Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Cel mai iubit dintre pamanteni - PARTEA 9 de Marin PREDA



PARTEA A NOUA
I
Incepu astfel sa-mi placa foarte tare de ea, desi cind ramineam singur aveam foarte net sentimentul ca de-ar fi sa nu ne mai vedem m-ar fi cuprins o melancolie pe care in clipa aceea chiar o doream. Citva timp ma iritai de ceva, pina aflai despre ce era vorba si cedai. Nu de faptul ca era vorbareata, dimpotriva, asta incepu chiar sa ma incinte, fiindca foarte adesea tisnea din vorbaria ei o astfel de surpriza incit stirnea in spiritul meu o mare veselie, asa cum se intimplase in dimineata aceea in birou cind se interesase de ce fel de ciorapi purta Matilda. Aveam senzatia ca ma impiedica sa-i spun ceva esential.
Asta ma irita. Chiar si atunci cind tacea (si cu timpul impresia ca era vorbareata intr-un fel calculat mi se confirmA) ma trezeam cu gindirea blocata.
Incercam sa-i vorbesc, dar fie ca nu ma asculta, fie ca ma urmarea doar pina la un punct si deodata (ma facea sa schimb vorbA), fie ca ma apuca de brat si mimind uimirea, imi spunea ca asta e ceva extraordinar, contrariinduma, fiindca nu gaseam nimic deosebit in ceea ce ii spusesem. Singuratatea mea linga ea ma facu sa ies de sub farmecul initial al primei noastre zile in care parca prea repede si imi paruse o adorabila creatura. Da era, ma intrebai, era in realitate? Ce se intimplase cu minunatul ei suris? Se stinsese pentru totdeauna? Incepui, in timpul interminabilelor ei sporovaieli, in timpul meselor la "circiumioara", in timpul imbratisarilor la mine in odaie sau al plimbarilor prin padure, sa ma uit la ea cu atentie. Unde ii sboara gindul? ma intrebam. Chiar credea ca mi se pareau pasionante desvaluirile ei? Amintirile ei din copilarie cind fugise uite pe colo tocmai pe deal sa se dea cu saniuta si o prinsese rapida coborire a serii si se ratacise in oras, si ce patise acasa El da, se ratacise, si ce era cu asta?! Bun! Si ce patise? Ca o certasera Ma uitam pe cer, sa-mi sboare gindul, sa iau martori norii ca nu pricepeam absolut deloc ce placere ii facea sa vorbeasca singura. Il intelegeam in schimb pe primul ei iubit, de ce o parasise. Te pomenesti, imi spuneam, ca o fi crezind si despre mine ca sint un mutalau. Da, stai sa vezi, si ma apuca o clipa de mina, sa stau, ca si cind, cine stie, mi-ar fi trecut prin cap s-o iau la fuga - (suridea ironic de aceasta intentie a meA) ce mai patise odata cind nu se stie de unde facusera ei rost (care ei? copiii cu care se juca!) de o seringa da, da, o seringa adevarata, si ea le facea injectii in brat, cu cerneala rosie stateau la rind cu bratele suflecate si ea cu seringa in mina potrivea acul in piele si hirsti! risete generale, ridea fetita de-atunci, ridea fata de linga mine, rideam eu fals, dar nu rideau si copiii? Nuuu! Cum o sa rida, plingeau! (si iar risete generalE) plingeau, saracii, dar nici unul nu fugea, hi, hi, era la injectie, cum o sa fuga, toata lumea trebuia sa stea la rind, pina intr-o zi cind unul din ei facu o buba la brat si se afla cine era cu isprava si treci incoace, Suzy, afurisito (a luat-o mama s-o pedepseasca, dar i s-a facut mila si a fugit din hol, dar a ramas tatA), ei, atunci a mincat si ea bataie, a desvelit-o la fund si jaaap hi, hi! Nu



(pe acest hi-hi aparea, ia uite, de asta data prelungit, uitatul suriS), nu, nu se stinsese pentru totdeauna acest suris complice supus, stapinit si tacut al fiintei ei launtrice Cum, nu ne sarutam si noi doi putin?! Daaa, nici vorba
"Lasa-ma sa vorbesc, parca imi sugera (dar uneori ii scapau si frinturi de ideI), tu nu esti o problema, stiu ca esti superior, cu mine e ce e stiu ca tii la mine, nu prea mult, nu poti inca sa ma iubesti, acum mai degraba iubesti iubirea, ai vrea sa iubesti, chiar foarte tare, dar esti inca prea independent si asa e foarte bine, ramii asa cu mine lucrurile sint mai complicate, nu cauta sa afli mai mult dincolo decit ceea ce par, asa sint chiar, o aparenta", totul sugerat sau exprimat printr-un joc de expresie care o facea mereu prezenta, din ton, priviri, modulatia glasului, sarutari, dulci si lacome, incremeniri uluite uitindu-se tinta la mine, nelinistita ca descoperea un necunoscut, "si ce-o sa se intimple cu noi doi, chiar o sa ne indragostim unul de altul? Hai sa nu ne mai gindim la asta!"
Sa nu ne mai gindim! Incepui sa surid, bine, sa nu ne mai gindim! sa nu ne mai gindim chiar deloc, sa renuntam la acest obicei prost, care nu ne aduce decit ponoase. Astfel cedai, nu mai gindeam, senzatie bizara de pierdere a identitatii (asta exprimat pretentioS), popular prostire. Chipul ei, astfel privit, adica in tacere (se stie ca atunci cind taci, privesti mai mult nu cumva asta era si intentia ei secreta?), incepu sa ma obsedeze. Avea gura nespus de frumoasa (niciodata nu se rujA), conturul buzelor delicat si pur, fara nici o sugestie de senzualitate, risul inocent si cristalin, ovalul obrajilor fara cusur aparent, urita adolescenta de altadata se topise cu totul in maturitatea care venise (tot nu stiam citi ani are, douazeci si cinci, douazeci si sapte?) Urechile ii erau putin mai libere decit ar fi trebuit, dar foarte putin, asi zice atit cit era necesar, printr-o bizarerie a naturii, ca sa-i accentueze expresivitatea deosebita a chipului ei alb, de transilvaneanca (exista un alb al chipului de Transilvania, pastrat de puritatea aerului de padure, spre deosebire de cel de cimpie, din
Baragan, mai inchis, mai amestecat, ars de verile lui toridA).
Nu simteam, dar imi dadeam seama ca, nici vorba, ma indragostisem de ea, dar intr-un mod incredibil, adica nu asa cum stiam eu ca mi se poate intimpla, ci parca asa cum i s-ar putea intimpla ei. Ma indragostisem in locul ei Eu
(fiinta mea launtricA) asi fi zis ca ramasesem rece, insensibil si pe deplin independent Straniu transfer!
Ii spusei acest lucru si rise cu neincredere, cu ironie, in cascade (rosind insa, cum sa creada asa ceva?). "Si cum e? zise cu malitie, sa ma simt flatata sau jignita?" Dar oricum sentimentul ei era in alta parte, vroia totusi sa-i explic ca sa se distreze. Buna ocazie sa-i vorbesc, sa-i spun ceea ce mi se intimpla dupa ce ne despartim, si-i spusei cum aprind adesea veioza smuls din primele clipe din somn de o soapta misterioasa, glasul ei care ma chema. "M-ai chemat?!" "Bineinteles", imi raspunse scandalizata ca aveam, in acest sens, indoieli. Cum tresar cu putere pe strazi vazind-o intruchipata in alte fapturi, ubicuitate care se poate produce prin trimiterea in lume a fiintei noastre de catre o forta misterioasa si pe care cei care ne-au vazut simultan in doua locuri diferite pot s-o confirme Dar nu ma lasa nici macar sa-i raspund la intrebare.
"Sigur, zise, toata lumea vrea sa se indragosteasca celalalt, uite ce i se pare lui straniu! Zi mai bine ca nu ma iubesti si lasa tu teoria transferurilor misterioase." "Oare?! reflectai. Stai sa ma gindesc!" "Gindeste-te!" spuse cu o astfel de intonatie incit intelesei ca nu-mi acorda pentru asta prea mult timp.
Stateam pe un dimb linga un mic afluent al riului care inconjura orasul.
Padurea, in zare, pe marele deal vesnic prezent, isi arata stralucirea de arama, de galben si de verde, urias covor care cadea prin vai adinci si se ridica pe creste sub un soare inca blind, in acea toamna de vis (cum mi-a ramas in amintirE). Tacui. Gindurile mele imi parura mici Avea dreptate, pentru a fi siguri dorim totdeauna sa se indragosteasca intii celalalt. Pe urma mai vedem noi ce-o sa fie. Daca se indragosteste si daca ne place (fiindca s-ar putea abia atunci sa nu ne mai placA) venim si noi din urma cu aerul ca sintem la unison
- si daca nu, bine am facut ca nu ne-am inselat. "Si totusi, ii spusei, am aceasta certitudine bizara ca m-am indragostit in locul tau!" "Bine, si tu, tu ce simti? Lasa-ma pe mine! Un semn bun, continua ea precipitat, ar fi ca ai inceput sa spui lucruri ridicole si sofisticate. Eu tin foarte tare la tine, mi-esti foarte drag, dar nu in locul tau, ci al meu! si rise de-a dreptul batjocoritor, fara nici o precautie. Mi-ai placut mai mult in prima noastra zi, cind mi-ai spus tu, primul, acest lucru, ti-amintesti, ti-amintesti?" "Daaa", ezitai, sau mai degraba o imitai, lasind sa apara in glasul meu intonatia glasului ei cind exprima ceea ce gindesc lucrurile "Pai vezi? ma bloca. Pai vezi?!" repeta de asta data ca si cind m-ar fi pus fata in fata cu mine insumi, cu un repros ca de fapt ma ascundeam de ea, cind mult mai simplu ar fi fost sa
II
Cit de rare si de putine erau aceste scene directe cind vorbeam despre noi!
Daca ar fi fost mai dese cred ca mi-asi fi pierdut repede capul. Se vroia simpla, dar farmecul fiintei ei era atit de ferit, incit orice destainuire smulsa ma facea sa simt un straniu regret. Vroiam sa-i descopar repetirile, fiindca orice se repeta, incepind cu rasaritul si apusul soarelui, cu alte cuvinte sa-mi pot reprezenta punctele cardinale ale caracterului ei. Simteam ca, fara s-o iubesc, ma subjuga. Frumusetea unei flori e cifrata in saminta, dar adesea saminta asta poate fi halucinogena Nu era ascunsa, dar ceea ce arata nu era revelator, si aveam senzatia ca chiar daca, dotat cu o putere supranaturala, asi fi putut sa vad lumea cu ochii ei, pina la sursa gindirii si a sentimentelor, n-asi fi descoperit nimic peste ceea ce exprima ea prin cuvinte si gesturi, suris si ocheade, taceri sau cascade de veselie. Valurile care acopar sufletul si pe care, dindu-le la o parte (cum spune Tolstoi ca procedeaza artistiI), am descoperi chiar sufletul, ea nu le avea. Insemna cumva acest lucru ca era vulnerabila?
Valurile protejeaza. Din povestirea ei de fosta studenta reiesea ca nu, dimpotriva, era bine aparata. Aveam coplesitoarea impresie ca alchimia fiintei ei era permanent data pe fata, ca nu se cenzureaza nimic din ceea ce e acolo si ca in fiecare clipa spectacolul interior se proiecteaza in afara si timpul trairii ei curge asemeni unui riu Riul are insa o albie, cu maluri ripoase sau pline de ierburi si un cadru urias, o cimpie sau niste dealuri impadurite. Sufletul ei insa parca nu avea hotarele obisnuite, sau nu le vedeam eu conturul, cum ar fi calitatea inteligentei (ai fi zis ca era dincolo sau dincoace de ceea ce numim noi astfeL), fermitatea, de pilda, a prejudecatilor (cine nu le are si cine nu stie cit sint de rele?), gindul, daca nu chiar obsesia viitorului ei de fata (ce fata nu se gindeste la maritisul ei, la intemeierea unei familii, la un loc bun in societate si in profesiune?). Ei bine, Suzy nu parea sa aiba aceste obsesii, ci mai degraba un fatalism senin: "daca o sa ma marit, bine, daca nu, traiesc si-asa, imi raspunsese o data cu o seninatate agresiva, ba chiar cu un ton mai ridicat, de ce neaparat sa ma marit, sa dau peste un prost care o sa vrea - e barbat, nu? - sa-i spal ciorapii, sau si mai rau, sa vrea sa mi-i spele el pe ai mei" (ris batjocoritor si vesel, ca in fata unei mari comicariI). Caracterul, aceasta albie peste care apele sentimentelor noastre nu pot trece decit rar, cind il inunda (sau poate niciodatA), si care ne defineste si ne urmareste pina la contopirea finala cu marele Tot, la ea era in mod uimitor inexistent. Mi-era imposibil sa cred ca era atit de ascuns incit nu-l descifram eu, sau ca nu era inca format. Cind se zice despre cineva ca n-are caracter se subintelege ca e liber pentru toate relele.
Nu cumva?! Cine poate sa stie? Caracterul fiind daimonul nostru, cum spuneau cei vechi, la unii poate fi absent, lasind conturul unui caracter Dar cel adevarat poate intr-o zi sa apara pe neasteptate si sa Nu, Suzy stia tot ce trebuie sa stie o fiinta umana, nu avea, sa zicem, ezitari in fata unui fapt care se petrece sau in care se pomenea implicata, era adica o fata matura si cu un ferm cod moral, cum se dovedise in timpul tragicului eveniment din facultate, adica putea sa descifreze fara ezitari binele si raul, si fara sa fie lasa, sa simta frica, sa se sperie chiar si retrospectiv, incercind sa inteleaga ceea ce e nefiresc.
Inainte s-o cunosc devenisem meloman, ca multi altii in acei ani. Melodia fara cuvinte nu are un sens depistabil. Muzica religioasa a lui Bach era de fapt laica, se spunea. Da? S-o ascultam deci. Reconsiderarile marilor valori ale trecutului n-o atingeau, desi ici, colo, in pauzele dintre concerte si inaintea lor, voci foarte docte afirmau la microfon ca exprima, "zugraveste", e in opozitie cu Sa fie! Bine ca putem s-o auzim Astfel, Palestrina, Corelli, Vivaldi, Bach,
Haendel, Haydn, Mozart, Beethoven reinviara pentru publicul nostru, care crezuse o vreme ca toti acestia vor fi
Imi cumparai si eu un picup si placi. Luni intregi ascultasem de pilda
Matheus passion de citeva ori pe zi. Intr-o seara imi pusei un nou disc, cu Dans macabru de Saint Saëns. Ma apuca groaza. Mi se parea ca si vad aievea scheletele rinjind, dansind si oasele lovindu-se frenetic unele de altele. Oprii discul. Mania muzicii imi sensibilizase atit de tare auzul, incit am putut avea o astfel de reprezentare paroxistica. Era un simptom: ajunsesem la saturatie.
Cautai atunci discuri straine de muzica usoara si renuntai o vreme la Bach si
Haendel. Incintata sa-mi faca un serviciu, gazda mea, rascolind in discoteca ei veche, imi aduse un teanc de discuri cu cintareti de altadata. Intr-o zi ma soca unul cu o fraza muzicala fara cuvinte, o melodie care indata ce o auzii mi se paru atit de curioasa in inlantuirea ei sonora, incit o pusei de zece ori, sa-i pot descifra secretul melodiei. Era insa imposibil. Indata ce se termina nu-mi mai raminea in urechi decit o chemare, un extaz, un strigat parca din jungla al unui negru, in care se amestecau iubirea, implinirea, temerea obscura, adoratia si superstitia. Totul concentrat intr-o armonie atit de strinsa. Incit arunca parca in aer ca o dinamita geometria cintecelor noastre europene atit de lenese. O puneam din nou: nimic, o melodie diamant, stralucitoare si cu neputinta de memorat. O pusei atunci pe o turatie lenta de 45. Vocea insa se ingrosa si nu se mai auzi decit un behait, un fel de muget de bivol bolnav. Luai placa si intr-o vizita la Ciceo i-o pusei si lui. "Formidabil, zise, mai pune-o o data. Nu inteleg nimic, dar e extraordinar! Lasa-mi-o pina simbata urmatoare."
Iar cind ne revazuram imi spuse ca a pus-o la mai multi insi, printre care si un profesionist, si ca a fost distractie mare. Nimeni nu reusea, incercind s-o redea, decit sa emita un soi de racnete caraghioase si atit de grotesti incit ii apuca pe toti un ris nebun. Nu poti prinde secretul unei rase necunoscute chiar daca il ai la indemina zgiriat cu fidelitate pe o placa.
Tot astfel era si ea. O vedeam zilnic, prezenta ei imi incinta sufletul, dar vorba lui Hamlet, daca nu poti cinta la un simplu instrument fara sa te fi straduit dinainte sa-i descoperi secretul, cu atit mai putin vei reusi sa descoperi sufletul cuiva care nu doreste (sau nu poatE) sa ti-l desvaluie. In mod naiv crezusem ca m-am indragostit de ea in locul ei. Degeaba, indata ce ramineam singur, mi se facea iar dor s-o vad, prins de iluzia ca a doua zi voi intilni acest dor al meu investit. De obicei chiar asa li se intimpla aproape tuturor. A doua zi intilneam o fiinta aproape necunoscuta, pe care n-o puteam memora, cum nu putusem memora fraza aceea comprimata si indescifrabila.
Nerabdarea cu care asteptam sa treaca orele, sa treaca noaptea, sa ma trezesc dimineata, sa-i vad iar chipul si poate si surisul, sa-i ascult vocea ei voalata, ai carei debit altadata ma iritase iar acum imi suna ca o melodie plina de vraja, toate acestea erau ale unui indragostit, dar
Dar nimic din ce simteam eu si trimeteam spre ea nu se intorcea inapoi spre mine, cu o incarcatura imbogatita, dupa incredintarea tuturor indragostitilor, care simt, si li se confirma cind se revad, ca amindoi au asteptat cu aceeasi febrilitate trecerea timpului, pentru ca apoi toate acestea, dor, visari, soapte spuse in intimitate, minunata plutire in mers, senzatia de zbor, sentimentul indescriptibil de implinire, de atasament si parasire, o imbratisare pasionata, sa se transforme intr-o curgere acum comuna, continua si amplificata de incredere, entuziasm, golire a intregii noastre fiinte de sentimentul ascuns al tragicului, contopire pe care o numim fericire Dar nu puteam sa spun nici ca eram contrariat. Da, asi fi spus fara vreun sentiment abisal ca eu o iubesc si ea nu, si asi fi asteptat linistit ca totul sa-mi treaca si ruptura sa vina intr-o zi de la sine. Mi se intimpla chiar sa contemplu senin aceasta perspectiva. Dar Iarasi dar! Era suficient doar sa gindesc acest lucru in prezenta ei, ca sa tresara cu putere si o suferinta acuta, insotita de panica, sa i se astearna pe chip. "Ce e cu tine, zicea, cu o ingrijorare care nu mai disimula nimic, cu privirea ratacind fara sprijin in ochii mei, repetind cu o soapta grava, plina, ca o lovitura de gong: ma auzi, ce e cu tine?!" Si atunci tresaream eu insumi ca trezit dintr-un somn si alungam gindul despartirii ca pe o fantasma
Intr-o zi insa nu-l mai alungai, fiindca nu mai era in puterea vointei mele
III
Eram la mine acasa, pe o vreme atit de urita incit nici cele doua mari geamuri, care totdeauna imi aduceau mult aer in odaie, nu mai reuseau sa ma faca sa simt ca pe lume exista lumina: ploaia deasa, cerul parca prabusit si pierdut in negura sugerau sfirsitul lumii, care ar fi putut semana cu aceasta picla geologica, reaparuta dupa cine stie cite milioane de ani de cind soarele o alungase de pe pamint. "Vreme infecta, zisei, parca niciodata iarna nu si-a anuntat astfel sosirea" "Lasa tu vremea, imi spuse, nu vremea e de vina ca arati tu asa de independent." I-auzi! gindii. Deci a fi independent e o culpa.
Tacui insa mai departe, caci tonul ei spunea mai mult decit sensul vulnerabil al cuvintelor, iar eu invatasem (sau ma invatasE) sa n-o judec dupa cuvinte.
Parea totdeauna vulnerabila. Cum sa rezist? "Niciodata, continua, n-ai fost tu afectat de vremea rea sau buna. Dimpotriva, prima oara cind am venit la tine erai fericit ca eram uda de ploaie."
Nu stiu de ce ma pufni risul. Adevarurile ei erau totdeauna insotite de un evantai de sugestii, protest infantil (sa nu devii brutal si sa jignesti o fetita!), repros voit exagerat si in acelasi timp parca imediat retras, sa nu-ti inchipui ca chiar iti fac aceasta favoare, dar totusi sa stii ca esti vinovat "De ce rizi?", zise surizind ea insasi cu ironie, a carui tandrete intoarsa in interior, spre siguranta de sine ca se stia iubita, ma oprea totdeauna sa duc cu ea pina la capat o discutie mai grava. De asta data insa rezistai, ramasei mai departe teapan intins in pat linga ea, cu miinile sub ceafa si cu adevarat turburat de intunericul care incepuse sa se lase peste o zi asa de intunecata.
Aprinsei veioza si urma o tacere lunga. Nu ma uitai la ea s-o vad cum arata. Vroiam sa se uite ea la mine si sa ma vada. "Ah! striga deodata cuprinsa de o spaima practica. Trebuie sa fie tirziu, plec!" Si sari sprintena peste mine si incepu sa se imbrace. Asa deci! imi spusei, pleaca, e de acord sa ne despartim, gindul meu neexprimat n-o mai turbura, ii e frica insa ca nu cumva sa-l formulez, n-ar suporta. Nici nu stiam daca chiar aveam s-o fac, dar mi-era clar ca prezenta ei nu-mi mai aparea incarcata de vraja. Asa era, a simtit ca vreau sa-i spun ceva si, cu toate ca simbetele si duminicile le petreceam la mine, acum vroia sa plece. Oare? Da, de-a binelea, isi trasese botinele si acum isi cauta mantoul, daca nu cumva vroia s-o opresc. "Stai, zisei, unde vrei sa pleci?", fara sa adaug ca nu intelegeam de ce se abatea de la "Bine, mai stau, zise cu vocea ei voalata si impersonala (cind voia sa-si pastreze deplina ei vointa de a decidE), dar trebuie sa plec!" Nu-i spusei ca nu ma anuntase dinainte ca voi petrece acest week-end singur Ma ridicai si ma imbracai si eu in tacere. Bine, gindii asezindu-ma in fotoliu in fata ei, nu vroia sa mai stea, nu vroia sa ma asculte. Foarte bine! "Vreau sa-ti spun ceva", zisei totusi. "Da, te ascult!", raspunse ea docila. Imi luai capul in mani. Cum sa-i spun? Cu ce sa incep? Se adunasera prea multe si cum asi fi putut sa-i vorbesc asa cum statea, fara sa para, pe picior de plecare? "Cred, zisei, ca ar fi bine sa ne despartim!" Se uita la mine cu chipul, dar nu cu ochii, si imi spuse fara umbra de indoiala ca ceea ce auzise ar fi posibil: "Nu vorbi asa, zise, miine o sa-ti para rau de ceea ce ai spus!". Bine, gindii, o ruptura numai prin cuvinte nu poate fi credibila. Trebuie facuta in fapt. Daca pleaca, ma hotarii, am sa incetez s-o mai vad, fara declaratii de despartire, care nu sint crezute: stia ea mai bine ca pe urma o sa regret "Dar nu asta ai vrut sa-mi spui, zise. Nu?" Era clar: ma avea in mina.
Imi ghicea, fara gres, gindurile. In curind, din lipsa de mister, aceste ginduri ale mele or sa inceapa s-o plictiseasca. "Dealtfel nici nu stiu ce vrei sa-mi spui, de te porti cu mine asa de brutal", relua de asta data cu o intonatie necunoscuta, oricum pentru intiia oara fara vreun evantai interior de sugestii contrarii si pline de farmec: direct, sigura pe sine, cu o brutalitate rece pe care tocmai mi-o atribuise. (Deci nu fi tu brutal, ca sa fiu eu!) "Am plecat", zise, si se ridica si o lua spre usa. Ii privii pasii ei sovaielnici, care ai fi zis ca mergeau inapoi (demult nu-i mai avusese: racule! gindii, zodie bizara, chiar o sa pleci?).
Asteptai sa puna mina pe clanta si sa se intoarca spre mine Asa si facu: "La revedere", spuse umila ca la inceput cind intrase dupa concediu, in biroul meu si iesise cu mapa sub brat, in care ai fi zis ca nu ducea hirtii contabile, ci stranii documente in care erau inscrise cu semne cabalistice rele prevestiri care ii apasau soarta. Sarii si intr-o clipa fui linga ea si ii desfacui mina de pe clanta. Nu se opuse, dar ramase decisa: "Trebuie sa plec!", zise ferindu-se sa ma priveasca. "Nu!", zisei. "Ba da, te rog sa ma lasi sa plec!". "Nu!", repetai si ii pusei pe brat mina pe care mi-o retrasei in clipa urmatoare, simtind din usoara ei tresarire ca era, fizic, intangibila. Se resemna si incepu sa se uite pe fereastra. "Te rog sa ma lasi sa plec", spuse iar si in aceeasi clipa doua lacrimi mari i se rostogolira pe obraji. "Nu, raspunsei, nu inteleg de ce trebuie sa pleci, si daca te las, pleci pentru totdeauna!".
Nu auzea si deodata izbucni in hohote. Isi impreuna miinile si se uita la mine in sus cu chipul inecat de neverosimile lacrimi: "Te rog, lasa-ma sa plec!".
Era o halucinatie? Se repeta o scena cu Matilda? in care insa nu mie mi se spunea sa plec Dar nu avui timp sa-mi viu in fire. Ma ocoli cu o dibacie de felina si n-o mai vazui. Pleca. Sau, mai bine zis, pieri, fiindca nu auzii nici pasi precipitati si nici usi deschise sau trintite. Ma intorsei insa imediat pe urmele ei, iesii pe palierul pustiu, coborii in goana in strada sa-i vad macar silueta indepartindu-se. Nu era, disparuse, ai fi zis ca zeii intunericului si ai cetii o rapisera indata ce iesise. Revenii in odaie, stinsei lumina si ma asezai linistit la geam. Ei, ma intrebai. Ce-ai aflat? E in disproportie mare ceea ce s-a intimplat cu putinul lucru care ti s-a desvaluit despre ea. Ce ti s-a desvaluit? Da, o surpriza, e o fata slaba, nu suporta ceva, dar ce anume? Ceea ce unuia i se pare firesc, pe celalalt il sperie. Da, foarte tare Nu e rau, gindii. Nu s-a terminat rau. Daca pentru nimic (fiindca nu-i facusem chiar nimic, absolut, nici macar nu-mi descopeream o intentie cit de vaga si obscura de a-i pricinui vreun raU), daca deci numai pentru atit, ca dorisem sa nu plece, se ingrozise atit de tare, ce s-ar intimpla daca raul s-ar abate cu adevarat pentru o clipa asupra mea? Si nimeni nu e invulnerabil toata viata in fata pornirilor irationale, a starilor in care ispita maleficului invinge, a banuielii ca nu sintem iubiti, ca sintem tradati, inselati sau pur si simplu dusi de nas - cine suporta sa fie dus de nas? Nu, nu se terminase rau, dar pacat, imi spuneam, mi-era asa de draga, o sa-mi fie greu sa-mi iau gindul de la ea. Sa-mi iau gindul! Dar cine ma silea? Nimeni, putea sa-mi ramina draga chiar daca s-ar fi maritat si asi fi intilnit-o pe strada cu barbatul de brat. Nu era nici o indoiala, cum fusese cu mine nu mai putea sa fie cu nimeni altul (sau chiar daca ar fi fost, acel altul nu putea sa fie ca mine, deci ca sa-i placa, si ea trebuia sa fie alta niciodata un adevar nu putea fi mai evident!). Si atunci de ce mi-ar pasa? Chiar! Iata, ne despartiseram si ma simteam perfect linistit si detasat
IV
Ca si cind n-asi fi stiut ca nu linistea si detasarea sint semnul despartirii.
Ba nu! Asta era semnul, astfel se petrecuse cu Nineta si Caprioara. Dar nu cu
Matilda! Oricum, adormii cu sentimentul ca nu se intimplase nimic. Da, se speriase de ceva, asemeni copiilor care incep sa urle din senin (asa ni se pare noua!), o sa aflu eu, daca o fi sa aflu, daca nu cumva aceasta reactie nu era chiar semnul ca evoluam pe orbite foarte indepartate, ca ne apropiasem unul de altul o perioada oarecare de timp pentru ca apoi sa ne detasam pe imensa elipsa pe care fuseseram proiectati la nastere, pentru a nu ne mai intilni niciodata.
Bineinteles ca nu se intimplase nimic! Uitasem ca a doua zi dupa astfel de insingurari din partea mea (e drept ca asta fusese cea mai neagra si mai lungA), avea totdeauna acest aer, aceasta expresie de repros sfios Ca a fost bruscata, ea care Ei! Ea care, ce?! "Cum, soptea, asa? Nu ma mai iubesti?
Am stiut eu!" Si intr-adevar coala cu semne complicate si indescifrabile a acestei iubiri se facea iarasi alba si sentimentul ca ieri nu s-a intimplat nimic coplesea, in fata unui nou azi, ranchiunele mele, starile de iritare care se acumulasera, indoielile adinci care imi dadusera tircoale.
Intra in biroul meu si se opri linga usa: era, ai fi zis, intruchiparea smeritei lui Dostoievski, dar fara nimic din aversiunea ascunsa si fatala a acelei eroine pentru camatarul cu care fusese silita sa se marite (esuase in stradania ei incapatinata de a-i dovedi fostului ofiter ca refuzase sa se bata in duel fiindca era un las si un ticalos; smerita, care de fapt nu era smerita deloc, se aruncase pe fereastrA). Bineinteles, nici eu nu eram acel camatar! "E voie?!" imi sopti ea dintr-o parte, cu aerul ca eu asi putea sa zic nu (si cu tandra ei ironie ca asta n-o sa se intimple decit daca asi putea sa rezist ochilor ei mari si frumosi, glasului ei catifelat si colorat, de o dulce uimire, gurii care in astfel de clipe se fragezea si se facea mai pura decit a unei inocente fetitE) sub imperiul unei intense dorinti ca fiinta ei sa fie protejata, sa fie iubita, sa fie lasata, in voia ei, ea care Ei, ea care ce? Ce anume din fiinta ei putea fi prins si sa zici: este!?
Chiar nu se intimplase nimic ieri si in general chiar nu-mi facuse niciodata nici un rau?
Surise, ghicindu-mi aceste intrebari si acest suris sterse ca un suflu de generozitate navalnica hotarire de a ma desparti de fiinta aceasta care imi astepta, umila, invaluindu-ma cu privirea, raspunsul de care era sigura. Ma ridicai de la birou si ma apropiai de ea. "Te iubesc!" ii soptii. "Da?! imi sopti la rindul ei. Atunci cere-ti iertare pentru purtarea ta de ieri!"
Ei, aia e! Izbucnii in ris. "Da, strigai plimbindu-ma cu pasi mari de la un capat la altul al biroului, foarte vesel, realmente inveselit, bineinteles ca imi cer, dar nu stiu pentru ce, ce dracu, Doamne iarta-ma, ti-am facut?! Ar fi o mare victorie pentru mine daca asi afla!" Ea avu de asta data un suris interior:
"Lasa ca stii tu! zise. Ai fost brutal!" Fui gata sa-i raspund ca oricit s-ar parea de ciudat, brutala a fost ea, nu eu, dar ma intrerupse repede, cu un glas practic si hotarit: "Hai sa nu mai vorbim despre asta! Spune mai bine ce facem azi! Ai dreptate, continua volubila, e o vreme infecta, mergem la tine si-i spui tu lui nenea ala de la circiumioara sa ne aduca totul sus si o sticla din vinu-acela alb, stii care Asi putea sa beau, din el, aha, chiar si-o sticla intreaga, numai eu singura!" Parea incintata ca e in stare de o asemenea isprava. Ma oprii linga usa, pusei mina pe clanta sa simt din vreme daca cineva, vreun functionar, ar vrea sa intre si ii spusei: "Bine, acum du-te in biroul tau, te astept la mine acasa." Dar nu-i deschisei usa. "Suzy, ii soptii, te iubesc!" Isi apropie chipul deal meu si ii vazui o expresie grava, voit ratacita. Imi repeta spusele ca si cind era intiia oara cind le auzea: "Ma iubesti? Victoras, ma iubesti?". "O, tresarii auzind din gura ei diminutivul, te iubesc atit de tare, ca vor sa sune la salvare!"
"Asta ce mai e?" "Un poet, acolo unde-am fost, mi le-a spus inainte de a muri sa i le transmit iubitei lui; asculta:
Iubito, ma gindesc la tine
Ca un borfas la ceasul unui lord
Si se ciocnesc in carnea mea drezine
Si caii au atac de cord ."
"Cum?!! striga, indepartindu-se de usa (nu vroia sa plece!), mai spune o data (si se uita vrind parca sa ia martori niste insi ca n-a mai auzit pina acum o astfel de grava nazdravaniE). Lasai clanta si incepui iarasi sa ma plimb
"Frumoase versuri zisei, si abia acum imi dau seama ca nu i-am indeplinit poetului dorinta si n-am cautat-o pe iubita lui sa i le transmit." "De ce?"
"Pentru ca nu credeam ca o sa moara si n-am memorat adresa ei pe care el totusi mi-o daduse Credeam, pe atunci, ca e un farseur, isi batea joc de noi, si numai la iubita lui nu ne era noua gindul Departarea si moartea umplu acum de viata, in amintirea mea, caricatura fiintei lui Asculta iar cum suna" Si repetai strofa. Ea fluiera si iesind avu un gest pornind de la timpla in aer, spre nedefinit, spre indoiala, admiratie? Formidabil, sau Da, formidabil, sau Ei?
I se parea ca ma descopera? Mi se parea ca nu stie nimic despre mine si vrea sa stie? Eram un necunoscut interesant. In posesia unor astfel de lucruri tragice si fascinante? Niciodata nu renuntase la verdictul ei pe care ii daduse la prima noastra intilnire la Braserie: "Stiu, domnule Petnni! Totul se stie."
O vreme gindisem ca avea dreptate: ce sa facem cu trecutul cuiva? Intr-o iubire, trecutul e o imagine favorabila pe care o oferim celuilalt spre a-l insela?
E imposibil, vorbind despre noi, sa nu mintim? Plecind de la zero numai trecutul care se creeaza impreuna cu celalalt are valoare. Totusi, gindisem mai tirziu, confesiunea ei din prima noastra noapte de dragoste ma apropiase de ea atit de mult, incit fara asta nu stiu daca mi-ar fi fost chiar atunci atit de draga, si mi-era greu sa-mi imaginez cum mi-ar fi putut deveni pe urma fara acea patetica desvaluire. Ii parea rau ca o facuse? Vroia s-o retraga, ca pe-o greseala?
Posibil, chiar sigur, fiindca imi spusese: "Nu stiu daca miine sau mai tirziu asi mai putea sa-ti povestesc!" Ar fi trebuit sa adauge: nu conta pe impresia pe care o sa ti-o fac, fiindca intr-adevar incepusem apoi sa ma indoiesc ca ar mai fi aceeasi din acea noapte. Incepusem s-o banuiesc ca nu fusese total sincera, cel putin in rest, ceea ce imi relatase ea, mai patise si dupa ce fusese data afara din facultate (istoria cu albumul imi revenea adesea in minte, desi explicatiile ei mi se parusera absolut sincerE). Fata asta ascunde ceva inavuabil, gindeam, si un fior rece imi incremenea o clipa in suflet, cind ramineam singur. Gindul impur ma ducea la garajul lui Vintila si traiam pentru intiia oara o adinca neliniste. Daca, imi spuneam, intimplarea, care nu inceteaza sa joace adesea un rol catastrofic in viata noastra, m-ar face sa aflu ceva in acest sens? M-asi putea oare desparti de ea? Si atunci descopeream cit de tare o iubesc, fiindca nu gaseam in forul meu interior un raspuns net: da sau nu? Nu, ma scuturam, e imposibil ca aceasta adorabila faptura sa ascunda Hotarit, nu, mai sigur e ca de fapt nu ma iubeste Sau ma iubeste intr-un fel atit de ciudat, incit eu nu inteleg, fiindca altfel de ce ar trai cu mine?
Si de ce si-ar da atit de total pe fata intregul ei arsenal de seductie? Nu cumva se credea urita? Nu cumva nu numai prima ei iubire fusese un esec? Nu tresarise ea cu putere cind ii spusesem ca femeile superioare sint ocolite de barbati si tinuse s-o asigur ca ea era o femeie obisnuita? Ca fusese ocolita si ca traise esecuri, cum ar fi putut sa mi le povesteasca? Si bineinteles ca nici ale mele n-o interesau


Astfel ma linisteam singur, dar apoi alte intrebari apareau. De ce, de pilda, despre noi insine (care eram prezentuL) se ferea cu atita dibacie sa vorbeasca si sa se angajeze intr-o comunicare mai grava? Te pomenesti ca
Dar iat-o ca vine spre mine Ba nu, m-a vazut si nu vine, alearga Si ne imbratisam in plina strada si ii simteam, lipit de al meu, obrazul dulce, ud de ploaie, si ma imbata mirosul parului ei, si imi parea fierbinte raceala urechilor si freamatul intregii ei fiinte o imensa tacere voluptuoasa O pace adinca imi inunda sufletul
V
Abia in preajma Anului nou ploile si vintul se transformara in viscol si orasul fu acoperit de zapada. Si ca si cind dorintele noastre atit de diferite, devenite dorinta unica, ar fi putut determina prin unda spiritului condensari fantastice in norii care parca nu mai vroiau sa paraseasca regiunea noastra, in chiar ajunul Anului nou viscolul inceta si aparu pe cer soarele, parca rizind de noi ca ii uitasem existenta si stralucirea Vreti sa petreceti, parca ne spunea, sa uitati anul care a trecut da, iata-ma, eu nu sint simbolul sperantei, sint chiar speranta, cit timp mergeti pe doua picioare si ma vedeti pe bolta albastra, nimic inca nu e pierdut pentru voi Haide, lasati zapada, aminati curatatul, troienele au farmecul lor, dati-i drumul prin magazine, lasati telefoanele sa zbirniie, cumparati vin daca inca n-ati facut-o pina acum, schimbati-va programul daca vremea rea v-a facut apatici si combinatiile voastre au fost aranjate fara entuziasm.
Astfel imi spusese si Suzy citeva zile mai inainte: "Pe o vreme ca asta n-am chef de nici un Revelion, il facem in doi, la tine, unde sa mergem?" (ii propusesem Braseria, care de Anul nou se unea cu restaurantul si organizau in ambele sali revelioane la care nu oricine putea obtine un loc: mie imi putea retine o masa domnul JenicA). Dar ea nu-si schimba starea de spirit, care in ultima vreme era curioasa, devenise foarte tacuta, fara sa fie melancolica sau preocupata de ceva, sau cit de cit nelinistita, cum e a oricarui om care tace zile intregi. Nu era apatica si nici neatenta, pur si simplu tacea, si asi putea spune ca o facea cu mare pofta (daca ma pot pronunta astfel!), tot asa cum mai inainte ii placuse sa sporovaiasca, si aceasta tacere era la fel de obstruanta pentru a comunica cu ea Cred ca nu sint exact afirmind ca nu era preocupata, se vedea ca avea un gind care era prezent in taceri, dar impenetrabil. Ai fi zis insa ca acest bizar gind era copilaresc, ca si gesturile.
Lua, de pilda, un pahar gol in mina si mi-l intindea. "Ce sa-ti aduc in el? o intrebam. Vrei apa sau vin?" Si vocea mea era putin ridicata, ca si cind iubita mea ar fi fost muta, si ii cercetam atent si amuzat chipul, ca sa-i descifrez dorinta, fiindca parea si surda. Facea cu degetele raschirate un gest, insistent si nedefinit, in timp ce se rasucea in pat, se intorcea cu spatele la mine si isi tragea pledul pe cap. Ii aduceam apa si o bateam pe umar. Se ridica in capul oaselor, apuca paharul cu o expresie puerila de satisfactie, il bea pe jumatate, parca foarte grijulie cu setea ei, dar si cu apa, apoi deodata se indoia ca pisica, deschizind simplu ochii si la fel de simplu readormea. Se schimbase la fata, frumoasa ei gura se subtiase si capatase o vaga culoare vinetie. Parea foarte multumita ca ma invirteam cu grija in jurul ei si ii respectam tacerea.
Intr-o zi ma asezai la birou si incepui sa-mi rasfoiesc hirtiile. Era mare liniste in odaie in timp ce afara plopii mei adolescenti, lipsiti acum de frunze, se aplecau uneori foarte tare, chinuiti de rafalele vintului. Imi simteam sufletul plin de aceasta liniste si de prezenta ei in patul meu. Din cind in cind ma intorceam sa vad ce face si privirea mi se oprea indelung pe lucrurile ei, ceasul asezat pe lunga noptiera incarcata cu carti, cismele lasate alaturi, cu caputele indoite si cu virfurile indreptate cuminte spre pat, blana intinsa in fotoliu si gindeam: "De ce n-ar ramine aceasta fata la mine pentru totdeauna? E atit de dulce prezenta ei! Asi putea lucra chiar daca ar fi treaza si ar roboti ca orice sotie in micul ei cuib." La un moment dat simtii ca ma privea. Ma rasucii si o vazui cum statea linistita rezemata in perne si isi smulgea ginditoare, cu miscari incetinite ca si cind ar fi depanat ceva, fire de par din crestetul capului
(ii descoperisem acest obicei asemanator cu al celor care isi rod unghiilE). "Ai sa ramii cheala", ii spusesem. "Nu, imi raspunsese, creste la loc." Inainte de a-l arunca, trecea firul prin dinti si il crantanea. Era in astfel de clipe intr-o stare de absenta, ca sa zic asa, lucida, stare de vid, pe care il contempla fara ginduri si asi fi zis fara vreun sentiment.
Ma ridicai de la birou si ma asezai linga picioarele ei, pe care incepui sa i le mingii. "Te iubesc, Suzy! ii soptii. Nu e asa, continuai, ca te simti bine la mine?
Eu n-asi vrea sa mai pleci. Ramii la mine, si daca tu vrei, ne casatorim. Iata, te cer de nevasta!" Ma privi cu intensitate in timp ce, ca si cind ar fi avut ceva in gura, inghiti si apoi isi linse buzele cu virful limbii foarte satisfacuta, dar nu de cererea mea in casatorie, ci parca de o senzatie unica de confort, de un bienętre pe care i-l aducea clipa de fata, lungimea ei si constiinta ca pina la sfirsitul vietii era atit de mult timp incit se putea spune ca, practic, sintem de fapt nemuritori: iata ce noapte lunga o sa urmeze, si nu e decit una din nenumaratele care vor veni va trece si iarna asta, va veni primavara, apoi vara, apoi toamna ehe! si asta doar intr-un an Isi duse mina la gura si casca indelung, intr-adevar cu mare pofta de a se viri iar sub pled si sa doarma mai departe. Ma ridicai si izbucnii in hohote. "Eu o cer in casatorie, zisei, si ea imi raspunde printr-un imens cascat! Bravo, Suzy, asa ceva n-am mai auzit sa i se fi intimplat vreunui pretendent!"
Dar nu se culca, se dadu jos din pat cu un gest foarte decis, intra in baie, auzii robinetul suroind, apoi se intoarse cu servetul in mina stergindu-se pe fata foarte aplicat, cu gesturi grabite de scolarita inainte de a pleca la scoala, il arunca pe aparatul de radio, se viri la loc in pat si lua o carte pe care o incepuse si se intoarse, ca de obicei in ultima vreme, cu spatele la mine.
(Intorsul acesta al lor cu spatele se pare ca e universal, cel putin pe bietul
Petrica il arunca pe cele mai inalte culmi ale indignarii neputincioase.) Ma apropiai, stinsei plafoniera si ii aprinsei veioza.
Nu era bolnava, venea la birou ca de obicei si la intrebarea mea ingrijorata imi raspunsese printr-o tacere pe care o facu elocventa de asta data cu o miscare definita a degetelor, de respingere a unei asemenea ipoteze. Totusi, intr-o zi refuza sa mai ia masa cu mine, adica ma asista, dar nu ceru nimic. Nu ma alarmai, dar se alarmara parintii, mama ei imi dadu un telefon. "Ba da, zise ea, e bolnava" si ezita sa-mi dea lamuriri, dar repeta ca sa am grija de ea, s-o protejez, sa n-o necajesc O sa-i treaca Peste o saptamina o sa vad ca o sa-i treaca, o sa-si revina. Totusi nu slabi prea tare si cind ii spusei ca ar fi bine s-o duc la un doctor facu un gest curios cu palma: da, dar nu acum, si apoi unul aproape nedefinit care putea sa insemne ca sa parasesc acest subiect pentru moment, o sa-mi spuna ea cind. Chiar zise, iesind foarte firesc din tacere: "te anunt eu!". Si intr-adevar peste o saptamina imi spuse ca are putina treaba undeva, daca vroiam s-o insotesc
Era la un spital. Intraram intr-o sala de asteptare plina numai de fete, multe taranci tinere, unele chiar in jurul a saisprezece ani. Suzy plati la un ghiseu o taxa de 30 de lei si apoi ne asezaram pe banci. Nu asteptaram mult, la un moment dat iesi dintr-o incapere de alaturi un tinar si paros medic (cu favoriti pina la falcA) si rosti: "Cine e la rind?", dar o vazu pe Suzy si o chema:
"Poftiti, doamna Culala! Poftiti si dumneavoastra, mi se adresa, sa-i dati putin curaj." (Intr-adevar, o vazui pe Suzy sovaind cu privirea agatata de cea a medicului, implorindu-l parca tocmai pe el, la care venise, sa-i alunge spaimA).
Intraram in cabinet si medicul sparse o fiola si ii supse continutul cu o seringa.
Cu ea in sus se intoarse spre Suzy si ii spuse sa-si desveleasca fesa. "Haide nu va speriati de-o intepatura. Restul, n-o sa mai simtiti nimic!" Si se apropie si o impinse cu blindete sa se aseze cu fata in sus pe canapeaua de piele. Suzy se supuse, aproape pierduta, si medicul o dezveli si ma si mirai ca indata se si indeparta, atit de rapid ii infipsese seringa, sau atit de nedumerit eram incit clipele se comprimasera pentru perceptia mea. "Gata, zise parosul, acum puteti sa iesiti. Dumneavoastra, mi se adresa, doamna mai ramine un sfert de ora."
Nu chiar un sfert de ora, poate chiar o ora intreaga, atit de lunga mi se paru asteptarea. Fetele, desi nu se cunosteau intre ele, aveau o expresie comuna: stiau ce se petrece inauntru (vor intra si elE), si nu se temeau nicidecum.
"Te adoarme?", zise una. "Da de unde!", i se raspunse. "Si nu zaci pe urma?" "Da ce, crezi ca doctorul e baba, sa-ti bage fusul? Iti face o injectie si nu simti nimic" In sfirsit usa sa deschise. Suzy iesi. Era, nu palida, ci alba ca creta. "Cine e la rind?", intreba medicul, si o alta fata se ridica si disparu in cabinet. "Suzy, ii soptii, ti-e rau?" "Nu, murmura, mi-e foame! Cauta un taxi si du-ma la circiumioara. Vezi ca se gasesc la iesirea din spital, sa traga aici."
Pina la circiuma n-o mai intrebai nimic (fiindca inteleseseM) si nici acolo, unde incepu sa manince tot ce putu sa i se aduca pina ce i se pregati mititei si un muschi de vaca ("sa fie mare, zise ea, si multa salata verde"). In schimb, eu nu mincai nimic. Dupa friptura, mai ceru un mic. "Unul singur?", intreba circiumarul mirat: "Da, numai unul si inca un ardei iute". Il minca foarte aferata si se uita la mine intr-un fel care se vroia elocvent, asemeni unui copil care s-ar fi laudat altuia ca iata ce maninca el si celalalt n-are. "La urma de tot, imi explica, se simte gustul micului!" Si incintarea ei puerila ma convinse ca era ferm incredintata. Oricum, culorile ii revenira si imi spuse in treacat, dupa ce bau pe nerasuflate un pahar intreg de vin rosu, ca a facut o intrerupere de sarcina, care la ea e totdeauna atit de toxica, incit pina n-o scoate nu poate minca nimic. "Stii, zise cu o uimire pe care o contempla ea insasi cu o mare curiozitate, eu n-o sa pot sa fiu niciodata mama, sau cel putin pina nu se descopera un medicament care sa"
Asadar parosul o sfirtecase acolo in cabinet, unde lucra oficial si pe banda rulanta, in schimbul taxei de 30 de lei. Atit cerea statul pentru a suprima o viata in embrion. "Si fetele acelea, zisei, tot pentru asta venisera?" "Da". "Asa deci! exclamai indignat. Si probabil ca asta se petrece zilnic?!" "Probabil, sau poate o data pe saptamina" "Si tarancile acelea" "Da, si tarancile, zise Suzy.
Unele stau la zeci de kilometri de spital, se intorc acasa pe jos" "Si acasa o iau de la cap", spusei posomorit, descoperind deodata in mine o ingrijorare sumbra in fata speciei care se mutila cu buna-stiinta si chiar cu veselie (acum mi se parea ca toate fetele acelea, asteptind sa le vie rindul, erau de fapt foarte vesele, desi nu eraU). "Bineinteles ca acolo in satul lor o iau de la cap, zise
Suzy. Nu costa mult!" "Da, am vazut! si te pomenesti, reluai cu ironie, ca sarcina toxica iti ia si graiul?!" "Nu, zise, n-are nici o legatura." "Dar, dupa cite stiu eu, sarcinile toxice se pot trata. Ai incercat?" "Nu, nici n-avea rost" "De ce nu mi-ai spus?" (Mai tirziu am aflat ca intr-adevar se putea trata cu sanse de succes, "daca femeia are o mare dorinta de a naste", mi se precizase.) Imi amintii de Caprioara: nici ea nu vrusese sa pastreze sarcina, decit daca spintecatorul de dovleci cu care concepuse s-ar fi intors la ea. Iar Matilda ma parasise in sinea ei chiar indata ce se asigurase ca nu era o femeie stearpa: nu vroia sa traiasca cu mine. "Sarcina ta toxica e un pretext", ii spusei. "Ai tigari la tine? raspunse Suzy cu o buna-dispozitie de zile mari. Te rog frumos sa-mi dai o tigare!" Ii intinsei pachetul, care statea in buzunarul meu zile intregi, nu fumam decit in scurte si rare clipe; indata ce trageam citeva fumuri o aruncam, ameteala pe care o simteam nu-mi facea nici o placere. Ii aprinsei bricheta, si in timp ce isi vira tigarea in flacara, imi apuca mina, simtindu-i strinsoarea ei dulce si fierbinte. Turburat, tacui. Desi proaspata, imaginea chipului ei alb ca creta, cind iesise din cabinetul medicului si ma cautase cu privirea, ma turbura adinc, ca la o amintire dureroasa si indepartata. Oricit asi fi dorit sa ocolesc brutalitatea gindului ca dragostea mea pentru ea nu avea viitor, nu ma putui stapini sa nu-i spun in clipa aceea chiar acest lucru: "Suzy, ce-ai facut?
Cum ai putut sa te lasi astfel macelarita? O, Dumnezeule, soptii, cine iti spune tie ca n-ai omorit, poate, unicul tau copil?"
Dar ea nu se turbura in prima clipa, si abia dupa ce se lasa intre noi o tacere grea tigarea ii cazu dintre degete. "Ma scuzi un moment?" zise.
Si se ridica si porni undeva cu pasii ei care mergeau parca indarat (acum mai mult ca oricinD), lasindu-ma parca cu buna-stiinta sa-i contemplu mersul, s-o inteleg fie si numai dintr-atit, ca nici o intrebare n-are rost, ca gestul de fata, clipa prezenta, sentimentul trait de ea daruit mie erau tot ceea ce e mai de pret pe aceasta lume. Restul nu e nerozie, dar nu gasea in ea nici un ecou.
"Cum, dar ti-am spus!", zise dupa ce se intoarse. O contemplasem venind, ca pe o straina. Era voinica, o redescoperisem, bine cladita, imaginea insasi a fertilitatii, ranita acum de implacabile instrumente care curatisera cu hotarire din alcatuirea ei intima reteaua fina de singe matern "Da, imi spusese: sarcina toxica." Da, auzisem de astfel de sarcini. Imi turnai si baui cu sete doua pahare de vin, unul dupa altul. Brusc, devenii vesel. "Ai un sasiu formidabil", ii spusei. Numai o clipa ii trebui ca sa inteleaga. Sasiul era corpul, scheletul ei bine alcatuit. "De ce vorbesti asa? se ruga. Te rog, nu-mi vorbi asa!" "De acord, dar asi vrea sa stiu care sofer porneste la un drum lung cu un sasiu despre care stie ca e grav fisurat" Nu ma puteam stapini sa nu revin asupra subiectului. "Nu stiu ce vrei sa spui, zise, dar te rog frumos sa te porti bine cu mine." Ca si cind pina atunci nu m-asi fi purtat bine cu ea! Intradevar, nu era momentul, dar fusese vreodata? "Nu, zisei, ai ramas insarcinata cu mine si te-ai dus si ai scos copilul. Sarcina toxica. Nu cred in sarcinile toxice! De ce nu mi-ai spus?" "Nu ti-a spus mama?" "Nu! Maica-ta ti-e complice, de ce nu mi-ai spus tu?!" "Pentru ca tu niciodata" "Eu, niciodata, ce?" Lua martori, cu o privire circulara, tot ceea ce se vedea in jur: mesele cu putini clienti, birnele negre ale incaperii, lumina agonizanta a acelui decembrie care se stingea in ferestre, dar nu marturisi nimic, ca si cind in cele din urma ar fi vrut sa spuna ca era zadarnic "Ei! o indemnai, te ascult!" "Iubitul meu, imi spuse cu simplitate, ai vazut singur ca nu puteam sa mai maninc!" "De ce nu mi-ai spus?" "Pentru ca stiam ce gindesti, iar eu stiam ca nu se poate!" "Ai incercat!?" "Bineinteles!" "Trebuie sa incerci de fiecare data, ii spusei imblinzit, fiindca natura ta e buna din moment ce prinzi copilul, dar ceva din tine il respinge, ar putea sa fie gindirea ta, vointa inconstienta de a nu dori sa nasti.
Aceasta reactie, adusa in constiinta, poate fi invinsa, fiindca nu e firesc ca o femeie sa ramina insarcinata si sa nu poata retine sarcina. Formula sarcina toxica nu raspunde la intrebarea de unde vine aceasta asa-zisa toxicitate
Banuiesc ca trebuie sa fie o reactie imunologica, de respingere, dar foarte nenaturala, si deci remediabila, fiindca embrionul nu ti-e strain, e din fiinta ta, si n-am auzit de pilda ca un om se poate otravi (ba am auzit!) cu propriile lui secretii interne."
Ea rise sesizind din zbor cum singur imi darimam toata schelaria argumentatiei. Risei cu insumi. "Suzy, ii spusei cu o seninatate turbure, de ce nu vrei sa te mariti cu mine?" Intelese ca nu va scapa ca de obicei. Singurul truc pe care il folosi hotarindu-se sa gindeasca impreuna cu mine fu sa ma faca tot pe mine responsabil de raspunsul pe care il va da Ramase cu gura usor intredeschisa, uitindu-se in pamint Se vedea ca face un efort considerabil sa exprime exact ceea ce era in ea, fara sa ma insele pe mine si nici pe sine "Sa ne casatorim, murmura Cum, pentru toata viata?!!"
Si brusc se uita la mine cu o candoare derutata, sa-i confirm eu adevarul sentimentului care o stapinea. "Nuuu! exclamai sarcastic, cum sa fie pentru toata viata? Facem o casatorie pe termen redus, ii spunem oficiantului de la starea civila Pe cit? o sa ne intrebe. Ei! ce zici, Suzy? Un an? cinci?" Atunci ea raspunse cu o obida careia nu-i mai rezistai: "pune, domne, trei ani!" Si ne injura apoi asa global (invatase de la mine!) "va muma in la toti!"
Nu era prima oara cind eram expediati astfel, eu si cei care ii mai avea ea in cap, nenumiti. Fu efortul cel mai insistent pe care il facui sa-i captez gindirea, reusind sa aflu ce? Ca ii era imposibil sa se vada clar rammind toata viata cu mine Cu mine sau cu oricare altul? Cum puteam sa stiu cind cu adevarat nici ea nu stia? Si intelesei, si din clipa aceea renuntai, se produse adica in obiceiul meu de a gindi, pornind de la cauza la efect, o deplasare silita
Sufletul acestei fete imi aparea ca o "corola de minuni a egoismului", pe care incercind s-o descifrezi, ai fi scos bine la iveala acest egoism, dar ai fi sfarimat in acelasi timp cu insusi instrumentul cercetarii, grosolan prin definitie, si farmecul cu care se invaluia inextricabil. Ce era de preferat? Sa insisti in dorinta (cum am spus, grosolana prin definitiE) de a obtine certitudine in iubire si in durata ei, sau sa renunti? Cum, pentru toata viata? Chiar? Cu acelasi om?! Hm! adevarat, era nelinistitor, cum sa zici da?
VI
"Uite, ii spusei deci in ajunul Anului nou, s-a facut frumos, nu vrei totusi sa facem Revelionul la Braserie? Avem masa retinuta, am si platit-o, dar n-are importanta. Domnul Jenica mi-a spus ca daca nu venim, imi da banii indarat."
"Nu, zise, facem Revelionul la noi."
Tacui. La noi, adica unde? La parintii ei? De la intreruperea sarcinii nu se mai intorsese acasa, fara sa-mi spuna insa ca raminea definitiv cu mine. Nu ma bucuram totusi mai putin, desi aveam o banuiala, sau mai bine zis o explicatie. In ziua aceea se simtise bine, mincase iarasi seara cu acelasi apetit, dormise neintrerupt pina a doua zi (il anuntasem eu pe director de ce lipsea - casiera noastra era bolnavA), o gasii la ora trei si jumatate in pat, cascind ca de obicei cu mare pofta si flaminda, o ghicii dupa ochi, dupa privirea insistenta si elocventa cu care ma primi. "Ti-e foame!" zisei. Confirma cu o bataie a pleoapelor. (Continua sa fie muta, nu total, dar se pare ca descoperise farmecul comunicarii prin semne si mai ales farmecul tacerii in doi; numai de-ar tine-o asa si sa nu-si mai revie, gindisem, parca mi-era mai aproape sufletul ei fara perdeaua de cuvinte pe care o pusese inainte intre noi.) "Mergem jos la circiumioara, ii spusei, imbraca-te." Ma privi fix, fara sa clipeasca. Se intoarse in pat si continua sa se uite la mine in tacere. Intelesesem gresit bataia pleoapelor? Nu-i era foame? Se rasuci si imi intoarse spatele. "Esti obosita? Nu poti sa cobori?" Nu-mi raspunse. "Sa-ti aduc ceva din oras? N-avem nimic in casa!" Tacere. Nu-i ghiceam gindul. "Oricum, ii zisei, sa-mi raspunzi numai prin tacere e imposibil sa aflu ce doresti, pe linga faptul ca ar putea sa-mi fie greu sa acord acestui gen original de a conversa o inalta semnificatie." Urma o agitatie scurta de nemultumire a degetelor. "Bine, zisei, s-o luam de la cap: ti-e foame, asta e clar!" Confirma cu o vaga miscare a capului. "Nu vrei sa cobori!"
Ea confirma, "In casa n-avem nimic de mincare!" Era clar. "Sa-ti aduc ceva din oras, nu vrei!" Asa era! Ma uitai halucinat la ea si deodata zarind chipul mamei mele pe birou, ma intrebai ce ar fi zis ea daca m-ar fi surprins in aceasta postura. Nu apucai sa-mi raspund, ca un fulger gindul meu trecu la Suzy, care brusc svirli pledul de pe ea, se ridica in capul oaselor, se uita la mine cu o privire ratacita, apoi isi lasa picioarele in jos si isi lua obrajii in palme.
Alarmat sarii din fotoliu si ma aplecai linga chipul ei: "Ce e cu tine? Ce s-a intimplat? Te doare ceva?". Se uita la mine, apoi incepu sa dea din cap in semn de desnadejde, in semn ca da, i s-a intimplat si nu mai e nimic de facut "Ei, ce este, dar te rog sa vorbesti, lasa acuma glumele, te simti rau, sa chem un medic?" "Victoras Victoras murmura ea incercind deja sa se resemneze, vorbindu-mi nu mie, ci parca ferestrelor, prin care se vedea viscolul chinuind neincetat virfurile celor doi plopi Victoras, ne-am procopsit" Si in clipa cind contempla inevitabilul care s-a produs, care nu trebuia sa se produca, si acuma ce sa-i mai faci decit sa cauti in tine insuti compatimire si sa incerci sa nu te dispretuiesti: "Aoleo!", exclama cu humor. Ma linistii, dar nu iesii din uimire. "De ce aoleo? zisei. In ce sens ne-am procopsit?" "Ne-am procopsit, repeta de asta data mai ferm, dind mereu din cap. Te iubesc! Aoleo!"
Ma ridicai si incepui sa dau si eu din cap. Da, ce sa zic, aoleo! O astfel de declaratie de dragoste mi-ar fi fost cu neputinta sa mi-o imaginez vreodata. Era prima oara cind o facea. Era insa pentru mine cu atit mai convingatoare cu cit ea o insotise cu acel vaietat popular, care insemna detasare, luciditate, ca adica chiar ne-am procopsit Se ferise cit putuse, ba chiar crezuse pina mai ieri ca inca nu era nimic, putuse chiar sa-si intrerupa o sarcina Si deodata
Deodata ce? I se intimplase ceva de ieri pina azi? Ce anume? Dar intrebarile acestea mi le pusei ceva mai tirziu. In clipele acelea ma simteam fericit, asa cum ni se intimpla cind traim fara veste o imensa eliberare "De ce rizi?", zise ea cu acel humor care imi sugera totdeauna ca stie de ce rid (sau de ce nu rid sau de ce sint trist, sau de ce sint instrainaT). "Crezi ca n-am de ce ride? zisei. Cind m-am indragostit eu de tine si tu stiai si ti s-a parut firesc sa sufar pentru tine, nici prin cap nu ti-a trecut sa ma compatimesti, si acuma" "Ia lasa tu teoriile, ma intrerupse cu brutalitatea ei catifelata, du-te jos la circiumioara si spune-i lui nenea ala sa ne-aduca aici fripturile si ce mai au ei acolo bun" "Te simti obosita?" "Da, te rog frumos! Scuza-ma!" "Sa nu se raceasca pe viscolul asta pina urca." "Nu-i invata tu pe ei cum sa faca, isi cunosc meseria"
Fratii Berea (asa ii chema pe cei doi mici circiumarI), cind auzira, imediat se pusera in miscare, ba chiar s-a fi putut spune ca tocmai astfel de comenzi le lipseau ca sa li se confirme menirea lor pe aceasta lume. "Da, da, dom profesor, avem ficatei de pasare, sau un ficat de gisca (la gratar!) o minune, maduvioare, ceva proaspat: fudulii (des choses si precieuseS), momite cu telina, extraordinar" Se citea pe fata mea ca n-asi fi fost in stare sa frinez ceea ce insinua aceasta exuberanta: ca adica tipul care venise de-atitea ori in aceasta circiuma nu aratase niciodata atit de sigur de sine? Sa-l servim deci cu ce avem mai bun, sa aratam ca nici noi nu sintem simpli circiumari, stim si ceva frantuzeste, daca nu cumva sintem baieti de familie buna, siliti de imprejurari sa Nici nu mai asteptara sa le raspund ce anume doream sa aleg din atitea lucruri atit de pretioase.
Le aduse un baiat pe o tava mare in vase acoperite, bagate in alte vase
"Mmm!", facu Suzy, cind vazu telina, gogonelele, morcovii murati, pepenele rosu, tot murat, in care isi infipse dintii inainte de orice In lipsa mea isi facuse parul cozi. Se vroia iarasi fata, dupa ce in mod deliberat refuzase sa fie mama? Ca o fantasma trecu pe linga mine acest gind, in timp ce parca n-asi fi zis ca minca din tot ceea ce ii etalasem pe pat, ci pastea ca o vitica: de ici, din ficatul de gisca, de colo, din macaroanele groase (maduvioarelE), de dincoace, muscind din pastaile lungi, pe care le sugea indelung Avu apoi o atentie la pinda, dupa ce termina. Frumosii ei ochi ramasesera nemiscati intr-o parte:
"Si acum, zise, va" Si ne injura iar pe toti, de asta data cu blindete si ranchiuna si isi impinse picioarele rasturnind totul pe jos si se refugie repede sub pled, pe care il trase peste cap "Hei strigai, ce faci, acum se bea un pahar de vin! Imi parea rau, asi zice, ca nu avea ca mine, in clipa aceea, dorinta de a goli in intregime o sticla de vin, chiar ma miram ca dupa atitea bunatati O golii singur si ametii
Se trezi dupa doua ore si incepu sa se uite prin odaie ca si cind n-ar fi stiut unde se afla. Apoi deodata isi dadu seama, descoperi unde se afia acel lucru nelinistitor; dadu pledul la o parte, isi duse palmele sub pintec si incremeni astfel la pinda: da, acolo, era! Dar se linisti: "Tu ai mincat?", zise. "Da!"
"Toarna-mi un pahar, te rog frumos." Dar nu putu sa-l bea, isi musca buzele, puse paharul pe noptiera si se zvircoli, se facu covrig. In clipa urmatoare insa se desdoi si pe chip ii aparu o expresie de chin pe care il suporta inca in tacere, cu increderea pe care o avem totdeauna ca o suferinta atit de brutala si neasteptata nu va dura si nu va fi mai mare decit atit. Ma asezai linga ea si ii stersei fruntea plina de broboane mari de sudoare. "Victoras" zise, nu sint fricoasa, dar am dureri inspaimintatoare." "Ce ti se intimpla?" "Sarcina, zise, imbecilul ala paros nu stiu ce mi-a facut, dar cred ca o sa mor!" Spusese aceste cuvinte parca ar fi avut o revelatie: astfel, deci, se moare?
Se agata cu amindoua miinile de marginea de fier a somierei si incepu sa geama in timp ce acum si gitul si pieptul si subsuorile i se umplusera de transpiratie rece. "Victoras, iarta-ma, mai bine asi fi nascut, n-asi fi suferit mai mult sint pedepsita" Gura i se invinetise, sdrobita de muscatura dintilor, iar degetele i se albisera inclestate de pat. Ce putea sa aiba? ma intrebai.
Desigur, fusese ranita, putea sa aiba o inflamatie, chiar o infectie Intradevar, viata ii era in pericol. "Ai numarul de telefon al acelui medic?", o intrebai. "Da, zise, cauta in poseta agenda mea, doctorul Mazare." "Si un medic mai de Doamne-ajuta n-ai gasit, decit pe acest doctor Fasole? spusei posomorit. Bineinteles, pentru 30 de lei, pe care nici macar nu-i ia el", "I-am dat cinci sute, zise, si nu l-am ales la intimplare!"
Iesii si ma intorsei cu telefonul. Il virii in priza si facui numarul. Medicul era acasa si ii relatai ca domnisoara Culala, operata ieri, are dureri mari. "Are hemoragie?", ma intreba el cu calmul clinicianului care stie ce poate fi mai rau.
"Nu, adica nu stiu" "Dati-mi-o la telefon." Ridicai aparatul de pe birou si ii intinsei iubitei mele receptorul. "Nu, zise ea, gifiind, n-am hemoragie, dar ma simt ca injunghiata Bine, va astept" Si ii dadu medicului adresa.
Care se scuza cind veni dupa doua ore, "din pricina vremii n-am putut gasi un taxi Am venit pe jos V-am spus sa veniti cu penicilina, acum n-ati mai fi avut aceste neplaceri Pentru 30 de lei spitalul nu ne da si penicilina" "N-am gasit" , zise ea fara convingere. "Nici n-ati cautat! Eu cum am gasit chiar acum in prima farmacie in care am intrat?" "M-am ghidat dupa faptul ca", incepu
Suzy, dar nu mai spuse dupa ce anume se ghidase, dar eu intelesei: nu era la prima intrerupere de sarcina si totdeauna totul trecuse cu bine. "Nu va speriati, zise el pregatindu-si seringa, se aranjeaza Daca n-ati avut pina acum hemoragie (si nici atunci sa nu intrati in panica, imi telefonatI) s-ar putea ca o zi sau doua sa mai aveti ceva dureri, care insa or sa treaca", mai spuse el dupa ce ii facu injectia.
Ceva dureri era insa un fel de a vorbi, le avu, la fel de rele ca la inceput, toata noaptea. A doua zi insa ii trecura cu totul. Ea ramase insa mai departe la mine si nu stiam daca din pricina starii ei, sau fiindca Bineinteles ca nu incercai s-o determin sa-mi confirme ceea ce ii scapase in timpul durerilor, ca mai bine ar fi nascut, n-ar fi suferit mai mult Stiam dinainte! Ma bucuram ca nu toxicitatea sarcinii o determinase sa se duca la medic, ca adica "sasiul" ei era fertil, chiar daca nu intr-un fel prea normal Ca nu vroise cu mine, asta mi se parea neinsemnat Nu vroise deocamdata..
VII
"Bine, zisei, il facem la noi, si ca sa fiu sincer, imi pare bine ca nu te-apuca si pe tine, ca pe toata lumea, o mare excitatie in preajma Revelionului. Bine, o sa am eu totusi grija sa nu ne ramina in amintire, ca o deceptie, primul nostru
Revelion." "Ei da! zise. Ca si cind asta s-ar putea aranja dinainte! O deceptie reusita e mai buna decit o petrecere simulata. Iti trebuie multa vreme ca s-o uiti!" "Ai dreptate, zisei, ce-ar fi sa ajunam?" Ea nu rise. "Si ce, crezi c-ar fi rau?" Dar avea un glas senin, o stare de spirit echilibrata, retrasa in sine, era adevarat, dar fara nimic impotriva cuiva sau a mea. O mare curiozitate, mai intensa ca oricind, ma incerca: sa vedem, ce-o sa faca Suzy de Revelion, intradevar o sa ajuneze? Chiar? Aveam, cum se zice, retragerea acoperita: fratii


Berea, adica ei doi, cu familiile si rubedeniile lor, faceau Revelionul in propria lor circiumioara, bineinteles cu obloanele trase. "Daca doriti, dom profesor, poftiti cu doamna, sinteti invitatii nostri, o sa ne faca placere", imi spusesera la o intrebare de-a mea, daca inchideau de ajunul Anului nou. "Pesemne e mai comod" "Nu e vorba ca ar fi mai comod, dom profesor, dar cum sa petreci si sa te distrezi intr-o odaie de patru pe trei?" "Cum, doar atita aveti?!" "Da, aveti dreptate, am avut noi casele noastre de la parinti, dar intr-una s-a facut acum un dispensar pentru copii si in alta s-a instalat un post de militie. Nici macar mobila n-am putut sa ne-o recuperam: s-au nationalizat asa cum erau cu vesela cu tot. Era necesar, adauga unul din ei fara ironie, intr-a mea s-au instalat paturi suprapuse si au fost adusi la inceput ucenici care au folosit-o, vesela adica, farfurii de Limoges, pina au spart-o complet, si li s-a adus pe urma farfurii de tabla, rezistente, striga el de asta data cu humor, puteau sa-si dea si in cap cu ele, tineau la tavaleala" "Si mobila?", il intrebasem. "Mobila nu conta, nu era de valoare, urma sa ne comandam, bine ca nu ne-am grabit
In casa parinteasca s-au instalat niste fete, studente de-ale dumneavoastra, cind le-au scos dupa citiva ani sa le bage intr-un camin nou construit a fost un taraboi, nu vroiau sa plece, fete, fete, dar au adus colegi si au distrus tot ce se putea vinde, clantele de la usi (erau frumoase, de!), feroneria de la ferestre, galeriile din lemn de nuc, ha, ha, ba chiar si usi intregi, au fost scoase din titini si au fost declarate inexistente, cica «n-au fost de la inceput». Pe dosul celor de la sifoniere sau ale dulapurilor in perete isi inscrisesera fetele programul de la cursuri, cu creion chimic, pe furnirul alb de paltin. Luni: de la opt la zece, economie politica si marxism, marti, de la cinci la opt, teoria literaturii, miercuri, teoria chibritului Stiu asta de la batrinul, care a fost chemat sa spuna el ce stricaciuni s-au mai facut, sa se dreaga casa si gradina din jur, cu havuzul astupat, cu dependintele de vara in paragina, pline de murdarii. S-a reparat tot, a stat acolo o vreme un stab, unul Mircea, pe urma asta a plecat si in locul lui s-a instalat Militia, care astia au schimbat-o dupa necesitati: dependintele le-au transformat in camere obscure, pentru amprente digitale si alte fotografii, beciul in beci, si la poarta au construit si ei o chichineata cu ghiseu, pe unde scotea capul un militian, daca vroiai sa intri sa-ti schimbi buletinul sau sa dai cine stie ce declaratie Ni s-a repartizat si noua cite-o odaie, va ajunge, zice, sinteti necasatoriti, dar pe urma ne-am casatorit, avem si copii, dar tot in ele am ramas Asa ca, vedeti, de-aia ne-am hotarit sa facem Revelionul aici poftiti si dumneavoastra dom profesor, sintem vecini, nu? Cum sa nu, cu placere", mai adauga el putin absent si cu un entuziasm mai moderat ca si cind eu asi fi cerut sa viu, nu ei m-ar fi invitat
"Oricum, zise Suzy, trebuie sa trecem si pe la ai mei. Trecem acuma, luam masa impreuna, ciocnim un pahar si pe urma ne intoarcem acasa." Acasa deci, tresarii, casa mea o considera asadar si a ei. "Si n-or sa se supere ca ii lasi singuri diseara?" "Nu, nu vor fi singuri, zise Suzy, ba chiar s-ar putea supara ca n-o sa petrecem Revelionul cu cei de virsta noastra, daca raminem cu ei Iam putea jena cu lipsa mea de chef, daca s-ar intimpla ca lipsa mea de apetit sa persiste. Pe tine n-o sa te deranjeze, nu-i asa, iubitul meu?!" Si imi arunca o privire pe sub gulerul blanii si un suris de un farmec ucigator, in timp ce pleoapele ei mari batura cu o vesela viclenie, aluzie nedefinita la tot ceea ce gindeam si simteam eu; cum adica sa ma deranjeze pe mine vreodata orice-ar veni de la ea?
Iesiseram de la birou mai devreme, ca toata lumea. Soarele stralucea orbitor peste bulevardele inzapezite care forfoteau de oameni. Era o binefacere ca nu mai treceau pe ele in viteza, zanganind din toata fieraria grelele camioane. Ici, colo doar se vedeau oprite in fata magazinelor alimentare dube mai mici din care se descarcau cirnati, jumatati rosii de porci, lazi cu bauturi specialitati de vita, ficat, fructe, portocale, mandarine, banane Alaturi, pe patru rinduri, cozi lungi in asteptare. "Stam si noi?", zisei. "Ce vrei sa luam?"
"Fructe zisei. Banane! Daca o fi sa ne treaca cheful de a mai ajuna, cu niste vin si banane ne descurcam." "Bine, hai sa stam! Dar sa alegem o coada mai mica."
Nu gasiram! Ne intoarseram inapoi la primul magazin unde insa intre timp coada sporise. Suzy se aseza fara ezitari. O expresie ciudata i se asternu pe chip, care, insa, observai, nu era numai a ei. Daca omul este, cel mai adesea, in manifestarile lui, expresia trufiei, la o coada lunga se poate spune ca este intruchiparea insasi a rabdarii si supunerii. Nici macar nu mai gindeste, iti face impresia ca totul se retrage in fiinta lui si nu mai ramine decit asteptarea, pinda, sa vada daca se inainteaza, daca individul acela cu caciula, din fata, care sta ca un imbecil de o jumatate de ora si nu se misca deloc, o sa se decida in sfirsit sa faca un pas, sau baba aceea care nu se mai clinteste de linga cintar si tot incarca (o sa ia toate fructele in imensele ei sacose!) o sa termine vreodata si o sa se care in cele din urma? In acest timp vinzatorii mai dispar, ba unul, ba altul, chemati inauntru nu se stie de cine si nu se intorc chiar cu una, cu doua "Nu sintem un popor rau guvernabil", ii spusei iubitei mele la ureche dupa vreun ceas de asteptare, timp in care tacuseram amindoi, prinsi de tacerea tuturor. Ea se uita la mine cu o expresie in care rabdarea se decolorase si drept raspuns se sgribuli. "Ti-e frig, zisei, hai sa renuntam!" "Nu, zise, de ce sa renuntam dupa ce am asteptat atita!?" Avea dreptate: totdeauna ne retine regretul timpului pierdut. "Ai putea sa racesti, insistai, si la urma urmei nu e nevoie sa stam amindoi la coada, du-te acasa si viu si eu pe urma".
"Bine, zise si deschise poseta si scoase din ea o parere de plasa (pe care toate femeile aveau grija s-o poarte cu ele impreuna cu rujul, pudriera si creionul, nu se stie unde "se da" ceva si erau totdeauna pregatite.) Sa stii ca se intinde, nu te uita la ea ca e asa minuscula, adauga. Si e foarte rezistenta, tine si trei kilograme!" "Nu mai spune", zisei, si abia atunci se trezi, intelese ca nu amortisem, ca o iubeam si ca asteptarea nu ma indobitocise; rise discret, hi, hi, "te sarut, imi sopti, te astept la mama, nu intirzia mult"
"Auzi ce mi-a spus Victor cind stam la coada, ca nu sintem un popor rau guvernabil", zise Suzy la masa, adresindu-se, desigur, tatalui ei, fiindca doamna Culala, ca orice sotie de moda veche, avea interesul tocit pentru discutiile zise de idei si nu se inviora decit cind era vorba de mici intimplari din universul ei casnic, in general legat de bucatarie (cum i-a reusit, sau nu i-a reusit un anumit fel de mincare sau prajitura, fiindca a avut, sau n-a avut, cutare condiment, sau a uitat ca trebuia intii sa treaca zarzavaturile prin sita, sau sa bata intii foarte insistent albusul si abia dupa aceea sa adauge galbenusuL). "Si ce e cu asta?", zise domnul Culala. "Cum?! facu Suzy. Pai imi spunea chestia asta la ureche! In prima clipa am crezut ca imi face o declaratie." "Aveai nevoie?", zise domnul Culala fara mirare. "Aveam, incepusem sa inghet." " Nu e asa frig afara!", se mira el stiind totusi ca "Chiar si cind nu e frig, tot ingheti, stind ore intregi nemiscat" zise doamna Culala ghicindu-i comodul gind de barbat pe care sotia il scutea de cozi. "Numai la asta nu mi-era mie gindul, daca sintem sau nu sintem rau guvernabili", relua
Suzy uitindu-se la mine dintr-o parte ("totusi am simtit ca ma iubesti, parca imi spunea, dar in loc sa mi-o spui ti-ai permis sa te gindesti la altceva: crezi ca ti-ai cistigat acest drept, sa ma iubesti si sa nu mi-o mai spui?"). Domnul
Culala ma apara: "Nu exista grad de inteligenta la femei cind e vorba sa-l impiedice pe un barbat sa gindeasca". "Zau!" facu Suzy. "Da, afirma hotarit domnul Culala, si daca vreuna reuseste sa-l impiedice incepe sa-l admire pe un altul, care a rezistat." Suzy rise; asa ceva! "Dar daca ne gindim ca la ora actuala nu lipsa alimentelor sau obiectelor sta la originea cozilor, asi zice ca sintem un popor prea usor guvernabil. Inainte, continua domnul Culala, cind intrai intr-un magazin, erai, cel putin citeva minute, singurul cumparator.
Acum stai la coada si la pantofi, cu toate ca productia de pantofi e mai mare ca in vechiul regim. Nimeni nu se gindeste ca a cumpara ceva este, pentru orice om, un eveniment, oricum pentru cei cu pungile mici, o mare placere. Acum a devenit doar o necesitate, trebuie sa cumperi,- n-ai incotro, dar parca ti se face sila sa vezi iar mutra unul vinzator care isi iese repede din pepeni daca ii ceri sa mai vezi si alte modele: are dreptate, cred ca viseaza si el noaptea mutrele iritate ale clientilor, prea numerosi si pretentiosi ca sa-l determine sa mai fie si agreabil si serviabil"
Nu eram atent la el, ci la fiica lui: nu statea drept la masa, ci cu genunchii intorsi spre mine. Imi amintii cum la inceput vrusesem sa verific daca facea la fel cu oricine ii era familiar. Uitasem acest gind, dar acum eram sigur ca nu, si nu ma putui stapini si ii mingiiai usor frumoasa ei timpla, in timp ce ii raspundeam domnului Culala. "Aveti dreptate, nu ne dam seama ca viata noastra tinde sa se saraceasca de astfel de evenimente, care nu sint deloc atit de neinsemnate, cum par la prima vedere, si cum cred unii. De pilda aceasta inventie, radioul, facut sa ne transmita stiri, muzica si alte lucruri agreabile.
Dar ce inseamna o stire? Oricum nu ceva care stim deja, sau presupunem.
Stiu, sau presupun ca peste tot se munceste. Or, stirile pe care le auzim la radio le stim sau le presupunem: ca la tara oamenii se pregatesc sa insaminteze sau sa culeaga recolta, ca la furnalul cutare norma a fost (sau n-a fost!) depasita, si asa mai departe. Cine asculta toate astea? Sau ca in lume au loc tot felul de cutremure, inundatii, avalanse, seceta, uragane Dar, adauga reporterul (am auzit cu insumi chestia astA), cica la Praga liliacul a inflorit a doua oara." "Bineinteles, zise domnul Culala, la noi e o liniste de paradis, unui regim drept, pina si natura ii face ochi dulci." "N-aveti dreptate, il intrerupse doamna Culala, uite la radio Erevan se transmit totdeauna lucruri interesante!" "Da, mama, zise Suzy, ia spune-ne tu ultima!" "Cica s-a pus o intrebare: e adevarat ca in comunism fiecare om o sa aiba avionul lui?
Raspuns: e adevarat! Intrebare: si ce-o sa faca cu el? Raspuns: cum, de pilda, afla ca se da brinza la Kamciatka, se urca repede in avion si zboara acolo!" Nu rise nimeni. Eu pentru ca eram inca turburat de reactia ei (cind o mingiiasem isi intorsese chipul spre mine si ma invaluise cu o privire lunga, tacuta, supusa si grava pe care nu i-o cunosteaM), domnul Culala pentru ca era un ardelean serios care reactiona greu la o anecdota. "Vedeti, reflecta el dupa un timp, in comert expresia se da, daca ar analiza-o un marxist, ar descoperi cu ajutorul ei o grava anomalie: nu se vinde ci se da (se da brinza la Kamciatka!).
In ce situatie se afla atunci cumparatorul? De cersetor, nu? din moment ce nu i se vinde, ci i se da! Asta inseamna ca oricind se poate sa nu i se mai dea. Tu mi-ai spus, se adresa el sotiei, ca la o coada a izbucnit un scandal si vinzatoarea (era o vinzatoare dupa cite mi-aduc amintE) a spus: face rau ca vaduce!
Iata, dupa ea, comertul se amesteca cu morala (face bine, face raU), dar mai ales se identifica total cu puterea, care poate decide dupa caz daca sa se aduca sau sa nu se aduca. Or, dupa cite stiu eu, interesul de a se vinde marfuri n-a disparut in socialism, pentru simplul fapt ca activitatea oamenilor in productie ar deveni fara sens. De fapt pentru cine producem daca nu pentru noi insine? Atunci ce cauta in acest proces cuvintele se da?"
Domnul Culala era vizibil indignat. Dar fiica lui rise: "Tata, cuvintele acestea sint o nascocire a oamenilor, asa gindesc ei, dar nu reiese de-aici ca tot asa gindesc si sefii comertului". "Tot ce gindesc oamenii reflecta o realitate", zise domnul Culala mai putin indignat. "Da, admise Suzy, sigur ca reflecta o realitate, dar nu pe-aceea argumentata de tine." "Dar care?" "Ei, asta nu stiu!", dadu ea din umeri si parca ma lua pe mine drept dovada, isi infipse mina in umarul meu si incepu sa mi-l stringa prin dulci spasme, ca si cind ar fi vrut sa-mi sugereze o semnificatie, intelesei: sa nu-i mai raspund tatalui ei, sa schimb subiectul. "Spuneti-mi, il intrebai, daca vi s-ar incredinta astazi o mica fabrica ati mai putea s-o conduceti?" (Eram chiar curios sa aflu.) "Cred ca nu, raspunse domnul Culala, si pot sa spun si de ce: pentru ca nu mi s-ar da voie sa am libera initiativa, intr-o economie atit de centralizata." Suzy imi strinse iar umarul si atunci ma uitai la ea si imi dadui seama ca nu asta vroia: se lipi de mine si incepu sa-mi mingiie ceafa. "Esti obosita, ti-e somn! zisei ca sa maschez acest abandon al ei care imi strecura in inima o intensa bucurie.
Mergem?" "Da", zise, dar nu se grabi sa se ridice, ar fi vrut parca sa adoarma acolo, in fata parintilor, cu capul pe umarul meu. "Credeti atunci, zisei, ca experienta iugoslava se afla pe un drum mai bun?" "Nu, mai rau, zise domnul
Culala. O economie ori e libera total, ori e centralizata. Mai degraba cred ca auto-conducerea ar folosi intr-o economie capitalista, unde ar micsora in bine, pentru productie, vointa negativa a patronului. Un patron slab ar putea, astfel, prin participarea salariatilor la treburile intreprinderii, sa evite de pilda falimentul, care nu-l ameninta numai pe el, ci si pe salariati, care devin someri.
Cointeresarea e o forta care inca nu si-a spus cuvintul." "Bine, si atunci de ce nu s-ar potrivi si economiei socialiste?" "Pentru ca nu poti avea o economie libera sau liberala intr-un stat centralizat." "Nu inteleg!", zisei. "Sa va dau un exemplu", zise domnul Culala turnind in pahare.
Ciocniram. Doamna Culala ne ura, mie si fetei ei, numai bine si realizarea tuturor dorintelor in noul an, Suzy sa reintre la facultate, domnul Petrini sa se intoarca si el acolo ca profesor si sotului ei sanatate si sa intre si el intr-un serviciu. "Degeaba zice el ca nu, dar daca i s-ar incredinta nu o uzina, ci chiar un simplu magazin, ce bine i-ar parea! Sa stiti ca e la curent cu totul si sufera si el ca sta si nu face nimic" Doamna Culala se ametise putin de paharul baut inainte de aceste urari si divulga acum, despre sotul ei, cum divulgase in prima mea vizita despre Suzy, secrete pe care nu le putea pastra numai pentru ea. Iar eu ii urai sa ramina mereu vesela si optimista, in timp ce mama si fiica se imbratisau si se sarutau. Pentru domnul Culala nu gasii nici o urare, dar nici el pentru mine. Asteptam amindoi sa se termine efuziunile femeilor si sa continuam discutia. Ciocniram totusi a doua oara, si inainte de a goli paharele ne adresaram un sobru "la multi ani". "Mai jos, spre Sibiu, continua el, crescatorii de vite din satele muntoase nesocializate au oferit statului, oficial, spre vinzare, de nu stiu cite ori mai multe vite decit ceea ce se contractase. La inceput toata lumea era incintata, dar pe urma, ia stai! Ce e asta? Ce e cu casele astea noi si somptuoase, ce e cu taranii astia care isi cumpara automobile si au sute de mii de lei la C.E.C.? Asta e o inegalitate sociala, o sfidare, un cumul de capital. Nu! Chestia asta trebuie sa inceteze! Bine, nu, dar ce sa le facem? Ce sa le facem altceva decit sa le interzicem sa mai creasca atitea vite. Ceea ce s-a si facut! Li s-a interzis. In timp ce productia de carne e la ordinea zilei, intr-o Europa care a descoperit ca nu carnea de porc sau de pasare e cea mai gustoasa, ci cea de vita, steak-ul, muschiul la gratar Poate nu stii ca inainte de razboi carnea de porc era mai scumpa la piata decit carnea de vita Care ar fi situatia unei uzine daca transferam cazul in industrie?
Fie datorita unor conditii mai bune, fie mai ales datorita calitatii oamenilor (oamenii nu sint toti si mai ales peste tot la fel!), cutare intreprindere cistiga mai mult decit altele de acelasi profil, si atunci ce faci? Le lasi cistigurile? Nu ar aparea grave perturbari in psihologia salariatilor, plecari, parasiri ale locului de munca, o fluctuatie nesanatoasa a fortei de munca in sectoare chiar vitale? Nu, e mai bine cum e acum, cind poti acoperi cu realizarile dintr-un sector pierderile din altul, unde statul centralizat nu e interesat sa dea cineva faliment. Nu stiu cum se descurca sirbii, n-am datele necesare sa-mi dau seama ce inseamna la ei, practic, autogestiunea. Am auzit, de pilda, ca o firma contracteaza sa cumpere, sa zicem, cupru, sau altceva, de undeva, de pe o piata straina, unde plateste cu valuta forte, in timp ce o alta firma din tara are aceeasi materie prima in stoc, la un pret platibil in moneda nationala. Nu vad aici unde ar fi cistigul! Ce iei pe mere dai pe pere. Cel putin la noi apare acest avantaj, care e foarte sigur, si ne da un sentiment de stabilitate absolut incontestabil: merge sau nu merge uzina, avem salariul asigurat.
Creste sau nu creste productivitatea muncii, noi, sefii, ne incasam primele noastre regulat" "Glumiti", zisei. (Toate acestea nu ma pasionau citusi de putin, desi eu il incitasem pe domnul Culala sa-si expuna teoriile despre comert si economie, care nu puteau fi decit amuzante si usor ridicole, ca ale oricarui ins care priveste fenomenele neimplicat in ele ca sa le descopere cu adevarat legea care le guverna; fusese patron si presupuneam ca alt subiect de discutie ar fi fost pentru el plicticos.) "Nu glumesc deloc! exclama insa domnul
Culala cu o ironie imprastiata. Nici el nu stia daca era cazul sa-si adinceasca sau nu ironia. Un salariu sigur si niste prime nemeritate nu sint ele niste stimulente asemanatoare cu avantajele autoconducerii? continua el. Hai ba, zice romanul, care in general e un om cu simtul datoriei, in sensul ca ii displace sa ramina dator, are, in acest sens, o veche noblete, puneti mina si munciti, ca de-aia va plateste statul. Si muncesc, ba chiar, in momente grele, fac acte de eroism la care numai constiinta ii obliga. Popor admirabil si, cum bine ai spus dumneata, usor de guvernat Ne incurca regatenii, exclama deodata domnul Culala dindu-se pe spate, fortind la limita echilibrul dintre el si scaun, picior peste picior, si cu o privire dura de sef ardelean care nu stie de gluma. Dadu paharul pe git. Cum a putut un carturar asa de mare ca Iorga sa spuna ca vrem Ardealul fara ardeleni!?" "Nu cred sa fi spus Iorga un astfel de lucru! Poate altcineva!" zisei. "Tata, murmura Suzy somnolenta, cu capul pe umarul meu, asta e o istorie veche!" "Nu atit de veche, ne-au lasat pina acum citiva ani pe seama ungurilor, au creat chiar o regiune «Mures-autonoma maghiara». Aici, unde e leaganul romanismului Ne-au adus moldoveni ne murdaresc parcurile, isi fac nevoile pe linga zidurile Bisericii negre, veche zidire care" "Da, tata, il intrerupse Suzy, si tu nu stii cine e Eminescu, care era moldovean si a mers pe jos prin Ardealul nostru, ca un sfint pe un pamint minunat. De ce nu recunosti ca n-ai citit niciodata un vers de-al lui?" "Mie imi place Goga" "Da, tie iti place Goga, de ce m-ati dus de linga boi, de ce m-ati dus de-acasa, desi esti la a treia generatie care a parasit boul, tot la coarnele lui te gindesti, ca la o zeitate, boul Apis, si cucuruzul, in care n-ai intrat niciodata, hai, tata, pa, te sarut, eu am plecat", zise ea obidita, si se ridica si isi imbratisa iar mama, parca ostentativ, adica ea, mama, n-avea idei (si in general ce bine e sa nu ai ideI), dar il imbratisa si pe el, pauvre papa, care tinea atit de mult la Ardealul lui, incit Eeee! Nimeni nu se gindea ca e si ea o fetita care ei da! se simtea fericita si atit tatalui, cit si iubitului ei le ardea sa
VIII
Asi fi zis ca pica de somn si luaram un taxi. Dar acasa isi reveni si mai ales reveni la tacerile ei care se pare ca dupa intreruperea sarcinii ii intrasera in fire, alungind cu totul pe vorbareata dinainte. Se desbraca si se arunca in pat cu o saritura elastica (raminind chiar o clipa in patru labe, si cu capul in joS) savurind parca bucuria jocului pur al unei caprite, care nu cunostea vidul sufletesc al oamenilor, clipa lipsita de sens, pe care trebuie s-o alunge cu placeri grosolane, imperecheri in afara sorocului sau bautura si mincare dincolo de satietate. Continua jocul disparind precipitat sub pled si sugerindumi cu o privire de interdictie sa nu cumva sa ma apropii de ea. Apoi intinse mina si dadu drumul la radio, insa incet, si nu se deslipi de el aproape o jumatate de ora, tot cautind, incercind toate posturile. Nu-i placea insa nimic si il stinse, imi intoarse apoi spatele si isi trase repede pledul peste cap, ca si cind ar fi vazut ceva si nu mai vroia sa-l vada; totusi aproape in aceeasi clipa pledul svicni si se uita la mine peste umar: "Ai inteles?" zise. "Am inteles!"
Se lasa tacerea. Ma asezai la birou cu o mare pofta de lucru si dupa o vreme, timp in care ma oprii indelung la un pasaj din caietele mele, incepui sa scriu. Nepretuite caiete in care zaceau ca niste iceberguri reflexiile mele din mirifica perioada a cursurilor universitare! Numai eu stiam ce ascund dedesubt, inspiratia inaripata a unei stari de spirit in expansiune, inspiratie bogata, fertila, in timp ce, paralel, Matilda darima ceea ce credeam eu ca este implinire in viata vie, iubire si armonie iar paralel cu ca o mare prietenie, cu un om din generatia mea, puternica personalitate obsedata de putina putere pe aceasta lume, platind un pret Da, reusise, ma uitase, nici asta nu-mi mai daduse nici un semn din ziua cind rizind pe culoarele spitalului de cei "arsi"
(Giordano BrunO) ne despartisem Ce-o fi facind? ma intrebai oprindu-ma o clipa din scris. Ce local si-o fi ales unde sa poata comanda un genie du christianisme insingerat pe care sa-l stropeasca cu bere si sa-si destupe apoi camasuiala de pe creier cu nenumarate filtre? Mi-era dor de el! Ma duc, imi spusei, sa-l vad! O sa-i dau sa citeasca cele doua carti ale mele. Trebuie neaparat sa i le dau. In fond, in afara de Ciceo, nimeni nu le-a citit, iar Ciceo entuziast ca orice prieten Da, imediat dupa Anul nou, dupa ce trec s-o vad pe
Silvia, ii dau un telefon si ii fac o vizita
O bataie discreta in usa imi intrerupse firul "Da, doamna", ii soptii, sa no trezesc pe Suzy. Gazda mea intelese si imi facu semn sa ies. Ma intreba apoi daca ne ducem undeva in seara asta. "Cred ca nu", ii raspunsei. "Daca totusi nu va duceti nicaieri, va invitam la noi. Vin si copiii si o sa ne faca placere sa" "Domnule Petrini, spuse inginerul din cealalta incapere, poftiti citeva clipe Luati loc Realmente, adauga el, ne-ar face mare placere sa Daca bineinteles n-aveti alta combinatie! O sa ascultam muzica buna, bem un pahar de sampanie si la rigoare se poate si dansa Ce mai faceti?" "Bine, raspunsei, ca sa nu zic excelent" "V-a cautat o doamna la telefon." "Cine era?" "A spus ca o sa revina!" "Din Bucuresti?" "Nu, n-am avut impresia A propos de telefon. Puteti sa-l luati in camera o ora, doua si sa felicitati pe cine doriti."
"Nu, zisei ba da, asi vrea sa dau un telefon unui prieten din Bucuresti"
"Poftiti, zise, si cind nu mai aveti nevoie mi-l inapoiati." Si se ridica, trase aparatul din priza si mi-l puse in brate. Bineinteles, gindii, pe urma, doamna inginer, cind o veni nota de plata, o sa-mi adauge intr-o scrisoare batuta la masina, cu multe detalii, costul convorbirii. Normal!
Revenii in odaie si o gasii pe Suzy la biroul meu. Imi umbla prin sertare. Cu un instinct sigur daduse peste cele doua lucrari ale mele, dactilografiate, si le pusese alaturi, tinea cotul pe ele. Acum imi rasfoia caietele. "Ce faci tu aici?", o intrebai. Imi raspunse cu degetele: fac ce-mi place. "Sint lucrari de specialitate, continuai virind telefonul in priza. Ai de felicitat pe cineva?" Respinse cu palma intrebarea. Apoi se ridica, mai cerceta o data sertarele trase, daca mai era ceva pe-acolo (nu mai era!), imi arunca o privire care parca nu ma vedea, lua cele doua lucrari bine capsate de mine (aveau si copertI) si facu iar o saritura in pat, de asta data insa mai sobra, cu o expresie preocupata: "acum, parca imi spunea, am gasit doua jucarii", adica s-o las in pace sa-si vire si ea nasul in ele; n-o sa le strice, de asta puteam fi sigur Aprinse veioza, intirzie invirtind butoanele radioului, le opri pe o emisiune straina cu vaitaturi indepartate din cine stie ce tara araba sau bananiera, apoi deschise una din lucrari si se infunda in lectura. Ma uitai la ea cu atentie: chiar citea, nu rasfoia. Dupa o vreme observai cum mina ei dreapta incepe sa intirzie in crestetul capului, sa smulga rar, in nestire, cite-un fir
Cerui Bucurestiul. Nu stiam numarul lui Micu, dar ii stiam adresa, primisem odata de la el trei rinduri pe o ilustrata in care imi spunea unde sta si unde puteam sa-i scriu. Operatoarea ma anunta, dupa ce imi gasi numarul, ca linia cu Bucurestiul e aglomerata si ca va trebui sa astept. "Cit?" "O ora, doua" "Da, astept!" ii raspunsei.
Ma intorsei la planseta mea alba si lucrai, cit sa fi trecut? O ora jumatate?
In acest timp auzeam din spate fosnetul filei intoarse, imi aduceam aminte ca
Suzy citea, ma rasuceam mirat, da, chiar citea, cu cotul infipt in perne, cu o expresie bizara pe chip, impenetrabila, straina de clipa de fata, putin decolorata, de fetita care se joaca, putin imbatrinita, in timp ce mina libera arunca firul de par rupt intre dinti si intorcea cu o miscare vie fila manuscrisului.
Telefonul suna: "Aveti legatura cu Bucurestiul . Suna ocupat.
"Asteptati, nu inchideti." "Ioane, strigai, apoi recunoscind glasul prietenului meu la telefon, aici e Petrini! La multi ani!" "Draga, zise el prompt cu astfel de surprize, ca si cind ne-am fi vazut ieri, cu anii astia e o chestie! Sint ani care dureaza de ti se face lehamite si sint ani care nici nu stii cind dracu ti-au fugit pe sub nas. Anul asta care s-a scurs m-a scos din sarite, cred ca mi-a stricat si pe cel care vine." Vrui sa-l intreb de ce, dar ma intrerupse risul sau sincopat si prelungit dincolo de semnificatia care ai fi crezut ca ti-e la indemina. Il asteptai sa termine. "De ce?", zisei. "E complicat sa-ti spun la telefon, vino si tu odata pe la mine, sa mai stam de vorba! "Negresit, zisei, si eu am multe sa-ti spun!
"Da-mi un telefon inainte, sa-mi fac timp, sa ma debarasez de treburi" "Bine,
Ioane, e in regula Pot sa-ti aduc ceva sa citesti?" Urma o tacere. Nu lunga, dar nici scurta. "Adu, zise el, si daca e ceva bun, putem sa si publicam. A mai citit cineva? Ce-ai scris? E lucrarea despre Giordano Bruno?" "Nu, altceva!"
"Adu! Stii ca ma intereseaza tot ce gindesti tu." "Transmite-i Clarei cele mai bune urari." "Transmite-i-le tu, uite-o, e aici linga mine." "Petrini, ce e, draga, cu tine?" zise Clara in receptor, tot asa, imitindu-si sotul prin sugestia ca nu era deloc surprinsa de gindul ca nu ne-am mai vazut de trei ani si ca le venea acum de la mine un semn. Ei si? Ar fi putut tot atit de bine sa fie si zece! Viata e scurta, nu si prietenia! In sanscrita se pot gasi texte in care se spune ca nici dupa moarte nu se stinge o prietenie, o intemporala, ne puteam regasi in cine stie ce parte a lumii si dupa reincarnare "Ziceai ca te muti si tu la
Bucuresti" "De! exclamai. Multe zice omul!" (si ei doi ziseserA). "Nu mai sta acolo, am auzit ca faci pe contabilul! Serios, nu te da la fund, vino la
Bucuresti." "Nu fac pe contabilul, chiar sint" "Esti, dar vezi sa nu imprumuti spiritul contabilului" "Ei si? Poate ca intr-o viata anterioara oi fi fost un mare risipitor si a trebuit sa ma reincarnez intr-un contabil, ca sa adun cifre si sa le cunosc ordinea! Asta dupa interpretarea lui Platon, care pretinde ca spiritul lui
Agamemnon, scirbit de ucigasa Clitemnestra, s-ar fi reincarnat intr-o lebada, sau ceva de genul asta" "Da, zise Clara, dar dupa Bardo Tödol reincarnarea spiritelor superioare urmeaza o scara ascendenta si numai brutele, care nu suporta starea de bardo, se reped in primul animal pe care il zaresc Or, tu, inca din viata, ai trecut, ca sa zic asa, prin starea de bardo si ai suportat-o bine. Asi fi mirata sa esuezi intr-un contabil Serios, vino la Bucuresti. Ai fi si mai aproape de fetita, continua ea (era deci informata!) si ai avea cu totul altfel de perspective si in chestia catedrei" (O groaza, mai mult de-o gramada!)


"Bine, Clara, o sa ma gindesc, vad eu ce fac! "
Astfel se incheie convorbirea, ca si cind nici n-ar fi avut loc, din pricina fostului meu prieten, care lasase sa se astearna o tacere lunga intre noi cind auzise ca vreau sa-i aduc ceva sa citeasca. Daca nu i-asi fi cunoscut bine aceste taceri, m-asi fi banuit de suspiciune. Buna era pentru el o lucrare daca era si publicabila. Or, eu stiam ca ale mele nu erau. Lectura lui, in acest caz, ar mai fi fost pentru mine folositoare? Ar putea el risca o opinie hotarita, plin de atitea frine, cum il stiam ca este? O astfel de frina ar fi fost aceea ca ar fi descoperit in lucrarile mele ideile din caiete pentru care, vorba nevesti-sii, intrasem in starea de bardo; ar fi fost el incintat sa-mi spuna ca aveau valoare?
Daca eram din nou arestat si s-ar fi descoperit ca el le citise? (fii fara grija,
Ioane, o sa trec sa te vad, dar fara lucrari!)
"In nici un caz!" exclama Suzy in clipa aceea. Tresarii. Ce era asta?
Gindurile se aud? "In nici un caz ce?" o intrebai. Parca nici nu ma auzi. Imi raspunse totusi cu o miscare a miinii, cu degetele fluturind a respingere, sa-mi vad adica de treaba, iar daca n-am una, sa-mi caut. Ceea ce si facui, intrai in baie spunindu-i ca vom merge, spre ora Revelionului, ori la gazdele noastre, ori la fratii Berea, si trebuia sa fiu ras proaspat Incepui deci sa ma barbieresc, operatie pe care o facui in stil joyceian, adica intirziind indelung si gindind
Oare sint eu pe deplin constient in clipa de fata? ma intrebai, apropiindu-mi chipul de oglinda. Sint bucuros, iubita mea ma citeste, si e clar ca ii place, altfel n-ar fi stat ea aplecata asupra manuscrisului de mai bine de patru ore.
Dealtfel mai are putin Incepuse cu Era care n-avea decit doua sute de pagini.
Ce vrusese sa spuna prin acel in nici un caz? Era clar, ascultase convorbirea si avea parerea ca in nici un caz sa nu-i dau lui Ion Micu sa-mi citeasca lucrarile. De ce? O sa discutam, gindii, desi puteam ghici: ceea ce citea ea nu era bine sa mai citeasca si altii Chiar daca e vorba de un prieten?
Parca o vedeam fluturind degetele: chiar! Totusi, imi spusei, cineva trebuie sa le citeasca, vreau sa spun un om specializat in filozofie, fiindca nici Ciceo si nici ea, Suzy Ba nu! Ba da Reactia ei nu va fi de complezenta, s-ar putea sa fie chiar brutala O sa aflu chiar in seara asta si s-ar putea sa am surpriza ca Ei, ce putea fi altceva decit si daca opinia ei ar fi Da, clar, net, puteam avea surpriza unei reactii catastrofice Nu pentru ca n-asi avea incredere in ceea ce am facut, ci pentru ca asta ar veni nu de la Ion Micu, pe care l-asi fi inteles, sau sa zicem de la Vaintrub, care era un marxist cu vederi largi, dar locuind pe o alta planeta (e adevarat, o planeta foarte apropiata de a mea, dar totusi altA) sau de la marele poet si filozof (presupunind ca ar accepta sa ma citeasca, lucru putin probabil, auzisem ca devenise extrem de mefienT) care desigur ca demult se invaluise in propriul sau sistem filozofic si ar fi strimbat din nas in fata incursiunii mele, spunindu-mi de pilda ca ei, ce? ca viziunea mea despre lume seamana cu a unui Procopius din Cezareea (fara grasele desvaluiri ale aceluia din Istoria secretA), un fel de pamflet negru si irelevant din punct de vedere filozofic In clipele mele de indoiala gindisem eu insumi astfel Dar n-asi fi surprins, fiindca odata aceste clipe trecind, imi reciteam lucrarea si n-o gaseam straina de mine insumi, dimpotriva, redescopeream identificarea mea cu ceea ce scrisesem si retraisem aproape total jubilatiunea interioara care ma stapinise dupa terminarea ei. Iar Ciceo era un naiv, lui putuse sa-i placa, mi se paruse chiar ca era de la sine inteles Dar Suzy! nu era! Ea era, desigur, cititorul, un cititor dintre cei care, desi se puteau lasa atrasi, in curiozitatea lor avida, asta nu insemna ca odata terminata ultima fila, nu s-ar fi trezit si nu ti-ar fi aruncat o privire neincrezatoare si ironica: ei, ce-ai vrut sa spui? Pe cine ai vrut sa pacalesti? Fara ca neaparat sa-ti exprime toate acestea si cu voce tare, cu alte cuvinte sa-ti opuna propria lui viziune despre lume, diferita si mai ales incompatibila, antagonica cu a ta, ceea ce pe terenul ideilor n-ar insemna propriu-zis o judecata care sa te nege. Nu, ti-ar raspunde evaziv, sau prin tacere, fiindca cititorul isi traieste conceptia despre lume, dar nu si-o poate exprima sintetic, ci fragmentar, prin chiar actele existentei lui. Iar la Suzy, pe deasupra, asta s-ar agrava atit de mult, incit opinia ei n-ar fi departe de a Matildei, adica expresia unei neincrederi inainte chiar de a citi, atita timp cit lucrarea nu e publicata si altii n-ar veni sa-i ateste valoarea. Era insa o deosebire: Suzy, vedeam bine, ma citea cu pasiune Si daca, dupa ultimele rinduri, din pasiunea ei ar ramine ceva? Hm! O sa vedem!
Ar fi intr-adevar o catastrofa sa nu-i ramina chiar nimic Interesant totusi! Ar fi de descoperit cu ce ochi m-ar vedea dupa. Ce-ar mai simti indata ce aceasta excursie in fiinta mea ascunsa s-ar termina. Asa deci eram eu? Era o surpriza?
Si de ce natura? Poate ca, imi spusei, cu un intirziat scepticism, n-ar fi trebuit s-o las sa citeasca. Fiindca o surpriza rea n-ar fi avut numai ea, ci si eu.
Platon, care gindea si simtea ca un poet, avea totusi aversiune pentru poeti.
Tolstoi, un mare spirit, nu-si intelegea sotia, un spirit comun, care il iubea si era foarte geloasa pe toata existenta lui, desi in joc nu fusese niciodata o alta femeie si ea fusese aceea care ii copiase o viata intreaga manuscrisele, ba chiar i le si corectase, si nu numai stilistic. Joyceianul meu barbierit se apropia de sfirsit, dadui drumul robinetului si ma privii iar de aproape in oglinda. Ei, ma intrebai iar, la ce concluzie ai ajuns? Esti pe deplin constient in clipa de fata?
Dadui din umeri Nu, imi raspunsei, sint doar prevenit, ceea ce, recunosc, nu e mare lucru orice-asi gindi, am o incredere senina ca Suzy n-o sa-mi faca o surpriza rea. Si daca totusi? O sa vedem, fiindca o surpriza totala si rea, adica tacerea, nu pot sa concep. Ma spalai indelung si apa fierbinte (iata, cine spunea ca de Revelion caloriferistul nostru o sa se imbete si o sa ne lase fara caldura si apa calda? trebuie sa-i dam si lui un bacsis mai gras!), apa fierbinte, ca sa zic asa, ma racori, simtind ca alaturi de seninatatea mea increzatoare aparuse si o nepasare senina. Important e, gindii, ca imi place mie (ce-am scriS) si de aceasta gindire sint pe deplin constient ca nu ma iluzionez, restul e aventura ei (a lucrariI), care urmeaza, si nu a mea
IX
Deodata auzii dincolo un hohot de ris. Ce era asta? Cititoarea mea ridea.
Exista oare in eseul meu vreun pasaj comic? Risul inceta. Ma stersei bine si apasat cu prosopul, ca si cind asi fi vrut sa-mi sterg si din mine vreo rea prevestire, apoi intrai in odaie. "De ce rizi?" o intrebai cu blindete (sa-i zicem, in realitate cu o dorinta vie sa-si justifice bine veseliA). Dadu o fila inapoi si reciti un pasaj. Izbucni in ris. "Ti-am spus de la inceput, zise ca ton humour est merveilleusement irrésistible." Da, asa era, daduse peste un text incarcat de un sumbru sarcasm. Hm! Se putea si ride! Daca ceea ce a citit pina acum ar fi facut-o sa acumuleze un complex de impresii defavorabile, gindii, pasajul acesta nu s-ar fi putut rupe din context ca s-o inveseleasca atit de tare. "Mai ai mult?", o intrebai cu grija (sa-i zicem, in realitate cu ingrijorare sa nu intrerupa chiar acum lectura, cind ii mai ramasesera de citit doar citeva filE). Facu un semn linistitor din degete. Intoarse ultima fila, puse manuscrisul deoparte si apoi se destinse, se rasuci in pat de citeva ori, in prada, asi fi zis, a unei pline incintari. Isi intinse bratele si iar se rasuci si izbucni iar in ris. "Iubitul meu, zise, ai scris o carte pasionanta, ai gasit ceva care o salveaza; injuri omenirea cu un humor furios da, asa este, oamenii sint" Si aici se opri deodata, isi dadu parca seama ca era pe punctul sa spuna cum sint oamenii, lucru care no mai incinta, sau n-avea chef, sau spusesem eu in ceea ce citise si ar fi insemnat sa ma rezume, ceea ce iarasi i-ar fi stricat placerea pe care o resimtise "Ajunge, zisei, vazind cum intinde mina spre celalalt manuscris, e ora unsprezece, o mintii, era abia zece, ai citit destul Avem doua invitatii: una aici, la gazdele noastre, si alta jos, la fratii Berea Unde ti-ar placea?" Se ridica in genunchi si ramase citeva clipe cu capul in jos, reflectind, apoi se uita la mine indelung cu un joc de expresie indescriptibil: admiratie ironica, protectie materna (sau filiala!?), neliniste (era chiar buna cartea mea?!), ar fi vrut sa dea inapoi, dar apoi deodata o ferma detasare (probabil ca era buna, altfeL). Sari jos si reveni la realitate: "Ce sa cautam noi la fratii Berea?", zise.
"Atunci raminem aici? o intrebai, fiindca nu precizase daca mergem alaturi
Stiu ca nu-ti place de gazda noastra, e cam pisaloaga!" "Si ce daca e pisaloaga? ii venim noi de hac!" Si spuse asta cu mare chef de a-i veni de hac "indiscretei" doamne care, de cind Suzy se mutase la mine, incetase sa mai fie indiscreta
(doar o singura data ma intrebase cind ma casatoresc, conform observatiei lui
Goethe, care spune ca oamenii cind isi dau seama ca doi insi s-au indragostit, ar dori sa-i vada casatoriti, iar dupa aceea ii pindesc sa vada cind se despart; noi, romanii, insistam doar asupra primului fenomen: maica, spun babele, cind vad ca o pereche intirzie prea mult sa se duca la primarie, daca va iubiti de ce nu va luati? Si odata luati: daca nu se inteleg, niciodata nu-i indeamna sa se desparta, fie din dorinta secreta de a-i vedea indurind si ei, ca toata lumea, jugul in doi, fie pentru ca spectacolul suferintei altora li se pare mai atractiv decit cel al cautarii fericiriI).
Gazda mea, domnul inginer Cucu, afecta o surpriza cind ne vazu, ca si cind n-ar fi stiut ca Suzy locuia cu mine, desi, cind facu prezentarile, zise: "si domnisoara Culala, daca numele va spune ceva, e chiar cel cunoscut de noi toti" Nu venisera la ei numai "copiii", casa era plina de lume, toti de virsta domnului si doamnei Cucu. Ni se dadu cite-un pahar de vermut, si cu el in mina cautaram unde sa sedem Nu aveam unde, toate scaunele erau ocupate, si inginerul Cucu ori se prefacea ca nu observa, ori chiar era cam mitocan si uitase ce-mi spusese mie mai inainte, ca i-ar face o reala placere sa
Oricum, se putea deduce ca nu prea fuseseram asteptati. Ma gindii sa simulez ca de fapt nu venisem sa raminem, plecam in alta parte, dorisem doar sa le uram in trecere la multi ani si Ma uitai la Suzy sa-i sugerez retragerea, dar observai pe chipul ei ca nici n-avea de gind, dimpotriva, o tintuia cu o privire ucigasa, asi zice carnasiera, pe doamna Cucu, care clampanea din gura si avea aerul ca nici nu ne cunostea Niciodata n-o surprinsesem pe Suzy stapinita de o astfel de furie rece si orgolioasa
Atunci vazui cum timida si micuta fiica a doamnei Cucu, care ma luase drept muncitor-filozof (si care intre timp nascuse un baietel, trebuia sa aiba acum trei anI), ii sopteste ceva sotului ei. Acesta dadu din cap, se ridica, intra in odaia tampon dintre a mea si cea a gazdei si se intoarse cu doua taburete, pe care ne invita sa luam loc. Absent si in acelasi timp atent, de fapt nici absent dar nici atent, domnul Cucu spargea alune, mesteca necontenit si parea ca asculta, mai degraba ca suporta clampaneala sotiei lui fara sa se irite, conversatia era generala, nu?!, desi nu era!, ca totul era agreabil si ca in curind In curind se va produce ceva iminent, ii va spune intr-un mod foarte grosolan sotiei lui ca "Nu, zise insa foarte prevenitor, cind doamna Cucu se opri o clipa, asta nu s-a intimplat atunci, ci prin 1938, cind Carol al doilea, venind de la Londra, de la o ceremonie funebra, s-a oprit la Berlin si a incercat o intelegere cu Hitler Armand Calinescu" "Nu mai vorbi prostii, il intrerupse doamna Cucu, stiu precis de la doctorul Stanescu, care era prietenul lui Prin
35, nu prin 38 si-a zdrobit el cariera. Desi, daca ma gindesc, tot rau ar fi fost daca s-ar fi hotarit sa devina ginerele lui I.G.Farben Cine stie ce-ar fi patit dupa razboi" "Daca zici ca ai auzit c-a fost arestat", ii acoperi el cu falsa blindete glasul ei casant. "Nimeni nu l-a indemnat, ii acoperi si ea glasul, sa se apuce tocmai acum, dupa cincisprezece ani de la razboi, sa dea bani la legionari" "Asta inseamna ca a fost silit, zise un domn scund, virtos, chel si cu grosi ochelari pe nas, care il faceau sa semene cu un dur chirurg. Il aveau cu ceva la mina!"
In acest timp observai cum chipul micutei doamne incepea sa capete o expresie vie de suferinta. Sotul ei se ingrijora si incepura sa-si sopteasca unul altuia ceva la ureche. "Da", zise ea si se mai insenina si incepu sa se uite la noi cu capul usor plecat, cu un fel de interogatie chinuita si resemnata: nu e asa ca o sa fiti de acord? parca ni se adresa. El se ridica, se apropie de mine si imi sopti: "Poate sa se odihneasca putin sotia mea in camera dumneavoastra?"
"Bineinteles!" "Avem o propunere, continua el, sa ne retragem pe urma si noi acolo" "De acord, Suzy, esti de acord?" Ea isi pleca urechea si dadu din cap si se si ridica, chiar ostentativ, fapt care n-o impiedica insa pe doamna Cucu sa taie mai departe aerul cu cuvintele ei. Se pare ca Suzy isi daduse seama ca, daca ar fi ramas, i-ar fi fost imposibil sa-i vie de hac batrinei pisaloage. "Ooo! facu ea apoi in odaie uitindu-se la mine cu ochii dilatati, pe-asta nici daca o omori nu-i inchizi gura " "Ti-am spus eu, risei, cu mine e mai ponderata, dar ai vazut, pe fata ei o duce la exasperare de-aia banuiesc ca dupa ce s-a maritat a parasit casa parinteasca." "Hi, hi, facu Suzy, dar ce mincam, mi-e foame" "Parca ziceai ca vrei sa ajunezi." "Stii ce, zise, coborim toti patru la fratii Berea"
Dar intra tinara pereche si el ne spuse ca a vorbit cu bucatareasa sa ne aduca mincarea aici Nu scaparam insa asa de usor, intra dupa noi doamna
Cucu si ne spuse cu "intelegere" ca ar fi trebuit sa se gindeasca, tinerilor le place sa petreaca intre ei Titi e de vina (adica sotul eI), o scoate din pepeni cu initiativele lui, pe care le tine secrete pina in ultimul moment, a fost vorba sa vina numai "copiii", si el, fara sa-i spuna, a invitat o gramada de lume Noroc ca a gasit un purcel de lapte, si a avut parca o presimtire si a pus-o pe Sultana sa cumpere destul vin si cozonac de la o cofetarie, "unde se face foarte bine".
"Bine, mama, bine", o intrerupse fiica-sa, pentru ca doamna Cucu ameninta sa nu se mai opreasca si nici sa plece. "O sa va aduc eu totul aici, insista ea fara sa se sinchiseasca, numai sampania cred ca n-o sa ajunga, beti si voi vin, fiindca decit asa sampanie, mai bine lipsa, e un fel de sirop gretos care n-are decit meritul ca face spuma" "Mama, n-avem nevoie de sampanie, si nu ne aduce nimic, ne descurcam noi", zise iar fiica ei de asta data cu buzele tremurinde. "Esti nervoasa", constata doamna Cucu sec si cu glas parca abstract, cum pot oamenii fi atit de nervosi, parca spunea, si se cara in sfirsit, insa cu o incetineala care nu spunea nimic bun, se putea intoarce oricind.
Petrecerea noastra fu retinuta din pricina micutei si suferindei doamne
Valer (asa il chema pe ginerele doamnei CucU), care nu se linisti nici dupa ce se convinse ca mama ei n-o sa mai revina (chiar nu mai reveni!), nu putu sa manince nimic si numai din politete pentru noi nu ceru sotului ei s-o duca acasa. Sotul ei insa minca virtos. Cind afara incepura sa se auda impuscaturile de rachete care ingropau anul care trecuse si ale caror artificii stralucitoare ne inundara odaia, stinsei lumina si deschisei amindoua ferestrele.
Suzy veni linga mine si contemplaram in tacere orasul iluminat si sfisiat de zgomotul petardelor, care parca spuneau anului care trecuse, bun sau rau, pleaca, batrine, o sa te tinem minte, sau o sa te uitam, adio oricum, lasa loc unor noi sfortari si sperante Ceea ce s-a implinit cu tine sa continue, ceea ce a fost esec sa iei cu tine in neant, si o noua rotatie in jurul soarelui, a pamintului nostru plin de albastre si imense intinderi de ape, sa fie benefica oceanului uman in totalitatea lui si fiecaruia dintre noi in parte Sa nu moara nimeni in anul care vine (se poate, nu?) si sa nu nasca decit mamele fericite!
Nu-ti port pica, gindii eu insumi pentru mine, am fost fericit in aproape toate lunile tale, mi-ai adus in viata o fiinta pe care o iubesc si mi-ai confirmat ca truda gindirii mele a fost fructuoasa: Spune-i micutului an nou, care ne intimpina, sa ne ajute, inainte de a imbatrini si el, sa ne indeplinim macar o parte din dorintele noastre nemasurate Simtii in euforia acelor clipe o mina care ma apuca de ceafa si incepu sa ma mingiie insistent si dulce Un indemn, o sugestie, o trezise din tacerea mea insingurata Ochii ni se intilnira in intunericul in care scaparau scintei albastre si rosii, alungate violent de orbitoare explozii albe si verzi. Un chip ingrijorat mi se alatura: "Ce faci tu, sufletul meu?! La ce te gindesti?" Ne imbratisaram, ne chinuiram obrajii, urechile, gurile intr-o muta contopire. Ea ma stringea foarte tare, ca atunci la despartire in frumoasa casa unde ea copilarise si ne apucasera zorile dupa prima noastra noapte de dragoste Bratele ei dulci, puternice, de zidarita, care stiau sa apuce "Suzy, te iubesc" "Da, Victoras, ne-am procopsit" "Daca ai sti ce bine imi pare ca ti-a placut cartea mea" "Da, hi, hi, ce pacat ca nu poate sa apara acum Dar o sa apara ea cindva Sa nu i-o dai lui Ion Micu so citeasca" "Bineinteles" "Cealalta cum e?" "Nu cred ca o sa-ti mai placa. E filozofie pura, n-o sa mai gasesti in ea nimic care sa te faca sa rizi" "Crezi? Hi, hi" "Da, nu mai e o imprecatie, ci o carte linistita si foarte abstracta" "Cind ai avut timp sa le scrii?" Din glasul ei intelesei insa ca nu era vorba de timpul fizic, de durata, ci de disponibilitatea mea afectiva dupa ce trecusem printratitea si inca mai treceam "Tocmai, spusei, n-asi fi avut timp daca n-asi fi scris-o pe prima" "Mai vorbim, hai sa aprindem."
Revenii in odaie si rasucii comutatorul. Musafirii nostri statusera ca si noi la cealalta fereastra, soptindu-si desigur lucruri tot atit de Se intoarsera si inchiseram geamurile. Suferinda doamna parea mai linistita, dar cind umpluram paharele, nu se atinse de al ei. "Stimata doamna, ridicai eu glasul, lasati, beti un pahar si o sa vedeti ca totul o sa vi se para altfel Daaa, continuai, dindu-l pe-al meu cu sete peste cap si cuprins indata de o stranie exuberanta, sint lucruri mult mai importante, beti paharul si o sa le descoperiti Paharul trebuie baut, filozofai eu mai departe surprinzind o uimire pe chipul iubitei mele si o posomorita neincredere pe cel al sotului prea sensibilei doamne (da, parca spunea el, eu il beau, am dat peste o fiinta pe care o iubesc foarte tare, dar am inceput sa am banuieli, si asta ma intristeaza, ca iubirea mea nu-i ajuta la nimiC). Nu foloseste la nimic, reluai eu ca un ecou al propriei mele gindiri, daca eviti paharul. Socrate s-a gindit el bine cind a acceptat cucuta" "In schimb tu ai baut unul in plus", zise Suzy, si toti patru izbucniram atunci in hohote, chiar si plapinda. Prinsei momentul si ii intinsei paharul cu miinile mele: "Beti, doamna! Va rog sa beti, n-o sa vi se intimple nimic desagreabil!"
Bau, dar nici ceva agreabil nu i se intimpla. Doar o curioasa schimbare de expresie: "sint rezistenta, parca spunea, nu sint atit de plapinda pe cit par".
Dar rezistenta la ce? Probabil la orice i-ar fi putut face placere ei, si prin ricoseu si barbatului Era si asta un fel instinctiv de a-l tine "Hi, hi, facu
Suzy dupa ce inchise usa in urma lor Daaa, ti-a placut prapadita asta! Ai fi vrut s-o protejezi Ei da, lasa ca te-am vazut eu Oita! exclama cu o voce inalta, imitindu-ma in strigate, ai vrut sa faci pe berbecul!" Sari in pat, unde se aseza turceste si netezi cuvertura in fata ei, ca si cind m-ar fi invitat sa jucam impreuna pietre sau sa-si dea in carti, sa-mi ghiceasca norocul "Hi hi, bem si noi acuma ceva, iubitul meu? Si parca auzisem si eu de fructe, banane,
«smochine», puse ea, nu stiu de ce, acest cuvint intre ghilimele, daaa, si alte minunate fructe ale pamintului"
X
Astfel se incheie anul si ne treziram in cel nou ca o grosolana surpriza, pe care ne-o facu domnul inginer Cucu a doua zi spre prinz. Prin somn auzii o bataie grabita in usa, o bataie mai mult de forma, fiindca usa se deschise in acelasi timp si cineva intra in odaie (senzatia mea fu mai degraba ca "navali", prin siguranta pasilor si parca a unui fel de galagie pe care o fac cei care ne sint familiari si nu se sinchisesc daca ne surprind, sa zicem, goi in pat, sau chiar in baiE). "Eeei, nu se doarme de Anul nou, trezeste-te, domnule, o sa ai destul timp sa lenevesti pina la celalalt Asa iti primesti tu musafirii? Ei, haide, acuma nu te jena, da-te jos si aprinde lumina Unde o fi comutatorul asta?"
Era Matilda, vesela nevoie mare, ii recunoscusem din prima clipa, si venind parca dintr-un vis indepartat, glasul ei de altadata, din clipele de euforie exaltata Lumina se aprinse. Sarii in capul oaselor, buimacit. Matilda nu era singura "Silvia, murmurai ragusit de o furie navalnica. Ce cauti tu aici, fara sa te anunti? ma adresai Matildei, traim intr-o lume civilizata, avem telefoane, adrese, posta si telegraf, copii si prieteni pe care trebuie sa evitam sa-i punem in situatii delicate" "Ei ho! ca nu s-a intimplat nimic, rise Matilda, nu e o catastrofa ca te-am surprins in pijama"
Nu vedea ca nu eram singur, se aseza intr-un fotoliu pusa parca pe taclale si continua: "Ce e asta, ti-am telefonat ieri si am vorbit cu gazda ta, inginerul
Cucu, nu erai acasa, si i-am spus ca trec astazi pe la prinz sa ti-o aduc pe
Silvia Si acum cind am sunat mi-a deschis acelasi domn Cucu si «poftiti!», mi-a zis, cu aerul cel mai natural din lume - asa, ca intre oameni «civilizati», adauga cu o nuanta sarcastica in glas, observind in sfirsit ca in patul meu era o femeie Am crezut ca ne astepti, suiera de asta data furioasa, dar mereu stapinita de aceeasi euforie exaltata, desi te inteleg, adauga cu intelegere, dar trebuia sa ne spui" "Ce sa spun, strigai, nu m-a anuntat nimeni ca ai sa vii!"
"Nu ti-a spus gazda ta?" "Mi-a spus ca m-a cautat o doamna care o sa revie."
"Nu ti-a spus ca o sa trec azi cu Silvia sa te vad?" "Nu! Si de ce n-ai revenit cu telefonul?" "Fiindca domnul Cucu m-a avertizat ca nu esti acasa la aceasta ora si ca probabil n-o sa fii nici mai tirziu, faci Revelionul cine stie unde, fiindca i-a spus nevasta-sa ca n-ai pregatit nimic acasa" "Futu-l in cur pe ma-sa pe domnul Cucu al tau, te-ai apucat sa palavragesti cu el despre lucruri care nu-l privesc, cind puteai foarte bine sa revii cu un telefon Te costa mult daca"
In clipa aceea Suzy se ridica si ea in capul oaselor, isi drese cu o miscare ferma parul si ma intrerupse: "De ce strigi, zise cu un mic repros senin, nu vezi ca e o neintelegere? Treceti in odaia cealalta si discutati." In care odaie? Acolo statea mama inginerului, batrina doamna Cucu. "A! nu stii, zise Suzy, e plecata de sarbatori, mi-a spus mie" Ma dadui jos din pat, deschisei sifonierul, trasei halatul pe mine si trecuram dincolo. "Dealtfel, dupa o astfel de primire, nici n-avem ce sa discutam", zise Matilda dupa ce ne asezaram pe scaune. Daca vrei sa mai stai cu Silvia" "O clipa", o oprii si ma ridicai si trintii cu putere usa intredeschisa care da in odaia grobianului farseur, domnul inginer Cucu, si a nevesti-sii, pentru care simtii in secunda aceea simpatie, bine facea ca ii toca cu clampanitul ei casant nervii lui prea grosi era ea pisaloaga, dar, vorba lui Caragiale, nu era groaba, ca barbatu-sau.
Silvia simti pesemne ca usa trintita si expresia mea furioasa nu ii erau adresate ei, ci maica-sii, si avu un suris divin: tata o inveselea. "Ah, zisei, ia vino tu incoace!" Si o luai in brate si clipe lungi durara pina ma desprinsei de roua ochilor ei inocenti. "Tataaa, imi sopti, nu prea coplesita de mingiierile mele, vreau sa-ti spun ceva." Aoleo, gindii, ce-o fi vrind sa-mi spuna? Nu mai stiam bine cind ma iubea si cind nu, acel ci de altadata, semnul tandretei ei infantile si totale, se topise din pronuntia ei pentru mine? Dar nu, surpriza veni "Ci, ci, o auzii spunind, la multi ani, ta-taaa!" "De ce nu-i raspunzi fetitei?", zise Matilda observindu-ma cu un ochi cercetator care sticlea de supozitii si presupozitii alergindu-i foarte sprintene si viclene prin minte
(desigur, n-o mai iubeam pe Silvia, acum cind iubeam pe altcineva, a stiut ea totdeauna cA). "Daca i-asi raspunde, zisei, tu de ce ai mai avea sa te miri?"
"Nu ma mira, imi raspunse foarte rece (euforia ii pierisE), in orice caz, daca vrei sa mai stai de vorba cu ea (si simtii ca nu din proprie vointa mai concepea un asemenea lucru, mai avea si Silvia ceva de spuS), in casa asta n-o las, ne gasesti la Tasia, unde o sa stam vreo saptamina. "De ce, mama?", zise Silvia, cu un glas in care ea sugera ca replica mamei nu va fi auzita. Nu era o intrebare, de ce, mama, ci o afirmatie, ba da, mama. "In nici un caz, ii spuse
Matilda crincena, tu n-ai vazut ca tata nu e singur?" "Ci, ci ce daca? zise Silvia.
Nici tu nu esti, ci singura, ci cind tata vine pe la noi!"
O tacere ca dupa o sentinta se lasa in urma acestor cuvinte neasteptate.
"Trebuie sa recunosti, ma adresai in sfirsit Matildei, ca Silvia gindeste logic. O sa stea cu mine pina plecati." O bataie discreta in usa o impiedica pe Matilda sa raspunda. "Da", zisei, si Suzy intra. Se vedea ca luase o hotarire, se imbracase, isi pusese blana, vroia, desigur, sa plece. Dar nu se grabea, se aseza cuminte pe un scaun. Se pieptanase lins si isi strinsese parul la ceafa in coada de cal, cum era moda printre fete. "De ce nu mi-o prezinti pe sotia ta?", zise Matilda. "Suzy Culala ma cheama, doamna! raspunse ea prompt. Aveti o fetita extraordinara", continua cu un suris ca un brici si cu un glas in care razbatea un orgoliu retras si rece, indepartat de noi toti si de clipa de fata:
"aveti" adica eu si Matilda, ea n-avea ce cauta acolo. Surisul ei ma ingheta. Nu negase ca n-ar fi sotia mea, totusi isi spusese numele de fata. "Imi dati voie, doamna, sa-i spun ceva fetitei dumneavoastra?" Si surisul glacial se accentua atit de tare. Incit deveni parca de gips, insa un gips viu, ca al tinerei necunoscute care se inecase in Sena, mai frumos si mai misterios ca al
Giocondei, fiindca undele care o invaluisera nu-i alterasera expresia de beatitudine si incredere cu care se incredintase apelor. Matilda tacu, stiind parca dinainte ca Silvia n-o sa-i astepte raspunsul, ceea ce fetita si facu, se apropie de necunoscuta si isi lipi urechea si asculta fara sa se mire de soaptele care urmara. Imi incordai auzul, dar susoteala era ininteligibila. Ce-i spunea
Suzy, ce secret atit de rapid i se nascuse in minte? "Da? se detasa ea, ai inteles? Vino incoace!" Si iar ii sopti ceva, pesemne ii repeta, fiindca dupa aceea
(a inteles sau nu, fetitA) se ridica in picioare: "Am plecat, mi se adresa, vorbim la telefon"
Numai cei incleiati in propriul lor trecut au, adesea, senzatia ca prezentul e vertiginos. Nu reactioneaza la el. Ramasei inert. Da, gindii, o sa vorbim la telefon. Aici erau niste socoteli de reglat. "Cam isterica sotia ta", zise Matilda.
"Mai putin isterica decit tine", ii replicai. "Da, relua Matilda, o sa vorbesc cu ea si o sa-i spun ca o s-o nenorocesti ca si pe mine." "Nu mai spune! Esti nenorocita?", o intrebai cu o prospetime jubilatoare in glas. "Ai vrea tu!" "Eu nu vreau de la tine nimic, las-o pe Silvia aici si"
Ma redresai, simtind ca trebuie sa ma smulg imediat din capcana imenselor noastre ciocniri de odinioara. La ce bun? Tot ceea ce mai aveam sa ne spunem nu mai rima cu nimic. Prezentul devenea vertiginos. Intrai in odaia mea si deschisei linistit sifonierul. Se golise, nu mai atirnau in el decit costumele mele. Intrai in baie, dar nu mai regasii sub oglinda obiectele ei de toaleta. Revenii: cercetai mai atent odaia, sa descopar un semn. Dar stiam ca nu va fi.
Da, nu mai aveam ce sa mai vad, operase, fata asta, cu o rapiditate uimitoare.
Isi luase tot ce era al ei, nu mai lasase nimic in urma Ba nu: "Vorbim la telefon" Asta putea sa nu mai insemne mare lucru Ma lungii in pat, cu miinile sub ceafa. In timp ce auzeam usa de la intrare trintindu-se. Nu tresarii, stiam ca Matilda plecase si o luase si pe Silvia cu ea
Astfel incepu pentru mine noul an, da, chiar anul de-acum, cind scriu toate acestea; cel fatal

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.