Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Tara de dincolo de negura - Tom a fost odata tanar, ca si Kiki de Mihail SADOVEANU




Pe-o dimineata de sfarsit de august, tineam un sfat deosebit de important, aflandu-ne gramaditi cu canii, cu pustile si cu tot calabalacul intr-o caruta care suia domol coasta
Popricanilor. Eram patru tovarasi si pornisem cand abia nascuse geana de ziua in rasarit. In drept cu Capu-Dealului, soarele izbucni din ceata departarilor Prutului. Scanteia roua pe ogoarele din vai sin juru-ne aburea o mireazma proaspata si curata. Nu ingaduiam acestor splendori a zilelor de vara decat o slaba luare-aminte, - caci se supunea lui cuconu Nicu
Fantazie, doctorul acelui ceas, cazul canelui meu Cezar. Cuconu Nicu asculta cu o gravitate nespusa, desi sta intr-o pozitie imposibila, cu partea cea mai grea a trupului in fan, in fundul carutei, si cu picioarele peste draghini.
- Intai si-ntai, cucoane Nicule, ii ziceam eu, - trebuie sa stii ca i-am dat catelului acasa, in familie, educatia de prepelicar ce i se cuvenea. Iar in primele zile ale sezonului, l-am scos la camp. O prepelita imi sare de la picior, dintr-o tabla de sorg. Cand a auzit focul de pusca,
Cezar a si rupt-o de fuga, - ca si cum as fi tras in el. A fugit cu urechile palalaind pana pe-un damb, cine stie unde. Acolo s-a oprit, s-a intors s-a privit in urma-i. Am strigat la el, l-am chemat, - zadarnic. Cum porneam impotriva lui, se retragea. Cu multa rabdare si blandeta abia am izbutit sa nu-l prapadesc prin ogoarele de papusoi.
- In cazuri de acestea, hotara cuconu Nicu, rabdarea si blandeta sunt cele dintai doctorii.
- Asa m-am gandit si eu, cucoane Nicule. L-am luat cu binisorul, ca sa inteleaga ca nam nimic dusmanos si nimic ascuns impotriva-i. Si dupa doua zile, il scot iar la camp. Cum trag un foc de pusca, iar fuge. Nu fuge prea departe; se opreste si-ntoarce spre mine privirile.
Intelege ca n-am vrut sa-i fac nimic, - insa il ingrozeste si-l nebuneste izbucnirea armei. In drumul spre casa, izbutesc sa-l apropii. Ii vorbesc si-l mangai, el imi raspunde cu prietinie si schiauna usor, parc-ar suspina. Ce-i de facut, cucoane Nicule?


Tovarasul meu clatina din cap, ganditor si cu spranceana incruntata. Apoi isi intoarce ochii spre Cezar, care sta intre noi si ma asculta atent: e un prepelicar cu botul fin, cu pete
64 castanii si albe.
- Acesta-i nenorocitul? intreaba cuconu Nicu.
- Acesta-i, raspund eu cu umilinta.
- Dupa cat se vede, e din neam bun.
- Da, cucoane Nicule. Se trage din niste pointeri pe care i-a adus cuconu Grigoras din strainatate, in 1889.
- Stiu, stiu, ingana cuconu Nicu, cunosc tot neamul. Din cand in cand s-alege asa cateun nemernic pe care cu greu il poti aduce la calea adevarului. Am patimit si eu cu cani de-a lui cuconu Grigoras.
- Si ce-ai facut, cucoane Nicule?
- Ce sa fac? n-am facut nimica. M-am nacajit cu ei pana ce sau dat la brazda, ori i-am lasat in plata lui Dumnezeu. Se poate, cucoane, sa nu faci mare isprava cu Cezar al dumitale.
Mai bine ti-ai cauta un brac, cuminte, ca Tom al meu. Ce slujba mi-a facut mie ista, cucoane!
Grozav cane. De cand a imbatranit, l-au umplut guta si reumatismele; nu prea aude bine; i-a slabit si mirosul, - il scot la camp mai mult de mila. Dar a fost un cane, cucoane, cu care mam putut mandri. - Tom! striga cu putere cuconu Nicu.
Tom ridica greoi din fan capu-i mare cu urechi lungi. Ne privi cu ochi tristi si fara lucire, - ochi de batran care sufere.
- Sa vedem, mai Tom, daca-ti mai aduci aminte de pe cand erai tanar, zice cu melancolie si cu glas mai scazut tovarasul nostru. Tom il priveste cu prietinie, apoi isi inchide ochii si-si pleaca botul intre labe, in fan. In privirile lui cuconu Nicu a lucit aceeasi tristeta si aceeasi oboseala. Caci nici el nu mai este tanar si l-au slabit reumatisme si pneumonii vanatoresti. Nici el nu mai aude tocmai bine. Dintii de crita de altadata au lipsuri. Frumuseta si vigoarea barbatiei au ramas un vis al anilor de demult.
- In sfarsit, ultima intamplare, incep eu iar.
- Ce intamplare? tresare nedumerit cuconu Nicu.
- Ultima intamplare cu Cezar.
- Aha! Bine, cucoane; spune-o s-o auzim si sa vedem ce este de facut.
- Ultima intamplare, urmez eu, s-a petrecut alaltaieri. Eram cu tovarasi. Cand aude
Cezar doua focuri unul dupa altul, unul ici si unul colo, o porneste la fuga, pe sleah, inapoi.
Dupa el nu ma mai pot intoarce, ca am tovarasi. Ma cuprinde s-un desgust de asemenea dihanie fara judecata, si-l las sa se duca si sa se prapadeasca. S-a dus si nu l-am mai vazut. Mam luat cu tovarasii, din ogor in ogor si de pe miriste pe miriste, - si, intr-un tarziu, cand nentoarcem la caruta, ma apuca, asa, o parere de rau ca mi-am prapadit canele. Pornim pe sleah indarat. Si ce sa vezi dumneata? La cotul drumului, in dreptul Moimestilor, din niste tufe dosite in laturea santului, numai ce vad c-apare Cezar. Salta vesel catra noi si se bucura ca nu m-a prapadit
- Hm! reflecteaza cuconu Nicu; sa vezi dumneata ca dihania are sa fuga si astazi
Langa genunchiul meu, cu capu-naltat, Cezar imi urmarea povestirea. Isi auzea din cand in cand numele si tresarea, iar coada i se misca in fan ca un sarpe.
- Ai sa fugi si astazi? il intreb eu.
El schiauna incetisor si tremura ca de frig.
- Vai de capul lui! zice cu mila cuconu Nicu, si priveste cu dispret si cu buza rasfranta spre catelandru. Dar nu-nteleg, frate, tresare el apoi indata, ce fel de caruta-i asta. Stau asa de rau, incat mi-au amortit ciolanele. Nu pot sa ma misc nici intr-un fel de atatea javre, picioare si buclucuri. Drept sa va spun, cateodata vanatoria-i meserie grea si eu am de gand sa ma las de dansa
Cum ajungem insa in deal la Popricani si coboram intr-o miriste de sora-soarelui, cum primeste in obraz soare de dimineata si miros de sulcina, cuconu Nicu incepe sa se miste cu vioiciune. Incepe sa-si aduca aminte de alte expeditii, cu zeci de ani inapoi, tot prin aceste
65 locuri; apoi, in frantuzeste, porunceste lui Tom sa vie subt tava pustii lui.
Ne insiram cu canii in miriste, inspre o padure, inspre niste papusoaie, inspre valcele traganate, si soarele vibreaza prelung in jurune. Sar prepeliti, c-un tipet usurel si tremurat, si sfaraie in linie dreapta, peste canafurile mohorului. Tovarasii mei au tras. Cezar sa zvarlit cateva copce indarat. Apoi s-a oprit s-a intors botul spre mine. Il chem. Eu, cu Cezar, ma inteleg romaneste. El asculta si vine langa genunchiul meu. Il trag usurel de ureche si incerc a dezlega judecata lui si fenomenul nou. Fara indoiala, acuma se teme sa fuga, ca sa nu ma piarda, - cum era cat pe ce sa se intample alaltaieri. Astfel si-a putut birui pentru intaia oara groaza de tunetul pustii.
- Iti era frica de pusca? il intreb eu. Trebuie sa te stapanesti.
- Cam greu schiauna el, si ma priveste tinta, cu bucurie, drept in ochi.
- Asa-i ca n-a mai fugit? imi striga din stanga mea, din miriste, cuconu Nicu. Trebuie strans tinut si pedepsit; altfel n-ai sa faci nimic cu el! Ici, Tom!


Tom umbla greoi, cu picioarele dindarat betege si reumatice. Din cand in cand se opreste si intoarce spre stapanul sau ochii tristi. Sar alte prepeliti. Tovarasii mei trag. Cezar are tresarirea obisnuita, dar se stapaneste langa piciorul meu. Si fara indoiala ca nu poate intelege nimeni ce pret are acest fapt pentru vanatorul de prepeliti, a carui arma, chiar de fabricatie englezeasca, e de importanta secundara.
- La camp, canele este totul, cucoane! imi striga cuconu Nicu, Ici, Tom! Ici!
Dar Tom a incremenit in aret, lang-o tufa, - intr-o pozitie frumoasa, cu capul sucit usor, ca de demult, in tinereta. Cuconu Nicu intoarce spre mine un obraz inflorit de admiratie:
- Strasnic cane, cucoane! Ceasornic!
A sarit prepelita; tovarasul meu a tras; apoi comanda lui Tom sa-i aduca vanatul cazut.
Dar Tom pare putintel incurcat si fiorul de tinereta, care a strabatut o clipa prin el, s-a stans.
- Sug, Tom! striga cuconu Nicu.
Batranul nu simte vanatul. Se invarte in preajma lui cuconu Nicu la intamplare.
Tovarasul meu incepe sa se supere. Pune mana pe cravasa. Striga iar, din ce in ce mai intaratat:
- Sug, Tom. Sug, aport, pil, aport, sug!
Toate indemnurile in limba straina sunt de prisos. Impovarat, Tom isi pleaca spre pamant capul; apoi se culca-n miriste, subt amenintarea cravasei.
- Sug, Tom. Sug, aport, pil, aport, sug! indeamna iar, atatat si tulburat, cuconu Nicu.
Apoi ofteaza si se asaza si el la pamant, intristat ca si Tom.
Deodata, la cativa pasi de mine, observ ca s-a oprit Cezar, cu botul ridicat in adierea diminetii. A incremenit intr-o pozitie mladioasa si tanara. Pentru intaia oara primeste in nasu-i fin emanatiile prepelitei ascunse. N-o vede, dar o simte aproape de el. O adiere tot asa de subtila ca lumina a trezit dintr-odata in el pe vanator. Clipa aceasta e hotarul intelegerii si carierei lui. Pasesc langa el si-l indemn incet. Tresare, simte miscarea prepelitei ranite, se rapede instinctiv si inconstient. O pierde o clipa; o gaseste iar; o prinde in gura delicat, si, la indemnul meu, mi-o aduce, inca ametit, inca nehotarat Il mangai si-i vorbesc si el mantelege.
Amandoi suntem fericiti. Si cand ridic ochii, vad pe cuconu Nicu zambindumi cu melancolie. Mangaie si el cu varful cravasei pe Tom si l-a iertat. Se ridica cu greutate din miriste, gemand si cu incheieturile scartaind.
- Ici, Tom. Hai, mosnege, sa mai incercam. Ziua-i frumoasa si lina. Si-n padurice gasim loc mai bun pentru hodina amiezii
Pornesc domol, inca subt iluzie si subt stapanirea trecutului. Batranul meu tovaras umbla mai incovoiat de grumaz, iar Tom, scapatand de picioarele dindarat, ocoleste atent prin preajma tufelor - care incep sa fie pentru nasul lui taine inchise. Dimpotriva, pentru Cezar, o lume noua se desteapta. Nu exista pentru el cu putine clipe inainte. Acum ii radiaza de pretutindeni, din ascunzisurile campiei, din vant, din pamant si din soare. Sunetul pustii acum
66 pentru el e un semnal prietinos. Intelegerea lui a suit o culme, de unde stapaneste lumea noua.
Si-ntre el si mine s-a statornicit un raport, din care aproape au disparut prejudecatile oamenilor. Suntem doi camarazi si, la umbra paduricii, mancam din aceeasi bucata de pane.
Apa din bidon o impartim. Si ne intindem pe iarba alaturi, subt stejari tineri, intre florile de lumina, in caldura neclintita. Sfaraie cosasii pretutindeni, cat tin campiile in soare, pretutindeni pana la orizont, necontenit, staruitor si uniform ca tacerea.
Si, cand ne pornim iar ratacirea prin papusoaie si miristi, intrun tarziu catra asfintitul soarelui, cuconu Nicu Fantazie se opreste si admira cu seriozitate manevrele lui Cezar.
- Ce ti-am spus eu, cucoane? imi vorbeste el cu patrundere. Cezar al dumitale s-arata destul de bun s-ai sa faci isprava cu el. Ai sa ai un cane, cum a fost Tom al meu. Ceasornic, cucoane! Ce expeditii am facut cu el, - cand ti-oi spune, n-are sa-ti vie a crede! Ici, Tom!
Baga de sama, Tom. Numai trebuie sa stii sa-i faci educatia si sa-l tii in frau. Ici, Tom! - Ici,
Tom! racni cu disperare, deodata, cuconu Nicu. Vina-ncoace, darlaule! Nu vrei s-auzi! Are sa te iee acusi mama-Dracului!
Tom veni trudnic, cu capu-n pamant, supus si nenorocit, - cu lumina unei lumi trecute in ochii lui blanzi. Tusind din ce in ce mai inecat, cuconu Nicu isi zvarli tigara si se aseza iarasi la hodina, lipindu-si spatele de tarana fierbinte, cu fata catra cer, pe cand tovarasii sai mai tineri, dezbracati de bluze, cu manicile camasilor suflecate pana la cot, cu piepturile desfacute, inaintau prin lumina cu putere si fara truda, cu canii harnici intre dansii. Mergeau fericiti, cu pasiunea pulsandu-le in sange, spre amurgul nebanuit, care-i astepta la sfarsit.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.