Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Tara de dincolo de negura - Tovarasul meu Voisel e vrednic vanator, ca multi altii de Mihail SADOVEANU




Cu domnu Voisel n-am fost niciodata la vanat panan toamna asta, desi-mi fagaduise de multe ori, prin targ si pe la tribunal, batandu-ma pe umar, ca "are de gand dumnealui sa ma duca odata la o iepurarie" Domnu Voisel era un om mititel si vesel si se-ntorcea energic si pieptos catra toti cei carel atacau si-l intepau prin targ ori pe la tribunal, si nu ramanea dator nimanui. Dumnealui singur marturisea ca-i om a dracului si cu el nu se poate pune nimeni.
Intr-o zi din saptamana trecuta, pe-o vreme moale de noiemvrie, ma trezesc cu domnu
Voisel la poarta. "Hai, cucoane, la vanat, sa-ti arat eu cum se pusca iepurii".
Desi era un om maruntel si cu capul mititel si rotund, domnu Voisel avea ceva redutabil. Mai intai, isi trecuse pe dupa umar o torba larga, cu multe tartamuri, care-i atarnau pana la glezne. Pusca pe care o purta in spate era mai lunga decat alte pusti. Avea in picioare niste cizme teribile, cu turetcile pana peste genunchi. Cand pasea, parea a le ridica cu greutate si bocanea de cate doua ori cu fiecare. De ce-si pusese in cap o palarie pleostita si proasta nu inteleg, cand avea asemenea cizme. E adevarat ca subt astfel de palarie obrazul domnului
Voisel avea o infatisare deosebita, mai ales cand incrunta putintel sprancenele. Barba-i carunta, tunsa scurt si tepos, ajuta inca acestei infatisari: parca tinea in gura un arici. Il admiram pe cand ma-mbracam si-mi pregateam halaturile. In vremea asta prepelicarii, Chezar al meu si Machedon al domnului Voisel, se cercetau cu luare aminte, mormaind in surdina.
- Na! Machedon! rosti cu linise domnu Voisel. Ici! Couche! - Stii cum m-asculta, cucoane? urma domnu Voisel, intorcanduse spre mine, - m-asculta si intelege parca-i un om.
Cateodata eu singur raman in admiratie, in fata lui. Si merge ca un ceasornic: si la prepeliti, si la iepuri.
- Merge si la iepuri?
- Cum nu, merge si la iepuri; doar l-am dresat eu singur. Na! Machedon! Ici! Couche!
De data asta tovarasul meu dadu un accent deosebit glasului si puse mana pe bici. Pe loc


Machedon intelese ca trebuie sa paraseasca intentiile razboinice; insa cunostinta limbii franceze se vede ca-i era tulbure, pentru ca o impunse la fuga afara si se aseza in cerdac, la o distanta potrivita, pe labele de dinapoi; si de acolo ne privi c-o mutra intr-adevar omeneasca, cu doi ochi luminosi si inteligenti de coloarea castanei. Blana pestrita si destul de bogata a lui
23
Machedon ii dadea o infatisare generala si vaga de Setter. Domnu Voisel mi-l arata din ochi zambind cu multamire sisi aprinse o tigara foarte groasa.
- Grozav de mult fumez, cucoane, imi zise el pufaind spre mine. Eu socot ca nu se afla om pe lume care sa fumeze mai mult.
Cand ii sosea cafeaua, vanatorul isi arata patima lui exceptionala pentru asemenea bautura. Altceva nu obisnuieste sa beie, - insa cafelele, ceva grozav! In acelasi timp, cu ochii pe jumatate inchisi si cu barba strambata la o parte intr-un zambet, se intoarse dupa slujnicuta,
- o fata durdulie, desculta si arsa de soare.
- Cucoane, eu imi am tabieturile mele, se crezu domnia-sa dator sa ma lamureasca, facandu-mi cu ochiul.
Cum eu nu sunt prea vorbaret de felul meu, pe drum mai mult ascultam, iar domnu
Voisel vorbea. Il ascultam cu placere cum imi spunea o multime de lucruri interesante, cu caldura, cu pornire si cu patima. In doua randuri am incercat sa atrag luarea-aminte a tovarasului meu inspre luncile arse de bruma, peste care pluteau funigei in linistea zilei. Erau atatea nuante de galban si de ros si zarea era asa de larga si transparenta inspre munti si-nspre
Prut, soarele risipea atata melancolie de aur, incat ma simteam impovarat de ideea ca toate sunt unice si ca peste o clipa toate vor cadea in vesnicie. Nici noi nu vom mai fi aceiasi si vom fi facut un pas mai mult spre intuneric. Domnu Voisel insa, plin de placere si de siguranta si foarte multamit de cizmele-i noua, parea in relatii deosebit de bune cu nemurirea.
- Cucoane, imi zicea el, dumneata nu ma cunosti ce fel de vanator sunt eu. Mai intai de toate, mie imi place sa fiu foarte bine echipat. Asemenea cizme ca ale mele cred ca foarte putini vanatori au; ti le-am luat de ocazie, pot sa spun ca le-am luat cu nimica. Ele au fost tocmite de altul, dar au fost facute pentru mine. Acuma vreau sa te-ntreb ce pusca ai dumneata.
- Am, domnule Voisel, o arma de care sunt destul de multamit.
- Hm! imi raspunse tovarasul meu, cercetandu-mi o clipa arma; se poate sa fie buna, dar e o marca in care eu n-am incredere. Pusca asta pe care o vezi la mine a fost facuta anume pentru cuconu Cocrit Nastasache, pe cand se afla in petrecere la Viena. Anume pentru el au facut-o nemtii, s-a platit-o el nu stiu cati galbeni, cum era pe vremea aceea. Eu o am de la dansul. Mi-a daruit-o cand mam insurat. M-a cununat el. Pusca asta, zice, vreau sa intre in mana unui adevarat vanator. Apoi a intrat, cucoane. Nu ca ma laud: dovezile-s de fata.
Vanatori ca mine ai sa gasesti dumneata putini. Numai Machedon ar putea sa spuie, dac-ar vorbi, cate prepeliti si cati iepuri am puscat eu in toamna trecuta.
- Dar in toamna asta?
- In toamna asta, am avut o intamplare pe care chiar doream sa ti-o spun. Am fost de
Ziua Crucii prin niste locuri anumite, pe care numai eu le cunosc, in partile Cucutenilor. Si cand ti-oi spune, cucoane, cati iepuri am puscat eu in ziua aceea, n-ai sa ma crezi.
Eu ma intorsei in trasurica, intreband cu ochii, si hotarat sa ascult orice fel de intamplare vanatoreasca.
- Saptesprezece, cucoane! imi declara domnu Voisel, privinduma aprig.
- Cum saptesprezece?
- Saptesprezece iepuri, cucoane, intari tovarasul meu. Cu pusca asta pe care o am de la cuconu Cocrit Nastasache. Sa vezi cum santamplat. Eu trasura n-am. De obicei umblu pe jos.
Ma duc cu trenul pana unde trebuie, si pe urma o iau pe jos. Din pricina asta sunt si adevarat vanator. Eu toata viata mai mult pe jos m-am dus prin locurile mele, pe care le stiu eu. Precum s-acuma vreau sa te duc eu la o iepurarie. Cine poate sa cunoasca mai bine decat mine salasurile iepurilor? Se stie ca eu sunt specialist, pot sa spun ca sunt un fel de braconier. Asa, ma duc eu de Ziua Crucii in partile Cucutenilor si intru pe ogoare, cu Machedon. Chiar in cel dintai ogor in care am intrat am tras doua focuri s-am impuscat doi iepuri. Pe urma vad o parloaga buna. O iau frumos la cautat, gasesc sin parloaga doi. Ii impusc si pe aceia. Era
24 vremea linistita, asa ca azi. Ma gandesc sa-i caut si la miriste. Si-ntr-adevar, cucoane, intru eu intro miriste si prind a sari iepurii ca lacustele. Lucrul cel de capitenie este ca n-am dat nici un foc gres. Eu dac-am gresit un foc, is suparat toata ziua. Dar asta mie mi se intampla prea rar.
Am puscat, precum iti spun, saptesprezece.
Domnu Voisel ma privi cu ochi mari, ca sa se bucure mai bine de uimirea mea. Eu insa eram destul de linistit. Atunci ramase o clipa ganditor.
- Poate vrai sa ma intrebi, relua el, ca si cum ar fi citit ceva in ochii mei, poate vrai sa ma intrebi ce-am facut cu saptesprezece iepuri si cum i-am purtat.
- Ma gandeam, zic eu, ca saptesprezece e un numar destul de ciudat.
- Se poate, dar te vei fi intreband si ce-am facut cu iepurii: cum i-am purtat pana acasa.
- Intr-adevar, ma-ntreb.
Tocmai cand se punea dezlegarea acestei probleme, trasurica se opri sus, in deal, la
Zahorna. Tovarasul meu imi arata, spre stanga, niste miristi buruienoase si dupa ele niste rapi, si dupa rapile acelea niste parloage dese cat omul de nalte.
- Intram aici, cucoane, zise domnu Voisel. Spune omului dumitale sa se tie cam prin preajma noastra, ca s-avem unde pune vanatul si sa nu-l purtam in spate. Si noi s-o luam asa, pe haturile acestea deocamdata. Azi e vremea lina: numaidecat trebuie sa gasim iepurii la parloage si la miristi. Ii gasim si la araturi. Intr-o zi ca asta, stau samanati in toate partile.
Trebuie sa-ti spun, cucoane, ca eu sunt adanc cunoscator al iepurelui s-a obiceiurilor lui.
Dupa ploaie, iepurele dumneata sa nu-l cauti la aratura, pentru ca se-ncalta de glod si nu-i place. Cand e vant, dumneata sa nu-l cauti la popusoaie, pentru ca-l supara sunetul strujenilor.
Mergi cu mine si-l gasesti negresit. Eu, la aratura, il vad de departe cum sta in covru. Ba, cand e inghet, dimineata, ma uit pe-un ogor de grau, asupra soarelui, sii vad aburul rasuflarii
Cucoane, eu ti-am spus ca sunt un fel de braconier. Si de puscatura mea iepurele nu scapa, ferit-a Sfantul.
Ne-am despartit, fiecare cu canele, s-am prins a merge in lungul a doua haturi.


Mergeam domol prin singuratatea toamnei sa ogoarelor pustii. Eram in locuri de unde nu se vedeau sate, - savui deodata in mine impresia golului s-a desertului, subt cerul adanc. Nu era in juru-ne un sunet, nu se simtea o miscare. Cand, deodata, dintre noi, din pamant, din pulbere, zvacni naprasnic un iepure si, cu miscari pripite de armonica o lua la fuga indarat spre o valcica. Ca si cum ar fi fost loviti, Chezar si Machedon se pravalira dupa el, chelalaind.
Domnu Voisel indrepta pusca-i lunga cu graba si slobozi un foc, apoi altul.
- E lovit, imi striga el cu incredere. Nu mai trage! Dar iepurele intrase intr-un paius si se ducea ca o minge cenusie, cu urechile plecate pe spate. Chezar se tinu mult dupa el, tahnind pe costisa, Machedon se intoarse linistit la piciorul stapanului sau.
- Haliciurile au mers bine, imi zise domnu Voisel, dar mia sarit cam departe
In privinta asta, aveam alta parere. Tacui si trecuram inainte, in lungul ogoarelor si haturilor arse. Intr-o vreme se intoarse si Chezar langa mine, cu limba lunga si gafaind rapezit. Am mers asa, domol si tacuti, vreme de mai bine de un ceas si tarana nu mai nascu in preajma noastra nici un iepure spaimantat.
- Are sa trebuiasca sa-i cautam si la aratura, imi zise domnu Voisel, oprindu-se la un capat de hat. Sa stam putin, sa-mi rasucesc o tigara. Dupa ce-i cautam si la aratura, pot sa-ti spun sigur undei gasim. Ei au obicei de fac sate. Si unde sta unul, ii gasesti si pe ceilalti.
Isi scoase tabacherea mare de metal, care sclipi in lumina, si incepu sa rasuceasca o tigara. Pe cand tovarasul meu era mai atent la aceasta operatie, dintr-odata, fara nici o pricina si neprovocat, un iepure tasni din fata-i si porni, intr-o goana absolut disproportionata cu linistea noastra. Canii dupa el. Domnu Voisel zvarli precipitat tabacherea departe, isi strecura in buzunarul de la piept tigara nerasucita, apuca pusca, se intoarse stramb spre urechile dihaniei, care pareau enorme in zarea unui damb, si incredinta linistii si pustiului alte doua detunaturi zadarnice
25
- Prea departe! imi zise el dupa aceea, c-un fel de mustrare, ca si cum eu trasesem. Nui nimic; am vreme sa-mi fac tigara si s-o fumez. Nu stiu insa unde mi-i tabacherea. Asta-i frumos! Stii ca are haz? Ce-am facut cu dansa? Ori a uitat nevasta-mea sa mi-o puie in buzunar
I-o aratai intre buruieni, la cativa pasi de el.
-Asa-i, ma miram eu, vorbi el razand. Nu se poate sa numi puie mie cei de acasa toate lucrurile la locul lor. Cu mine nu se joaca. Eu, cucoane, sunt mana de fier. Chiar imi place sa fiu tiran si sa stapanesc. De aceea mi se pare ca am si nume de imparat: Tiberiu. De ce razi?
- Nu rad. E un nume foarte frumos.
- Se-ntelege, incuviinta cu seriozitate domnu Voisel sisi aprinse tigara. Acuma, cucoane, daca vrai sa-mpuscam iepuri, sa mergi cu mine in parloaga asta. Numai sa-mi fumez tigara si intram, s-ai sa te incredintezi numaidecat.
Era o parloaga plina de maracinis, de boz si de dudau de tot felul. Abia razbeau canii, incurcandu-se in rugi de mure. Ne poticneam la fiecare pas, ni s-a aninat de straie scai si turita
- iepuri nu s-au aratat de nicaieri.
- Atunci sa cercetam iar miristi, fu de parere domnu Voisel. Orice-ar face, de mine nu se pot ascunde. Hai sa trecem in miristi.
- Domnule Voisel, propun eu cu sfiala, sa cautam paiusul aceste din stanga.
El ridica barba cu dispret si-si ingrosa glasul:
- Care paius? Nu cautam nici un paius. Daca vrai sa gasesti iepuri, astazi sa-i cauti la miriste.
Sunt s-acuma incredintat ca la stanga mea, in paius, astepta iepurele pe care trebuia sal pusc eu. Infricosat si cu inima batand, statea acolo in covru-i sarac. N-am facut un pas mai mult spre el si n-a sarit din resortu-i puternic si din paiusul de culoarea blanii lui. Dumnezeul linistii i-a fost prielnic.
Am cotit catra tovarasul meu, in miristi, in miros de paie uscate si pulbere. Ne impresurau ici-colo, in lumina piezis, roiuri marunte de gaze. Urechiatii insa nu-si facusera sat pe acele meleaguri. Treceam paralel pe intinderi, cu canii dupa noi, si domnu Voisel lasa din cand in cand sa cada spre mine observatii vanatoresti dintre cele mai minunate si mai interesante. Din miristi trecuram pe araturi; apoi, la un palc de porumbei, o alta salbataciune scapa de plumbii omului cu nume imparatesc. Chezar fugi chelalaind peste vai. Machedon se intoarse curand si se uita cu ochii lui castanii cum stapanul sau isi cerceteaza cu luare-aminte otelele pustii.
- Hm! mormaia domnu Voisel, pusca nu cred sa fie de vina.
Trase un cartus si-l vari subt nas, in blana de arici, mirosindul parca.
- Asta trebuie sa fie, imi zise el, sigur de sine. Cartusele-s prea vechi. Drept sa-ti spun, cucoane, asa-ceva nu mi s-a intamplat de zilele mele.
Cand se intoarse Chezar de pe coclauri, Machedon ii iesi inainte, - si, alaturandu-si botul de al semenului sau, paru ai impartasi o cugetare muta. Ridicandu-si ochii de la pusca si de la cartus, domnu Voisel ii privi cu mirare. Eu incepui a rade.
- Domnule Tiberiu, ii explicai eu; Machedon al dumitale ii spune lui Chezar sa nu mai fuga dupa iepuri. Dupa cat se vede, canele meu isi inchipuie ca noi n-avem nici un rost si vanatoru-i el. Vrea cu ori ce pret sa prinda iepurele. Machedon are insa experienta; iar experienta este izvorul intelepciunii
- Cat despre inteligenta, nu-i nevoie sa-l laud, imi replica vesel domnu Voisel; eu socot ca asemenea cane n-are nimeni, pentru ca eu l-am dresat
Ziua aceasta memorabila s-a ispravit totusi cu victoria tovarasului meu. Pusca cea lunga isi facu datoria; cartusele naveau nici un cusur. Pe intinderea pustie, in asfintitul soarelui, sunara cele din urma bubuituri si Machedon se zvarli aprig asupra unui iepure ranit.
Dupa o invalmaseala naprasnica, prepelicarul il tintui cu grumazul in tarana si sosi si domnu
26
Voisel cu cizmele-i uriase, ca sa-i deie lovitura de gratie.
_ Ai vazut lovitura? imi striga el ridicand de un picior salbaticiunea.
Avea o infatisare bizara si obrazu-i stralucea de un ras care ma infiora.
Zvarli la pamant vanatul si o clipa staturam privindu-l. Animalul zdrobit ramasese cun ochiu deschis. Cele din urma raze ale asfintitului lucira in ochiul acela mare, sperios, inviindu-i apa moarta, - rasfrangand statuia biruitoare a tovarasului meu si tristeta singuratatilor de toamna.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.