Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Tara de dincolo de negura - Povestile de vanatoare sunt de la Dumnezeu de Mihail SADOVEANU




Ucenicul despre care am mai vorbit avea la spate campania unui an integ vanatoresc.
O campanie destul de saraca, cu destul de putine biruinti, bogata insa in invataminte si-n observatii personale.
Sitarii trecusera prin cerul de amurg al unei poieni ca niste lilieci enormi; impuscaturile se prelungira in ponoare profunde - si linistea reveni ca un val moale: singura victima a serii de primavara era baiatul, jignit de zborul frant si perfid al paserilor straine cu cioc lung si ochi sparios, strabatut insa pana in cele din urma fibre ale fiintii de noutatea naturii s-a propriului sau suflet.
Prepelitile si cristeii, in dupa-amiezi fierbinti de vara, fura iarasi prilej de impuscaturi spaimantate. Erau un vanat usor, dupa spusa puscasilor batrani - insa, fara ajutorul canelui, omul nu poate face mare isprava. Din excursiile lui pe miristi se intoarse deci cu convingerea din ce in ce mai staruitoare ca varsta si experienta au dreptate si ca neaparat trebuie sa capete ori sa fure de undeva un pui de prepelicar. Mos Nechita Puscasu ii transmisese chiar credinta ca numai canii de furat sunt cu noroc la vanat. Pentru a-i dovedi asa ceva, ii istorisise mai multe povesti din care iesea limpede ca lamura adevarul observatiei.
Apoi cea dintai intalnire cu iepurii fusese si mai ciudata. Din niste spinarii, de pe un capat de hat, tocmai cand nu se astepta de loc si era cu gandurile cine stie unde, un fel de cocostarc izbucnise, voind sa se inalte spre cer; - dupa asta facuse urechi lungi, par roscat si picioare sprintene si era cine stie unde, in capatul altui ogor, cand baiatul, gafaind, isi vazu in mana pusca nefolositoare. Clipind, isi atinti ochii in cercurile rotitoare ale caldurii subt care salbaticiunea se micsora, pana ce se stanse. Toata ziua aceea, langa toate spinariile de pe haturi, a asteptat cu inima infierbantata alta saritura de iepure. Intamplarea insa isi are statornicite altfel randuielile. Iepurii nu sar totdeauna din spinarii. Ca sa se inteleaga mai bine asta, un iepure nascu din pulberea unui imas, de langa un mosiroi, aproape de drum, tocmai cand baiatul, cu nadejdea istovita, lasase otelele si-si trecuse pusca in spate. "Nici nu stii de unde sare iepurele" zise mos Nechita Puscasu. Si, tragandu-si din gura luleaua, o vara in chimir. Intai scuipa intr-o parte si pe urma duse pusca la ochi. Baiatului i se paru ca asteapta inca vreme multa, pana ce pocni impuscatura. Apoi vazu iepurele cazand si fu strapuns de o ascutita parere de rau ca nu cunoaste indeajuns valoarea proverbelor batranesti.


Pentru vanatorii tineri, cartea, profesorii si zilele lungi de clasa sunt de multe ori niste incomensurabile zadarnicii. Cea dintai ora a ecuatiilor de gradul intai a fost populata de potarnichile din marginea unui zavoi de la Siret. Era la inceput numai amintirea acelor
14 potarnichi si a zborului lor zgomotos. Langa formulele algebrice de pe pagina dinainte-i, in zvonul monoton al vocii profesorului, incepu sa desemneze cu grija un stol de asemenea zburatoare plutind peste o miriste. In zare se vede s-un iepure care trece dealul cu urechile tapose. Cand, ca un sfichi ascutit, il lovi dinspre catedra intrebarea, se ridica incet de la locul lui si, in loc de potarnichi si iepuri, zari in juru-i capete aplecate pe carti, si la tabla ochelarii scanteietori ai lui domnu Ciolac. Ramase in picioare ganditor, plin de o nobila si trista resemnare. "Trebuie numaidecat sa gasesc un prepelicar" isi zicea el, asezandu-se iar in banca si privind atent potarnichile de langa zavoi. Erau potarnichile cele adevarate de la luncile Siretului, din locurile care-i erau lui mai dragi, pentru ca acolo isi incepuse intai si-ntai ucenicia. Abia astepta alta primavara a vietii, ca sa se gaseasca iar subt cer curat, intre ape scanteietoare, pandind zborul ratelor nenumarate.
Aceasta primavara noua nu intarzie prea mutl. Veni chiar destul de degraba, ca toate cele trecatoare. Si ucenicul se vazu iar pe cararile dinspre Siret, in tovarasia lui mos Nechita.
"Un puscas tanar trebuie totdeauna sa marga subt aripa unuia batran" zicea mos Nechita. Si baiatul il asculta cu gravitate si-l credea - pe cand taranul pandea cu coada ochiului clipa cand are s-apara, dintr-un fund de buzunar, un pac de tutun de cel bun. Era in vazduhuri aceeasi stralucire ca si-n primavara cealalta, insa printre zavoaie nu mai luceau balti. Printre tufisurile de lozii inverzea iarba tanara; prin cotloane umbrite si umede, dintre frunze uscate, razbateau viorele ca cerul si florile Pastelui ca niste zambete de zapada. Pretutindeni nu mai era nimic din privelistile altui an.
- In primavara cealalta erau pretutindeni balti si rate salbatice zise baiatul.
- Se poate, raspunse mos Nechita, dar apele acelor balti sau suit la cer, si-n primavara asta Siretu-i singur printre zavoaiele lui. Au fost numai ca niste jucarii, s-acuma nu mai sunt
Cu toate acestea pareau vesnice ca toate ale naturii, cugeta nedeslusit ucenicul
- Eu de patruzeci de ani umblu pe aici, vorbi iar puscasul, sis deprins cu schimbarile.
Altadata curgea Siretul pe-aici, acu s-a mutat pe dincolo de zavoi. Dar sa n-ai mata nici o grija si nici o suparare. Stiu eu balti vechi, unde gasim rate, numai sa fim vrednici sa lenpuscam
Baiatul tacu. Ar fi preferat sa aiba de martori pe Coca si pe Alecu, tovarasii lui de anul trecut. Si dintr-odata simti nevoia sa istoriseasca isprava cu ratele de suvoi. Doua rate dintr-un foc, pe care, dupa ce le-a puscat, le-a scos inot din apa Siretului. Batranul dadu din cap fara sa-l admire si facu: Hm! - Nu credea asemenea istorie s-asemenea pozna.
- Pot sa-ti arat si locul unde s-a intamplat, mos Nechita, striga cu foc ucenicul. Am avut si martori
- Mda-da ingana batranul cu indiferenta.
Baiatul isi simti in obraz sangele si tacu. O clipa, vechea isprava ii aparu neverosimila.
Apoi avu mandria unei intamplari rare si intr-adevar de necrezut. Intelegea in acelasi timp ca numai asemenea intamplari sunt vrednice de povestit; tebuiesc insa in chip anumit argumentate si puse intr-o lumina deosebita, - asa cum facea si mos Nechita cand ii debita cate-o istorisire de demult. Desi erau fapte de necrezut, baiatul le credea pe toate. Privi pe furis spre tovarasul lui, ca sa-i descopere prestigiul si taina si nu vazu decat acelasi obraz trudit cu barba tapoasa si carunta, aceeasi caciula roscata s-acelasi suman vechi, aceeasi geanta de blana de bursuc s-aceeasi pusca c-o tava. Mos Nechita ii surprinse privirea si-i zambi, cu ochi ascutiti si micsorati. In ochii aceia verzi era ceva viu si nestatornic, ca apa.
- Mergi mata cu mine la balta lui Crupa - vorbi puscasul cu convingere si cu glas ademenitor. Acolo avem apa adanca subt lunca batrana. Si este s-un bordei vechi intr-o margine, unde am facut eu oleaca de panda. Suntem in adapost; nu ne pasa de vant, nu ne pasa de ploaie. Si asteptam ratele. Cea dintai pe care o puscam o punem nada, cu pliscul intr-un bat de trestie. Sede pe balta si se ademenesc si altele care trec pe sus de coboara in preajma ei, si noi le puscam de la panda noastra. Pe urma le scot eu din balta co ciobaca mititica, pe care o am dosita si ascunsa printre niste tufe de lozie si curpeni de mure. Nu-i nevoie sa inotam pana
15 la ele. Le scoatem cu usurinta si fara de nici un nacaz
Invatacelul asculta in tacere si cu respect.
Gasira balta neagra sub spranceana de lunca batrana, si panda de stuh - dupa ce razbira pe carari intortochiate in locuri tainuite si nebanuite. Era ceva cu totul deosebit de ce-si inchipuise si cu mult mai frumos.
Se asezara la coliba, intre salcii rasfirate, asteptand asfintitul soarelui. Mos Nechita gasi in geanta de piele de bursuc, printre felurite unelte, doua cepe rosii s-o bucata de chitan de sacara. Ca totdeauna, ucenicul se afla cu torba goala si, c-o mirare singuratica si numai pentru sine, ospata o jumatate din panea neagra si una din cepe, cautand sa-si explice carui lucru se datoreste bunatatea unei asemenea cine rapezi. Apa era destul de aproape, la un budai de scorbura, subt malul vechi. Ingenunchind ca sa bee, isi vazu in unda limpede imaginea tanara, apoi ochii ii ramasera atintiti asupra izvoarelor care tresareau si palpitau in fund, fara hodina, sufland si framantand nisipisuri alburii. Apa era rece si usoara si-i trecu in sange ca o bautura noua si necunoscuta, inveselindu-l. - Se inalta in genunchi, privind cerul si singuratatea, lunca si apa neagra unde trebuia sa vie in amurg ratele, - apoi iar se inchina asupra izvorului si bau prelung. "E un izvor ca cele despre care se spune in poveste" gandi el si se duse razand la coliba batranului.
- De ce razi, cuconasule? intreba vanatorul, inaltand fruntea.
- Sunt bucuros, raspunse ucenicul, caci ai sa-mi spui o intamplare pe care ai avut-o dumneata demult.
- Care intamplare?
- Nu stiu. O intamplare de demult.
Mos Nechita privi nedumerit pe baiat. Il observase cercetandusi in buzunarul de la surtuc al doilea pac de tutun: stia ca are sa i-l deie tot lui; insa acum intelegea ca i se pun conditii. Ochii lui ascutiti cercetara prudent fata ucenicului, scrutandu-i intentiile. Trebuie sa spuie o istorie oarecare de vanatoare - pret de-un pac de tutun. Pana la asfintitul soarelui ar mai fi vreme tocmai de-o istorisire, potrivit si bine masurata. Ce istorisire poate sa spuie?
Ucenicul se asezase alaturi subt adapostul de trestie si astepta in tacere. Pipai inca o data pacul de tutun - si se simti stapan pe timpuri si pe viata. In dupa-amiaza calda de primavara, balta dormita inflacarata si grea de viata, subt arcuri de salcii inmugurite. Mirosea in aerul curat a pamant proaspat s-a iarba frageda. Deasupra, in cerul fara nouri, plutira un timp doi vulturi, scriind cercuri contrare, cu aripile lor deschise. Unul chema strident din departarile-i inalte; apoi se lasara spre miazazi si se mistuira in albastru. Grauri aparura pe varfuri subtiri de plopi. Fluierau in gusa prelung, se chemau haiduceste - usurel si misterios, ca si cum aveau a faptui ceva departe de lume si nestiuti de oameni. Chemandu-se si urmarindu-se prin lumina, trecura; si ucenicul ii mai auzi o vreme indemnandu-se la fapta lor,


- fara sa-i mai vada. Apoi aparura gaiti mirate. Sosira si tarci. Unele-n plopi, altele-n salcii, se certara cu rautate. Si dupa ce se-mpacara, trecura pe urmele graurilor, ca sa le descopere faptele. - Un broscoi carcai de trei ori la marginea cerului baltii, apoi tacu plictisit. Deasupra lui aparu brusc pitulicea cea mai mica a luncilor si tarai asa de subtirel, incat n-o auzi decat tacerea.
- Ce istorie pot sa-ti spun? sopti mos Nechita, si invatacelul nu se mira ca puscasul vorbeste asa de incet. Pot sa-ti spun eu dumitale, cuconasule, multe intamplari pe care le-am avut in viata, ori le-am vazut. Care de care-s mai frumoase. Ma gandesc sa-ti spun una de pe cand am fost padurar la Hangu, in padurile pe care le avea acolo boierul nostru cel vechi, care a pierit si acuma numai numele i se pomeneste. S-a intors el asa intr-o iarna din strainatati, pe unde fusese in petrecere, c-un boier mare de la tara Indiei. Era negru si cu dintii albi, si pe dansul blanuri bogate, - si scosese din niste ladunci doua pusti numai cu aur si argint inflorite.
Si-l ia cuconu Iorgu, boierul nostru, pe acel print de la India si-l suie in munte, la vreme de iarna ca aceea, in niste tarii si pe langa niste prapastii pe unde numai caprele pot trece. Calcam
16 pe poduri de omat si ghiata avand la incaltari clonturi de fier. Si era un padurar batran, mos
Calistru, nanas al meu, care umbla inainte, si ne-a scos pe toti deasupra rapelor, cine stie unde, in pustie de omat, unde avea el acolo inchis un urs
- Cum inchis, mos Nechita?
- Inchis bine, dupa randuiala vanatorilor din munte. Dupa ce-a fost intrat ursu-n vizunie, ca sa-si doarma somnul iernii, mos Calistru a venit cu alti padurari si l-au inchis tapuind si pecetluind intrarea. Cand se-ntoarce boierul nostru din strainatati si pofteste sa iasa la o vanatoare de urs, mos Calistru il duce anume la loc stiut. Si ne infatisam noi asa fel acolo, cu halai mare, si deschid padurarii cei tineri intrarea pesterii si prind a imboldi pe somnoros cu tapusi lungi. Stapanul nostru si cu boierul cel de la India stateau gata cu pustile, cum ar fi de-aci la treizeci de pasi departare. Boierul nostru, om cuminte, era cu mare bagare de sama si cu grija. Dar strainul acela de la Por-Imparat radea intruna si ni se parea noua prea bucuros.
Lui parca nici nu-i venea a crede ca padurarii imboldesc si zadarasc urs in pestera aceea.
Dihania se dadea greu iesita si parea lenesa, - pana ce deodata, cum stateam noi si asteptam, o vedem in gura hrubei cu labele in sus; s-a slobozit asa de cumplit racnet, incat padurarii au dat inapoi s-au cazut pe sezuturi. Si cand a mai racnit odata, boierul nostru a tipat catra oaspetele lui: Trage! - Indianul tot cu ochii albi si razand Trage de doua ori, - gloantele s-au dus in alta parte, sus, in cetini de brazi. Cand se risipeste fumul, el rade holbat, - si ursul, boncaluind asupra noastra, nazuia mai ales asupra boierilor, care se gaseau drept in fata pesterii. A prins stapanul nostru a racni s-a sudui pe asemenea vanator care trage in cetina brazilor, si de ce suduia mai tare, omul lui Por-Imparat mai tare radea, - si nu-ntelegea cum il blagosloveste boierul pe moldoveneste. Trage-nsfarsit si boierul doua focuri, - ursul asupra lor. Era palit, dar mai avea destula putere, si deschidea o gura mare si rosa in care se framanta limba, de mapuca groaza numai cand ma gandesc. Ridicam baltagurile si pasim inainte. Atuncea mos
Calistru, nanasu-meu, se dezbraca de cojoc.
- Da de ce s-a dezbracat de cojoc?
- Stai sa vezi. Atunci mos Calistru, nanasu-meu, se dezbraca de cojoc si trage din chimir un cutit ia asa de lung. El de cutitul acela nu se despartea niciodata. Da ursului cojocul.
Ursu-l prinde-n labe si incepe a-l farma s-a-l flocai, - iar pe dedesubt batranu-i pune cutitul la pantece si-l spinteca. Atuncea printul acela de la India a stat si n-a mai ras. Si ursul s-a pus pe omat s-a murit, cu manile pe piept. Asta am vazut eu la munte, pe cand eram tanar. S-asa obiceiu avea cu ursii mos Calistru, nanasu-meu
Puscasul tacu, zambind, si ramase privind cu luare-aminte balta neagra. Ucenicul ii trecu furisat pacul de tutun, si, cu oarecare indoiala, se intreba daca intamplarea aceea se petrecuse intr-adevar. Fara indoiala ca s-a petrecut. E o intamplare extraordinara, care pare o poveste de vanatoare; dar fara indoiala ca s-a petrecut intocmai cum o povesteste mos
Nechita.
- Mos Nechita, ai fost dumneata fata la intamplarea asta?
- Am fost. Martori nu mai am, dar am fost, cuconasule; s-am vazut toate, cum te vad pe mata.
- Desigur ca asa s-au intamplat toate sopti in sine, fara cuvinte, ucenicul.
Amandoi vanatorii ramasera tacuti, subt adapostul de trestie, ascultand usoarele zvonuri ale singuratatii si asteptand ratele amurgului, - pana ce aparu pe cellalt mal, piezis si departe, intre salcii incalcite, o dihanie castanie, pe labe groase, cu miscari furisate de mata, cu blanita lucind viu in soarele cazut.
Baiatul tresari naprasnic. Batranul il stranse de brat, domolidul. Si amandoi, cap langa cap, fara rasuflare, urmarira salbaticiunea in miscarile-i iuti. O vazura cum trage pe nasipis un peste argintiu sincepe a-l rupe hulpav.
Numele dihaniei tipa in toata fiinta ucenicului, - si-i adie pe buze ca o suflare usoara.
Puscasul intoarse ochi aprigi si facu semn de incuviintare cu pleoapele: -Asa-e! Apoi iar se17 ntoarsera spre vanatoarea de pesti, cu agerime si incordare. Nu se misca un mugur si nu sauzea nici un sunet. Din lumina tacuta a asfintitului, salbaticiunea luneca in limpezisul baltii infiorandu-l usor. Si cei doi tovarasi ramasera in aceeasi neclintire, cu inimile batand si asteptand-o sa apara de subt luciu undeva aproape, intr-un cerc de creturi. Dar nu aparu; si ucenicul fugi spre povestea de iarna din munte, pe care o retrai in toate amanuntele-i dramatice. Si se vazu indata si pe sine istorisind-o din nou si grav lui Coca si lui Alecu, cei doi vanatori tineri ca si el, - aproape incredintat ca lucrurile sau petrecut subt ochii lui.
Frumoase si interesante nu sunt intamplarile in sine, cugeta el zambind, ci cuvintele sunt totul.
Si se hotara deplin sa serveasca rivalilor sai o intamplare adevarata cu ursii, cu Indianul si cu mos Calistru.
Atunci vazduhul de deasupra-i se umplu de un vant neasteptat si ratele amurgului sosira in Balta lui Crupa.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.