Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Enigma Otiliei - CAPITOLUL 13 de George CALINESCU



Stanica se lasase tarat acasa de Olimpia, dar ciuda i se zugravea pe fata. Snsa era un om incapabil de a brutaliza pe cineva si chiar de a se impotrivi vointei cuiva. Din aceasta pricina, se credea bun la suflet, si era intr-adevar, atata vreme cat il stapanea sentimentul. Din pacate, sufletul lui era labil si cuprins de o dorinta vie de schimbare si avutie.
Pe Olimpia o inconjura cu cele mai mari atentii. Si dedica o dragoste eterna, pentru ca apoi sa se plictiseasca si sa viseze o alta femeie, mai isteata, induiosandu-se totusi asupra sortii Olimpiei, dupa eventual un divort, si fagaduindu-si de-a face o despartire de o noblete nemaipomenita, asa incat "intaia lui mare dragoste" sa nu sufere nimic, si amandoi sa ramana prieteni. Bineinteles, aceste meditatii Stanica nu le facea in fata Olimpiei, si unele usoare insinuari se izbira de neintelegerea incapatanata a femeii. Stanica se socoti atunci un martir neinteles.
- Iubita mea, zise el pe drum, inconjurand mijlocul Olimpiei, stiu, sunt un distrat, te neglijez. Spune-mi verde in fata, osandeste-ma, iubirea mea.
- Draga, obiecta Olimpia cam acru, sunt maritata, avem o casa, de bine de rau, eu inteleg sa stau la casa mea. Ma tii mereu pe drumuri, toata ziua la mama. Ce vrei, in definitiv?
Stanica deveni deodata misterios si diplomat.
- Iubirea mea, asa e daca nu stai de vorba cu mine. Eu iti apar interesele tale, ma zbat pentru ele. Stau acolo ca sa observ, ca sa iau masuri.
4
- Ce masuri sa iei? Tata ti-a dat casa si niste bani, asta e totul, si nimic mai mult. Mama e si mai incapatanata decat el. Ea are in cap pe
Titi si pe Aurica, si nu mai poti scoate nimic de la ea.
- Da, da, oamenii nu sunt eterni, stii, nu vreau sa te mahnesc, ipoteza e indepartata, intr-o zi o sa moara si ea. Eu vreau s-o invat sa-si faca bine interesele, sa-si consolideze averea, la care, intro-zi, poate sa ai si tu parte.


- Lasa, ca mama stie sa-si faca mai bine interesele decat crezi. Si apoi, esti avocat, stii asta. S-a facut act dotal, acum nu mai am nici un drept.
- Nu ma intelegi. E mos Costache, care poseda avere si n-are deocamdata nici un mostenitor legal, afara de voi. Acolo ai dreptul, indirect, fireste.
Olimpia paru interesata, dar vazu lucrurile in negru.
- E la mijloc nebuna aia de Otilia, nu cred eu ca mosu are s-o lase asa, pe drumuri.
- Dar eu ce fac? zise cu aer jignit Stanica. Eu observ, trag itele.
- Mai bine ti-ai vedea de afacerile tale. M-am plictisit sa atarn de usa altuia.
Stanica si Olimpia ajunsera si intrasera in casa lor, si Olimpia isi aruncase blana de vulpe pe marginea unui scaun si se dezbraca, obosita.
Dormitorul arata un interior improvizat si neglijat, de oameni care nu fac gospodarie. Nici o mobila nu se potrivea cu alta. Olimpia isi scosese si rochia si, ramasa in jupon, isi innoda parul in jurul capului. Pieptul si spatele ramasese goale, viguroase. Stanica, intr-un elan de sentimentalism, veni tiptil si o saruta apasat pe umar.
- Ah, protesta Olimpia, lasa-ma, sunt foarte obosita.
Stanica, contrariat, dadu alta iesire sentimentelor lui.
- Olimpia, comoara mea, poate nu ma mai iubesti. (Olimpia isi arunca ghetele din picioare, dupa ce desfacuse nasturii cu un ac de cap.) E perfect explicabil. Ce sunt eu? Un nimic, un ratat! Ce ti-am adus eu? Nimic. Tineretea ta, frumusetea ta meritau omagii mai mari.
Dar ma sacrific. Ma dau indarat din fata viitorului tau, ca si cand n-as
5 fi fost (Olimpia se intinse pe spate si cascA). Spune-mi un cuvant si esti libera. Sti raman un sclav vesnic recunoscator, fiindca, orice ai zice, tu ai fost intaia mea mare dragoste si vei fi unica. (Olimpia puse picior peste picior pe deasupra plapumei, privind in gol peste tablia patului.) A, sau poate nu vrei despartirea, de ochii lumii, nu ma dispretuiesti pana acolo incat sa nu ma suferi in fata ochilor tai. Dar poti si asa sa fii fericita. Poate iubesti pe cineva, spune-mi ca unui frate
- Ce? zise aspru Olimpia, privindu-l fix.
Stanica se fastaci putin.
- Zic, poate iubesti pe cineva, aspiri, ma rog, la altcineva, s-au mai vazut cazuri. Eu sunt om inteligent, suntem oameni moderni, amandoi. Ne cautam fiecare fericirea care ni se potriveste, fara sa o stricam pe asta de azi. Eu sunt un om preocupat, inapt pentru tine. Iti redau libertatea. Ne intalnim, stam la aceeasi masa, iesim in lume, nimeni nu stie nimic, cine ce-are cu noi. E sanatos, e inteligent.
- Cum adica, intreba rar si ironic Olimpia, eu imi iau un amant, tu iti iei o amanta si ne facem casa loc de intalnire?
- Exagerezi. N-am vrut sa spun asta. Esti in drept sa iubesti frumusetea, luxul, pe care eu nu ti le pot da.
- Si sa-mi iau atunci un amant, care sa-mi faca lux, si tu sa traiesti de pe urma lui, nu?
- Olimpio, frumusetea mea, facu Stanica, urcandu-se in pat, ma atingi in adancul sufletului. Sunt legat de tine pentru vecie, uniunea noastra va fi pilda de constanta si lealitate. Lasa-ma sa muncesc pentru tine, sa-ti fac un altar demn de frumusetea ta. Ai sa vezi tu cine e
Stanica!
- Sufla-n lampa, ordona Olimpia.
Stanica ofta si se executa. Gandul lui mergea departe de vorbe. Se gandea la Otilia si se invinovatea ca nu stiuse cum s-o ia, medita la
Georgeta. S-o ia de nevasta pe aceasta din urma nu era o afacere, deocamdata. I-ar fi stricat relatiile. Mult mai bine ar fi fost s-o marite cu generalul sau, macar de forma, cu altul, ca apoi s-o lanseze el.
6
Ideea asta i se infipse in minte. Georgeta maritata si apoi vaduva era o perla. Trebuia distrusa odata situatia aceea incerta de artista. Stanica se intoarse cu spatele la Olimpia, care facuse la fel, se infasura bine in plapuma si adormi aproape numaidecat.
Cand peste catava vreme Felix se duse din nou la Georgeta, afla lucruri neasteptate.
- Uite, vezi asta, facu Georgeta, aratandu-i un portret al ei in creion, cam chinuit, plat, dar corect, academic, ghici, cine mi l-a facut?
Felix nu putu sa ghiceasca, fiindca acea usoara intuitie de ordin stilistic ii era impiedicata de rationament.
- Domnul Titi Tulea, simpaticul dumitale var sau asa ceva.
- Dar de unde-l cunosti?
- Ah, nu stii, zise Georgeta, e o poveste intreaga. Mi l-a adus aici tam-nesam Stanica. Nu si nu, sa-mi faca portretul. E un molau, care te priveste fix si inghite mereu, de te-apuca capul. A venit nu stiu de cate ori, saracul, pana a terminat dracia asta. Nici nu seamana! Ce, asa batrana sunt eu? Sncepuse sa ma cam indese muteste, sa ma apuce de mana. Am ras grozav. N-as dormi cu ursul asta in casa, sa ma tai.
Dar pare de treaba, saracul, ce zici?
- Da! confirma Felix.
- Si e de familie buna, nu?
- Sigur!
- Sn sfarsit, nu ma intereseaza! Numai, nu stiu cum sa scap de el.
Ma jenez sa-l bruschez, mi-e mila chiar, ma priveste cu niste ochi!
Doamne, sunt o fata buna!
- Si ce vrea? intreba Felix, cu un inceput de egoism.
- Ce vrea? Dumnezeu stie. Smi inchipui eu ce-ar vrea el, dar asta nu se poate. Fii pe pace.
De fapt, Titi isi pierduse iarasi linistea. Suna in fiecare zi aproape la usa Georgetei, sub un pretext oarecare, sedea pe scaun zambind prosteste, fara sa-i spuna nimic, incerca s-o traga de mana. Si aducea desene inramate si i le batea in perete. Georgeta, fata cu gust, le scotea numaidecat, dar se repezea sa le puna la loc cand il auzea venind.
7
Chestiunea devenea cam plictisitoare. Georgeta se hotari sa-l roage pe Stanica sa puna odata capat jocului. Stanica, auzind asta, sari in sus.
- Esti o nerecunascatoare, nu-ti dai seama ca eu iti vreau binele, cu sacrificiul fericirii mele, fiindca idealul vietii mele ar fi sa fii nevasta mea. Stii tu cum te iubeste baiatul asta? Nebuneste. O sa-mi spui: e asa si pe dincolo, bleg (recunosC), nu frumos, nu destept. De acord.
Asta e tocmai omul care-ti trebuie. Generalul nu te ia de nevasta, ca nu-l lasa rudele. Sl pun sub interdictie. Mai multe scoti de la el asa. Cat ai castiga sa fii maritata! Madam Tulea. Admirabil. Baiatul asta?
Numaidecat te ia de nevasta. Sti garantez eu consimtamantul rudelor.
Faci nunta in regula, intri in randul oamenilor, si pe urma, daca nu-ti place, il lasi in plata lui Dumnezeu.
- Cum o sa fac una ca asta? Am scrupule. Nu-s asa infernala. Daca m-as marita, inteleg sa raman maritata, bineinteles, cu conditia sa nu-mi faca viata prea austera.
- Pai, tocmai asta e. Titi e un baiat de zahar, un om nul, artist, trece prin lume orbeste. Lasa-ma pe mine sa te pilotez. Ai sa ma binecuvantezi.
Georgeta isi batea joc in fond de Titi, dar omul i se parea bland, de treaba. Ideea de a se marita o inflacara subit. Facu generalului cateva aluzii glumete la posibilitatea de a se marita cu el, dar acesta o lua galant de barbie si-i spuse:
- Meriti mai mult decat un reformat ca mine.
Poate ca Stanica avea dreptate. Maritandu-se, intra in alta lume.
Putea apoi sa divorteze, daca nu se intelegeau, cu consimtamantul chiar al lui Titi. Cu aceasta fantezie in cap, primi pe Titi mai afabil.
Acesta, stiind pe dinafara lectia invatata in cealalta scurta casnicie, declara solemn ca doreste sa-i dea numele.
- Cum? intreba amuzata Georgeta.
Titi repeta in sudori.
- Dar parintii dumitale ce zic?
8
Acum Titi, sigur pe bunavointa Aglaei, isi propuse sa nu mai faca lucrurile in taina.
- Parintii mei aproba. Snsa trebuie sa te vada.
Georgeta rase. Inteligenta ii spunea ca face prostii, un sentiment ciudat ii dadea branci in aceasta combinatie falsa. Se lasa dusa intr-o buna zi de Stanica si Titi la Aglae. Felix nu stia absolut nimic. Simion o primi cu mainile deschise si-i zise apostolic:
- Fii binevenita pe muntele Olivierilor!
Fata, surprinsa, intreba din ochi pe Stanica, dar acesta o trase inainte. Aglae o privi de la cap pana la picioare cu o atentie ostentativa, ca spre a nu se pacali, in schimb Aurica fu entuziasmata:
- Vai, zise ea, ce frumoasa sunteti, domnisoara. Mama, o sa fie fericirea lui Titi.
Aglae o cerceta, o intreba de toate, ii facu aluzii clare la necesitatea ca nora ei sa fie o fata de treaba, nu o dezmatata, iscodi de are zestre.
Stanica facu minuni de prezenta de spirit, mintind, luand vorba din gura Georgetei, inflorind: generalul deveni "unchiul general", santanul,
"teatru". Georgeta era un fenomen de cumintenie, o artista extraordinara, care impreuna cu Titi ar fi dat familia tipica de artisti. Georgeta se cai ca venise, dupa atata interogatoriu, desi o ciudata multumire o cuprindea sa se vada luata in serios, imbratisata intr-o familie, sarutata pe obraz. Juca o piesa inedita. Titi zise cu posomorarea aceea care era prevestirea unei incapatanari de bou si pe care Aglae o cunostea asa de bine:
- Mama, eu vreau s-o iau pe domnisoara Georgeta.
- Draga, zise Aglae, nu eu ma marit, el se insoara. Si placi, treaba lui. Sa fiti fericiti, asta e esentialul. Nu intreb cine esti si de unde vii.
Era in indiferenta ei un ac care atinse pe Georgeta, hotarata tocmai prin asta sa faca tot ce-i sta in putinta sa scape de conditia ei dintai.
Dupa aceasta intrevedere, Stanica intretinu flacara in amandoua partile. Georgeta, zicea el intr-o parte, are trusou, ceva parale (ceea ce era adevaraT) si pe generalul protector. Titi, spunea el dincoace, va avea casa de locuit si va primi si el o suma de bani, ceea ce iarasi era
9 adevarat. Aglae se obisnui atat de mult cu ideea, incat, desi aflase, nu se stie cum, ceva de Georgeta, fu castigata cauzei. Era mandra ca va avea "artista" in familie. Titi era un baiat cuminte, care asculta pe mama. La cea mai mica insinuatie despre onestitatea Georgetei, raspundea intepata:
- Mai bine asa, fata care a iubit si a schimbat si s-a potolit acum si tine la casa, decat stricate de astea cu masca de mironosite. Mie-mi place. Eu n-o invinovatesc pe ea, ci pe barbatii care se tin de capul fetelor frumoase.
- Mama, aproba Aurica extaziata, frumoasa e! De ce nu m-am nascut si eu asa?


Era decisa sa ia lectii de frivolitate de la Georgeta. Astfel, in vreme ce Georgeta era imbiata de viata casnica, familia Tulea glorifica pe demimondene.
Sn cele din urma, Felix afla combinatia din chiar gura lui Stanica.
- Titi al dumitale, ii spuse acesta, da o lovitura. O ia de neva-sta pe Georgeta. Fata faina!
Lui Felix i se facu negura inaintea ochilor si se-ntreba singur de ce.
Sn definitiv, nu iubea pe Georgeta si n-avea cu ea decat legaturi care nu-i obliga pe nici unul la nimic. Sn lipsa Otiliei, insa, pusese in Georgeta ceva din puterea lui de prietenie pentru femei. I se paru odios ca o fata inteligenta, fie si usoara ca Georgeta, sa arunce ochii asupra lui
Titi. Era ca si cand ar fi stabilit o comparatie intre Titi si el. Felix se simti umilit, inselat din nou in sentimentele lui fata de femei. Se scruta bine si-si marturisi ca-i era ciuda pe Titi, ca era gelos si invidios. Ssi zise la inceput ca era cuminte sa nu se amestece in chestiunea aceasta.
Dar apoi, reprezentandu-si noua situatie, vazu ca e mai grea. N-ar fi putut da niciodata ochii cu Titi si ceilalti fara a avea un sentiment de complicitate. Georgeta fusese amanta lui si fara indoiala ca ar fi continuat sa fie si mai departe, fiindca nu si-o putea inchipui pe fata facand acum pe austera. Casatoria ii aparu din toate punctele de vedere absurda, si necazul lui viril isi gasi numaidecat un aliat in obligatia de a deschide ochii Georgetei. Dupa ce o invinovati pe fata de discretie
10 culpabila (aceasta se apara spunand ca nu era nimic sigur, numai vorbe de-ale lui StanicA), o intreba:
- Stii bine care e situatia lui Titi, ce fel de om e?
- Nu! Smi inchipui ca nu e criminal. Ma sperii.
- Titi a mai fost casatorit.
Georgeta ramase cu gura cascata. Combinatia lui Stanica, in aparenta in favoarea sa, aparea acum ca o manopera de a capatui un june bleg, care sta pe capul parintilor.
- Auzi dumneata! Spune-mi tot, Felix.
Felix ii povesti fara exagerari, dar cu o raceala ironica intentionata, toata istoria lui Titi. Casatoria cu Ana, incapatanarile sale, maniile
(printre care nu uita leganatuL), supunerea la instructiile Aglaei, convingerea lui ca Simion era nebun si ca un factor ereditar apasa si asupra lui Titi. Toata fantezia matrimoniala a Georgetei, care se tinea numai de o vanitate de fata cu viata neregulata, se spulbera. Georgeta incepu sa rada cu lacrimi.
- Felix, zise ea, orice om are un gargaune. Eu, Georgeta, fata cu libertate de gandire si capabila sa sucesc capul la trei generali deodata, maritata cu un desenator? Dar e absurd. Felix, esti prietinul meu. Pe
Stanica am sa-l dau afara.
Snsa nu-l dadu, atat de nevinovat parea la fata cand intra pe usa chiar in acea zi. Mirosise parca in aer schimbarea.
- Asculta, Stanica, tot mai sustii sa ma marit cu ursul tau?
- Eu? Cum desconsiderati bunele mele sentimente! Ma uitam la tine si la Felix. Ce tinerete si frumusete! Va invidiez. Iubiti-va, bucurati-va de viata, dati-le dracului de prejudecati. Stii de ce-am venit?
Am venit sa te intreb frateste, vrei cu dinadinsul sa-l iei pe Titi? Ei s-au prins, o iau in serios. Eu am facut o gluma, acolo, dar sunt dator sa te previu. Titi asta nu e cum il vezi, e ca un catar. Soacra-mea, nici ea nu e sfanta. E o onoare pentru mine sa-mi fii cumnata, intai de toate insa vreau sa-ti fiu un prieten. Nu e asa, domnule Felix?
- Uite ce e, amice, zise Georgeta, intoarce-o cum vrei, ca nu te
11 mai ascult. Spune-i pretendentului ca eu nu ma marit, iar soacrei ca sunt o
Felix ii facu un gest de repros din ochi. Gasea ca face abuz de cinism. Stanica zise:
- Asa imi consum eu sufletul, din bunatate. Intentiile mele sunt oneste, dar poti gresi si face raul, capatandu-ti dusmani.
Stanica se plimba de cateva ori prin casa, ridica capacele la cateva cutii-bibelouri, privi pe fereastra, apoi, negasind nimic de spus, zise buna ziua si pleca. Sn usa se intoarse insa brusc:
- Da-mi douazeci de lei, zise Georgetei, ca sa te vada Dumnezeu.
Georgeta lua un napoleon dintr-o cutie si i-l arunca. Stanica il prinse din zbor.
- Am sufletul usurat, incheie el, iesind pe usa. Azi am facut o fapta buna!
Sn acea seara, Georgeta pretinse ca Felix sa ramana la ea. Ramase, dar satisfactia barbateasca ii fu alterata de un sentiment launtric ca a devenit o secatura. Sn pat, Georgeta il stimula mereu sa vorbeasca despre el. Voia sa stie intentiile lui, planurile de viitor. Aceste intrebari, cam asemanatoare cu acele ale Otiliei, ii aduse aminte ca tradeaza o imagine scumpa. Sncerca sa uite, vorbind Georgetei despre nazuintele lui. Si spuse ca voia sa ajunga un doctor mare, om de stiinta, ca universitatea avea sa-i fie un mijloc de a putea lucra. Voia sa descopere ceva, sa dezlege o enigma stiintifica, sa contribuie la progresul medicinii. Si vorbi inflacarat de datoria generatiei lui de a face o munca constructiva, de tristetea in care se afla cand vede ca numele romanesc nu rasuna nicairi in cultura universala. Era capabil de sfortari supraomenes ti.
Georgeta ii tinea mana pe umar, incantata ca un barbat o crede, in sfarsit, apta de convorbiri serioase. Era o fata destul de sprintena la minte si cu multe lecturi, de un caracter, insa, vag literar si artistic, in limba franceza. Avea replica prompta, si generalului ii placea sa stea de vorba cu ea. Dar nu iesea din frivolitati.
- Entuziasmul tau imi place, zise Georgeta. Sn viata insa mai sunt
12 si alte bucurii. Mai tarziu are sa ti se urasca de atata studiu si ai sa vrei sa traiesti. Eu te vad facand o casatorie stralucita, cu o fata bogata, intrand in politica, ajungand deputat si poate si mai departe. Un baiat inteligent ca tine patrunde oriunde.
Felix fu dezamagit de platitudinea gandirii Georgetei, dar nu facu nici o observatie. I se paru dintr-o data banala.
- De ce ma privesti asa? il intreba Georgeta.
- Te privesc asa Sn sfarsit, e firesc sa te privesc cand vorbesc.
- Parca ai vrea sa-mi spui ceva.
- Vezi ca, se hotari deodata Felix, eu trebuie sa plec. Am uitat sa-ti spun ca am lucrari grabnice maine, trebuie sa ma prepar pentru examene.
Ideea de a sta o noapte intreaga la Georgeta il chinuia. Totul i se parea fals si cauta un pretext sa fuga.
- Asculta, Felix, ai curajul si spune-mi drept! |i-e frica sa ramai la mine, crezi, cum sa zic, ca n-ar fi convenabil.
- Nu, nu, protesta Felix, incurcat, e asa cum iti spun eu.
Se imbraca repede, intimidat de privirile Georgetei, care-l contempla, in prada celei mai vii indoieli. Gestul era cam jignitor, dar isi dadea silinta sa creada ca Felix nu mintea. Ideea ca un tanar ar fugi de ea i se parea, de altfel, absurda.
Cand Felix iesi in sala, insotit de Georgeta, dadu ochii de un individ in varsta, care zambea gales, scotandu-si manusile. Nu auzise nimeni cand venise.
- Oh, generalul! tipa Georgeta.
- Oui, mon enfant, c'est justement ton general1 Te mira? Am vazut lumina. Ce n'est pas de ma faute2
Felix deveni alb la fata, ceea ce généralul, mereu zambitor, observa numaidecat. Era un batran simpatic, cu mustati albe, imbracat foarte
1 Da, fetito, este chiar generalul tau (fr. - n. red.).
2 Nu e din vina mea (fr. - n. red.).
13 ingrijit, in haine de culoarea tabacului. Sn cap avea un melon, si in jurul gatului o mare cravata de matase, neagra, cu trei derivatii.
- Acesta-i tanarul dumitale prieten? Sunt incantat. Smi dai voie, generalul Pasarescu.
Si generalul batu ghetele militareste, si, inclinandu-se, intinse mana, ceremonios, lui Felix.
- Oh, zise el, fara nici o ironie, cu o sincera parere de rau, sunt vinovat, n-am avut de lucru. V-am deranjat. Domnisoara Georgeta e o strengarita, nu-mi comunica exact orele cand primeste.
Georgeta fugi, fericita de intorsatura lucrurilor, sa-si arunce o rochie pe ea.
- Cum ai zis ca te cheama, tinere? intreba generalul.
- Sima!
- Care Sima?
- Fiul doctorului Sima, din Iasi.
- Care a fost in armata?
- Da!
- Dar l-am cunoscut pe Iosif, pe tatal dumitale. Ei, ce intamplare!
Generalul il privi mai atent pe Felix, il apuca de barbie si paru incantat. Lui Felix, apucatul asta de barbie i se facuse nesuferit. Otilia,
Georgeta, barbati, femei, toti il luau de barbie, ca pe un copil mic.
- Dragul meu, te felicit, rase generalul, nemaigasind ce sa spuna.
Umpluse anticamera cu efluvii de parfum. Felix facu un gest de plecare.
- Vai de mine, protesta generalul, nu trebuie sa pleci. Te-am deranjat. Cobor indata.
- Trebuie numaidecat sa plec, sunt asteptat, zise desperat Felix.
- Asa? se mira, politicos, generalul. Stii, adauga el, domnisoara
Georgeta e o fata excelenta, merita prietenia noastra. Faci bine ca vii s-o vezi. Se plictiseste. Noi, batranii, pricepi, venim din amor propriu, ca sa fim vazuti de altii. Numai dumneavoastra, tinerii, aveti arta de a le distra.
14
Desi batranul nu punea nici o malitie in vorbele sale, Felix ar fi intrat bucuros in pamant.
- Vino, draga domnisoara,vrea tanarul sa-ti spuna buna seara.
Georgeta reaparu imbracata, si cei doi jucara comedia despartirii solemne. Sn vreme ce Felix alerga ca un nebun pe scari, generalul intra in salonul Georgetei si se aseza pe un scaun.
- Admirabil tanar, zise el catre Georgeta. Sa nu-l strici, si te rog sa nu-l mai pui in situatii de astea penibile, retinandu-l la orele cand pot veni eu. Bietul baiat!
Georgeta se lasa pe genunchii generalului.
Sn vremea aceasta, Felix mai mult fugea decat mergea. Sufletul lui era rascolit ca de o furtuna mare. Venise la Bucuresti cu ganduri de munca, cu ambitii mari, gasise o fata asa cum o visase, ii jurase iubire si stima pe toata viata, si acum ajunsese sa doarma noaptea la o individa suspecta. Fireste, Georgeta era frumoasa, dar nu era decat o prostituata de lux. Probabil, gandi, isi batea joc de ingenuitatea lui, voia sa guste senzatii proaspete. De aceea umblase sa se marite cu Titi. El, rivalul lui Titi! Situatia era scandaloasa. Dar apoi rusinea intalnirii, pe aceeasi sala, cu generalul! Daca acesta l-ar fi insultat, atacat, ar fi fost cel putin mandru ca se bucura de o favoare disputata. Dar si generalul, si el erau incurcati de intalnire, de unde rezulta ca pentru amandoi era compromitatoare. Felix isi exagera situatia, socotind-o ca o decadere morala, si isi fagadui o cura de ascetism. Avea sa se infunde in carti, sa dea examene stralucite, sa-i arate Otiliei cum stie el sa se tina de cuvant.



Examina din nou si cazul Otiliei. Plecase, e adevarat, dar n-avea nici o dovada ca-l tradase. Fata scrisese, avea sa se intoarca, poate in curand, ce semnificatie putea sa aiba o plimbare de o luna, doua in strainatate?
Asa se purta Otilia de obicei, si daca mos Costache nu facea mare caz, cu atat mai putin era el indreptatit sa banuiasca lucruri grave. De atatea ori, barfelile ii aruncase indoiala in suflet, si, cu toate acestea, se incredintase ca nimic nu fusese adevarat. Era sau nu asa cum vedea,
Otilia infatisa nu mai putin femeia lui ideala. Trebuia sa creada in ea, iar daca fata i-ar fi dezmintit mai tarziu iluziile, era indatorat sa-i
15 cultive imaginea, in gol, ca o simpla posibilitate a existentei. Trebuia sa faca neaparat acest exercitiu de statornicie si devotament, spre a-si controla si exercita puterea sufleteasca. Trebuia sa ramana cast pana cand fapta cea mare a existentei lui se va implini. Ajuns acasa, Felix urca tiptil scarile de din dos, blestemand treptele care scartaiau, si se dezbraca numaidecat. Sn pat isi aduse aminte din nou de Georgeta, fiindca venea din alt pat, dintr-al fetei. Imaginea sanatoasa, lucioasa, cu dinti de portelan a Georgetei rase de toate planurile lui austere.
Sedea cu panglica camasii putin cazuta si cu o mana alba pe umarul sau si-i spunea: "Vezi ce ingrat esti?! |i-am oferit ceea ce multi ar dori, calcand o avere in picioare sau stricandu-mi viitorul. Am facut din tine, studentas timid, un barbat care se poate mandri cu amanta sa.
Ei, si ce daca am si alti amanti? Asiduitatile generalului sunt o dovada ca nu sunt o fata comuna, oarecare, ce-si vinde gratiile. Cu cine m-ai vazut, si cine ti s-a laudat ca ma are? Fac si eu ce fac atatea, dar pe fata, cu arta, avand avantajul de a fi frumoasa. Otilia ta nu sta cu bratele de gatul lui Pascalopol, nu se lasa intretinuta de el? Tot ce s-a facut mare in lumea asta, prin femei ca mine s-a facut. Curtezanele, nu femeile de treaba, au stimulat geniile. Eu iti dau dragostea si toate bucuriile, fara nici o obligatie, fiindca tu stii ca sunt curtezana, si-ti ingadui, fara blam, sa ma plantezi oricand. Nu fi prost! Snteleg stima ta pentru Otilia, iubeste-o, slaveste-o, asta e cu totul altceva. Esti doar medicinist! De ce sa fii absurd, sa arunci bucuriile pe care ti le dau eu, pentru ca iubesti pe Otilia? Asta inseamna, dimpotriva, sa-ti incarci simturile, sa te gandesti la ea cu impuritate, sa crezi ca o idolatrizezi, si in fond s-o doresti. Esti tanar, treci prin criza erotica. De ce-ti inchipui c-a fugit Otilia? Orice fata inteligenta intuieste tulburarile baietilor. A fugit fiindca ii e frica de tine si te iubeste. Pascalopol e altceva, e un om in varsta, inofensiv, ca generalul meu. Eu nu te iubesc, fiindca nu vreau sa ma leg de nimeni, fiind o fata frivola, imi esti simpatic numai, imi satisfac, prin tine, nevoia ce-o am de a sta de vorba cu un tanar de varsta mea. Generalul m-aproba. El nu e suparat! N-ai vazut cum te privea? Astfel de scene sunt pentru acesti batrani, care ne intretin, o
16 garantie ca nu ne bagam mai milt in sufletul lor. Stiu, ai sa zici ca esti un profitor al lui, un (stii cum ti-am spuS). De ce? Eu nu-ti dau bani!
Eu sunt tanara, dorita de toti. Scrupulele tale nu vestesc un doctor mare. Un doctor trebuie sa vada viata cu ochi lipsiti de prejudicati, si, ca s-o vada asa, trebuie s-o cunoasca. Tu trebuia sa faci Literele. Esti un naiv poet."
Felix isi vari capul in plapuma si incerca sa sugrume cu intunericul vedenia suparatoare. Pentru a o izgoni, se agata cu vointa de o imagine purificatoare. Numele "Isus" rasarindu-i in minte, aruncat de scurta aparitie in penumbra a lui Simion, se stradui sa-l cultive. Dar asociatia interioara lua forme care-l ingrozira. Noua umbra alba se indrepta catre cealalta, care astepta razand si mai sarcastic, si totul se amesteca grotesc. Felix scoase capul la aer si deschise bine ochii, ca sa scape de ranjetele viselor. Prefera atunci sa infrunte treaz problema si ajunse la incheierea virila ca daca Otilia infatisa fara indoiala aspiratia sufletului sau, Georgeta putea sa-i fie o prietena, fara nici un neajuns pentru cealalta. Avea sa fie doctor, om serios, nu se cadea sa ajunga la excese mistice. Snsa legaturile cu Georgeta deveneau cam primejdioase pentru demnitatea lui, daca Titi continua sa umble dupa Georgeta; chiar ingaduinta mai mult sau mai putin ironica a generalului era stanjenitoare.
Se gandi sa incerce o renuntare, macar provizorie, la intalnirile cu fata. Cu cat se hotara mai tare, cu atat insa, o dorea mai mult pe
Georgeta, fata de care se simti, in orice caz, vinovat de brutalitate, fiindca fugise in acel chip jignitor pentru amorul ei propriu. Fuga aceasta, medita el, medical, dovedeste o timiditate bolnavicioasa, o ineducare a vointei. Trebuia sa invete a se indeparta de Georgeta infruntandu-i frumusetea, si-n orice caz ii era dator o reparatie. Decise, dar, sa rupa politicos cu fata, dupa ce-si va cere scuze de la ea pentru plecarea precipitata (un gand ascuns ii soptea chiar ca putea sa-i dovedeasca o singura data ca-i pretuia farmecele fizicE), si cu aceasta hotarare inchise iar ochii mai impacat, lasandu-se de asta data, in toata voia, resemnat, prada chemarilor Georgetei, care in clipa cand adormi se numea Otilia.
17
Mos Costache il ruga, a doua zi de diminieata, sa se duca la Aglae, pentru a-i cere niste chei de la casa din strada Stirbey-voda. Felix consimti cu parere de rau.
- Ce vrea cu cheile? N-are chei? intreba Aglae, agresiv, ca si cand
Felix ar fi fost vinovat cu ceva.
Acesta ridica din umeri. Privi cu neplacere asezarea in cerc a tuturor celor de fata, caci se aflau acolo Aglae, nelipsitii Stanica si Olimpia,
Aurica si Titi. Acesta din urma, asezat la o masuta langa fereastra, copia in acuarela un desen dintr-o carte ilustrata si arata o atentie incruntata, prin care se simtea obligat sa nu mai remarce pe noul-venit.
Felix simti in aer o curiozitate insultatoare si o dusmanie impietrita si ar fi iesit numaidecat pe usa afara, daca nu s-ar fi simtit indatorat sa astepte cheile. Aurica trase prima impuscatura, pe nepregatite.
- Titi, zise ea, e foarte suparat, saracul, ca domnisoara Georgeta, prietena dumitale, s-a purtat asa de urat cu el. I-a trimis vorba ca n-are chef de casatorie si altfel de expresii ordinare. Curios. Parea o fata foarte distinsa. Dumneata ce zici?
Sntrebarea era atat de incarcata de subintelesuri, incat Felix cauta sa-si scape privirile din ochii reci ai Aurichii.
- Hei, interveni Aglae, sarcastic, nu fata e de vina, e de vina cine a invatat-o sa faca asta! Las', ca stim noi
- Cine a invatat-o? intreba automat Felix.
- Domnule Felix, zise mieros Aurica, vezi cum esti? Parca dumneate nu stii?! Noi am aflat precis ca Georgeta face asta pentru dumneata.
Noi nu zicem nimic, poate tii la ea, dar nu trebuia sa-l incurce pe bietul Titi.
Titi manuia pensula, cu ochii in hartie, din ce in ce mai nervos.
Felix ramase inmarmurit de insinuarea Aurichii, trebuind totusi sa-i recunoasca o masura de adevar.
- Eu, zise el, incurcat, nu am nimic cu domnisoara Georgeta, abia o cunosc Sntamplator e o eroare la mijloc cine v-a spus asta?
- Cine ne-a spuuus? intreba Aglae, intepat. Uite cine ne-a spus!
Vorbeste domnule!
18
Si cu mana arata pe Stanica. Acesta statuse tot timpul cu ochii rataciti pe pereti si facea acum lui Felix niste semne mute de disculpare.
- Am spus adica am auzit n-am zis chiar ca Domnul Felix. Sn sfarsit, ce sa mai invinovatim pe unul si pe altul trebuia sa ma ascultati pe mine si sa nu va incurcati cu o individa ca Georgeta. Aia e ostie toata lumea.
Un bubuit neasteptat se auzi dinspre fereastra. Titi batuse cu pumnul in masa si se ridicase in picioare, galben ca ceara.
- Nu e adevarat, dumneata mi-ai spus ca l-ai gasit pe Felix acolo si au ras de mine. Otilia e o tarfa, care a dormit cu Felix si acum doarme cu Pascalopol. Nu dau voie, intelegi
Titi batu din nou in masa, risipind hartiile. Indignat, Felix dadu sa se scuze:
- Smi pare rau ca vorbesti asa de Otilia.
- E o tarfa! urla ca un nebun Titi, batand cu pumnul in masa.
- Este vina mea, adauga Felix, ca stau de vorba cu Domnul Titi, care isi ingaduie sa spuna astfel de neadevaruri.
Asistenta paru impresionata de supararea lui Felix, numai Stanica ii facea semne desperate cu mana sa taca din gura, cu aerul de a-i zice: "E un secret mare la mijloc, nu pot sa ti-l explic". Olimpia spuse:
- Nu va luati dupa gura lui Stanica! Asa se amesteca el in toate!
Felix dadu sa iasa, dar, trecand pe langa masuta lui Titi, acesta facu un gest de nervozitate din brat. Crezand ca Titi vrea sa-l loveasca,
Felix ridica si el un brat in fata pieptului. Sn gesticulatia sa, Titi se propti gresit pe covor si aluneca pe spate peste masa, rasturnand-o.
Aceasta scena accidentala fu interpretata de cei de fata, care, privind piezis, nu observase bine pe cei doi, ca o incaierare. Stanica sari numaidecat sa prinda bratele lui Felix, in vreme ce Aglae ridicase si tinea strans pe Titi, care striga cat il tinea gura: "Otilia e o tarfa, asa sa stiti!" Felix fu scarbit si de conflictul in sine, dar si de falsa interpretare a accidentului. Sn vreme ce Aurica si Olimpia incercau sa-l potoleasca, fara sa fie nevoie ("Dar nu te supara asa, domnule Felix! Copilarii! Nu
19 stii ca Titi e nervos?"), suparat de-a binelea, impinse pe Stanica si iesi din casa. Pe urma lui, Stanica se tinea cu pasi mari.


- Scumpule, iubitule, degeaba esti suparat pe mine, ii striga acesta in mers si incercand sa-l prinda de brat, ai dreptate, pune-te insa in locul meu! Nu le-am spus nimic. Or fi banuit ei ceva si dau acum vina pe mine. Pot eu sa contrazic pe soacra-mea? Femeie batrana! Dumneata esti inteligent, pricepi! Eh, eu, sa fiu ca dumneata, n-as pune la inima fleacurile astea. Mi-as vedea de treaba, si pace. Ei si ce daca a zis ca traiesti cu Otilia? E un rau? Norocul dumitale!
- Domnule Stanica, zise exasperat Felix, dand sa intre in casa la el, lasa-ma in pace!
- Iar te-ai suparat? se mira nevinovat Stanica. Vezi cum esti, nu stie omul cum sa te ia.
Felix tranti usa si se urca repede la el in odaie. Stanica statu putin pe ganduri in fata usii, ezita, apoi o lua in varful picioarelor, deschise binisor usa gotica si intra prin fata la mos Costache. Felix il zarise insa de pe fereastra geamlacului. Ssi lua atunci palaria si, dandu-se jos tiptil, iesi pe poarta si pleca in oras. Era enervat si descurajat peste masura, si toate vechile planuri de fuga il navalira. Cursurile il distrara putin, si cand se intoarse acasa, primi cu recunostinta acest sfat, soptit, al lui mos Costache:
- Sa nu te mai duci pe acolo! E mai bine asa!
Stanica vorbise, intr-adevar, batranului, inflorind lucrurile si dandu-le colori de drama.
- Domnule, zisese, tinerii, cand iubesc, iubesc! Asa eram si eu.
Felix al dumitale. asa zice lumea, ar trai cu Georgeta.Fata faina, n-am ce zice, brava lui! Dar nu-ti spui ca Titi s-a indragostit de ea si a vrut s-o ia de nevasta A adus-o aici, la soacra-mea, pe onoarea mea, totul era gata. Ce-a fost, ce n-a fost, fata nu mai vrea acum. Lumea zise ca n-o lasa Felix! O fi, o fi! Fata e frumoasa, e data dracului. Cum iti spun.
N-a mai vrut. Dar si Titi, violent, nici nu-ti vine sa crezi, cand il vezi asa bleg. Eu, cand i-am vazut fata-n fata, am sfeclit-o. Hait, zic, acum se-ntampla ceva! Si-ntr-adevar, domnule, nici n-am bagat de seama
20 cand au sarit unul la altul! Titi isi inclestase mana in parul lui Felix,
Felix il strangea de gat. Comèdie mare! Pentru o femeie, pentru o femeie frumoasa nu-i vorba. Mos Costache, asculta-ma pe mine, ca-s avocat, pentru o femeie se fac crime, se strang de gat fratii intre ei, se fac razboaie. Femeia, asta-i discordia lumii.
Mos Costache se plimba sumbru si cocosat prin odaie, sugand cu indaratnicie un muc de tigara si privind, din cand in cand, cu neincredere si dispret pe Stanica. Nu credea o iota din ce-i spunea.
- Ce-aveti cu baiatul asta, zise el in sfarsit, de nu-l lasati in pace?
Nu v-a facut nimic! Nu trebuie sa-i spuneti vorbe grele nici lui, nici
Otiliei. Copii orfani! Pacat!
Stanica prinsese aceasta tema si o dezvoltase:
- Smi pare rau ca-mi spui astea! Eu nu respect orfanii? Eu insumi, ma vezi, am fost orfan de mic copil si cunosc rana asta, sa n-ai pe nimeni de aproape. Eu nu-l respect pe Felix? Dar tin la el ca la un frate mai mic, si intentia mea e sa-i ajut pasii in lume, sa-l pilotez. Sn chestia
Georgetei, ce sa spun, e putin-putin vinovat. Eu i-am spus: "Amice, nu te vari cu stricata aia, e o fata nefasta". Cand a venit sa ceara cheile, i-am facut semn sa fie prudent fata de Titi.
- Ei, zisese mos Costache, nerabdator, mi-a gasit cheile?
- Le cauta soacra-mea. Dar, da-mi voie, ce faci cu ele, ca doar ai un rand Vinzi casele cumva? Ca de inchiriat, acum a trecut timpul.
Bine faci ca le vinzi, tot mai bine e sa ai banul in punga, dar trebuie sa fii cu ochii in patru, sa pui un samsar bun. Cam cat ceri, asa, ca sa ma orientez?
- Nu vand nimic! zisese scurt mos Costache.
Sn fond, Stanica mirosise bine, batranul voia sa vanda si casele astea, precum voia sa vanda tot. Acest imobil vechi il cumparase chiar de la Simion, cu multi ani inainte, cand acesta avusese nevoie de bani spre a plati unele datorii ajunse la scadenta. Aglae nadajduia ca, cel putin, daca a consimtit la aceasta vanzare, casele ii vor fi lasate tot ei, pentru Aurica sau Titi. Cererea cheilor (avea un inel cu dublete de
21 chei ruginite, uitat prin poD) o iritase. Costache le cerea fiindca chiriasii pierduse multe chei si n-ar fi vrut sa cheltuiasca bani pentru facerea altora.
- Nu vinzi? raspunsese Stanica. Nu e rau nici asa. Banul fuge, imobilul e o valoare sigura. Cu cat stau sa ma gandesc, iti dau dreptate.
Sa nu vinzi. Si sa ma consulti pe mine cand vrei sa intreprinzi ceva.
Stiu eu, cunosc chitibusurile, sunt avocat, iti fac toate gratis. Smi dai acolo, o nimica toata, pentru deplasari.
Sntors in sinedriul din casa Aglaei, Stanica incepu sa tune:
- Mama-soacra, se petrec lucruri suspecte de tot! De ce m-am temut eu, nu scapati. Mos Costache a vandut restaurantul, acum umbla sa vanda, cu siguranta, si casele din Stirbey, maine o sa vanda tot. Ce faci atunci, adica ce facem, fiindca imi dai voie sa imbratisez interesele fetei dumitale, Olimpia? Batranul e sfatuit de cineva, nu face el de capul lui toate astea. Vinde tot, preface in bani si da cui vrea.
- Sl dau pe mana parchetului, striga Aglae. Un om care vinde toate intr-o zi nu e in toate mintile.
- Saca o idee, zise Stanica, cinic. Sl punem sub interdictie, ca incapabil de a se administra. Numai, vezi dumneata, nu sunt la mijloc mostenitori directi, a caror succesiune sa fie primejduita, si mos
Costache nu urla, nu bate pe nimeni si nici nu arunca banii la joc. De gasit, se gasesc totdeauna oamenii care sa certifice tot ce poftesti, dar te duci dumneata, ca sora, sa declari ca fratele dumitale e nebun!
- Ma duc! zise furioasa Aglae.
- Te duci, dar nu te crede! Vine Otilia, vine Felix, vine Pascalopol, etetera si declara ca totul e calomnie. Asta merge cu babe imbecile, dar cu mos Costache nu, este mai siret decat credeam. Te faci de ras, prinde necaz pe dumneata si nu-ti lasa nimic prin testament.
- Face el testament? se indoi Aglae.
- Trebuie sa faca! Daca vinde tot, nu mai ramane alta solutie decat sa te iei bine cu el, si mai ales cu Otilia!
- Eu cu Otilia? Niciodata!
22
- Atunci, treaba dumitale!
- Si de ce Otilia, ma rog, e averea Otiliei? Crezi ca Otilia renunta la avere? De ce-i sta ea pe cap?
- Aici e greseala dumneavoastra de tact. Otilia face ochi dulci lui
Pascalopol, si Pascalopol Otiliei! Ei si? De ce v-ati suparat, ma rog, si ati inceput sa-i impungeti? Vroiai dumneata sa te mariti cu Pascalopol?
Daca nu, atunci ce te priveste pe dumneata pe cine ia Otilia? Pe mine, ca om cu viziunea larga, ca avocat al intereselor dumitale, chestiunea ma incanta. Pascalopol e bogat, e batran, prin urmare isi da si camasa de pe el ca sa puna mana pe Otilia, care umbla dupa avere. Mos
Costache e zgarcit si e vesel, la randul lui, sa nu-i dea nimic fetei. Si atunci isi cloceste singuri banii, pana ce, intr-o buna zi, gata, ca nu suntem nici unul eterni, si ramai dumneata mostenitoare unica! Asa, ce-ai facut? Te-ai certat cu mos Costache, l-ai ambitionat, si omul se razbuna. S-au mai vazut zgarciti care mor pe o rogojina si lasa averea pe la aziluri, la stat!
Aglae ingalbeni deodata.
- Da, da, la stat! o sperie Stanica
- Trebuie sa fie nebun!
- Asta e singura nebunie pentru care statul nu-l vara la balamuc.
Argumentatia lui Stanica impresiona mult pe membrii acestui consiliu neoficial de familie. Aglae lasase capul, imblanzita.
- Mama, zise lenes Olimpia, el cam are dreptate, intr-astea nu-i prost!
- Am dreptate, domnule, confirma zgomotos Stanica, plimbandu- se cu pasi mari prin casa, cand n-am eu dreptate?
- Si ce vrei sa fac acum? intreba Aglae, ironic. Sa cad in genunchi in fata Otiliei, sa ma rog de ea sa ma ierte?
- As! Otilia nu e ranchiunoasa. Te faci ca nu esti suparata, ca ai uitat, si te duci in casa la mos Costache, frate, de! Si mai ales nici o intepatura lui Pascalopol. Sa-i indemnam sa se ia, sa-i felicitam.
Pascalopol te pupa cand aude ca-i lauzi pe Otilia, si lui mos Costache ii pare si lui bine de combinatia asta.
Stanica se plimba de cateva ori in lungul si latul odaii, apoi fu trasnit de o idee:
23
- Stii ce? Am o idee admirabila. Avem adresa Otiliei la Paris. Si scriem colea o carte postala ca si cand nimic n-ar fi, spunandu-i si de mos Costache ca e bolnav. Fata e sensibila.
- Scrieti voi! Eu nu scriu!
- Scriem noi, dar iscalesti si dumneata.
Stanica, intr-adevar, compuse aceasta carte postala:
"Scumpa noastra Otilia,
Am aflat cu nespusa bucurie ca te afli la Paris, unde ai tot dreptul sa te recreezi acum, cat esti tanara. Ne era foarte dor de tine si de
Domnul Pascalopol. Ne lipsesti foarte mult. Daca te-am suparat vreunul cu ceva, nu lua in seama, caci batranii sunt totdeauna mai cu necazuri.
Mos Costache nu spune, dar sufera fara tine. Felix, ca tinerii, are cu ce se distra, el uita mai repede. Noi am fost foarte necajiti cu mos Simion, care e tot bolnav. De acum, cu batranii nu te poti astepta la altceva. Sa veniti cu bine, caci va asteapta cu dor ai vostri
Stanica, Aglae, Olimpia, Aurica, Titi"
Stanica puse pe toti sa iscaleasca. Dinadins insinuase subtire indiferenta lui Felix, ca sa apropie si mai mult pe Otilia de Pascalopol, si facuse aluzie la destinul batranilor, ca sa arunce in sufletul fetei grija de mos Costache. Pe plic scrise: "Domnisoarei Otilia Pascalopol".
- N-are sa se supere? intreba Aurica.
- Ei, as! Zi-mi mie Stanica Ratiu, deputat, si vezi c-am sa ma supar. Trebuie sa fim psihologi.
Stanaca lua cartea postala si iesi cu ea sa mearga in oras. Sn antreu observa ca afara ploua. Lasa cartea postala pe masuta si se intoarse sa ceara o umbrela. Sn acest timp, Simion veni hoteste langa masuta, privi scrisoarea pe amandoua partile, apoi, varand degetul in gura, trase langa semnaturi o dunga de saliva si iscali gros cu un creion chimic: "Isus Cristos". Stanica lua mai tarziu cartea postala, o puse in buzunar si-o arunca la cutie fara a o mai privi.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.