Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Tara de dincolo de negura - Ploaie, in paduri departate de Mihail SADOVEANU




In gara la Targu-Frumos, prietinul meu Poetul gasi in sfarsit prilej sa apostrofeze pe tovarasii nostri de vanatoare:
- Mai intai, zise el, nu inteleg de ce-am pornit de la casele noastre pe-asemenea vreme.
Ploua de la miezul noptii; s-o ploaie de noiemvrie ca aceasta, displetita si jalnica, nu-i nadejde sa conteneasca degraba. Dar sa admitem c-am avut cu totii dorinta si banuiala can zori de ziua cerul are sa se insenineze. Nu s-a inseninat. Si fapt mai grav: a plouat la fel si ieri, s-alaltaieri.
29
Pe langa asta, stim din experienta batranilor ca ploile de toamna sunt fragmente de vesnicie.
Atuncea ce cautam noi la Targu-Frumos? Stiu ca pot sa raspund eu singur. Ne ducem la padure la Braesti. Ne-am oprit in gara la Targu-Frumos pe ploaie; avem sa intram in Targu-
Frumos pe ploaie, ca sa cautam carute sa ne duca la Braesti. Pe noroi si pe ploaie se poate sa ajungem candva la padure. Dar cine ne sileste sa ne parasim pe asemenea vreme tihna si linistea noastra? Am ucis pe cineva? Miam tradat patria? Imi taie cineva capul daca nu ma duc astazi, pe ploaie, in padure la Braesti? Eu nu-nteleg nimica. Trebuie sa ne-ntoarcem acasa!
Astfel vorbi prietinul meu si toata lumea ii dadu dreptate. Eram in jurul lui, pe peronul garii, douazeci si doua de pusti, cum obisnuieste a spune cuconu Nicu, maistrul de vanatoare.
Saceste pusti privira cu ochi fumurii si deznadajduiti zarile si vazura pretutindeni cenusa ploilor de toamna. Are dreptate prietinul nostru Poetul. Numai niste nebuni se pot hotara, s-o apuce asa, pe drumuri desfundate si subt cernerea sura, inspre Braesti.
- Ai dreptate, raspundem. Dac-am fi niste oameni intelepti, am astepta cel intai tren care trece spre Iasi si ne-am intoarce spre casele noastre
- Noi insa nu suntem oameni intelepti; noi suntem vanatori, replica cel mai in varsta si mai vanator dintre noi. Deci trebuie sa ne resemnam, sa cautam carute si sa ne ducem la
Braesti.
- Insa nu ne sileste nimeni, observa Poetul.


- Se-ntelege ca nu ne sileste nimeni, striga cuconu Nicu Fantazie, maistrul nostru de vanatoare; insa eu cred ca indata ce ajungem la padure, ploaia sta. Se poate sa inceteze chiar si mai nainte, - poate sa inceteze orisicand, pentru ca nu-i cu contract, pe zece ani. La urma urmei, chiar daca azi ploua pana in sara, mani desigur nare sa ploaie. Ce Dumnezeu! Din doua zile, macar una trebuie sa fie frumoasa. Asa incat, trebuie sa mergem.
- Logica dumitale, cucoane Nicule, e teribila, raspunse Poetul c-o ironie rece ca si ploaia de toamna. Te rog insa sa-ti aduci aminte ca si eu o am pe a mea. Din experientele anilor trecuti, din observatii serioase pe care le-am facut de cand mergem cu dumneata in expeditii, din niste celebre aventuri ale noastre la sitari, eu trag concluzia ca ploaia asta e a dumitale. Dumneata esti cel cu ghinionul. De-aceea nu ne-au venit nici carutele la gara si trebuie sa le cautam noi singuri prin mahalalele targului. Sunt sigur deci ca ploaia n-are sa inceteze. Are sa curga apa din cer si la noapte, si mani. Cu toate acestea trebuie sa mergem, pentru ca nu suntem nebuni, ci vanatori!
Cuconu Nicu rase cu amaraciune, ca totdeauna cand era vorba de ghinionul lui, si-si aprinse o tigara. Dupa aceea incheie cu seninatate:
- Nu se poate, trebuie sa steie cand ajungem la padure. Sa ma vad eu, cucoane, in padure la Braesti! De-asemenea ploaie nici numi pasa. Am facut eu acolo vanatori si pe vreme mai urata. Si ce vanat am puscat! Dac-ar trai raposatul doctor Botezatu - ce vanator era acela!
- apoi v-ar spune ce mistreti si ce lupi am facut noi in padure la Braesti. Doar se stie ca tocmai pe vreme rea cade vanatul cel mult. Ei, dar atuncea erau alte timpuri si alti oameni.
Dupa asemenea discutie plina de intelepciune si bazata pe fapte, ne-am trecut la spinare pustile, am apucat in mana bagajele sam pornit prin glod si aparie, sa cautam carute care sa ne duca in padure la Braesti. Prietinul meu Poetul era absolut sigur ca ploaia n-are sa steie nici cand om intra in padure; era sigur si de alte mizerii si catastrofe pe care aveam a le indura din pricina ghinionului lui cuconu Nicu, cu toate acestea intra si el in convoi.
- Expeditia asta e scrisa in catastiful fatalitatii, se mangaia el razand.
- Dumneata glumesti, insa aceasta e singurul adevar, il completa cu seriozitate cel mai in varsta si mai vanator dintre noi.
Asa, pe ploaie marunta si domoala de toamna, am gasit niste carute lipovenesti, in niste ograzi in care si oameni si cai framantau un glod negru pana la glezne. Pe ploaie marunta si stralucitoare am iesit din targul umilit si pustiu, s-am apucat spre Braesti pe un
30 drum soseluit si traganat, gramaditi unii in altii, cu capetele plecate si cu ate de apa siroindune din stresinile palariilor.
Caravana era destul de vesela si dispusa chiar sa cante. In caruta noastra plina de paie jilave, prietinul meu Poetul fredona productii proprii, pline de agerime si de arta, pe care insa nu le pot asculta decat urechile unor vanatori care merg pe ploaie la Braesti. Cuconu Nicu isi aplecase spre el urechea cu care aude mai putin rau, si asculta c-un suras al anilor celor de demult.
Cu toate cantecele prietinului nostru, cerul nu se imblanzi. Ba, fara logica si dreptate si-n chipul cel mai absurd, drumul pietruit se sfarsi, si carutele apucara prin niste ratacani desfundate. Lipovenii cu barbile plouate coborara alaturea cu calutii lor roibi. Invarteau pe deasupra capetelor cate-o puha de canepa si racneau intr-o limba straina, cufundandu-se din cand in cand prin stioalne cu ciubotele lor enorme. Din cand in cand puneau umarul la leuci si iar racneau cu disperare. Si caii, incordandu-se in streanguri, se opinteau naprasnic. Din vreme in vreme ne opream: caii rasuflau pripit, cu boturile la genunchi; iar lipovanul, in cerchesca-i creata si cu cizme de glod, ne privea zambind.
- Prin asemenea locuri, ne zise el c-un fel de mandrie, nu mai poate razbate nimeni de pe la dumneavoastra la o vreme ca asta. Aftamobil, drosca, - asta aici nu merge! sfarsi el cu dispret, indemnand caii si punand iar umarul la leuca.
Prin asemenea noroaie, ciomarle si mlastini, care nu s-au schimbat de pe vremea lui
Boerebista, am ajuns la padurile cele mari de la Braesti. La focuri uriase, intr-o poiana larga de fagi batrani, asteptau padurarii, haitasii si carutele. Si-ndata, mutand calabalacul si scotand pustile din tocuri, ne-am pregatit sa ne facem datoria.
Cuconu Nicu, maistrul de vanatoare, incerca sa ne convinga ca cernerea s-a domolit intr-atata incat aproape nu se mai simte, ca si cum nici n-ar mai ploua. De-asa ceva se lasa convins, c-un zambet ironic, si prietinul nostru Poetul. Si padurarii, adunandu-se la porunci, se hotara planul de razboi, la care luaram parte cu totii, muscand cu gravitate din bucati de friptura rece, ca si stramosii nostri din epoci preistorice. Nu era vreme multa de asteptat, caci sapropia amiaza. Se deschisera sacii si se impartira panile ude la gonasi. Si dupa ce traseram sortii dintr-o cusma de oaie, ne insiraram pe poteci lungi si intortochiate, calcand moale pe strat de frunze lucii.
Codrul cu prapastiile si singuratatile lui cafenii ramase stapan peste noi. Cantotdeauna simtii in mine inima batand c-un ritm deosebit. Si, din locul meu hotarat de soarta, imi atintii urechea spre linistea care ne inchisese de pretutindeni. Bura de ploaie nu mai avea sunet, parea mai mult o fumegare a rapelor. Fagii cei mari si lianele desisurilor luceau in ziua sura, intr-o neclintire impresionanta.
In amortirea aceasta tresari semnalul de corn pe linia pustilor si alt corn raspunse de la haitasi, urmat indata de hauliri si racnete stranii. In caldura umeda a hainelor, ramasei ca-ntrun fel de somn al asteptarii, neclintit si cu pusca aplecata. Asteptarea aceasta plina de infiorare si de viziuni, de atatea ori incercata, loveste totdeauna in inima ca ceva nou. Ochiul atintit mare strabate desisuri incalcite, fuge pe carari imaginare. Asteptam vanatul dintr-un loc anumit, cel mai nimerit ca sa-l pot fulgera. Asteptam o naluca cu ochi spariosi: era cand un lup cenusiu, cand un mistret intunecos, cu coama zbarlita, cand fulgerarea roscata a unei vulpi Un sunet usor pe frunza moarta ma desteapta. In coada ochiului meu stang a aparut, prin pacla usoara, o fiara nalta, cu coarne tapose. Bratul tresare si inima zvacneste. Printr-o miscare abia simtita intorc fata. Ramane la zece pasi de mine un simplu iepure, ridicat in doua labe, ascultand c-o atitudine comica zvoana din urma-i. In bataia aceasta asteptam insa vanat mare. Il las sa treaca. Si el face tupaind cateva salturi; trece apoi foarte aproape de mine, nelinistit si de coloarea tufarilor, si se coboara, in dosul meu, inspre desisuri de sangeri, care-l iau subt ocrotirea lor. A disparut dintr-o data. Inaintea mea padurea ramane iar un colt de umbra a asteptarilor si surprizelor, inspre larma departarii.


31
Cel dintai foc de pusca. Fara voie numar: unu. Si-ndata aud si pe cel de al doilea.
Trebuie sa fi iesit lupii sau mistretii. La care pusca va fi manand intamplarea pe dihaniile acestea mari, - pe care toti ochii atintiti le asteapta? - O vulpe atenta sta neclintita intre doi fagi tineri, destul de aproape, intr-un punct pe care eu nu il hotarasem. Cand a aparut, nesimtita? Inima se misca iar grabit, cu batai pe care le aud distinct. - Cand a disparut, s-a rupt farmecul; ridic pusca s-o prind din fuga-i piezisa spre spinarisul de-aproape. Detunatura n-o aud. Vad prin fumul de pulbere zvarcolirile dihaniei. A cazut. Oftez si reincarc arma. Raman iarasi neclintit, in dosul fagului, - aud alte pocnituri pe linie, insa nu le mai tin socoteala.
Cand ne coboram in locul de adunare, gasim cerc strans si des de haitasi si puscasi sauzim triumfator glasul lui cuconu Nicu. Au cazut trei lupi. In locul cel obisnuit, la garla de devale, au iesit si porcii. Au venit naprasnici si pufnind cum li-i obiceiul, dar in cel din urma s-a putut trage. A fost lovit, - si-a intors fuga in lungul liniei s-a mai primit si alte impuscaturi.
S-a dus, dar lasa pe frunze urma de sange. S-a luat dupa el Bazil cu doi padurari, sa-l caute.
Nu se poate sa nu-l gaseasca, in vre-o rapa
- Am vazut si eu stropitura de sange, cucoane Nicule, complecteaza Chihaia. Lasa sange cu floarea portocalie: e palit la plamai si-l gaseste cuconu Bazil, de asta sa n-aveti nicio grija
Cuconu Nicu Fantazie priveste cu mandrie la noi si mai ales la prietinul meu Poetul.
- Deocamdata, replica linistit prietinul meu, vad ca mistretul s-a dus. Pe langa asta, ploaia iar incepe sa se intareasca si sa se indeseasca!
- Cand v-au vorbind asa, striga cu disperare cuconu Nicu, imi vine sa ma sui pe o martoaga de-a lipovenilor si sa ma duc in lume!
Cu toate acestea, izbanda acelei zile i se parea vadita si cu totii, si puscasi si gonasi, admirau la picioarele lui vulpile si lupii culcati unul langa altul, pe frunzele de coloarea blanilor lor. Dar prietinul meu Poetul stia ca nu trebuie sa dezarmeze. Ploaia sporea tot mai nelinistitor si bataia a doua s-a facut in conditii deosebit de grele. Cu toata barbatia si strigatele lui, cuconu Nicu a trebuit sa se plece vazduhului - si ne-am adunat sumbri la focurile cele mari, in poiana din margine. Cum ajunseram aici, ploaia se domoli iar; si valvataile uriase zvarleau sclipiri vesele si fum intre fagii rari si stravechi.
- Trebuie sa intram la gazde, hotara cuconu Nicu. Intalnind insa privirile prietinului meu, adaogi indata: Insa mai intai s-asteptam sa vie Bazil cu porcul
- S-asteptam incuviinta cu liniste si cu ironie Poetul.
- Iaca, vine si cuconu Bazil! striga unul din padurari. Aduc si porcul!
Prietinul meu isi aprindea o tigara si paru ca nu vede ce flacara joaca in ochii partenerului sau.
- Bine, bine. Sa vedem ce facem cu gazdele, mormai el.
Tovarasul nostru Bazil sosi asudat si radios, plin de glod si de hlei din cap pana-n picioare, - insa tot vanjos, elastic si nedomolit. Privindu-ne aprig si vorbind navalnic, ne povesti drumurile intortochiate prin rape, pe costise, pe paraie, prin tauri, - pe urma de sange a mistretului. L-au gasit in sfarsit in niste spinarii aproape de un izvor. L-au desertat pe loc si lau incarcat pe-un drug de fag. Frumos si voinic mistret, s-a dovedit putere mare. Are coltii ascutiti si tineri si slim pe grumaz. Se pregatea de viata lunga in singuratatile padurii. Dar i s-a implinit veleatul.
- Aista ne-a farmat noua asta-vara ogoarele de papusoi, ziceau oamenii privindu-i cu respect capul enorm si fioros.
Ce facem acuma de gazde? Dumitrahce padurarul spune ca aici aproape, la cuscrul primarului, nu se mai poate. Are casa larga si-ncapatoare, dar omu-i dus la o nunta, in Braesti.
Pana-n sat, - departe, glod si vreme rea. Cat Dumnezeu are sa tot curga de sus? Cei de facut?
Prietinul meu Poetul isi aprindea alta tigara si nu spunea nimica.
Amurgul venea rapede si deodata ma simtii asa de ud, asa de trudit, asa de departe de
32 lumina si de blandeta unui adapost, incat aruncai o privire in juru-mi, la tovarasi, ca si cum ma desteptam dintr-o vedenie s-atunci observam pentru intaia oara si cu adevarat realitatile.
Ce facem intr-adevar in noaptea de toamna, subt cerul posomorat si cernand ape?
- Linistiti-va, vorbi cu blandeta cel mai in varsta dintre noi. Asta ni s-a mai intamplat si altadata, caci nu e nimic nou subt soare, ori subt ploaie. Doi padurari experimentati dezbracara lupii de blanuri. Dupa aceasta randuiala, incarcam mistretul in caruta ce ne-a mai ramas. Si, pentru ca prin glod si hlei, cu greutate, caii nu pot razbi singuri, avem sa le-ajutam noi, impingand de pe delaturi si din urma. Dupa ce avem sa macinam glodurile si hleiul vreun ceas de vreme, calauzindu-ne prin intuneric dupa racnetele padurarului, avem s-ajungem la casuta lui, in poiana cealalta. Acolo omul are nevasta si copii, - s-un vitel ori un manz fraged de curand venit pe lume. Abia incap cati sunt subt acoperisul de sindrila si-ntre paretii scunzi de barne. Cu toate acestea, va incredintez ca avem sa incapem si noi si avem sa dormim tare bine pe cate-un brat de fan, stransi unul in altul ca sa ne fie cald, ca niste adevarati tovarasi si frati. Pot sa va mai spun ca cu totii vom fi lucrat ca sa statornicim in timpul fugar o amintire placuta.
Am facut intr-adevar asa cum a hotarat cel mai in varsta dintre noi, iar cuconu Nicu si prietinul meu Poetul s-au linistit s-au impins la caruta. Si, cufundandu-ne in intuneric, dupa glasul fioros al Padurarului, nu mai aveam nici haine, nici nume. Plateam o datorie intunecoasa catra veacuri trecute. In drumul nostru absurd, catra acelasi sfarsit, nu ravneam decat clipa popasului. Totusi amintirea aceasta n-a fost scrisa fara placere in analele noastre.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.