Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Tara de dincolo de negura - In singuratatile Raraului a cantat cucosul salbatic de Mihail SADOVEANU




Prietinul meu ma intampina zambind in prag si ma pofti in odaie. Fereastra era deschisa spre gradina, unde se vedeau, in soarele de april, cei dintai ciresi infloriti.
- Nu-s asa de bolnav cum vei fi crezut, imi zise el, privinduma cu ochi imbatraniti de insomnie. M-am rasucit insa toata noaptea in asternut, ca pe-un gratar, cu putina febra si cu dureri la incheieturi. Vorbind ca un vanator, as zice: ma dor picioarele cu care am cutreierat padurile si bratele care au purtat arma. S-apropie ceasul - pe care nu pot spune ca-l astept fara intristare.
- Prietine, i-am raspuns, sa nu vorbim despre dusmana oamenilor intr-o zi asa de frumoasa.
- Nu vorbesc de moarte, imi replica el, asezandu-se cu luare-aminte in fotoliul din preajma ferestrei. Ma gandesc prea putin la ea si stiu ca are sa ma surprinda, pentru ca omul cauta inselari si-si face iluzii chiar si-n acest domeniu. Pe langa asta, am credinta ca va veni vanatoreste si voi trece dintr-odata spre frunzele putrede ale vailor si spre apele cerului.
Gandul meu e mult mai aproape, mai omenesc si mai meschin. Ma gandesc la ceasul cand nam sa-mi mai pot satisface singura pasiune care mi-a mai ramas. Cu anii, se-ntelege, am devenit din ce in ce mai vanator. Si daca inima nu-mi va mai bate nici pentru asta, atunci s-a sfarsit. Ce rost mai are staruinta mea in aceasta ipostaza a existentii?
Adusei in intampinarea tanguirii lui cateva vorbe nehotarate si banale. El se aseza mai bine in jalt si rase cu usoara rautate.
- Dumneata vrai sa ma mangai? Iti multamesc; si-n schimb te asigur ca nici dumneata nu vei scapa de aceasta catastrofa inevitabila. Intr-o noapte, stand cu ochii deschisi in intuneric, ai sa asculti cum iti scartie si-ti tipa incheieturile dureroase. Daca vei fi singur pe lume, ca mine, n-ai s-astepti pe nimeni care sa vie cu pasi usori, sati puie mana pe frunte. Din trecutul negru care doarme in tine, vor incepe sa urce aburii otraviti ai amintirii. Se vor preface-n femei pe care le-ai iubit si-n intamplari care acuma au semnificatii extraordinare.


Umbrele iubirii te vor fixa cu ochi de dincolo de moarte. Intamplarile vor grabi o clipa accentele sarmanei inimi. Vei fi singur, cu fantomele, si vei intelege ca ai intrat in epoca renuntarilor. De aceea astazi ma gasesti mai mult mahnit decat bolnav si destul de dispus sa-ti fac o destainuire pe care inca na auzito urechea unui vanator. De altminteri imprejurarea de careti vorbesc n-am impartasit-o nici profanilor. Cand - rareori - imi aparea in constiinta, ma grabeam s-o cufund la locul ei in intuneric, c-un fel de sentiment de rusine fata de cei care-ar fi putut s-o descopere.
E o intamplare destul de veche si de romantica. Si se pare ca trebuie sa ti-o spun, - ca sa-mi supravietuiasca. Ma hotarasem intro primavara, cand inmuguresc padurile, sa fac un drum greu la munte, spre a-mi spori trofeiele de vanatoare c-un cucos salbatic. Ai impuscat vreodata cucos salbatic?
- Nu - am marturisit eu, cu oarecare stanjenire.
- Inteleg ca-ti vine greu sa marturisesti. Un vanator socoate ca are datoria sa se puie in
57 raporturi de superioritate cu toate lighioanele pamantului si pe urma sa se laude cum le-a distrus. Eu am facut expeditia clasica spre cucosii salbatici si uneori am povestit, cui voia sa ma asculte, cum se pusca asemenea dihanii; - dar intamplarea reala, numai dumneata ai s-o asculti. De altminteri nu-i cine stie ce deosebit; nu cuprinde nimic extraordinar si dramatic; asta-noapte insa am vazut-o din nou si mi-a batut inima violent, ca tesla unui dulgher tainic.
Mi-am gasit prin urmare un tovaras vrednic s-am plecat, bine incredintat ca ma voi intoarce c-un cucos de munte. Un cucos salbatic e o pasere rara; e cea mai frumoasa si mai mare pasere a continentului nostru; este, pentru un vanator, o glorie care se rasfrange asupra intregii vieti.
Asa imi vorbea si-mi argumenta tovarasul cu care intrasem in valea Bistritei.
Tovarasul meu era un om tacticos si cu principii. Era un straim, de neam nehotarat, un anume
Iohan Cart, förster cu diploma de la Viena. Venise in tara la noi din tinereta, adus de unul din
Ghiculesti, ca sa-i organizeze o fazanarie s-un parc de cerbi si ca sa-i conduca europeneste si vanatoreste padurile. Boierul saracise si-si vanduse mosiile, cum a fost randuiala lucrurilor in tara asta; Iohan Cart insa nu s-a mai intors de unde venise. Si-a gasit slujba la alti boieri si la alte paduri si nu cunostea tara in care ar fi putut fi mai fericit.
- Eu am umblat mult prin lume, imi zicea el pe cand porneam in susul Bistritei, de la
Brosteni, dar tinuturi asa de bogate in vanaturi ca aici, la poalele muntilor, n-am prea intalnit.
Si, vazand ca se aduce de la podgorii un vin asa de minunat si ieftin, m-am hotarat sa fac popas; caci la vreme de batraneta nu este alta doctorie mai buna decat vinul
Era imbracat cu straie verzi tiroleze. Bocanci grei si coltuni de lana pana la genunchi.
In cap, palarioara cu pana de sitar. Mustatile, bine rasucite si intarite cu cosmetic si barba-n cotlete, ingrijit taiate si frumos rotunjite. Nasul, destul de gros si de ruman, indulcea intrucatva privirea-i cam fudula si semeata. Avea toata infatisarea unui neamt din Austria; cu toate acestea, el arata intre neamurile lui cand lesi din Cracovia, cand rusi din Kiev; cand olandezi, cand elvetieni. De cand se insurase, dupa randuiala ortodoxa, c-o taranca de la
Plotun, isi zicea Ion Cart, si-i placea sa pomeneasca de neamurile nevestei. La urma urmei, eu is moldovan, incheia el razand, pentru ca-mi place vinul de Cotnari s-am sa fiu ingropat in tintirimul de la biserica unde m-am cununat.
- Iar cat priveste, domnule, despre cucosi, apoi sa-ti spun, ca eu is tata lor. Vezi dumneata pusca pe care o am in spate? Asta-i o pusca pe care o port eu de multa vreme s-o am cadou de la Ghica batranul, - de la cuconu Scarlat, care mi-a pus-o in mana dupa cea impuscat cu ea cel dintai fazan in padurile sale. Apoi eu, la vremea asta, cand inmuguresc la poale gradinile, ma sui la munte si impusc cu dansa un cucos salbatic. Il impaiez frumos si-l vand scump la un ciocoi, ca sa aiba cu ce se lauda. Dumneata insa nu esti ciocoi; esti boier; de-aceia mergi cu mine sus.
- Ba drept sa-ti spun, mestere Cart, - ii raspund eu; cu asemenea vanatoare inca nu ma pot lauda.
- Nu-i nimic, cucoane; ai sa te lauzi de-acu nainte. Numai sasculti de toate invataturile mele. C-asa asculta vanator de la vanator. Eu iti spun dumitale, si mie mi-au spus altii. Pe langa asta, eu am vanat cucosi salbatici si-n alte parti de lume. Intai si intai am cunoscut asemenea pasere frumoasa cand am fost la Caucaz, in tineretele mele. Sa nu te miri dumneata, caci eu am colindat lumea in lung si in lat. Acolo, de la niste ofiteri muscali, am invatat mestesugul cum trebuie sa te apropii de cucosii salbatici. Paserea asta, cand sta linistita pe creanga ei sus, in singuratate, are o simtire asa de mare si e atata de sparioasa, incat, numai clipirea unei miscari daca-i fulgera, - intinde gatul si aripile si se mistuie in adancurile prapastiilor. Trebuie sa te duci impotriva ei in vreme anumita, bunaoara cum ne ducem noi acuma, si s-o pandesti in amurg, ori in zori de ziua. Si cand ai auzit-o chemand si cantand, - daca nu esti departe, te-ndrepti inspre ea. Cand si-a contenit strigatul, te opresti, - sincremenesti asa ca o stana de piatra. Cand tipa din nou, iar teapropii. Pentru ca paserea asta,
58 cand tipa, - bate din aripi, intinde gatul, inchide ochii si-si astupa capacele urechilor, si urla asupra departarilor, chemand gainile, incat nu mai simte nimic altceva cele cateva clipe.
Atunci te poti apropia spre dansa. Asa poti ajunge pana-n preajma ei; si cand urla iar in varful pinului, fiind sub dansa, o impusti cu usurinta. Dar sa n-apuce a-i veni gainile, - caci dacau venit, ele-l priveghiaza si-l pazesc de dusman. Pe salbaticii acestia ii prinzi iarasi lesne, cucoane, cand se intalnesc doi si incep o batalie cumplita - iar muierustile privesc de sus, din galerie cotcodacind cu uimire si placere


Vorbind asa, mergeam calari pe malul Bistritei si munteanul, stapanul calutilor, sadea inainte pe potica, cu toporul pe bratul stang. Apa raului venea in puhoi, pentru ca in rapele muntilor batuse multe zile in sir soarele celor dintai saptamani de primavara si ultimele omaturi coborau treptele de ponoara, forfotind si spumand.
La o cotitura ne aparu inainte o pluta de catarguri mari. Venea cu iuteala pe spinarea nahlapilor s-o pareche de carmaci si alta de dalcausi o purtau incordandu-se naprasnic si cumpanind-o pe sfor.
- Aistia-s niste nebuni de la Dorna ne zise stapanul cailor, intorcandu-se spre noi.
Acu in puhoi, duc ei brazii cei batrani cu mare primejdie. Fug ca trinu. Intr-o zi fac drumul pana la Piatra
Muntenii au trecut mareti pe talazurile spumoase. O clipa au intors spre noi obrazurile si ne-au dat, cu glas, bun-intalnis. Indata au trecut spre alt cot al raului. Si, dintre ei, de pe vatra de brazde, se inalta intre tarmuri fumul focului lor.
Aparitia aceasta mi-a miscat sufletul ca un element insusi al naturii; s-am simtit in mine, cu bucurie nalta, puterea tineretii. Mireazma noua a pamantului s-a brazilor imi umplea pieptul. Sin cateva locuri m-am oprit s-am descalecat, ca sa culeg flori albastre de liliac de munte. Imbatat de inceputul de primavara, am suit pe Rarau, la locurile de panda. Am razbatut prin paraie umflate, am suit poteci intortochiate, - s-am poposit in sfarsit, pe-o vreme blanda de inserat, la o coliba mare de cetina. Acolo domnul Ion Cart si badea Onofrei munteanul au alcatuit un foc grozav si s-au pus sa coaca bulzi de mamaliga cu branza. Eram pe-o culme, deasupra padurilor; si din hamacul meu, batut de dogoarea flacarilor, priveam cerul spuzit de stele si cercam sa deslusesc glasurile singuratatilor. Dar caii erau aproape, rontaind; tovarasii mei schimbau necontenit cuvinte, si-n foc paraiau cetinile si rasina. Simteam numai in juru-mi imensitatea muntelui si a codrilor subt cer si subt stele, - si-nchideam pe jumatate ochii, fericit ca de ceva ce era numai al meu.
- Cucoane, imi sopti försterul la ureche; a rasarit luna: deacu trebuie sa mergem la locul pe care-l stiu eu.
Am tresarit din somnu-mi scurt s-am fost in picioare, cu mana pe arma. Din rasarit nastea un sfert de luna in neguri. Caii se linistisera si munteanul dormea in cojoc langa focul potolit. Pasind in urma lui Iohan Cart, padurea mi se parea alta, tacuta si asteptand ivirea zorilor. Tacuta si incarcata de o taina grea. Abia intr-un tarziu, cand ne-am oprit, am inteles ca taina aceea grea era singuratatea neclintita si pustie. Inima incepu a-mi bate intr-un chip deosebit cand in juru-mi se intinse o impietrire asa de mare, incat auzul meu ascutit putea percepe in rape foarte departate zvoana paraielor primaverii.
Stateam razimat de-un molid la o margine de poiana. Tovarasul meu ramasese in alta margine. Si cerul deasupra incepea sa paleasca. Avea coloarea florilor de zlat, pe care le culesesem in ajun. In vai erau neguri slab luminate de luna. Prin umbra aceea care vestea zorile, zaream la douazeci de pasi de mine o tisa batrana, cu varful crescut stramb. Si pe cand o priveam asteptand sosirea salbaticiunilor, auzii in mari departari, catra zvoana paraielor, o izbucnire stranie, un fel de hohot al singuratatilor. M-am infiorat. Am auzit iar chemarea, ca un muget stans al padurilor s-al muntelui. Pe urma au apasat asupra-mi tacerea si neclintirea.
Si, dintr-odata, sosirea cea neasteptata s-a produs. Un falfait mare si greu s-a lasat din cer - s-o pasere, care mi s-a parut enorma, a acoperit varful cel stramb al tisei. Era uriasa si
59 nedeslusita, si inima-mi porni in piept cu spaima. Stiam insa ca trebuie sa fie cucosul de munte, pentru care venisem, si stransei convulsiv pusca, asteptand neclintit. Mi s-a parut c-am asteptat mult, dar n-am asteptat decat o clipa. Paserea s-a miscat pe craca stramba; s-a cumpanit inchinandu-se catra luna si catra neguri; a crescut deodata umflandu-si penele sintinzand in laturi aripele; s-un sunet teribil izbucni, ceva cavernos, sinistru si pasionat.
Sentimentul care a tresarit in mine a fost amestecat cu frica si admiratie, - ca intaia oara in copilarie cand am auzit tunetul. Si-ndata dupa racnetul prim, chemarea paserii se prelungi in tresariri uscate, ascutite si comice, pana ce unda cea puternica si victorioasa se trezi si bubui iar peste codri si singuratati.
Ramasesem inlemnit. Si nici astazi nu inteleg de ce am avut incredintarea imediata si intreaga ca in urechi imi sunase chemarea primaverii, salbatica, patimasa si nebiruita.
Cutremurul fiintii mele a fost asa de aspru, incat am pierdut atingerea cu realitatea. Pusca mia ramas uitata in mana. Cateva clipe inca si peste chemarea stansa aici insa sunand inca in ponoare, a plutit zborul gainilor salbatice. S-au lasat la poalele tisei, subt domnul lor, tacute si fulgerate de dragoste. Se revarsa de ziua si cele dintai luciri ale zorilor bateau sus in paserea maiastra care-si rotea coada si-si umfla in coroana penele capului. Puteam sa trag s-asupra ei s-asupra soatelor sosite subt ea; si n-am tras. Am facut o miscare, s-au plecat intr-o clipa in cer ori in singuratatile Raraului. Am ramas iar in tacere si auzeam numai puhoaiele primaverii in prapastii departate.
Mi-a fost foarte rusine de tovarasii mei, - desi incercam sa ma mangai cu felurite explicatii. S-aceasta infrangere vanatoreasca n-am marturisit-o nimanui pana astazi.
Dumneata o auzi intai, pentru ca eu am trait-o a doua oara asta-noapte, intr-un ceas de suferinta, cand s-au trezit in mine fantome ale trecutului.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.