Pe la inceputul lunii august, dupa-amiaza, Marina aduse de alaturi vestea ca a venit Olimpia cu Stanica. Otilia informa pe Felix:
- Asta este cealalta fata a tantei Aglae, si Stanica e barbatusa u barbat e un fel de a vorbi, nici nu sunt casatoriti. Si ce vrea? intreba ea pe Marina.
- A nascut copilul, si acum incearca din nou, poate or indupleca pe batran.
- Sa vezi ce scandal are sa fie! se bucura Otilia. Mos
Simion nu consimte sa dea fetei nici un fel de zestre, are fel de fel de gargauni in cap, iar Stanica, dupa ce a scos-o pe
Olimpia din casa, nu vrea in ruptul capului sa se cunune. As dori s-o vezi pe Olimpia sunt amandoi o pereche senzationala.
- Vor sa vina aici mai pe seara, asa mi-a spus cocoana
Aglae, dadu Marina un supliment de informatii, cand o veni si domnul Pascalopol. Zice ca asa poate se rusineaza batranul de el. Acum stau ascunsi in odaie la domnisoara Aurica.
- Ce rost are, isi dadu Felix cu parerea, sa fie amestecat
Pascalopol in afacerile astea? Nu se supara?
- As! Nu-l cunosti pe Pascalopol. E de o rabdare nemaipomenita, si mai cu seama ii place sa fie consultat. E politicos cu tanti Aglae si cu toti, numai ca sa aiba sentimentul ca se afla intr-o familie. N-are pe nimeni.
Intr-adevar, mai tarziu, cand toti erau stransi in salon
(afara plouasE) si Simion isi broda perna in semiintuneric, usa se deschise, si un barbat si o femeie, tineri amandoi,
86 G. Calinescu aparura. Aglae si Aurica intoarsera capul, simuland surpriza.
- Olimpia! tu esti? exclama Aglae cu o solicitudine in care voia sa puna totusi o usoara suparare.
Olimpia se lasa sarutata de Aglae pe amandoi obrajii, in vreme ce mana acesteia era sarutata cu un respect afectat de
Stanica. Cei doi salutara pe toti, si de departe si pe Simion, care se multumi numai sa mormaie, fara sa scoata capul din gherghef. Pascalopol se inclinase ceremonios in fata Olimpiei.
- Sarut mainile, doamna Ratiu! si-i duse varful degetelor la gura.
Olimpia semana in chip izbitor cu Simion si cu Titi, avand barbia despicata la fel, in doua, in chip suparator pentru o femeie. Era maslinie la fata si cam planturoasa, si cativa peri ii conturau o usoara mustata. Sprancenele, ca si la Titi, erau imbinate viguros deasupra nasului. Stanica, in schimb, era rosu la fata, fara sa fie propriu-zis gras, de o sanatate agresiva, contrastand cu parul lui mare si negru, foarte cret si cu mustata in chip de musca. Un guler tare si inalt tinea o cravata infoiata ca o lavaliera. Venise imbracat intr-un costum de soie-йcrue deschis si Felix fusese izbit, de la inceput, de largimea hainei si de ridicula dimensiune a canotierei de paie, care abia ii cuprindea parul. Stanica vorbea sonor, rotund, cu gest artistic si declamator, iar Olimpia, moale, sententios si cu o mare convictiune.
Aglae deschise focul:
- Ar trebui sa fiu suparata pe voi, Olimpio. Niciodata nu s-a intamplat in familia noastra asemenea rusine. Trebuia sa va ganditi bine inainte de a face pasul asta. Stati impreuna de un an, aveti copil si traiti ca paganii. Sa nu vrei tu, Stanica, sa faci cununia!
- In fata lui Dumnezeu, declama clamoros Stanica, suntem uniti pe vecie. Numai moartea ne va desparti.
Enigma Otiliei 87
In vreme ce Aglae vorbea, mos Costache o privea tinta, insusindu-si cu fizionomia toata atitudinea ei reprobatoare.
Cand insa lua cuvantul Stanica, ochii ii fura atrasi ca de un magnet in directia acestuia si acum batranul se exalta mult de ideea uniunii libere.
- Stanica, declara solemn Olimpia, nu-si poate lua sarcina unei familii fara sa aiba capital, ceva, cat de cat.
-Ce e al vostru e pus deoparte, fagadui Aglae.
Olimpia stramba din nas:
- Pana atunci trebuie sa traim, avem greutati. Stanica alearga toata ziua, saracul, azi nu prea merge avocatura. I-a promis cineva o slujba, dar pana acum
Stanica arunca tuturor o privire mandra, magulit ca era astfel compatimit de Olimpia.
- Poate o sa vrea domnul Pascalopol, zise Aglae, sa incerce sa-ti gaseasca ceva, cum are dumnealui relatii
Simion, Aurica, Olimpia si Stanica intoarsera automat capul spre Pascalopol, ca si cum din partea lui venea o propunere precisa. Acesta zise simplu:
- Am sa-ncerc!
- Oricum ar fi, eu nu inteleg sa fiu nedreptatita, continua
Olimpia. Sunt cea mai mare din surori si nu-mi dati ce mi se cuvine.
- Eu ma gandesc la viitorul ei, la viitorul copilului nostru, tuna Stanica. Pentru mine nu vreau nimic, decat pe ea!
- Simion este de vina in toata afacerea asta, arunca Aglae o privire manioasa spre batranul cu broboada, care lucra mereu ca si cand n-ar fi auzit nimic, nu vrea, si nu vrea.
Daca va punea casa pe numele vostru de la inceput, n-aveam atata suparare! Lui sa-i vorbesti si cu el sa va descurcati.
- Mama, interveni Olimpia cam cu suparare, daca nu vrea tata, eu nu pot sa-l fac sa ma iubeasca in sila, puteai sa ne dai dumneata, din partea dumitale.
88 G. Calinescu
Aglae se incrunta, iar Aurica privi cu dusmanie la Olimpia.
- Ba asta nu, draga! Am pe Aurica, pe care trebuie s-o marit, si pe Titi; nu pot sa-i las pe drumuri. Tu trebuia sa ai rabdare pana o scoteam la un fel cu pacatosul asta.
Simion ridica numai capul, si buzele ii tremurau cu intentia parca de a spune ceva, dar tacu. Mos Costache, infricosat de a trebui sa ia vreo atitudine, lasase capul adanc spre cheseaua cu tutun. Atunci Pascalopol lua cuvantul impaciuitor:
- Nu e bine sa mergeti prea departe. Lucrurile se pot aranja. Ce zici, domnule Simion?
Simion avu o tresaritura, apoi spuse repede:
- Nu e fata mea!
Aglae rase cu dispret.
- Nu e fata lui! Dar a cui e? M-a innebunit cu prostia asta!
Olimpia semana in chip izbitor cu Simion, incat afirmatia paru lui Felix bizara. Mai tarziu, o intreba pe Otilia, si aceasta- i povesti ca totul era o idee absurda a lui Simion, fara nici un temei, pe care o striga cand era in toane rele, ca batranul avea o casa a lui, nu prea mare, pe care Aglae voia sa i-o dea
Olimpiei ca zestre, dar Simion nu consimtea, nevrand sa ramana fara nimic. Aglae ii confisca pensia si orice ban, chiar mica chirie pe care o scotea de pe casa lui. Astfel, s-ar fi parut ca in rezistenta batranului e un resentiment fata de tutela Aglaei.
Pascalopol interveni conciliant:
- O faci sa sufere degeaba pe domnisoara pe doamna
Olimpia Te-a suparat cu ceva, poate in imprejurari de acestea, se uita totul.
- Nu e fata mea! striga aproape Simion, cu un glas nebanuit si, fara sa se miste din loc, se facu rosu la fata.
- Acum iar se irita, observa Aglae cu nuanta indiferenta cu care prevestesti o ploaie.
Enigma Otiliei 89
Olimpia tremura putin buzele, scotoci in corsaj o batista si izbucni deodata intr-un plans zgomotos.
- Doamne, doamne, zise Pascalopol cu multa delicatete, nu sunteti cuminti deloc.
Stanica, luand o atitudine nobila, se ridica in picioare:
- Domnule Tulea, cata vreme sade sub acelasi acoperamant cu mine, Olimpia e sub protectia mea, si nu permit, intelegi dumneata
Mos Costache se ridica repede de la masa, cu aerul ca are treaba in odaia vecina, iar Aglae facu desperata semn lui
Stanica sa taca. Acesta insa se aprinsese.
- .sa jignesti pe aceea care in fata lui Dumnezeu este sotia mea si mama fiului nostru!
Vanat la fata, Simion sari in picioare asa de iute, ca broboada ii cazu de pe umeri, si, de furie, facu spume la gura:
- Esti un pungas, nu e fata mea, nu dau nimic, nu e fata mea, esti un pungas.
Si cauta cu ochii ceva sa arunce. Negasind, lua ghergheful si, intr-o clipa, il facu bucati, sfasiind cu inversunare etamina.
Apoi ramase asa tremurand din tot corpul. Toti tacusera si nu se mai auzea decat plansul cu sughituri al Olimpiei.
Dupa o pauza lunga, Aglae zise autoritara lui Simion:
- Bea putina apa!
Aurica se ridicase si intindea un pahar de apa batranului, care-l lua docil si sorbi din el.
- Iar voi, se indrepta Aglae catre cei doi, plecati acum. O sa vad eu ce fac cu asta.
Olimpia iesi suspinand, iar Stanica o urma tantos, dupa ce daduse ceremonios buna seara. Simion, calmat cu aceeasi repeziciune cu care se infuriase, cu aerul chiar de a nu sti ce s-a intamplat, privea mahnit la ghergheful lui si la ghemele de lana risipite pe jos si se apleca sa si le culeaga. Otilia se repezi si-i aduna toate lucrurile, punandu-i-le pe masuta.
90 G. Calinescu
- Ghergheful e rupt, zise ea, nu mai faci nimic cu el. Iti dau eu altul, care nu-mi mai trebuie!
- Imi dai altul? spuse Simion incantat si senin. Bine, atunci sa-mi dai!
- Du-te si te culca, Simioane, porunci Aglae, ca e tarziu si te-ai enervat. Lasa, ca brodezi tu si maine.
Batranul se indrepta supus spre usa, condus de Otilia.
- Simion, continua Aglae dupa iesirea lui, e incapatanat ca un catar, dar tot o sa dea. Trebuie lasat in apele lui. Nu pot s-o fac pe Olimpia asta sa inteleaga sa nu mai vina pe aici ca sa-l irite. Stanica s-a luat dupa ea. Daca-l lasi in pace pe
Simion, fara sa-i bati capul, se indupleca.
In vreme ce Otilia, care dusese pe Simion acasa, se intorcea pe portita din fund, auzi in intuneric o soapta bine articulata.
- Otilio, Otilio!
- Cine este? intreba ea putin cam speriata.
- Eu sunt!
O umbra se apropia din directia chioscului si Otilia recunoscu pe Stanica.
- Ce faci aici? Unde ai lasat-o pe Olimpia?
- Ma asteapta in strada. Vreau sa te rog ceva. Da-mi douazeci de franci imprumut. Nu trebuie sa stie nimeni. Nu vreau sa umilesc pe Olimpia si sa ma cobor pana la parintii ei denaturati. Cand n-am sa mai pot face fata, imi zbor creierii.
Stanica spusese aceste cuvinte cu o petulanta in care nu se ghicea nici un soi de depresiune, privind nerabdator inspre poarta.
- Sa vad daca am, zise Otilia, asteapta-ma aici.
Otilia se urca sus in varful picioarelor si se intoarse repede.
- Uite, zise, iti mai dau inca o data, dar sa stii ca nu mai am. De atatea ori v-am dat la amandoi.
Enigma Otiliei 91
- Bine, bine, multumesc, raspunse Stanica, luand banii.
Unde sade Pascalopol?
- Dar ce-ai cu el?
- Vreau sa-i multumesc fiindca se ocupa de noi.
- Stanica, il implora Otilia, lasa-l in pace pe Pascalopol, prea il sacaie toti. Nu stiu unde sta.
Stanica ar mai fi voit sa spuna ceva, dar se auzeau pasii celor dinauntru, care coborau pe scari. Fugi repede spre poarta de din dos si iesi in strada prin curtea cealalta.
In seara urmatoare, Pascalopol, in vizita obisnuita la Otilia, primi din mainile unui comisionar o scrisoare inchisa, in care citi urmatoarele:
"Stimate domnule Pascalopol,
Clipele pe care le traiesc acum sunt decisive pentru viata mea si raspunsul dumitale poate sa se incheie pentru mine cu un glonte de revolver. M-am gandit ore intregi pana sa iau condeiul in mana si, in sfarsit, m-am decis sa apelez la inima dumitale nobila, care intelege toate. Existenta mea este un martiriu inchinat la doua fiinte dragi: Olimpia si fiul meu. O fatalitate nemiloasa mi-a stat impotriva de catava vreme, incat acum sunt in postura tragica de a nu-mi putea hrani familia anemiata si debila. Nu voi face apel la parintii denaturati niciodata. Te rog pe dumneata sa fii asa de bun sa-mi imprumuti o suta de franci, pe care ii voi restitui la prima ocazie. In caz de refuz, sunt decis sa termin cu aceasta mizerabila existenta si te rog sa ocrotesti familia mea.
Cu mii de multumiri
Stanica Ratiu"
Pascalopol citi scrisoarea, privit in tacere de ceilalti si asteptat de comisionar, si ar fi voit sa rada in tihna. Se stapani. Nu era deloc inselat asupra caracterului lui Stanica
92 G. Calinescu si, desi dispretuitor pentru sumele mici de bani, avea totusi disciplina sufleteasca de a nu se lasa pacalit. Ii veni gandul fugitiv de a citi macar scrisoarea celorlalti. Se feri sa nu infurie insa pe Simion, desi i-ar fi placut sa agaseze putin pe
Aglae. Cand insa vazu pe Otilia, care il privea ingrijorata, isi dadu numaidecat seama ca ar fi umilit-o, scotand in evidenta micile escrocherii pe care le ingaduia din cauza ei. Scoase portmoneul si dadu comisionarului banii, iar scrisoarea o vari in buzunar.
- Este vechilul de la mosie, minti el celorlalti, care a venit si-mi cere sa cumpere niste materiale.
Evident, Stanica nu se sinucise, dar nu dispretui sa apeleze si la "parintii denaturati", in numele "fiului" sau de o luna.
Simion refuza casa si se uita urat numai cand era si Olimpia de fata, dar pe Stanica il suferea. Acesta il lua de brat, ii lauda zgomotos lucrarile si-i smulgea cativa lei, cand avea.
Pe Aglae o biruia cu maniera distinsa de a-i saruta mana si cu apelativul "mama". Stanica ciupea cate ceva de la cine-i iesea in cale, chiar de la Marina. Acesteia insa ii cerea o cota mai mica:
- "Tanti" Marina! da-mi doi lei.
- N-am, fugi de-aici, n-am decat o bancuta.
Il prinse intr-o zi chiar pe Felix, singur acasa.
- Nu-i nimeni? intreba el, simuland desperarea.
- Nimeni!
- Ce ghinion! Sotia mea e grav bolnava, si n-am un ban in casa. Ma-mpusc. N-ai dumneata macar cinci lei?
Insa victima de predilectie a lui Stanica era Aurica (in onoarea ei isi numise copilul AureL), admiratoare in general a oricarui barbat si indeosebi a acestuia, pentru vigoarea si indrazneala lui. Stanica, in numele unei rudenii pe care n-o legalizase, lua pe Aurica in brate si o saruta viguros pe amandoi obrajii. Apoi intra in materie:
Enigma Otiliei 93
- Cumnata, viata mea e un lung martiriu!
- Vai, domnule Stanica, un barbat ca dumneata invinge totul in viata.
- Si totusi sunt un invins. Eu, un intelectual, un om destinat carierelor superioare, n-am zece lei. E intolerabil.
Voi reda bietei Olimpia libertatea ei.
A "reda libertatea"' era o formula ce umplea de mare ingrijorare pe Aglae, care vedea cu groaza pe Olimpia intoarsa acasa cu rusine si cu un copil. Dar situatia Olimpiei se ameliora pe neasteptate, si tot gratie lui Stanica, fara ca acesta sa fi avut intentia expresa.
Stanica veni intr-o zi abatut in odaia cu pernele, in care lucra Simion. Aglae, vazandu-l pe geam, intrase si ea.
Fara sa spuna nimic, Stanica se aseza pe sofa, isi desfacu putin vesta si se intinse pe spate cu o mana pe frunte si una in dreptul inimii.
- Dar ce ai? il intreba Aglae, incredula, in vreme ce
Simion, hipocondru, il privea cu neliniste.
- Sunt bolnav, sunt grav bolnav, sopti cu intarziere Stanica si, varand cu incetineala mana in buzunar, scoase o batista mare, pe care o intinse spre Aglae, fara sa priveasca.
- Ce e cu batista?
- Mama, te rog s-o uzi in apa rece, s-o pun la inima.
- Esti bolnav de inima? intreba speriat Simion, apropiindu- se.
- Da.
- Si eu cam sufar de inima, marturisi Simion. Ce simti?
Aglae se rasti la batran, aducand totusi batista uda lui
Stanica:
- Fugi de-acolo cu boala ta de inima. Iar incepi cu prostiile.
Dar tu, se adresa ea ipoteticului ginere, de unde pana unde, ca nu te-am mai auzit?
94 G. Calinescu
- Sunt grav bolnav. Doctorii nu-mi dau mult de trait. Am ascuns boala, ca sa nu amarasc pe Olimpia, sa nu-i dezvalui viitorul intunecat. Am fost nobil, dumneavoastra nu m-ati pretuit. Supararile mi-au agravat boala.
- Te doare? insista Simion.
- Nu ma doare, am palpitatiuni inspaimantatoare si lesinuri. Pune mana, sa vezi!
Si Stanica lua mana lui Simion care i se intindea si o puse in dreptul inimii. Simion crezu a constata o mare anomalie si zise ingrozit:
- E bolnav. Ii bate, cum imi bate si mie cateodata.
- Cand n-oi mai fi, urma Stanica cu glasul stins, va rog sa aveti grija de Olimpia, pe care am adorat-o, si de fiul nostru. Regret ca n-am putut prin munca sa-i las o situatie clara, asta a si fost motivul pentru care am insistat atata sa-i faceti Olimpiei foaia dotala ar fi avut o casa unde sa se adaposteasca
Simion tusi putin, dar nu se mai irita.
- As dori sa pot sa mai traiesc cateva saptamani, mai adauga Stanica, spre a-i da un nume.
- Stanica, zise Aglae autoritar, incredula in fond, dar intrevazand cu ingrijorare o ipoteza posibila a cazului Olimpiei, bolnav-nebolnav, sa faci bine sa nu mai lungesti cununati-va odata, macar civil, si ispraviti ne rade lumea am sa va dau si eu cate ceva ai auzit, Simioane, da-le casa si nu te mai incapatana.
Simion nu zise nimic, obstinat din fire, nici nu protesta.
Stanica facu gestul de a-si aduna puterile.
- Ii aduc actul redactat. O semnatura numai, si restul ma priveste pe mine.
Totusi Simion nu se dadu invins cu una, cu doua. Stanica
Enigma Otiliei 95 venea aproape zilnic si, din bolnav, devenise un compatimitor al batranului, pe care il intreba serios:
- Dumitale cum iti mai merge?
Ii adusese chiar niste pretinse doctorii, din care Simion apucase sa ia pe furis, pana ce-i fura aruncate de Aglae. Intre patru ochi, Stanica merse si mai departe.
- Eu inteleg foarte bine sentimentul dumitale, zise el lui
Simion, ca avocat si ca om, am intalnit atatea cazuri. O greseala de tinerete a nevestei, pricepi dumneata, o mica infidelitate, pe care un suflet generos o iarta se naste un copil legitim, dupa acte, dar pe care instinctul de tata il respinge Iti spun dumitale, Olimpia nu-ti seamana deloc, nici la temperament
Insa ce sunt eu de vina? In fata legilor, Olimpia este fata dumitale, si eu trebuie sa-i dau o reparatie Un socru ca dumneata, un artist, este pentru mine o mare cinste, un indemn la lucru, deschizatorul unui tel in viata.
Prin astfel de complicitate insidioasa cu ideile fixe ale lui
Simion, Stanica castiga mai mult decat prin implorari si declamatii. Stanica incepu sa duca pe Simion prin oras si sa-l trateze cu bere prin gradini (batranul nu avea mai niciodata bani propriI) si sa-i aduca in casa fel de fel de indivizi, spre a le arata "galeria de pictura". Aceste purtari schimbara intr-atat opinia lui Simion despre Stanica, incat cand Otilia si Felix porneau la mosia lui Pascalopol, toata lumea in casa Tulea vorbea de cununia Olimpiei ca de un eveniment iminent.
