Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Viata la tara - Capitolul 10 de Duiliu ZAMFIRESCU




Tincuta ramasese la Comanesti, ca de obicei, pana dupa masa. Pe la zece ceasuri, fetele si Mihai pornira s-o insoteasca. Ele stau catesitrele in fundul trasurei, indesandu-se una intralta si razand. Mihai luase locul vizitiului, pe cand acesta sta langa el pe capra. Drumul era scurt, de vro jumatate de ceas, dar plin de hopuri si de santuri, fiind croit de amandoua familiile prin marginea araturei ca sa fie mai de-a dreptul. De indata ce iesira din sat, trasura incepu sa umble ca o corabie. Fetele, aruncate cand intr-un colt, cand intr-altul, se prapadeau de ras, si numai cateodata, cand hopul era mai nemilostiv, se auzea cate un glas plangator:
- Mihai!
lasa mai incet.
- Lasati incet, conasule, ca se rup harcurile, zise vizitiul. Baiatul mai tinea caii cate putin, dar fiindca atunci fetele nu mai tipau, el iar le da limba. Trasura parc-ar fi fost beata, incepea iar sa se legene. Asa mersera cateva minute, pana ce detera imtr-un sant, sapat intradins de oamenii de la plug, ca sa nu incalece lumea prea mult pe aratura. Arcurile se izbira de osie si plesnira. Vizitiul sari numaidecat, scoase un felinar de la capra si se puse sa lege foile ce mai ramasesera intregi. El declara ca nimeni nu se mai putea urca in trasura. Fetele radeau, dar numai cu gura pe jumatate. Victoria, cea mai blanda, dar si cea mai fricoasa, se supara.
- Doamne, Mihai, ca zau, numai de prostii te tii; ti-am zis sa te astamperi. Vezi? acuma ce spunem noi, acasa la maman?
-Eu nu sunt de vina. Drumul e rau, trasura veche. Nu vezi ce hartoape?
- Acuma ce ne facem? Se sfatuira cu totii si, dupa parerea vizitiului, hotarara sa mearga inainte pe jos, cu trasura goala dupa dansii, iar la Ciulnitei sa lase pe cea stricata si sa ia alta, buna, pana a doua zi. Asa si facura. Mihai lua unul din felinarile trasurei, spre a lumina drumul si dandu-si bratul unul altuia, lant, pornira. Dupa cativa pasi, Victoria, care era la una din laturi, se desprinse si veni langa Mihai, zica


nd ca-i e frica. Tincuta se stranse si ea mai mult de bratul baiatului. Mary de asemenea. El le impaca, rugandu-le sa se schimbe, cu deplina incredere ca langa el toate primejdiile incetau.
- Intindeti pasul, fetelor. Mary, nu tii regula; stangul, stangul. Mary sari de cateva ori in loc, pana prinse pasul cumsecade. Mersera astfel, tacuti, o bucata buna. Fiecare cauta sa strabata cu vederea intunericul dar lumina felinarului descria o roata galbena, dincolo de care nu se putea vedea nimic. Trasura toca in urma lor, impiedicandu-i de a auzi ce se petrecea imprejur. Deodata se ivi in roata de lumina un cap de cal, care ii incremeni de frica. Nimeni nu zise nimic, desi inima le batea cu putere la toti. Era brisca unui carciumar de la un sat vecin.
- Un biet crestin ce vine de la targ, zise Mihai, voind sa para nepasator.
- Tare mi-a fost frica, zise Tincuta. El isi intoarse capul spre ea, cu un zambet de mila, dar fata nu-l vazu. Dupa catva timp ajungeau pe deal, in fata tintirimului. Un fior prelung trecu prin aer si-i facu sa vibreze pe toti pana la radacina parului.
- Acuma ne iese-n cale strigoiul, zise Victoria. Mihai se facu ca n-aude.
- Fetelor, hai sa cantam!
Sa cantam Ostile stau fata-n fata. Deschisera gura catesipatru si incepura a racni. Ochii insa le erau tintiti fara voie pe zaplazul cimitirului, parca primejdia de acolo trebuia sa vie. Un caine trecu de-a curmezisul drumului, cu coada-ntre picioare. Mihai se puse sa strige la el, ho!
ho!
dar propriul lui glas il infiora mai mult decat cainele. In sfarsit, intrara in sat la Ciulnitei.


Cateva minute nu mai zisera nimic. Parca trecusera peste un mare pericol si aveau acum dreptul sa se odihneasca. La carciuma grecului, taraba era inca intinsa, iar dinauntru se strecura, printre ciucuri de hartie creata, lumina unei lampi. Se crezura astfel mai siguri, si parca fiecare reveni cu bine in propria sa fire. Mihai simti din nou bratul Tincutei sub al sau; Tincuta paru a-si aduce aminte ca se lipise prea mult de baiat si se dete putin in laturi. El insa se intoarse spre ea, si cu glas dulce ii zise:
- Te-am suparat? uite ca ajungem acasa. Da? Ea facu un semn ca nu e suparata si se apropie din nou de el, lasandu-si mana in mana lui. Dupa o jumatate de ceas, Mihai si fetele se intorceau la Camanesti, cu o trasura de-a lui conu Dinu, si pe alt drum, ceva mai lung, dar mai bun. Baiatul se uita spre cer la un luceafar stralucitor, si se gandea la Tincuta. Poate si dansa se uita tot la aceeasi stea Ce dulce i se parea!
Cand ii tinea mana in mana lui, ii venea s-o mangaie si s-o sarute ca pe un lucru sfant. Ce fericit ar fi fost sa se poata duce cu ea intr-o lume ratacita pe ocean, ori undeva in aer, intr-o stea, unde nu se aude nimic de jos de pe pamant. Victoria si Mary cascau de somn si se rugau de vizitiu sa mane mai iute ca sa ajunga mai repede acasa.
- Ce proaste eram adineaorea, zise Victoria, de ne era frica.
- Mihai, oare sa fi existand strigoi?
- Ce intrebare!

- De ce? Tie nu-ti era frica pe la cimitir?
- Mie? frica!

- Da, da, tie. Nu te mai lauda.
- Daca asa crezi tu, bine. Si astfel, tacuti, ajunsera acasa.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.