Duminica viitoare se scula de dimineata si se duse in deal la cimitir. Nu era nimeni inauntru. Cateva vrabii zglobii se coborau din salciile singuratice si se scaldau in tarana de pe morminte. Linistea verei parea ca inconjura locul acela de odihna, cu respectul datorit mortilor. Pe mormintele lui Matei se vedeau: pe unul florile vii, sadite de Sasa; pe cel proaspat un manunchi de nemuritoare de camp, flori albastre, ce mangaiau pamantul, aruncate cu prisos peste tot. Trebuie sa fi fost tot ea, prietena tanara, care nu uita pe cei ce nu mai sunt. El ramase in picioare cu mana dusa la gura, intre tatal sau si mama-sa, si, neputand gandi nici hotari nimic, isi sterse ochii si se departa.
Din poarta cimitirului se vede dincolo, pe vale, satul Comanesti. Ii veni dor de Sasa. Porni intr-acolo, sa-i multumeasca. Dar oare nu era prea de dimineata? Ba da, dar intrebarea lui ramase fara raspuns. Mergand, se gandea la fondul de statornicie ce trebuie sa fie intr-o fire ca a Sasei. Mama-sa o cunostea bine, se vede, deoarece atata ii vorbise de ea. Ce pacat ca era hotarat sa nu se insoare!
Cand ajunse la Comanesti, dete de un argat care uda florile.
- Doarme cuconita, mai flacaule?
- Da cum o sa doarma pe vremea asta!
- Dar cuconasul Mihai?
- A iesit. Dumneaei e la biserica, iara cuconasu e pe semne la camp.
Omul ii arata drumul catre biserica, unde ajunse dupa cateva minute. De departe se vedea stralucind acoperisul de tinichea, iar in clopotnite lemnaria schelelor si clopotele insile. In curte se jucau copii in iminei si cu camasuta alba trasa peste itari, iar la brau cu bete. La use, saraci incovoiati pe cate un bat; babe ghemuite pe pardoseala de caramida; copii mici ce se jucau cu cate un mar. Biserica era de zid, incapatoare, zugravita cam de mult, dar inca cuviincioasa. Catapeteazma, innegrita de fum, era garnisita, la icoanele mari, cu perdelute albe; iconostasul era imbracat cu fir; pe masuta din mijloc se vedeau farfurioare cu coliva,
strachini cu mere si prune, ce propteau la radacina o lumanarica; prescuri, garafi de vin, manunchi de galbioare si indrisaim. In strana din stanga, canta un dascal, iar cea din dreapta era goala, fiindca acolo sezuse Comanesteanu, tatal Sasei. In dreapta altarului sta in picioare un hagiu, imbracat in anteriu, cu lantul ceasornicului dupa gat, cu un inel strasnic in deget, facand cruci peste cruci, cu mana roata prin aer, iar capul vesnic in miscare. El izbucnea din cand in cand in rugaciuni: "binecuvanteaza stapane", ori "Doamne miluieste, oamne miluieste, mne miluieste!
", ori pufnea pe nas spre a tine isonul, cate un "imn!
" ce zbarnaia minute intregi. El ducea cadelnita de la o use la alta a altarului; el zicea Tatal nostru ; el era, in sfarsit, stalpul bisericei. Si toate astea, gratis, doar numai fiindca tata-sau fusese la Ierusalim.
Lumea in biserica sta impartita in doua: femeile singure, deoparte, in coada, de la use pana la jumatatea locului, iar barbatii, singuri, in frunte. Femeile maritate, cu pieptanatura cu conci rosu si peste cap cu naframa alba, stau mai toate in genunchi; fetele mari cu flori de targ la cap, cu obrajii dati cu rosu, cu fuste de stamba cu puchetei ce le veneau pana la glezne, stau mai mult in picioare, cand veneau. Barbatii cu caciulele mitoase trantite jos, cei mai multi cu plete lungi pe spate, unii rasi pe frunte, stau drepti, ascultand slujba cu smerenie. Ei se dau la o parte cu respect din mijlocul bisericei, facand roata imprejurul Sasei si al fetelor.
Matei ramase langa use. In primele momente mirosul de tamaie ii aduse aminte de inmormantarea mame-sei si parca i se urca la cap, facandu-l sa sufere. Putin cate putin, insa, se deprinse cu el si sfarsi prin a asculta cu placere toata liturghia.
Dupa biserica, Sasa se inclina usor catre oameni:
- Buna dimineata.
- Sarutam mainile. Apoi se opri sa mai intrebe pe una de un copil bolnav, pe alta daca a melitat canepa, pe o a treia s-o cheme la curte, pana ce, spre use, dete cu ochii de Matei.
- Tiens!
c est vous?
- C est moi. Acest fel de a vorbi in gura ei era nefiresc, si se vedea bine ca ascundea o stangacie. Fetele il scuturara de mana, cu cotul in sus, dupa cum scria la pravila guvernantei miss Sharp. Iesira cu totii din curtea bisericei, cu lumea dupa ei, si se indreptara spre casa. Sasa se facuse rosie, radea, se-ntrerupea in vorba, plecandu-se spre Matei, care era de partea cealalta.
- Stai sa dejunezi cu noi, nu-i asa?
- Nu se poate.
- Da de ce nu se poate?
- Fiindca n-am lasat vorba acasa.
- Ce-i mai lesne, trimit eu un om sa spuie dulcei Aglaie ca nu vii.
- Nu azi e duminica, nu sade bine sa-i las singuri.
- Vine si prefectul.
- Un cuvant mai mult ca sa nu ramai.
- De ce?
- Asa. Pe mine ma asteapta dulcea Aglaie, la dumneata vine dulcele prefect
Sasa bufni in ras:
- Zau asa, vecine: n-ai nici un haz.
- Ba nicidecum, zise Matei, pe jumatate glumind si pe jumatate serios.
- Ba nu, zau, nu vrei sa ramai?
- Nu pot astazi. Pofteste-ma alta data, si viu cu placere. Bineinteles, fara prefecti.
- Nici vorba, zise Sasa, trecand inspre partea lui si luandu-l de brat. Da cafeaua stai s-o iei cu noi?
- Am luat-o deja, insa stau. O sa m-apuce soarele
- Nu-i nimic: te trimitem cu trasura. In cerdac, la umbra, Turica aduse cafeaua, zambind bucuros lui Matei.
- Poftiti cafeaua, cuconasule?
- Nu, multumesc.
- Ca doar e facuta de cuconita noastra "in prisoana".
- Stie cuconasu, zise Sasa iritata; lasa tava pe masa si du-te de-ti cauta de treaba.
Turica zambi cu supunere si se retrase.
- E suparator cu prostiile lui; toata ziua indruga la radicale. Alaltaieri era furios pe bucatareasa ca nu stie sa faca "ardevruri" tocate. De unde i-o fi intrat in cap ca patlagelile tocate sunt hors-d oeuvre.
Apoi intorcandu-se spre Matei, cu gratia ei senina:
- Zau, nu vrei sa iei nimic?
- Bine, sa iau ceva, ca sa-ti fac placere, dar ce?
- Orice vrei.
- Doar poate miere, zise el. Radeau amandoi aducandu-si aminte de data trecuta. Matei se uita la ea incantat de indemanarea cu care se misca. Ea purta o rochie de fular alb cu o cingatoare de panglica, ce-i cadea pe o parte, in doua lungi capete. Cand trecea pe langa dansul, stofa il atingea peste genunchi, cu mladieri parfumate. I se parea ca nu vazuse nici o rochie mai bine croita si mai simpatica. Ar fi vrut sa puie mana pe capatul panglicei si s-o mangaie. Sasa se aseza jos in fata lui.
- Mary, adu tablele, te rog. Fetele se repezira amandoua s-aduca cutia cu tablele.
- Nu stii cat semeni cu o floare!
zise Matei deodata.
- Vai, vecine, ce compliment!
- Adevarat; ar fi fost mai bine sa tac, insa mi-a venit asa de firesc!
Semeni in adevar cu o floare. Hainele par astazi ca au crescut pe dumneata, cum cresc florile crinului din el insusi.
Ea se facuse rosie de placere si se opri din pregatirea cafelei, impingand usor ceasca departe de dansa. Apoi se pleca in jos si se uita la rochie.
- Iti place? E simpla nu-i asa?
- Minunata!
Fetele se intoarsera cu cutia cu table si se pusera sa-si bea cafeaua in liniste.
Sasa intinse tablele pe masa si-i arata cum se aseaza pietrele, cum se arunca zarul, cum umbla jocul, cu inlesnirea unui adevarat stalp de cafenea. Dar ochii ei adanci aveau o privire atat de preocupata, incat se vedea, din genele lor, ce se miscau ganditoare, ca mintea e in alta parte. Gura zambea, umeda de fericire. Mana stanga, cu care arunca zarul, tremura. Cuburile saltau afara din cutie, iar Matei se pleca sa le adune. Ea le trecea in mana dreapta, dar nici cu aceasta nu izbutea mai mult.
- Pardon!
Nu stiu sa mai arunc Dupa un minut iar sari zarul, cazand pe scanduri.
- Da ce faci, maman? zise Mary, uitandu-se la ea cu mirare.
Ea, disperata, isi duse mainile la ochi, rosie si respirand cu greutate. Parea ca rade, insa batista-i se udase de lacrami. Fetele se uitau una la alta, nelinistite, iar Matei zambea, fara sa priceapa ce e. Sasa se scula de pe scaun si, grabita, intra inauntru. Surorile ei se luara dupa dansa. Ea intra in odaia ei, unde cazu pe o sofa, cu batista tot la ochi, plangand.
- Maman draga, ce ai? Victorio, adu flaconul de pe masa mea. Maman, ti-e poate prea cald? ce ai?
Binisor, ea isi lua mainile de la ochi si respira din plin.
- N-am nimic, draga Am ametit. Poate ca mi-e prea cald. Du-te, te rog, de stai cu Matei. Victoria o sa ma ajute sa ma schimb.
- Sa chem pe Manda?
- Nu, fetito. Mary iesi, nesigura, si veni in cerdac, la Matei. In urma ei, Victoria intra repede la Sasa, gafaind si gata sa planga si ea. Sasa sta tot jos, uitandu-se drept inaintea ochilor.
- Ti-a trecut, maman draga? Glasul fetei era atat de miscat, incat sora-sa paru a reveni la cele dimprejur.
- Mi-a trecut, fetito. Vino-ncoace. Victoria se aseza in genunchi langa sofa, iar Sasa ii lua capul in maini si i-l saruta cu o adevarata frenezie. O putere netarmuita de simpatie, de iubire de lumea intreaga ii rasari in suflet, si parca, strangand in brate capul fetei, multumea o nevoie fizica de a mangaia pe cineva. Dupa cateva momente se scula vesela razand:
- Mi-a trecut, haidem. In fuga, isi netezi parul la tample, muie o batista in apa si-si racori obrazul, apoi iesi. Se duse, zambind, drept la locul ei de mai-nainte. Matei se uita la ea, mirat si oarecum nedomirit de ceea ce se intamplase. Ea nu indraznea sa-si ridice ochii spre el.
- Sper ca nu eu sunt cauza
- Nu, nu, nu: mi-a venit un fel de ameteala de care nici eu nu-mi dau seama. Poate fumul din biserica caldura In sfarsit, a trecut.
Pe cand ea vorbea, un docar cu doi cai frumosi intra pe poarta.
- Haiti!
Prefectul, zise Damian, sculandu-se si voind sa fuga.
Sasa se intoarse cu privirea catre poarta.
- Nu te speria, nu-i prefectul, zise ea razand. Fetelor, stergeti-o!
cat mai e vreme.
Fetele intelesera si se facura nevazute.
-Tanase Scatiu, cu caii luati de la Otopeanu. Trasura se opri inaintea scarii si, in adevar, Tanase Scatiu se cobori, dand haturile in mana vizitiului. Caii erau minunati: cu picioarele dinainte infipte departe in nisip; cu capul sus, muscand din zabale; cu hamurile de argint, inhamati la o trasura eleganta: erau de un stil desavarsit. In coada trasurii insa, sta un taranoi, incaltat cu ciubote, in spinare cu un palton de-a stapanu-sau, ros si iesit de soare, iar in cap cu o palarie inalta, ce-i venea pana peste urechi, soioasa si zdruncinata ca o veche brasoveanca. Aceasta da de gol totul: se vedea ca trasura si caii trebuiau sa fie cumparati la mezat, ori luati amanet, de la vreun om cumsecade
- altfel n-ar fi fost asa de corecti la un stapan care avea o asemenea pruba de vizitiu.
Scatiu era imbracat cu un soi de halat de dril, care, in gandul lui, era facut ca sa-l apere de praf si totodata sa rapuie lumea de ghidusie. Matei intelese dintr-o aruncatura de ochi pentru ce unchiu-sau il gasea mitocan.
Tanase se aseza pe un scaun, picior peste picior, si incepu a se freca pe frunte cu batista.
- Ptiu da cald e, nenisorule!
Ca i-am zis lui Iorgulescu: nu te duce, Guta ce sa ne ostenim noi caii pentru o rabla ca Panaitopulo!
Dar e de un antetman, domnule!
- Ei, l-ati ales? intreba Sasa.
- L-am alesara.
- Bine-ati facut.
- Eu unul nu eram de idee. Panaitopulo, dipotat!
Un prost, un ala!
Sa mai lase locul si la altii, ca acuma e vremea tinerilor. Uite, d-nul Matei, bunaoara; eu, un altul ca mine
- O sa-ti vie vremea si dumitale, zise Sasa, zambind. Da frumosi cai ai.
- Va place?
- Imi plac mult.
- O mie cinci sute de franci. Numai hamurile fac mai mult, zise el, ingamfat de multumire.
- Adevarat.
- Ei, asa-i cu boierimea noastra; ia bani cu dobanda ca sa petreaca la strainatate, si cand la plata, tufa. Noi stam colea si ne roadem din unghii, ca sa le platim arenzile, iar creditorii dumnealor le vand averile la mezat.
- Ia lasa, d-le Tanase, ca tot dumneavoastra sunteti creditorii.
- Coana Saso, sa ma bata Dumnezeu daca aveam sa iau un ban. Cat am tinut mosia lui, da nu ma dau la o parte. Aveam un samsar la Bucuresti, care, numa ce-mi da o depesa: "Tanase Sotirescu, Vladeni. In curand apa la moara". Emediat ma porneam la gara, si numai asa, ca din intamplare, treceam pe la Fialcowsky, unde Costica Otopeanu sopaia prin toate colturile cu camatarii. Cum ma vedea, imi sarea de gat. "Ce noroc!
cata placere!
" Eu ma faceam niznai. Numa ce ma scotea afara, ma urca in muscal si haide!
N-avea lescaie in buzunar, dar muscalul, muscal. Si numa incepea vorba: "ca, nene Tanase, sa-mi dai cinci mii de franci". "N-am, coane Costica!
" "De, gasesti dumneata la un bancher, si sa ti-i opresti din cast" "Doar asa". Si numa ramanea la Bolivard iar eu, nentule, vira prin Lipscani cu trasura boierului, cumparam mamei cele de trebuinta, si peste o jumat de ceas ma-ntorceam. "Ei, ai gasit?"
- "Chipurile am gasit, dar mi-e si rusine sa va spun cu cat".
- "Cu cat o fi".
- "Un afurisit de jidan din Hanul cu Tei: cere 17 la suta si zice ca la un boier ca d-voastra nu da mai putin de zece mii de lei "In sfarsit, ce sa mai incurc vorba, cand ii eram arendas, il ciupeam; dar de asta data, nimic.
Dupa aceea tacu si paru a se gandi. Matei si Sasa se uitau la el.
- Imi pare rau.
- De ce? il intreba Sasa.
- Trebuia sa-l lucrez mai bine.
- Nu esti multumit?
- Bine, coana Saso, nu vezi ca l-au mancat altii Nu era mai bine sa-l pui eu in punga, ca mi-am trecut o viata intreaga muncind pe pamantul lui?
- Tocmai de aceea, eu credeam ca ar trebui sa ai mila de el, tocmai fiindca ai facut stare pe mosia lui.
Tanase Scatiu plesni din degete si suiera ca un sarpe:
- Boierii, boierii, cum se apara!
Ehe!
s-au dus vremurile alea. Acuma chimiru!
Ai bani? esti boier; n-ai bani? poti sa fii coborat cu harzobul din cer, tot degeaba. Este?
Matei, caruia era adresata intrebarea, dete din cap, parc-ar fi zis "mai incape vorba".
- Eu, neaca sa-mi traiasca, urma Scatiu, ca de lume putin imi pasa. Mosia mea, caii mei. Cand imi vine gust de lume, pune, Costeo, caii la trasura si la gara, baiete. Este?
- Este.
- Ba Braila vrei? iote-o Braila; ba Dragaica Buzaului vrei? iacat-o colea; ba Bucuresti sa zicem ca vrei? du-te, baiete, la Bucuresti. Parale sa ai, ca distractii se gasesc ele. Este?
Matei pufni de ras, dar se incerca sa para firesc, neascunzandu-se de Scatiu.
- Eu nu-i spui dumneaei tot asa? Sasa se uita la el cu mirare, gata s-o umfle rasul si pe ea.
- Imi spuneai mie?!
- Se-ntelege. Braila vrei? uite Braila; Bucurestii sa zicem ca vrei? poftim la Bucuresti. Ce atata jale fiindca Otopeanu si-a vandut trasura la mezat!
Cel putin acuma a intrat in mana unui om care stie ce vrea sa zica trasura si cai.
- Este? intreba Tanase multumit.
Sasa radea, cu mana la gura, parca se temea sa nu supere pe Scatiu. Acesta, incantat de succesul ce avea, vroi sa urmeze:
- Ba poate o sa ma-ntrebi de ce i-am cumparat.
- Da nu te-ntreb, frate, zise Matei foarte serios. Scatiu ramase un moment cam nedumerit. Apoi, intelegand ca celalalt vrea sa rada de dansul, se facu rosu.
- Adica cum vine vorba asta? marai el.
- Ei, hai sa zicem ca te-ntreb.
- Am inteles. Adica dumneata vrei sa m-aduci peripizon parca eu sunt prost si nu-nteleg.
Matei se prapadea de ras.
- Sa te-aduc ce?
- Lasa ca stiu eu. Apoi vroi s-o intoarca si el pe gluma:
- Poftim de vezi ce-nvata dumnealor in strainatate. Diploma, domnule, sa-ti vad diploma!
Ce-mi umbli dumneata cu fanfleuri de astea.
Matei radea din ce in ce mai tare, iar Scatiu de asemeni, parand ca are si el dreptul la ras. Sasa isi musca buzele, ca sa nu aiba aerul ca tine parte lui Matei.
- Domnule Tanase, vrei sa iei ceva?
- O dulceata, cuconita, cu placere. Isi lua dulceata si voi sa plece. Matei il ruga sa-l duca si pe el acasa, ceea ce Scatiu primi bucuros, fiindca putea astfel sa-i arate caii.
Cand isi lua adio de la Sasa, aceasta ii zise incet:
- Mihai nici nu te-a vazut Puteam sa te trimitem cu trasura noastra
- E prea cald, si-ti ostenesc caii degeaba.
- Cand mai vii pe la noi?
- Cand vrei; daca nu e prea curand, si diseara pot veni.
- Foarte bine, te asteptam diseara.
