Preotii si calugaritele se dusera la Comanesti, iar ceilalti pe la casele lor. Conu Dinu spusese in treacat lui Matei ca avea ceva de vorbit cu el, si-l ruga sa-l astepte spre seara.
Ajuns acasa, Damian prinse a se gandi la cele petrecute la camp. Intrebarea preotului, pe care el o intelesese foarte bine, da pe fata o stare de lucruri fireasca dar nelamurita. Sasa nu mai era o copila, pe care un tanar o poate "compromite", cum se zice, dar era totusi o fata tanara. Starea lui sufleteasca fata de dansa nu avea limpeziciunea pasiunilor mari. Nici varsta lui, nici varsta ei, precum nici temperamentul omului nu erau de natura a inflacara dulcea amintire ce avea pentru Sasa, pana la marimea unei hotaratoare pasiuni. Cand ii zicea ca e "incantatoare", spunea un adevar fata de ea si mai cu seama fata de el insusi. Firea linistita, cumpanita intru toate, cu trebuinta vadita de a se devota, a Sasei, raspundea minunat la aspiratiunea ideala, ce se gaseste la mai toti oamenii medievali, catre o asemenea femeie. Daca la aceasta stare, pornita din cauze personale, se mai adauga dorinta raposatei, se poate lesne ajunge la hotararea calma la care ajunsese Matei, de a vorbi lui unchiu-sau, conu Dinu, despre gandurile lui de a lua pe Sasa. Insa lipsa de entuziasm facea sa nu fie hotararea cu totul desfacuta de orice parere de rau. Cand un om a trait atata vreme singur, cu greu isi schimba viata. Trecuse asa de putin timp de cand se intorsese acasa si, cu toate astea, atatea intamplari insemnate se desfasurasera!
Dar tocmai in ele se gasea urmarea logica a noii lui vieti. Trebuia sa se lege o data mai mult de pamant, si sa se lege pentru totdeauna.
Conu Dinu veni, precum zisese, catre seara. Matei il astepta, cu o vaga neliniste in suflet. Simtea ca se petrece ceva neobisnuit, ca unchiu-sau avea nemultumiri. Aceasta neliniste a lui, pe care conu Dinu o baga de seama, facu pe batran sa inceapa stangaci:
- Ce mai faci, baiete? Cum iti merge casa si Aglaia?
- Bine, nene
- mai cu seama Aglaia.
- Lucru subtire, bre!
Bietu Nae, il legi la gard. Tot cu Caramzulea traieste?
- Cine?
- Iote, frate; stiu ca n-o sa traiasca Nae cu Caramzulea; iti vorbesc de dansa. E o frisca de muiere de n-are pereche. Sa te pazesti
- Nu-i nici o primejdie.
- Mai bine. Dupa aceea isi scoase o tabachere in care intra o boccea de tutun, si-si facu o tigara. Matei ii dete chibriturile. Batranul isi aprinse tigara, si se duse la geam.
- N-are gand de ploaie.
- Nu prea.
- Si sfanta ce-o sa-ti faca? Trebuie s-o chemi la vreme, zise el, uitandu-se cu inteles la nepotu-sau.
Matei radea facandu-si si el o tigara.
- Anume cand barometrul se coboara?
- Ei!
- As vrea sa stiu de ce n-a venit Scatiu, intreba Matei.
- E o halima intreaga. N-a venit din mai multe cuvinte: intai, fiindca e mitocan; apoi, fiindca zice ca pe el nu l-a intrebat nimeni cand s-a hotarat aducerea sfintei, fiindca s-ar fi opus: are toata painea pe camp.
- De ce?
- Traieste rau cu taranii. Ii jupoaie cu dobanzile si procesele. Intelegi tu ca daca ar incepe ploile, ii putrezeste graul pe camp.
- In fond, nici eu nu stiu cine a adus sfanta.
- A adus-o lumea dimprejur, si taranii de la Comanesti au cerut Sasei sa o treaca si pe la dansii.
- Atunci ce incape suparare?
- Se intelege. Da ce-i faci prostului? Apoi i-a intrat in cap ca, de cand ai venit tu, toata lumea rade de el, fiindca-l iei peste picior fata de Sasa.
- Eu?
- Da, a venit la mine sa se jeluiasca.
- Ce e drept, eu am ras intr-o zi cu Sasa
- dar el era de fata. E bun baiat, dar cam ridicul.
- E ridicul, dar nu e bun. Are gura rea si sa te pazesti, si tu si Sasa, ca e om primejdios.
Matei se uita ingrijat la batran, parca-ar fi vrut sa-l intrebe lamurit despre ce e vorba.
- A venit ieri pe la mine, urma conu Dinu; a fost de o indrazneala rara, si eu, Dinu Murgulet, care am vazut pe
tata-sau sluga la noi, batut cu opritorile la scara, n-am putut nici cel putin sa-l dau afara!
Matei il asculta posomorat.
- Trebuia sa-l dai!
- Trebuia!
Cui o spui? Eu stiu bine ce trebuie sa fac, dar cand te strang curelele, o lasi mai domol.
Tanarul se uita la unchiu-sau nedumerit.
- Tu poate nu ma-ntelegi. Matei misca din umeri. Batranul paru a se gandi un moment.
- E mai bine sa-ti spui. Eu sunt batran si poate maine mor. Tu ramai parintele fetei mele. Eu am luat bani cu dobanda de la Scatiu. Ii sunt dator trei mii de galbeni, pe care nu i-am putut plati la timp. Te miri, si ai dreptul sa te miri
- Nu
- Ba da. E de mirare, cum un om ca mine sa nu poata plati treizeci de mii de franci la termen. Dar cand vei cunoaste mai bine lucrurile, cand vei vedea ce produce o mosie unui proprietar, ce se cheltuieste in casa la mine, cum se traieste la Bucuresti
- poate vei intelege mai usor. Nu zic ca nu as fi putut sa gasesc bani numaidecat; dar nu i-am cautat, fiindca tiu sa las mosia fetei fara ipoteci. In sfarsit, ca sa nu mai lungesc vorba, sunt dator lui Scatiu bani si mojicul crede ca pentru asta imi poate porunci. Asta e una. A doua: ti-am spus, imi pare, ca tot acest badaran si-a pus in gand sa ia pe Tincuta. Matusa-ta ar fi gata sa i-o dea. Dar e cap de femeie, care nu vede dincolo de varful nasului. El vrea sa ia fata ca sa puna mana pe mosie. Tot pentru asta nu primeste niciodata dobanda la bani, ci o adauga la capete, si-mi face niste socoteli cu dobanda la dobanda, de te sperii. Unde si-a varat coada, nici praful de pe toba nu s-a ales, si daca nu m-oi scapa de el, imi mananca mosia.
Batranul se sculase in picioare si se plimba nelinistit prin casa. Nepotu-sau se uita la el, parand el insusi preocupat.
- Nene Dinule, cat esti dator in tot?
- Da cine mai stie!
Matei zambi fara voie.
- Cu chipul asta ajungi departe.
- Stiu, dar asa e: mi-am tinut totdeauna rau socotelile; insa, cum am facut, cum am dres, nu eram dator nimanui un ban. A venit un sir de ani rai, si m-am incurcat. Trebuie sa fie peste patruzeci de mii de lei.
- In cati ani?
- Intr-un an si jumatate.
- Atunci
iti ia mai mult de zece la suta.
- Se-ntelege.
- E un misel; trebuie sa ne scapam de dansul.
- Stiu
- dar cum?
- Eu am niste bani ramasi de la mama si ti-i dau, zise el, zambindu-i cu bunatate.
Batranul se oprise in fata lui si se uita la el tinta. Apoi, incet, zise:
- Eu stiu, baiete, ca ai bani si ce bani ai, fiindca sora-mea ii tinea la mine. Dar nu pentru asta iti vorbesc de nevoile mele. Aceia sunt bani ramasi de la tata-tau, in bonuri, si nu poti sa-i atingi.
- Da de ce nu pot sa-i ating?
- Fiindca asemenea hartii sunt mai bune ca o mosie.
- Le depun undeva si iau bani.
- Poti s-o faci, dar nu pentru mine.
- De ce, nene?
- Imi pare rau ca ti-am vorbit, zise batranul trist. Daca m-as fi gandit la una ca asta, puteam sa iau bani de la biata mama-ta, fara sa mai umblu prin straini; insa aceea e averea ramasa de la tata-tau.
- Bine, dar astazi e averea mea.
- Asa e
- Nene Dinule, zise Matei domol, te rog sa primesti. Eu stiu ce ai facut pentru mine. Acesti bani erau meniti sa mearga in zestrea Tincutei. Asta a fost dorinta mamei inainte de a muri.
Batranul se rezemase cu un cot de masa si se uita trist inaintea ochilor.
- Nu ai nici un drept sa primesti sau sa nu primesti. Asa a vrut mama, si eu voi face asa.
- Sarmana sora-mea!
zise batranul incet, cu lacramile in ochi.
Matei il privea, miscat, simtind toata curatenia de suflet cu care nu voia sa primeasca banii, si fiindca unchiu-sau parea descurajat si fara nici o vointa, el il atinse binisor peste mana, incercand sa glumeasca, dar in realitate foarte emotionat:
- Si fiindca vorbim de vointele din urma ale mamei, mai am sa-ti impartasesc una, mai vesela.
Conu Dinu se sterse la ochi, asteptand.
- Dumneaei mi-a zis, inainte de a muri, sa ma insor. Vreau sa-i implinesc dorinta si o sa te rog sa m-ajuti.
Conu Dinu se uita la el serios, dar cam mirat.
- Te-as ruga sa vorbesti Sasei despre asta.
- Da pe cine vrei sa iei?
- Pe Sasa. Batranul urma a-l privi din ce in ce mai mirat.
- Va sa zica era adevarat?
- Da, intari Matei. Apoi se grabi sa adauge: Eu iti raspund "da" fara sa stiu ce ma intrebi.
- Scatiu a scos de mult vorba prin lume ca vrei s-o iei: nimereste si prostul cateodata.
Tanarul se uita in pamant, jenat.
- Ma mir cum a putut sa vorbeasca de un asemenea lucru. Eu nu am facut nimic care sa indreptateasca pe Scatiu sa vorbeasca astfel, si nici el, nici nimeni nu stia ce s-a petrecut intre mine si mama.
- Ba eu stiam, ca asta era de mult dorinta bietei maicata. Si faci bine: Sasa e un inger. Pentru mine nu e nici o deosebire intre Tincuta si Sasa
Conu Dinu se uita lung la Matei, parand ca vrea sa patrunda in sufletul lui.
- Esti bine incredintat ca nu urmezi numai dorinta raposatei, si inima ta te indeamna sa faci pasul acesta? Fiindca trebuie sa-ti spun cum sunt lucrurile si cum de altminteri le vezi si tu: Sasa si-a legat viata de cresterea fratilor ei. Stiu ca pana acum nu vrea sa se marite; daca si-o fi schimbat parerea pentru tine, eu o sa fiu incantat, dar tu o sa devii deodata cumnatul, tatal a trei copii, dintre care doua fete de maritat.
- Stiu.
- Inca o data, Sasa e cea mai buna, cea mai dulce faptura
- atat de buna, incat, daca ar fi fost un barbat, i-as fi dat pe Tincuta. Asta insa nu impiedica adevarul celorlalte lucruri. Viata ta se schimba cu totul. Ai fost deprins sa traiesti singur in lume multa; aici viata noastra e restransa. Ai pentru tine avere destula si poti face ce vrei Dupa aceea, trebuie sa nu uiti ca Sasa e aproape de varsta ta, ceea ce pentru un tanar, merge, dar pentru o fata nu prea.
Tacura un minut amandoi. Conu Dinu se scula si-i intinse mana:
- Ti-am spus toate partile indoioase, mai negre decat sunt. Acuma inchei, zicandu-ti, ca daca esti hotarat s-o iei si daca dansa te ia, ai sa fii un om fericit. Numai sa cauti sa fie si ea fericita. Vino sa te sarut.
Batranul il imbratise si iesi. Pe pragul usei se opri:
- Baga de seama, eu maine ma duc sa-i vorbesc Esti bine hotarat?
- Da, da.
- Foarte bine. Adio.
