Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Tara de dincolo de negura - Oameni din balti, langa Ostrovul lui Caliniuc de Mihail SADOVEANU




Ma aflam, in cele dintai zile de martie, in stufurile si baltile de pe ostrovul Dranova.
Venisem la gaste salbatice si aveam tovarasi doi pescari, unul tanar si unul batran, priceputi si intr-ale vanatoarei. Inaintasem pana la Marea, la Ciotic si la Olinca, asezari singuratice si sarace; apoi intrasem iar in stufuri si facusem popas si salas pe-un grind, la malul unei garle, intr-o cocioaba pescareasca pustie. Locului ii zicea Caraghiol si adapostul era al unui oarecare
Timofti. Procor, pescarul cel batran, stia ceva despre dansul si pusese stapanire pe coliba lui cu oarecare mirare.
43
- Noi am crezut, zise el, ca avem sa-l gasim aicea pe Mocan.
- Care Mocan?
- Timofti. Are niste oi pe-un grind, langa Mare. S-a asezat aicea de multa vreme si-i merge bine. Umbla si-n balti, ca si noi. E si vanator. Om cam rau.
- Cine?
- Timofti Mocanu. Cu dansul nu te poti pune. Are totdeauna la el baltag si pusca. Asa ca noi traim bine cu dansul. Am crezut sal gasim aici. Vine la peste, impusca gaste si leafuma.
La inceput, cand a sosit aici la noi, ne-am sfadit putintel. Era un venetic si ne uitam la dansul intr-o parte. Dar el striga ca nu se teme de lipoveni, ca are feciori la oi si cani de la munte. A omorat si urs.
- Cine?
- Timofti. Acolo la munte, de unde a venit el, sunt ursi, si el s-a luptat cu dansii. Pe urma am vazut ca-i om de treaba, macar cai rau. Ne-mpacam. In balti este loc pentru lume multa.
Procor batranul vorbea despre Timofti varandu-si din cand in cand degetele-i negre si carligate in parui-i stufos; iar Vasia scotea de dupa soba de ciamur un ceaun, o tingire afumata de tinichea, niste linguri de lemn si doua treucuti de salcie. Ca si cum zestrea aceasta a cocioabei ar fi fost a lui, o incarca pe brate, ne privi cu zambetui tanar si cu ochii lui albastri si buni, si iesi ca s-o spele la garla.
Afara de cateva rogojini asternute pe laitile inguste cu maldari de papura si tipirig drept capatai, nu se mai gasea nimic in incaperea joasa. Paretii cu lipitura crapata si coscova erau nevaruiti. Acoperisul de stuf, legat de capriori strambi, era asezat de-a dreptul peste noi si mirosea a fum s-a umezeala. Era ceva asa de primitiv si de salbatic, intre stufuri si balti nemarginite, in locuri asa de departate, unde razbisem pe cai de apa si de uscat asa de intortocheate, incat ma inturnai spre Procor miscat, ca inspre un stramos sosit din veacuri, si simteam in mine o bucurie adevarata ca nu mai sunt intre oamenii vremii mele.


- Mos Procor, mi se pare ca mai avem provizii. Putem sa stam aicea mai multe zile.
- Da, raspunse cu indoiala batranul. La nevoie, daca ne mai trebuie ceva, putem trimete pe Vasia la Buhaz. El poate s-aduca si rachiu, fara sa-l beie. Vasia e baiet bland si cu frica lui Dumnezeu. Nu-i tare destept si nu graieste bine romaneste, dar altfel e cu credinta si voinic cat un bivol. Si-i mai harnic decat o femeie. Muierile ca muierile se mai gandesc si la alte prostii; dar Vasia nu se gandeste decat la datoria lui.
Nepotul isi vara pe usa obrazul pe care nasteau tuleie balai. Imi zambi, aratandu-mi din ochi lucrurile siroind de apa, pe care le purta de o parte si de alta, cu bratele arcuite. Se pleca adanc la usa, ca sa nu se paleasca de pragul de sus. Lepada ce-avea in mani pe rogojina unei laiti si-si suci trupul mare spre batran. Il intreba ceva ruseste.
- Da, da, ii raspunse mos Procor. El stie ca trebuie sa faca foc, da ntai ma-ntreaba pe mine
Vasia ma privi razand si iesi bocanind din cizme, ca s-aduca trestie pentru foc.
- Acuma mergem si caram aici lucrurile noastre, din lotca, adaogi mos Procor. Frigem un crap si mestecam o mamaliga. Si mai caut o leaca de papura pentru laita dumitale, ca sa fie mai moale subt cerga
Scund si uscat si usor incovoiat din sele, batranul se strecura sprinten dupa Vasia.
Nepotul era un urias pe langa el, totusi parea ca nu se misca si nu se poarta decat dupa semnele si dupa vrajile batranului. Afara, de langa lotca, glasul lui mos Procor, subtire si staruitor, umbla ca ceva viu dupa flacau, care asculta cate-un rastimp neclintit, apoi iar se cumpanea spre lucrul lui, sfarmand pale de trestie, cu lovituri naprasnice.
Lumina soarelui de martie umplea vazduhul. Priveam de pe grind stuhuri si balti fara de margine si fara de tarm, cat cuprindeau ochii in toate partile zarii. In dupa amiaza aceea, cea dintai calda, cazuse si vantul in balti si stapanea din cer o liniste de pustie. Se auzea numai
44 foarte slab, cu un fior, din ceata rasaritului, zvonul Marii.
Era un ceas de pace si pentru noroadele baltii. Pe grinduri si garle, gastele fara de numar se hodineau. Nu taiau arcul meu de albastru nici rate, nici nagati, nici cormorani, nici lopatari. Ostroavele si plaviile stateau pline de neamurile de zburatoare straine sosite de curand; insa era un ceas al neclintirii, cand totul astepta parca un eveniment insemnat.
Cel dintai ceas de liniste deplina, in cea dintai zi a soarelui. Simtii in preajma mea pulsatia vietii profunde. Se incalzeau apele pana la malul cel negru, si tresareau in fund semintele plantelor. Coloniile de buruieni marunte se miscau la marginea stuhului. Si printre lintite si liane vechi foiau broastele testoase. Pluteau si se miscau fara incetare cap langa cap si test langa test, intre putreziciunile si reziduurile baltii umflate si inspumate de ape proaspete si soare nou. M-am retras spre casa, ca din fata unei armii infricosate; s-am inchis ochii ca salung vedenia apocaliptica. Am ramas asa singur in soare si-n tacere, pana ce deodata, intracea clipa, ca si cum ar fi vibrat in vesnicie un semn, izbucni balta formidabil. Racnetul broastelor. Se desteptau intr-o scanteiere de secunda, amenintand cerul. Si-si prelungira chemarea fara sfasit in toate vanturile, crescand necontenit, suprapunandu-se si umpland golurile de deasupra si din laturi.
Tresarii. Glasul omului se auzea totusi deslusit langa mine, din prag:
- Poftiti, domnia-voastra. Mamaliga-i gata si pestele fript.
Ma trezii si ma intorsei de departe langa tovarasii mei.
Mamaliga era rasturnata pe un stergar de canepa, in vatra. Crapii, mai mult parpaliti, asteptau in treucutele de salcie, inecati in salamura. Foamea si truda singure dadeau pret acestei cine, la care luam parte slujindu-ma de degete si stand intr-un genunchi. Rachiul din sticla verde era destul de bun si imi dadui sama ca si paharul de multe ori e un obiect de prisos. Numai dupa ce ispraviram mancarea, ma gandii ca tovarasia noastra are, cel putin pentru baut apa, mijloace pe care celalti oameni nu le cunosc. Vasia slobozi din lotca, in ochiul limpede al blatii, un ulcior astupat cu pluta, ingreuiat cu bolovan. Cand vasul ajunse in locul racoros si curat, flacaul trase sfoara plutei si dadu drumul apei. Apoi, aducand la suprafata cu grija, ulciorul, veni si mi-l infatisa intai mie.
Soarele asfinti in nouri neclintiti si amurgul cazu curand, rece si umed. Statui singur pe grind, privind, pana ce se intuneca deplin, pasajele marete ale galitelor si ratelor. Cerul era plin de convoiurile lor aeriene si de freamatul chemarilor lor. Se amestecara cu intunericul; se linistira. Scosei cartusele din arma si trecui spre cocioaba cu singurul geam luminat de focul din launtru. Inainte de a intra, cautai sa deslusesc zvonul de peste zi al broastelor. Nu se mai auzea nimic. Milioanele de ochi bulbucati priveau stelele in tacere.
Mos Procor dormita langa vatra, rumenit de pojarul trestiilor. Vasia insira in preajma straie si panzeturi umede si din cand in cand rupea din maldarul de langa el si hranea valvataile. Ma trasei in umbra, pe laita mea, fara dorinta, fara ganduri, fara somn, si-i priveam ca-ntr-o mare departare. Intr-un timp imi parea ca mosneagul doarme; dar il vazui deodata rasarind din locul lui, cu urechea atenta.
- Ce este, Vasia? intreba el, ruseste. Flacaul intoarse nasul spre usa.
Deosebisem si eu o bataie, adanca, in doaga unei luntri. Fara sa se grabeasca, Vasia se inalta greoi din locul lui. Cand puse mana pe clampa de lemn, un mormait intaratat patrunse din tacerea deafara.
- Cine-i? intrebai eu cu neliniste.
Usa se deschise si-n lucirea focului aparu un om scurt si spatos, cu privirea neagra.
Obrazu-i era ras, cu mustata tufoasa si rotunzita. Se uita la noi neclintit si neprietinos. In mana stanga tinea o pusca cu doua tevi. Cu dreapta stapanea de zgarda canele, care inca maraia.
Vasia se dadu la o parte. Mosneagul zise inturnandu-se spre mine:
- Domnu Timofti
Intelesei ca am de-a face cu stapanul locului.
45
Mocanul arunca spre coltul meu o privire. Ma descoperi. Ingana spre cane o porunca scurta. Zavodul tacu si batu din coada. Era un animal mare si frumos, cu pieptul alb si cu spinarea cenusie. - Fara sa-si lase arma, domnul Timofti pasi spre mine si-mi intinse mana, mut. Raspunsei salutului sau. Atat mos Procor, cat si Vasia pareau ca nu se sinchisesc de aceasta sosire neasteptata. Batranul isi intoarse ochii spre foc; flacaul veni iar langa maldarul de trestii. Totusi, in felul cum se petreceau lucrurile, nu gaseam nimic straniu. Cu tot intunericul pe care-l avea subt frunte, omul sosit nu parea dusmanos. N-avea insa nici o curiozitate si nu se simtea jignit ca iam luat in stapanire salasul. Se aseza pe laita de langa vatra. Ii urmaream atent miscarile si-i cercetam imbracamintea. Purta nadragi albi de aba, scurta de suman cu guler de berbec si caciula cu fundul turtit.


- Dumneata umbli imbracat ca la noi, la munte, ii zisei eu zambind.
Cuvantul meu - vedeam bine - ii facu placere.
- Baiete, grai el gros catra Vasia, sa curati frumos toate lucrurile pe care le-ai luat de dupa soba si sa le pui la locul lor.
- Mai stam si mane aici, interveni cu liniste mos Procor.
- Bine incuviinta Mocanul. Apoi intoarse ochii spre mine: Dumneata esti de pe la noi?
Ii raspunsei cu prietinie si el ma asculta in tacere, cu privirile atintite intr-un colt al cocioabei.
- Eu is de mult venit pe-aici, incepu el a vorbi dupa aceea; sinapoi cred ca nu m-oi mai intoarce. M-am deprins cu balta si cu Marea. Si am aici dusmani cu care ma lupt. Am iesit la inserat cu pusca si, ca intotdeauna, m-am uitat intr-acoace de pe grindul celalalt, unde tin oile.
Am acolo un loc, langa o salcie, de unde se vede fereastra casutei acesteia; s-am zarit lumina.
Ai venit si dumneata in balti, - dar dumneata, stiu eu, cauti alte vanaturi. Eu nu urmaresc decat unul si pentru acela nu cunosc hodina.
- Domnu Timofti cauta numai lupii, imi lamuri cu gravitate mos Procor; si Vasia rase cu multa placere catra foc, clatinand din cap.
Mocanul aproba in tacere, c-un semn, explicatia batranului.
- Dumneata nu urmaresti decat lupii? Mi se pare curios. Sunt asa de multi lupi in stuhuri?
- Sunt multi.
- Sunt foarte multi se amesteca mos Procor; si strica tare oile.
- Multi! multi! zise cu admiratie Vasia, fara sa ne priveasca, si zambindu-si singur.
- Si-i gasesti?
- Ii gasesc. In asta sara am iesit catra plavia lui Caliniuc. Miau adus flacaii mei de la oi raspuns ca acolo si-au facut vatra doua lupoaice s-au fatat catei. Ele poate-or scapa si mi-or ramanea pe altadata; dar cateii lor nu scapa. Am randuit sa aprinda stuhul. Dumneata sa nu te miri, domnule, ca sunt un om indaratnic. Cu alte lighioi eu n-am nimica. Dar cu lupu nu mampac pana ce-oi pune fata la pamant. Nu atata pentru ca-i hot si-mi strica averea. Avem arme si dulai si ne putem apara destul. Dar am patit chiar acolo, la plavia aceea, o intamplare pe care dumneata n-ai s-o crezi. Deaceeai si zice locului aceluia Plavia lui Caliniuc.
- A fost acolo o intamplare mare intari mos Procor.
Vasia se misca in locul lui si se aseza mai bine. Se vedea ca asteapta cu bucurie istorisirea Mocanului.
- Ti s-a intamplat dumnitale ceva acolo?
- Mi s-a intamplat. Aveam, acu unsprezece ani, langa mine, un om de credinta, cazac de neam, - Caliniuc, despre care-i vorba. Vanator bun: de la pusca lui nu scapa nimic. Il placea vanatul; dar mai tare rachiul. Si el stia sa cheme lupii, urland intr-o oala. Asa, dupa multe intamplari si vanatori, eram ca fratii de prietini, si el din slujba mea nu s-ar fi dezlipit, sa-l tai. Zice el in iarna aceea: Au venit porci in balta la noi; dar lupi au venit si mai multi, in
46 preajma porcilor. Hai sa mergem. - Bine, ne ducem. Era vreme moale si omat putin. - Aicea, la noi, creste smochin salbatic si iernile-s domoale. - Cautam si gasim urme de mistret si de lup. Alegem panda buna. El isi face loc intr-o salcie batrana; eu ma sui pe-un stog de fan si ma cuibaresc bine: si-n blana si fan, atipesc. - Aud pe Caliniuc urland in oala si ma trezesc. -
Caliniuc rade singur, si urla iar, pana ce-i raspund lupii. - Caliniuc, cuget eu, si-a baut garafa de rachiu si are coraj. Mai bine astepta sa vie mistretii. - Aud lupi raspunzand; si ma bucur.
Caliniuc ii urla iar. Ei raspund mai aproape si simtesc ca-s multi in preajma si am asa o neliniste. Si cand vin pe plavie intre salcii, in luciul lunii, nu-s zece, nu-s douazeci. Is mai multi, si parul din cap mi se face ca ariciul si-mi salta caciula. Caliniuc trage; trag si eu.
Dihaniile urla si schiauna si se inmultesc. Se invalmasesc si rup pe cei cazuti. Se aduna subt salcie; vin imprejurul stogului. Zgreaptana cu ghiarele si tipa de suparare. Degeaba tragem si fara folos. Avem sa ispravim incarcaturile si ramanem fara aparare. - Nu mai trage, Caliniuc! strig eu. Cazacul trage si rade. Mie nu-mi place rasul lui. S-asa jucau in luna dihaniile de la stog la salcie, ca niste demoni. - Cand a cazut Caliniuc din salcie, i-am inteles ticalosia si pacatul. Nici n-am avut cand clipi. S-a invalmasit un ghem, negru, pe omat, - si cand s-a desfacut, Caliniuc nu mai era. Se afla in toti lupii care tupaiau, si nu mai era nicaeri. Eu nu-s om fricos, dar atunci m-a cuprins groaza de moarte. Iar dupa ce l-au mancat pe cazac, dihaniile s-au asezat cu cozilen pamant s-au prins a urla catra mine; urlau si radeau ca si
Caliniuc. Pot sa spun c-am inebunit pana ce s-a aratat ziua. Si de-atuncea sunt eu prigonitor de lupi. Am spus istoria asta unui alt boier care a venit aici, in balti, de prin partile dumneavoastra, si nu m-a crezut. Nici dumneata nu ma crezi, dar eu spun ce s-a intamplat
Mocanul avu un ras rautacios si scurt si dintii ii sclipira in bataia focului. Aveam in mine mai mult un fel de nedumerire. Poate gazda noastra era cu mintea cam ratacita. Cei doi lipoveni il priveau gravi si seriosi.
- I-au ramas numai ciubotele, vorbi mos Procor.
- Da, s-au gasit numai ciubotele, incuviinta Mocanul, ca si cum ar fi fost vorba despre altceva.
Lui Vasia amanuntul i se paru comic. Rase o clipa spre mine; apoi se-ntoarse razand spre foc.
Cautai cateva cuvinte, care sa dovedeasca Mocanului ca povestile se spun ca sa fie crezute. Apoi ii laudai canele. El paru nesimtitor. Isi ridica pusca, ingana un cuvant de porunca zavodului si se indrepta spre usa. Se opri o clipa, sucindu-se spre mine:
- Eu am placere ca v-ati oprit aicea, pe grindul meu Va poftesc, domnule, buna sara
Iesi, si peste putin auzii iar sunetul adanc al vaslei in doaga luntrii.
Mos Procor astepta o vreme cu urechea atintita: Apoi ofta:
Timofti, Mocanu-i om tare s-a dracului imi zise el, scuturandu-si pletele incalcite.
Si-ndata incepu a-si aduce aminte de alte istorii ciudate si grozave care se petrec in balti, fara sa se mire nimeni, iar oamenii care vin de pe taramul celalalt nu le pot crede.
Dupa ce tacu el, si Vasia adormi cu pletele-i de canepa in spuza, ma strecurai afara pe grind, ca sa vad balta subt stele. In juru-mi era liniste; insa departe, spre miazazi, ardeau stufuri, ca-ntr-un rasarit de luna.
Urlete pierdute si tremurate adiau dintr-acolo, si intelesei neagra indaratnicie a
Mocanului. Cand palea incendiul si se stangeau sunetele acelea sfredelitoare si poate inchipuite, ramanea stapanind din rasarit zvonul fara de istov al Marii.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.