Cand Tanase Scatiu ajunse acasa, trase cu trasura drept la grajd si propti caii in fata unui morman de gunoi. El insusi stete fata la deshamarea "harmasarilor".
Intr-o curte mare, se intindeau sireaguri de case de nuiele lipite cu lut; sandramale de scanduri; cotinete de gaini; hambare; doua puturi cu furcile strambe si cu jgheaburile sparte, asa ca noroiul era de-a pururi in fiinta; o bucatarie povarnita pe o rana; grajdul cailor, de nuiele nelipite, acoperit cu stuf; o porumbarie intr-un picior
- in fine, tot felul de acarete, facute in pripa si pe ieftin.
In mijlocul curtii, doua perechi de boi stau cap la cap; la umbra hambarului un buhai batran rumega; pe varful gunoiului racaia o turma de gaini, cu un cocos motat; in noroiul de la puturi se tavaleau trei porci; la usa bucatariei, o taranca da de mancare la curci. Argatii umblau alene, de-abia tragandu-si ciubotele dupa ei. Caldura si un ciocan, doua de rachiu mai mult ii molesea cu desavarsire.
Tanase intra in casa. Un miros de crasma il lua de la usa. Intr-adevar, intr-o camaruta lipita cu lut pe jos, mama-sa "boteza" rachiul. Un argat scotea spirt dintr-un poloboc si-l varsa intr-o curatoare, amestecandu-l cu doua parti apa. Coana Prohira, cu un tistimel dezbrobodit pe crestetul capului, cu o rochie de stamba murdara, sta pe un scaunel de lemn, ca nu cumva argatul sa guste vreo picatura de bautura. Dumneaei insa se credea obligata "a-si face o idee" de fiecare hardau de rachiu. La fiecare gustareala stramba din nas si scutura din umeri.
- Maaa!
ca tare mai e catranit, bata-l Dumnezeu!
- Sa mai punem oleaca de apa, coana.
- Pai vorba-i: pune apa; ca le face rau daca o fi prea tare. Taranul mustacea si varsa mereu la apa.
- Eu zic, coana, sa le dam mai ghine apa proaspata, ca-i mai sanatoasa.
Coana Prohira radea: Bata-te Dumnezeu de betiv, ca tot catran ai vrea sa bei
- Pai cine-i ala sa lase lucru bun. Macar si matale, cand te apuca betesugul, tot la lucru tare t
e tragi.
- Ba vezi ca m-oi lasa sa ma doboare boala.
- D-apoi boala matale as vrea s-o am eu
- Pedepsi-te-ar Dumnezeu, daca-i asa
- Ba ca chiar asa, numa leacurile sa mi le dea.
- Da ce, ma, vrei sa beau dracoveniile ce aduce procopsitu de fii-meu? Apa de vacs, apa de Buda, apa de naiba, tot apa si iar apa.
- Ba ca sa zici!
- Eu imi stiu leacul: buruienile mele Sa nu-ti uiti vorba, ia du-te de mi le adu Stii unde sunt: sub pat, la perete. Sunt doua sticlisoare, una mai mare si una mai mica. Pe cea mai mica s-o aduci.
Argatul iesi.
- Ma, ma!
Omul isi intoarse capul spre ea.
- Sa nu te impinga aghiuta sa-ti vari pliscul in sticla.
- Pazeasca sfantu!
- Eu atata iti spui. Dansul se duse drept la clondir, si, cum sedea in genunchi langa pat, cu fata spre perete, puse sticla la gura si supse cat ce putu. Apoi isi sterse mustatile cu dosul mainei, puse dopul de cocean de porumb la loc si se intoarse.
Coana Profira se uita in zare la sticla si apoi la argat.
- O sa te fure sfintii, Eremio. El se facea ca n-aude. Dansa duse sticla la gura si dete ochii peste cap.
- Parca-mi merge la inima, maica.
- O hi pelin, coana?
- Ce pelin!
Rachiu de drojdii curat, cu oleaca de izma, de-ti ia durerea de la lingurica cu mana.
Omul nu mai zise nimic, deoarece opinia lui era deja formata, ci astepta sa duca sticla la loc, cu nadejde de a se intari si mai mult in opinia de mai sus.
Aceasta era starea lucrurilor in camara, cand intra Scatiu. El se rezema cu mainile de usorii chilerului si se uita inauntru.
- Da ce faci, mama, azi, duminica? de ce nu te odihnesti?
- Apoi da, sa ma odihnesc Da de m-oi odihni eu, cine o sa munceasca? bagabontii astia? ca dumneata acuma de politica te tii, pentru stricatul de Panaiotopulo
- E, e, destul. Vezi mai bine ca te da de gol sticla aia.
- Care sticla, ce sticla? sticla cu doctoriile?
- Ia mai slabeste-o cu doctoriile, ca te-ai buhavit.
- M-am buhavit eu? Nu ti-e rusine obrazului, potca lumei, sa-mi vorbesti mie asa!
Da de aia te-am facut si te-am crescut eu, ma?
- Da eu iti zic pentru binele d-tale.
- Sa te ia dracu, ca mai bine te faceam mort, pacatosule. O ploaie de ocari triviale se prabusi din gura ei asupra lui. El inalta din umeri si intra la el in odaie.
- Iar s-a imbatat. Dansa iesi in curte si incepu sa strige impotriva lui, ca a pus mana pe averea de la dumnealui, ca o tine ca pe o sluga, ca ea se duce in lume, si cate de toate. Cativa baieti se uitau la ea de la poarta, si radeau. Ea scuipa spre ei.
Dupa ce batjocori pe toata lumea, intra in casa, matahaind, si se culca.
Scatiu se dezbracase si el si se aruncase in pat. In odaia lui, cu ferestre mititele si cu perdelute de stamba rosie, atarnau de cuie: fraie, capestre si biciuri de tot felul, o jiletca cu maneci, aninata de un colt, vreo doua pistoale, o pusca si o geanta; pe jos o pereche de cizme de vanatoare, niste pantofi cusuti in canava
- si-ncolo, lutul udat, ce tinea racoare.
Intins in pat, Scatiu se gandea la Tincuta. Tineretea si fragezimea fetei aprindea mintea flacaului batran. Ce n-ar fi dat s-o poata lua de nevasta!
Conu Dinu Murgulet ii datora 30 de mii de lei si parea a nu se grabi sa-i inapoieze. La ideea banului, entuziasmul lui pentru fata parea a mai scadea. Lucrul de capenenie era: sa puna mana pe bani si pe fata. O tuse seaca il facu sa se ridice pe un cot si sa injure. Rasuci o tigare, vorbind singur, si lua o pana dupa sfesnic si-si freca tigareta; apoi se rasturna din nou in pat, sorbind fumul cu lacomie.
Afara pe prispa, se auzeau glasurile mai multor tarani, ce vorbeau taraganat.
- Ca nu-i, mai, hine Petreo; de la hotarnicia vechie, a lui Mavru. El se scoala cu pritentiele dupa hotarnicia cea noua.
- A nginerului judetului, nas Gheorghe?
- Pai cum.
- Da ala nici nu stie sa masoare.
- Pai cica aia-i masuratoare dreapta.
- O hi, ma, ca dracu-i mester. Tanase Scatiu ii auzea din pat si turba de manie. I-ar fi impuscat ca pe niste caini, daca nu i-ar fi fost frica de jurati. Se scula binisor si se duse sa se uite la ei de pe fereastra. Erau cei mai darji din sat. El isi imbraca laibarul de dril si iesi la ei. Clocotea de manie, dar se stapanea.
Taranii se sculara cu toti in picioare, cu caciula in mana.
- Buna vremea, oameni buni.
- Sarutam mainile, boierule.
- D-apoi, ce doriti de v-ati sculat pe vremea asta sa veniti la mine?
- Apoi ce sa dorim, coane? sanatate dorim.
- Sanatate sa dea Dumnezeu. Alta?
- Pai ia, hartia asta Unul din ei scoase din sanul camasii un mototol de basma si, desfasurandu-l cu mainile lui crapacioase, dete de o citatie.
Tanase se facu rosu.
- E o "cetatie", zise el. Nu stiti dumneavoastra ca asa am vorbit: sa ne cautam fiecare dreptatea la judecata.
- Pai ghine, coane, asa ne-a fost vorba? zise cel mai batran dintre tarani. Noi ti-am spus ca la judecata nu mergem. Mai ghine-ti facem vo povara
- Pai ce povara sa-mi faceti, oameni buni? ca dumneavoastra nu le impliniti nici pe cele vechi.
- He!
pacatele noastre, d-apoi cine-ti munceste pamantul, coane?
- Banii mei, bade.
- I-auzi, ma, zise unul, eu pana azi n-am pomenit ban de la el.
- Taca-ti gura, ma, Leftere, zisera cu totii. Scatiu se uita la el pe sub spranceana. Indoi hartia si vru s-o dea inapoi taranului de la care o luase.
- In sfarsit, luati-va "cetatia", si mai bine asa: la judecata nici eu nu va-nsel, nici dumneavoastra nu ma inselati.
Taranul nu vru sa-si ia citatia inapoi.
- D-apoi parca n-o sa ne judece tot boierii.
- Corb la
corb nu-si scoate ochii, adauga Lefter.
- Ci taca-ti gura, ma nea Leftere.
- A baut un paharut la grec.
- Ba n-am baut nici defel, da ce umbla sa ne ia pamantul!
- Asa este, zisera mai multe glasuri. Cei din frunte, mai batrani, cautau s-o ia mai pe domol.
- Noi, de la hotarnicia veche n-am fost suparati de nimeni, striga Lefter, in mijlocul taranilor; ce vine el acuma sa ne ia pamantul!
- Ma, da iute te-ai facut, bade Leftere, zise Scatiu, rosu de manie, dar tot cautand sa se stapaneasca.
- Iute m-am facut, ca umbli sa ne furi pamantul, talharule!
Vreo cativa tarani il luara de spate si-l detera la o parte.
- Sa nu-ti calce chiciorul pe ogorul meu, ca te zburatuiesc!
striga Lefter.
- E baut, coane, sa nu-ti fie cu suparare.
- Lasa c-o sa-l invat eu minte!
Ei, ce mai vreti de la mine?
- Apoi sa nu ne iai pamanturile, sarac de maica noastra, ca ne lasi copchiii pe drumuri, coane.
- Ce-o sa va fac eu, mos Stoico!
Pe planurile mele de hotarnicie asa sta, ca grindul de la Cucuieti pana la helesteu este al statului; eu sunt dator sa apar averea statului, ca altfel o platesc din buzunarul meu.
- D-apoi statul de ce nu s-a mai sculat pana acusica? el nu ia de la noi, el ne da, ca de aia-i stat.
- O fi Cine v-a mai bagat in cap si asta?
- Apoi cica o sa vie porunca de la guvern sa ne imparta toate alea.
- S-o astepti, mos Stoico.
- Pai noi nu stim, coane: omul fara carte e ca vai de el; da asa s-a zvonit, a venit cica de la Rosia porunca sa ne imparta pamanturi.
- Sa va imparta pamanturi!
Grele vremuri am ajuns, sa-ti spui drept!
Da dumneata ai primi, mos Stoico, sa-ti imparta pamantul? ai primi sa-ti ia fata si muierea; sa-ti imparta asternutul; sa-ti ia oala de la foc; sa-ti imparta boii de la jug, ca dumneata ai patru iar betivul ala care ma-njura n-are nici unul, fiindca i-a baut.
- Da, or am baut banii tai, ma calicule, zise Lefter de la o parte.
- Sa-ti taca gura, hotule, ca te impusc!
racni Tanase la el.
- Ia mai tine-ti gura, ma Leftere, zisera mai multi. Lefter tacu. Scatiu, simtindu-se ascultat, urma:
- Ti-ai imparti boii cu el, ha? Da-i si lui doi boi, ca el n-are si "mneata" ai patru, ha?
Scatiu se uita la el si cu coada ochiului la cei de primprejur, multumit de efectul ce facea. Stoica isi trecea cu dosul palmei pe cotoarele de mustati:
- Pai daca e sa-i dam doi lui Lefter, coane, eu nu am decat patru, iar matale ai o cireada intreaga: da-i si lui, saracul.
Batranul Stoica mustaci, pe cand ceilalti se foiau intre ei, neindraznind sa rada.
- Eu, lui Lefter, boi? soricioaica, zise Tanase, avand aerul de a glumi. Mergeti cu Dumnezeu, oameni buni, si la ziua infatisarei veniti la judecata, ca-i numa de forma, ca sa nu m-apuce statul.
- Mai ramaneti sanatosi, coane, da noi la judecata nu venim, si nici judecata sa nu calce pe la noi, ca nu e bine.
Tanase intra inauntru, cu citatia in mana, iar ei se departara, vorbind si dand din maini.
- Ai dracului, mi-au lasat "cetatia" Bre!
a ajuns taranul mai siret ca boierul, zise el, ca morala.
Sezu pe marginea patului si se gandi fumand. Dupa catva timp intra mama-sa, spasita si necajita, si merse de se aseza pe un colt de scaun, fara a zice nimic. El se uita la ea miscat. Cat putea badarania lui sa ingaduie sentimente inalte, ele erau pentru baba. Ii ierta toate celea, pana si betia, fiindca, de, "o mama are omul".
- Ei, ce ai de te-ai suparat asa? Ea da din cap si-si frangea mainile, zbarcind din gura ca un copil ce sta sa planga.
- L-am auzit pe Lefter nu l-ar mai rabda pamantul
- Ei!
si de asta te-ai necajit atata?
- Cum sa nu ma necajesc, maica!
Auzi dumneata, taran obraznic!
- Era beat.
- Beat, ha?
- Apoi betia o sa puie capat la multa lume, zise el cu intelesuri.
- Asa zau, betia. Beau, bata-i mama lui Dumnezeu, de sting pamantul.
- Dupa aceea se scula in picioare si se apropie de el cu mare taina.
- Tanase!
- Ei, ce-i?
- Oare sa nu-si vare coada si "fodulul"? Aceasta era porecla lui conu Dinu.
- Ia taca-ti gura, maica.
- Iaca tac, zise ea repede, ducandu-se din nou pe coltul scaunului.
- "Fodulu" daca ar putea si-ar plati datoria.
- La sfantu asteapta. Te-a gasit pe dumneata prost si-si joaca calul cum ii place.
- Ce face?
- Chiar asa. Te tine cu vorba sa-ti dea fata. Parca cine stie ce mai scula. Fete pentru dumneata cate poftesti
- Oleo!
Sa nu ma faca, ca-i vand si cenusa din vatra.
- Sa i-o vinzi, procopsitului, ca-i cu coada in sus ca o capra raioasa Acu a mai venit si lingoarea de nepotu-sau si nu mai incapi de ei.
- Doftorul cel mare!
- Doftor, ala? Nici pe Cotei din curte nu i l-as da in seama. Eu zic sa-i pui "sifestru".
- Ba vezi ca nu.
- Sa-i pui "sifestru", si sa-l vad eu venind colea la mine, si tiparindu-mi mainile si pe o parte si pe alta, si eu sa-i spui: "Nu putem, nu putem". Cioclovina dracului!
Ca d-aia miam ros eu palmele, muncind cu raposatu tata-tau, ca sa strangem bani, sa le dam lor, si ei sa ne faca mutre Acusi sa te duci si sa-i pui "ezecutie."
- Ei, incet, incet.
- Ba nici un incet.
- Zi sa-mi dea de spalat.
- Bate-i-ar Dumnezeu de calici infumurati. Dupa cateva minute, intra jupaneasa Lita, o dudana de muiere cat un munte. Ea aducea un lighean de arama, cu ibricu de apa in mijloc, o cutie de tinichea cu o coaja de sapun, si, pe umar, un stergar de tara. Dupa ce aseza totul pe un scaun, il aduse dinaintea lui Scatiu si-i turna sa se spele.
