Titi, sa-l instaleze cu nevasta pe care i-o gasi-o si sa stea si ea cu ei. Ei bine, Aurica, banuind-o, a urmarit-o si i s-a parut ca ma-sa umbla pe la bijuterii sa vanda ceva. Atunci a desfacut, cu un ac de cap indoit, scrinul, unde stia ca sunt bratarile si a vazut ca lipsesc. A fost scandal mare, sa nu spui nimanui. Aurica a plans, a tipat, soacra-mea a palmuit-o ca umbla la scrin, si celelalte. Acum s-au impacat. Foarte bine. Cine stie ce invoiala au facut impreuna?! Snsa, eu acum vin sa te-ntreb: frumos e asta? Dar Olimpia, ale carei interese le prezint, nu are nici un drept? Actul dotal e fleac. Conventiunea tacita a fost ca Olimpia sa aiba partea ei din averea ma-si. Asa se intampla cand te insori din sentiment. Pe mine sentimentul, bunatatea m-au omorat. Dar am sa fiu forte de aci inainte, nu mai admit nici o slabiciune. Nu se tine angajamentul, o redau pe Olimpia caminului parintesc.
Felix, nestiind ce atitudine sa ia fata de aceste iesiri, pentru el indiferente, intreba ca sa se afle in vorba:
- Si acum ce faci?
Stanica se uita in toate colturile odaii, desi era de prisos, apoi sopti la urechea lui Felix:
- Vreau s-o induplec pe soacra-mea sa-mi dea, cu titlu de imprumut, niste bani. Am invatat-o pe Olimpia s-o atace, sub cuvant ca trebuie sa faca imediat avort. Banii imprumutati intre rude sunt bani aruncati. Mai repar putin din pierdere.
Sn cele din urma, Felix scapa de Stanica. Cum acesta fumase tot timpul, odaia era plina ca o padure, in care ceata a cazut pe sol.
Deschise geamul, si fumul iesi in suluri, consistent. Mucurile de tigari strivite in farfuria calimarii imputeau hartiile. Felix le arunca in soba.
68
Ca sa respire putin si sa-si odihneasca spiritul, se dadu jos. Sn loc sa iasa afara, fu ispitit sa intre in odaia cu pianul. Toate erau cum le lasase Otilia. Notele risipite pe dusumea, pe capacul instrumentului si chiar pe pupitru erau acoperite cu o bura de praf. Niste flori uscate erau aruncate pe pian, de cateva luni. Felix ridica capacul de pe claviatura si se pregatea sa infiga un deget, cand auzi glasul lui Stanica.
Acesta se afla acum alaturi si cuvanta lui mos Costache:
- Pe onoarea mea, l-a lasat ca pe un caine. N-are nici camasi pe el.
Smi crapa obrazul de rusine, fiindca, ce vrei, sunt ginere. M-am intalnit cu un intern. Macar dumneata, ca cumnat, ai putea sa-i trimiti, acolo, o suta de lei, sa speli rusinea familiei. Eu ce-am putut am dat. Da-mi-i mie, ca trec eu pe acolo.
Felix intelese ca Stanica vorbea de Simion. Mos Costache fu auzit mormaind:
- Auzi ru-rusine, cu pensia lui.
- Nu-i asa? se auzi glasul lui Stanica. Stiam eu ca dumneata esti omul lui Dumnezeu si ai sa-i dai.
- Asta am sa vad eu, trimit eu pe Felix, n-ai grija dumneata.
- Eh! facu Stanica, dezamagit.
Lui Felix ii fu frica de putinta ca Stanica sa spuna despre el o vorba care sa-i displaca. Pentru a inabusi orice prostie a acestuia, Felix infipse mainile in clape si incepu sa descifreze o pagina din Folies d'Espagne de Arcangelo Corelli. Prins asupra faptului, Stanica iesi din odaia lui
Costache si pleca, dupa ce facu muteste, cu mainile, un semn de repros catre Felix ca i-a stricat combinatia. Felix continua sa cante bucata lasata deschisa, inainte de plecare, chiar de Otilia. Sn odaia inalta si aproape goala, pianul rasuna, facand ecouri prin unghere. Se insera.
Felix si-o aminti pe Otilia stand cu un picior indoit sub trup pe scaun, scuturand mereu parul blond peste urechi si aruncand furtunos degetele subtiri deasupra clapelor, in vreme ce cu glasul ingana fraza muzicala. Sncerca sa dea mainilor alergarea aceea, spre a-si insusi starea de spirit a fetei, dar nu fu in stare. Nu era un pianist prea bun. Trase repede capacul peste claviatura. Rasunetul coardelor interioare se mai
69 auzi putin, ca scuturarea unui brad incarcat cu chiciura, apoi totul se ispravi intre-un chitcait usor, si Felix avu uimirea de a constata ca din directia pianului fugea marunt un soricel speriat. "Am gonit geniul pianofortelui", gandi el, si parasi odaia.
Iesind in oras, Felix visa mai mult decat oricand la Otilia, cu o vaga presimtire ca ceva trebuia sa se intample. Prin asociatie isi aminti de
Georgeta. Ideea de a se duce la aceasta i se paru acum cu desavarsire absurda. Ciudata familiaritate a generalului, ingaduinta lui insistenta, toate i se pareau tulburi si degradante, iar situatia de a fi compatimit de Georgeta si de general ca iubea pe Otilia i se infatisa ca rizibila in cel mai inalt grad. Nu, n-avea sa se mai duca la Georgeta. Chiar daca
Otilia il uitase, isi datora lui insusi un act de purificare. Trebuia sa se dovedeasca in stare de statornicie si devotament, asa incat, tradat de
Otilia, sa aiba amara satisfactie de a fi mai presus de ea.
Stanica vestise, solemn, ca, gratie protectiilor, va fi numit spre toamna in magistratura, deocamdata pe undeva prin provincie. Se plictisise, zicea, de incertitudini si mizerii si voia sa scape de familie.
Sn provincie avea sa-si faca o mica gospodarie, avea sa se bucure de liniste. Dupa el, marile cariere incepusera totdeauna in mediu provincial.
Acolo, concurenta e mai mica, meritul iese mai repede in evidenta.
Sn capitala, lupta e mare, geniu sa fii, si e greu sa patrunzi. E mai bine, cum spune intelepciunea populara, sa fii capul cozii decat coada capului. Da, decat el nu intelegea sa-si faca meseria superficial, ca orice roman. Superficialitatea e o boala nationala, de aceea nu progresam. Unui magistrat i se cer cele mai variate cunostinte, psihologice, stiinte politice, medicina. Mai ales medicina. Stanica ceru lui Felix un tratat, ceva, zise, sintetic, ca pentru un magistrat care vrea sa-si desavarseasca cultura generala. Felix ii dadu un compendiu de psihiatrie, asta credea ca-l intereseaza, destul de vechi, unde insa autorii atingeau mereu problema responsabilitatii. Stanica il rasfoi, deveni savant in convorbiri cu Aglae si restul familiei, dar lui Felix ii marturisi ca e un cal prea batran ca s-o inceapa scolareste. Lucrurile astea, fu el de parere, trebuie sa le culegi vii, din gura profesorului. Sntr-o zi, Felix
70 avu uimirea si neplacerea sa-l vada pe Stanica la un curs pe care-l asculta cu mare devotiune. Venise cu Weissmann. Bineinteles, Stanica nu starui in capriciul lui, in care nu era nici o intentie serioasa, dar facu cunostinta cu cateva studente si studenti, din ani mai inaintati, prin indivizi pe care se vede ca-i cunostea mai dinainte. Afecta acum a se simti bine printre tineri si a-si castiga prin ei timpul pierdut in ariditate. Astfel intr-o dupa-amiaza, pe cand Felix era inchis in odaie si citea, se trezi cu Stanica:
- Vino-ncoace, domnule, ti-au venit musafiri.
Felix auzi, intr-adevar, un amestec de rasete feminine si masculine, jos in curte, si fu cuprins de oarecare sila. Sntreba cine este.
- Haide, domnule, nu fi salbatic, mai tanar sunt eu decat dumneata.
Au venit colegii sa te vada. E Weissmann, mai sunt niste domnisoare, ai sa vezi. Smbraca-te repede si vino.
Stanica pleca jos, lasand pe Felix foarte intrigat. Daca ar fi putut sa sara pe fereastra, in curtea vecina, ar fi sarit. Nu invitase niciodata pe nici un coleg acasa si nu-si inchipuia cine putea sa fie. Auzi cateva note de pian. Cineva incerca stangaci, de nerecunoscut, cateva masuri din bucata lui Corelli, care se incepea cu un adagio, apoi, renuntand, cadea in Cat te-am iubit, cantat cu un singur deget. Pe pianul Otiliei, asta i se paru lui Felix o profanare. Sn cele din urma, cobora. Auzi rasete in odaia pianului, unde fusesera toti poftiti, si distinse chiar glasul ragusit al lui mos Costache. Puse mana pe clanta, cu indoiala in suflet.


- Uite-l, domnule, trambita Stanica, "varul" meu salbatic! Smi pare rau!
Felix arunca o privire si vazu pe Weissmann langa un perete, pe un alt ins slab, cu pleoape prea lasate peste ochi, si trup osos, pe un scaun, apoi o domnisoara la pian, care continua sa cante dintr-un deget Cat te-am iubit, si o alta asezata pe pervazul lat al ferestrei deschise, jucand picioarele in sus si-n jos. Domnisoarele erau mai degraba urate, cu figuri indraznete, cea de la fereastra oachesa si cu barbia ascutita si grasa, cea de la pian subtire, inalta, dar cu membre dezvoltate,
71 carnoase. Felix nu-i cunostea si privi zapacit inspre mos Costache, pe care Stanica il tinea locului de brat in pragul celeilalte usi, care dadea spre interiorul casei.
- Cum, se scandaliza Stanica, nu cunosti pe domnisoarele, pe
Domnul?
- Asa cred, ca nu-i cunoaste, spuse timid Weissmann, dumnealor sunt in ani superiori.
Stanica privi ingrijorat la mos Costache, catre care se vede ca afirmase ca musafirii sunt prieteni de-ai lui Felix si rectifica repede:
- Ce-are-a face anul? Dumnealor, zise el catre mos Costache, merg de-a valma. Lasa-i sa glumeasca.
Renuntandu-se la orice explicatie, cei de fata se purtara unii cu altii ca si cand s-ar fi cunoscut. Felix nu-si putea inchipui ce-l determinase pe Stanica sa-i aduca in casa astfel de insi. Nu era probabil nici o explicatie, afara de acea obisnuita, ca Stanica era nevindecabil in a se amesteca in toate si a provoca cele mai absurde situatii, ca sa stea de vorba cu toata lumea si sa afle toate.
- Fumati, nu e asa? intreba Stanica, si apoi tot el raspunse: Cum sa nu fumati?
Se prefacu ca se cauta prin buzunare, apoi se scuza:
- Sunt si eu un boem in felul meu! Am crezut ca am, dar n-am!
Snsa "unchiul" meu are un tutun tare, teribil! Numai nu-i pentru domnisoare.
- Si de ce sa nu fie pentru domnisoare? zise studenta de pe fereastra, balabanind picioarele si relevand un glas gros.
- Auzi, scumpe unchiule? striga Stanica. Da-ne, te rog, putina mahorca de-a dumitale. A venit tineretea, studentimea, trebuie s-o sarbatorim. E in joc onoarea nepotului dumitale si iubitului meu var,
Felix.
Mos Costache se fastaci, vru sa spuna ceva, dar Stanica nu-l lasa:
- Nu te deranja, ca stiu eu unde-l tii. Sn chesea, pe scrin!
Disparu numaidecat pe usa. Costache, alarmat, voi sa alerge si el dupa Stanica, dar fu oprit de glasul domnisoarei de la pian:
72
- Dar pentru cine tii dumneata pianul asta? Dumneata canti?
Ragusit de ingrijorare, batranul raspunse cu glasul sau cel mai stins:
- Canta fata mea!
- Aha! va sa zica ai o fata! Mare?
- Domnisoara, sopti pe ghimpi Costache, cu ochii la usa.
- Ce curioasa extinctie a vocii ai dumneata! observa domnisoara de la fereastra, sarind in picioare. Se vede ca fumezi prea mult. Ia deschide putin gura.
Prins prea repede cu comanda, batranul deschise gura, in care domnisoara privi.
- De altfel, mi se pare, zise ea, ca are si o iritatie a amigdalilor. Nu vi se pare?
Toti se stransera in dreptul gurii lui Costache si privira. Batranul fu salvat de Marina, care aparu pe usa:
- Mi-a spus Stanica, zise ea, mahmura ca intotdeauna, sa fac cafele.
Cate cafele sa fac?
- Ce cafele? se sperie mos Costache.
- Fa si dumneata mai multe, vreo zece, intrerupse domnisoara de la pian pe batranul inspaimantat.
Acesta incerca macar o rectificare a numarului:
- De ce zece?
- Ei, mosule, sari domnisoara oachesa, nu fi econom la cafea!
Felix fu foarte rau impresionat de aceasta scena, si-l blestema in gand pe Stanica cu toata violenta de care era capabil. Stanica, in odaia in care se jucau carti, descoperise numaidecat cheseaua, din care scosese un pumn bun de tutun si-l ascunse in buzunarul pantalonilor, adaugand si cateva foite "Job". Sntarzie, insa, intentionat, ca sa scotoceasca prin odaie. Trase de manerele sertarelor, care erau insa inchise, se uita pe dedesubtul mobilei, intoarse un tablou pe dos, mai medita, cauta apoi sa vada daca masa n-avea vreo cutie a mesei, in care se aflau carti de joc si fel de fel de nimicuri, bine asezate, privi repede si grabit, lua numai un creion rosu si albastru, neascutit, impingand iarasi cutia la loc.
73
"Al dracului mos, murmura el, cum seamana cu soacra-mea! De unde are el atatea creioane neincepute? Sa-i fi cerut, nu ti-ar fi dat."
Reaparut in odaia cu musafiri, Stanica imparti, generos, tutunul din chesea, oferind, parca in deriziune in cele din urma si lui mos
Costache, care, vizibil necajit de dispersiunea tutunului sau, lua ultimele fire si-si facu o tigara mai groasa decat a tuturor.
- Va sa zica, unchiul dumitale, zise medicinista de la pian, are o domnisoara.
- Si ce domnisoara inca! declama Stanica. Domnisoara Otilia este o frumusete rara. Sa speram ca in curand vom face nunta.
- Nunta, cu cine? intreba medecinista de la fereastra.
- Cu dumnealui, daca da Dumnezeu, zise Stanica, aratand cu mana spre Felix si facand cu ochiul spre batran. Felix se posomori atat de tare, incat musafirii rasera de el zgomotos.
- Nu pricep ce spui dumneata, zise domnisoara de la pian, intre doua fumuri de tigara, spui ca dumnealui e nepot si domnisoara e fiica. Ce fel de casatorie e asta?
Stanica, prins asupra contradictiei, cauta sa se strecoare:
- Beti cafeaua, ca se raceste, intai, si sa-l lasam pe varul meu
Felix, ca e rusinos. E aici un caz de rudenie pe care nu pot sa vi-l explic.
Domnisoara de la pian rasfoi notele Otiliei, dandu-le si cu piciorul, spre necazul lui Felix:
- Ce de mai note muzicale, si tot lucruri pretentioase! Domnisoara dumitale nu e deloc frivola.
- E pianista mare, domnule, protesta Stanica, studiaza la Paris.
Domnisoara se uita distrata la el, apoi incepu sa cante rau, cu intermitente, Songe d'automne. Colegul uscat se apleca familiar peste umarul cantaretei si-si lipi, cu concursul acesteia, obrazul de obrazul ei. Cealalta domnisoara se dadu jos de pe pervazul ferestrei si incepu sa valseze.
- Dansezi? intreba ea pe Stanica.
74
- Tinerete, tinerete, parca sunt iar student! exclama Stanica, privind semnificativ spre mos Costache si se prinse in vals cu studenta.
Aceasta intreba pe batran peste umarul lui Stanica:
- Mosule, nu mai ai o tigara?
Batranul, inspaimantat, bulbuca ochii mari, neraspunzand, apoi la o intoarcere a fetei se strecura pe usa si disparu.
- Unde e mosul? intreba aceasta fara tact. Ce, mosul e suparacios?
Snsusi Stanica isi dadu seama ca limbajul acesta era cam prea nepotrivit, si facu semn domnisoarei sa taca. Si spuse mai incet:
- Unchiul meu e cam bolnav, nu trebuie sa-l suparam.
- De bolnav, e bolnav, n-ai grija dumneata, replica fata, nepasa- toare. Are un gat congestionat, ceva de speriat! Mult n-o duce asa.
- Crezi? intreba Stanica mai mult interesat decat speriat sau scandalizat de cinismul fetei.
- Dumneata, domnule Felix, zise domnisoara de la pian, imi faci impresia ca nu te simti bine cu noi. Esti cast, nu suferi tovarasia femeilor?
- Ba da, ba da! spuse automat Felix.
- Ce vorbiti, sari Stanica, varul meu sa nu sufere femeile?! Phii! E un cuceritor de marca. Daca v-as spune eu ce are el la activul lui, v-ati schimba opinia.
- Bolnav ai fost vreodata? intreba serios domnisoara de la pian.
Toti izbucnira in ras (e drept, Stanica mai putiN), in vreme ce Felix ramase inmarmurit, nevoind sa inteleaga.
- Vai, draga, ce ochi face! spuse autoarea spiritului catre ceilalti, ca si cand Felix ar fi fost un intrus amuzant in propria lui casa. Il faut absolument le deniaiser! 1.
Propozitia franceza jigni si mai mult pe Felix, fiindca presupunea din partea domnisoarei presupozitia ca el nu intelegea. Uri numaidecat pe toti si tremura de manie, mai ales ca vazu cum Domnul, dupa o
1 Trebuie sa-l "initiem", neaparat! (fr.-n.red.).
75 scurta cercetare cu ochii, strivi mucul de tigara in farfurioara sfesnicului pianului. Domnisoara incerca la pian Tu ne sauras jamais.
- Micule, zise ea intorcandu-se catre tip, ce dulce e bucata asta!
Cei doi se sarutara fara jena, prelung si ostentativ.
- Voi va sarutati? se mira cealalta domnisoara. Asta e tradare, domnule Ratiu, zise si ea lui Stanica.
Acesta se prezenta ofitereste, foarte emotionat, si probabil s-ar fi pretat falselor demonstratii de libertinaj ale fetei daca n-ar fi auzit trantitul unei usi. Felix fugise din odaie.
Sntr-adevar tanarul suferea. Avea impresia ca profanase un sanctuar, ca batjocurise imaginea Otiliei. I se paru ca aude, pe cand trecea prin apropierea ferestrei deschise: "Dar n-am stiut ca se supara!" Era asa de surescitat, incat nu stia bine ce sa faca. Porni cu capul gol pe strada.
Sn urma, simti pasi si se auzi chemat de Weissmann. Cand fu langa el, acesta ii spuse foarte incurcat:
- Eu n-am nici o vina, iti jur pe iubirea mea. Eu nici nu-i cunosc pe dumnealor decat din vedere. Domnul Stanica ne-a adunat. Ne-a spus asa, ca e ingrijit de tristetea ta, ca ai suferit mari deceptii in dragoste si vrea sa te distreze, sa te initieze in adevarata viata studenteasca.
Felix se ruga de Weissmann sa-l lase singur, si el se plimba pe strazile singuratice din cartierul Antim, iesind apoi in strada Rahovei, pana ce se linisti. Cand se intoarse, nu mai era nici un student in odaia cu pian. Sus, in odaia lui, gasi pe Stanica. Individul incepuse sa-l agaseze.
- Iubite domnule Felix, zise acesta pompos, te rog sa primesti scuzele mele cele mai solemne. De aceea am asteptat aici. Ai avut dreptate, perfecta dreptate. Pe tipi i-am expediat numaidecat, le-am dat a intelege ca aici nu e ce cred dumnealor. Eu insumi, iti marturisesc, am fost indus in eroare. Mi-au spus ca te cunosc, ca asa si pe dincolo.
Daca stiam, nu-i aduceam. Dar, domnule (se scandaliza eL), ce stricaciune, ce lipsa de crestere! Asta e noua generatie! Pai, domnule, pe vremea mea fetele erau sfinte! Olimpia sa se maimutareasca in halul asta?! Am adorat-o, am cultivat-o, si nu m-am apropiat de ea decat cand mama-sa mi-a incredintat-o cu mainile ei (in realitate fusese,
76 precum stia si Felix, altfeL). Astea sunt intelectuale! Rusine! Nu-i vorba, intelectuala este si Otilia, dar ce fata, ce gingasie! Eu, cand tot glumesc ca o iei pe Otilia, in fond imi tradez o dorinta launtrica: s-o iei odata cu adevarat. Da, domnule, dumneata esti tanarul curat la suflet, si ea e un crin. Luati-va si fiti fericiti!
Felix scapa cu greu de Stanica. Acesta trecu si la Aglae, si denatura lucrurile dupa metoda lui, adaugand (ca sa se razbune ca i se stricase combinatia cu studentA) ca Felix e un baiat bun, dar nesociabil. Apoi isi aduse aminte de verdictul medicinistei si adauga:
- Apropo! Stiti ca am pus pe doctorita sa-l examineze pe mos
Costache, mi-a venit mie o idee. Ei bine, e bolnav rau, saracul, nu va uitati pe dinafara. Daca m-as lua dupa doctorita, apoi atunci e grav de tot (Stanica spuse "grav" cu intonatia cu care ai zice "strasnic"), il pierdem si pe el, saracul, fireste, daca nu-l ingrijim. Eu zic ca ar fi bine sa va impacati.
- O sa vad eu ce fac si cu el! zise Aglae ganditoare, desfacand capacul ceasului de aur si pocnindu-l iarasi la loc.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.