Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Tara de dincolo de negura - Lupii de la Cucoara, urmeaza un razboi neistovit de Mihail SADOVEANU




In ziua aceea intaia nu cazusera decat putine vulpi si iepuri, desi cuconu Nicu, maistrul nostru de vanatoare, condusese bataile ca un adevarat general. Iesisera si mistretii - si de asta el era foarte multamit, - ii parea numai rau ca scapasera. Din pricina asta, pe cand se adunau puscasii in juru-i in poiana de la Cujba, se uita piezis, numai intr-un ochi, spre vanatorii cei batrani si se scarpina c-o violenta semnificativa deasupra urechii drepte.
- Ce poti sa faci? zise domnia-sa cu jumatate de glas. Porcii au iesit. Poti spune ca siau facut datoria. Dar dac-au dat peste boboci, au rupt linia
Bobocii erau adica vanatorii cei tineri. "Au rupt linia" repeta cuconu Nicu, fericit ca gasise o expresie potrivita. Dac-au rupt linia, ce poti face? Noi, cei batrani, nu suntem vinovati. He-hei, vorbeau intre ei batranii, zambind. - Daca ieseau la alte pusti, era alta socoteala!
- Bine, cucoane, dar ce puteam face? striga cu inflacarare vanatorul cel tanar. Au iesit dintr-o data din rapa grohaind; sau trecut ca niste sageti. Am tras, dar erau cam departe. A vazut si Gheorghe Ceapa ce departe erau.
- Ai vazut si tu, Gheorghe? intreba cuconu Nicu.
- Se-ntelege c-a vazut! striga cu tarie tanarul. Spune, Gheorghe, erau ori nu erau departe?
- Cam departe, cuconasule raspunse Gheorghe Ceapa. Si cuconasu Victor trecu spre partida celor tineri, gesticuland. Da de unde, cucoane? care departe? reincepu padurarul stapanit si indesat, plecand capul si privind pe subt sprancene. Au trecut ca-n maciesul cela de acolo. Erau cinci: scroafa cu patru gódini. Drept ca cuconasu Victor s-o cam sait O tras intai prea jos, - pe urma prea sus Scroafa mare - si cam fioroasa
- S-au rupt linia! sfarsi cuconu Nicu, mai domolit. Asta-i a cuconasilor istora. Vin cu
33 doua pusti - una cu glonte. Si iaca ce isprava fac!
- Linisteste-te, cucoane, ii zise cel mai in varsta si mai vanator dintre noi si ada-ti aminte de ucenicia dumitale, acu treizeci si ceva de ani.


- Ehei, replica cu ifos cuconu Nicu; acelea erau alte vremuri.
- Se-ntelege, cucoane, dar vanatorii se poarta cam la fel. Am sa-ti aduc aminte si eu domniei-tale, daca nu te superi, de-o intamplare dintr-o padure din tinutul Iesilor Cam mult de atunci, dar eu inca nu mi-am pierdut memoria.
- Ce intamplare si care padure? mormai cuconu Nicu. Ia lasa, cucoane, povestile vechi. N-ai sa-mi spui mie ca mi-au iesit atunci mistretii, cum au iesit azi. Eu eram ca ici, - si mi-au trecut cine stie unde, hat la mama dracului.
- Stiu, stiu il potoli cel mai in varsta dintre noi. Asta dovedeste ca un vanator nu trage niciodata aproape. Daca nu cade vanatul, - a fost prea departe. Daca cade, - ai vazut ce departe am tras? Asa incat si dumneata ai tras prea departe.
- Povesti vechi, cucoane! striga cuconu Nicu, scuturandu-si in sus mana dreapta. Acu nu-i vreme de povesti, ca s-apropie sara si trebuie sa randuim vanatoarea de mane. Azi a fost precum s-a vazut; mani insa batem tariile si am nadejde mai multa.
- Daca da Dumnezeu, - se amesteca Rafaila, padurarul cel balan, poate sa ninga putintel in ia-sara, si mani dimineata, pe inoitura, facem treaba buna
La vorba asta a lui Rafaila puscasii cei batrani radicara capetele. Vazura un vantisor subtire de amurg sosit in marginea poienii, pe crestele cenusii ale fagilor. Si, la asfintit, pe munti, nouri alburii de omat. Fara indoiala ca mani are sa fie o zi buna de vanat. Asta o intelegeam cu totii, mai ales cand ne gandeam la odaitele scunde din sat, cu focuri imbielsugate in sobe, si la borsul de gaina, asa de bun si de gustos dupa raceala si truda unei zile de haituiala prin rapi salbatice. Gonasii se adunasera zgribuliti in jurul saniilor, la margine; si cum primira porunca pe a doua zi, se risipira in grupuri pe poteci, catra satele din vai. Glasurile si chemarile lor sunara un timp, tot mai departe, in padurea sonora. In jurul pustilor batrane, padurarii mai staruira un rastimp, ascultand de la maistrul nostru de vanatoare oranduiri amanuntite si strasnice pentru a doua zi.
- Cucoane! grai Rafaila cu foc, daca se pune omat numai deun deget, eu mani va duc la lupi cum v-as duce la mine acasa
- Are sa ninga! declara cuconu Nicu.
- Apoi asa credem si noi, cucoane, c-are sa ninga, raspunsera padurarii.
Dupa ce se puse la cale astfel si chestia ninsorii, ne gramadiram in sanii si taranii incepura a striga la calutii cu coamele pline de scai, s-ai sfichiui cu iustile. Cand ajunseram la gazde, in catunul adapostit intre paduri, incepu a fulgui, si vantisorul de pe crestele fagilor statu. Subt ninsoarea cenusie, imprejurimile se intunecara ca niste pesteri. Si o tacere cum numai iarna si subt codri o simti, se lasa dintr-un cer gramadit numai asupra coltului nostru de lume. Gospodarii, in cojoace si caciuli, ne primira prin intuneric la prispe nalte si langa soproane acoperite cu paie, - s-aveam impresia ca sunt foarte departe de lume si cufundat indarat, in timp. Cele cateva gospodarii fara drum, fara scoala si fara biserica, risipite undeva intr-o rapa a codrilor vasluieni, n-au vazut niciodata, dintre reprezentantii oraselor, decat oamenii de breasla nostra. Iar vanatorii au mai mult o infatisare din trecut si n-au de-a face cu lumea.
Dupa ce eu, cuconu Nicu si ceilalti doi tovarasi ai nostri ne asezaram in fata jarului de pe vatra sobei, la o masuta scunda cu trei picioare, nevasta desculta a gospodarului ne puse dinainte felii mari de mamaliga si cate o strachina adanca plina cu bors. Frecandu-le apoi in palma, ne aduse niste linguri de lemn, pe care ni le puse cu de-a sila in mana. Atunci ne deschiseram gentile si scoaseram la lumina armele noastre pentru asemenea imprejurari; si cei trei copii marunti ai gazdelor iesira de dupa soba, in durligi, cu ochi rotunzi si par de canepa, - si priveau cu uimire si cu bucurie cutii si truse deschise, tacamuri cu forme bizare, paharele
34 care se intind si se destind Fara indoiala, eram foarte departe de lume, insa borsul era minunat si mamaliguta foarte buna. Erau bune si prajiturile noastre, cu care copiii alergara catra parintii lor, in cealalta odaie, agitandule pe deasupra capetelor. Era bun si vinul din damigeana cu lacata, - un vin anume pentru vanatorile de la Borosesti. Si era placuta mai ales intimitatea si prietinia acelei seri de iarna, s-acea lene a oboselei, in care istorisirile intamplarilor din trecut rasuna ca o muzica cu profunde si fine rezonante.
Scuturandu-se de omat in tinda, cativa dintre vecinii nostri intrara cu raset si cu larma.
Dupa ce damigeana isi facu datoria inchinandu-se la paharul fiecaruia, - sosi c-o mutra tainica si Rafaila, paduraul cel balan.
- Ce veste, mai Rafaila? il intreba cuconu Nicu. Poate vrai sa te uiti in zare, la un pahar de vin?
- Cucoane Nicule, intampina Padurarul, eu de la asa ceva in viata mea nu m-am dat in laturi, caci, dupa cum spune parintele Toma de la noi, vinul imblanzeste nacazurile omului.
Dar am venit sa va spun ca dincolo de deal, in sat la noi, chiar in ia-sara am avut musafiri. Deabia s-a lasat intunericul si lupii au si intrat. Asta, zic, trebuie numaidecat s-o spun boierilor.
Am mancat rapede ce-am gasit pe masa s-am suit poteca inapoi catra dumneavoastra.
- Bea paharul ista, bre Rafaila, si spune ce s-a intamplat! striga atatat cuconu Nicu.
- Spun, cucoane, cum sa nu spun, ca doar de asta am venit. Asa - este in marginea satului, la noi, un gospodar mai saracut, unu Toader Ichim. In sopron, cum ii la orice gospodarie, isi tine boii intro parte, - iar in fundul istalat are o scroafa fatata deo saptamana.
Alaltaieri s-o strecurat lupu-n ograda furis, nici canii nu l-au simtit, a intrat in sopron s-o furat scroafei un purcel. Cand au dat glas canii, cand o simtit omu huiet si framantare, era tarziu. O iesit pe prispa, se scarpina in cap si asculta cum covita purcelul catra o rapa, tot mai departe.
S-o dus lupu si l-o ospatat. Omu - de cei cu caciula pe ochi si cam natang din fire, tace si nu sufla la nimeni nici o vorba. Da ieri s-o cioplit el un par bun dintr-o mlada de carpan si s-o asezat in paie, langa scroafa cu purcei, la panda. Asara lupu no venit, ca-si are si el socotelile lui, ca si omul. Lupu-i dihanie inteleapta. Da -n sara asta, cum s-o inegurat s-o prins a ninge, dihaniile au si iesit, - ceea ce arata ca au salas aproape, tot in locul pe care-l stiu eu s-avem sal batem mane Iar omu nostru se afla tot langa scroafa, cu parul de carpan in mana. Si, cand nici nu s-astepta, cucoane Nicule, fara sa simta o suflare ori un pas - iaca lupul langa el, si purcelul o si covitat si scroafa o prins a grohai. Cum se zarea asa, putin, de-afara, de la albeata omatului, Toader Ichim se incordeaza si paleste pe lup dupa cap. L-o palit indesat si cu ciuda,
- cum i-i felesagul lui. Lupu scapa purcelul, dar se ridica din palitura - si-n invalmasala aceea se-ntoarce si da inapoi pe unde venise. Omul se rapede dupa el, asteapta ajutor de la cani, - si, cand ajunge in ograda, ce sa vada? Boii iesisera inaintea lui din sopron. Simtisera si ei pe dusman si se zvarlisera afara. S-acuma, cand lupul nazuia la locul lui de trecere, pe unde sarise in ograda, vitele, boncaluind, se atineau cu coarnele. N-au mai avut nici canii cand sari, nici Ichim cand da alta palitura. Hulub, boul pe care-l injuga el totdeauna in brazda, o si strapuns pe lup si l-o si zdrobit in picioare Asta a fost. Si pe urma s-o starnit in sat atata zvoana, de parca era nunta. Mam dus si eu. Si pe urma m-am gandit sa ma-ntorc la dumneavoastra, sa va spun ca acolo no fost numai un lup. Acela care o cazut in ograda lui


Ichim e lupan tanar. Trebuie sa fie din cei sase care stau cu batrana intr-o rapa la Cucoara. Eu le stiu salasul, si socot asa ca mane numaidecat trebuie sa batem Cucoara
Cuconu Nicu isi fuma ganditor tigara
- Bine, avem sa batem Cucoara, hotara el. Dar daca sta ninsoarea, tu mane in zori sa cauti urmele, impreuna cu Ceapa, - s-avem sa stim de buna sama daca lupoaica aceea e acolo unde socoti tu. Acuma mai vezi de paharul acesta si du-te de te hodineste.
- Asculta, Rafaila, interveni cel mai in varsta si mai vanator dintre noi. Trimete raspuns lui Ichim sa vie mani cu sania. Ne face trebuinta si-i platim. Am dorinta sa vad boul cel cu isprava Lupui fiara vicleana, - urma el, dupa ce pleca padurarul; insa nici omul nu se
35 socoate mai prejos. Eu sunt foarte incredintat ca lupoaica de care vorbeste Rafaila isi are locuinta acolo, la Cucoara, intr-o rapa, intro desime nestrabatuta Acolo a rupt spinariile cu dintii s-a carat muschi moale de pe langa izvoare. S-a crescut sase pui. Ii duce in expeditii, - ii invata vanatoarea si furtisagul. Se pare insa ca unul a cazut. Ea insa isi urmeaza destinul, cu ceilalti cinci care i-au mai ramas. Lupta cu omul. Ca toti indivizii din rasa ei, lupta impotriva dusmanului celui mare care si-a intins tot mai mult stapanirea in lume, imputinand padurile si singuratatile si decimand pe concurenti. Ea reprezinta un principiu de libertate, cu toate acestea, mani avem s-o doboram fara nici o mustrare de cuget
- S-o fi intors ea oare in palatul ei de muschi, subt stanci si arcuri albe, in salbaticiile de la Cucoara? urma tovarasul nostru, privind paharul de vin in zarea focului. Se poate sa se fi intors, caci expeditia i-a adus o jertfa. Cu toate acestea, se resemneaza usor si nu abandoneaza lupta, caci, dupa cat imi inchipui, are un fel al ei anume de a judeca s-a rationa. Noi gustam picaturi de soare sii hotaram sfarsitul; - ea asculta semnalele noptii si cugeta la foamea vesnica si neistovita.
Mai cugeta fara indoiala ca omul creste oi ca sa le manance lupii. Ca, la nevoie, e buna s-o gasca, numai ca si ea si femeia tipa prea tare cand intri in ograda. Canele e un ticalos, un renegat sun tradator: la nevoie e bun si el de mancat. In sfarsit, oricat s-ar mandri, omul e vrednic de dispret, pentru ca, in loc sa lupte cu ghiarele si cu coltii, intrebuinteaza unelte necinstite. Pe urma, de ce se lupta cu lupul, daca, dupa ce-l omoara, nu-l mananca? E un misel, pentru ca nu-si are blana lui s-o ia de la fapturi care au nevoie de ea. E o fiinta fara credinta si fara judecata, pentru ca-si inchipuie ca Dumnezeu a facut lumea numai pentru el
Daca n-o fi cugetand asftel lupoaica langa cei cinci pui care iau mai ramas, - apoi desigur, ca astfel ar putea sa gandeasca. Cucoane Nicule, pune lacata in buzunar si toarna in pahare vinul care ti-a mai ramas in damigeana. Si spune cateva istorii de lupi. Acum putem sa le spunem si sa le ascultam zambind. Alta data insa oamenii erau foarte seriosi numai cand auzeau pomenindu-se numele acestor diavoli Razboiul vanatorilor urmeaza, insa biruinta nu mai poate fi indoielnica
Astfel a vorbit mai in varsta dintre noi si, dupa ce a ascultat o istorisire de vanatoare, a spus si el una. Si de-abia intr-un tarziu neam despartit, cand catunul dintre suhle dormea tacut, cu luminile stanse. Ninsoarea statuse. Vazduhul se inaltase iar pana la stele. Si imparatia salbaticiunilor era plina de frica si de tacere.
Intr-adevar, batrana si cei cinci lupani erau in palatul lor, in rapa la Cucoara. Rafaila padurarul impresurase in zori locurile si gasise urmele intrate. Armata de haitasi zgribuliti trecu pe poteci, in mare liniste; si vanatorii iesira in poiana, unde asteptau saniile. Era de fata si intunecosul Toader Ichim, cu pielea lupului. Isi daduse caciula pe ceafa si privea cu fudulie in juru-i, - pe cand Hulub, langa el, ca un adevarat erou, era modest, nepasator si trist. Cum en randuiala lucrurilor, bacsisul il primi sateanul; si cand porniram sa impanam tiitorile rapelor de la Cucoara, pali cu biciul peste ochii cei blanzi si mari ai lui Hulub.
Omatul era nou si curat pretutindeni si tufisurile inflorisera fantastic. Rapele cele pietroase, adanci si intortochiate, deodata tresarira din farmecul lor alb, cand chiuiturile gonasilor sunara departe, la gura paraielor. Si lupii, la cel dintai semnal, iesira din palatul lor si aparura in singuratate, cu urechile ciulite, intreband vantul cu narile. Lupoaica cea batrana scheuna usor, cascand si aratand o gura neagra cu dinti grozavi. Apoi porni impotriva vantului, cu puii dupa ea. Chiotele si haulirile se intarira; deci dusmanii erau aici. Se opri iar, - si sorbi pe adierea subtire a vantului emanatii cunoscute. Se intoarsera scurt in loc si pornira in directie contrara. Trecura din parau in parau si din rapa in rapa, tarandusi cozile lungi pe neaua proaspata; cand o bataie de pusca suna inainte si ecourile codrului o prelungira ca pe-un tunet. Lupii se oprira: saici erau dusmani, si inca dintre cei mai rai. Al doilea tunet prelung fu semnalul despartirii. Lupanii se imprastiara in laturi, lupoaica porni fara graba inainte. Alte pocnete sunau la dreapta si la stanga. Batrana facu inapoi in salturi mari. Dar la marginea
36 celei dintai poieni aparura haitasii, cu ciomegele, tipand si raspunzand cu chiote detunaturilor de pusti. - Lupu, maai! clocoti poiana si ciomegele se inaltara. Inapoi! alta scapare nu este. Si chiotele din urma slabira. Inapoi, unde se auzeau din cand in cand pocnetele sunt tot dusmani.
Batrana-i cunoaste. Se opreste brusc intr-o spinarie deasa ca peria. La douazeci de pasi inaintea ei, la marginea unei poteci, ceva a sticlit si s-a miscat abia, stricand neclintirea si armonia albului. Salbaticiunea priveste tinta si deosebeste langa un fag un profil tanar de vanator. A simtit-o fara indoiala. - Inapoi! Nici inapoi, nici pe de laturi nu mai este loc de trecere, - caci se dezlantuie pretutindeni urletele dusmanilor si iesirile rapelor sunt inchise.
Batrana se intoarce gafaind cu disperare si cu limba lunga. Trebuie sa ocoleasca profilul cel tanar de langa fag. Pusca detuna, rupe si darama insailarile de omat si halicele paraie in tufari.
A scapat. Intrun avant infricosat se zvarle la dreapta vanatorului celui tanar. Acoloi liniste si neclintire. Dar acolo astepta, tapan ca si trunchiul cel cafeniu de paduret, cel mai in varsta si mai vanator dintre noi. Cand batrana ii vazu miscarea, era prea tarziu. Cazu fulgerata la cinci pasi, - se zvarcoli o clipa si ramase stramba si teapana, cazuta peo coasta, cu botul deschis si cu limba sangerata in omatul nevinovat. Haitasii sosira asudati, - si doi dintre ei o tarara langa lupani, langa vulpi si iepuri, intre vanatorii forfotitori si galagiosi.
- Soarta noastra ne-a hotarat din veci aceasta intalnire, zise prietinul nostru cu oarecare melancolie; si trecu spre poiana de la Schit, unde cornul suna chemare la focurile pranzului si amiezii.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.