Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Enigma Otiliei - CAPITOLUL 12 de George CALINESCU



Peste cateva zile, Felix primi o carte postala ilustrata care-i facu sa-i tresara inima la-nceput, si-apoi il cufunda in tristete si mai mare. Pe o vedere de la Paris (eternul Turn EiffeL), recunoscu scrisul Otiliei. Fata ii trimitea scurte salutari din
Franta, unde nu spunea cu cine se afla, intreba de mos Costache si de el si-l ruga sa-i scrie, dandu-i un numar oarecare pe rue de la Michodiиre. Lucrul acesta nu l-ar fi banuit niciodata.
Ce cauta Otilia la Paris, mai ales cu cine? Fara indoiala, cu Pascalopol. Sufletul i se umplu de amaraciune. Daca Otilia s-ar fi dus la mosie, asta ar mai fi mers. Era un gest de plictiseala care se scuza, mai ales ca mosia era un loc de delectare primavara. Dar la Paris, era altceva. Otilia petrecea, se bucura, dormea poate in aceeasi camera cu Pascalopol, trecea drept sotia lui, daca nu era, legal sau nelegal. La
Paris, Pascalopol inceta de a mai fi un simplu protector patern.
Un om in varsta, care duce minorele in strainatate, e un corupator. Felix il uri. "Ce fata fara suflet, in orice caz,
Otilia asta! se gandi el. Pleaca de atata vreme de acasa si nu scrie un rand lui mos Costache, pe care spune ca-l iubeste."
Felix lua o fotografie a Otiliei si o privi indelung. Ciudat, ochii limpezi ai fetei dezminteau proastele lui opinii. Cine stie daca nu erau si alte motive la mijloc in aceasta familie ciudata, pe care n-o cunostea indeajuns?! Mos Costache nu se purtase in asa chip incat sa merite recunostinta fetei. Felul cum il tutela pe el, speculandu-l, era o dovada. Ramanea insa excesul de intimitate cu Pascalopol. Marturisi ca nu intelegea nimic si se simti descurajat. O iubise pe Otilia, dar purtarea ei nu-i dadea nici o speranta. Era zadarnic sa se mai insele.
250 G. Calinescu
Felix comunica scrisoarea lui mos Costache, care o inregistra cu un ragusit "Daaa?" lipsit de semnificatie hotarata, parand mai degraba mandru de aventura fetei, acesta spuse vestea Marinei, si Marina o trecu mai departe. Aurica chema palida pe Felix la portita.


- Domnule Felix, e adevarat ca ai primit o scrisoare de la
Otilia?
- Da, imi scrie de la Paris.
Aurica ramase cu gura cascata. Apoi fugi iute in casa si, vanata la fata, vorbi cu glasul sugrumat cu care se vestesc catastrofele:
- Mama, ai stiut asta? Otilia e la Paris.
Aglae suferi si ea o scurta convulsiune a muschilor fetei, dar nu-si schimba pozitia pe scaun. Dupa putin timp, rezuma numai intr-un cuvant toata firea ei:
- Scarba!
- Desteapta fata! comenta Stanica stirea, cand o afla.
Stiu ca se descurca-n viata!
- Dumneata numesti desteptaciune, zise Aurica, sa pleci fara rusine cu un barbat in strainatate?
- Da! decreta Stanica. Numesc desteapta o femeie care suceste capul barbatilor. Asta e rostul femeii.
Aurica privi tinta in dusumea, patrunsa de argument.
Suferinta fetei sale dovedea ca in fond era de aceeasi parere.
Felix, noros, se duse ca un om care vrea sa se sinucida la
Georgeta si se purta in asa chip, incat fata, inteligenta, intelese tulburarea si dorinta lui ascunsa si-i usura cu indemanare manifestarea. Felix se bucura din plin de darurile pe care i le putea oferi fata, dar, cu toata frumusetea exceptionala a acesteia, il uimi mai cu seama simplitatea cinismului ei, gratia fireasca cu care putea sa treaca de la gesturile cele mai indraznete la convorbirea prieteneasca. Simti pentru ea recunostinta, dar intelese totdeodata ca numai pe Otilia o
Enigma Otiliei 251 iubea. Pentru Otilia avea o spaima mistica si nu si-ar fi inchipuit-o niciodata in atitudini scabroase. Sufletul lui, capabil de exaltari, era putin jignit de indiferenta blazata cu care se oferise Georgeta, de lipsa de importanta pe care o dadea intamplarii. Ea il privea cu simpatie si curiozitate, indepartandu-i de pe ochi o suvita de par, sarutandu-l, insa cu acel aer de detasare profesionala al femeilor care se amuza de orice noua cucerire. Georgeta il puse pe Felix pe programul ei:
- Imi placi foarte mult, ii zise, poti sa vii cand vrei sa ma vezi, dar niciodata seara si nici sambata. Nu trebuie sa te intalnesti cu generalul meu.
Felix sedea totusi incurcat, si Georgetei i se paru ca ghiceste motivul luptei lui interioare.
- Te aleg ca pe un fel de logodnic simbolic. Vreau sa cunosc si eu tulburarile unei fete oneste. Sa nu-mi faci nici un fel de cadou, ca ma supar. In schimb, uite, iti dau eu un ac de cravata, ca sa nu ma uiti! Nu te teme! Proprietarul lui a murit. Trebuie sa stii ca sunt relativ, o! relativ, asa de onesta, incat poti fi intr-adevar mandru de cucerirea ta, si-ti dau voie sa ti-o trambitezi la lume, fiindca generalul meu nu crede nimic. Nu fi prost, adauga ea, sarutand inca o data pe
Felix, pe fata caruia plutea o usoara incredulitate, daca auzi pe cate un tip spunand ca vine la mine, ca sunt asa si pe dincolo, sa stii ca se lauda. E paradoxal, dar asa e: nu sunt o (Georgeta sufla cuvantul in urechea lui FeliX). Insa, te rog, sa nu te indragostesti de mine, nu vreau sa te am pe constiinta. Am ganduri nebune matrimoniale, dar nu mi-as ierta sa te stric. In definitiv, e mai bine sa te porti cu mine cum te-ai purta cu o (si ii sufla din nou cuvantul in urechE).
La plecare, Georgeta isi aduse aminte de ceva:
- Asculta, zise, treci neaparat pe la Iorgu, la restaurant!
252 G. Calinescu
Vrea sa-ti vorbeasca urgent, nu stiu ce. Fa-mi negresit acest serviciu, fiindca Iorgu e un om de care noi, "artistele", avem nevoie.
Felix iesi de la Georgeta mai optimist, cu o incredere in viata mai solida. O mandrie virila linistita ii regulariza bataile inimii. Georgeta era intaia femeie pe care o cunostea carnal, lucru pe care se straduise sa-l ascunda Georgetei insasi, din vanitate. Nu si-ar fi putut inchipui ca o cucerire poate fi atat de simpla, fiindca nu se indoia de sinceritatea Georgetei.
Timiditatea de pana acum i se vindeca aproape toata, dintr-o data, si simti ca cu alta femeie ar sti sa se poarte de-aci incolo cu alt tact. Lucru curios! Otilia ii aparu din nou scuzabila si se invinovati de a fi avut banuieli nedrepte asupra-i. Pascalopol era un om de un mare bun-simt si nu se putea ca el sa fi fost asa de lipsit de respect fata de mos Costache, incat sa-i rapeasca fata ca pe o intretinuta oarecare. Isi refacu fata
Otiliei, buclele ei, aruncate peste urechi cu ajutorul pieptenului, rasul ei si simti ca nimic nu era comun intre ea si Georgeta, desi amandoua erau foarte inteligente si fine. Otilia era indrazneata, dar inocenta in toate vorbele ei, de o bruschete de sora. Daca ar fi avut-o din nou alaturi, ar fi ingenuncheat, si-ar fi pus capul in poalele ei, s-ar fi ferit sa-i spuna si cel mai neinsemnat cuvant dubios. Otilia era de o strengarie atat de casta, ca indoielile lui, acum vedea, erau ridicule. El insusi observa acest lucru ciudat. In loc ca intamplarea cu Georgeta sa-i fi desteptat cinismul viril, sa-l fi facut mai pozitiv in placeri, dimpotriva, ii limpezise spiritul, il facuse mai apt pentru dragoste. Se hotari sa scrie numaidecat Otiliei. Lua o hartie si asternu aceste cuvinte:
"Draga Otilia;
Plecarea ta neasteptata, hoteasca a zdruncinat in mine, la inceput, toate credintele. Aveam o ratiune in viata si imi indeplineam datoria cu sfintenie fata de ea. Si tocmai tu m-ai
Enigma Otiliei 253 inselat, asa cel putin mi s-a parut. Ma iubesti sau nu ma iubesti, mi-e frica sa te mai intreb, dupa cum mi-e frica sa-ti cer sa-mi spui cu ce prilej esti la Paris si cum trebuie sa te numesc eu de aci inainte. Insa cred iarasi in tine, si eu, din partea mea, ma voi tine de cuvant, voi face adica asa incat sa te fi meritat, daca tu ai avut vreodata de gand sa-ti arunci ochii asupra mea. Mos Costache e sanatos.
Felix"
Felix arunca scrisoarea la cutie si se indrepta spre restaurantul lui Iorgu. Acesta il primi cu mare ceremonie. frecandu-s i mainile, il vari intr-un fel de birou, il intreba daca dorea sa consume ceva, si, la negatiunea timida a lui Felix, comanda din proprie initiativa siropuri, prajituri, asigurandul ca sunt de cea mai buna calitate. Felix era curios sa afle motivul chemarii si nu izbutea sa gaseasca o ipoteza oricat de putin valabila. Iorgu, cu multe gafaituri si frecaturi de maini si o dificultate iesita din dorinta de a vorbi distins, isi expuse cazul:
- Domnule Felix, te-am chemat, si sa ma ierti c-am indraznit, te-am chemat fiindca stiu ce om de treaba sunteti si sunteti si ruda cu domnul Giurgiuveanu. (Iorgu amesteca persoana a doua singulara cu a doua plurala, dupa impresiile momentului.) Domnule Felix, daca ai vrea sa-mi faci un serviciu, ti-as multumi ca la un frate. Noi am varat capital mare in afacerea asta si nu zic ca nu merge, nu vreau sa supar pe
Dumnezeu (Iorgu se inchina superstitioS), dar e negot delicat, din orice se strica. Aici totul e sa ai vad, sa stie lumea de unde sa te ia. Daca ma mut, sunt un om pierdut. Domnul
Giurgiuveanu e proprietarul localului, cum stii si dumneata, si nu pot sa ma plang. Am platit cinstit si am ramas. Dar acum am aflat ca unchiul dumitale vinde casele. Imi vin samsari mereu. Daca vine alt proprietar, ce ma fac eu? Imi mareste chiria, asta nici vorba, as da si mai mult, desi s-asa e greu.
254 G. Calinescu
Dar umbla concurenta. E cineva care vrea sa ma scoata de aici si sa deschida el restaurant. Domnule Felix, nu te uita la noi ca parem oameni cu stare, avem riscurile noastre. Uite, eu am copii mari, unul, sa-mi traiasca, e ca dumneata, student la Drept, as vrea sa-l cunosti, ne face onoare mare. Eu trebuie neaparat sa stau aici. (Iorgu impreuna mainile si vorbi lui Felix in asa chip, incat se parea ca trateaza cu el.) Domnule
Felix, cumparam noi casa, dam cat se cere, ne imprumutam, in fine, facem ce facem, suntem negustori romani, cinstiti, dumneata ai auzit de Iorgu. De ce s-o ia altul, cand noi am lasat atatia bani ca chirie?
-Eu, se apara usor Felix, am toata bunavointa, insa mos
Costache nu prea vorbeste de astea cu mine.
- Domnule Felix, urma Iorgu, mai cu aprindere, nu-ti cer mare lucru. Sa vezi cum stau lucrurile si te rog sa nu te superi de ce-am sa-ti spun. Eu am vorbit cu domnul Stanica de chestia asta, i-am dat si onorarii si mi-a fagaduit marea cu sarea. Da nu mi-a adus nici un raspuns, ma tot poarta cu vorba. Un chelner de la mine mi-a spus ca l-a vazut cu amicul care ma sapa pe mine. Stii, sa nu te superi, dar domnul
Stanica e un om, cum sa zic
- Nu ma supar, protesta Felix, zambind, insa ce trebuie sa fac?
Iorgu se inveseli.
- Sa-i vorbesti domnului Giurgiuveanu, poate nu i-a spus nimic, asa banuiesc eu, sa-i spui ca vreau eu sa cumpar, ca dau cat cere, sa ma cheme sa stam de vorba. Eu as fi venit, dar n-am vrut sa ma vaza lumea, am crezut in domnul Stanica.
Felix fagadui, si Iorgu, in culmea satisfactiei, se repezi sa-i ofere fel de fel de lucruri, ii strecura in buzunar tigari exotice, bomboane.
- Am sa ma uit la dumneata ca la un tata, pardon, ca la un frate!
Enigma Otiliei 255
La coltul strazii, Stanica rasari ca din pamant.
- Ha, ha, tipule, te-ai dezghetat bine, frecventezi localurile de perditiune! Bravo, te felicit. Dar ce cauti la ora asta? Te-am vazut cu Iorgu. Spune-mi drept, ce-ti spunea?
Esti tanar inca, naiv, asta e vulpe batrana, isi face treburile cu dumneata. Spune-mi drept (Stanica il privi pe Felix in ochI), te sondeaza in chestia localului, ti-a spus ceva de contract, de vreo vanzare?
- Nu! minti Felix, devotat lui Iorgu, din instinct. Stanica se uita incredul.
- Zau? Dar e in stare! Sa nu te uiti la el. Asta e un pungas care a facut milioane, pe spinarea mea, a dumitale, a cui vine sa-si lase banii aici. Ce-ar vrea el? Sa ia un local splendid pe nimic? Mos Costache nu vinde, mi-a spus mie, pe cuvantul meu de onoare. De ce sa vanda? Sa risipeasca averea?


Ar fi o dobitocie. Tot ce are lasa Otiliei, asculta-ma pe mine.
(Stanica zgaltai pe Felix de haina.) E in interesul dumitale.
Ai s-o iei pe Otilia de nevasta, nu spune nu, doar nu vrei s-o iei goala. Nu fi prost! Interesul nostru e ca mos Costache sa nu vanda nimic. Nici nu sufla vorba batranului de asta, ca se supara foc. Nu-i place sa-i bati capul. Astea sunt escrocherii de-ale lui Iorgu, care-si inchipuie ca ar putea sa dea o lovitura, si cu cateva chirii sa devina proprietar. Sa vrea sa faca asta mos Costache, si dumneata, ca tanar cinstit, viitor ginere, sa-i spui: Nu, mosule.
In timpul vorbirii, Stanica, zarind ceva in buzunarul lui
Felix, varase mana:
- Ia te uita, pezevenghiul! El ti-a dat astea? Astea-s tigari de contrabanda, eu i-am facut afacerea.
Si Stanica vari una in gura, lasand pe celelalte in buzunarul lui Felix. Apoi se razgandi.
- Parca nu fumai!
- Nu!
256 G. Calinescu
- Atunci, da-mi-le mie, nene, e pacat sa te joci cu ele, ca copiii mici.
Felix il asigura ca va fi discret si dadu sa plece, dar Stanica il tinu de haina.
- Stai, frate, unde fugi asa? Ai mai fost pe la, Georgeta?
Acel "mai" familiar dovedi lui Felix ca Stanica era in curent cu vizitele lui la fata. Nu putu sa minta.
- Am fost o data, in treacat!
Stanica il stranse tare de haina, cu amandoua mainile, confidential.
- Amice, sunt vinovat fata de dumneata. Da, sunt vinovat!
M-am purtat neleal. Eu ti-am facut cunostinta cu Georgeta si te-am indemnat, ma-ntelegi Am facut foarte rau.
Am o raspundere cu dumneata. Te rog eu s-o ocolesti pe fata asta. Iti spun in interesul reputatiei dumitale, al fericirii dumitale!
Ce stii cine e asta? Am stiri rele de tot despre ea. Mi-a spus cineva lucruri grozave, ca ar fi iesit dintr-un santan de la Braila, santan de marinari. Azi sa n-ai incredere in nimeni.
Fata asta poate sa-ti fie nefasta, poate sa-ti transmita, pricepi esti baiat inteligent, ce naiba, viitor doctor. Dumneata trebuie sa te pastrezi ca un crin pentru Otilia. Las', ca-ti gasesc eu alta fata, mai faina. Georgeta, iti spun intre patru ochi, e o escroaca. Are un general, pe care-l toaca
Uitand imaginea liliala de la inceput a Otiliei, Stanica adauga:
- Fiindca ai fost prost Sa fi fost eu in locul dumitale, azi Otilia era metresa mea, si as fi stat eu cu ea acolo frumos in brate, in locul lui Pascalopol.
Felix fugi fara sa mai asculte, desi Stanica il striga, desperat:
- Stai, frate, am ceva sa-ti mai spun.
Felix comunica seara lui mos Costache dorinta lui Iorgu, facandu-i acestuia un portret din cele mai magulitoare, asa,
Enigma Otiliei 257 din scrupul amical, desi nu-si facea iluzii asupra prestigiului sau pe langa mos Costache. Batranul, bulbuca ochii mari.
- |i-a spus el ca cumpara? Auzi dumneata, si cat da?
- Da cat ceri. Vrea sa discutati!
- Pai, nu mi-a trimis el vorba prin Stanica zilele trecute, cand l-am intrebat, ca nu e amator? Spunea ca a cumparat in alta parte.
- Sa stii ca nu e adevarat. Domnul Iorgu l-a trimis pe
Stanica la dumneata tocmai ca sa te roage sa-i vinzi casele, i-a dat si bani pentru asta. I-a dat si mai inainte doua sute de franci de fata cu mine, ca sa-i prelungesti contractul.
Mos Costache ragusi brusc si ridica mainile spre Felix, ca spre singurul vinovat.
- Pungas, ticalos, sa nu-l mai vad in casa mea! i-am dat cinci franci, intelegi! i-am dat cinci franci pentru trasura, sa mi-l aduca pe Iorgu aici, si-l astept de trei zile. Magarul! Ma vinde dusmanilor! Hai acuma acolo! Sa mergi cu mine acolo!
- Unde?
- La Iorgu!
Felix primi cu bucurie propunerea, satisfacut sa indatoreze pe acela in care vedea un tata al Otiliei. Isi puse alte haine, indrepta cravata roasa a lui mos Costache si iesira. Fiind cam departe, intreba pe batran daca nu vrea sa ia un tramvai sau o trasura, Dar mos Costache protesta:
- Esti obosit? Pentru mine, nu! Mergem incet-incet.
Tot drumul, batranul bombani, ocarand in surdina pe
Stanica: pungas, escroc etc. Ca sa-i faca o placere lui Felix, gasi cu cale sa cumpere de pe drum un fisic cu alune americane, pe care le rontai aproape numai el. Sositi in fata restaurantului, mos Costache trimise pe Felix inainte, spre a preveni pe patron. Felix se strecura cam stingherit printre mese, fiindca incepuse sa se stranga lumea (erau orele zecE), cautand din ochi pe Stanica, pe care-l banuia la panda. Il dibui pe
258 G. Calinescu
Iorgu, care, jubiland, se precipita spre usa, urmarit de Felix, si gasi pe batran in marginea trotuarului, mancand alune americane.
- Coane Costache, te voi binecuvanta toata viata pe dumneata si pe nepotul dumitale!
Restauratorul ii impinse intr-un gang ingust si obscur si-i scoase, pe scari intortocheate si coridoare neasteptate, in birou.
Dindaratul unei usi se auzi un ras asculti de femeie si scartaitul apasat al unor ghete. Era un "separeu". Mos Costache rumega alune si pipaia peretii, lemnaria, clantele, multumit de ele.
- Am varat o avere, coane, in reparatii, ii zise Iorgu, ti-am ingrijit localul ca pe casa mea. Si acum s-o vad in mainile dusmanilor?
Felix, ajuns in birou, fu cuprins de un scrupul. I se paru ca e o indiscretie sa asiste la dezbaterile celor doi, mai ales ca-l vedea pe mos Costache cam stanjenit si-si zise chiar ca nu-i de demnitatea lui sa se amestece in astfel de lucruri. Ii era foame. Fugise acasa fara sa manance, iar mos Costache il luase prea repede. Domnul Iorgu, auzindu-i dorinta, dadu ordine strasnice sa i se intinda intr-un separeu masa si sa i se ofere tot ce va pofti, in contul lui. Doi chelneri explicara lui
Felix, cu rabdare si vadita simpatie, calitatile tuturor mancarurilor, discutara intre ei, se trimisera, pe rand, unul pe altul la bucatarie si-l hranira pe tanar cu ceea ce socotira ei a fi cinstea casei, turnandu-i, intr-un batalion de pahare, felurite vinuri. Ametit, patruns prin tot trupul de o senzatie de buna stare, dupa acest chef de unul singur, Felix se gandi deodata la evenimentul de peste zi. Traise azi o zi noua in existenta lui, cunoscuse placerile vietii. Fara sa-si dea seama cum, se auzi intreband:
- Dar domnisoara Georgeta nu e aici?
Chelnerul se repezi pe usa si se-ntoarse curand cu stirea ca
Enigma Otiliei 259 domnisoara tocmai venise si-si dregea coafura in odaia econoamei. Prin sufletul lui Felix trecura vanitati de barbat cu amante frumoase si cu avere. I se spuse ca domnisoara, auzind de el, trimisese vorba ca vine si ea, numaidecat. Ceea ce se si intampla. Georgeta intra intr-o rochie de satin negru, inundand odaia de parfumuri, iar chelnerul iesi discret pe usa.
- Tu, dragule, zise ea, dar ce s-a intimplat? Tu incepi sa te strici? Vai, ce de vinuri!
Georgeta lua capul lui Felix intre palme si-l privi serios in ochi. Apoi gusta din unele vinuri.
- Vinuri tari, observa ea. Ai sa te-nveti rau! Eu credeam ca tu dormi acum! Asa inveti tu carte? Sa stii ca nu te mai iubesc, daca te apuci de chefuri. Mi-a spus mie ceva Stanica.
Felix se cam supara de morala. Il agasa aerul matern. Se simtea barbat in toata firea. Ii explica Georgetei ca venise cu mos Costache pentru niste treburi si ca mancase, pur si simplu.
- Asa? Ei, atunci, iarta-ma. Stiam eu ca esti baiat cuminte.
Intelegi ca nu pot sa am iluzia unei logodnice cu un stalp de santane. Nu stii insa ce rude ai! Stanica al tau e o perla. De-abia am scapat de el. Cum ai plecat de la mine, a venit si mi-a facut o morala strasnica. Intai mi-a spus ca te stric, ca el are raspunderi, ca mos Costache te-a dat in paza lui. Apoi a intors foaia, vazand ca rad. Mi-a spus ca tu esti un stricat, ca ai sedus pe Otilia, care din cauza ta si-a luat lumea in cap, si pe o cumnata a lui. Aurora, Aurica, asa ceva, pe care n-ai mai vrut s-o iei de nevasta, in sfarsit, ca de la
Iasi te-a dat afara din scoala pentru scandaluri amoroase.
Inteleg? Tu ai fi o vietate de apa, cum se zice in argoul nostru, care te dai numai la fete intretinute, ca sa le toci banii. Otilia avea pe Pascalopol, iar eu pe general. Ce zici?
260 G. Calinescu
Lui Felix i se facu un vartej in cap si se ridica, impleticindu- se, de pe scaun.
- Domnisoara Georgeta, zise el, cu glasul tremurat de manie, e adevarat ca am dormit cu dumneata azi, dar eu te respect si te rog sa ma respecti, la randul dumitale.
Georgeta ii puse repede mana alba si plina de inele la gura:
- Taci, pentru numele lui Dumnezeu, ca te aude lumea!
Uf! Ce emotii am! Sunt, in sfarsit, obiectul unor indignari romantice. Felix draga, dar eu n-am vrut sa te jignesc, eu nu cred nimic din toate astea, tu esti un baiat delicios. Eu iti spun vorbele lui Stanica, asa, ca sa cunosti lumea.
Georgeta puse un obraz al ei pe obrazul lui Felix si, cuprinzandu-l cu mana de mijloc, il legana, inganandu-l ca pe un copil:
- Prost ce esti! Inteleg de ce te iubea Otilia! Stanica e un tip rar, nu-l stiu eu? Acum i-a intrat in cap ca trebuie sa divorteze de nevasta-sa si sa se insoare cu alta femeie, mai de lume. S-a oferit sa ma ia de nevasta, propunandu-mi sa cer generalului sa-mi faca o casa pe numele lui. Spune fel de fel de prostii: sa mergem in Argentina, nu stiu mai unde, in fine, aiureaza. M-as marita cu oricine, bineinteles nu cu un baiat ca tine, sa-i stric rosturile, cu oricine, iti zic, asa, de ochii lumii, chit ca apoi voi da divort. Dar Stanica nu e serios, si apoi nu mi-as ierta sa fac sa sufere o biata femeie.
Ticalosi sunt barbatii, canalii!
Georgeta starui ca Felix sa se duca acasa, spre a nu fi pandit de Stanica, si, spre mai multa siguranta, il duse in biroul lui Iorgu, unde mos Costache, foarte multumit, manca alune dintr-o farfurie plina varf. Iorgu parea in culmea satisfactiei si arunca lui Felix priviri recunoscatoare. Cei doi plecara, insotiti pana in usa gangului de Iorgu, care-i sui intr-o trasura, dand ordine birjarului cunoscut sa-i duca in contul lui.



Enigma Otiliei 261
- V-ati invoit? intreba Felix.
- Hihi, mormai Costache, rontaind din alunele cu care-si umpluse buzunarele. Apoi isi dezvolta gandul intre doua mestecari. "Daca nu mai sunt legi in tara asta si nu poti sa lasi ce-i al tau cui poftesti, vand mai bine. Dau eu cui vreau, si dumnealor sa ia vantul."
Si batranul scuipa afara din trasura o pielita de aluna si-si sufla apoi, zgomotos, nasul.
"Poate ca batranul, medita Felix cand fu in pat, nu e chiar asa de rau cum imi inchipui. Avaritia lui e mai mult o manie, dar o iubeste pe Otilia si se gandeste mereu la ea."
Lua un tratat, il desfacu si incepu sa citeasca, gandurile insa ii zburau departe. Ducea o existenta cam agitata, putin potrivita studiului. Prea multe senzatii tari incerca in vremea din urma. Nu era un an de cand picase aici dintr-un mediu provincial si monoton si cunoscuse dragostea spirituala si pe cea fizica, rautatea oamenilor, lacomia, nepasarea, invidia, ambitia. Era liber, si totusi nelinistit, lipsit de ocrotire. Se simtea mai degraba singur pe lume, parasit. Crezuse in Otilia, si Otilia il tradase. Georgeta era "o fata faina". Ea insasi il sfatuia sa n-o ia in serios. De vreme ce nu avea nici o legatura aici, ar fi putut in anul urmator, cand devenea major, sa plece in Franta si sa-si urmeze acolo studiile. Cu ce ar fi scos din casa din Iasi ar fi putut trai. Felix ridica din nou cartea in fata ochilor, cand deodata auzi glasuri feminine, printre care i se paru ca distinge pe cel al Marinei, apoi un zdupait pe scari. Un pumn lovi violent in usa.
- Domnule Felix, domnule Felix, striga un glas subtire, in panica.
- Cine e?
- Sunt eu, Aurica. Moare tata! Vino, te rog, repede jos
Felix sari zapacit din pat, isi arunca o haina pe el
262 G. Calinescu si-ntredeschise putin usa. Zari pe Aurica tremurand, cu un pardesiu aruncat peste camasa de noapte.
- Vino, te rog, ca i-a venit rau, am trimis pe Marina dupa doctor!
Felix incepu sa se-mbrace repede. Graba il intarzia si mai rau. Pe cand isi dibuia lucrurile, dadu de caietul lui Simion si-l deschise in treacat. Era plin de cuvinte fara legatura intre ele, cele mai multe din domeniul Bibliei, scrise caligrafic, regulat, insa cu mari tremuraturi. Parea caietul de exercitii la caligrafie al unui scolar. Intamplarea il indispuse. Cand se gandi ca mai tarziu, ca doctor, il vor chema asa, in mijlocul noptii, cariera nu-i surase deloc. Isi zise ca se va dedica cu totul stiintei. Se dadu, in sfarsit, jos. Costache iesise si el in camasa, cu un surtuc deasupra si cu un fes de lana pe cap.
Era comic, in toata puterea cuvantului, incat Felix nu putu sa nu zambeasca. Fuma si scotea fumuri groase pe intuneric, care dadeau aerului luciri albe.
- Du-te, zise mos Costache, du-te sa vezi ce are bietul
Simion!
Felix trecu in curtea cealalta, intra in casa, si-n sufragerie, unde se vedeau inca vestigiile nestranse ale mesei de seara, dadu de Stanica, care fuma, intors cu spatele si ochind prin dulapuri. "Omul acesta, gandi Felix, e inevitabil." Cand il zari, Stanica ii facu cu ochiul si-i spuse in soapta:
- E rau de tot, se curata babalacul. Apoplexie, cu siguranta.
L-a lovit damblaua. Am stat aici cu el la masa pana pe la unsprezece, pe urma a plecat si am auzit pe Aurica strigand ca-i vine mosului rau.
Aglae aparu si ea, incruntata, parand mai mult manioasa decat speriata.
- Parca si-a mai venit in fire, zise ea, l-am frecat cu otet aromatic. A mancat ca un bivol, asta e tot. Sunt moarta de oboseala. Omul asta o sa ma bage in pamant. Si nu mai vine
Enigma Otiliei 263 toanta aia de Marina cu doctorul! Trebuia sa se duca Titi.
Nici nu stiu cui seamana baiatul asta, asa de nesimtitor e.
Nici n-a vrut sa se scoale! Doarme dus.
- E chestie grava, comenta Stanica, din placerea de a vorbi. La varsta asta, pierderea de cunostinta ce poate sa fie decat dambla? De trezit, se trezeste el, dar e de vazut cum.
Poate i s-a paralizat un brat, un picior, astea sunt accidente clasice.
- Ba sa ma fereasca Maica Domnului de asa pacoste.
Decat asa, mai bine sa-l ia Dumnezeu.
- Il ducem la spital.
Aglae privi pe Stanica in ochi, incruntat.
- Ca doar n-o sa-l tin aici, unde sunt copii! Pacatele lui, el si le cunoaste.
Felix se cai ca venise. Se auzira de afara pasi, si un barbat cu barbison, inalt, grav intra inauntru, calauzit de Marina.
Era plictisit, cu privirea fara interes, profesionala, vadit contrariat ca fusese sculat din somn.
- Unde e pacientul? intreba el.
Aglae il duse in dormitor, urmata de Stanica. Acesta facu semn cu ochiul lui Felix, sa intre si el. Marina inchise convoiul, asezandu-se in pragul usii. Dormitorul, spatios, semiobscur, avea intre ferestre doua paturi mari cu tablii de nuc, cu voluminoase suluri de lemn. O lampa cu abajur strejuia pe o noptiera. Olimpia sedea pe marginea unui pat si tinea mana bolnavului inca nevazut. Aurica privea galbena, spalata de dresuri, mai de departe. Un miros patrunzator de otet aromatic se amesteca cu o duhoare neplacuta de dormitor inchis. Doctorul facu semn sa se deschida un geam si se aseza pe marginea patului, pe locul parasit de Olimpia, in vreme ce toti ceilalti, plini de curiozitate, facusera cerc in jurul patului. Acum, Simion se vedea rasturnat pe spate, cu ciocul in sus, rasufland incet. Pieptul, descoperit, ii lasa afara o perie de tuleie, un picior gol, vanos
264 G. Calinescu iesea din plapuma. Doctorul il lua cu amandoua bratele si-l aseza bine pe perna, ii desfacu pleoapele si-i privi, ochii, apoi ii lua pulsul. In timp ce numara mintal, intreba:
- Cum i-a venit?
- S-a sculat de la masa si s-a dus sa se culce, si atunci a cazut jos. Eu nu l-am vazut. A mancat prea mult. Mananca prea mult, domnule doctor. Cineva mi-a spus ca ar avea diabet.
Doctorul nu dadu nici o importanta vorbelor Aglaei si-si pregati o seringa.
- I-ati facut analizele?
- S-a facut, domnule doctor, sari Stanica.
Aglae intinse o hartie, doctorul o examina mahmur, apoi zise aspru:
- N-are nici un diabet.
Cand acul se infipse in una din fesele concave ale lui Simion, acesta gemu putin, apoi incepu sa miste capul si sa priveasca pe doctor pe sub gene.
- Cum te simti? intreba acesta.
Simion il scruta atent, dar nu raspunse.
- Nu poti sa vorbesti? striga doctorul. Ia ridica-te.
Simion se ridica putin, zambi prosteste, misca putin buzele si tacu.
- Probabil afazie, vorbi doctorul, ca pentru el.
- Ce este aia? intreba Aglae.
Doctorul o privi cu dispret si zise:
- Si-a pierdut graiul, deocamdata, asa cred.
- Cum asa? E grav? intreba Aglae, scandalizata si plictisita.
- Depinde de cauza. Asta n-o putem sti acum. Sa stea linistit in pat si mai ales sa-l pazeasca cineva, asta e esential.
Si sa ma chemati.
Doctorul ceru sa se spele pe maini, facu operatia cu raceala,
Enigma Otiliei 265 aruncand pe sub pleoape ochiri in jurul lui, spre a vedea daca i se aduce onorariul. Stanica o lua de brat pe Aglae si o duse in odaia vecina:
- Trebuie sa-i platesti doctorului vizita de noapte.
Da-mi, ca-i dau eu, un pol. De cate cinci, ca sa para mai mult.
- Caat? se indigna Aglae.
- Doctor mare, motiva Stanica, nu primeste mai putin.
Aglae scoase banii, bodoganind:
- L-a gasit acum sa se-mbolnaveasca, tocmai cand sunt mai suparata cu copiii astia.
Stanica ii lua banii din mana, fara s-o mai asculte, si iesi in intampinarea doctorului, care se pregatea sa plece. Il lua ceremonios de brat si-l scoase pe usa, intr-un chip cam caraghios, caci gesticulatia lui afectata contrasta cu afectarea cu care doctorul isi pastra rigiditatea. Afara, Stanica strecura doctorului onorariul in mana si se crezu dator, ca de obicei, sa ia informatii.
- Domnule doctor, ne dam seama foarte bine ca e grav, dar suntem tari, pacientul e in varsta, de acum incolo ne asteptam la orice. Spuneti-mi verde, taiati in carne vie, doar sunt barbat, ce Dumnezeu!
Doctorul cauta sa scape de orice preciziune pasind repede spre poarta, in vreme ce vorbea, ceea ce jigni pe Stanica.
- Este un ictus, cu atac afazic, asa mi se pare, in aparenta foarte usor. Tocmai astea sunt primejdioase. Nu pot sa ma pronunt pana nu fac examenul amanuntit al bolnavului. Poate sa fie si altceva. Nu pot sa anticipez. Trebuie sa-l supravegheati, sa vedem cat dureaza criza.
- Atunci e grav, domnule doctor?
Doctorul ridica din umeri si, inaltandu-si gulerul hainei, fiindca sufla un vant subtire, porni fara sa raspunda.
"Pungasi de doctori! Iti iau banii degeaba."
266 G. Calinescu
In fond, Stanica era impresionat, si o tremuratura ii strabatu tot trupul. Va sa zica, Simion putea sa moara. O duiosie nespusa ii trecu prin suflet, de care fu, in acelasi timp, mandru.
"Ce canalii sunt oamenii! gandi el. Aglae, soacra-mea, e o vrajitoare, n-are inima nici de un gram. Ii moare barbatul, si se tocmeste cu doctorul. Si e plina de bani. Iar Olimpia asta sta ca o dobitoaca, nu cere nimic, nu descopera nimic, o sa moara toti, si n-o sa-i ramana nici un ac. Mi-am legat viata de o insensibila. Fireste, moare ta-su, si Titi se leagana. Ce idiot!"
Pana in casa, Stanica trecuse printr-un sir intreg de asociatii, al caror punct de plecare il uitase. Olimpia se pregatea sa plece. La fel facea si Felix. Simion adormise, si Aglae era de parere sa-l "lase dracului in pace" ca n-are nimic. Indigestie!


- Unde te duci? intreba Stanica pe Olimpia.
- Acasa, unde sa ma duc? Pana cand am sa stau pe capul altora?
- Tocmai acum, cand e tata-tau bolnav? N-ai auzit ca trebuie supravegheat?
- Are cine sa-l supravegheze, n-avea grija. E Aurica, e
Titi. M-am plictisit sa tot fiu pe drumuri. De altfel, si dumneata sa faci bine sa mai stai pe acasa. Eu sunt femeie maritata, sau ce sunt?
- Draga Olimpia, se incerca Stanica sa-si impace nevasta, care privea in sus, martial din cauza falcilor prea pline, tu stii cum e un avocat, trebuie sa alerge, sa fie pretutindeni.
Daca n-avem si noi avere ca altii! Nu e asa, domnule Felix?
-Ce ai cu domnul Felix? Eu vorbesc cu tine. Am sa-l rog pe domnul Felix, care te intalneste mai des, sa te puna sub observatie, sa-mi spuna cu ce femeie te intalnesti mereu, cine e Georgeta ceea de care tot aud.
- Poftim! se mira Stanica, privind pe Felix. Iata o femeie
Enigma Otiliei 267 care nu intelege situatiile. Eu sunt ca un doctor, intelegi? Eu am contact cu toate clasele sociale. Daca o artista imi cere concursul, pot sa-i intorc spatele?
- Ce artista, ce artista? ii taie Olimpia vorba. E o
Stanica se arata pudic si indignat:
- Iubito, niciodata n-ai fost asa nervoasa. E de fata domnul
Felix, avem un caz nenorocit in familie, acum te-ai gasit sa-mi faci scene? Ai si tu dreptate, vom discuta acasa.
Cei trei ajunsera in curtea casei lui mos Costache, fiindca
Stanica tinuse sa-l conduca pe Felix. In dreptul casei auzira un parait grozav si o soapta cavernoasa, care-i facu sa tresara:
- Ei! Ce s-a intamplat?
Era mos Costache, care impinsese usa gotica si intreba.
Stanica intra numaidecat inauntru, gata sa se sustraga reprosurilor Olimpiei.
- Ce s-a intamplat? I-a venit rau putin, dar ce are,
Dumnezeu stie!
- Doctorul ce-a zis? intreba mos Costache.
- Doctorul! se supara Stanica. Un pungas. Vine, te pipaie si spune ca nu stie precis. |i-ai ales meserie buna, amice! A spus ca sa vada mai tarziu. Icter, ictus, asa ceva.
- Ictus, confirma Felix.
- Asta. Pentru asta cere douazeci de lei. Ii dau prostii.
I-am dat numai zece.
Stanica scoase din buzunar doua piese de argint si le juca putin in mana, apoi le vari in buzunar.
- Da-le incoace! zise Olimpia, avida.
- Lasa, acasa! protesta Stanica.
In sfarsit, cei doi plecara. Felix se intoarse in odaia lui si lua un tratat de Patologie generala, pe care il avea de la tatal sau. Rasfoi prin el, in scopul de a gasi cazul lui Simion.
Atacul afazic putea fi un aspect al unei simple congestii cere268
G. Calinescu brale, dar putea fi si altceva. Acest altceva, Felix refuza sa si-l inchipuie macar. Era cu neputinta. Un molau ca Simion!
Lua iar caietul batranului si privi cuvintele scrise in el. N-aveau nici o legatura logica intre ele, totusi, un fir asociativ parea sa le inlantuie. Probabil ca Simion facuse exercitii de caligrafie, ca unul caruia ii placeau lucrarile manuale. Insa i-l daduse ca o contributie la binele omenirii. Gresise caietul, batea campii? Otilia spusese despre Simion ca fusese in tinerete un om aventuros. Felix trebui sa recunoasca sincer ca, daca ceilalti n-ar fi afirmat ca Simion se purta asa totdeauna, ar fi jurat ca nu e in toate mintile. Aceasta idee incepu sa-l preocupe.
Se dadu repede jos din pat, cu picioarele goale, si scoase din dulapul lavoarului un morman de fascicole cu cursul de psihiatrie al profesorului care-l remarcase. Nu era obligat sa urmeze acest curs, totusi il frecventase si-si cumparase coalele litografiate. Incepu sa citeasca lectiile din primavara, tocmai acelea in care se aflau elementele pe care le cauta, si o ipoteza incepu sa i se contureze. Avu satisfactii de detectiv.
Se culca tarziu dupa miezul noptii, rapus de emotiile zilei, si se destepta abia la pranz, cand soarele era sus pe cer. Peste noapte visase ca facuse cu Otilia ceea ce i se intamplase cu
Georgeta si fu profund mahnit. I se parea ca profanase o imagine sfanta. Se spala ostentativ cu apa rece, incerca sa inabuse toate emanatiile rautacioase ale visului. Sa mearga in oras, nu mai era vreme. Se dadu jos in curte, sa se plimbe.
Abia atunci isi aduse aminte de Simion.
- Cum ii mai este batranului? intreba el pe Marina.
- Eh, batranul! zise aceasta, dispretuitoare. Ai mai vazut dumneata drac mort? Uite-l, batranul se plimba prin curte.
Felix ramase inmarmurit. Arunca ochii peste gard si intr-adevar zari pe Simion, care se plimba cu mainile la spate si cu capul in pamant, foarte agitat. Crezu de cuviinta sa
Enigma Otiliei 269 treaca dincolo, sa se intereseze de sanatatea lui. Simion il vazu si sari spre el cu agilitati de felina.
- Ai vazut? zise el, s-a intamplat o mare minune! Mort am fost si-am inviat.
- Intr-adevar, observa Felix, esti foarte bine! In realitate, batranul, cu fata supta si cu parul foarte albit, avea o privire fanatica, de-o fixitate suparatoare. Vorbele parura, totusi, tanarului rezonabile. Dar batranul continua intr-un chip cam sibilinic:
- Am inviat din nou. Asta nu s-a mai intamplat de o mie noua sute zece ani. Am sa-ti spun o taina mare, ssst! sa nu ne-o omoare cineva, am sa-ti spun o taina mare, anume cine sunt eu
Felix se prefacu grabit si dadu sa intre in casa.
- Sa vii sa-ti dau talantii! ii striga Simion de departe.
Ideea ca batranul nu e in toate mintile se infipse in capul lui Felix. Pusese in seara trecuta un diagnostic si astepta curios sa vada desfasurarea lucrurilor. Avea de gand, de altfel, sa intrebe pe profesor. Aglae ii spuse nepasatoare ca
Simion n-are nimic, ca asa se maimutareste el totdeauna.
Cand Felix cauta sa-i strecoare banuiala ca ceva e schimbat in felul lui de a fi si ca ar fi trebuit totusi sa se cheme doctorul,
Aglae rase dispretuitor:
- Dumneata nu-l cunosti pe Simion. Totdeauna a fost nitel scrantit. Daca m-as lua dupa doctori! I-a venit rau, si atata tot.
Totusi purtarea lui Simion incepu sa puna pe Aglae pe ganduri. Simion isi examina hainele si le gasea prea scurte, dibuia prin toate dulapurile, scotea afara rufaria si hainaria si se vaita ca dusmanii "omoara" hainele, le bat, le taie si le chinuie, persecutand astfel spiritul ascuns in ele.
- Esti nebun, striga Aglae, eu nu stiu ce-o sa ma fac cu
270 G. Calinescu tine. Mi-ai pus toata casa cu josu-n sus. Nu ti-a scurtat nimeni nici o haina, asa au fost ele.
- Le chinuiti! se caina Simion.
Aglae era in fond singura plictisita, fiindca Aurica isi reincepuse turneele pe Calea Victoriei, iar Titi, placid, privea neintelegator, leganandu-se cu spatele rezemat de soba si cu mainile impreunate catolic. Cand scandalul devenea mai mare,
Aglae il indemna sa se duca in odaia lui, ca sa fie linistit.
Simion pomenea mereu de duhul sfant, de Isus, de persecutarea lui Dumnezeu in lume si alte de acestea, insa nu ducea niciodata divagatia pana acolo, incat sa fie prins in delirare.
Convorbirea obisnuita era normala, si toate actele vietii indeplinite cu o relativa regularitate. Manca vartos si dormea tun.
Felix isi puse in cap sa-l descoase, din interes psihologic.
Simion fu incantat de convorbire.
-De ce te vaieti mereu, intreba el, cine te supara?
- N-ai vazut, scurteaza hainele, bat lucrurile Domnului.
Cand le bate pe ele, pe mine ma bat!
- Cum se poate sa crezi dumneata una ca asta, ca lucrurile neinsufletite sufera si-ti aduc dumitale vreo atingere?
Simion il privi pe Felix serios si ca si mirat ca acesta il socotea asa de neintelept, ceea ce intimida pe tanar.
- Ce-a zis Cristos apostolilor pe munte in Galileea? Iata, eu sunt cu voi, in toata ziua, pana la sfarsitul veacului, amin. De atunci, Cristos e raspandit in toate, unde nu-l astepti, dar lumea il urmareste, si-l schingiuie, si-l rastigneste. Asa ma rastigneste pe mine si hainele mele!
Felix fu silit sa recunoasca o anume logica in panteismul extravagant al batranului. Cine stie? Era un maniac cu vechi teorii mistice, il ispiti mai departe:
- Atunci dumneata faci parte din Dumnezeu?
Simion paru nedumerit de subtilitate.
- Eu sunt purtatorul cuvantului dumnezeiesc, Isus etern,
Enigma Otiliei 271 care inviaza mereu. Ieri am inviat. "E nebun, gandi Felix, nebun de legat."
- Acum inteleg eu, zise el tare, esti Isus Cristos.
Simion il privi mirat, jignit, ca un om care e luat peste picior. Felix, deconcertat, crezu ca s-a inselat si a facut o gafa.
- Drept cine ma iei, amice, he-he, esti siret. Am fost Isus, toti am fost Isus, dupa ce duhul s-a raspandit din nou in lume. Dar, persecutat, a fugit de pe pamant si nu se mai intoarce decat la judecata de apoi. Acum toate sunt goale, moarte. Eu, hainele mele, iarba au ramas fara duh sfant in ele.
Curios. Extravaganta dialectica a lui Simion incanta spiritul lui Felix. Desigur, Simion batea campii, dar parca era o logica in vorbele lui. Dumnezeu se revelase prin Isus, omenirea rastignise aceasta ipostaza a divinitatii, prin sacrificiul
Mantuitorului, acesta se risipise in lume, facand sa participe toata faptura la divinitate, insa omenirea ignorase caracterul divin al creatiei si izgonise cu totul spiritul din univers.
- Deci crezi ca redemptiunea a fost zadarnica? E interesant!
- Ha? exclama uluit Simion, neintelegand. Mi-au omorat hainele, imi fura toate vorbele.
"Hotarat, isi zise Felix, e nebun."

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.