Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Viata la tara - Capitolul 11 de Duiliu ZAMFIRESCU




Caldura era nesuferita. Noptile erau mai greu de trecut decat zilele, fiindca nu se putea dormi. Cu toata grija ce punea Aglaia in tinerea casei, zapuseala era nesuferita. Matei, deprins acum cu mersul trebilor, luase mai tot din mana lui Eftimiu. Baciul Micu redobandise increderea de mainainte, si in toate serile venea la curte de lua ordinele stapanului sau. Din cauza asta, Eftimiu si mai cu seama nevasta-sa nu-l puteau suferi. El spunea lucrurile cum erau, pe cand dl Nae le spunea cum ii venea la socoteala. Astfel, ceasurile de munca, la arie, nu incepeau niciodata ca la lumea cealalta. Zadarnic istorisea baciul:
- Soarele era sus, coane, cand s-au luat de treaba. Dl Nae vine la arie tarziu, neamtu asijderea, iar lumea sta si bea tutun, ca daca nu umbla damfu Matei hotari sa se culce intr-o noapte la arman. Dupa ce pranzi, isi lua o perna si o manta de drum si se duse de se culca pe varful sirei de paie, cu fata catre cer si cu baciul Micu la picioare.
- Ce faceau oile, Micule?
- Ce sa faca, coane, dormeau.
- Dar Floarea?
- Da cine-o vede!
Ia, doar cand imi spala cate-o camase.
- Te spala cam des, Micule, dupa vorba cucoanei Aglae.
- Unde se pomeneste, coane!
Daca te-i potrivi matale la gura coanei Aglae, e vai de noi.
- Vorbeste lumea. Ai sa-ti gasesti beleaua cu Stanga.
- D-apoi nea Stanga, stie el.
- Bine Eu atata-ti spui: sa-ti cauti de treaba. Cine-a ramas la oi?
- A ramas Ion si cu Pantu.
- Cine-i Pantu asta?
- E dintr-un sat cu mine, coane. Om bun e el, da cam bea cand are cu ce.
- Rea treaba. Atunci oile raman in plata lui Dumnezeu.
- Nu, coane, ca eu sunt acilea. Te servesc pe matale de unsprezece ani; pana acum n-am dat gres si cu voia lui Dumnezeu m-oi purta bine si de-acu-ncolo. Numai cainii sa-mi traiasca.
- Ce caini mai ai?
- Apoi am unu, coane, de plateste cat toti ciobanii.
- Cum il cheama?
- Corcodus.
- Voinic?
- Pii!

r> Voinic nevoie mare!
Omoara lupu cu chieptaru.
- Cu ce?
- Cu chieptaru, coane. I-am batut niste cuie intr-o curea si i-am captusit-o c-o tar de lana, si numai i-am prins-o de gat, ca o gura de ham, ca de se repede-n lup, il doboara cu cuile.
- Sa mi-l arati si mie.
- Bine, cucoane.
- Acuma, noapte buna.
- Noapte buna. Linistea singuratatii cuprinsese din temei toate celea. Intunericul se coborase din fundul departarilor, parca s-ar fi deschis zagazurile vremilor trecute, si haosul ar fi inundat lumea. Rar, cate un zgomot din sat venea sa turbure pasnica tacere a campului. Un caine latra in somn, inabusit, or un buhai mugea cu glas adanc; cucovele de balta tipau cateodata in marginea trestiilor, or ranchezatul vreunui manz venea ascutit despre padure. Taraitul balariilor parea a face parte el insusi din tacere. In farmecul incantator al ceasului acela, in loc de a adormi, mintea se simtea si mai mult, si, ca o raza de lumina, nazuia sa curga in spatiu. Unde? In lina intindere a dorurilor propriului suflet, ce atat de bine se uneste cu aceea a cerului. Cine esti tu, calator de o clipa pe pamantul tau, traitor de o zi, cand atatea pamanturi umplu vesnicia deasupra? O blanda descurajare paru ca invaluise sufletul lui Matei, care, cu trupul ramas pe paiele uscate, plutea in vazduh cu intreaga sa fiinta nemateriala. Ca la toti oamenii echilibrati, dar cu fantazia calda, nimicnicia fapturei noastre fata cu natura uriase, era o cauza statornica de melancolie, iar pe de alta parte, scanteia ce arde in noi, facultatile noastre sufletesti, un continuu indemn de a trai. A pricepe ca nu poti pricepe si ca nu esti in stare de-a impiedica implinirea legilor firei, este deja interesant; dar a pricepe pentru ce nu poti pricepe, e minunat, fiindca daca ai putea inlatura pricina pentru care nu poti pricepe si care e parte in tine, parte afara din tine, ai pricepe totul!
Viata e plina de durere si de farmec. Ce somn adanc doarme spatiul dintre stele!
Intre fiecare stropitura de lumina din Calea Lactee sunt milioane de poste de singuratate. Si unde ne ducem noi, dupa moarte? noi, partea aceasta ce se desprinde din tiparul de acum? Nicairi. Murim in noi insine, cum mor fapturile unui vis, in vis. Un car trecea pe drum, iar carutasul canta din fluier, singur. Inchide ochii si dormi sub straja stelelor. Sasa e-nalta. Ca ce? Ca nimic Cand deschise ochii din nou, cerul scanteia din luceferii sai ca din diamante.
- Micule, dormi?
- Nu, cucoane.
- Tarziu sa fie oare?
- Pai cam pe la miezul noptii. El se gandi intru sine de ce oare nu doarme baciu. Cine stie ce-l munceste si pe el. Poate vorba cu Floarea.
- De unde stii tu ca e miezul noptii?
- Da cum, Doamne, sa nu stiu!
ca doar am petrecut o tinerete intreaga la munte.
- Ei, dupa ce cunosti?
- Dupa cer, coane. Ca ajungi sa citesti in zodie mai ghine ca-n carte.
- Taci, bre!
Ia spune cum citesti.
- Pai ce doresti matale sa stii?
- In ce zodie suntem acum?
- Pai suntem in luna lui cuptor
- in zodia Leului.
- Poti sa mi-o arati pe cer? Baciul isi adanci ochii in stele si tacu.
- O sa fie cam greu, coane, ca mergem spre sfarsitul lunei. Luna si zodia: a trecut una, trece si alta. Eu acum vad zodia Fecioarei, a Cumpenei, a Scorpiei, a Arcasului si a Capricornului. Toate sunt de fata. Dar a Leului a apus, bat-o vina ei A ha, ha, uite-o, coane!

- Unde-i, Micule? intreba Matei, ridicandu-se cu graba pe un cot, parc-ar fi fost vorba de cine stie ce minune trecatoare.
- Pai cum sa-ti spun eu matale Uite colea, la mana mea stanga, luceafarul ala de scapara scantei
- Da, il vad, ala de merge in prelungirea oistei carului.
- Fa-te mai la stanga, jos spre marginea cerului, si ai sa dai de alta stea, care s


traluceste parca si mai si. O vezi, coane? E gata sa apuie si ea.
- Da.
- Primavara e ea minunata. In luna lui mai, gandesti, Doamne, ca se sfarama in sufletul ei fecioresc de tare ce arde.
- O vad.
- Aceea e steaua holdelor cand dau in schic, iar cu cele dimprejurul ei alcatuiesc zodia Fecioarei. Acu de te lasi matale si mai la vale, dai de patru stele de parca nici nu se mai vad.
- Asa este.
- Acolo e zodia Leului. Cea mai mandra, pe care ciobanii o cheama "inima Leului", nu se vede deloc. Halal de cine se naste sub steaua aceea!

- De ce, Micule?
- Ajunge imparat.
- Da? O fi "Regulus"
- O fi. Cine se naste in zodia asta e plin de noroc. Matei se gandi, fara voie, la steaua si la zodia lui si-i veni pana-n gura sa-ntrebe pe baciu ce stie. Insa o temere ascunsa sa nu-l auda vorbind rau despre ele, il facu sa taca. Era cerul de o frumusete nespusa; ceasul era tarziu; vorbele baciului aveau o gravitate profetica. Dar biruind inraurirea aceasta, se hotari sa intrebe.
- Cu mine ce-i, Micule?
- In ce luna esti nascut matale?
- In septemvrie.
- Saracan de mine!

- Ce este? intreba Matei miscat.
- Parintii matale s-au cununat in postul Craciunului!
Matei incepu a rade:
- Fii linistit, omule, s-au cununat in caslegi, dar eu m-am grabit sa viu in lume.
- Pai matale esti nascut in zodia Cumpenei Si asa este, coane, cu zodia nu te poti pune: iti este scris sa hii om drept.
- Iar bine, zise Matei razand. Dar acum sa-mi spui cum cunosti ceasul.
- Apoi lesne. Uite matale deasupra capului nostru, spre crivat. Vezi un ghidus de luceafar, de tremura subtiratic si nu se misca niciodata de la locul lui?
- Da.
- Acu, pe stanga lui, vine Caru, iar pe dreapta Chirostriile. Amandoua se invartesc toata noaptea imprejurul luceafarului din mijloc, din mana stanga spre mana dreapta. Si daca am zice, asa de-o pruba, ca bunaoara iarna nu mai este, vara nu mai este, cum cica ar hi pentru coraghieri pe ape, tot poate omul sa stie daca-i postul Craciunului, or al SanteiMarii ca de-i in postul Craciunului, Carul rasare dedesubtul luceafarului si e cu tanjala-n jos, si apune deasupra, cu tanjala-n sus; iar de-i in postul Santei-Marii, rasare din stanga cu tanjala in sus, si apune la dreapta, cu tanjala in jos. Si Chirostriile tot asa se invartesc si ele, pe partea cealalta. Acu, de vrei matale sa stii ceasurile, iar la Car te uiti, ca de-i vara, el rasare tot in mana mea stanga, cu tanjala drept in sus; la miezul noptei e cu tanjala de-a curmezisul, iar despre zori se intoarce-n jos. Iarna ne mai luam si dupa Closca cu pui. Matei se uita ratacit pe bolta senina. O adevarata ploaie de stele cazand venea din cer. Calea robilor sticlea ca o partie de zapada. Constelatia Lebedei si a Acvilei pareau a se deschide si a lasa ochiului drumul liber spre regiuni mai inalte. Aceeasi taina fermecatoare peste tot!
Un gand ratacitor despre mama-sa ii adie prin minte si parca ii fu mila de stelutele ce alunecau in haos. Despre ziua, un aer rece il facu sa se ghemuiasca in manta si sa-si stranga imprejur o mana de paie mai mult, ca sa nu-l patrunda umezeala. Si astfel adormi. Cand deschise ochii a doua zi, soarele era sus. Un senin incantator se desfasura privirei, pana in slava cerului. Singur, straveziu, un nouras ca de bumbac plutea prin aer. Oamenii erau deja in arie; masina treiera, iar duba, incarcata prea mult cu snopi, huia ca o vijelie. Din cand in cand se auzea vocea lui Nae: "Incet, maa!
ca rupi masina!
" Se facuse de o harnicie nespusa d. Nae, fiindca, precum ziceau taranii, baja era pe varful sirei. Cam rusinat ca-l apucase soarele dormind, Matei se dete jos si se amesteca printre muncitori, care, foarte firesc, se faceau ca nu-l vad, si lucrau nevoie mare.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.