Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Enigma Otiliei - CAPITOLUL 3 de George CALINESCU



In ziua urmatoare, Felix nu merse in casa Aglaei, fiindca
Marina aduse stirea ca Simion e "rau". Otilia lamuri lui Felix intr-un chip foarte vag cum stau lucrurile, cu o discretiune care se dovedi mai tarziu felul ei propriu de a fi, afara de clipele de umoare sarcastica. Simion, omul asa de bland si parand chiar stupid, care broda, cu o broboada in spate, avea din cand in cand toane, considerate ca "pacatele lui", si atunci
"dezgropa mortii". Facea scandal, si toata lumea din casa tacea. Simion fusese in tinerete alt om decat cel care se vedea, avusese o viata agitata, aventuri de dragoste, scandaluri.
- In sfarsit, incheie Otilia scurta notita biografica, ai sa vezi tu mai tarziu!
Intr-o zi, cand nici Otilia, nici batranul nu erau acasa,
Aurica rasari in fata lui Felix.
- Vrei sa vii la noi? intreba ea pe Felix.
La lumina zilei, cu tot parul impletit in jurul capului, i se paru tanarului mai stridenta. Fata palida si supta ii era pudrata prea tare, si in toata faptura se recunostea o intentie de imprudenta cu atat mai stangace, cu cat fizicul ei era lipsit de orice atractie feminina. Felix consimti cu capul. Atuncea Aurica il conduse spre fundul gradinii, deschise o portita din stanga si pasira in curtea vecina, care era pana la un punct asemanatoare cu cea de dincoace, cu deosebirea ca tot pamantul era impartit in straturi de o exactitate si o supradecoratie suparatoare. Apoi intrara intr-o sala si de aci intr-o odaie, care trebuia sa fie un soi de salon, in care se afla o sofa larga cu prea multe perne si un numar de fotolii de rips verde, de
Enigma Otiliei 55 stil vechi si neprecis, cu bratele de asemeni incarcate de perne.
O curatenie si o ordine de sanatoriu inghetau totul, iar atmosfera era incarcata de un miros patrunzator de ulei.
Provenienta mirosului era, precum vazu Felix, pe data ce se aseza pe un fotoliu la invitatia Aureliei, de la un numar incalculabil de tablouri in ulei, puse in rame grele bronzate, care acopereau aproape in intregime peretii anticamerei si ai salonului. Felix, care se astepta sa fie chemat spre a face cunostinta cu Titi cel corigent, vazu ca Aurica arata predispozi- tiuni de a-l trata ca pe un musafir al ei, propriu. Simtind parca o obiectie, Aurica se scuza:


- Titi s-a dus cu mama in oras, sa-si cumpere vopsele.
Trebuie sa soseasca in curand.
Urma o clipa de tacere, in care Felix cauta cu mintea un camp de convorbire. Insa Aurica avea unul dinainte.
- Te simti bine la mos Costache?
Intrebarea era pusa intr-un chip asa de compatimitor, incat includea si un raspuns. Felix raspunse cu franchete:
- Ma simt foarte bine.
Aurica nu inregistra aceasta declaratie si-si continua sentimentul ei, pregatit dinainte.
- Dumitale, cum esti fara parinti, ti-ar trebui o familie asezata, in care sa te simti ca acasa.
Lui Felix, caruia orice aluzie la faptul ca era orfan ii era suparatoare ca o umilire nedreapta, i se paru curioasa insinuatia domnisoarei cu barbia ascutita.
- La unchiul Costache sunt ca acasa, si domnisoara Otilia mi-este ca o sora.
Aurica boti putin buzele si, dupa oarecare trecere de timp, spuse bland, lasand a se intelege numeroase laturi grave:
- N-ar fi rea Otilia, daca n-ar fi falsa. Cel putin intrucat ma priveste.
56 G. Calinescu
Felix, ranit mai mult decat s-ar fi asteptat, minti cu vioiciune:
- Ma mir ca spuneti asta. Otilia are numai cuvinte bune despre dumneata.
Domnisoara zambi cu neincredere malitioasa si, lasand capul in jos, vorbi ca si cand ar fi fost silita de fapte sa se destainuie:
- Vezi ca se spun multe lucruri grozave despre purtarile
Otiliei E de vina mos Costache, care o razgaie. Asa sunt fetele fara capatai si fara parinti.
Sangele navali in obrajii tanarului. Indignarea se amesteca si cu temerea ca insinuatiile domnisoarei sa nu fie adevarate, dupa cate lucruri neobisnuite vazuse in cateva zile. Chipul
Otiliei, care ii rasarea in minte, ii spunea insa ca barfeala era neintemeiata. Surprins totusi ca Aurica numea pe Otilia fata fara capatai si fara parinti, se pregatea sa cerceteze pe ascutita domnisoara, cand se auzira pasi gravi, si Simion aparu in pragul usii. Privea cu ochi care vor sa intre in vorba, dar nu deschidea gura. Aurica facu prezentarile:
- Iti prezint pe tata.
- Tulea! exploda deodata batranul si intinse o mana viguroasa.
Fiindca Felix ramase consternat, neintelegand sonurile,
Aurica explica:
- Tata se cheama Tulea, Simion Tulea, nu stiai?
- I-ai aratat pernele mele? intreba preocupat Simion.
- Tata lucreaza de mult perne de etamina, ca sa-si omoare timpul, explica Aurica, face lucruri foarte frumoase. Tot ce vezi aici e facut de el. Tata si picteaza.
Aurica lua una cate una pernele si le puse sub ochii lui
Felix, in vreme ce Simion le urmarea miscarile plin de o vizibila mandrie. Broderiile erau facute cu foarte multa indema- nare, insa cam batatoare la ochi si de un desen banal. Felix
Enigma Otiliei 57 fu purtat apoi prin fata tablourilor, care, precum i se spuse, erau opera lui Simion si a lui Titi. Simion avea numai cateva si incepu sa le arate cu degetul catre Felix, cautandu-i cu insistenta aprobarea pe fata.
- Ce zici de asta, dar de asta?
Ii povesti imprejurarile in care le-a pictat pe fiecare si de unde-i venea ideea. Picturile lui Simion si ale lui Titi, mai cu seama ale acestuia din urma, erau de o dexteritate indiscutabila.
Mana stia sa intinda bine culoarea, desenul era ingrijit, si in chiar diformitatile unor portrete se simtea vocatia unor maini de probabili artisti. Nu erau in nici un caz picturile stridente care se confectioneaza prin pensionatele de fete. Cu toate acestea, atat in forma, cat si in cantitatea picturilor se vadea un ridicul, la inceput inexplicabil. Gratie comentariilor lui Simion si unui examen mai atent, taina fu lamurita. Nici un tablou nu era original. Toate copiau carti postale ilustrate, clisee de prin carti de calitatea cea mai proasta uneori si mai puerila, si un ochi expert ar fi descoperit si cauza unor stranii efecte de stangacie. Desene in penita neagra erau tratate de cei doi artisti in ulei de doua tonuri, negru si alb, pastelul sau acuarela de asemenea erau imitate servil in culori grase. Ochiul pictorului avea o insusire innascuta de a combina armonios liniile si culorile, dar inteligenta lui nu putea sa discearna in nici un fel ratiunea structurii modelului si sa interpreteze din nou. Petele rumene din obrajii unei fetite zugravite, probabil in acuarela, devenisera, in ulei, prin neintelegerea procesului real de difuziune a luminii, niste lacuri de rubin fara nici o legatura cu restul, dar de o tesatura coloristica nu lipsita de gratie. Felix ocoli peretii celor doua odai cu bizarele colectiuni si se arata, din politete, foarte incantat, spre mandria tuturor. Intre timp isi facuse aparitia in anticamera un alt Simion, tanar si mai slab. O clipa facu
58 G. Calinescu miscarea, vazand un strain, de a se strecura indarat pe usa, dar Aurica merse dupa el si-l aduse inapoi, facand noi prezentari:
- Iata-l si pe fratele meu Titi, cred c-o sa va imprieteniti.
Titi Tulea parea si era intr-adevar mai in varsta decat
Felix, cu cativa ani. O usoara mustata si barbia despicata in doua, in care cateva tuleie mai lungi schitau barbisonul lui
Simion, ii dadeau un aer matur, care facea din uniforma scolara un adevarat vesmant militar. Era un tanar bland si cu infatisare modesta, care placu numaidecat lui Felix, gata sa puna la indoiala temeinicia judecatii Otiliei. Titi, foarte respectuos fata de Felix, cu toata deosebirea de varsta, ii arata culorile pe care le cumparase, ii destainui planurile de lucru, scotand un pachet de ilustrate englezesti si altele cu trandafiri si fructe, semnate Klein. Voia sa le trateze pe toate in ulei. Toate acestea erau spuse cu o pasiune ordonata, calma.
Felix il intreba de ce nu picta dupa natura, dar Titi ramase nedumerit de aceasta propunere, al carui sens nu paru sa-l inteleaga, explicand ca nu-i place sa zugraveasca decat dupa modele. Felix ii vorbi de talentul lui si de interesul de a-i da o indrumare originala. Titi stranse din sprancene si reveni la detaliile lui. Vocabularul lui Felix il supara in chip vadit. Titi il intreba apoi cum a calatorit, unde a facut liceul si incepu sa-i povesteasca intamplari din scoala, sa-i faca portretul profesorilor intr-un stil naiv, dar comunicativ. Ii spuse fara inconjur ca a ramas repetent de cateva ori si corigent, punand totul pe socoteala absurditatii profesorilor si a programului.
Felix il intreba asupra cartilor citite si, trait in atmosfera de la Iasi, mai informata, ii ceru opiniunea asupra unor scriitori moderni care colaborau la noua revista Viata romaneasca.
Titi ramase cam indispus de aceste intrebari, marturisind ca nu are timp de citit si ca lectura ii da dureri de cap, ca totusi,
Enigma Otiliei 59 daca i s-ar procura "o carte frumoasa", ar incerca s-o citeasca.
Felix ii fagadui una. Aurica lamuri lui Titi scopul venirii lui Felix:
- Titi, domnul Felix s-a oferit sa-ti ajute sa te prepari pentru corigenta.
Titi aproba supus din cap, fara sa arate nici o repulsie de a primi indrumari de la cineva mai tanar decat el, insa cand
Felix se arata gata sa inceapa prepararea, il ruga sa amane pentru dupa-amiaza sedinta, acum nesimtindu-se bine dispus.
Aurica privea cu mare afectiune pe acest vlajgan molatic si crezu de cuviinta sa dea lui Felix aceasta explicatie:
- El e foarte debil, si mama nu vrea ca el sa se oboseasca prea mult. Destul isi bate capul cu pictura.


Simion aproba din cap.
- Ei, striga Otilia din mijlocul sofalei, unde, sezand turceste, cosea ceva, cand Felix trecu prin fata usii deschise a odaii ei, spune-mi drept, cum m-a ponegrit Aurica? Am auzit ca te-a chemat in lipsa mea!
Felix se opri linga usa, incurcat.
- Intra inauntru, vino aci langa mine.
Si Otilia isi stranse putin picioarele subtiri, ca si cand Felix ar fi trebuit sa se aseze alaturi in aceeasi pozitie.
- Desigur ca ti-a spus ca sunt zapacita!
- Mai rau! marturisi Felix.
Otilia ridica ochii putin cam palida si puse o mana pe bratul tanarului.
- Si tu, Felix, crezi?
- Nu! raspunse acesta dupa un scurt examen de constiinta.
- Dar ce ti-a spus? Desigur, prostii despre Pascalopol!
Felix tacu putin, apoi, hotarandu-se, intreba:
- As vrea sa stiu, pentru ce iti vin scrisori pe numele
Otilia Marculescu? Eu te-am numit totdeauna Giurgiuveanu!
60 G. Calinescu
Otilia examina serioasa pe Felix.
- Va sa zica, asta era! Ti-a spus ca sunt o straina!
- Tu, o straina! Nu inteleg. Insa m-a suparat ca ti-a zis fata fara capatai si fara parinti. Dar tu ai parinti
Otilia impunse cu acul lucrul, oarecum agasata.
- Ei, da, tanti Aglae si cu Aurica nu pot sa ma sufere fiindca le e teama ca au sa piarda mostenirea Aurica isi inchipuie ca o sa se marite spunand ca are un unchi bogat
O pocita Papa, vezi tu, nu mi-e tata bun Mama a mai fost casatorita inainte, si cand a luat pe papa, eu eram de cativa ani Priveste! Uite pe mama si pe tatal meu adevarat.
(Si Otilia intinse lui Felix o fotografie putin rupta, in care o
Otilie din alte vremuri, insa cu privirile blande, in rochie cu panier si cu un mare zuluf cazut peste umar tinea de brat un barbat gras, si el cu ochii Otiliei.) Dar papa ma iubeste, si apoi e indatorat sa aiba grija de mine, fiindca mama i-a dat o multime de bani, fara nici un act, pe care papa i-a varat in afacerile lui Daca nu murea pe neasteptate mama, ar fi fost altfel Papa voia sa ma adopteze Si acum ar voi, insa nu-l lasa tanti Aglae In sfarsit, mizerii care cred ca-ti sunt indiferente.
Si Otilia ofta, dand un final umoristic gestului.
- Nu-mi sunt indiferente, spuse Felix incet.
Marturisirea Otiliei explica acum misterul numelui, dar aducea un element neplacut. Mos Costache nu era asadar tatal fetei. Familiaritatea Otiliei cu el, satisfactia lui nu faceau parte din sentimentele nesuspectabile. Felix uri si pe Pascalopol si, desi stima lui pentru Otilia crestea pe masura convietuirii lui cu ea in aceeasi casa, vorbele Aurichii ii rasunau in urechi: "se spun multe lucruri grozave"
- Felix, incerca Otilia sa deplaseze convorbirea, ce-ai facut cu Titi?
Enigma Otiliei 61
- L-am vazut numai, si a ramas sa incepem dupa-amiaza.
Mi s-a parut un baiat de treaba, desi cam moale.
- N-am zis altfel, confirma Otilia.
- I-am fagaduit sa-i dau o carte de citit. Acum n-am nici una la mine. Imi dai voie sa aleg de la tine? Ma tem numai ca pe ale tale le cunoaste.
Otilia rase neincrezatoare.
- |i-a spus Titi ca vrea sa citeasca? Ma mir! Poti sa iei cate poftesti, te asigur ca n-a citit nici una, si sa-mi spui si mie efectele pedagogiei tale!
Dupa-amiaza, Felix alese o editie ilustrata din La chartreuse de Parme si merse la Titi. Acesta il astepta in gradina.
De acolo intrara in casa, insa, cand treceau prin sala, Titi facu semn lui Felix sa mearga mai incet, fiindca Simion dormea
(cu camasa, ca peste noapte, afla mai tarziu FeliX). Ajunsi in odaie, Titi trase cutia lata a unei mari mese, in care Felix zari carti, creioane, pachete de ilustrate, puse intr-o ordine militara. Toate cartile si caietele erau invelite cu o grija meticuloasa si semnate caligrafic pe un portativ tras usor cu creionul. Vazand admiratia lui Felix, Titi se crezu dator sa-i arate si alte dovezi de industrie. Avea albume in care copia cu o caligrafie armonioasa fel de fel de poezii cu initiale figurate si colorate. Legatura si cartonarea albumelor erau opera lui.
In loc sa-si cumpere hartie de muzica, inventase un pieptene cu cinci picioare de creion cu care linia hartia velina simpla.
Isi facuse o cutie pentru pastrat desenele din carton lipit cu ingrijire cu o hartie cafenie si apoi ornamentat in penita cu fluturari gotice. Manualul de limba latina il imitase pe de-a intregul, fabricand legatura, cartonajul, reproducand desenele si scriind caligrafic textul. La intrebarea lui Felix daca facea asta ca sa economiseasca banii pentru cumpararea cartilor,
Titi spuse ca nu, dar "ca-i placea" asa. Avea si o vioara, pe
62 G. Calinescu care i-o cumparase tanti Aglae, dar nu putea sa cante decat cateva linii de exercitiu elementar. Mai mult decat muzica propriu-zisa il pasionase colectarea materialului. Isi facuse un album de muzica in care copiase tot ce-i picase in mina: arii populare, romante italiene, fragmente de opera pentru partea cantaretului solist, cantece populare nemtesti.
- Cand ai ceva frumos, zise Titi lui Felix, te rog sa-mi dai sa copiez.
- Am putea sa facem impreuna duete, cand imi voi aduce vioara de la Iasi si notele, am caietele lui Mazas, propuse
Felix.
- Nu acum, refuza hotarat Titi, acum ma exercitez cantand lucruri usoare si dupa ureche. Mai tarziu, peste cativa ani! (Avea douazeci si doi de ani.)
Felix avu in gand o clipa intentia de a-i demonstra ca metoda e gresita, dar se stapani spre a nu parea pedant.
Intrebandu-l in ce putea sa-i fie de folos, Titi ceru sa i se arate la limba latina. Voia numai traducerea, si anume, sa i se spuna cuvant cu cuvant in romaneste, pentru a-l scrie deasupra textului. Orice sugerare a unei alte metode fu respinsa, si Felix trebui sa-i dicteze, privind cartea pe deasupra umarului lui, in vreme ce el scria atent traducerea, facand sa i se repete cate o vorba. Dupa o jumatate de ora, Titi declara ca s-a plictisit si ca-l doare capul si nici macar nu arata dorinta de a urma numaidecat a doua zi, spunand pur si simplu:
- Sa lasam pe alta data.
Felix se ridica sa plece, si atunci isi aduse aminte de romanul lui Stendhal, pe care-l lasase in coltul mesei. I-l intinse lui Titi, intrebandu-l daca l-a citit. Acesta nega cu capul, luand cartea ca pe un album de pret si rasfoind-o atent cu degetele usor apropiate de muchia filelor. Privea mai cu seama desenele.
Enigma Otiliei 63
Trecura cateva zile in care Felix se sfii sa se duca la Aglae nechemat. In acest timp iesise de cateva ori in oras, luase unele informatii cu privire la universitate si colindase anticariile asezate pe cheiul Dambovitei. La inceput, ceruse voie lui mos
Costache sa iasa, obisnuit cu normele internatului, insa batranul, surprins de aceasta cerere, ii spuse ca poate sa lipseasca si ziua, si noaptea chiar si noaptea. La aceasta expresie, clipi din ochi cu o complicitate pe care Felix n-o pricepu tocmai bine. Intr-o zi, Aglae, la o sedinta de joc de carti, apela din nou la el:
- Tinere, vad ca nu mai vii pe la noi sa-l ajuti pe Titi al meu. Poti sa vii neinvitat, Titi e putin cam lasator, trebuie indemnat.
Felix vizita dar din nou pe Titi, care il primi cu bonomia lui placida si-l intreba, ca sa nu tradeze de la inceput scopul didactic al vizitei, daca a citit La chartreuse de Parme. Atunci



Titi scoase din cutie cartea, pe care Felix n-o recunoscu la inceput, fiindca era imbracata, cu ingrijire, in hartie albastra.
O multime de zaloage chibzuite de hartie aratau locuri de interes. Taina lor se lamuri repede.
- Mi-au placut mult desenele si am copiat cateva!
Si Titi scoase de la sfarsitul volumului un pachet de hartii patrate, pe care desenase cu acuarela vreo douazeci de ilustratii.
- Dar romanul te-a interesat, nu-i asa?
- N-am avut vreme sa-l citesc, spuse calm Titi, inapoindu- i definitiv cartea, alta data poate ti-o cer!
Felix isi aminti vorbele ironice ale Otiliei si incepu sa se incredinteze ca ele porneau nu din rautate, ci dintr-o lunga experienta. Fiindca Titi povestea tot soiul de maruntisuri din viata zilnica sau cea scolara, fara sa acuze vreo intentie la studiu, Felix ii marturisi ca era insarcinat de Aglae sa-i dea concursul. Titi admise doar sa i se mai dicteze traducerea
64 G. Calinescu unei scurte bucati. Colaborarea nu dura insa mult, si Titi, devenind deodata palid, se ridica in picioare, cu mana dreapta in sus si capul plecat pe spate, si zise speriat:
- Imi curge sange din nas!
Intr-adevar, un fir de arnici rosu se prelingea pe santul adanc al buzei de sus. Cum hemoragia nu se oprea si Titi facuse o figura de teroare, Felix deschise usa si iesi in sala.
Atrasa de zgomot, Aglae veni si, informata de Felix, irupse zgomotoasa in odaie.
- Iar ai hemoragie, draguta, se vaita ea, sa-ti dau vata.
Scotocind prin casa, veni cu un tampon mare de vata, pe care il vari in nara lui Titi, punandu-i in acelasi timp o mana pe frunte.
- Asta este numai din pricina oboselii, bombani ea. Mai da-o in plata domnului de carte, ca n-am sa te fac filozof.
Cine citeste prea mult, se scranteste.
Aceste cuvinte fura spuse cu o umoare acra, ce parea intentionata si care jigni pe Felix, fiindca Aglae avea aerul sa invinovateasca pe Felix de surmenarea lui Titi, desi ea insasi il chemase. Din acea zi, Felix inceta iarasi de a se mai duce pe la Titi, pana ce intr-o zi Aglae il imbie din nou:
- Domnule Felix, mai ocupa-te putin de Titi al meu, am vazut ca ai rabdare.
Felix mergea acum foarte des pe la Titi, cu care se familiarizase, dar nu-l indemna la lucru decat cand acesta insusi il solicita, ceea ce se petrecea foarte rar. Titi era un tanar foarte de treaba, dar de un caracter bizar. Ii placea sa povesteasca lui Felix tot ce i se intamplase peste zi, tot ce zarise pe strada, subiectul desenelor pe care le vazuse. Daca venea din oras,
Aglae il intreba ce observase pe Calea Victoriei, si Titi, docil, nara fata de toti ceea ce vazuse. Cand insa Felix incerca sa discute cu el vreo problema, Titi se arata rezistent si incruntat,
Enigma Otiliei 65 iar Aglae, daca era de fata, privea pe Felix cu dusmanie, ca pe un atentator la creierul fiului ei. Tot ce spunea Titi era sorbit de Aglae si Aurica si aprobat muteste de Simion.
- Titi, propunea Aglae, ia povesteste-ne tu cum ati copiat la istorie.
Atunci tanarul de douazeci si doi de ani incepea sa depene istoria naivitatii profesorului de istorie, pe care-l descria cu destul umor, inselat de un grup de scolari isteti, care, stiindu- i ticurile, facusera de acasa atatea teze cate subiecte li se puteau da cu probabilitate. Aglae radea cu mult haz si privea matern pe Titi. Felix chema adesea la plimbare in oras pe Titi, si intaia oara acesta urma cu docilitate itinerariul tovarasului.
A doua oara insa refuza cu incapatanare sa treaca prin anumite locuri, preferand, de pilda, sa stea impietrit o ora intreaga pe marginea lacului din Cismigiu spre a asculta banalul repertoriu pe care-l canta muzica militara. Intors acasa, raporta familiei tot ce vazuse in decursul plimbarii si comunica lista pieselor cantate, reproducandu-le vocal, cand nu le stia titlul.
Cauta apoi cu orice chip sa-si procure "notele", spre a le copia in albumul sau. Erau insa zile in care Titi refuza cu indaratnicie orice propunere de deplasare, sub cuvant ca-i este urat. Atuncea sedea pe o banca, ascutind cu atentie creioanele colorate, tacand cu desavarsire. Aceste crize de apatie erau aprobate de
Aglae ca dovezi de cumintenie, si cand Felix invita pe Titi la plimbare si acesta refuza sub cuvant ca-i este urat, Aglae sarea:
- Unde sa se duca baiatul, sa bata ulitele ca toti pierdevara?
Sa stea acasa!
Titi mai avea si alta ciudatenie. Uneori, plictisit deodata de convorbire sau de prezenta oamenilor, spunea:
- Ma duc sa ma legan!
Atunci se aseza cu spatele pe muchia unei mese sau a unei
66 G. Calinescu sobe si, cu mainile impreunate in modul catolic se legana neincetat de la dreapta la stanga si invers. Alteori se aseza intins pe spate si, cu mainile la fel impreunate, pe canapea sau pe pat, se clatina intr-o parte si-ntr-alta. Insatisfactie in copilaria joasa, sau amintire prea profunda a acestei copilarii?
Felix nu-si putea explica. Pentru Aglae si ceilalti, purtarea lui
Titi parea foarte fireasca, si insasi Aglae isi indemna fiul, cateodata:
- Daca te-ai plictisit, du-te si te leagana!
Intr-alta zi, Felix gasi pe Titi asezat pe o banca, cu o mana in dreptul inimii si aplecat cu bustul peste pantece, ca si cand ar fi fost chinuit de o mare durere launtrica. Fata ii era tanguitoare, iar Aglae si Aurica sedeau ingrijorate in juru-i, imbarbatandu-l:
- Dar n-ai nimic, omul lui dumnezeu, de unde ti-a mai venit si asta?
- Asa spui dumneata, se caina Titi, dar eu stiu ca sufar de inima. Uite, ma doare aici.
- Unde te doare? Fleacuri! facea Aglae, experta, punand mana pe locul aratat de Titi.
- Si tata sufera de inima. Familia noastra toata a suferit.
- Asta ti-a varat in cap prostiile, arata Aglae cu dispret catre Simion. El, bolnav de inima! Mananca toata ziua ca un trantor. Poate ai citit mult - arza-l-ar focul de citit - si ti s-a pus un junghi.
Amandoua femeile frictionara pe posacul tanar cu alcool camforat pe la tample si pe piept, si hipocondriacul incepu sa se lase convins. Titi redeveni din nou comunicativ si asiduu la industriile lui. Totusi, intr-alta zi declara la toti, dezolat si cu un zambet amar in coltul gurii - efect al unei lecturi intamplatoare de carti de chiromantie -, ca el n-avea sa traiasca mult, fiindca linia vietii ii era scurta si n-avea decat un inel in
Enigma Otiliei 67 jurul pulsului. A fost de trebuinta ca Aglae si Aurica sa-i arate ca si ele aveau liniile in chestiune foarte rau conformate si ca totusi traiau. Increderea lui Titi in chiromantie fu zdruncinata si buna dispozitie reveni.
Daca Titi era afabil, dar retinut, Aurica, dimpotriva, arata fata de Felix din ce in ce mai multa familiaritate. In fiece zi dupa orele cinci, Aurica se imbraca pretentios in bluze albe si foi negre, minutios plisate, si se pudra pe fata in chip batator la ochi, carminandu-si prea tare pometii slabi ai obrajilor, ceea ce in acea epoca se socotea inca scandalos. Mergea pe
Calea Victoriei strabatand mereu cu repeziciune si cu repetitie acelasi itinerariu, care cuprindea circular amandoua trotuarele.
Ea spera in acest chip o aventura, care insa intarzia sa se intample. O singura data, un elev de scoala militara, indus in eroare de tinuta ei, se lua dupa ea si o urmari pana acasa.


Aurica navali in curte in culmea agitatiei si spuse Aglaei:
- Maman, maman, vine un ofiter.
Ofiterul insa, intimidat de tinuta onesta a casei si de lipsa de atractii sigure, dupa cateva plimbari prin fata imobilului, disparu. In acea seara, Aurica nu veni la masa si se inchise in odaia ei. Aurica avea despre barbati o conceptie mistica, in care si impertinentele deveneau calitati. Simpla prezenta a unui barbat, mai cu seama tanar si necasatorit, o emotiona.
- Maman, vine Pascalopol! Maman, trece Filipescu!
A fi acostata de un individ mai bine imbracat pe drum nu i se parea necuviincios. Nu raspundea, fireste, dar iutea pasii, cu o mare surpriza pe fata, in asteptarea unei asiduitati mai flagrante. Aurica vorbea despre casatorie cu un interes tehnic, ca si cand ar fi fost unicul scop serios in viata. O casatorie, oricat de banala, i se parea pentru o fata "un noroc". Se informa despre toate nuntile cunoscutilor, mergea la toate, macar in tinda bisericii, cerceta pe eroina inainte si dupa
68 G. Calinescu eveniment si arata in fata barbatului respectivei recente mirese o stima pierduta. Colectiona beteala de la nunti si consulta carturaresele cu frenezie.
- Inchipuie-ti, maman, ce noroc, a luat-o fara nici o zestre, spunea cateodata ea despre vreo prietena.
- Lasa, ca-ti ajuta Dumnezeu si tie, o consola Aglae, ca tu ai tot ce-ti trebuie, numai fii si tu mai infipta, fiindca azi iti iau inainte zapacite de-astea tinere!
Si Aglae arata cu capul, dusmanos, spre curtea Otiliei.
Odata, trecand pe Calea Victoriei, Aurica se intalni cu
Felix si-l invita numaidecat sa o intovaraseasca in circuitul ei.
Ba chiar il ruga, la un moment dat, sa-i dea bratul, fiindca nu se cadea, spunea ea, sa zica lumea ca merge cu un barbat strain. Felix cerceta acum strada cu multa circumspectie, ca sa n-o mai intalneasca, insa intr-alta zi fu iarasi prins si trebui sa ocoleasca de cateva ori Calea Victoriei, agatat de bratul Aurichii, ca un caine de un lant scurt. O trasura luxoasa trecu pe linga ei, si o mana le facu un mic semn.
Abia dupa ce trasura era departe, Felix isi dadu seama ca era Otilia, impreuna cu Pascalopol. Aurica spuse cu glas invidios:
.
- Ai vazut? Pascalopol o plimba in fiecare zi si-i da fel de fel de cadouri. Ce noroc! Ce-o fi vazand Pascalopol la Otilia?
Felix ramase incruntat, mai mult de informatiile asupra raporturilor dintre cei doi. Aurica intelese altfel.
- Oare crezi ca Otilia poate sa placa cuiva?
Felix se dezmetici.
- Mi se pare ca esti nedreapta domnisoara. Otilia e foarte frumoasa, si apoi e culta, talentata.
- Crezi? se indoi Aurica.
- Si apoi, de ce banuiesti numaidecat, pipai Felix situatia, ca intre domnul Pascalopol si Otilia ar fi vreo legatura? Domnul
Pascalopol e singur, fara copii
Enigma Otiliei 69
Aurica rase malitioasa.
- Cum se cunoaste ca n-ai experienta! Otilia e sireata, cauta numai barbati in varsta, bogati. Numai de-ar lua-o in casatorie Insa nu cred sa fie Pascalopol asa lipsit de gust.
Dumneata ce zici?
Felix arata prin tacere ca nu are nici o opinie in privinta asta.
Vazand ca Felix o evita pe strada, nemaitrecand pe Calea
Victoriei sau neiesind decat cand se incredinta ca nu a parasit casa, Aurica incepu sa invite pe Felix la ea, chemandu-l personal, sub felurite pretexte, chiar sub ochii celorlalti. Aglae nu se arata potrivnica acestor manevre, ba chiar le ajuta prin priviri galese fata de Felix sau prin disparitia la vremea oportuna.
Incepuse a nu-l mai primi in salonul cu picturi, ci, sub pretextul de a-i arata ceva special, il chema in odaia ei de dormit si-l punea sa stea in apropiere de ea. Aurichii ii intra in cap, de la o vreme, ca Felix era lipsit in casa lui mos
Costache de placerile gastronomice ale unei bune gospodarii.
- Eu ma intreb cum poti sa stai, se induiosa Aurica,
Otilia nu stie nimic, iar Marina e o lenesa.
Aurica intreba odata pe Felix daca ii place placinta cu cirese. Nebanuind nimic sub aceasta intrebare banala, tanarul raspunse afirmativ. A doua zi era tras cu mister in odaia
Aurichii, unde pe o masuta se afla o tipsie incarcata cu prajituri. Aurica sili pe Felix sa manance, fiind sigura ca-i face placere. Dupa placinta urma in alta zi dulceata de coacaze.
Felix incepuse sa auda cu groaza glasul molatic al Aurichii, si odata fugi pe poarta repede in oras, cand simti ca se iveste
Aurica prin fund. Ca sa nu-si greseasca tinta, aceasta incepu sa vina chiar in timpul mesei si sa-l traga cu insistenta pe la sfarsitul ei. Cand, intr-o astfel de manevra, Felix facu o
70 G. Calinescu incercare de rezistenta, agatandu-se cu privirile de Otilia, care era de fata, Otilia, pufnind discret de ras, agrava situatia.
- Du-te, Felix, n-o refuza, Aurelia este tare in prajituri.
- Te rog foarte mult, insinua tenacea Aurica lui Felix, sa nu vii niciodata prin fata, ci numai pe portita. Stii, reputatia, dumneata esti cavaler, poti sa-mi faci rau.
Cu alt prilej, insinuatia fu adancita intr-un fel care inspaimanta pe Felix.
- Situatia noastra e foarte grea, se vaita Aurica, nu stii cu cine vorbesti. Noi, domnisoarele, suntem slabe, nu putem refuza "avansurile", dar apoi, daca lucrurile nu merg mai departe, ramanem compromise. Am avut o prietena care primea
"avansuri" de la un tanar pe care-l credea sincer. L-a admis in casa, in odaia ei, in vazul parintilor si cunoscutilor, si apoi tanarul n-a fost parolist. Lumea e rea, vorbeste, de aceea e bine ca un barbat sa spuna de la inceput ce intentii are.
Felix tacu cateva clipe, intr-atat aluzia parea indreptata catre el, apoi, devenind hotarat din cauza primejdiei, zise:
- Domnisoara Aurica, ceea ce spui trebuie sa fie adevarat, desi eu nu am experienta. Dar eu cred ca personal nu pot sa-ti aduc nici un neajuns, fiindca nimeni nu se va gandi ca un tanar ca mine, care abia acum intra la universitate, urmareste sa se casatoreasca.
-De ce nu? zise Aurica, galbena si cu oarecare atatare de repros in glas. Stiu multi tineri studenti care, spre a putea urma studiile, se insoara. Cand este si zestre
- Ai facut bine, in orice caz, ca mi-ai atras atentia; fiindca altfel ti-as fi facut rau fara sa-mi dau seama. Dumneata m-ai chemat. N-am sa mai viu
-Ba eu te rog sa vii, domnule Felix, in definitiv, ce ne pasa noua de lume, inclinatiile se nasc cu incetul.
Enigma Otiliei 71
- Dar eu, se balbai Felix, n-am nici o incli n-am nici o vina!
Si se strecura pe usa afara, bolborosind cateva scuze confuze.
- Otilio, ai avut dreptate, se marturisi Felix, Aurica a inteles gresit vizitele mele. Cum s-o fac sa ma lase in pace?
- Aurica nu se lasa cu una, cu doua, spuse Otilia; in tot cazul, cum nu cred ca ai de gand s-o iei de nevasta, iti va pastra o ura eterna.
Tot Otilia ii comunica mai tarziu ca Aurica s-a plans lui mos Costache ca el, Felix, n-a fost cavaler cu ea, ca i-a dat bratul in vazul tuturor pe strada si a intrat de atatea ori in odaia ei, inducand-o in eroare ca ar avea intentii serioase.
Mos Costache i-a explicat rabdator, cu multa terminologie speciala, ca Felix e deocamdata minor si, ca atare, inca iresponsabil.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.