Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Cel mai iubit dintre pamanteni - PARTEA 4 de Marin PREDA



PARTEA A PATRA
I
Astazi m-a vizitat, aparatorul meu, fostul judecator. Cum l-am cunoscut eu pe Ciceo? Intrun fel incredibil de simplu (il chema Stefan Pop, Ciceo, ii spusesem eu de la inceput ca trebuia intercalat intre numele si prenumele saU).
Se intimpla rar astfel de conjunctii cu soarele prieteniei, fiindca oamenii ori alearga dupa fericire cu o femeie si nu mai e loc in constiinta lor pentru alte bucurii, ori sint obsedati de probleme de existenta, o cariera pe care o urmaresc sau lupta acerba sa nu decada dupa ce si-au atins un scop. La facultate am avut prilejul sa ma imprietenesc cu doi colegi, dar repede acest inceput de prietenie s-a degradat din pricina unui al treilea, un ins neinsemnat Da, neinsemnat azi, dar poti sa stii ce devine miine? Cine nu vede ca in aceste timpuri neinsemnatii strabat curbe uluitoare? Un neinsemnat nu e neaparat un om fara calitati, dar aceste calitati nu apar decit dupa ce e proiectat pe spirala, si nu sint de fapt calitati, tot neinsemnat este daca e luat in sine, dar tocmai aceasta neinsemnatate era necesara pentru o pozitie insemnata. Acesti doi virtuali prieteni ai mei au crezut ca pot da si ei lovitura petrecind mii de ore linga un astfel de ins Tocmai ei, care se delectau acasa cu Rimbaud, Verlaine si Samain De la o vreme ori de cite ori ne dadeam o intilnire, era prezent si omul neinsemnat, prezenta inexplicabila la inceput pentru mine Ce dracu cauta alaturi de noi? Vazind ca i se da atita atentie, acest ins incepu sa prinda curaj si sa debiteze astfel de timpenii, incit nici macar nu puteam sa rid. Dar cei doi il ascultau foarte senini, il completau, ii dadeau dreptate, ridicau ideile lui scolaresti la rangul de sistem de gindire, cu referiri la mari personalitati si filozofi, si asta dura ceasuri intregi, incit dupa o astfel de intilnire ma dureau oasele si imi pierea somnul, reactie bizara a organismului chinuit. Intr-o zi n-am mai putut inghiti si dupa plecarea individului i-am intrebat: "Ce gasiti voi la idiotu`asta? "De ce, miau raspuns ei, nu e idiot deloc, are multa intuitie. Idiotenia e o arma, a adaugat cel la care tineam eu cel mai mult. Si el stie s-o foloseasca Cum, a reluat celalalt, e in traditia poporului roman, prefera sa para prost, n-are probleme! Dar nu e! Inteligenta afisata e orgoliul prostului, a reinceput cel pe care il pretuiam eu cel mai mult si asi fi vrut sa fim prieteni Cele mai mari necazuri, a continuat el, le are cel care e inteligent, dar nu stie ca ii e propriu inteligentei sa nu se indigneze pe cel asa-zis prost. Camil Petrescu, de pilda, face parte din aceasta categorie de inteligenta. Mie imi place Sadoveanu, a carui inteligenta nu se expune. Si si-au apropiat capetele si au inceput sa vorbeasca intre ei, ignorindu-ma. Am avut sentimentul ca totul e o inscenare, un complot impotriva mea, in realitate se depreciau pe ei insisi, ca sa se simta bine omul neinsemnat pe care il cultivau. "Cu voi nu mai sint prieten, le-am spus. Nu accept sa-mi cheltuiesc ore din viata mea, cu care am ceva mai bun de facut, ca sa magulesc o nula." Si m-am ridicat sa plec.



Asta nu prea le-a placut, dar n-au schitat nici un gest sa ma retina. Abia dupa ce omul neinsemnat, universitar si el, a devenit secretar cu agitatia si propaganda in comitetul judetean de partid i-am inteles, dar n-am inteles ce dracu sperau ei de la el, fiindca in loc cel putin sa-i protejeze, dimpotriva, el i-a lasat pe amindoi in plata sedintelor purificatoare de mentalitate burgheza si cosmopolitism in care au picat, si n-a miscat un deget cind au fost dati afara din universitate. Sa-i citesti pe Rimbaud, Verlaine si Samain si sa afle asta chiar omul complexat ca nu se putea delecta cu acesti poeti, asta, in acea vreme, era cu adevarat o dovada de prostie si nu de inteligenta, fiindca se pare ca omul neinsemnat chiar daca ar fi vrut sa-i apere n-ar fi putut, stia si el ca cei trei erau niste "cosmopoliti" . N-ar fi fost mai bine sa nu stie? Mi-a parut rau totdeauna ca n-au dorit sa formam noi trei un grup. Ei doi au ramas prieteni, unul a fost numit obscur redactor la o revista in limbi straine, celalalt, profesor de franceza la un liceu.
Nici prietenia mea cu Ion Micu nu ramasese neatinsa in acel an. Nu stiam si nu urmarisem cum putuse el sa joace rolul diavolului predind pe Paun-Pincio, Neculuta si Cezar Bolliac in locul lui Eminescu. Esential pentru mine era sa stiu-ca nu facea nici in fata mea si nici in lipsa elogiul omului neinsemnat, cum facusera cei doi colegi ai mei de la catedra de istoria filozofiei. Ion
Micu, e drept, nici el nu-mi mai povestea nimic despre ceea ce se intimpla pe la ei pe la Filologie, eram incintat si linistit ca ramasese acelasi si ca totul trecea ca si inainte prin flacara ironiei lui necrutatoare, reviste de literatura, poeti, romancieri, critici literari din orasul nostru, dar si din capitala. Ne intilneam tot la acea braserie si ne servea tot domnul Jenica, iar el infuleca acelasi chateaubriand si sorbea acelasi numar de filtre care il faceau la un anumit moment sa inceapa sa bitiie din picior, in ciuda faptului ca noua lui sotie i le numara, acele filtre, cu repros, ca a baut nu stiu cite si ca ii ajunge Se facea ca n-o aude, se ridica de la masa, disparea cu un pas greoi (se ingrasase intre timP) si cind revenea ii raspundea ca un om trebuie sa moara de ceva!
Pina intr-o zi cind plimbindu-ma singur prin oras, vazui niste afise lipite la intrarea Casei de cultura. Pe ele scria negru pe rosu ca in ziua cutare prof, univ. Ion Micu (ajunsese intre timp profesoR) va conferentia despre (cu litere uriasE): Unele aspecte ale prelucrarii folclorului in opera poetica a lui Ion Amaicalitului. Am ramas stupefiat, nu-mi venea sa-mi cred ochilor. Multe seri ne distraseram noi pe seama acestui troglodit care scria versuri neaosiste elogiind, amenintindu-ne parca, un soi de tarani primitivi care purtau cu mindrie tundre sure pe umeri si cit erau ei de devotati partidului si ii stirpeau pe contrarevolutionarii de prin munti. Bineinteles ca
"opera" lui poetica era mai vasta, publicase volume despre aproape toate meseriile, compuse in general din imnuri (o incurcase doar cu unul intitulat Turnatorul. Tu, turnatorule, scria el, din miinile tale ies roti de vagoane, te salut, turnatorule, asa si pe dincolo, facindu-i sa rida pina si pe cei care se temeau de el O daduse in bara cu acest elogiu si trebuise sa i se explice ca nu era bine plasat acest cuvint, chiar daca se vedea clar ca nu e vorba de turnatorul ci de muncitorul care asa sint oamenii, le merge gindul aiureA). Individul insusi iti amintea o combinatie stranie intre hiena si porc nascuta din imaginatia unui Wells, din Insula doctorului Moreau: nas si gura intr-adevar porcine, de rimat, ochi de hiena sub arcade de pitecantrop. "Asta, daca i s-ar da voie, spusese Ion Micu despre el, ne-ar omori pe toti cu ciomagul in piata orasului." Cica ar fi amenintat chiar pe cineva care indrasnise sa-i spuna ca, din punct de vedere estetic, versurile lui
"Ah, ce-as mai fringe eu gitul la toti esteticii astia Sinteti de-s neprincipialitate grasa" (vrusese sa spuna crasa!). Ei bine, si iata-l pe Ion Micu pe afis, anuntat ca va tine o conferinta Si ce timida era formularea, adica nu pur si simplu despre opera poetica a lui Amaicalitului, ci doar unele aspecte (nu toate!) ale prelucrarii folclorului in opera
Ce era cu el? Intii am vrut sa-i dau un telefon, dar m-am gindit ca nu se mai putea face nimic, era anuntat, conferinta se va tine. Bun! Si ce-o sa-mi spuna el mie dupa aceea? Cum o sa mai putem sta impreuna la masa?
Ne-am intilnit totusi si nu mi-a fost usor sa-l intreb. Nu arata bine si avea pe chip o expresie de scirba si plictiseala, dar si un fel de sfidare posomorita, suparat parca dinainte pe cel care ar avea intentia sa-i reproseze ceva. Ei da, dar ce mai puteam sa ne spunem? incit nu l-am crutat.
"De ce ai facut chestia asta?" i-am spus pe neasteptate: ce te-a facut sa te injosesti astfel? A inceput sa clipeasca des, ca si cind i s-ar fi pus un reflector in ochi si mi-a raspuns: "Poxir eviter le pire!" "Cum sa te cred? Ce poate fi mai rau?" "Prefer sa nu-ti raspund. Stii ce-a fost rau in viata mea. Ramine, daca mi-esti prieten, sa descoperi singur ce poate fi mai rau."
Sarada! Ce-a fost rau in viata lui! Desigur, m-am gindit, faptul ca a iubit o femeie si ea nu l-a iubit. Cine, bruneta care nu venea acasa dupa ce telefona ca vine? Si el o astepta? Cu acea tipesa n-asi fi putut face dragoste nici pe insula lui Robinson Crusoe, preferind reveria ne-implinirii, acuplarii cu o femeie care mi-era mult mai straina decit o capra sau o magarita. Pentru a da peste cap repulsia, fiinta umana ar trebui sa aiba forte gigantice. De aceea uneori prefera moartea decit sa fie silita sa stea in casa cu uritul Pentru el insa ea era, desigur, o lumina. Dar intrucit avea asta vreo legatura cu Amaicalitului?
Pe urma deodata intelesei: rau fusese in viata lui inchisoarea si mai ales torturile pe care le indurase acolo. Bineinteles! Fusese deci silit, amenintat sa tina acea conferinta? Ce vroise sa spuna, ca l-ar fi bagat la puscarie daca refuza? Cum sa cred o asemenea nazbitie? "Inteleg, ii spusei, ai fost amenintat ca o sa fii dat afara din universitate." "Pentru inceput", zise el. "Da, si pe urma?" "Pe urma ti se deschid toate posibilitatile, reusi el sa rida, dintre care cea mai ispititoare ar fi arestuirea. Sint obligat sa fac orice numai sa nu fiu arestat si batut. Asta am putut-o suporta din partea celorlalti, dar de la ai mei n-asi putea si mi-asi pierde convingerile. Si fara ele asi fi un om mort." "Doua lucruri nu inteleg, i-am spus, intii de ce s-ar considera cineva un ora mort fiindca si-a pierdut convingerile? Poti, pe baza insasi a experientei care te-a dus la pierderea lor, sa capeti altele, de pilda, in cazul de fata sa ajungi la convingerea ca un comunism care injoseste omul silindu-l sa tina o conferinta scabroasa nu e cel bun, fara ca neaparat sa incetezi sa mai crezi in idealurile comunismului". "Asta e, ca eu asi inceta, din pricina batailor. Bataia naste ura, ca s-o poti suporta, spiritul da nastere antidotului care e total, urasti nu numai pe tortionari, ci intreg sistemul. Nu mai poti rationa linistit cind ti se indoaie girbaciul pe spinarea goala. Iar ca sa trec la capitalism nu mai pot din acelasi motiv. Poate ca altii sint mai tari, eu nu sint." "Ramine atunci chestiunea in sine, de ce sa te consideri un om mort fiindca nu mai ai convingeri politice. De pilda eu nu am, nu in sensul ca n-am aspiratii de om al cetatii si ca le ignor pe cele ale concetatenilor mei, sau n-asi lua arma in mina impreuna cu altii daca libertatile ei fundamentale ar fi amenintate. Da, dar odata pericolul trecut, asi lasa altora placerea sau pasiunea de a face politica si cred ca formula apolitic pentru cei ca mine a fost bine gasita. Si mai cred ca intr-un viitor foarte apropiat nimeni nu va mai fi blamat pentru asta, se va considera ceva firesc sa nu-ti placa nici un fel de politica. Formula de azi, cine nu e cu noi e impotriva noastra, va disparea."
"Intii, de convingerile mele politice, sint legate si alte convingeri, daca nu chiar toate, si asi fi un om mort fiindca n-asi putea fi apolitic, imi place politica, ma pasioneaza. Si stii ce li se intimpla unor oameni cind obiectul pasiunii lor dispare sau sint respinsi, daca nu se sinucid, nici traind, vorba lui Esenin, viata n-ar mai fi pentru ei vreo scofala mare." "Asadar, am incheiat eu, accepti sa te umilesti din pricina acestei pasiuni, care nici macar nu e una nobila, si tu stii acest lucru, din moment ce constati in constiinta ta ca nu e indestructibila, cum sa-ti spun, faptul ca poti fi arestat pe nedrept nu te tulbura? N-ar trebui sa rationezi si sa-ti pierzi convingerile fara sa fie neaparat necesar sa fii arestat? Nu e suficient sa stii ca e posibil?" "Intii ca, prin definitie, raspunse Micu, pasiunile nu sint obligatoriu nobile. Iubesti o femeie stricata, e o pasiune ignobila, ei si? Poti si muri pentru ea. Asa era, il intelegeam bine, dar ascendentul pe care il avea asupra mea si care in mod ciudat statea la originea prieteniei noastre inceta. Statuse in inchisoare pentru ca luptase pentru un ideal, dar pe urma acest ideal isi pierduse din puritate, ca orice ideal care e pus sa se verifice in practica realizarii lui cu natura umana si timpul istoric, in cazul lui, amenintarea venise de foarte sus, cum se afla foarte repede, si unde Amaicalitului avea acces. Individul se plinsese ca criticul literar Ion Micu (fiindca incepuse sa faca critica literarA) isi bate joc de poezia revolutionara, o ia in deridere Si de-acolo de la Bucuresti din cabinetul acelui membru al
Biroului politic pe care odata Ion Micu il infruntase la reprosul aceluia ca de ce n-am invatat inca ruseste intrebindu-l cind are de gind sa invete si el romaneste, porni cu brutalitate ordinul telefonic cum sa i se faca dreptate poetului Putea fi si mai rau, sa-l puna pe critic sa scrie un articol. Verba volant, in timp ce scrisul ramine acolo tiparit, spre distractia generatiilor mai tinere, care venind din urma cauta cu placere punctul unde te-ai compromis. Dar ranchiuna omului politic se distileaza, el prefera citeodata sa te lase doar sa stii ca poate veni si asta, daca, ei da, daca iti vei mai permite sa-i dai replici dure, si inca de fata cu altii
II
Era cam de o virsta cu mine, dar nu chiar atit de in virsta cum il arata o expresie parca prea potolita in privire si pe chipul sau lat, rotund ca o piine taraneasca. Ma plimbam prin parc si l-am vazut de departe, dupa mers si apoi si dupa surisul larg care ii lumina chipul, ca e un om in primul rind comunicativ si cu suflet incapator, isi permite sa-si arate bucuria care il stapinea, desi privirea inteligenta dovedea ca stie ca oamenii au treburile lor si poate nu le arde de unul care parea sa n-aiba nici una si sa fie extrem de incintat si de multumit de sine. Nu am decit foarte rar reactii spontane, dar de asta data eram sigur ca nu dau gres. Mi-am incetinit pasii. El s-a uitat la mine drept si i-a incetinit si el. Am suris. "Sinteti vesel!, i-am spus. A suris si el, confirmind, si-a ridicat fruntea mai sus, gest care sugera ca atunci cind omul vorbeste are nevoie de perspectiva sa-si puna, ca sa zic asa, interlocutorul in peisaj! (gest pe care apoi aveam sa-l indragesc foarte tare la el fiindca aveam sa descopar ca in acea clipa el gindea, nu-i ieseau cuvintele din gura doar ca sa exprime ceva previzibiL) si mi-a raspuns cu o uimire de sine si cu o sinceritate in glas, ca si cind s-ar fi intilnit cu un vechi prieten: "Pai daca am scapat de belea?" "Se vede, i-am spus, ca ati scapat prin proprie vointa." "Este foarte exact ceea ce spuneti dumneavoastra!" mi-a raspuns ridicindu- si a uimire sprincenele groase. "Exact! Prin proprie vointa! Si avu apoi un gest cu degetul, aratind aleea: va plimbati?" "Da." "Permiteti, sint, adica nu mai sint judecatorul Stefan
Pop." "Ma numesc Petrini, i-am raspuns si sint adica nu mai sint asistent universitar la Filozofie."
Si ne-am strins scurt miinile.
Simpatia a trecut de la unul la celalalt fara nici o prudenta si cred ca acest lucru a fost posibil fiindca eram amindoi, in acele clipe, doi barbati liberi, eu de Matilda, el de un lucru pe care aveam sa-l aflu chiar atunci, o situatie limita care il silea deodata sa raspunda la o intrebare neasteptata: ce era el, judecator care aplica legea, sau functionar subaltern, si inca dintre cei umili, al unor sefi ai regiunii? Faptul care il determinase sa faca un act de vointa si sa "scape de belea", cum se exprimase el, nu era insignifiant, cum ni se intimpla citeodata cind trecem cu usurinta peste lucruri grave in care sintem implicati direct si nu reactionam si apoi dintr-odata, intr-o zi, pentru un lucru cu mult mai mic, ne revoltam, uimind pe toata lumea. Dimpotriva, pina atunci judecatorul Stefan Pop avusese noroc numai de cazuri clare si putuse sa aplice legea nestingherit si senin. Bineinteles ca avusese si el de judecat chiaburi sabotori si gestionari hoti.
Nu lua in seama frazele lozincarde ale procurorului, lui ii trebuiau dosare din care sa rezulte clar vinovatia inculpatului. nu simple sustineri ale autoritatilor locale, preluate papagaliceste de procuror. Or, faptele aratau ca chiaburul cu pricina isi predase toate cotele, isi lucrase pamintul, platise impozitele Bineinteles, invinuirile erau politice, da, dar asta e alt proces care cere si el dovezi, faptul ca omul era chiabur nu insemna implicit ca este prin insasi aceasta clasificare delincvent politic. Poate ca era un om de treaba, care nu facuse chiar nimic, dar avea dusmani in sat care vroiau sa-l infunde. Nu tine! Dovezi, fapte palpabile, martori nepartinitori! Si respingea acuzatia si il achita pe inculpat, care nici el nu parea sa fie o lumina, se uita posomorit la judecator si avea aerul ca nu crede ca verdictul acestuia va fi respectat si i se va da drumul sa plece acasa; Stia el ce stia! Si dimpotriva, condamnase un colectivist care furase porumb de pe cimp si il apara un smecher de avocat cu Scinteia in buzunar, pe care cind luase cuvintul in aparare o tot agita, spunind nu stiu ce baliverne ca are acolo dovada nevinovatiei clientului sau.
Ce dovada? Ca, raspunsese pisicherul, in actul de acuzare se spune ca furtul a avut loc pe data de sapte octombrie, or iata ce scrie in Scinteia pe data de intii, aceeasi luna, deci cu sapte zile inainte de comiterea infractiunii in regiunea (adica regiunea in care locuia inculpatuL) strinsul recoltei de porumb s-a incheiat pe toata suprafata insamintata, in toate satele si comunele. "Cum putuse, onorata instanta, sa fure clientul meu porumb de pe cimp, argumentase avocatul triumfator, cind practic demult se incheiase stringerea lui?" Si depusese foarte mindru proba la dosar, Scinteia
"Sa va spun eu cum, ii replicase judecatorul, cu caruta il furase, cum declara paznicii care l-au prins si cum sta marturie la sfatul popular chiar caruta incarcata. Sper ca n-o sa cereti sa fie adusa aici caruta asta!" Uneori trebuia sa condamne un om pentru o sticla de bere sustrasa. Ce putea face? In orice caz nu-l condamna ca pe Jean Valjean la ocna, ii dadea trei saptamini, fiindca se mai uita si la om, nu totdeauna infatisarea cuiva e irelevanta Un unic caz senzational ii picase in relativ scurta lui cariera de judecator, dar cuvintul senzational nu e cel potrivit, fiindca ar fi trebuit ca acest caz sa produca acea senzatie, sa fie adica adus sub toate aspectele la cunostinta publicului, ca sa-si merite numele. Or, nu se intimplase nimic! Victima ramasese si victima si anonima fiindca, daca n-ar fi ramas anonima, n-ar mai fi fost victima. Adica nu, aparuse o notita in ziarul regional, dar ce notita! Cu asta insa se terminase si cariera sa de judecator
Felul cum se practica o profesiune nu constituie un secret desavirsit, auzise si el de interventii brutale in mersul justitiei, dar nu crezuse. Se spun tot felul de lucruri si despre medici, cum isi omoara pacientii cu nepasare, fiindca bolnavul n-a stiut ce sa faca sa fie bine ingrijit. Asta inseamna ca sint si adevarate aceste istorii? Sau daca se gaseste un medic venal care nu-ti face la timp injectia salvatoare, asta inseamna ca trebuie sa aruncam blamul pe tot corpul medical? Un locotenent de militie a descoperit intr-o uzina incredibile matrapazlicuri, le-a prins firul, a luat declaratii zdrobitoare, a impins ancheta pina in pinzele albe si a trimis dosarul tribunalului. Nu trece mult si e chemat in acea cladire unde sint strinse intr-o mina sigura toate firele puterii. Seful care il convocase avea pe birou dosarul la care el, locotenent de militie, fireste, cu avizul sefilor sai, maiori si colonei, lucrase mai bine de un an de zile ca sa-l intocmeasca si sa-l faca inatacabil.
"Asculta, ma boule, ii spuse acest sef, asta e dosarul pe care l-ai intocmit tu?" "Da, asta e!"
"Uite ce fac eu cu dosarul tau, mai zisese acel stab si incepuse sa smulga din el fila cu fila si sa-l rupa astfel in bucati, pina nu mai ramasese nimic din pretioasele lui marturii autorizate, din capetele lui de acuzare minutios dovedite. Si acum, incheiase marele stab, o sa ti se faca si tie un dosar" Si i se facuse, fusese trimis in judecata si condamnat Cica iesise dupa citiva ani din inchisoare, dar cam sonat Povestea mereu, prin restaurante, o chestie aiurita cu o uzina. "Basme populare, raspunsese judecatorul cind i se povestise acest caz Si eu lucrez in justitie, dar n-am auzit sa dispara de la noi un dosar odata intrat Sau sa fie condamnat un ofiter de militie pe baza unui dosar fabricat Spune-mi judecatorii care s-au ocupat de acest caz si o sa-ti dovedesc ca nu exista astfel de judecatori fara constiinta."
Ceea ce i se intimpla insa lui insusi era atit de simplu, de clar si de brutal, incit scutura bine din cap ca sa-si vie in fire. Ii pica pe rol un caz banal de prostitutie. O femeie, de altfel maritata si mama a trei copii, se dusese intr-o noapte la militie si declarase ca fusese violata de doi indivizi care o prinsesera in acea noapte pe strada, oprisera un taxi, o impinsesera cu sila in el si, desi ea tipase, nepasator, soferul intrebase de adresa, in timp ce unul din rapitori ii dadea douazeci si cinci de lei bacsis. O dusesera undeva intr-un bloc si o violasera. Rapitorii fura adusi la militie, dar ei se mirara, n-o luase nimeni cu forta, petrecusera impreuna la restaurant, bausera si ea fusese de acord sa mearga cu ei. Dovada chelnerul care ii servise toata seara si responsabilul care de altfel o cunostea bine pe femeie, era o veche clienta desmatata a restaurantului. Fu convocat soferul, care se mira si el: cum, dar mergeau la brat, femeia era vesela, glumea cu ei Chelnerul si responsabilul dadura si ei declaratii scrise ca nu fusese vorba de nici o rapire Anchetatorul intocmi dosarul si ii dadu curs. Judecatorul insa nu avu timp sa-l judece. Se pomeni cu un telefon in care o voce dura il intreba ce se aude cu cei doi rapitori? "Condamnati-i de urgenta, dati-le pedepse grele, sa-i mai stirpim pe acesti paraziti care se tin numai de chestii de-astea si nu vor sa munceasca", rosti vocea imperios. "Da, raspunse judecatorul, numai ca nu sint vinovati, dimpotriva, reclamanta poate fi invinuita de prostitutie" "Nu sint vinovati?" il intrerupse vocea sarcastic. "Nu, nu sint!" "Sa fie facuti vinovati!" "Pe ce temei?" "Pentru dumneata, tovarase judecator, parazitismul ar trebui incurajat?" "Nicidecum, dar nu pentru parazitism sint ei trimisi in justitie!" La care i se trinti telefonul.
Judecatorul dadu din umeri. Cine o fi fost si asta care credea el ca asa se face justitie in tara romaneasca? Nu avu insa timp sa fie multa vreme nedumerit. In aceeasi zi aparu in ziarul regional un mic reportaj, de fapt o notita, intitulata: "Pentru 25 de lei bacsis. Si incepea astfel: "O femeie fuge in noapte. Doi huligani o urmaresc. Este prinsa, apucata de par. Un taxi opreste.
Femeia este impinsa inauntru, si in ciuda strigatelor ei, soferul, impasibil, pentru 25 de lei bacsis, porneste masina si in loc sa opreasca la primul post de militie, ii ajuta pe huligani si-i duce la destinatie, unde femeia este tirita si violata" Si inca doua-trei fraze care anuntau ca huliganii! au fost prinsi si isi vor primi urgent pedeapsa meritata, care, se spera, va fi cit mai severa, dar sa se termine si cu obiceiul care il poate face pe un sofer sa fie partas la astfel de fapte odioase, numai sa primeasca el un bacsis gras
Judecatorul tresari; ca om al legii el stia ce insemna intr-un articol de presa cuvintul partas.
Era o asmutire sa fie pedepsit si soferul. Si intr-adevar asa se si intimpla. Dar raportul anchetatorului nu-l implica si nu-l implica nici reclamanta, aceeasi militie vira rapid, il aresta si il puse sub acuzare, pentru complicitate la "viol in grup", desi dosarul care se afla sub privirea judecatorului sugera concluzia ca din faptele prezentate reclamanta se dusese cu piritii de bunavoie, raminind ca tribunalul sa judece si sa stabileasca adevarul. ..Va arat eu voua, gindi judecatorul, ca sa stirpiti bacsisul vreti sa condamnati un om pentru complicitate la un viol, si acela inexistent!" Notita din ziar era semnata. Se gindi sa-i dea ziaristului un telefon si sa-i atraga atentia ca mersul justitiei nu trebuie turburat, ca dupa pronuntarea verdictului si bineinteles in cunostinta de cauza asupra dosarului, se putea scrie si semnala opiniei publice ca s-a facut o nedreptate, o eroare si sa se ceara revizuirea procesului. Dar nu inainte! Se razgindi insa, individul nu era, bineinteles, un inocent, sau poate era un timpit execrabil in cel mai bun caz, un umil executant al aceleiasi voci care ii daduse si lui un ordin telefonic. Numai ca iarasi nu avu prilejul "sa le arate el lor" ce insemna sa fii judecator: i se lua procesul si i se dadu altuia, care fara sa ezite condamna la ani grei, sapte si zece celor doi si cinci soferului. "Bine, ii spuse el colegului sau, dar pe ce dovezi de vinovatie ati putut sa dati un asemenea verdict?" "Sint la dosar, raspunse acesta neturburat, daca vreti, aruncati-va un ochi." Si-l arunca; disparusera din el declaratiile chelnerului si ale responsabilului restaurantului, care ii disculpau pe cei doi si scoteau din cauza si pe sofer. Iar documentul anchetatorului de la militie fusese schimbat cu un altul. Si toate acestea foarte rapid, in citeva saptamini si sub starea de arest a acuzatilor, carora li se respinse cererea de a fi adusi in instanta martorii, chelnerul si responsabilul.
Judecatorul, desi tinar, intelese un lucru mai profund, ca nu convenea adica nimanui in
Romania sa existe o lege care sa-i sileasca pe paraziti sa munceasca. Ii silea in felul acesta.
Probabil ca nu vor face atitia ani, o sa li se dea drumul inainte chiar sa apara vreo amnistie. Dar intii ca procedeul era aberant, ce se intimpla cu ceilalti paraziti care nu faceau prostia sa se incurce cu vreo prostituata? O masura restrictiva sau privativa de libertate nu poate trasni doar pe unii, in timp ce altii, vinovati de acelasi mod de viata, isi vad mai departe de parazitismul lor si in pedepsirea altora nu invata decit cum sa se fereasca mai bine. Si pe urma de ce sa recurgi pentru asta la justitie, al carei simbol e cumpana dreapta si nepartinirea ochilor ei legati de juramintul de a respecta legile scrise? Si al doilea, ce vina reala avea soferul? Cinci ani fiindca ai luat douazeci si cinci de lei bacsis? Ce facea acum sotia lui cu cei doi copii mici ramasa fara barbat si acoperita de rusine? Judecatorul se indigna si isi dadu demisia. Si-o daduse chiar atunci in ziua cind il intilnii eu in parc, unde imi povesti mult mai pe larg toate acestea.
Se inscrise in barou si incepu sa practice avocatura. Nu se stie pe ce cai (fiindca o atitudine demna din fericire se afla la fel de rapid si pe cai la fel de uimitoare ca si una nedemnA), sotia soferului il cauta si ii spuse ca stie totul, cum a refuzat el sa asculte de un ordin superior, cum i sa luat dosarul si cum in urma verdictului el si-a dat demisia; il ruga s-o ajute sa-si scoata barbatul din inchisoare, care a fost lovit rau, fusese exclus din partid inainte de a fi arestat, intr-o sedinta in care organizatia n-a votat pentru excludere, totusi l-au exclus din ordin de sus si el saracu nici n-a fost chemat sa fie de fata, l-au judecat in lipsa si ca s-a interesat de femeia aceea Tot cartierul o cunoaste, barbatul ei e un betiv care in seara cu violul a trimis-o dupa bautura, dar fara sa-i dea bani, ea s-a incurcat cu cei doi neispraviti pentru suma de doua sute de lei, pe care acestia dupa ce s-au distrat cu ea nu i-au mai dat fiindca n-aveau si atunci asta, ca sa justifice acasa de ce a lipsit atita, dar sa se si razbune pe cei doi si mai ales de ce n-a adus bautura, i-a spus barbatului ei ca a fost violata. Violata?! a urlat el. Atunci hai la militie!
Stefan Pop ceru revizuirea procesului, dar nu obtinu dupa doi ani de insistente decit un recurs extraordinar, fiindca nu i se admise teza ca dosarul fusese trucat, procesul se judeca tot dupa vechiul dosar. Noile probe nu fura admise. Totusi instanta micsora soferului pedeapsa la jumatate.
Cum doi ani ii si facuse, peste citeva luni el fu eliberat si repus in drepturi doar ca sofer, il vizita de indata pe fostul judecator, sa-si exprime recunostinta. Era un ins voinic, linistit si cu o expresie de o cinste ireprosabila pe chipul lui patrat, negricios. Nu purta ranchiuna nimanui, dar aflase ca poti fi trasnit fara sa fi facut nimic si era acum puternic inarmat impotriva unor astfel de fatalitati: adica sa le consideri de-aici inainte ca facind parte din viata, asa cum sint bolile si moartea, oamenii jucind in chestia asta doar un rol de manechine, pe care le invirtesti cum vrei avea doar multumirea ca nu pierduse stima colegilor lui si ca organizatia de partid votase cu indrazneala impotriva excluderii, nu ca inainte, cind toata lumea ridica miiniie si era de acord cu tot felul de abuzuri
III
Dupa intilnirea din parc incepui sa ma vad cu fostul judecator regulat, si anume simbata seara, si totdeauna la el acasa, unde in fata televizorului si la un pahar de vin precedat de sendviciuri, pe care ni le servea sotia lui, vedeam seriale englezesti sau americane, ca ne distrau cum nu se mai poate, si apoi incepeam sa trecem in revista viata orasului si a persoanelor si personalitatilor care constituie totdeauna pentru oameni - si constituia si pentru noi - subiect inepuizabil de uimire, surpriza si reflectie Sint ca spuma marii. Le-am uitat. Dar nu si serialele.
Imi amintesc de Simon Templar. ..Sfintul", cum i se spunea, care prin traditie englezeasca, nu folosea pistolul, ci doar pumnul si inteligenta, de un altul cu o tipesa care stia carate si isi culca cu repeziciune si fara gres adversarii Acum nu mai stiu ce urmeaza Si aud aievea glasurile copiilor lui Ciceo care scoteau tipete inalte ori de cite ori Saimon sau tipesa care stia carate trimitea nu unul, ci cite doi-trei "banditi" la pamint. Ei erau inca mici, nu stiau sa citeasca subtitlurile, dar intelegeau asa, in linii mari, ca ceea ce se misca pe ecran era impartit in doua, pe de o parte Saimon sau aceasta femeie si prietenul ei si restul banditi.
Daca n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastra. Amintirile, bombardate zilnic si sistematic de catre cea pe care am iubit-o altadata, sfirsesc prin a se sterge.
Dar apare regretul sfisietor cind ii vedem pe altii traind in armonie si sufletul parca ni se sbate ca intr-un sac tolstoian in care e virit Ivan Ilici inainte de a muri. Nu mai aveam familie, totul era pierdut pentru mine, fiindca bucuria de a avea copii e atit de indestructibil legata si de mama care i-a facut incit vederea lor, a copiilor, devine intolerabila prin gindul esecului de care ei iti amintesc, prin inocenta lor, mai rau decit prezenta mamei, insusi esecul Nu numai opera marilor oameni constituie pentru noi un stilp de sustinere, ci si intreaga lor viata, si mai ales atunci cind aceasta viata nu e fada sau exemplara. Socrate a avut parte de o Xantipa, certareata femeie de talie, cu umoare neagra, care a intrat in istorie. Victor Hugo si-a trait copilaria numai cu maica-sa.
Tatal sau, functionar superior, era departe, o vreme in Spania, ca diplomat, apoi s-a stabilit undeva in sudul Frantei. Traia cu o alta femeie, nu pentru ca nu-si iubise sotia, ci dimpotriva, o iubise prea mult, dar in cele din urma se saturase si se scirbise de refuzurile ei pline de fumuri si dispret si, in ciuda faptului ca aveau impreuna copii inca mici, ii parasise pe toti si aproape ca nu-i mai revazuse decit in cazuri de boala si de moarte. Le trimitea doar bani. Il iubeam pe acest francez pasionat si dur din a carui natura iesisera si copii slabanogi, unul chiar innebunise (asta trebuie sa fi semanat cu frigida de maica-sA), dar si furtunosul Victor, puternic geniu nepasator la tradarea sotiei, caci si el nimerise peste una ca maica-sa, cu oroare pentru imbratisarea si iubirea care tisnesc direct si pasionat, sensibila doar la asiduitatile ipocrite, maruntele, delicate si plapinde ale unui Sainte-Beuve, cu care isi daduse multa vreme intilniri la biserica, dupa ce in casa lui Victor
Hugo nu mai fusese posibil. Nu exista marturii revelatoare ca aceasta tradare l-ar fi zguduit foarte tare pe poet, care venise cast si aproape inca adolescent in casatorie. Ca si tatal sau insa, gasi si fu gasit si el de alta, care il iubi pina la moarte Si eu am fost gasit de alta, dar
IV
― Ciceo! strigai cind il vazui intrind in celula mea, ai venit?
― Da, zise, si iti aduc vesti bune
― Vesti bune, zisei eu dibuind, bineinteles in limitele destinului meu
Ciceo nu raspunse, dar isi pastra o expresie care parca vroia sa spuna ca nu chiar. Se apropie, se aseza alaturi de mine pe pat si imi puse mina pe spinare. Ii simtii palma care mi se urca fara graba spre umeri, pe care mi-i strinse indelung, in mina stinga tinea o sacosa.
― Ti-am adus de toate, zise, nevasta-mea iti ureaza pofta buna.
Ii spusei ca ii multumesc si scosei eu insumi ce era inauntru, friptura rece de vaca, oua fierte, sunca, placinte cu brinza inca fierbinti, din care si incepui sa maninc cu pofta mare, cirnati afumati, care n-aveau nevoie sa fie prajiti si franzele albe si moi. Friptura si sunca erau taiate in transe subtiri, nu puteam sa pastrez un cutit in celula.
― Arati bine, zise Ciceo, ai instincte bune, coincid cu opinia pe care si-au formulat-o majoritatea colegilor mei despre cazul tau.
― Adica? il intrebai fara sa tresar si nu prea curios. Traiam sub stapinirea bucuriei pe care mi-o dadea scrisul. Nu ma gindeam si nu faceam altceva dccit sa scriu, bucurie care se prelungea si cind ma opream ca sa maninc si sa dorm. Niciodata in viata nu ma angajasem intr-o actiune in care spiritul sa fie solicitat atit de total. Poate, gindeam, m-am nascut sa traiesc ceea ce am trait si sa scriu o carte. De mult constiinta colectiva s-a angajat atit de tare in cultura si creatie, incit aceste doua forme de viata au intrat in legile statistice. E tot atit de fatal sa scrii o carte cum sint si celelalte fenomene ale existentei, nasterile, mortile, accidentele si pe un plan mai mare, desigur, seismele sociale. Oamenii au nevoie sa ia cunostinta de faptele lor, e o lege a timpurilor moderne, care a aparut intii la vechii greci. Si adesea aceasta lege sacrifica pe unul care sa le spuna. Un italian, spirit inzestrat, a trait saizeci de ani fara sa scrie nimic, apoi deodata s-a asezat la masa, a inceput sa scrie, in trei luni a terminat cartea (admirabila!) si indata dupa aceea a murit. De ce masi speria eu? Gindul mortii era inghesuit undeva la periferia constiintei si, cind mi se intimpla sa urce mai aproape, imi venea in minte reflexia lui Hamlet: daca va fi acum, nu va mai fi alta data.
Mi-era egal. Judecatorul nu se grabea nici el, stiam de ce, din pricina sentintei pe care urma s-o dea, ar fi trebuit sa ma sperii, caci orice element de sugestie este pentru condamnat un element de soc, cu toate ca acest element nu aduce nimic nou.
― Nu se bazeaza pe nimic concret, zise Ciceo, ci pe intuitia pe care o au ei, foarte experimentati cum sint, ca judecatorul va fi sfatuit sa accepte legitima aparare. Ceva le spune ca asa va fi, si am intrebat avocati foarte diferiti, care nu se cunosc intre ei.
― Astfel se formeaza o opinie de care toata lumea incepe sa fie sigura, ca sa fie desmintita apoi de faptul brutal al legii, nu legea inscrisa in coduri, alta lege, mai misterioasa, ii raspunsei.
Nu-mi fac iluzii. Ciceo, tot ce te rog e sa ma ajuti sa-mi termin cartea.
― Bine, zise Ciceo, pe data de treisprezece septembrie fa-te grav bolnav, netransportabil, voi obtine o noua aminare. O sa vorbesc cu medicul inchisorii. Am un prieten care il cunoaste. Vrei cumva sa te bage in spital?
― Nu, zisei hotarit, acolo nu e liniste, n-asi putea sa scriu. E bine cum ai aranjat tu aici, sa fiu lasat in pace. Ia manuscrisul, bate-l la masina si adu-mi-l indarat. Imi place sa-l rasfoiesc, sami vad scrisul. Ai facut rost de Stii tu! Un baiat bun, numit Nozinan
― Da, il am la mine, uitasem, zise Ciceo. Dar nu-ti-l dau!
― De ce?! spusei mirat.
― Poate ca legea aceea la care te referi tu iti va fi favorabila. Si atunci n-o sa mai ai nevoie de el.
― Ciceo, ii spusei, un erou al lui Hans Fallada intirzie pina in ultimul moment sa-si sparga fiola ascunsa in gingie, zicind ca o sa mai aiba timp s-o faca. Or, vazind esafodul, cu infamul miros de singe care umplea aerul, incepe sa vomite si fiola ii scapa. Nu vreau sa mi se intimple un astfel de accident, mi-e cu neputinta sa accept sa traiesc douazeci de ani in inchisoare. Speram ca te-am convins. Nu ma intreba mai mult! E bine sa-l am la mine din timp si iti promit ca nu-l voi folosi daca nu va fi cazul.
Ciceo facu un efort ca sa nu-i apara pe chip o intensa neliniste, pe care insa i-o ghicii din indecizia cu care viri mina in buzunar, o scoase, apoi repeta gestul. Ii spusei ca ma simt perfect linistit si echilibrat, dorm bine, nu am cosmaruri, maninc, dupa cum a vazut, cu pofta.
― Ai incredere, Ciceo!
― Bine, se hotari el.
Si imi intinse flaconul, pe care il virii sub patura peticita si aspra.
― Sper sa nu ma perchezitioneze, mai spusei, desi directorul inchisorii mi-a facut intr-o zi o vizita si s-a uitat foarte neincrezator la manuscrisul meu. Era gata sa mi-l confiste, sau cel putin asa mi s-a parut, dar a renuntat dupa ce l-a rasfoit vreun sfert de ora. "Esti scriitor? m-a intrebat.
"Da", i-am raspuns. "Ai mai publicat ceva?" "Bineinteles" i-am raspuns, stiind ca n-o sa se apuce sa controleze. Ce-i pasa lui? Ciceo, reluai dupa citeva clipe, stii, acum poti sa-mi povestesti totul despre ea. Stii la ce ma refer!
― Nu, zise el hotarit, alta data.
Credea ca n-o sa pot suporta, ca o sa fiu turburat.
― Nu, confirma el, stai linistit.
― Poate ca realitatea sa fie mai usor de suportat decit imaginatia. Te-ai gindit?
― Da, pina la un punct realitatea e mai putin rea decit imaginaitia . Dar de la punctul acela incolo, un detaliu real, un gest, o privire sint mai rele tocmai pentru ca ea e prima ,ceea ce imaginatia nu poate inventa.
― Asa deci! exclamai, au existat acel detaliu, acel gest, acea privire Nu ma mai iubeste?
Chiar?! Vreau detalii despre acest lucru teribil.
- Nu, e mai bine sa nu stii. Nu te mai gindi!
― Da-mi macar o sugestie, spune-mi cam despre ce gen de detaliu e vorba.
― Nici macar, zise Ciceo, aprinzindu-si linistit o tigare. Tot ce pot sa spun e ca sint detalii de viata. Le vei amplifica si n-are rost. Tu trebuie sa gindesti doar un singur lucru: ca o sa scapi, ca viata ta nu se va termina aici
― Bine, Ciceo, hai du-te, stiu ca timpul tau e foarte masurat. Am eu alte formule, adica ma gindesc la mama, daca ar fi trait Or, ea s-a dus cu gindul ca fiul ei e inca tinar si o sa se descurce el in viata.
Ciceo lua manuscrisul si il viri in nelipsita servieta a oricarui avocat cu procese multe, care chiar daca se duce sa bea si el o bere, deschide servieta si tot nu se lasa pina nu studiaza un caz
Ma cuprinse un regret ca rammeam fara manuscrisul meu. I-l dadui si oprii ultimul capitol.
Aveam sentimentul ca fara el mi-ar fi fost foarte greu sa-mi continui povestirea.
V
Gindul meu linistitor ca sarcina Matildei ma punea la adapost vreme indelungata de o eventuala despartire fu ghicit parca de ea, fiindca a doua zi dimineata, la ceai, se uita la mine cu chipul ci de altadata - si eu tresarii recunoscind-o, era de o stranie frumusete si tot ceea ce se petrecuse aseara mi se paru ca pierise din sufletul ei fara sa lase vreo urma - si imi spuse: "Ei, cind pleci? Nu vei fi tatal acestui copil. Nu e copilul tau!"
Intr-o fractiune de secunda se prabusi planul meu de a o recuceri, de a ma opune acestei
Matilde si de a o trezi pe cea anterioara la dragostea pe care o avusese pentru mine. In cealalta fractiune mintea mi se intuneca, ma aplecai peste masa si o apucai de falci si ii desfacui gura:
"Cum indraznesti? suierai. Cum indraznesti? spusei iarasi si ii dadui drumul inspaimintat, caci simteam in mine o astfel de ura si de violenta incit instinctul imi sopti ca o puteam omori in clipa aceea daca nu ma stapineam.
Primejdia in care se afla un barbat care iubeste total o femeie seamana cu aceea a unui om care a atins un fir de inalta tensiune si care daca nu se zbate, daca instinctul nu l-a ajutat sa se smulga in chiar clipa cind a fost zgiltiit, moare agatat acolo fara scapare. Astfel simteam eu in acele clipe, ca nu sint in stare sa ma uit linistit la Matilda si sa-i spun: Bine, voi pleca chiar azi! si sa si plec, fara sa ma mai intreb de ce. Era un fapt brutal, ce importanta avea ca era pentru mine inexplicabil? Ce-o sa mai fie pe urma o sa vedem, acum se impunea sa ma desprind. In loc de asta, ma pomenii spunind: "Baga de seama, cuvintele pot omori. La un pahar, un idiot, ca sa-si bata joc de prietenul sau, ii spune ca fetita aceea pe care i-o facuse nevasta-sa nu era facuta cu el.
Acela a vazut negru, s-a dus-acasa si si-a omorit si nevasta si fetita bagindu-le nisip pe git."
Ma uitai la ea. Nici o reactie. Mai buna fusese prima reactie, violenta, apoi fusese bine ca ma stapinisem totusi, ar fi trebuit, apoi, daca nu puteam sa plec chiar imediat, sa rup cu ea in mine insumi, sa nu-i mai vorbesc, sa ma mut in birou, sa nu mai dorm cu ea si sa astept sa vad ce se mai intimpla, pina cind voi capata convingerea ca totul se sfirsise intre noi si intr-adevar sa plec apoi definitiv, ii vorbisem, si anume ii vorbisem rational, cind ceea ce se intimpla era irational.
Facu insa ea ceea ce ar fi trebuit sa fac eu, adica nu-mi mai vorbi citeva saptamini. Iar mie mi se paru ca daca ma prefac ca nu acord nici o importanta scenei care avusese loc, cuvintelor spuse de ea, tacerii ei care urma, insemna ca nici n-o aveau si ca pina la urma totul va reintra in normal.
Care normal? In cel anterior istoriei cu spargerea biroului, care de bine, de rau era o existenta in doi, nici mai buna, nici mai rea ca a altora? Cel anterior casatoriei, cu cei doi ani de dragoste, nici vorba, imi dadui eu seama, acela era definitiv ingropat
Si intr-adevar, ea rupse intr-o zi tacerea si viata noastra reintra in cel de-al doilea normal, dar iata cum. Statea in fotoliu dupa masa si foarte absorbita isi dadea pasente. Trebuie sa spun ca in tot acel timp cind tacuse era, de la o zi la alta, tot mai frumoasa, asi zice chiar mai frumoasa decit in cei doi ani in a caror revenire nici eu nu mai credeam. O liniste armonioasa ca scurgerea unei ape i se asternuse peste chip, pe care n-o avusese niciodata. Nici exaltari fascinante, dar nici chip ravasit, care imi stirnise repulsie in acea zi cind ne intorseseram de la Tasia si cind semana cu un oribil barbat. Desigur, ma vedea, dar nu se mai uita la mine si nu pentru ca nu vroia, ci pentru ca eu nu mai existam. Ii eram strain. Dar accepta gindul ca traia cu un strain, n-o deranja Asa credeam, si incepui s-o iubesc asa cum arata, parindu-mi-se ca am o revelatie: trebuie iubita asa cum e, si anume asa cum e in prezent, si nu cum fusese in trecut. Poate ca la asta a vrut sa ma aduca, imi spuneam si uitai cu adevarat scenele rele care avusesera loc intre noi. Da, ceea ce traisem inainte de casatorie fusese minunat, dar cit putea sa dureze?
Isi strinse cartile si incepu o noua pasenta. Stateam alaturi si citeam presa literara, cind o auzii spunind, in timp ce miinile ei mari minuiau, cu ezitari, micile cartoane colorate cu insemne pe ele. "Ei, te-ai mai gindit?" Tresarii. Avea o voce tandra, invaluitoare, dar presimtii ceva si inima imi batu mai tare. "La ce sa ma gindesc?" "Cum la ce?! Cind ai de gind sa pleci?" "Dupa ce nasti!" ii raspunsei continuind sa rasfoiesc reviste, intru totul linistit, ca si cind de mult asi fi luat aceasta hotarire.
Fiasco! Nu luasem o asemenea hotarire si in loc sa-mi reamintesc de pitagoricieni si sa tac, in orice caz sa nu cedez impulsului de a-i raspunde si sa ma gindesc inainte de a vorbi, s-o ascult inca, sa vad ce mai urmeaza, spusesem ceea ce nu gindisem, dindu-i ei avantajul de a tacea indelung si de a-si continua pasenta cu o expresie impenetrabila. "Mai gindeste-te", o auzii intr-un tirziu si se ridica si incepu sa se imbrace de oras.
Sa ma gindesc la ce? Daca mai era cazul sa mai astept pina atunci sau daca fusese cazul sa-i spun ca va fi atunci? Enigma! Totusi reintraram in normal, incepuram sa dormim iarasi impreuna, ba chiar sa ne iubim ca in prima zi cind ma mutasem la ea. Totusi asta era parca un lucru strain de ea, desi pasionant, aparuse aceasta revenire rapida la ea insasi indata ce bratele mele o paraseau, facea parca in sufletul ei o baie, ca si cind ar fi vrut sa se spele de ceea ce savirsise impotriva vointei ei. Totusi dupa un timp ma intreba iarasi: "Va sa zica nu vrei sa pleci!", "Bineinteles ca nu, raspunsei. Si scuteste-ma de prostia asta!" "Bine, zise ea linistita (era tot la o pasenta, scena se repetA), atunci o sa plec eu." "N-ai decit!", "Sper ca n-ai sa stai mai departe in casa mea, n-o sa vrei, zise ea cu ironie, ca Petrica, sa ti-o fac cadou. Sa te inzestrez." "Nu, indata ce pleci, plec si eu. Si nu te hazarda in ironii pe presupunerea unei asemanari a mea cu Petrica, fiindca te poti trezi ca n-o sa fac joc de ironii cu tine, ci cu totul altceva, chiar daca te crezi intangibila fiindca esti insarcinata.
Avu un suris misterios care parca vroia sa spuna ca prevazuse replica, n-o interesa, eram departe de puterile secrete ale unui adevarat barbat, pe care ea le cunostea si, in comparatie, ale mele erau stupide si jalnice. Avui intuitia fundamentala ca n-o sa realizez nimic in viata daca voi continua sa urmaresc holbat starea de spirit a sotiei mele si ca in viata comuna asta acapara fortele vitale ale tuturor, o vesnica pinda, ori a barbatului, ori a femeii, a fiecarui gest, fiecarui cuvint, fiecarui ceas petrecut de celalalt in absenta, dar si in prezenta, in societate, la petreceri si chiar cind erau nas in nas, de ce te-ai uitat in laturi, de ce ai trintit usa, de ce ti-ai ferit privirile cind m-ai sarutat, de ce nu mi-ai dat telefon cind Nu fusesem in aceasta ridicola situatie eu insumi, din chiar primele zile de cind venisem in casa ei? Si bineinteles numai in directie unica, fiindca pinda reciproca mai aduce a dragoste, in timp ce pinda doar a unuia din parteneri e cea mai demna de dispret si, iata, gindii, de ce Matilda putea sa ma dispretuiasca si sa surida misterios. De asta data insa ma gindii indelung inainte de a raspunde acestui suris. Eram de acord sa-i spun ceea ce simteam, asumindu-mi toate riscurile. Impaturii revistele, ma ridicai si indreptindu-ma spre birou ii spusei fara sa mai fiu curios sa-i vad reactia: "Si mai du-te si in cu pasentele tale cu tot. Ai ajuns sa ma plictisesti de moarte cu starile tale sufletesti abisale, fii fara grija, n-o sa te bat decit daca ai sa ma provoci, trebuie sa stii ca eu sint un om bun si blind, dar raspund la provocari, desi in marea tactica, in lupta pentru cucerirea puterii a clasei muncitoare, adaugai eu divagind ironic, s-a lansat si lozinca: tovarasi, nu raspundeti la provocari. E valabil si intre barbat si femeie, dar uite, eu o sa raspund, fiindca nu este angajata decit viata a doi insi, dar nu-mi pasa, n-o sa sufar decit eu. Nu ma mai iubesti, n-ai decit sa pleci si sa te duci sa te spinzuri.
O sa vina dupa aceea aici in frumosul tau apartament ori marele Petea, ori o sa-si filfiie fustele prin el fatala Tamara cea loiala, care e iubita fiindca nu e iubita. Lua-v-ar dracu pe toti!"
Inchisei usa biroului si ma regasii printre cartile si lucrarile mele. Foarte bizar, bucuria eliberarii de pinda parca intensifica chiar atunci dragostea pe care o simteam pentru ea. Era un sentiment pur, curatit de tot, si de trecut si de prezent, si numai viitorul raminea neatins: cindva, cine stie cind, gindeam, va trece aceasta criza si Matilda va renaste. Cine a putut iubi doi ani, asa cum ma iubise ea, poate uita o vreme fericirea de atunci, dar ea va inflori din nou, cu alt chip, din acelasi izvor, fiindca un om nu poate avea doua suflete si mai ales nu poate trai fara iubire. O sa fie pentru un altul? N-are nici o importanta, principiul sa ramina, voi iubi si eu pe alta si sufletele noastre nu se vor chirci. Dimpotriva, ne vom imbogati. Gindire naiva de barbat in inflorire, care nu banuieste ce il asteapta
VI
Strania bucurie a acestei gindiri nu ma parasi citeva luni. Si nu vedeam de ce m-asi abtine s-o afirm. Veneam vesel acasa, ii povesteam cu verva intimplari din facultate, ultimele anecdote, ii descriam tipuri care faceau hazul mediului nostru universitar Ea tresari si intr-o zi nu se putu abtine si izbucni in ris. Reincepu si ea sa-mi povesteasca asa cum facuse inainte si descoperii ca se putea trai placut si fara iubire, ba chiar mi se paru ca era chiar mai bine, lucram linistit si in timpul lucrului nu-mi mai aparea, trasnindu-ma parca, gindul unui esec al meu cu Matilda, un cutit care mi se infigea in inima: de ce mi-a spus ceea ce mi-a spus, cum a putut s-o faca?
De doua ori numai aceasta pace fu turburata. Intr-o zi nu veni la masa si avu chef sa nu-mi explice de ce si ii spusei pe un ton amenintator ca orice s-ar intimpla intre noi, masa e sfinta si ca daca are de gind sa repete istoria cu Petrica, n-o sa fie bine. Datoria e una si dragostea e alta, datoria e neclintita, in timp ce dragostea poate sa-si faca de cap, depinde de norocul omului Asa bortoasa cum era, daca se mai intimpla o data, a doua zi introduc actiune de divort si m-am carat.
Foloseam voit un limbaj popular, la gradul zero la care se aflau si sentimentele noastre, sugerindu-i ca aceste adevaruri pe care le invocam erau mostenite din popor, din generatie in generatie si nerespectarea lor nu cerea un limbaj mai elevat. Da, asta da, era pentru mine motiv de divort, si nu faptul atit de nesigur, instabil si capricios al iubirii sau chiar al lipsei ei totale. Nu-mi raspunse, dar nici nu ma interesa sa-i aud raspunsul.
Intr-o noapte, si aceasta intimplare mi-a ramas vie in memorie, parasii biroul unde dormeam, intrai pe la ea si o luai in brate. Ea se impotrivi cu adevarat (nu era vorba de impotrivirile ei obisnuite care-i veneau dintr-o idee a ei intuita doar de mine ca intra intr-un tarim in care o alta
Matilda ar fi putut sa invinga in viata ei, acel abandon, acea parasire care daca ar fi biruit ar fi robit-o fara scapare si nu mai stia ce-ar deveni, ci o impotrivire totala, insotita de o forta fizica neobisnuita. Aprinsei veioza, ii luai capul in miini si ii spusei vorbindu-i aproape de gura, coplesit de o dorinta care imi cerea sa fac orice ca s-o induplec: "Matilda, eu te iubesc pe tine, vezi ca nu te chinuiesc cu sentimentele mele, dar te iubesc din tot sufletul, cum n-am iubit si n-o sa mai iubesc pe nimeni niciodata. Te las sa faci ce vrei, dar sa te indoiesti de iubirea mea etetera, etetera" si incepui s-o sarut cu patima si simtind ca nu mai era atit de rigida imi facui din ce in ce mai blinde, mai tandre sarutarile si soaptele si astfel o luai fara veste, impins de o violenta mare si se si trezi cu mine in fiinta ei "Ahhh!" striga in prada unei imense surprize si incepu sa se zbata, dar era prea tirziu, zbaterile, stiam asta, ii topeau vointa ca prin farmec, caci astfel era ea facuta, cedind la doi demoni, ideile care aveau asupra ei efectul unui drog si imbratisarile mele care o impingeau spre tarimul abandonului, in care celalalt demon, pe care ea de fapt il iubea, caci o facea sa fie admirata de lume, desi stia ca devenea odioasa, o lua la goana schelalaind
Incercai s-o aduc mai incoace, s-o fac sa deschida ochii, sa ne uitam unul la altul, sa-mi raspunda la mingiieri si sarutari, dar nu reusii Ce viziuni avea ea in acel tarim in care intra si din care nu se putea sau nu vroia sa se mai smulga? De obicei nu revenea din el cel putin o zi, cind se intimpla ca trecind pe linga ea sa-si intoarca privirea dupa mine si sa-i intilnesc minunatii ei ochi in care licarea ceva fara nume indefinitul, privire pe care i-o descoperisem numai traind impreuna de fapt te iubesc, parca imi spunea, asta e ceva care nici eu nu stiu ce e, vezi? iti dai seama? mai ai indoieli? Sa nu uiti asta niciodata, sa ma iubesti Pentru ca in clipele urmatoare, lumina acestei priviri sa se schimbe, sub puterea unui ghid contrariu, la fel de greu de descifrat, pe care tot traind impreuna il descoperisem Crezi ca daca sintem casatoriti nu mai ai nici o grija? Atentie, nimic nu e sigur, orice se poate intimpla, gindul deja imi zboara, n-o sa stii niciodata la ce Bine, ii raspundeam prin tacere, n-o sa uit divina ta privire si nici intunecatul ei revers, chiar daca nu inteleg nici una, nici alta.
De asta data insa isi reveni imediat, se acoperi cu miscari sigure si ma intreba: "Zici ca ma iubesti?" "Bineinteles! raspunsei. "Bineinteles? Ce mincinos! Spuse cu o indignare resemnata in glas si sigura pe ea, semn ca nu exista raspuns la revelatia pe care o avusese si n-avea chef sa auda si de la mine cuvinte. Nici nu le pronuntai. Ma dadui jos din pat si ma retrasei in biroul meu, nelinistit ca nici cind o iubeam din tot sufletul nu mai puteam s-o spun. Mincinos? Ei bine, gindii, vom despuia viata noastra de orice farmec al comunicarii, prin cuvinte sau orice altceva. Daca totul poate fi numit minciuna, ne vom stradui ca totul sa nu mai insemne nimic, chiar daca un adevar ne-ar nauci cu lumina lui orbitoare
VII
Veni in sfirsit intr-o zi si asteptata reforma a invatamintului. Catedra de filozofia culturii al carei sef fusese atitia ani marele poet si filozof se desfiinta si toti care predau la ea fura dati afara.
Rosu Decebal fu numit prodecan in locul unuia de la Estetica, care fu pensionat. De la Litere, facultatea (care capata alta denumire, de filologiE) aproape ca se goli, ramasera doar renumitul romanist si Ion Micu, care devenise profesor si fu numit sef de catedra in locul celui pensionat.
La istoria filozofiei ramase seful catedrei si cu mine, cei doi cu care vrusesem sa ma imprietenesc si care cultivasera pe omul neinsemnat fura dati si ei afara, dar, asa cum am spus, cu cintec, prin demascare in sedinta pentru mentalitate burgheza si cosmopolitism, demascare condusa cu senzational apetit inchizitorial de catre decanul nostru, Vaintrub, titularul catedrei de marxism.
Cei doi pusi pe liber erau eminenti tineri, dar, cum spune Ion Micu despre ei, "stiau prea multe".
Ma trezii rizind de aceasta cinica remarca (riseram amindoi virtos si indelung, eu facind ha, ha, ha, el sgiltiindu-si burtA), fara sa-mi dau scama cit de adinc operase in constiinta mea marea discutie pe care o avusesem cu el in acea zi memorabila: ma bucurai ca aceia o patisera si ma bucuram ca eu am ramas, uitind de hotarirea mea de atunci de a parasi universitatea si de a preda copiilor abecedarul Nu fusese cazul intii ca la catedra noastra se facea totusi filozofie, chiar daca era impartita in doua mari categorii, materialista si idealista. Cea materialista era cea adevarata, iar cea idealista, o eroare care trebuia combatuta, trebuia luptat impotriva ei. Da, dar pina sa lupti intii o invatai, ceea ce era esential. Studentul inteligent putea sa-si dea singur seama daca era cazul sau nu s-o combata, sa lupte impotriva ei, daca era propriu filozofiei in general si celei idealiste in special sa fie considerata una justa si alta o primejdie. Desigur, unii mari filozofi materialisti au putut fi ignorati si chiar interzisi sub presiunea bisericii. Casa lui Rousseau a fost lovita cu pietre si numai fuga l-a salvat de une letire de cachet. Dar si Socrate a baut cucuta, fara sa fie un materialist, desi a fost acuzat ca neaga existenta zeilor. Giordano Bruno a fost ars pe rug, e adevarat, dar enciclopedistii au dus o viata aproape mondena.
Cutare tiran grec se irita de un filozof silindu-l sa fuga, dar pentru ca era tiran si nu pentru orientarea lui filozofica. Studentii aflau toate acestea si puteau judeca - si aici urmam exemplul lui Ion Micu, jucind rolul diavolului intre mici materialisti ca Feuerbach si mari idealisti ca
Spinoza. Si apoi, chiar daca trebuia sa zici ca dialectica hegeliana trebuia rasturnata cu capul in jos ca sa devina o adevarata dialectica, era o mare desfatare ca totusi putea fi predat fara sa lupti impotriva lui. Faptul ca trebuia "rasturnat cu capul in jos " era o vorba goala. Cum sa-l rastorni?!
Ascendentul lui Ion Micu asupra mea reveni. Cum era de prevazut, in locul celor dati afara fura numiti insi fara pregatire, un adevarat dezastru. Nu citisera decit Anti-Duhring (dar nu si pe
DuhrinG), Revolutia proletara si renegatul Kautsky (dar nu si pe KautskY) etc. Unul singur era mai informat, fost puericultor cu o experienta interesanta in psihologia copiilor, dar si a parintilor, si cu care ma imprietenii. Era un marxist constient de limitele lui, dornic sa si le inlature si il invitam pe la mine si ii imprumutam carti. Discret, incerca sa ma determine sa intru in partid (era pacat, zise el, ca un om ai carui parinti sint muncitori sa aiba ezitari si indoieli; nu aveam nici ezitari si nici indoieli, astea mi le inventa eL); evitai cu grija sa-i spun de ce nu, il ascultai insa multa vreme in tacere, cu interes, fiindca descopeream in el un inocent si un om curat, pasionat de ideea de revolutie prin care treceam. Fusese utecist in ilegalitate, dar nu fusese prins; in cele din urma ii raspunsei ca nu sint de acord politiceste vorbind cu ideea ca libertatea e necesitatea inteleasa. E un concept filozofic hegelian, care trebuie sa ramina ceea ce este, adica o descoperire a propriei noastre determinari, si nu un concept politic, care poate incita la ingradirea libertatilor cetatenesti. Orice abuz poate fi justificat invocind aceasta idee. Bineinteles ca exista necesitate care trebuie inteleasa, dar mai intii trebuie s-o intelegi in mod liber si, al doilea, daca n-o inteleg nu inseamna ca mi-am pierdut libertatea. Dupa parerea mea nationalizarea fabricilor si uzinelor, minelor si petrolului, padurilor si a mijloacelor de transport mari asigura construirea socialismului. De ce sa impiedici un taran sa circule liber cu citiva saci de cereale? "Pentru ca, zise Ben Alexandru, caci asa il chema pe colegul meu, toate acestea nasc capitalism, zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa" "Nu fi naiv cu lozincile astea! Si ce daca nasc?" "Multi vor fugi in directia asta, atrasi de un cistig mai mare decit al unui muncitor sau functionar", zise el. "Ei si? intii ca astazi cistigurile pot fi controlate si echilibrate prin impozite. Pietele pot avea un mercurial, restaurantele preturi controlate de stat. Astea sint fleacuri, inconveniente mici fata de avantaje mari. Nu vad necesitatea etatizarii acestor mici activitati individuale, cind dispunem de enormele bogatii produse de marile uzine Acest unic capital care ar circula liber e o gluma intro sticla, incit, vezi Si mai sint si altele"
Dar nu i le-am mai spus care
VIII
In ziua cind avura loc schimbarile in Universitate ma dusei cu Ion Micu la braseria noastra sa luam masa impreuna si sa trecem in revista evenimentul. Uitasem ceea ce ii spusesem eu insumi
Matildei, ca orice s-ar intimpla intre noi, masa e sfinta. Eram atit de bucuros ca ramasesem la catedra mea, incit uitai si sa-i dau macar un telefon.
Dar cind venii acasa ea nu zise nimic, asculta doar cu putin interes relatarea mea si seara puse masa cu grija. "Sint bucuroasa, zise, ca n-ai patit nimic. Dar trebuia sa ma chemi si pe mine sa iau masa cu tine si cu prietenul tau. De ce nu mi-l prezinti? Invita-l duminica, sau in alta zi, cu nevasta, la noi la masa sa-l cunosc si eu. Vad ca tii la ei", adauga cu o ironie care mi se paru afectuoasa, adica intelegea sa ai un prieten, dar chiar sa uiti din pricina lui ca ai si o nevasta si sa nu-i dai macar un telefon?


Asa deci? Ca sa devina afectuoasa o femeie trebuie prin urmare neglijata? Da, dar nu premeditat, ci exact cum mi se intimplase mie in ziua aceea, pur si simplu uitasem de ea si imi placuse mai mult sa stau de vorba cu un prieten. Acum vroia sa-l cunoasca, sa vada pentru cine o facusem. Il invitai deci pe Ion Micu si pe nevasta-sa la noi. El lasa sa se scurga citeva clipe inainte de a-mi raspunde, si zise: "cu placere". Nu era ezitare, mai degraba o uimire ascunsa: de ce n-o facusem pina acum? Fiindca eu fusesem invitat la el dupa ce se recasatorise, de cel putin trei ori. E drept ca nu-mi spusese "veniti", adica eu si Matilda, ci vino. Dar tot atit de adevarat era si faptul ca, fara sa-mi dau seama de ce, nu-i vorbisem niciodata de Matilda, in timp ce el venea totdeauna la braserie cu Clara, sotia lui inca studenta. De ce deci nu veneam si eu cu Matilda sau sa-i invit la noi? Si de ce o faceam tocmai acum?
Venira imbracati de vizita (desi Ion Micu era in general neglijent imbracaT). Si cu flori.
Matilda deschise ochii mari cind o vazu pe Clara "Vai, ce duduie draguta!" exclama in toiul unei mari incintari care nu stiu cit era de sincera, avea insa aerul ca ea e o matura doamna, nu mai era, in orice caz, de mult o duduie. Si o mingiie pe obraz cu un gest ai fi zis nostalgic, daca n-ar fi fost cei putin deplasat. "Nu e duduie, e nevasta-mea", zise Ion Micu intre ironie si naivitate simulata in timp ce Clara rosea. "Dar ce importanta are? exclama Matilda cu o uimire exagerata. Duduie e un cuvint moldovinesc, adauga ea cu un puternic accent basarabenesc, si care se evita sa se spuna unei fete care nu e foarte draguta si nu e asa de tinerica. Nu poti sa-i spui unei cucoane, asa grasa si batrina, duduie. La noi se mai spune si domnita!"
Ion Micu clipea des, un semn la el de indecizie: sa-i placa sau sa nu-i placa ceea ce auzea? Si cum indecizia era la el rara, ma simtii jenat. Ne asezaram in fotolii si acest sentiment se accentua in cele citeva minute cit mai statu cu noi Matilda, inainte de a se scuza ca sa pregateasca masa: incintarea, care n-o parasea (si care acum nu mai avea o justificare precisA), aveam impresia ca ii impiedica pe cei doi sa se simta in largul lor.
Ion Micu se ridica si o lua spre biroul meu, care avea usile larg deschise; intelesei: vroia sami vada cartile. Se uita indelung cercetind fiecare raft, se apleca si se uita si la cel de jos: nu zise nimic, doar la urma scoase Etica, de Spinoza, si ma intreba: "Mi-o imprumuti si mie? E in romaneste, cum de-ai facut rost de ea? Am avut-o si eu, e o excelenta traducere dar mi-a pierit din casa, desi o dadusem la legat Si rise, adaugind: n-a pierit cit am stat la puscarie, a avut grija mama sa-mi gasesc cartile asa cum le-am lasat, dar a disparut indata ce Ivona a venit la mine in casa si parintii mei s-au mutat." "Cunosc si eu, zisei, un caz al unui fost prieten, a carui nevasta a facut harcea-parcea din biblioteca lui." "Cu femeile astea e o chestie, zise Micu dupa ce reveniram in hol. Cine o fi inventat ca ele pot fi un sprijin pentru un intelectual? Daca nu esti in stare sa viri cu mina ta un vagon de lemne in pivnita, nu esti mare lucru in ochii lor, desi din cartile alea din biblioteca, pe care nici macar nu catadixesc sa le stearga de praf din cind in cind, traiesc si isi mai cumpara si rochii". "Ce vorbiti acolo? zise Matilda din sufragerie, cu acel fals protest al femeilor cind aud ca sint vorbite de rau (considera ca nu sint adevaruri cele auzite, ci simplu subiect monden de conversatiE). Ei, domnule Micu, cu o sotie atit de fermecatoare esti asa misogin?
Ion Micu nu era misogin, ci ii purta doar o ranchiuna Ivonei si nu pentru ca ii facuse sa-i dispara din biblioteca Etica. Dar Matilda n-avea de unde sa stie, fiindca nu-i povestisem nimic despre prietenul meu. Totusi, vedea singura ca misoginul era casatorit, in orice caz nu putea fi asa de misogin la simpla vedere. Cu toata acestea la masa mi se paru ca ea avea dreptate: nu se vorbeste intr-o prima vizita nimic rau despre femei, din politete pentru stapina casei. Mai tirziu, cind relatiile devin familiare si daca gazda are destul spirit sa faca la rindul ei consideratii nu prea magulitoare pentru barbati, subiectul poate distra pe toata lumea.
Matilda ne servi pentru inceput foarte gustoase ciuperci, facute nu stiu cum, in orice caz atit de bune incit Clara avu un fel de privire pe care Matilda o descifra imediat: ..Cine mai doreste, sa spuna", zise ea. "Eu", zisei. "Eu nu", zise Micu cu o lipsa de ostentatie simulata. "Lui nu-i plac ciupercile, ii e frica sa nu se otraveasca si sa moara", se sesiza Clara sugerind ca barbatul ei mai are si alte ciudatenii, dar care n-o impiedica sa-l iubeasca, ba chiar o inveselesc, o amuza. "Dar dumneata mai vrei"? zise Matilda. "Eu mor dupa ele", raspunse Clara. "Nu de moarte ma cutremur, ci de vesnicia ei ", zise Micu. "Nu exista moarte nevesnica, zise Matilda, care dupa felul cum replica se vedea ca nu cunostea ridicola gindire a lui Vlahuta. Pe urma fiti linistit, mai adauga in timp ce se indeparta spre bucatarie, ciupercile au fost gatite de dimineata, am mincat eu din ele si n-am murit." "I-am explicat si eu ca exista proba furculitei de argint, zise Clara, dar nu l-am convins." "Cu toata proba furculitei, zise Micu, multi au murit. Cunosc un caz, relua el cind
Matilda se intoarse, erau doi prieteni si unul il invita pe celalalt la masa. Dupa citeva ore, cel care fusese invitat intra in agonie. Prietenul vine la patul lui si agonicul, simtind ca moare, ii zise
«Scumpul meu prieten, eu ma duc, dar am sufletul incarcat Stii, atunci cind ti-a ars casa eu i-am dat foc Si cind ai primit lovitura aceea la bursa de ai dat faliment si ai ramas sarac eu tiam dat-o Si, stii stii o scumpe prieten, cit de greu mi-e incarcata constiinta Da, da, spune, zice celalalt, descarca-ti-o, nu te sfii Da, e sa-ti spun. Si fetita aceea pe care o ai si o iubesti atit de mult facuta e facuta cu mine Ei bine, prietene, ii zice atunci celalalt, mori linistit, si il bate usor pe umeri, eu ti-am servit ciuperci otravite la masa»" Si Micu nu mai astepta sa ridem noi, rise el in hohote, ceea ce, desigur, ne impiedica pe noi sa mai ridem. Dar cine stie? Daca noi n-am fi ris? "Bravo, domnule Micu, zise Matilda. asa, va sa zica, v-ati gindit ca o sa va otravesc!"
"Mai stii? isi continua Micu ideea, terminindu-si totusi ciupercile, odata un frizer in timp ce radea un client, a intors briciul si harsti! i-a taiat aluia beregata." Aici Matilda izbucni in ris, in timp ce de asta data Ion Micu nu schita nici macar un suris. Arata foarte grav si chiar sumbru. "Si in
Seherezada, continua el, exista o frumoasa scena cu un calator care cere intr-o casa gazduire. Este bine primit, se pune masa, se serveste peste, dar in timp ce mincau, stapina casei, ce-i vine, se apleaca spre musafir, il apuca de ceafa si incepe sa-i indese la pesti pe gitAm crezut ca e un intermezzo epopeic, ia uite, mi-am zis, povestitorul are chef de glume Cind colo, nu era vorba de nici o gluma, i-a indesat la pesti pe beregata pina l-a omorit. Si nu era vorba de ucidere ca sa-1 jefuiasca, calatorul era un biet prapadit". "Formidabil, zise Matilda si eu tot peste am pregatit pentru felul urmator. Ia vedeti, domnule Micu! Fiti atent!"
Si intr-adevar aduse un urias crap, rumenit si cu un sos galben si garnisit cu ciuperci si legume. "E foarte bun, zise Micu uimit, infulecind cu pofta. Nu-i mai pasa de ciupercile, pe care le mesteca preocupat, savurindu-le de data asta. Ne dati si noua reteta?" "Reteta e ce se vede, zise
Matilda cu o modestie simpla: crap mare, sos de legume si untdelemn, legume si ciuperci si la cuptor Cine va tine menajul, mai zise ea, duduia stie sa gateasca?" "Stie si ea ce stiu si eu, zise
Micu, un ceai, o omleta Noroc ca si maica-sa si mama au ele grija, o saptamina una, o saptamina alta" spuse cu o calma simpatie. Intelesei: nu-i facea nici un repros, ai fi zis, dimpotriva, ca tinea la ea tocmai pentru asta, ca nu stia O proteja "O sa invete, zise Matilda. nimeni nu s-a nascut invatat." "Nu cred ca o sa aiba timp, zise Micu cu o gravitate linistita aplecat asupra pestelui. Invata sanscrita. Or, asta o sa dureze pina la adinci batrinete." "Nu i se pare verosimil sa invete cineva sanscrita," zise Clara cu un suris fermecator.
Si nu mai adauga nimic, nu era o vorbareata, dar simtii un adinc regret ca intre mine si
Matilda nu se tesusera aceste fire nevazute, sensibile si luminoase ca niste raze, cum se tesusera intre cei doi. Ei comunicau prin aceste fire, mai bine decit prin cuvinte. Erau firele intelegerii, care sporesc forta morala a unui barbat, si care intre mine si Matilda se destramau indata ce prindeau consistenta. Devenii tacut, in timp ce, dupa prajitura, la cafea, incepu o discutie intre
Matilda si prietenul meu. "Si de ce credeti dumneavoastra, doamna, zise el, ca e asa de rau sa fii misogin?" Matilda nu raspunse indata, iar eu gindii: femeile pot fi urite, dar nu dispretuite
"Domnule Micu, zise Matilda, barbatii n-au inventat, la adresa femeilor, un cuvint asemanator."
"Ba da ,raspunse Micu, se zice misandra", dar Matilda nu auzi, surzenie care eu stiam ce inseamna.: incordare a gindirii, pentru a domina discutia! "Fiindca noi nu ne facem din barbati un ideal, ca pe urma sa fim desamagite si sa devenim ceea ce intelegeti dumneavoastra prin misoginism" "De aceea, zise Micu, ati devenit feministe?" Matilda iarasi nu raspunse indata, ceea ce era uimitor la ea, a carei spontaneitate facea orice discutie linistita de idei aproape imposibila, alunecind rapid spre ciocnire, imi placu aceasta a doua pauza de gindire pe care si-o lua, era semnul ca se stapinea cu putere sa nu raspunda chiar cu primul gind care i-ar fi venit in minte. Iar eu reflectai paralel: fiindca de-atitea milenii am obosit sa va tot iubim noi cele dintii si sa intretinem apoi flacara! Trebuie sa devenim cu adevarat egali. "Feminismul e o prostie, zise
Matilda, de mult nu mai exista inegalitate intre barbat si femeie, cel putin de pe vremea reginei
Elisabeta sau a Ecaterinei a doua a Rusiei." "Va sa zica la nivel de regine si imparatese?!" se prefacu Micu mirat. "Ba nu, zise ea, chiar de pe vremea lui Napoleon." "Dar Napoleon, doamna, dispretuia tocmai femeile evoluate, ca Madame de Stael." "Da, zise Matilda, dar o iubea umil, in loc sa-i taie capul sau s-o bage intr-o minastire, pe Josephine, desi stia ca ea il inseala, tocmai pe el, marele imparat. Sclavia femeii a incetat in clipa cind o femeie poate sa-i faca unui barbat toate acele lucruri pe care el i le face." "Adica?" zise Micu. ..Adica sa-l paraseasca, sa iubeasca pe altul sau sa-l omoare fara sa fie mai grav pedepsita decit un barbat!" "Aoleo!" se sperie Micu. ..Sau sa nu depinda materialmente de el, continua Matilda fara sa mai reflecteze. In privinta asta, de cind o femeie poate sa-si cistige si singura existenta, chiar ca ultima dependenta a disparut." "A disparut, zic zau lui Dumnezeu", raspunse Micu in stilul lui Marius Chicos Rostogan, de unde intelesei ca Micu vorbea numai ca s-o auda pe Matilda vorbind, impins de o curiozitate abia ascunsa, pe care ea n-o sesiza. "Si totusi, continua el, de ce ne facem noi dintr-o femeie un ideal, ca pe urma sa devenim misogini, si femeile nu-si fac, cum pretindeti? Trebuie sa va spun ca nu devenim misogini din pricina surioarei dumneavoastra, George Sand, cette terrible vache a ecrire, cum ii spunea Nietszche, marea feminista a secolului trecut. Cu o feminista lucrurile sint macar clare, din motive biologice, nu poti sa te culci cu ea, pentru ca ai tot timpul sentimentul ca e indignata ca trebuie sa desfaca picioarele si sa stea cu fata in sus Devenim misogini din pricina celor carora, dimpotriva, le place prea mult sa faca acest lucru, fara sa fie curve. Ele sint cele periculoase si tocmai despre ele ne facem un ideal. Puteti sa-mi explicati cum reusesc ele sa ne determine sa le daruim ce-avem mai bun, ele sa ne incurajeze si apoi, hop, nu le mai intereseaza nimic?" "Asa, zise Matilda, pentru ca un barbat nu are farmec, in timp ce femeia e plina, si farmecele ei il zapacesc, pentru ca ea poate sa le si joace, iubeste, sa zicem, putin, dar da ochii peste cap ca si cind ar muri de iubire, si atunci cind ea nu mai vrea sa joace comedia, gata, le monsiour incepe sa dispretuiasca femeile."
"Asa deci, gindii, cei doi ani cit m-ai vrajit cu farmecele tale au fost o comedie? Si comedia a incetat chiar a doua zi dupa ce ne-am casatorit?" "Da, zise Micu, destainuirile dumneavoastra, venind de la o femeie, au toate sansele sa fie foarte adevarate, vreau sa spun sa contina in ele mult adevar. Dar tot nu vad in ce ar consta superioritatea! Noi n-avem farmec, sintem niste pari care nu ne insufletim decit in clipa cind o femeie, cum ati spus, da ochii peste cap si raminem nauciti cind va retrageti armele de seductie. Dar asta nu se numeste inselatorie? In asta ar consta deci superioritatea, ca faceti doar jocul naturii pentru a atrage masculul si a avea copii? Or, dupa mine, omul trebuie sa fie superior altfel decit inselind sa-si depaseasca natura, fie si pentru simplul motiv ca odata copiii facuti, viata devine cam searbada, pentru ca cresterea lor nu poate suplini ceea ce Eminescu numea «acel farmec simt», care poate suplini absenta copiilor chiar daca suferinta de a nu-i avea n-ar lipsi, insa copii poti vedea la tot pasul si sa-i si iubesti, si suferinta sa se sublimeze, in timp ce dragostea altora nu e transmisibila." "Inselatoria nu e constienta", zise deodata Matilda. "Cum adica, se mira Ion Micu, datul ochilor peste cap nu e ceva constient?"
"Nu, zise Matilda, asa e ea, o face in mod natural." "Da, si cind nu-i mai da, cind comedia inceteaza, tot nu e ceva constient? Macar atunci?" "Nu, nici atunci." Piciorul lui Micu incepu sa bitiie, stingea tigare de la tigare. Palmele Matildei dadeau semne ca se vor stringe.
Alarma!"Matilda, zisei, musafirul nostru e mare iubitor de cafea. Am uitat sa-ti spun, mai fa-i lui una" "Da, confirma el, tot asa, cu foarte putin zahar. Va multumesc, sarut mina." Matilda se ridica brusc contrariata de interventia mea, totusi zise: "Mai vrea cineva?" "Eu, nu", spusei, Clara clatina din cap, nici ea nu vroia. Uitasem de vin, turnai in pahare. "Frumos apartament, zise
Clara, cita chirie platiti?" "Nu platim, e proprietatea Matildei." "Si n-a fost nationalizata casa?"
"Nu, zisei, s-a considerat ca parterul e un demisol." "Si este?" "Cam este!" "Si nu v-a bagat pe nimeni?" Risei: "inca nu! Dar Matilda o sa nasca peste trei luni si vom fi trei, speram sa ne lase in pace." "La noi a trimis spatiul locativ pe unul Ion l-a dat afara si noroc ca socrii mei au acceptat sa se intoarca indarat; stam inghesuiti, dar cel putin nu traim cu cine stie ce betiv in casa, tinchipui ce dezastru! "Chiar si tie, Ioane, au vrut sa-ti bage pe cineva?" zisei. "Bineinteles! Am fost la primul-secretar si i-am explicat ca n-am decit doua camere si un hol si ca am nevoie sa stau in birou singur, biroul e locul meu de munca, al carei specific e s-o efectuezi in singuratate; s-a scarpinat la ceafa: inteleg, zice, dar ce e de facut? Pina punem pe picioare o industrie de constructii de locuinte, n-avem incotro, trebuie sa limitam spatiul locativ. Dar inainte, zic,! cum de putea lumea trai cu cit spatiu vroia? Au navalit taranii, zice. E un fenomen mondial. Si in fenomenul asta mondial, zic, nu se poate face o exceptie? Ba da, dar ce fac cu taranul care a fost chemat in uzine, in fabrici! De ce l-ati chemat, zic, acolo la tara e tot atit de important, daca navem de mincare, n-o sa roadem, in loc de carne, fonta la gratar. A inceput sa rida. O justa linie intre agricultura si industrie e asa de greu de urmat? Industria e mai rentabila, zice, si la chestia asta n-am mai avut ce sa-i raspund. Si, zic, ar cintari asa de mult in acest urias proces o biata camera pentru un profesor universitar? Citi sintem noi, astia, oamenii de cultura! Citeva sute. Sint mai multi, zice. Vin pe urma si medicii, si profesorii secundari, si arhitectii, si inginerii Toti astia, zic, nu lucreaza acasa Mai lucreaza, zice Dar n-aveti si dumneavoastra vreo ruda, vreo sora? Am parinti, zic, atunci, zice, bagati parintii E tot ce-a putut face pentru mine."
Matilda adusese demult cafeaua, dar ii sticleau ochii sa continue discutia intrerupta, nu auzea ceea ce relata musafirul, care in mod evident nu mai avea chef s-o reia. Nici eu s-o ascult, caci nu prevedeam nimic bun intr-o astfel de situatie cind unul singur acapareaza atentia celorlalti, siliti la tacere. Cit lipsise ea putuse si Clara sa spuna citeva fraze. Era o fata odihnitoare, care stia sa asculte si era plina de farmec cind te gindeai ca, desi frumoasa (o frumusete indelung slefuita si constienta ca intre oameni superiori cochetaria si credinta femeii frumoase ca ar fi irezistibila nu tineaU), nici un gest, nici un cuvint nu tradau ca trebuia crezuta pe cuvint sau pe temperament.
Asculta, dar gindea. Si cind vorbea, era, in mod nesilit, foarte prudenta. Nu puteam sa-mi dau seama ce stia ea despre barbatu-sau, dar simteam ca un gind al lui, cind vorbea, ii era adresat si ei, neinteles pentru ceilalti, ca doi oameni care stiu mai multe decit cei care ii asculta. Nu i-am vazut de pilda niciodata dind semne ca se iubesc, nici cel mai mic, dar gindul acela secret pe care el i-l adresa si modestia cu care ea il primea fara sa fie tentata sa-l desvaluie erau semnul superior unei mingiieri, care n-ar fi avut nimic nenatural, unei tandreti in voce, unei priviri revelatoare, adesea nestiute de cei ce se iubesc. Un mister dulce invaluia trasaturile ei in care atit intregul cit si detaliul n-aveau nici un cusur. Trasaturi de statueta, care te faceau sa presupui ca batrinetea nu le va strica, ci doar le va da o usoara patima. Fiind vie si nu rece, atit de delicat facuta, ma trezeam in mine cu o dorinta pura de a o mingiia si era pentru mine o mare bucurie cind imi vorbea direct, chiar daca nu facea decit sa ma intrebe de chirie sau de alte lucruri obisnuite, cum facuse mai inainte.
Tocmai vroia sa spuna ceva, dar Matilda, ca sa-si mascheze brutalitatea dorintei de a continua discutia intrerupta, incepu deodata sa cinte si cu o tandrete grea isi puse mina pe umarul meu si il strinse: Ti-biaaa, davai, nu stiu cum, incepu ea cu o veselie care era adevarata, dar si mandra ca era Moi muj, stirlei, cacoi, ocin karaso! Cu sugestia ca iubirea e singura noastra sansa pe pamint si ea se afla in posesia acestei sanse ultime.
Fiasco total! De mult nu mai auzisem acest tibia, care odinioara, in cei doi ani, sunase altfel pentru mine: cind ti ceea ce e net ridicol in ceea ce face fiinta iubita se invaluie in lumina tandretii si surizi de copilariile ei. Dar acum mina ei pe umarul meu si acest cintec erau o amintire tirzie asi fi acceptat orbit ridicolul cintecului daca aceasta mina s-ar fi pus de-atunci pe umarul meu si cind eram singuri.
Clara renunta la ceea ce ar fi vrut sa spuna si expresia chipului ei se instala cu timiditate in asteptare ca si cind ar fi plouat, iar Micu incepu sa clipeasca cu un efort de adaptare. Dar Matilda se opri deodata si ataca" Si de ce credeti dumneavoastra, domnule Micu, ca totul e constient si ca constientul nu e amestecat cu subconstientul? Chiar asa, tot ce faceti dumneavoastra e constient si mai ales e mai bine ce faceti constient decit ceea ce e dictat de subconstient?" "Doamna, zise
Micu, recunosc subconstientul e mai batrin si ca ii datoram marile noastre intuitii, dar dumneavoastra uitati ca numai constientul, mai precis, inteligenta lucida este aceea care poate sa recunoasca meritul marilor intuitii" Avintul Matildei se opri ca in fata unui obstacol de netrecut.
Ramase citeva clipe perplexa (in loc sa fi urmat, ca la inceput, calea reflectieI), apoi se decise si, in loc sa invinga obstacolul, se supuse riscului de a-l ocoli "e perfidia inteligentei, de a-si atribui un merit, zise ea cu o extrema incintare. Si oamenii nu-si dau seama ca inteligenta, gindirea lor constienta, e mereu in goana sa construiasca, din pricina fricii lor de viata, tot felul de sisteme filozofice, religii, ostrete de aparare" "Ostrete, reflecta Micu fara mirare. Si de ce nu, doamna?
Viata nu e blinda cu noi! De ce am avea incredere in ea? Ostretele astea ne ingaduie clipe de ragaz, pina ce mareata viata nu vine sa ne dea un brinci in mormint, sa facem loc la altii.
Ostretele astea sint o mare cucerire a fiintei umane. "Ba nu, striga Matilda, aceste ostrete te impiedica sa vezi cerul, zarea indepartata, acolo unde sufletul se poate pierde in armonie cu tot ce exista norii de pe cer, apele, padurile, pasarile pamintului, oamenii sufletul oamenilor asa cum sint ei cu adevarat, nu speriati, ispititi de iluzia pe CARE Le-o ofera inteligenta Sufletul omului mult mai larg, daca l-ar deschide, ceea ce ne face astazi sa suferim l-ar pierde in largimea asta, ar deveni meschin, stupid, am ride toti de ceea ce ne-a facut odata sa fim atit de crispati si atit de lasi"
Si tam-ta, rara, tam-ta rara pe aceeasi tema, cu UN partis-pris din ce in ce in ce mai accentuat si mai fastidios. Reiesea, oricum, ca interlocutorul ei era un ins speriat de viata, un las, daca se incredea in valorile inteligentei. Si nu cuvintele propriu-zise sugerau acest lucru, ci tonul cu care erau spuse, trufas si intolerant.
Pina la urma se lasa o tacere, dupa ce Matilda, fara a fi obosit, observa la celalalt ca n-avea de gind sa mai raspunda. Intre sot si sotie circula atunci gindul comun si secret, "Mergem?" zise
Clara. Nu, ghicii din tacerea prietenului meu. Nu chiar acum, in clipa asta. Ea insa insista, semn ca nu tinea sa respecte convenientele, cind de la inceput pina la sfirsit fusese rau primita: "Stii, ii zise hotarita, ca ai de scris articolul pentru" Si spuse numele unei cunoscute reviste literare din
Bucuresti. Atunci el stinse tigarea si se ridica avind aerul ca, desi ar mai fi dorit sa stea Se scuza cu o ironie de care nu-i era teama ca va jigni (avea in fata pe cineva rezistent, superior jigniriloR):
"Doamna, zise, stiti, ostretele N-aveam incotro!"
Si numai risul sincer, spontan si intr-adevar fara urme de resentiment, puternic si nepasator al
Matildei, mai salva aceasta despartire care ar fi putut deveni penibila
IX
"Crezi ca nu se observa ca iti place bleaga aia?" zise Matilda dupa ce ramaseram singuri.
"Vad, zisei ca nu vrei sa infirmi ce se spune, ca abia pleaca musafirii si gazdele si incep sa-i birfeasca." "N-ai nici o grija, si ei fac la fel, zise ea. Sint sigura ca te caineaza si se intreaba ce-i fi gasit la mine!" "Ai dreptate, si eu ma intrebam ce-o fi gasit el la prima lui nevasta, pe care o iubeste si acum." "Si asta suporta asa ceva?" "Se inteleg, zisei, si cind cineva e discret, floare rara, nu inseamna ca e bleg." "Discreta deci, inseamna ca eu am fost indiscreta!" "In orice caz, zisei, cel mai bun prieten al meu o sa ezite cind o sa-l mai invit a doua oara pe la noi." "N-are decit! El e un om interesant si nu mi se pare ca gresesti acordindu-i atita credit, dar ea e o sclifosita, vedeam ca ma judeca, dar nu-mi pasa!" "De ce sa-ti pese, daca ar fi sa fie condamnati politicosii tu ai fi prima care ar scapa."
Rise in hohote: "E prima oara in viata cind mi se spun astfel de lucruri, indiscreta, nepoliticoasa Eu sint cum vreau eu, daca e sa vorbim sincer. De la usa am vazut-o ca se uita la mine cu o privire lacoma. Asta ce e, discretie, politete?" "Pai daca ai apucat-o de barbie, cred si eu!" "No, no, asta a fost dupa." "Exista o arta de a cultiva o prietenie, dar ce ma mir, tu nu stii sa cultivi nici dragostea propriului tau barbat. Nici macar sa-l respecti; pentru tine, nu pentru el, fiindca ti-e barbat. Ma chemi la rudele tale si timp de citeva ceasuri nu-mi spui un cuvint, ca si cind n-asi fi fost in viata ta decit un simplu decor, o mobila, un scaun. Ce sa-i spui unui scaun?
"Puteai tu s-o faci, sa vii la mine, sa-mi saruti mina Asa se obisnuieste." "Am vrut s-o fac de doua ori, o data cind am intrat, dar m-am retinut fiindca aveai aerul ca nici nu ma cunosti, si a doua oara cind ai formulat tu celebra idee ca Artimon o iubeste pe Tamara fiindca n-o iubeste.
Am vrut sa-ti spun ca inteleg ce vrei sa spui, dar mi-ai aruncat in treacat o privire, asa parca ai fi vrut sa-mi spui ca nu sint de nasul meu astfel de idei abisale si pe urma te-ai uitat aiurea"
"Da, fiindca dupa ochii tai am avut impresia ca o sa ma ironizezi, exact cum ai facut semn, deformindu-mi spusele si n-aveam nici un chef sa se rida de mine." "Interesanta explicatie! Dar ti s-a intimplat vreodata sa te ironizez si sa fac pe altii sa rida de tine?" "Nu, n-ai avut ocazia."
"Poate Petrica a facut-o, sau mai degraba primul tau barbat? Ma confunzi cu ei?" "E o placere pentru orice barbat sa-si ironizeze, si inca intr-un fel grosolan, nevasta in societate. Nu sint dintre cele care accepta, ca pe urma sa-i dea lacrimile si sa se smiorcaie chiar acolo, unde sint invitati.
"Da, zic, tu joci tare, barbatul sa fie jignit, si daca nu-i place, n-are decit. Astazi ne-ai jignit pe toti si pot sa fac supozitia ca ai facut-o cu incintare." "Da, fiindca prietenul tau e cam las si nu suport sa vad un barbat las, iar barbatul meu sa-l admire."
Asa deci. Le stia ea pe toate, avusese aceasta intuitie, ca Ion Micu e cam las. "Nu stiu, zic, cum un barbat care a stat la inchisoare si a fost torturat fara sa-si divulge legaturile poate fi numit un las." "O fi fost atunci curajos, dar acum curajul asta i-a cam pierit. Nimeni nu putea sa-l sileasca sa tina o conferinta despre un poet de care se ride pina si la noi, la arhitecti. Si totusi a tinut-o" A fost, zisei, o slabiciune, nu o lasitate." Si ii explicai cum si de ce acceptase Ion Micu sa tina acea penibila conferinta, relatindu-i scena care avusese loc in aula universitatii, intre el si acel puternic lider. "Ba, zise Matiida, a vrut sa faca pe istetul, dar pe urma a clacat. Trebuia sa refuze. N-avea ce sa-i faca Si pe urma chestia asta, cu fosta nevasta Te-ai despartit de cineva, inteleg s-o mai iubesti totusi si dupa, dar dupa ce te casatoresti cu alta trebuie sa incetezi. Asa ca vezi Rezulta ca ea l-a pacalit pe el - ei, ce fel de barbat esti tu, n-ai putina mindrie, putin orgoliu s-o bagi in aia ma-sii? Inseamna ca nici asta, ««discreta», nu e mai breaza, in loc sa invete sanscrita, mai bine s-ar ocupa putin de sentimentele barbatului ei: "Pentru cealalta." "Asa e, zisei cu ironie pe exclamatie, joci tare! Ca si cind n-asi sti ca si tu mai tii inca la Petrica. "Lasa-l pe
Petrica , zise ea pe ginduri. Petrica e din ce in ce mai bolnav, crizele lui sint din ce in ce mai dese si mai rele." Ma uitai la ea nedumerit. "Ce crize?!" o intrebai. Petrica, imi raspunse ea, are maladia lui Parkinson. O avea demult, chiar de cind ne-am casatorit noi, dar crizele erau rare si benigne. Acum nu e bine deloc, ma apuca si groaza cind ma gindesc." "Cum se manifesta aceasta boala?" "Tremuraturi ale intregului corp si o mare incordare nervoasa Si boala e incurabila si il duce pe bolnav la exasperare pe masura ce se inrautateste. Nu credeam ca o sa se agraveze atit de curind, fiindca se poate trai cu ea multi ani" "Si de ce nu mi-ai spus si mie atunci?" ,.Pentru ca, vezi, discretia aia, care zici ca n-o am, m-a impiedicat. Ce rost ar fi avut?" "Si acuma de unde stii ca ii e mai rau?" "Nu mai rau, foarte rau. Si a ajuns la o susceptibilitate care o chinuie fara scapare pe nenorocita de nevasta-sa (de la ea stiU), totul il roade si il macina intre o criza si alta, totul ia proportii monstruoase, cea mai mica jignire, cea mai inofensiva aluzie" "Pai, zic, asta avea el si inainte!" "Nu ca acum! Iar pe atunci trebuie sa stii ca tinea foarte mult la tine de a putut sa suporte atit de usor lovitura pe care i-ai dat-o prin acele scrisori! "Asa este , imi pare rau."
"Iar eu, continua Matilda, iti tot spuneam ca tine foarte tare la tine si tu il injurai. Ti-nchipui si cit de tare tineam si eu la tine de acceptam brutalitatea cu care ai procedat." "Imi pare rau, mai bine imi spuneai ca e bolnav si brutalitatea asta ar fi incetat." "Iti spun, nu era asa de grav." "Si eu tineam la el si mai tin si acum, continuai, dar gindul la tine ma orbea." "Da, si orbirea asta mi s-a transmis si mie, cu toate ca stiam despre mine ca stau cu picioarele pe pamint. Daca zici ca mai tii si acum la el, fa-i o vizita. "Tu i-ai facut?" "Bineinteles! "Si cum arata?" "Crispat, indirjit, dar nu stiu impotriva cui." "Are telefon?"Are." "Se mai duce, vreau sa spun, mai fuge la taica-sau?"
"Nevasta-sa zice ca nu." "Ii dau chiar acum un telefon"
In felul acesta neasteptat se termina discutia noastra, de altfel pasnica, lucru de mirare la
Matilda, probabil si din pricina ca aflase ca imi placea Clara. Dar asta o gindesc acum, daca asi fi stiut atunci ca asta e un remediu sigur si eficace impotriva nepasarii unei femei, nu eu i-asi mai fi urmarit starile ei schimbatoare care nu incetau sa ma ia fara veste, ci ea s-ar fi nelinistit de-ale mele, gustind din aceasta papara numita nesiguranta.
Cu Petrica nu iesi nimic. Raspundea sec si intepat la intrebarile mele, ce mai faci, cum iti mai merge si cind ii facui propunerea sa ne vedem imi raspunse cu iritare: "Nu pot, sint ocupat."
"Bolnavii incurabili, ca si nebunii, ii spusei Matildei, sint departe de a fi simpatici." "Ce zice?"
"Numai ca nu m-a injurat." "E explicabil, zise Matilda, sa nu poti suporta sanatatea altuia." "O fi, dar"
X
Matilda isi reveni insa repede din aceasta stare pasnica. Tocmai imi spuneam ca sarcina si apoi nasterea care se apropia de termen si apoi grija pentru noul cetatean al lumii or s-o impiedice sa mai aiba drept unic tel persoana mea (afectind in acelasi timp contrariuL) si, cine stie, concretul unei noi existente in viata noastra s-o readuca la starea anterioara casatoriei, pe care n-o puteam uita si era unica mea speranta intr-o viata in care sa domneasca pacea si armonia. Il doream pe acest copil si mai ales ii doream sa-l iubeasca foarte tare si sa ma neglijeze, nu cum ii spusesem in seara aceea ca nasterea lui nu trebuie s-o determine sa se instraineze de mine. Acum doream chiar acest lucru, sa-si vada de copil ca si cind eu nici n-asi mai exista.
Intr-o zi iesii brusc din birou s-o vad si sa mai stam de vorba. In timp ce lucram, si mai ales daca lucram bine, mi se facea dor de ea, nu mai aveam nimic in minte, siguranta se restabilea in mine, ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat intre noi, reveneau cu putere scene din primele noastre intilniri si, prins de o puternica iluzie ca o s-o regasesc si stapinit de o jubilatiune interioara care era o expresie a certitudinii ca visul meu se realizeaza (ceea ce scriam era filozofie proprie, nu simple insailari datorita contactului cu marile sisteme, examinam textul si imi dadeam seama ca atit ideea cit si exprimarea erau armonioasE), ma faceau sa plasez pe undeva pe planul cinci conflictul surd dintre mine si Matilda si sa cred ca simpla mea bucurie de a o vedea era suficienta ca ea sa cedeze. Uitam ca ea nu ceda citusi de putin si ca de fiecare data un cuvint al ei, o privire erau mai puternice decit euforia mea, care se stingea incetul cu incetul si ma trezeam iarasi singur. Cum, ma intrebam, de ce nu ghiceste ca am lucrat bine si macar in asemenea clipe sa renunte la ea insasi, sa fie alaturi de mine si sa nu caste cu nepasare, sau sa-mi spuna in cel mai fericit caz o prostie, cum ar fi, ce e cu tine, ai baut ceva? Nu stia deci ca nu cunosc placerea de a bea? Nu stie nimic despre mine, gindeam cu uimire, ma crede ca pot fi oricum si nici macar nu se mira. Nu s-as mira nici daca ar afla ca o insel, ca asi putea veni seara tirziu beat acasa si sa fac scandal sau sa nu vin decit in zori! Nu astfel sint barbatii? Alteori insa era si mai rau, ii citeam ia priviri o vie surpriza, cu ochii larg deschisi asupra mea, in care citeam pietrificat ca ma vede cu uluire: cine e omul asta? Ce e intre mine si el de sta aici in casa? E barbatul meu? Cum de m-am trezit cu el aici? "Bine, ii spuneam si eu, abatut, plictisit brusc, ridicindu-mi privirea peste crestetul ei, undeva departe, spre zarea sperantei, simtind in acelasi timp cu neliniste cum se scurge din mine puterea de a iubi, desi o iubeam vad ca te-am deranjat, te rog sa ma scuzi!" Si reintram in biroul meu, crezind ca ea va veni dupa mine sa-mi spuna ca n-am deranjat-o deloc si sa s-o mire ce m-a apucat. Nu venea, si asta imi dadea certitudinea sa nu despic firul in patru, interpretind o privire care putea sa insemne altceva. Dar apele sufletului, despicate astfel, se uneau repede la loc si uitam ceea ce simtisem. Nu putem fi tot timpul gata de a primi afectiunea celuilalt, gindeam, exista si aceste stari de absenta sau de oboseala, cind nu trebuie sa asteptam nimic de la cineva care ne iubeste. Dimpotriva, trebuie sa dam noi Dadeam, ca suridea, dar imi spunea in acelasi timp: "Sint sigura ca vrei ceva de la mine! Nici vorba" Or, aluzia ei n-avea nici un rost, stia bine ca imbratisarile noastre, din fericire, erau singura parte din teritoriul p-a care il locuiam impreuna, care raminea neatinsa de ambiguitate. Dincolo de orice si fara sa stim de la cine, aparea dorinta naprasnica, de la mine care ma trezeam coplesit de ea, de la ea care fara sa dea vreun semn fie el si obscur, dupa o impotrivire se lasa invinsa, si ne trezeam in alt tarim, in care traiam cel putin doua zile, timp in care aveam adesea parte de privirea ei divina Alte reactii erau insa mai salutare, desi foarte rele. Se uita la mine si se strimba:" Nu te mai preface ca ma iubesti, mi-e scirba!" "Hai, sictir", ii raspundeam perfect linsitit. Si chiar ma simteam perfect liber, fiindca brutalitatea reactiei ei inlatura din mine stringerea de inima, nelinistea, in timp ce puterea de a iubi nu se mai scurgea, fiindca in acele clipe n-o mai iubeam deloc. Asta imi amintea de o pereche de la noi din cartier, niste vecini cu care tata se avea bine, in timp ce mama, care nu cunostea ura, sa nu-i vada in ochi. El era sef de echipa la ecarisaj, un ins gras dar si umflat, cu privire porcina, betiv fara scapare, bataus din cauza sigurantei pe care i-o dadea statura lui uriasa, dar si las, fiindca inaintea unuia fara frica, tacea milc, chiar daca ii era injurata muierea, care se afla de fata Traise cu vreo doua care tinusera la el, a treia insa ii venise de hac, semana eu el, si pe ea o iubea mai mult. Se imbata el, se imbata si ea. O insela el, il insela si ea. Dadea in ea, asta il pocnea si ea cu ce nimerea, in moalele capului M-a trimis tata sa imprumut de la ei o tesla sau niste holtsuruburi. I-am gasit la masa si m-a surprins seninatatea de pe chipurile lor, multumirea impacata, asi fi putut zice chiar mai mult. El ciugulea niste struguri, ea statea alaturi si era vesela, caci uriasul ii povestea ceva cu glasul lui bilbiit, in care bucuria de a trai era atit de imbulzita in gindurile lui inecate de bautura, incit numai daca erai foarte atent intelegeai ce spune. "Buna ziua nene, i-am spus, molipsit de veselia lui, m-a trimis tata" "Te-o fi trimis, zice, stai si tu jos si bea un pahar de vin." Eram mirat ca ii vedeam pe amindoi multumiti de ei insisi, nu puteam sa conciliez in mintea mea de adolescent urletele care se auzeau adesea din casa lor si pacea si tihna in care ii gasisem "Astazi, spuse el visator, mi-am f nevasta Tu, se bilbii el, ai f pina acum?" Nevasta-sa rise si ii spuse sa lase copilul in pace. "De ce, zise el nostalgic, ce, e rusine?
"E adevarat, nene Acojocaritei (demult vroiam sa stiu ce e cu svonul astA), ca la cutremur, cind ai auzit ca un prieten de-al dumitale, un instalator de la blocul Karlton, a murit in cutremurul de la
Bucuresti, dumneata l-ai injurat?" "Ba, muma in de oameni, zise el, l-am injurat, i-am spus du-te-n ma-tii, dar de necaz, era cel mai bun prieten al meu" "Pai cum sa-l injuri, nene Acojocaritei? am spus eu cu superioritatea virstei tinere care nu intelege. Dar el nu ma lua in seama, se apleca si-si lua cu tandrete nevasta de git. Ea se lipi de el si ramasera astfel melancolici si ai fi zis ca doi amanti uniti pina la moarte. "Ia uite, am gindit, formidabil, cei doi ticalosi se simt bine unul cu altul, asi putea zice chiar fericiti" Spre o astfel de ticalosie alunecam si eu cu Matilda, imi spusese ca ii e scirba de mine si in loc sa plec de indata si pentru totdeauna din casa ei, o injurasem si eu cu satisfactia grasa a unei eliberari. Urma sa ne impacam si sa ne proptim capetele intr-o dulce tandrete.
De asta data si in numai citeva clipe avui o dubla revelatie. Matilda vorbea la telefon, dar cu o expresie care ma facu sa-mi bata inima. Chipul ei era inundat de o fericire pe care o credeam ingropata in sufletul ei, vocea ii era tainica si soptita, corpul ii era aplecat inainte in fotoliu ca si cind ar fi fost tintuita, fascinata de ceea ce i se spunea. Statea cu spatele la mine, dar deodata ea simti ca era privita si ascultata, mai spuse un cuvint si inchise imediat. Se intoarse spre mine si totul pieri de pe chipul ei, imi arata intr-o clipa unul de gorgona "Ce vrei?" spuse cu sfidare si cu o furie abia stapinite. Si inima imi batu iarasi, simtind ca ma intunec. "Cu cine vorbeai la telefon?" o intrebai totusi flegmatic, tinindu-mi bine haturile in maini, caci furia ei de a se fi simtit surprinsa si nestapinita ura a acelui "ce vrei" mi se transmisesera si mie, imi venea s-o calc in picioare si asa s-ar fi intimplat daca n-ar fi fost insarcinata. "Nu te priveste!" zise. Bineinteles ca nu ma priveste, spusei eu cu dispret, si ma mir ca ai intrerupt brusc convorbirea, ca si cind mar fi interesat pe mine cu cine palavragesti tu la telefon (in mare soapta si atit de fericita cum ai fost si cu mine odaia, gindii eu mai departe, mohorit, restul frazeI) Si continuai: Sufletul tau nu poate ramine inactiv, daca nu mai iubesti, incepi sa urasti! Da, ura irationala, nu credeam ca in nici un an de la casatorie o sa incepi sa ma urasti. Da, ura ti-a tisnit din gura si ti-a aparut pe chip.
Formidabil! Parca te-asi fi taiat."
Si tacui, continuind sa ma plimb, observind-o fara s-o privesc. Dar nu se lumina, continua sa stea incordata si cu chipul uritit, nu devastat ca in seara aceea dupa ce plecasem de la Tasia. Nu, incordat, strain, dusmanos. O hotarire fara intoarcere parea sa se coaca in ea in acele clipe, dar revelatia mea ultima ma puse si pe mine la adapost de nelinistile inceputului. Bine! Ma uraste, gindii, si acest lucru e atit de evident incit nu mai e nevoie de nici o explicatie. Astfel de revelatii sint suficiente in sine. Tacerea ei hidoasa chiar ma bucura, era, daca mai era nevoie, o confirmare in plus ca nu puteam sa ma insel. "Te sfatuiesc, ii mai spusei, sa-ti porti ura linistita, sa nu crezi ca sarcina e o pavaza, n-am sa te calc in picioare, dar gasesc eu ac de cojocul tau fara sa daunam copilului.
Si ma imbracai si iesii in oras. Seara imi spuse cu un glas neutru: "Poftim la masa", dar cu o nuanta perceptibila: n-am chef sa te servesc, dar o fac din obligatie. Fa-o, gindii, si eu o sa am grija de tine tot din obligatie. Ne invioraram mincind, dar fiecare pe cont propriu. Era bine asa, gindii, decit sa alunecam spre ticalosia si fericirea celor doi vecini ai parintilor mei. Ura curata, adica ura pura, e mai demna de respect decit fericirea amestecata cu josnicii. Ma hotarii (si avui o clipa impulsul sa i-o si spun, dar ma abtinui din instinct in ultima clipA) sa ma port ireprosabil cu ea, orice mi-ar face.
Intr-o zi vrui sa dau un telefon, dar telefonul nu mai era la locul lui, pe un taburet linga fotoliu, si vazui un fir pe sub usa dormitorului. Il luase cu ea, sa n-o mai stingheresc in convorbirea ei al carei interlocutor o facea sa arate atit de transfigurata. Dormeam impreuna ca doi dusmani Ziua se retragea linga telefon si nu stiu daca vorbea ore intregi, dar nu-si mai petrecea dupa-amiezile in hol cu mine O singura data intrai peste ea (aveam si eu nevoie de telefon, dar nu ma gindii sa bat la usa propriei mele neveste, care ar avea secrete pe care eu nu trebuia sa le aud, asta ar fi fost culmea, sa-i mai respect si secretelE) si intr-adevar o gasii intinsa in pat, foarte vesela de asta data si nu inchise cind eu intrai. "Vreau telefonul", ii spusei. Ea se facu ca nu aude, dar spuse ceva pe ruseste, guleaiu, Tasia, sau ceva in genul asta si abia dupa aceea intrerupse. Se stinse si veselia, odata receptorul asezat in furca, dar nu asa de spectaculos ca prima data.
Incepui sa am indoieli. Si daca in ziua aceea vorbise tot asa, cu Tasia sau cu Petea, sau cine stie cu cine si ceea ce ii citisem eu pe chip era doar proiectia sperantei mele refulate? Da, dar ura tisnise din cuvintele ei si, pe urma, daca ar fi fost Tasia sau Vasia, dracu sa-i ia, de ce inchisese brusc si se facuse ca si cind ar fi avut pe cap, in loc de par, serpi?
Se mai insenina, dar telefonul continua sa-l tina in dormitor citeva saptamani, pina intr-o zi
Dar trebuie sa spun ca inseninarea ei nu ma facu sa uit, apele despicate nu Se mai impreunau sa arunce in uitare scena care se petrecuse in ziua aceea. Pentru intiia oara dorinta nu ne mai apropie cu forta ei care ne dadea iluzia, cel putin citeva zile de fiecare data, ca luam viata de la inceput.
Ma instalasem confortabil in convingerea ca nu mai era nimic de facut si o apropiere era imposibila cit timp ura ei nu inceta. Si cum putea sa inceteze cind abia castigase teren? Aceasta buruiana e mai puternica decit floarea atit de fragila si delicata a iubirii O spun acum, dragostea este supusa adesea asalturilor chinuitoare ale geloziei care o poate vesteji, intrigilor celor care nu ne simpatizeaza si, nu o data, ba chiar foarte adesea, lipsurilor, saraciei, dorintelor care nu se pot implini in timp ce ura e suverana, n-o poti smulge pina nu creste, infloreste si piere singura, uneori dupa ce a reusit sa nimiceasca in prealabil viata unui cuplu. Eram hotarit s-o ignor si sa no alimentez, poate ca avea viata scurta. Nu vroiam sa ma despart de Matilda. Cui ii e usor sa accepte un esec? Fiindca legatura mea cu Nineta nu mersese prea departe, iar cu Caprioara n-ar fi mers chiar daca lepada copilul si scapa. Amintirea legaturii ei cu eminentul chirurg m-ar fi urmarit si ne-am fi despartit fara sa consider acest lucru un esec al meu. Cu Matilda insa, da, ar fi fost un grav esec, greu de consecinte, mai ales din pricina copilului care urma sa vina. Cine nu mar fi blamat ca am parasit o femeie insarcinata, sau cu copil mic? Ce femeie si-ar mai fi legat viata de-a mea, fara o grava neliniste si perpetua nesiguranta? Daca si ea va fi la rindul ei parasita?
Trebuie sa raspunzi foarte exact si pe scurt la intrebarea: de ce nu v-ati inteles? Si raspunsul sa contina in el in acelasi timp si raspunsul la a doua intrebare inevitabila: Daca e asa, atunci de ce v-ati mai luat? Ei, ca nu ti-ai dat seama de la inceput aia e, basme arabe, trebuie sati dai seama, esti vinovat, si cine imi spune mie ca acum iti dai? Si femeia fuge, de altfel ca si barbatul si numai daca apare intre tine si ea o convingere nezdruncinata, aproape mistica, oarba, ca acum va fi bine, poti sa-ti mai refaci viata. Dar cine te poate asigura ca vei gasi sau te va gasi o astfel de pasare rara? In zilele noastre astfel de pasari fie ca sint deja inlantuite in casatorii nefericite ca si a ta, fie ca nu au rabdare sa mai astepte ca Solveig, patruzeci de ani, sa se intoarca un Peer Gynt ratacitor si se marita cu primul imbecil care li se pare mai acatarii. Timpuri grele pentru iubire in acest secol! Cine spune ca psihologia si mentalitatea asta o au numai femeile se inseala grosolan. Faptul ca barbatul e mai nepasator si mai sigur pe sine nu inseamna ca nu are aceeasi soarta: singuratatea, care atrage viciile, betia, petrecerile si curvasariile ruinatoare ale vointei, gustul bizar al ratarii, filozofia adecvata si ranchiuna nedomolita impotriva celor care realizeaza ceva. In acest sens noi romanii stim multe. Geniul e persiflat fiindca asa-zisele personalitati care promisesera mari creatii nu mai credeau in nimic Forta de a infrunta singuratatea, renuntare la tot, familie, sotie, copii, prietenia cu alte familii, sotii si copii, o au putini, iar eu nu stiam inca daca o aveam, oricum, chiar daca o aveam (si simteam ca asi putea-o aveA), nu-mi puteam ingadui sa sfidez toate acestea si inainte de a ma vedea constrins sa renunt la ele, sa ma invalui in trufia unei singuratati orgolioase. Fara sa ajung sa seman cu Acojocaritei, trebuia sa invat sa duc un trai dur cu Matilda, pina la marginea posibilului. Eram insa departe de a avea sentimentul ca totul ar fi pierdut. La urma urmei, gindeam, aceasta labilitate a starilor sufletesti ale Matildei semana cu natura si avea forta ei: daca era nor, asta insemna nor, era zadarnic sa mai cauti in astfel de zile soarele. Daca imi sparsese biroul cu violenta, asta insemna furtuna in inima ei, gelozie furioasa, nu trebuia s-o lovesc (nenorocire, tocmai in ziua cind vroise sa-mi spuna ca e insarcinata!) si daca aparuse in sufletul ei ura, ei bine, ce putea sa insemne?
Trebuia descifrat
Astfel, scena petrecuta nu mi se mai paru suficienta in sine, imi dadu insa ea raspunsul. Intr-o zi, dupa ce ne ridicaram de la masa, o vazui ca se duce ginditoare spre uriasul dulap stil florentin din dormitor, ii deschise larg toate usile, se intoarse in hol si reveni si deschise un alt dulap din antreu, dulap de haine groase captusit cu alama impotriva moliilor si o vazui ca se intoarce cu doua mari geamantane, cu care reintra in dormitor. Curios, ma apropiai sa vad ce face ea acolo.
Linistita, punea in ele lucruri. Era prin iulie, si ma gindii ca vrea sa plece in concediu fara mine.
"N-are decit", gindii, desi ma intrebai cum poate ca pleca in concediu asa singura spre sfirsitul lunii a opta? Putea sa pateasca ceva. Observai insa ca isi vira in ele prea multe lucruri si prea groase pentru luna iulie. De pilda fulare, caciulite, pulovere de lina, mantouri Stateam rezemat de tocul usii si ma uitam, incercind sa inteleg. Rufarie intima, dar multa, bluze, sutiene, ciorapi grosi de iarna, manusi, un costum de schi, feluri de fuste, rochii multicolore Uneori se apleca si bijbiia prin sertare de jos Batiste, baticuri Le mai alegea, le ridica in aer, le scutura, le contempla, apei le arunca inapoi. Astfel se zorii citva timp cind scoase tot de-acolo de sub ultimul sertar pantofi, cismulite (astfel le numii in mintea mea, cismulite, nu cismE). Miscarea aceasta indelungata a gesturilor ei, pauzele, aplecarile, alegerea vestmintelor pe un inteles inexplicabil imi dadura parca o halucinatie. Vedeam ce se intimpla, dar intelesul nu se ivea. O anumita miscare, chiar cu inteles si nu atit de variata, dar inscriindu-se unui unic sens monoton, privita indelung, poate deveni halucinatorie. "Poate vrea sa le dea la curatat", gindii scuturind din cap, dar cum sa dai la curatat cisme, pantofi, rufarie intima? Astea le spala Ana Ma trezii din contemplarea paralizanta in care cazusem si o-intrebai: "Ce faci tu acolo?" Ea nu-mi raspunse indata, dar in cele din urma, dupa ce trecu cel putin un minut si fara sa ma priveasca, vazindu-si de treaba, imi raspunse cu gindul absent: "Plec, ti-am spus, daca nu pleci tu, plec eu!" Auzind-o inima batu ori un svicnet care ma facu, ca odinioara cind venise prima data la mine, sa simt un fulger prin sale in zig-zag, care imi taie rasuflarea. Da, neindoielnic, pleaca, gindii. Avui apoi un suris, reflex bizar si nefericit al mici gindiri pasnice, ma apropiai de ea si ii pusei mina pe umar, vrind sa-i spun ca asta e o prostie si sa renunte la ea. Ea sari in laturi ca muscata de sarpe si imi suiera cu o ura salbatica: "Sa nu te atingi de mine", si cu o astfel de voce incit pe linga ura distinsei amenintarea. Ne priviram in ochi citeva clipe, intens, doua priviri fara iluzie si fara impacare. Nu ma apucasem sa-i descifrez ura, si acum ea imi oferea sa reflectez la primejdia care m-ar pindi daca mai incercam s-o ating, chiar cu intentia de a-i declara ca o iubesc. Ei, ce primejdie? Indirjita, se apleca iar sa cotrobaiasca in dulap, avind aerul sfidator, sa incerc adica deaici inainte sa-i mai fac ceva daca mai imi da mina. Ma aplecai atunci si imi deslantuii furia asupra geamantanelor: le rasturnai, lovii cu picioarele in ele, imprastiai lucrurile prin odaie si in cele din urma luai geamantanele si le dusei inapoi in dulapul din antreu, pe care il incuiai si bagai cheile in buzunar. Revenii calm in dormitor.
"Astept sa nasti, ii spusei, si pe urma te invat eu minte. Se urcase in pat si incepuse foarte linistita sa rasfoiasca o revista. Se asezase cu fundul la usa. "Iata deci, gindii, cum gestul care altadata ma facuse sa rid, cind fusese vorba de Petrica, revenea, chiar daca fata de alt barbat care nu semana citusi de putin cu acela. Iar ea nu stia ce eu stiu "Si felul cum stai tu acuma cind barbatu-tau iti vorbeste, continuai, o sa confirme zicala; capul face, fundul trage!"
Iar in birou nu-mi dadui seama ca trebui sa treaca cel putin un ceas pina sa redevin senin. Si totusi ma hotarisem mai inainte sa ma port cu ea ireprosabil, orice mi-ar face! Ei bine, cum ar fi trebuit sa ma port? Desigur, s-o las sa plece! Ar fi plecat oare? Bineinteles! Violenta reactiei ei si amenintarea care se adaugase urii aratau ca n-ar fi suportat o infringere si ar fi mers foarte departe avem ca un plan si pentru varianta in care lasind-o sa plece sconta pe venirea mea dupa ea (si cred ca avea si un alt plan in care eu nevenind ea ar fi stat plecata pina ce ar fi trimis emisari prin rudele ei sa plec eu, si inca unul in care daca n-asi fi plecat, ar fi nascut copilul in spital fara sa ma anuntE) Nu mai stiu ce-ar fi facut dupa aceea, dar stiu ce-asi fi facut eu, asi fi asteptat-o la iesire si asi fi adus-o acasa cu povara tuturor acestor variante in spinare, dintre care pentru ultima, ca am lasat-o sa nasca singura, nu m-ar fi crutat si mi-ar fi reprosat-o in eternitate.
Cui i-asi fi putut spune si cine m-ar fi crezut ca nu eu am silit-o sa fuga? Daca amintirea lui
Acojocaritei n-ar fi ramas atit de vie in memoria mea, asi fi lasat-o sa plece. Dar nu suportasem, in clipele cind o contemplam facindu-si bagajele, sa devin subiect de comedie umana.
Si toate acestea nu erau justificate a posteriori, pentru ca nu exista in mine curajul s-o las sa plece, chiar daca asi fi fost gata sa accept in sinea mea ca nu avusesem atunci pe loc chiar intuitia tuturor acelor variante; simtisem insa ca nu era bine s-o abandonez pe Matilda pe un drum de ale carei consecinte nu era constienta in pornirea ei incepea, oricum, o istorie de care n-aveam nici un chef. Era adevarat, ma umilise, dar cel putin n-o stiam decit noi doi, in timp ce altfel ar fi aflat
Artimon pricajitul, gringalet-ul, Tasia, Masia, dracu, Tamara (in fata careia facusem pe grozavuL), fara sa mai vorbesc de parintii mei, de Ion Micu, de Vaintrub, care continua sa aiba pentru mine aceeasi consideratie, ca inainte de a deveni sef de catedra si decan Si inca eu eram oarecum la adapost, continuai sa reactionez in singuratatea biroului meu, mai tinar ca ea puteam fi inteles ca nu stiu inca sa ma port cu o femeie, dar ea, care era la a treia casatorie, de ce nu stia sa se poarte cu un barbat? Nu se fuge de-acasa in luna a opta
Nu banuiam atunci, simtindu-ma chiar pe deplin linistit, ca o protejasem pe Matilda, ca putin ii pasa ei de toate acestea. Aveam s-o aflu curind, dupa doua luni de la nasterea copilului, cind credeam ca amenintarile mele anterioare o vor face, cum ii spusesem, sa-si poarte ura linistita, daca acest eveniment biologic, etern si fundamental, care marcheaza aproape totdeauna in bine viata unui cuplu, cum e nasterea unui copil, n-o sa-i schimbe starea de spirit. Mai bine o lasam sa plece atunci, ar fi fost un risc infinit mai mic in consecinte decit ceea ce ma facu ea sa traiesc in ziua aceea
XI
Nimic deosebit nu mai aparu intre noi pina la acea sarbatoare de botez (caci la o astfel de sarbatoare se petrecu totuL), daca iluzia mea care ma purta doua luni pe apele ei ar fi fost ceva nou in viata mea cu Matilda. Trebuie sa spun insa ca n-ar mai fi aparut aceasta iluzie daca in tot acest timp, adica incepind dupa scena cu fugitul ei de-acasa si pina la acea sarbatoare de botez, cu
Matilda nu s-ar fi petrecut totusi ceva, si anume aparitia unei stari de calm, de tandrete si chiar de fericire, sentimente care e adevarat ca nu-mi erau adresate, dar pe care nu si le mai reprima ca inainte, cind ma bucuram ca le avea.
Ana strinse a doua zi dimineata fara sa se mire lucrurile imprastiate prin dormitor, ca si cind ar fi fost normal sa le gaseasca astfel (servitoare de mare traditie, care nu trancanea si n-avea curiozitati care n-o priveaU), iar Matilda ma privi la ceai cu un vag interes, ba chiar imi turna ea in ceasca, lucru pe care alteori nu-l facea Totusi o vreme tacerea se instala intre noi, dar nu cind era vorba de lucruri practice. "Maninca si tu cu prietenul tau la braseria voastra, azi n-am gatit nimic, n-am gasit carne Vorba lui Bacovia (ma surprindeau asemenea referiri neasteptatE) iar lucrurile au inceput sa dispara Unii spun ca bine le-a facut, sau ca un geniu se va naste. Pina sa se nasca geniul, vad ca bine ne-a facut noua, ca nu mai avem ce minca." Iar alteori: "De ce nu-mi spui ca ti-a cazut un nasture de la pantalon? Nu ti-l cos eu, n-ai nici o grija, ti-l coase Ana, care nu se jeneaza la gindul ca vreo studenta s-o fi gindit cu nostalgie la ceea ce ar putea sa iasa pe-acolo pentru ea." Rostita sec, aceasta vulgaritate, cu armonie totusi, dispretuitoare si rece. Alteori insa cu o grija nepasatoare: "Lucrezi prea mult, ai slabit, o sa zica lumea ca te tin nemincat." Sau, impenetrabila, simulind o gelozie care nu spunea nimic: "Ce mai face doamna Clara (eu ii spusesem astfel odatA), de ce nu te duci la ea sa te consoleze? Barbatu-sau n-ar avea nimic contra, e mai filozof decit tine!"
Toate acestea tot tacere insemnau, nici macar n-aveam nevoie sa-mi reprim vreun raspuns.
Tandretea era pentru sine si pentru cel care se hranea din singele.ei. O vreme am auzit-o rizind singura in dormitor. Chicotea, urma o tacere, apoi izbucnea deodata intr-un ris stapinit de o mare veselie. Ce-o fi? ma intrebam. Intrai peste ea. Ma primi cu o tandrete totala si fireasca, asi fi zis de o extraordinara forta de sugestie: s-a intimplat vreodata ceva rau intre noi? Dar si in treacat, asa cum merita un lucru atit de neinsemnat fata de irepresibila veselie care o stapinea. Isi duse mina la gura cu un gest simplu de taranca si chicoti iar. "Vrei sa vezi? zise. Si isi ridica sus rochia si imi arata o burta ca o superba bolta alba, bolta pe care incepu s-o pipaie. Fii atent, zise iar cu o expresie de asteptare si pinda si intr-adevar vazui cum pe aceasta bolta matasoasa aparu un gurgui care se misca. Matilda il prinse cu mina si trase de el. Gurguiul disparu fulgerator si ea rise cu gura pina la urechi. "Stii ce puternic e? zise. Ii tin tare de labuta piciorului, dar stii cum trage? E furios , trebuie sa fie baiat! Dar e uituc, ai sa vezi cum impinge iar cu piciorul, cu toate ca il ciupesc tare Fii atent, zise iar si scena se repeta si ea izbucni din nou in hohote. Dar deodata parca isi aminti de ceva, se inveli cu un gest brusc si deveni straina, nu intru totul, dar absenta si ginditoare, lua in mina o carte. Stiam ce e, isi amintise ca nu ma mai iubea si in orice caz nu meritam scena la care asistasem..; Foarte bine, gindii, vad ca iti place sa te joci cu el inca de pe acum, inseamna ca n-o sa mai ai timp de mine, o sa pot sa ma ocup linistit de filozofie.
Intr-o zi primiram un purcel de la Vasile, alarmat de Matilda ca de doua saptamini nu se mai gasea carne, sau se gasea putina, si pina sa-ti vie rindul la coada, apoi, spunea Ana furioasa, carnea se gata, inchide el oblonul, min-ce-l in pintec si no, intoarce-te, Ana, si spune la doamna, care nu crede la tine, ca n-ai gasit nimica. Purcelul insa era destul de mare si cum Ana tocmai lipsea (nu la vreun barbat se ducea, zicea ea, apaca nu-i trebe ei o astfel da pacoste la viata ei, ci la nu stiu ce frate Fodor, sau Ferenc, de care o apuca fara veste un dor vinovaT), incit se ocupa
Matilda de purcel, care era viu si amuzant. Ridica ritul in sus si facea: groh, groh, ce crezi ca vreau de la tine? Crezi ca vreo relatie de simpatie? Mi-e foame, da-mi sa maninc!
Il tinuram asteptind-o pe Ana, care nu veni decit dupa o saptamina, cind era prea tirziu: o gasii pe Matilda in bucatarie cu purcelul intins pe gratarul de lemn de la baie il macelarise cel care il taiase, un gunoier, dupa cum imi spuse. Facea cirnati din carnea pentru cirnati. Statea pe un scaunel, cu burta mare, si invirtea la masina de tocat, care mergea ca vai de lume. O intrebai daca pot s-o ajut. "Vezi-ti de treaba", imi raspunse Ma chema totusi dupa un ceas si imi spuse, in timp ce arunca intr-o tigaie bucati de carne. "Poftim, zise, maninca pomana porcului. Si se intoarse la cirnati, care mai puteau suferi o aminare, pina venea Ana, dar pe ea o apucase sa-i faca atunci si o prinse acolo miezul noptii in sfirsit se culca, dupa ce imi arata niste mate pe jumatate goale, cu intreruperi, care numai a cirnati nu semanau. Nu apucasem sa adorm, cind ii auzii in intunericul dormitorului strigatul. Aprinsei lumina: "Ce este?" "Am avut un junghi, zise, dar foarte dureros." "Sigur, zisei, stai tu sa faci cirnati ore intregi, ca o sa-ti fie bine. Toate sint la dispozitia ta." Si stinsei veioza; indata ea striga: "Ah, Doamne!" Aprinsei din nou: "Ce este?"


"Doamne-Dumnezeule, sopti, pierd copilul. La sapte luni e mai bine decit la opt luni Si iar striga: O, prostutule, nu e timpul tau, ce vrei tu, stai linistit" Dar eu sarii din pat si pusei mina pe telefon. "Maternitatea, va rog, doctorul Salantiu e de serviciu?" "Da, asteptati un moment."
"Doctore, sotia mea are dureri mari" "Cine e la telefon?" "Petrini!" "A, da! Sa vie doamna imediat la maternitate." "Imbraca-te imediat", ii spusei Matildei. Ea se sperie, dar un nou strigat ii alunga spaima, se dadu jos si in citeva minute eram in strada. Un taxi se ivi, il opriram si intraram in el.
La maternitate doctorul Salantiu se arata grabit si suparat. "Ce-ati facut? zise. Ce e cu contractiile astea? "Nu stiu, doctore, inalta Matilda din umeri. N-am facut nimic." "Intindeti-va pe canapea cu fata in jos", spuse acesta deodata calm si parca edificat, in timp ce rupea o fiola si o sugea cu seringa. Si se apropie, ii desveli fesele si ii infipse acul, pe care il scoase, strigind unei infirmiere: "Rezerva patru si orice palavrageala cu gravida strict interzisa. O sa adoarma si totul o sa fie bine. Poftiti!" "Doctore, il intrebai, pot sa stau si eu pina adoarme?" "Bineinteles". Dar asteptai o vreme pe coridor. Infirmiera insa nu se putu stapini sa nu-mi spuna ce era cu aceasta rezerva patru. Acolo fusese adusa cu o zi inainte, la reanimare, una care nascuse greu si murise, era bolnava de inima si nu stia, avea ceva congenital. Copilul traia Aici, ca si la agonici, in alte spitale, intelesei eu, moartea pindea pe-aproape nasterile care vroiau s-o sfideze. Nelinistit, ma uitai la ceas. Intrai in rezerva Matildei, sperind s-o gasesc linistita si adormita. Intrai cu sfiala.
Matilda nu ma vazu, desi tocmai cind lipeam usa, ea, cu perna in brate, se muta de la un capat la celalalt al patului. Ramasei tacut, in asteptare. Ea nu se simtea bine, lua iar perna in brate si se muta la loc, isi viri fata in ea Da, adoarme, gindii, dar in aceeasi clipa ea imbratisa perna si se muta iar la celalalt capat Ma apropiai "Matilda, ii soptii, cum te simti?" "O, mi-e somn" , raspunse ea cu un glas chinuit, si avu un gest, o fluturare a miinii de indepartare, de buimaceala
"Iesiti, zise infirmiera, injectiile astea sint foarte rele, dar fac bine, potolesc contractiile inainte de termen Fiti linistit, miine se intoarce acasa"
Toata noaptea a mutat perna de la un capat la altul, imi povesti aceeasi infirmiera care o asista la nastere, o luna mai tirziu. Saraca doamna, era sa piarda copilul, de-aia nu putea ea sa doarma linistita. Altele cad in nesimtire ca niste vaci si se trezesc rizind Da zdravana fetita!
Doamna cind a auzit, a intors capul: da-o-ncolo, a zis, credeam ca e baiat. Dar pe urma nu mai putea de dorul s-o vada, cind o duceam cu caruciorul in rezerva unde e, zicea, vreau s-o vad. Sa nu mi-o incurcati cu altii Au, unele, frica asta, sa nu le amestecam copiii, nu stiu ca le punem un numar de minuta, cum sa-i incurci?
Cind am adus-o acasa dupa doua saptamani, in poarta maternitatii, i-a desvelit copilului chipul si mi-a spus fara vreo tandrete patetica: "Uite, fi-ta, si a invelit-o la loc, adaugind: Sper sati semene, nu e nevoie de o a doua Matilda in viata asta, ajunge una."
Eram prevenit ca pruncii nu arata grozav la nastere, totusi ma uitai din nou la fetita, pe care o botezasem ca pe mama, Silvia. Arata foarte bine, dar bineinteles ca nu se putea sti de pe acum cu cine o sa semene. De ce imi spusese ea ca spera sa-mi semene mie si nu ei? Imi inapoie florile ca sa poata urca in taxi. Masina lua viteza. De ce e bronzata? o intrebai. Te pomenesti ca e bruneta?"
"Nu, are icter! zise ea, dar deloc ingrijorata. Icter fiziologic, aproape toti au, e o reactie fara importanta. Trece in zece zile."
In timpul lehuziei vorbisem zilnic impreuna la telefon, desi prindeam foarte greu maternitatea, suna vesnic ocupat si tot din aceeasi pricina nici ea nu putea sa ma cheme, telefonul era pe coridor si nu putea sa astepte in picioare sa-i vie rindul si nici sa vorbim mult. Se internase intr-o dimineata pe la orele patru, tot asa, prinsa brusc de asa-numitele contractii. Stiam ca totusi nasterea parea sa vina abia peste citeva zile, dar e adevarat ca putea surveni si peste citeva ore sau chiar imediat. Intors acasa pusesem ceasul sa ma scoale dupa doua ore si telefonul alaturi, sa ma sune aceeasi infirmiera, daca se intimpla ceva. Ma trezii si dadui un telefon Aveti o fetita de trei kilograme, striga infirmiera, sa va traiasca." "Cind a nascut? "Chiar acum!" "Pot sa viu si eu?"
"Interzis!" "Pai data trecuta n-a fost interzis." "Era alta situatie, in alt salon" "Fetita e normala?"
"Da, a facut galagie mare, a tipat de ne-a spart urechile! O sa iasa o muierusca!" "Dar mama?
"Mama, stati putin ca tocmai iese, dar nu vorbiti mult, ca doarme"
Vrusei sa-i spun ca, daca doarme, s-o lase in pace, dar ea parasi receptorul si dupa citva timp auzii vocea Matildei, care nu stia ce vorbeste, nu-mi auzea glasul..da, da. am vazut-o mi-au luat-o, mi-e somn" Apoi vocea infirmierei: "Va spun, i se impiedica limba, dar e sanatoasa, totul a mers bine"
Incit acasa, cateva zile se distra povestindu-mi tot felul de istorii din spital, al caror haz nu patrundea deloc in starea mea de spirit si mi se pareau stupide sau tragice, nu se potriveau cu ideea pe care mi-o facusem eu despre acest loc al nasterilor, care era o maternitate, locul de unde porneau in viata, printr-un oracait de surpriza extrema, dar si de bucurie si spaima amestecate, urmasii, ca sa ne ia locul dupa ce noi vom ajunge la statia terminus. Ca un tigan si-a trimis si el nevasta sa nasca la maternitate (s-au boierit tiganii! daca e pe gratis?!) si ca asta, cind doctorul
Salantiu a vrut sa-i desveleasca burta, a inceput sa tipe si s-a virit sub pat. "Iesi, fa, de-acolo, zicea ginecologul. Cum o sa te ajut sa nasti daca nu ma lasi sa te examinez!?" "Nu ies, dom doctor!" "Dar de ce, esti nebuna, de ce ai mai venit aici? "Nu ies, dom doctor. Daca aude al meu ca ai pus mina pe mine ma omoara!" Gelozie primitiva si cretina, gindii si nici macar nu mai fusei atent sa aud cum s-a sfirsit toata chestia "Acolo, reincepu Matilda cu un glas soptit, semn ca trebuia sa fiu atent, ca o sa mor de ris, fiecare gravida isi alege un ginecolog s-o asiste, sa aiba adica mai multa grija de ea sa nasca usor, sa nu se chinuie mult. Il alege de-acasa, ori, dupa reputatia aceluia, ori la recomandarea cuiva. Ii da doua mii (in banii de azi vreo cinci sute de leI).
Si uneia i se recomanda unul tinar, abia iesit din facultate. Si asta, cind a venit sorocul, a incalicat, pe burta femeii si da-i, impinge, da cum! De, sa-si merite banii. Idiotul, mi-a povestit doctorul Salantiu, n-a asteptat sa vada daca femeia nu putea sa nasca doar cu un minim ajutor sau chiar fara el, mai ales ca mai nascuse El nu, impingea de nadejde, pina ce, odata, sbang, copilul tisnesle ca din pusca din burta femeii si o face praf" "Cum adica praf, tresarii eu, a murit?" "Nu, n-a murit, dar i s-au facut ferfenita toate alea si a izbucnit o hemoragie care nu se mai oprea. A fost chemat seful, doctorul Salantiu, care, inecata in singe cum era femeia, a inceput s-o coasa.
Cind a terminat, s-a sters pe frunte cu cotul, s-a uitat la ala si i-a spus numai atit (caci, infirmiera il informase ce facusE): «Timpitule!»", "Si copilul?" "Copilul a murit Femeia n-a facut caz, era o taranca, mai avea doi acasa Si chiar daca ar fi facut, Salantiu, mi-a spus chiar el, l-ar fi acoperit, fiindca el era furios si pe femeie, cine a pus-o sa dea bani Dar vai de ea cum o sa se mai iubeasca de-aci inainte cu barbatul" "De ce?" "Pai iti spusei, sapte rupturi a avut - dar mari! nu vorbesc de una pina la anus (o pufni risuL), i se vedea anusul cind o cosea, anusul dinauntru, nu cel pe din afara, in toate partile a fost sfisiata Una, continua Matilda cu alta expresie, era la al treilea avort la sase luni si ceva, nu-l mai putea tine, am vazut cu ochii mei, ii iesea capul afara, i se vedea crestetul si el saracu nu vroia nici el si, cit da de aer, repede se tragea indarat. El nu vrea, ma-sa nu vrea, dar ceva din burta ei nu-l mai putea suporta si iar i se vedea crestetul. Pina la urma a iesit in aerul otravit de afara, l-au luat repede, l-au pus sub oxigen, a trait trei zile, pe urma l-au aruncat la crematoriu
Abia atunci am inteles de ce imi povestea Matilda toate acestea: putea sa i se intimple si ei una din aceste istorii si nu i se intimplase. Se bucura! Daca numai in doua saptamini cit statuse acolo aflase atitea, asta insemna ca intr-un an se intimplau zeci de dracovenii si nenorociri.
Gravida nu era crutata de ginecologi in momentul nasterii impinge, i se striga, nu sta ca oaia, in timp ce pe femeie o treceau sudori reci. Lasa urletele, opinteste-te, ca mori si n-am ce sa-ti fac.
Da, da, nu nasc eu, tu nasti, pune mina si lucreaza, apuca-te cu miinile de pat, trage-ti rasuflarea si adu pe lume un nou destept, care sa faca pe urma pe nebunul cu tine si sa uite cine s-a chinuit cu el "Chiar asa le vorbea, spuse Matilda uluita, nici dumneata, nici dumneavoastra, oricine ar fi fost, taranca simpla sau nevasta de stab! Dar cine isi mai aducea aminte cind il vedea pe urma pe ala micu oracaind, cind acelasi medic i-l arata triumfator, jalnic de iti venea sa plingi cind ii vedeai gurita disperata racnind ca fusese alungat de-acolo de unde ii era atit de bine. Cit am ajuns la spital, povesti Matilda mai departe, am lasat apa stii, femeile lasa apa ca si animalele, adica in clipele acelea copilul sparge invelisul in care traieste in burta mamei, inseamna ca nu mai poate fi nici hranit si nici de respirat nu mai poate, trebuie sa iasa afara sa respire aer, chiar daca el n-are chef sa iasa. N-are incotro. De ce sparge atunci invelisul? Nu se stie. Cind nu se intimpla chestia asta, moare inauntru si dupa vreo zece zile iese, il alunga femeia in pragul mortii, un copil mort (Vezi, sint extreme, unul vrea sau e alungat sa iasa prea devreme, altii nu vor sau nu pot fi alungati la termen, si mor si ei si le ameninta si pe mame; am impresia ca legea asta ne urmareste si in viata prea devreme prea tirziu tata a murit la o petrecere, dupa ce se intorsese de la niste analize, toate perfecte A ridicat sus paharul sa ureze triumfator nu stiu ce si i-a picat paharul din mina. in schimb mama ne-a chinuit doi ani de zile, paralizata, cerindu-ne sa-i aducem ba niste pesti de la Boboteaza, pe care ii mincase cine stie cind, ba sa-i punem razboiul de tesut sa-mi faca ea mie nu stiu ce covoare de zestre Sufletul ii era tinar, dar nu si vasele din creier care o damblagiserA) Salantiu a fost mai retinut cu mine, datorita prestigiului tau. E prieten cu Vaintrub, care i-a spus ca esti cel mai serios universitar de la Filozofie. (Vaintrub, cind ii spusesem ca nevasta-mea e insarcinata, se aratase afectuos si ma asigurase sa n-am nici o grija sa ma adresez lui Salantiu, cu care el era prieten, avea sa-i vorbeascA). O sa nasteti usor, mi-a spus, si dumneavoastra si copilul aveti forta vitala. De unde stiti? Avem noi indiciile noastre. Il credeam, cu toate ca simteam junghiuri adinci, se opreau totusi citeva secunde si puteam sa respir. Cum e cu nasterea fara dureri? l-am intrebat printre tipete, dar eram inca viteaza, mai aveam timpul sa-l ironizez. O sa vedeti si singura cum e, zice. Uite, chiar acuma e momentul. Nu era momentul. Totul se oprise, mi se parea ca trebuie sa ma dau jos si sa nasc poimiine. Chiar am schitat gestul sa ma ridic. Stai acolo, a strigat el atunci scos din pepeni. Copilul e pe drum si ei ii arde sa plece la plimbare. Atunci am simtit ca mor, dar ca si scap Cred ca am urlat ca o vita
Nu stiu cit a durat si pe urma, oaea, oaea cu sughituri, se ineca ca un broscoi Cind mi-a aratat-o" Matilda avu un gest, mai departe nu putea sa spuna ce-a simtit in clipa aceea. Se posomori, era secretul ei
Si nu-l desvalui si incepu sa se identifice cu acest secret chiar din primele saptamini, care urmara. Ma dadea la o parte de linga patut, se apleca, lua fetita in brate, nu stiu ce-i facea, o desbraca, o imbraca, o infasura, isi scotea sinul, se intorcea cu fundul la mine intinsa pe pat ca si cind ar fi vrut sa se fereasca de nu stiu ce forte malefice si ii dadea sa suga din sinul ei bogat, in deplina singuratate si complicitate cu noua-nascuta, care n-avea nevoie de mine
XII
Vasile ne trimise tot ce trebuie pentru botez, care avu loc la biserica, dupa ritual, spre bucuria mamei, desi Matilda, fiind membra de partid, infrunta o interdictie. Preotul o viri pe Silvia in apa
(si fetita se arata cuminte, spre deosebire de altii care urlau ca din gura de sarpE), isi facu slujba si ne elibera un inutil certificat de botez, altadata menit sa-ti dovedeasca religia. Pe vremuri semnatura preotului pe carnetul elevilor in vacanta era obligatorie alaturi de a tatalui si putea influenta nota la purtare. Ma uitam la preot si ma intrebam ce-i mai ramasese lui din aceste prerogative? Nici macar sa ne ingroape, fiindca am vazut inmormintari fara el, cu camioane, sinistre aparitii Oricum ceremonia religioasa ne sugereaza ca o divinitate exista (si nu exista? chiar asa, sintem parasiti in marele cosmos? nimeni nu mai vegheaza asupra noastra?). Curios, ma luasem odata dupa un astfel de camion sa vad ce se intimpla. Murise subit o oarecare Marita, responsabila de strada. A luat cuvintul in fata gropii cascate viitorul responsabil, s-o elogieze.
"Eroinica tata Marita", zicea el, a facut si a dres. Eroinica tata Marita a activat cu multa cinste, co fi c-o pati Prezenta unui preot, om cu carte si cu har, l-ar fi inhibat pe grotescul personaj, pastrind neatinsa solemnitatea in fata mortii. Auzisem ca undeva intr-o comuna, Sapinta, din nordul provinciei noastre, aparuse un bizar individ care, la cerere, scria pe cruci versuri de un cinism hilar, care luau in deriziune viata mortului si care in mod straniu placeau cetatenilor acelei comune, iar la noi in oras se spunea ca sint "geniale". Retinusem si eu o insemnare pentru concizia finalului unei existente: Aici zace si se face Nicolae Pirvu praf
Cimitirul era, cica, plin de astfel de inscriptii, dar mult mai rele, pentru cel ce in viata fusese iubitor al paharului, care n-avea sa mai bea acum decit apa de ploaie, curvar, sa mai iubeasca acum si el pe vecina de mormint, palavragiu sau certaret, sa se certe de-aici inainte cu viermii, mincau, acum avea sa-l manince si pe el pamintul, sa-i intre in gura. Se spunea ca aceste inscriptii individul le compunea amatorilor pe cind acestia mai traiau si rideau auzindu-si viata rezumata in patru versuri intr-un fel atit de neasteptat Si sa se mai spuna ca magia artei nu atinge straturile cele mai de jos Totul e sa nu fie conventia prea sofisticata
Biserica nu era nici in interior si nici pe dinafara intr-o stare prea buna si nici odajdiile preotului prea noi. Schimbaram citeva cuvinte in acest sens si preotul dadu din umeri. Nici inainte bisericile nu se faceau si nu se ingrijeau de catre stat, ci tot de catre credinciosi, dar autoritatea preotului fusese zdruncinata si oamenii nu prea mai dadeau bani si nici biserica nu mai poseda ca altadata mosii, iar preotul avea totusi un bun salariu, fiindca el, pe linga slujba religioasa, mai preda si religia in scoala, insasi expresia acestui preot era umila, ca si cind odata cu pierderea partiala a vechilor privilegii materiale isi pierduse si o parte din har, sau asa il vedeam eu?
Ne intoarseram acasa si pe la ora trei incepura sa soseasca musafirii, veni marele sef al clanului Lemnarilor, Vasile (Tasia luase parte la botez ca si parintii meI), Tamara cu gringalet-ul,
Petea cu posomorita de nevasta-sa, citiva colegi de la arhitectura ai Matildei, Ion Micu si Clara,
Vaintrub, Ben Alexandru, noul meu prieten, fost puericuitor, Salantiu, ginecologul, si bunicii mei dupa mama, cei dupa tata murisera in anii din urma acolo in satul lor. Desi eram putini, vreo douazeci si doi, musafirii nostri, inainte sa se aseze la masa, se si grupara inevitabil: rudele
Matildei si cei doi arhitecti in jurul ei, prietenii mei cu mine, in biblioteca, si numai mama, tata si bunicii mei ramasera stingheri. Ma dusei la ei.
E uimitor sa-ti vezi parintii inca tineri, in timp ce ai devenit tu insuti un barbat care s-a insurat si are si un copil. Bunici inca vinjosi, dintre care tata, bunic al Silviei la cincizeci de ani, traia cu o muiere si n-avea nici un viciu care sa-i ruineze mintea si trupul si sa-l faca sa-si expuna cu nerusinare acea muiere cum faceau cei betivi sau stricati, muiere pe care n-o cunostea nimeni.
Se spunea, adica se stia de existenta ei, dar nimeni in cartierul lui nu descoperise cine e Mama imi arunca, o clipa, o privire pierduta, pe care tot intr-o clipa o trimisei in adincul sufletului, caci atunci eram prea tinar si in plina inflorire, ca sa-i surprind intelesul. Abia azi iese la suprafata.
"Esti tu, maica, fericit? parca ma intreba, cu intuitia extraordinara a mamelor, care au avut destul timp in viata sa mediteze, mai ales ea, care se detasase de propriul ei barbat, prin vointa de a ramine curata dupa ce adusese pe lume un copil. Sau poate o indoiala: facuse bine ca il alungase cind vedea acum cu ochii ei ca totul se invirtea pe aceasta linie in jurul iubirii si ceea ce intelegeau oamenii prin asta, posesiune si nu daruire? Citea in bucuria mea o adinca supunere in fata acestei asa-zise iubiri? Citea in sufletul Matildei ca stralucirea chipului ei nu era pentru mine, in timp ce eu, chiar daca nu ma uitam intr-acolo, spre grupul ei, mi-era gindul numai la ea?
Intinse, mina si ma mingiie, iar eu imi ferii obrazul, avind in clipa aceea intuitia dorintei ei de a ma proteja. Daca gindul mi-ar fi fost clar ar fi trebuit sa-i raspund: ..Nu ma cunosti, mama?
Sint fericit in nefericirea mea."
Si risei: "Uite la mama, in loc sa-si mingiie nepotica, ea tot pe mine vrea sa" "Maica, zise ea, esti tu vesel, dar parca nu mai esti cum te stiu eu." "Pai cum sa mai fiu? ii raspunsei. Am mai imbatrinit" "Muncesti prea mult, zise, mai lasa cartea." "Asta e meseria, mama, ce-ai vrea sa fac, sa tai frunza la ciini?" "Fii si tu ca altii, nu le mai pune pe toate la inima! Nu-i vezi? Sint grasi si frumosi!" "Vrei sa spui ca eu sint slab si urit?" Si ma dadui pe spate de ris. "Nu ca esti urit, dar ai cam slabit" "Si de unde stii tu, mama, ca le pun chiar pe toate la inima?"
Nu-mi raspunse. Cum sa nu stie? Scapa cineva de intuitiile mamei, care stie cum traiesti fara sa fi aflat nimic de la nimeni? Sau prea putin, de pilda ce vedea acum, veselia Matildei care numi era adresata? O femeie trebuie sa stea linga barbatul ei si linga parintii acestuia, nu cum facea ea acum, ca i se auzea risul printre straini si la ei nu venea sa-i intrebe macar de sanatate Ma uitai la Matilda insistent, privirile ni se incrucisara, ea intelese, se scuza si veni la noi. Dar veselia i se stinsese, "Mama vrea sa-si vada nepotica" ii spusei. Matilda isi trase mai aproape scaunul.
"Adoarme greu, zise ea, are colici, o doare burta dupa alaptat si abia a adormit. Cind se trezeste, va spun eu Apoi catre mine: Victor, am uitat sa te intreb, sa-i servim, acum cu tuica sau cind ne asezam la masa?" "Daca mai dureaza, desigur" "Mai dureaza putin, credeam ca Tasia o sa ne ajute, dar vad ca s-a asezat la taclale cu Tamara, ca vad ca si asteia i s-a desclestat gura si o tine de vorba." De ce nu-i spui? zisei, gindind: si tu de ce nu te duci s-o ajuti pe Ana? Tata se uita sugestiv alaturi, adica sa se duca mama, dar chipul ei blind deveni sever si tata se misca jenat de prostia pe care era gata s-o faca deschizind gura.
Matilda se ridica si ii auzii glasul invitindu-le pe Tasia si Tamara sa vina cu ea, si ele sarira fara codeala. Bauram tuici, aduse de Ana in mici paharele de baccara. Marele Vasile se strimba si arunca pe git putinatatea aceea de lichid, punind apoi mina pe sticla si inghitind alte trei la rind.
"Astea sint pentru cucoane, zise el cu intelegere, te pomenesti ca si la vin o sa bem tot din deastea, nitel mai mari! Eu o sa trec drept betiv." "Apaca eu stiu ca domnul Vasile nu este la el betivu", zise Ana. "Stii tu, dar ce-o sa zica lumea asta?" Avea dreptate, si eu baui unul si pastrai un al doilea sa mai stau de vorba cu ai mei. "Ce mai faci, bunicule, zisei, cum mai merge?" "Cum sa mearga, zise el, asi mai trai mult daca n-ar fi batrina asta!
Adica bunica. "Pai dar, zise ea, senina, daca n-asi fi eu, te-ar minca ciinii Aoleo ma doare ici, aoleo stomacul, aoleo ficatul Nici un pahar nu stie unde e. Odata i-am zis si eu: du-te si ia-1 singur. Da unde e, zice; in dulap, unde sa fie. Da unde e un dulap, il aud ca zice si m-am inchinat singura." "Pai in casa asta sint douazeci si patru de dulapuri, zise bunicul cu humor, ca si-a facut toata viata numai dulapuri, era un coltisor liber, chema timplarul si, zice, sa-mi faci aicea un dulap" "Da, parca ai stiut tu ce e aia sa cresti o casa plina de fete, zise bunica. Toate am fost la dispozitia ta, si acum ai ramas singur si nu stii unde e un dulap." "Si tu ce treaba ai? o intreba el cu un humor intetit. Ce invirtesti, ai vrea sa te servesc eu pe tine?" "Nu, da zici ca ai mai trai mult daca n-asi fi eu" il prinsese, ma uitai la el sa vad ce mai zice. "Pai da, raspunse el de indata, asi lua si eu una mai tinara, nu o hoasca ca tine." Pina si mama surise. "Tu sa iei una mai tinara?", il intreba bunica uitindu-se la el cu acelasi humor senin al batranilor care au trait si s-au inteles bine- cit au fost in putere si a caror singura distractie in doi era acum sa-si spuna unul altuia cit de batrini au ajuns incit nu mai fac amindoi nici cit o ceapa degerata. Masuram, privindu-i pe toti, cu jubilatiune, treptele virstelor; bunicii batrini, parintii mei, pe linga ei, in plina putere matura, eu un copil fata de toti (si ma simteam chiar astfeL), aveam totusi la rindul meu o fetita, sarisem deci si eu prima treapta. Bunicule, zisei, sint fete care mor dupa batrini! Le place lor, ce sa le faci!" "Pai cum, facu bunicul, in timp ce n-am auzit ca unui tinerel sa-i placa o baba captusita." "Si daca l-ai vedea cum ii cad nadragii", mai spuse bunica si schimba vorba, incepu sa spuna noutati despre celelalte fete ale ei, surorile mamei, ca una a facut, alta a dres.
Mama ramase mai departe tacuta, dar asculta cu interes, in timp ce tata se enerva, ca el stia demult ca si ca el le spusese, dar
Ma ridicai si revenii in biblioteca. Vaintrub tocmai vorbea si tacu in clipa cind intrai eu, dar nu pentru ca se ferea de mine. Stateau toti in picioare cu tuicile in mina, in afara de Micu si Clara, care se asezasera pe canapea. "Totusi, doctore, zise Micu, dumneavoastra puteti sa ne spuneti de ce ar fi necesara." Vaintrub dadu din umeri: "Nu stiu absolut nimic". "Dar niste presupuneri puteti sa faceti." "Nu mai multe decit le poti face si dumneata." Adica", insista Micu. "Adica, de pilda, sa se adopte sistemul sovietic actual, in care sa se desfiinteze vechiul bacalaureat, si cursul primar obligatoriu de patru ani sa fie de sapte, iar cursul universitar sa fie de cinci ani." "Si numai atit? clipi Micu des, iritat si plictisit. O a doua reforma a invatamintului, la o distanta asa de mica de prima, nu cred eu ca se va rezuma numai la atit." "Si eu cred, zise Vaintrub. A venit la noi in inspectie un individ de la minister si a asistat chiar la cursul meu. Pe urma mi-a spus in birou:
«Sinteti cam rupt de viata, tovarase decan. Ce ne intereseaza pe noi scolastica dumitale?>> «-Nu te intereseaza pe dumneata, ne intereseaza pe noi, i-am raspuns indignat. Filozofia» «Acum nu facem filozofie, m-a intrerupt el, facem tractorie!» «Du-te dumneata la tractorie, i-am spus, n-ai ce cauta prin universitati» «Dumneata», il auz ca imi zice «Dumneavoastra, i-am taiat-o, asa trebuie sa te adresezi unui profesor universitar si decan, cu dumneavoastra, ca n-am pazit porcii impreuna» il vad ca se face rosu si se incordeaza in git. «Dumneavoastra, zice, ati auzit de imbunatatirea compozitiei sociale in cultura si invatamint?» «Da, dar nu cu trogloditi ca dumneata.» «Atitudinea dumneavoastra de ciocoism nu e compatibila cu postul pe care il ocupati.
O sa raportez tovarasului ministru.» «Iesi afara! i-am spus. O sa va raportez eu, pe dumneata si pe ministru, acolo unde trebuie.» Aveam impresia neta ca acest ministru, un imbecil cocotat acolo pentru lustrul lui de intelectual burghez cu vederi de stinga, o nulitate, pur si simplu isi batea joc cu cinism de invatamint, daca asa intelesese el sa-si imbunatateasca compozitia sociala a cadrelor din minister, angajind astfel de pitecantropi. A doua zi telefon de la cabinetul tovarasului I. C.
(era acelasi personaj cu care Ion Micu avusese o altercatie in aula universitatii si care apoi il umilise pe Ion punindu-l sa tina o conferinta despre AmaicalituluI). Pe I. C. il cunosc din 44, cind mi-a propus sa primesc functia de secretar al comitetului judetean de partid. Situatia era insa complexa, stiti de ce, si i-am spus ca ma simt capabil sa-i fac fata in cultura, da, in asemenea functie, nu. Si nu m-a uitat si cind mi-a propus catedra si decanatul, am acceptat. Si ma ia tare la telefon. I-am spus: «N-am cersit nimanui o favoare de care sa-mi fie frica sa nu zbor. Va adresati poate ministrului invatamintului, caruia lui ii e frica sa nu zboare? Eu nu zbor, plec imediat daca ma mai amenintati astfel.» S-a infuriat. «Am!» «Vezi sa nu ramii fara el.» i-am raspuns. Pot sa-mi ingrijesc pacientii si fara carnet, n-cm intrat in partid sa ma agat de un carnet. Pot sa am convingeri si fara el, astea nu poate sa mi le ia nimeni!» -«Ia uite, a ris el de asta data, cum isi scoate cornitele dracusorul mic-burghez!»" "Are si el o idee, zise Micu, una singura, dar fixa. Celelalte floteaza, le bate vintul. Parca il vad ca intr-o zi se intoarce la tipografie, de unde a plecat si unde n-a citit nimic" "Asa este, continua Vaintrub, cind a vazut ca nu ma sperii, a dat-o pe ris. Ca e adevarat ca l-am injurat pe ministru? «-Trebuie sa ajutam cadrele noi sa intre in problema, nu sa le dam afara cind vin in biroul nostru.» «Se poate si asta, dar sa nu vina la noi sa ne spuna ca azi nu mai facem filozofie, ci tractorie.» «Da, asa a spus»- «Atunci e un idiot, care nu stie nici macar ca clasa muncitoare se ghideaza dupa filozofia marxist-dialectica, si ca practica, fara teorie, e oarba Daca e asa, atunci ai avut dreptate. Linia partidului e justa, dar uite ce ajunge in practica.» "E un simptom totusi", zise Ion Micu. "Bineinteles ca e un simptom, confirma
Vaintrub cu o voce, ai fi zis, materialist-dialectica, parca ar fi studiat un fenomen obiectiv, in care nu era implicat. Ideea in sine e falsa: ce e aia sa imbunatatesti compozitia sociala a cadrelor? O faci daca ai cu cine, iar daca n-ai?! Pregateste-le si pe urma, acolo unde e cazul, schimba dar nu asa, gata, sa imbunatatim compozitia Lozinca se aplica, dar nu imbunatateste nimic, dimpotriva, devine extrem de daunatoare, cu consecinte incalculabile la nivel national.
Degeaba- zicea J. C. ca am avut dreptate, mi-a zis mie, ca m-am revoltat, dar acolo unde nu se revolta nimeni, ce se intimpla?" "Ce sa se intimple? zise Micu, il asculta pe troglodit, zice da, tovarase, si scoate din program cursul despre scolastici." "Ai dreptate, zise Vaintrub cu acelasi glas stiintific. M-a chemat rectorul si deloc jenat mi-a spus ca ar fi bine sa-i dam dracului de scolastici si sa ne multumim cu grecii vechi si cu marxismul. Asta a doua zi dupa ce ma chemase la telefon I. C. Nici vorba, i-am spus. L-am intrebat de ce? Ca a primit, in acest sens, un telefon de la minister, chiar ministerul a dat aceasta dispozitie. L-am intrebat cind a vorbit cu el? Chiar atunci, mi-a spus. Simptomatic! Asta insemna ca I. C. nu-l chemase la ordine pe ministru, il lasase in pace, si asta, ridica ,vocea Vaintrub cu o indignare mai putin dialectica, chiar dupa ce vorbise cu mine si ii explicasem si recunoscuse el insusi ca avusesem dreptate. Avusesem eu, dar asta nu schimba nimic, adica nu schimba lozinca, dispozitia, care venea chiar de la el, de la I. C. si care pesemne ca era generala. Ce fel de lozinca?" Vaintrub ridica din umeri. Nu putea sa-si dea seama "Acuma stiu de ce e necesara o a doua reforma a invatamintului!" exclama atunci Ion
Micu si in mod bizar incepu sa rida in felul sau sacadat si excitat de idei pe care nu vroia sa le comunice, ris de triumf greu de descifrat si care nu se mai termina El ghicise si extrem, de curios si turburat asteptam sa-si termine risul acela care mi se parea cam neghiob in prelungirea lui exagerata si sa-i intreb, dar intra Matilda si ne invita la masa
XIII
Sufrageria noastra era alaturi de hol, de care era despartita nu de usi sau de glasvanduri, ci de doua arcade pe doua coloane, ceea ce dadea apartamentului o oarecare somptuozitate si mai ales mult aer in casa. Cele trei odai ale copilariei si adolescentei mele erau mai mici luate impreuna, decit holul casei Matildei. In sufragerie, un geam cu vitralii care dadea in curte, raminea vesnic inchis. Culorile lui, albastru viu si rosu intens, ingenios combinate, impreuna cu cele doua coloane, te trimiteau in evul mediu, senzatie care se destrama daca il deschideai. Arcadele se meschinizau, apartamentul devenea un simplu spatiu ale carui perdele groase de la ferestre iti aminteau de ceva vazut si la altii, in orice caz ceva cu care te obisnuiai repede si nu-ti mai spunea nimic, in afara de confortul de a simti ca nu te apasa peretii. Geamul acela insa, culorile lui aveau ceva magic, nu pareau culori care se concentrau liber undeva in realitate si sa capteze atita lumina misterioasa, in plimbarile mele prin hol, ma atrageau irezistibil, si cind batea soarele in ele pe la amiaza erau mirifice, mai ales ca dincolo de ele, in doi arbori stufosi, ciripeau pasarile. Timpul parca se dilata, cadeam in visare si gindeam: ia uite, batrinii mesteri, niste necunoscuti, dar atit de apropiati de mine, au prins aceste minunate culori si le-au lasat aici pe acest geam sa le ghicim sufletul. Or fi murit, or mai fi traind, cine stie?
Musafirii mei simtira si ei ceva si auzii exclamatii: frumoasa sufragerie da, da, frumoasa casa da, placuta, odihnitoare Nu e nevoie sa stai intr-un palat ca sa te simti bine Da, dimpotriva, eu asi avea senzatia, oricum neplacuta, ca din camerele goale ar putea sa intre peste mine niste fantome adica nu fantome, dar golul din ele, vidul Ba da, si un palat, dar mic, fara camere multe si fara etaj, cum e Mon plaisir al lui Petru Cel Mare, de linga Leningrad Ati fost la Leningrad? Da, intr-o delegatie, sa vedem si noi cum se poate naste fara dureri Si se poate?
Dupa parerea mea nu se poate decit prin exceptie, printr-o gimnastica asemanatoare cu a yoginilor, dar gravidele noastre mi-au ris in nas, decit sa ma trudesc atita, urlu si eu citeva ceasuri si am scapat Risete Vocea Matildei, Vasile, stai in capul mesei, Victor, tu stai in celalalt capat,
Tamara, tu stai linga mine, uite aici, domnul Vaintrub, alaturi (linga fratele eI), domnul Micu, poftiti aici (in stinga TamareI), doamna Clara (linga parintii meI), Petea (linga Ben AlexandrU).
Eu ma trezii in stinga cu bunicii si in dreapta cu urita nevasta a lui Petea. Ni se servi intii salata de boeuf, de care nu se atinsese nimeni dintre ai mei, urita lui Petea si Vaintrub o mincara toata parca hamesiti amindoi, parintii si bunicii mei se uitau in farfurie ca si cind li s-ar fi pus in fata mincare pentru pisici "Bunicule", soptii, dar el ridica demn si discret o mina si se uita suveran peste toata adunarea, sa nu facem adica altfel decit ceilalti Eu insumi nu ma asteptam sa vad in fata mea aceasta eterna salata de boeuf care mi se servise drept antreu la toate mesele la care fusesem invitat inghitii totusi din ea si de ce mi-era frica se si intimpla: dadui peste o bucata de carne moale, care imi facu greata. Nu ezitai si o pusei alaturi in farfurie. Am observat un lucru curios, ce pofta de mincare ai acasa si cum e cu aceasta pofta cind esti invitat: o foame neasteptata te apuca la altii, in timp ce acasa, cu musafirii, totul ti se pare desapetisant. Clara minca totul, ca si ceilalti, in afara de Micu, care rascoli salata ca si cind ar fi cautat ceva in ea si, in fapt, o lasa asa, fara macar s-o guste. Apoi Ana si Tasia ne adusera un bulion cu un ou crud in el. "Victore, dar o ciorba n-a gatit cumva ne-vasta-ta?" imi sopti totusi bunicul. "Nu stiu, zisei, cred ca nu". Imi sorbii bulionul, care mi se paru salciu, si in sfirsit ni se aduse purcel la cuptor cu piure de cartofi si salata verde. Piureul era bun, dar purcelul n-avea fragezimea pe care o stiam eu, iar cind gustai din curcan, zadarnic il mestecai insistent, era atos, batrin, nu se lasa taiat de masele. Totusi musafirii nostri nu lasara nimic in farfurii, ba chiar Vaintrub, intrebat, repeta purcelul. Se angajase intr-o discutie cu marele Vasile despre Hotararea din iunie 48 a plenarei
CC. cu privire la infiintarea primelor cincizeci de gospodarii agricole colective pe tara. Vorbea cu aceeasi pasiune intelectuala ca si despre Platon. "Dupa parerea mea, zise el, sint premature, daca nu chiar ideea in sine e gresita." "Ideea in sine nu e gresita, zise marele Vasile, randamentul in agricultura e strins legat de o mecanizare a acesteia. Sa va dau un exemplu: toamna trecuta a fost cam seceta, pamintul era tare si taranii au asteptat o ploaie care n-a venit. Pina la urma au arat, dar ce brazda pot sa scoata doi cai sau chiar doi boi? Griul a iesit slab cu spicul mic, productie sub o mie de chile la hectar. Ce-am facut noi la gospodaria noastra de stat? A plouat, n-a plouat, am bagat tractoarele adinc si am spart crusta groasa, am semanat normal. Bobul a stat linistit in pamant si cind a venit ploaia l-a gasit acolo si a rasarit normal si des. Rezultatul: patru mii de chile la hectar; acelasi pamint, aceeasi saminta, aceleasi conditii climaterice. O singura deosebire, tractorul! "E evident ca nimeni nu se gindeste, asa cred cel putin, ca taranul o sa-si indemne boii sa se repeada cu coarnele in tractor, zise Vaintrub. Numai ca tractorul, divinizat, o sa treaca precum tavalugul peste o intreaga civilizatie taraneasca si intrebarea e daca o sa aduca una mai buna, daca e insotit de ideea unei agriculturi colectiviste. E obligatorie aceasta idee?" "E obligatorie, striga Vasile. Tractorul nu poate lucra decit pe intinderi mari." "Ei, cit de mari pot fi, intr-o tara cu un relief atit de variat? Asta e valabil pentru Rusia, pentru Statele Unite, pentru Canada, tari cu intinderi uriase de pamint, dar la noi, pe linga faptul ca nu avem astfel de intinderi, cel putin o treime din teritoriu, e compus din dealuri si munti. In aceasta treime colectivizarea si tractorul n-au ce cauta. Ranim cele doua treimi. De ce ar fi absurd sa li se vinda taranilor tractoare si sa-si munceasca mai departe pamintul cu ele? Cum e in Franta si Olanda? Olandezul, fara sa fie colectivizat, produce cantitati considerabile de lapte, brinza si carne, in timp ce e indoielnic ca ar produce mai mult, dimpotriva, ar intra intr-o depresiune si penurie cronica daca sar colectiviza si iata de ce: initiativa pentru sine cind trebuie sa produci lucruri atit de variate si care cer atita grija, cum ar fi verdeturile, legumele, carnea de toate soiurile, toata gama de produse care daca sint de calitate ne fac viata atit de placuta, in etapa actuala a civilizatiei noastre, initiativa pentru sine e mai productiva decit initiativa pentru toti. E fatal, dispare cointeresarea, fara sa mai vorbim ca esecul unei initiative pentru sine e mic, neinsemnat, in timp ce esecul tuturor, disparind grija individuala pentru vite de pilda, dar si pentru rest, e catastrofal. Legea unirii fortelor, in mod paradoxal, n-ar mai functiona, fiindca oamenii raspund la chemare si se unesc doar in fata primejdiilor, inundatii (chiar cazul Olandei, care si-a construit cunoscutele diguri in fata mariI), foc, seceta generalizata, razboi, dar dupa ce toate acestea trec se intorc in ei insisi si doresc sa traiasca asa cum le place, sa se speteasca muncind, daca asta ii pasioneaza, in vederea unui cistig care ar fi masura efortului depus si nu sa depuna un efort in paguba, fiindca, sa fim atenti, degeaba ar munci ei din toate puterile in colectiv, daca altii ar sta si ar munci prost: gospodaria colectiva ar fi saraca sau mediocra si valoarea zilei de munca ar fi scazuta. Cu alte cuvinte, cel sirguincios va trebui sa cedeze fatalmente o parte din munca lui celui puturos, care prin puturosenia lui ar lovi in intreaga colectivitate. Cu alte cuvinte, am iesi din domeniul implacabil al necesitatii, care sileste un om liber sa munceasca daca nu vrea sa piara, in cel al gramezii umane in care aceasta amenintare ar disparea; rezultatul: saracie generalizata, demoralizarea pentru cei vrednici, care in cele din urma vor parasi gospodaria colectiva cautindu-si alte rosturi, si bunurile pamintului vor zacea neculese pe cimp Nu pot sa prevad mai mult consecintele care ar decurge: economie in dezordine, masuri menite sa cirpeasca ici, in timp ce ar plesni dincoace, fiindca unica masura, aceea de a se recunoaste un esec si a se reda oamenilor initiativa individuala, nu s-ar lua. O sa spuneti ca productia pe care o da pamintul ar ajunge cu timpul la fel de sigura si automatizata ca si aceea a unei uzine si ca doar un numar foarte mic de oameni ar mai fi necesari in agricultura, restul vor fi absorbiti in constructii si in noi uzine recunosc, ar fi maximum de progres si chestiunea taraneasca s-ar inchide. Dar pina atunci citeva generatii vor suferi si cine ne da dreptul sa le facem sa sufere, cind totul s-ar putea foarte bine realiza printr-un progres lent?" "Deci recunoasteti ca ideea e buna, dar aplicarea ei e prematura?!" zise Vasile.
"Domnule inginer, raspunse Vaintrub, tin sa va raspund printr-o comparatie. Se casatoresc doi insi, se culca impreuna si barbatul zice nevestei: hai, nasti! Draga, raspunde femeia, trebuie sa treaca noua luni! Si barbatul se infurie: ce noua luni?. Mie sa-mi nasti acuma, n-am timp sa astept
.Dupa cum vedeti si aici ideea de a concepe un copil e buna, dar pretentia ca el sa se nasca imediat e absurda. Orice-ai face, copilul tot la noua luni trebuie sa se nasca. Tot astfel cu colectivizarea agriculturii: ea nu va da roade decit dupa ce va trece un anumit timp. Atunci ce rost are s-o fortezi? Procesele sociale se coc si ele urmind de aproape, dupa legi specifice, legile biologice, fiindca sint implicati in ele oameni vii, cu contradictiile lor, nu automate pe care le poti programa si ele sa-ti dea rezultatul scontat." "Ati trait la tara.?" zise Vasile. "Niciodata! zise
Vaintrub. "Fiindca vad ca stiti multe despre tarani! reflecta marele Vasile "Taranul e un om ca oricare altul, zise Vaintrub, il judec in esenta, nu in mentalitatea lui specifica, la fel de specifica oricarei profesiuni." "In fond, asta e chestiunea, zise Vasile, se pot sau nu se pot arde etapele?"
"Uneori se pot, reflecta Vaintrub, si poate fi chiar urgent necesar cum e cazul in industrie.
Industria noastra usoara dadea produse suficiente si de calitate inainte de razboi, dar erau foarte scumpe. Noi le-am ieftinit, dar se pune intrebarea din ce resurse vom finanta o industrie metalurgica si o industrie grea?"
Marele Vasile, invatat sa palavrageasca, obosise sub tensiunea la care il supusese Vaintrub.
"Eeeei, facu el tare, parasind dialogul, dar pe cine sarbatorim noi aicea? Unde e nepotica? Ia s-o vedem si noi, si sa bem in cinstea ei un pahar? Matilda!" "Acusi, zise Matilda si se ridica, trecu pe linga mine si imi sopti: toarna vin in pahare." Imi lasa timp sa le umplu pe toate si se intoarse cu copilul in brate. Ben Alexandru sari de la locul lui si se apropie. Scoase un clopotel mic din buzunar si suna din el usor sub ochii fetitei, care avu o zvicnitura de surpriza si incintare: ridea cu gura ei stirba, in timp ce toata lumea se uita la ea. Apoi Matilda o duse inapoi. Seful clanului se ridica si incepu sa cinte: multi ani traiasca! Ne luaram dupa el si ridicaram paharele. Numai ai mei nu cintau, bunicul suparat pesemne ca nu i se daduse o ciorba, mama tacuta si bunica suparata, poate, ca nu neamul nostru (mai bine zis eU) stralucea la aceasta sarbatoare. Totusi, cind ne opriram din cintat, i se auzi glasul: "sa va traiasca, maica, sa fiti sanatosi si fericiti si sa va bucurati de ea". Ciocniram paharele si bauram. Matilda se pupa cu rudele ei, eu ma imbratisai cu ale mele. "Victor, zise Clara, de la locul ei, sa faci si un baiat." Ion Micu.: "Victor, ingerul pazitoriu sa vegheze asupra ei!" Mama parea coplesita de o tristete inexplicabila, ma ingrijorai, mi-apropiai obrazul de-al ei si ii soptii: "Mama, ce e cu tine? Te doare ceva? Spune-mi mama, suferi de ceva?" Nu-mi raspunse, dar lacrimi mari se rostogolira pe chipul ei si facu un efort sa surida. "Ce e cu tine, ii soptii mai departe rizind, crezi ca sint fata care s-a maritat fara voia ei?
Crezi ca m-a silit tata si imi plingi de mila? Ea ma mingiie drept orice raspuns, si de asta data o lasai si ii sarutai mina. "N-arati tu, mama, asa cum te stiu eu, repeta ea aceasta idee, cind veneam la tine acasa si iti faceam mincare. Erai mai vesel, mai copil." "Pai ce sa fac, acum sint tata, am si eu griji" "Nu le pune la inima!" repeta ea iar si aceasta dorinta si aceasta temere, ca nu-mi feream inima Matilda veni si isi baga fata intre noi (avui o clipa de ameteala, era atit de frumos acest chip pe care il iubisem atit de tare si care nu mai era al meu, cu toate ca vedeam fara sa ma insel ca tot ceea ce facea ea, cel mai mic gest, veselia ei, privirea rece si stralucitoare erau pentru minE). "Ce vorbiti voi aicea? zise, mama soacra, n-ai mincat nimic si nici bunicul, ce sa va dau, e vina mea ca nu v-am intrebat ce va place" "Lasa, mama, zise mama, am mincat destul, sintem si noi bucurosi ca aveti un copil, sa aveti grija de el, ca un copil". Si tacu
Avui o banuiala. Mama vazuse ca nici eu nu mincasem, dar cum sa-i explic ca ma ingrijorase risul absurd al lui Ion Micu, cind spusese ca acum el intelegea de ce era nevoie de o a doua reforma a invatamintului? Ca nu-mi ardea de mincare si ca toate felurile imi faceau greata? Ion
Micu putea ride de o neghiobie (si atunci si risul lui era cam neghioB), dar daca nu de-o neghiobie risese? Iar Matilda il asezase departe de mine si nu puteam sa-l intreb, sa-i cer explicatii. Imi pusese alaturi pe ciuma de nevasta a lui Petea, pe care imi venea s-o omor.
"Dom profesor, striga seful clanului dupa ce ne reluaram locurile, am si eu o intrebare: ce se petrece in invatamantul universitar? Aici la noi, totul e in ordine? "Aici la noi da, fiindca sintem o universitate de mare traditie, zise Vaintrub, si nu acceptam sa ne abatem de la ea." "Dar zise
Vasile, si pronunta numele marelui poet si filozof, de ce a fost dat afara?" Avea aerul ca abia acum aflase aceasta stire. Si deodata toata lumea reactiona, coplesindu-l pe Vaintrub cu intrebari, care nu erau de fapt intrebari, ci invinuiri. "Dumneavoastra, care judecati foarte bine in problemele taranesti, zise Matilda cu obisnuitul ei glas triumfator inainte de a triumfa, cum de ati acceptat sa fie scos din universitate tocmai un atit de mare om? Nu zic de ceilalti, care poate erau batrini reactionari, fosti membri ai unor partide care" "El n-a fost membru al nici unui partid politic", zise peremptoriu unul din arhitecti" "Cel mai mare filozof roman", zise si celalalt arhitect
Cum Vaintrub nu se grabea sa raspunda "Ati citit ceva de el?" zise Ion Micu cu un glas inocent, adresindu-se celor doi. "N-are importanta, sari Matilda pe care inocenta lui Micu n-o insela. Sigur ca toata lumea, cel putin in facultate, a citit cel putin poeziile lui, care sint atit de frumoase Filozofia e mai grea, eu n-am citit nimic, dar faptul ramine." "Care fapt?" zise Micu.
"Ca nimeni n-a sarit sa-l apere." "De unde stiti? Ati facut dumneavoastra vreo ancheta?" Tot cu inocenta, ceea ce o facu pe Matilda sa rida: "Domnule Micu, toata lumea stie ca n-a reactionat nimeni la darea lui afara." "Dumneavoastra ati reactionat cind marelui arhitect Gociman i s-a dat un picior in josul spinarii?" "Vorbea prea multe! zise Matilda. Si noi mai vorbim, dar Gociman a venit la cursuri, a doua zi dupa detronarea lui Mihai I, si a cerut studentilor sa se ridice in picioare si sa pastreze un minut de reculegere. Ma mir ca n-a patit-o! Dimpotriva, a fost chemat si i s-a explicat cu rabdare de ce era necesara abolirea monarhiei. Aiurea. Degeaba i s-a vorbit nebunului Fiindca e cam nebun" .,Un nebun care a construit ce e mai frumos in orasul nostru, asi vrea sa avem multi astfel de nebuni", zise Micu. "Construieste si azi, dar contactul lui cu studentii nu mai era tolerabil", zise Matilda. "Cine cunoaste bine are dreptul sa judece, dar nu si ceilalti, zise Micu. Sint de acord cu dumneavoastra in ceea ce il priveste pe Gociman." Matilda ramase descumpanita, dar nu convinsa. "Nu se compara Gociman cu marele filozof, sari atunci roscatul de Petea, care asta, era mai mult decit evident ca nu citise nimic. El e o valoare nationala, in timp ce ca Gociman mai sint o suta." "Stimata doamna, zise Ben Alexandru, Gociman e un mare arhitect, care nu numai in orasul nostru a introdus impreuna cu altii, arhitectura moderna.
Dar marele filozof era un profesor insuportabil. Nu se intelegea nimic de la un curs al lui, nu stia sa vorbeasca, nu i se auzea glasul, era, sa ma iertati, un bilbiit, nici din primele rinduri nu pricepeam ce spune. Dar nu pentru asta, totusi, i s-a desfiintat catedra. Prezenta lui in universitate era o chestiune de prestigiu pentru ideea de cultura si nu trebuia sa fie scos, dar ei n-a vrut sa faca nici o concesie" "Ba da, zise Vaintrub, a facut sau mai bine zis ar fi putut face, daca se proceda cu ei cu mai mult tact, de pilda, cum s-a procedat cu Gociman. Dar nici el, doamna trebuie sa stie, cred ca Petrini i-a povestit, n-a procedat cu mai mult tact." "Nu sotul meu mi-a povestit, ea i-am povestit lui, zise Matilda, da, stiu, a deschis cursurile cu aerul ca n-a auzit in viata lui de un oarecare Marx.""Doamna, rise Vaintrub, permiteti-mi sa va spun o mica poveste. Unui baiat, un evreu din Amsterdam, i se cere, ca sa poata sa se casatoreasca, de catre parintii fetei, sa renunte la religia lui. Baiatul s-a gindit asa, daca religia ma impiedica sa ma casatoresc cu fata iubita, atunci nu e buna. Si a renuntat. Nu mai spun ca in urma acestui act a fost izgonit de comunitatea sa si blestemat. Acest blestem numai daca il citesti si ti se face frig, dar sa-l mai si auzi fiind in cauza, inconjurat de mai-marii comunitatii in sinagoga. Totusi baiatul nu s-a speriat si s-a dus si i-a spus fetei si parintilor ei: sint un om liber, putem sa ne casatorim. Dar parintii i-au spus: da, foarte bine, dar acum trebuie sa treci la crestinism. Cum o sa intre fata noastra cu tine in biserica, daca tu esti pagin? Ascultati, le-a raspuns baiatul, eu n-am renuntat la religia mea ca sa trec la alta. Eu am renuntat la orice fel de religie, fara sa incetez prin asta sa cred in Dumnezeu. Atunci i s-a raspuns ca altfel nu se poate. Si casatoria n-a mai avut loc. Baiatul s-a retras atunci intr-un sat de la marginea orasului, a inceput sa slefuiasca lentile sa aiba din ce trai si a renuntat si la gindul de a fi fericit cu o fata. A inceput sa scrie si a ajuns unul din cei mai mari filozofi ai lumii. A murit pe la patruzeci si ceva de ani din pricina prafului de la lentile. Ce vreau sa spun? Ca noi, comunistii, nam renuntat la religie si la ideea de Dumnezeu, ca sa ne facem din Marx un alt Dumnezeu. Ar fi lamentabil! Marx e pentru noi un simplu filozof ale carui descoperiri au pentru clasa muncitoare un caracter aproape stiintific. Lumea pe care o propune el e realizabila si poate fi o lume mai buna, pentru ca demonstreaza ca imensa majoritate a oamenilor este exploatata azi de clasa burgheza, o minoritate care dispune de forta de munca a oamenilor si realizeaza profituri incalculabile. Aceste idei ne ghideaza, fiindca filozofia lui e activa si n-are un caracter abstract sau utopic. Din nefericire se intimpla ca daca numele lui nu e pronuntat intr-un curs de filozofie, faptul capata un caracter de vina politica, si vinovatul e reprimat. Da, dar, pe de alta parte, nu e prima oara in istorie cind gindirea unui om, sau cuceririle lui, de pilda ale unui Napoleon, produc astfel de fanatisme printre oameni. Monarhiile absolute au fost intangibile atitea secole.
Nesupusii erau spinzurati. Poetului nostru i s-a luat catedra. Ar fi lamentabil daca i se va interzice, ca poet, sa publice. Ca filozof e clar ca se va intimpla, fiindca el nu poate sa-si renege ideile. E un idealist. Dar sint convins ca mai tirziu va reintra firesc in circuitul Culturii, fiindca idealismul lui nu e agresiv, e strins legat de viziunea lui de poet, nu serveste o cauza politica reactionara."
Vasile ascultase toate acestea putin absent, el avea altceva de spus. "Fiindca, zise el, la
Bucuresti situatia e mult mai grava in universitate decit aici. Am un prieten al carui nepot, un baiat eminent, pe ultimul an la Istorie, si-a permis sa-i puna unui profesor o intrebare. Profesorul asta a intrat o data la curs spunind inca de la usa: Sa vedem azi daca Stefan cel Mare a fost chiar mare si daca Mihai Viteazul a fost chiar viteaz. Si baiatul asta s-a ridicat in picioare. Ce doresti? l-a intrebat profesorul de la catedra," Vreau sa va atrag atentia, a zis baiatul, ca romanii nu si-au creat false mituri, cel putin in ceea ce ii priveste pe cei doi domnitori, ca sa fiti dumneavoastra indreptatit sa incercati sa le daramati!" Profesorul n-a avut replica, dar in aceeasi zi au aparut in facultate doi securisti care l-au arestat pe baiat si sint trei luni de-atunci si nimeni nu stie ce e cu el. Acest domn i-a zdrobit cariera si cine stie citi ani o sa stea la puscarie. Dar mai rau, continua seful clanului Lemnarilor, cica se studiaza cum sa fie scoasa din cursuri istoria nationala, deocamdata domnul in cauza pregateste terenul. Stefan cel Mare n-a fost mare, Mihai Viteazul na fost viteaz, halal istorie, n-am fost si nu sintem nimic, mult mai bine ar fi sa ne alipim"
O tacere de gheata se asternu, pe care o rupse ginecologul: "Eu l-asi impusca!" "Reactia ta e fireasca! zise Vaintrub. In conditii de razboi civil asta ar pati acest domn si poate si tu, Salantiu, ai pati la fel daca te-ar prinde tabara adversa. Sentimentul patriotic e o realitate metafizica, iar absenta lui o fatalitate generatoare de nenorociri, fiindca nu-mi imaginez ca acest domn e atit de imbecil; macar pe cale rationala ar fi trebuit sa-si dea seama ca nimeni nu va renunta la miturile tarii lui de dragul altei tari. E, probabil, un individ fanatic" "In ce ar consta fanatismul sau, dom profesor?" rupsei si eu tacerea. "Ne-a dat de inteles domnul inginer" , zise Vaintrub. "Eu sint mai realist, zise Ion Micu, cred mai degraba ca trebuie sa fie un lingator de cisme. N-ar indrazni el sa actioneze pe cont propriu in astfel de chestiuni. Ideile sint ale lui I. C." "Si ale Anei Pauker", zise
Salantiu. "Da, ale acestui grup, ai dreptate ", zise Vaintrub.
Micu izbucni in risul sau sincopat, interminabil, stirnind nedumerire. "De ce rideti?" zise
Matilda. El insa nu-i raspunse, se ridica, se apropie de mine si imi sopti sa-i spun unde e baia.
Intre timp se strinsese totul de pe masa si Ana aduse farfurii pentru tort si fructe. Nu minca nimeni fructe, in afara deVasile, care spuse ca dulciurile saracesc organismul de vitamine.
(Obsesia lui cu vitaminele.) Nu-i imita nimeni, desi merele si mai ales perele bergamote te-ar fi putut face sa eziti intre ele si tort. "Eu mai vreau o felie", zise Clara. "Si eu, zise si sotul ei. E foarte bun! Mie nu-mi plac torturile, prajiturile; sint numai piine, asta e chiar tort" "E extraordinar, zise Clara, ce-ati pus ca reteta" "Nuci, zahar, crema de ciocolata", zise Matilda.
"Nucile date prin masina?" "Bineinteles!" Si mie mi se paru atit de bun incit facui la fel, mai luai o felie. Iar paharul de vin alb acrisor pe care il bauram dupa aceea ma uimi: putea deci fi vinul astfel? "N-am decit citiva araci din asta! zise Vasile uitindu-se la mine pentru intiia oara cu o privire in care simtii o apropiere de rudenie, o caldura protectoare si afabila. Daca mai bei un pahar, Victore, o sa vezi lucrurile altfel", zise el cu un astfel de glas ca toata lumea rise, iar eu intelesei ca fusesem tot timpul observat: nu aratasem prea vesel si acum seful clanului doar imi recomanda remediul.
"Tot n-am inteles de ce-ati ris", relua Matilda intrebarea ei dupa ce Micu reveni de la baie.
"Eu rid cind e rau, fiindca o sa fie bine si nu rid deloc cind e bine pentru ca stiu ca o sa fie rau , zise Micu si spre uluirea mea toata lumea izbucni in hohote, "Sinteti cam sucit! zise nevasta lui
Petea. Ei na! A vorbit si nea Ion ca si el e om! "Totusi, insista Matilda, nu inteleg" "Dar e foarte clar, interveni sotia unui arhitect, o femeie cu un chip placut si privirea plina de vioiciune, semn ca urmarise discutia cu atentie. Domnul profesor e convins ca lucrurile astea rele care s-au discutat vor duce la caderea celor care le comit. Si atunci va fi bine. Pina aici mi se pare logic.
Dar nu inteleg de ce atunci cind va fi bine n-o sa mai rida deloc. Nu e obligatoriu sa fie iarasi rau." "Ba da, doamna, zise Micu. Se prepara!" "Ce anume?" "Inlauntrul binelui, zise Micu, se prepara raul si vitavercea, isi aduse el aminte de Marius Chicos Rostogan. E dialectic! Nu e asa, doctore?" adauga el clipind des ca sa-si ascunda ironia, dar Salantiu intelese ca i se adresa lui si raspunse: "Asa este, si eu ma gindesc citeodata cind scot afara un nou-nascut: ia uite-l, a iesit, isi incepe acum drumul spre moarte, de-aia oracaie asa de tare, saracu`" "Nu e dialectic deloc ce spui dumneata, colega, zise Vaintrub adresindu-se lui Ion Micu. Are dreptate doamna, aceasta alternare a binelui cu raul nu se produce fara un proces adesea violent si adesea cu rezultate imprevizibile: dupa rau sa fie si mai rau, iar apoi sa nu vie un bine prea grozav sau de o durata prea lunga. Fara sa mai spun ca inlauntrul raului si binelui nu se prepara in mod fatalist contrariul Uneori in plin bine, vine ca un uragan, si deloc «preparat», ceea ce noi numim rau aparitia pe un cer senin a unei furtuni are cauze primordiale in alta parte, cine stie in ce adincuri indepartate ale proceselor. Astfel a venit Hitler si a gasit nu numai Europa, ci intreaga omenire nepregatita. A urmat o teribila hemoragie care a umplut civilizatia de singe, era s-o patim" "Ar fi trebuit sa urmeze binele", zise marele Vasile. "Aveti dreptate, zise Vaintrub, n-a urmat! Intreaga omenire a intrat in criza, cu amestec si de bine si de rau, si viitorul, adica sfirsitul acestei crize, nu e previzibil."
Dar Ion Micu nu mersese atit de departe. intelegeam ca gindul lui se oprise la I. C. a carui cadere o prevedea si se bucura si de aceea risese. (Nu stiu daca o sa mai am timp sa revin cronologic si sa spun ca aceasta speranta a lui n-avea sa se realizeze: grupul deviatorilor din conducerea partidului avea sa fie lichidat doi ani mai tirziu, dar I. C. avea sa scape tradindu-i pe ceilalti; abia prin 57 sau 58 avea sa fie si el trimis simplu director intr-o tipografie; incit Ion Micu mai avusese de indurat, risese prea devreme.) Dar de ce risese mai inainte cind Vaintrub daduse din umeri ca nu stie de ce ar fi necesara o a doua reforma a invatamintului? Dupa explicatia lui de acum ar reiesi ca Ei, ce dracu ar reiesi? Ceva bun? Dimpotriva, risul lui ma nelinistise
"Cafeaua o servim in hol si in biblioteca", zise Matilda si toata lumea se ridica si se imprastie prin apartament. Ana ma chema in bucatarie sa-mi spuna ceva. Imi arata citeva sticle ascunse intr-un dulap: "Eu pastrat pentru dumneavoastra vin care placut mult la domnul, nu mai este suparat.,." ,.Bravo, Ana, ia sa vedem, e tot din acela? Matilda, strigai eu vesel deschizind usa oficiului. Sotia mea tresari; statea de vorba cu Ben Alexandru, care, insufletit, ii spunea ceva. Ben


Alexandru, il chemai si pe el si ramaseram toti trei in oficiu. "Tocmai imi spunea, zise Matilda, ca fetita e foarte reusita" "Da, imi pare bine, el se pricepe", zisei cu sticla in mina. Ana aduse pahare si turnai. Ciocniram si eu il golii pe-al meu dintr-odata. Pusei paharul jos si n-o mai vazui decit pe Matilda. Ii luai capul in palme si ma pierdui in apele verzi ale ochilor ei fascinanti. Si ea imi inlantui grumazul si ne sarutaram, ah, ea imi raspunse ca altadata si ma desprinsei turburat.
Asadar ea stie cum a fost, dar pastreaza in ea totul si acum adesea citeodata "Sa fiti foarte atenti, zise Ben Alexandru, mai ales dumneavoastra, doamna, sa nu acaparati copilul prin pozitia privilegiata pe care o aveti, ca il alaptati si il ingrijiti Dramuiti-va tandretea, sinteti doi, altfel o sa aveti mari necazuri si nici copilului n-o sa-i fie bine. Nu acum, bineinteles, cind el nu face decit sa suga si sa doarma, dar curind o sa descoperiti cit de sireata o sa se faca numai sa va aiba tot timpul alaturi. Arma ei va fi plinsul. Sa n-o luati in seama, altfel Va spun, e foarte reusita si o sa va fie foarte usor s-o cresteti daca o cresteti impreuna. Experienta mea stie multe in acest sens, toate conflictele din familii au la baza aceasta tendinta irezistibila a mamei de a acapara copilul numai pentru ea si care se observa chiar si la mamele asa-zis mai evoluate." Ma uitai la
Matilda si vazui in privirea ei ironie si neincredere. Ea chiar rise: "Domnule, numai mamele stiu ce simte un copil. Teoriile dumneavoastra sint pe toate drumurile, dar nici o mama nu le pune in practica." "Din pacate, doamna. Dar noi stim ce aberatii se produc si pe urma sintem chemati in fata unei mame devenita neputincioasa si in culmea exasperarii." Matilda rise iarasi, ha, ha, ha, cu simpatie, dar si cu ingaduinta suverana. Si intra in bucatarie sa se ocupe de cafele. "Ben, ii spusei colegului meu, ce zici tu, ce-o sa se intimple cu chestia asta? cu o noua reforma a invatamintului?" "Tot ce pot sa spun, zise el, e ca eu voi pleca!" "De ce?" "Am auzit ca psihologia se va suprima din invatamint. Catedra mea deci, unde sint asistent, se va desfiinta. "Si alte catedre ce soarta vor avea? N-ai auzit nimic?" "Atit am auzit. Ma intorc la meseria mea, care mi-e draga!" "Dar ce fac eu cu filozofia, care mi-e foarte draga. Logica, pe care am predat-o la scoala normala, nu se mai preda. Logica a devenit invizibila, nu trebuie sa mai gindim logic, ci prin sofisme" Ben Alexandru se arata foarte incurcat. "Unul din ele ne guverneaza, continuai eu. Cu cit cresc succesele noastre, cu atit lupta de clasa se ascute si mai tare. Iti dai seama de sofism? E menit sa justifice represiunea, dar nu impotriva celor care sint deja invinsi, ci impotriva invingatorilor. Dimpotriva, conflictul se stinge cind unul din parteneri a invins. Sau poate n-a invins?
Sau poate nu trebuie sa invinga si totusi trebuie? Tu, care esti partizanul necesitatii intelese, spune-mi si mie, ce trebuie sa inteleg ca sa devin si eu liber?" "Ca au aparut excesele si ca trebuie sa fii prudent ca sa nu-ti pierzi inutil libertatea fizica. Stii bine ca o revolutie ii poate nimici chiar pe toti cei care au fost in fruntea ei, cu atit mai mult pe cei care nu-si pastreaza gindirea logica numai pentru ei insisi, in clipe cind logica insasi e abolita." "Ai dreptate, hai sa vedem ce zice Ion
Micu."
Numai ca nu reusii sa vorbesc cu el, intrase intr-o discutie interminabila cu Vaintrub, si se arata vag iritat cind ma vazu ca ma apropii. Parca ar fi inteles ce vroiam de la el si se ferea de mine. Clara se lipise de el si parea si ea foarte prinsa de ceea ce spunea Vaintrub. Ce le putea spune? Desigur, tot ceva in legatura cu reforma invatamintului. Or, tocmai asta ma interesa si pe mine.
Fara sa stiu cum si de ce, pierdusem puterea si trufia gindului de a pleca de la universitate si de a preda undeva intr-o scoala primara abecedarul. De fapt stiam de ce, avusesem timp sa masor prapastia, consecintele unui asemenea gest. Eu nu eram Spinoza, sa ma retrag intr-un sat si sa slefuiesc lentile! Iubeam o femeie, aveam un copil si nici o fatalitate sociala si religioasa nu ma impiedicase sa ma casatoresc. Ce-ar fi zis Matilda? Nu ce-ar fi zis, ci ce-ar fi putut zice? Femeia romana n-are intuitii mari, daca barbatul nu-si desvaluie, fie si prin martori exteriori, viitorul stralucit care il asteapta si pentru realizarea caruia ar merita sa te sacrifici. Si nici macar atunci
Nici macar dupa ce ai descoperit ca o mare idee care te-a calauzit triumfa. Timpul prea indelungat de sacrificiu ii insinueaza neincrederea, teama de noi sacrificii care i-ar minca toata viata. Or aceasta viata era a ei, vroia sa si-o traiasca fiindca nimeni n-avea sa moara in locul ei. Se povestea despre Gheorghiu-Dej ca nevasta-sa il parasise tocmai atunci cind invinsese, cind luase puterea. Da, spusese ea, azi esti, miine nu esti, iar te baga la puscarie. Am fost cu tine cit ai fost inchis, acum esti liber, dar eu nu mai am incredere si m-am saturat. Si n-a vrut in nici un chip sa traiasca impreuna cu el. Femeie marginita? Nicidecum! Femeie simpla, da, dar cu intuitii fundamentale. Dupa, ani de neliniste, vroia putina liniste. Acum ca el era liber, nu vroia sa-i mai impartaseasca soarta, nici in bine, nici in rau. Matilda, simteam, ar fi gindit la fel, dar fara sa-si faca datoria in prima etapa, cea a dificultatilor. Astfel, ajunsesem sa gindesc despre ea ce era mai rau, cu atit mai mult forta mea morala fusese surpata. Dar nu era numai atit. Peste asta se putea trece. Bucuria singuratatii in care gindirea ta ramine activa si jubilatoare putea sa-ti ajunga, ramineai fiu al soarelui si a tot ce exista. Dar fusesem adinc implicat Survenise bucuria de a aparea in fata studentilor, in fata acelor zeci de priviri care se ridicau spre mine cu incredere ca vor afla secretul gindirii marilor oameni, floarea de pret a spiritului uman, in a carei posesie ma aflam si, cine stie daca nu si eu insumi puteam descifra pe fetele lor adevarurile acestor timpuri?
Cine altul, daca nu un contemporan, ii putea ghida? Nici Platon si nici Hegel nu mai erau vii, ca sa le vorbeasca despre timpul existentei lor. Si cind spuneam: tovarasi studenti! o tacere absoluta se asternea pina in ultimele rinduri ale amfiteatrului. Domnii mei! li se adresase Hegel prin 1816, la Heidelberg, si cursul sau devenise filozofie si spiritul sau fusese stimulat de acesti tineri domni care ii sorbeau avizi cuvintele. Cu ce pofta ma intorceam eu insumi acasa si faceam dupa notitele mele capitole la cartea despre gnostici, care crestea de la o zi la alta! Cum sa-i parasesc? Nu mai vroiam nicidecum. Masuram concesiile pe care trebuie sa le fac (si eram gata sa le fac!) numai sa pot aparea in fata lor si sa comunicam impreuna, chiar micsorind pina aproape de stingere lumina opaitului. Dar de ce risese Ion Micu? Ce viziune avusese?
XIV
Nici nu mai eram atent la ceea ce se vorbea. Dupa cafele Vaintrub si Ion Micu se ridicara, se dusera la Matilda, care statea si taifasuia cu Tamara si Tasia, ii sarutara mina spunind ca totul a fost foarte placut, salutara pe ceilalti, fara sa mai dea sau sa sarute alte miini, isi luara la revedere si de la mine si se indreptara spre usa. Ii condusei, dar nu numai pina in strada, ci continuai sa-i insotesc. Vaintrub ghici ca aveam ceva de discutat cu Ion Micu, se scuza si o lua grabit inainte.
"Ioane, incepui fara ocoluri, poti sa-mi spui si mie: ai zis ca intelegi de ce e necesara o a doua reforma a invatamintului. Ei, de ce? Si de ce ai ris?" "Plec din universitate, zise el, dar nu acum. Astept belirea lui I.C., ca sa intru pe urma in presa literara si sa-i belesc si eu pe toti trogloditii, in frunte cu Amaicalitului. Sper sa mi se incredinteze functia de redactor-sef la
Luceafarul literar. De-aia am ris, fiindca nici trogloditii din Bucuresti oplositi sub pulpana lui
I.C. nu vor scapa. De-aici, din mijlocul Transilvaniei o sa trimit spre ei sageti cu bataie lunga cit mai otravite, sa scoata urlete si sa se intoarca prin padurile de unde au iesit."
Deci nici lui nu-i pasa, gindii, ca si Ben Alexandru si Vaintrub, mai are o meserie, se intoarce la ea. Dar eu unde sa ma intorc? "Nu mi-ai raspuns la prima intrebare. " "Reforma invatamintului, zise el mergind agale si privind drept inainte, e necesara ca sa mai desfiinteze niste catedre, basca ce spunea Vaintrub, adica sa se adopte schema de invatamint dupa cea sovietica." Era evident ca se ferea, nu risese de perspectivele caderii Iui I.C. si de ce-o sa le faca el dupa aceea tuturor
Amaicalitilor care iesisera din padure. Acest gind ii venise, poate, la masa, dar in biroul meu risese de ceea ce ii spunea Vaintrub: a doua reforma a invatamintului ii stirnise acel straniu ris.
Dar nu mai insistai "Si crezi ca filozofia va fi atinsa?" Nu-mi raspunse citiva pasi. Ai fi zis ca se gindea, dar nu sint sigur daca la intrebarea pe care i-o pusesem. "Cred ca da, zise. Si cred ca si decanul nostru va fi schimbat dupa ce pica I.C." "Nu inteleg, ce legatura are Vaintrub cu I.C.?"
"N-ai fost atent la discutie. Asa cum e el, foarte bine pregatit, un marxist convins si cu un caracter ferm, e omul lui I.C. El l-a pus acolo. Fara sa mai vorbim ca se vor gasi destui turnatori care sa-l demaste (daca nu l-au si demascaT) ca nu aplica linia partidului in invatamint, ca e contra colectivizarii agriculturii si alte erezii contrarevolutionare." "Doar n-o sa crezi ca o sa-l toarne vreunul din musafirii mei?" "De!" zise el, repetind dubitativul rebrenist. "Adica cine? Parintii mei, nevasta-mea?" "Mai erau si altii. Nu zic de ginecolog, dar era o tipa acolo care se uita la noi ca la niste rime. Vampa aceea flegmatica cu buzele groase si ai fi zis cu ochii adormiti. Ei, prin crapatura pleoapelor ne studia si, cu urechile la pinda, auzea tot." Incepui sa rid "Fugi de-aici, altele sint ispravile ei, nu sa toarne." "Am vazut eu multe din astea, nu ma intreba, ca spun. Si nici tipul ala pricajit, care n-a scos un cuvint, nu-mi inspira incredere." "Acuma, zisei eu batjocoritor, n-o sa mai mergem in vizite de teama ca" "Poti sa mergi oriunde, dar depinde ce vorbesti"
"Cum adica, ce sa vorbim atunci? Despre papesa Ioana? Cred ca suferi de spionita" "Lasa sa sufar eu de spionita si fa tu pe viteazul in saloane, si o sa vezi ce e mai deranjant, spionita sau arestuita" Si rise. "Dar n-am scos un cuvint", protestai "Nu ma refer, in cazul asta, la tine, era vorba de Vaintrub. Sint sigur ca nu numai la voi si-a exprimat el ideile sale antipartinice." "Tu glumesti, sau" "De! exclama iarasi. Sa dea Marx sa n-am dreptate." "Bine, zisei, o sa fiu atent.
La urma urmei, Vaintrub isi redeschide cabinetul, dar ce fac eu daca ma dau afara" "Nu cred, zise el, desi nu esti membru de partid, ai origine sanatoasa, taica-tau e muncitor." "Da, dar daca se desfiinteaza catedra mea?" "Atunci nu mai stiu, zise. Parca ziceai ca abecedarul" "Una e sa pleci tu, si alta cind esti dat afara" "Vezi? Ti-am spus atunci, in ziua aia, ca nu pleci tu, esti dat afara. Ai facut bine ca n-ai plecat, dar acum nu mai stiu ce sa-ti spun. Ai putea pleca, dar daca nu e nimic, n-o sa-ti para rau? Adica ce sa-ti para rau, ar fi o catastrofa. Pe de alta parte, daca nu pleci s-ar putea totusi sa vi se desfiinteze catedra. Parerea mea e ca e mai bine sa nu pleci, desfiintarea unei catedre ar fi un fapt obiectiv, nu te-ar putea invinui nimeni de ceva, n-ai fi in situatia marelui filozof, caruia i s-a desfiintat catedra numai ca sa-l dea pe el afara." ..Bine, Ioane, mai spusei si imi luai la revedere si ma intorsei spre casa. Dar revenii dupa citiva pasi: si totusi nu mi-ai spus de ce e necesara aceasta a doua reforma a invatamintului? Iti spun eu, zise, ne vedem miine la braserie"
"Are dreptate, gindii in timp ce faceam drumul inapoi, desfiintarea unei catedre nu inseamna un blam pentru cei care tin cursuri la ea, e o masura generala Si apoi nu se stie daca se desfiinteaza Oricum pot preda de pilda istoria la orice liceu, ba chiar si matematicile si geometria, care imi placusera totdeauna si nu le uitasem, ca si fizica. Sau latina Da, latina, franceza Mai degraba" Pe urma imi amintii ca si latina fusese scoasa din invatamint, iar franceza redusa la o ora pe luna sau ceva in genul asta. Oricum, fizica va ramine O adinca tristete insa imi spunea, gindind toate acestea, ca niciodata n-o sa mai intru intr-un amfiteatru si sa predau studentilor mei pe care incepusem sa-i cunosc si sa tin la ei. Diferenta de virsta intre noi era mica, dar inocenta lor era mai mare. In cursurile mele despre gnostici strecurasem ideea mea ca abia atunci va fi posibila o noua gnoza, care ar putea deveni o religie, ai carei preoti - si asta n-ar avea nimic de-a face cu o noua biserica - ar fi savantii. "Batrinul", cum ii spunea
Einstein lui Dumnezeu, va trebui sa suporte trufia unor fiinte care i-au smuls multe secrete si care astazi (in posesia mijloacelor de a explora atit atomul, considerat, ultima particula si ultimul dintre secrete, cit si marele cosmoS) pot sa-si permita sa gindeasca nu numai pe plan existential, ca domnul Sartre, ca angajarea mea angajeaza totul, dar numai pe planul unei constiinte doar in relatii cu o alta, nu si cu cea a unui ciine sau a unui cal, ci pur stiintific, ca sint angajat la nivel cosmic. Descartes gindea: Cogito, ergo sum! Dar unde? Intr-un univers determinabil, in care exista gindire, daca eu gindesc. Asta e mai greu de respins (sau nu e de respinS), decit paralelele lui Euclid, despre care Gauss se intreba daca pot fi verificate prin masurari astronautice. Asta ar insemna ca daca exista gindire in univers, trebuie sa ne abtinem s-o opunem materiei, sa nu mai credem in aceasta dualitate, ce presupune o natura scizionata, care ar face de neinvins postulatul: gindesc in cosmos, pentru ca eu gindesc, postulat de nerespins Reactia studentilor mei a venit ora urmatoare, cu o gramada de intrebari si cu priviri ce ardeau de curiozitate. Care ar fi atunci raportul dintre spirit si materie? Totul e spirit, le-am raspuns. Asta inseamna ca spiritul creeaza materia? Isi creeaza o aparenta, le-am raspuns. Universul in ansamblul sau este constient de sine.
Atunci ce este spiritul? Este constiinta cosmica. Ce este o constiinta? Si intrucit o noua gnoza ar putea deveni religie? Orice religie, le-am raspuns, isi propune o mintuire a omului. O noua gnoza, pornind de la descoperirile stiintifice, ar elibera omul de teama, de nelinistea cosmica, intr-o lume in care Dumnezeul imbatrinit nu-i mai poate alunga singuratatea sa inspaimintatoare in fata unui univers de catran, care pare absurd, intelegind ca universul sintem noi insine, putem, prin inteligenta, intelege ca nu murim niciodata. Gindind cosmic, ne salvam chiar prin el, prin univers, care ne-ar deveni familiar si eternitatea lui ni s-ar transmite, desi stim ca intr-o zi vom muri totusi Apoi am intrerupt intrebarile, spunindu-le ca vom mai avea ocazia sa vorbim despre asta pe toata durata cursului. Imi notam intrebarile, pentru a raspunde la ele acasa, in al doilea caiet al meu, pe larg Cine imi va mai pune de-aici inainte aceste intrebari stimulatoare? Nici unul dintre ei nu se gindea sa-mi opuna postulatul marxist ca spiritul e materia care ia cunostinta de sine si care lasa in intuneric si fara raspuns intrebarea ce este atunci materia? Ceva mort? O simpla combinatie de molecule, de atomi si electroni? Si nici unul dintre ei nu s-a gasit sa divulge cuiva
.."erezia" mea, cum avea sa se intimple mai tirziu, cind prin selectie, in fruntea organizatiei lor de tineret. U.T.M.-ul, aveau sa fie pusi cei "vigilenti", carora n-avea sa le mai scapenimic
XV
Cind ajunsei acasa, arhitectii si ginecologul Salantiu plecasera si ei, ramasesera rudele. Dar ce era tacerea asta? Taceau mai demult sau picasem eu pe un moment de tacere? Da, probabil!
Ma asezai intr-un fotoliu si asteptai sa-si continue conversatia, dar clipele treceau si nimeni nu deschidea gura. Ma uitai la Matilda, dar nu intelesei: cine era urita aia? Da, chiar Matilda, dar chipul ei era strimbat, ca si cind ar fi fost facut din doua chipuri suprapuse si acum o puternica zgiltiitura interioara i-ar fi stricat secreta armonie. Exorbitati, ochii ei isi pierdusera culoarea, verdele devenise albastru intunecat Marele Vasile parea sa rumege ceva in sensul ca nu era bine ce se intimpla, dar nici n-avea ce sa faca. Oricum, nu era treaba lui. Tamara isi deschisese pleoapele lasate si se uita la mine cu o curiozitate lacoma si neascunsa, aproape sfidatoare.
Parintii si bunicii mei se uitau si ei la mine parca mi-ar fi spus: da-i afara pe toti, sint contra ta si a noastra. Tasia rupse tacerea. "Matilda, hai, gata!" Gata ce? "Lasa-ma Tasia", zise ea cu o voce care se debarasa de Tasia si de oricine ar fi incercat sa-i dea sfaturi; Petea se arata si el concesiv, ba chiar cunoscator al unor realitati "Vezi ca pe urma tu ramii aici singura cu el, cu noi" zise el. "Dar ce s-a intimplat?! murmurai eu nedumerit "Mai intrebi ce s-a intimplat? zise Matilda.
Mai intrebi ce s-a intimplat? repeta ea cu voce crescuta. Mai intrebi ce s-a intimplat?" relua paroxistic. "Da confirmai eu senin, ce s-a intimplat?" si vrusei sa-i intreb pe-ai mei ce dracu` se intimplase, dar nu mai avui timp, Matilda sari din fotoliu si se apropie de mine. "Unde-ai fost? Si nu astepta raspunsul: unde ai fost, striga si isi infipse mina in parul meu si imi smuci capul de asta data tipind neincetat: Spune unde-ai fost, unde-ai pierit, spune" intr-o fractiune de secunda gindii ca mina ei in parul meu e un simplu gest nestapinit care putea sa insemne si dragoste furioasa si care se va opri, puteam apoi sa rid, dar ea continua sa ma zgiltiie cu violenta si atunci o plesnii peste fata si ea batu aerul si cazu pe-o parte, intii peste masa din mijlocul celor patru fotolii, apoi se rostogoli pe jos; dar nu statu nici o clipa acolo, se ridica in genunchi, puse mina pe vaza incarcata cu flori aduse de musafiri si in clipa urmatoare aceasta vaza trecu ca un proiectil pe linga capul meu si se sparse in curte prin frumosul vitraliu Resimtit socul violentei neinfrinate, tipatul geamului spart, apoi bufnitura si explozia, ca un semn de sinistru, a vasului de sticla. "Sa nu mai indraznesti, gifii ea revenind in fotoliu. Niciodata sa nu mai indraznesti" Si arata extrem de satisfacuta de ceea ce facuse si de aceea glasul ei era acum perfect linistit. Iar eu gindii: Asta e mai rau decit ceea ce ai facut, aceasta oarba satisfactie de a fi ridicat mina asupra barbatului tau. Din clipa asta nu-l mai ai, acest barbat, sa-ti cauti altul. In acelasi timp simtii cum o picatura de sudoare mi se prelinge pe git. Ma stersei, nu era sudoare, ci singe. Ma ridicai si ma dusei in baie fiindca simteam ca ma ustura fata. Cind ma uitai in oglinda vazui trei dire de singe pe obrazul drept, amestecate cu zdrente de piele rupta. Cind avusese timp sa ma gheruiasca astfel? Probabil ca fulgerator, in chiar clipa cind o lovisem si abia dupa aceea cazuse. Ma spalai, dar singele reveni mai ales in citeva locuri unde ghearele intrasera adinc. O furie rece ma napadi, dar pe urma ma linistii. Din moment ce hotarirea mea era luata, trebuia sa-mi retrag si furia, nu mai avea nici un rost..".
Ma intorsei in hol si foarte linistit le spusei rudelor: "Va rog sa plecati." "De ce sa plece? zise Matilda. Nu pleaca nimeni, sint rudele mele, la mine acasa. Vasia, Artlraon, Petia, stati, de ce sa plecati, fiindca vrea el?" De altfel, nimeni nu schitase vreun gest ca ar avea de gind sa se ridice, "Bine, zisei, stati" gindind, ce-o sa faceti acuma, o sa va apucati sa jucati leapsa pe furate? Spectacolul s-a incheiat si odata cu el si istoria unei iubiri moderne, foarte moderne chiar, dintre un universitar si o arhitecta, nu mai aveti ce vedea. Asa credeam
"Ei, relua Matilda triumfatoare de asta data, in sfirsit dupa ce triumfase, nu inainte ca pina acum, tot nu vrei sa-mi spui unde ai fost? Lasi musafirii singuri si pleci si tu, tot ca un musafir.
Pai musafir esti tu in casa asta? Asta e musafir la el in casa, constata ea cu un humor de care navea nici un chef. Da, ca sa ajute si el ca alti barbati, de unde, si cind se aseaza la masa si e servit se strimba ca nu-i place mincarea si nici macar nu se fereste, scuipa alaturi. Lasa, nu te mai sterge, o sa sufere Clara citeva zile ca n-o mai poti vedea pina iti trece si pe urma n-ai decit sa pleci cu ea in Israel Ai fi in stare sa treci la jidanism si sa va duceti amindoi acolo sa lucrati intrun chibut"
Asta era formidabil! gindii. Ea care se maritase cu un evreu, care ii cumparase acest apartament si ei ,cum spuseese adineauri, vorbea ca si cind in viata ei n-ar fi iubit tocmai un jidan Ma uitai intr-o parte, ca sa nu i-o spun si sa nu rid sardonic I-o spuse insa Tasia: "Tu in ce casa stai? Ce era barbatu-tau care ti-a facut-o cadou?" "Ehe! Era un om cu un cap mai presus decit altii, sa nu te legi tu de el! Inima de aur!" "O fi fost, zise Tasia, da` tot jidan era! Nu-ti sta tie bine sa-i vorbesti de rau!""Oa" nu-i vorbesc de rau, Tasia! Spun numai ca drumul e liber, sa se duca cu ea unde vrea!" "Dar aia e maritata, draga, ce tot vorbesti tu acolo? zise Tasia. Si isi iubeste barbatul" " Fleacuri! exclama Matilda, barbatu-sau isi iubeste prima nevasta, nici nu se uita la asta Asa ca Eu imi cresc copilul meu! (nu ma mai marit, mi-ajunge!), iar el poate sa plece cu ea si in Patagonia, daca in chibut n-o sa-i placa. Parca ii pasa lui de copil! Cind i-am spus ca sint insarcinata, stiti ce-a zis, draga?! exclama ea uluita. Ca o sa mi-l lase mie! Asa fac cei care se iubesc, aveti un copil, trebuie sa va intelegeti, mai lasa unul, mai inchide ochii altul, sinteti tineri, aveti singele fierbinte, n-aveti minte deloc Facui bunicului un semn sa taca. Eram acum fascinat sa aflu ce nu stiuse Matilda ca zace in mine. "Spui dumneata, bunicule, ca n-am fost o fetiscana. Ba am fost! striga Matilda. Pentru ca inainte am avut de-a face cu doi barbati care s-au purtat cu mine civilizat, nici unul nu numai ca n-a indraznit, dar nici nu s-a gindit vreodata ca ar putea sa ma loveasca. Si cind l-am cunoscut pe el, mi-a luat mintile! Era prieten cu ultimul meu barbat, care a facut prostia sa-i povesteasca aproape tot ce se intimpla la noi in casa, nu ne prea intelegeam, recunosc, dar a venit el si a inceput sa-l indemne, zilnic il indemna, el mia povestit, divorteaza, desparte-te, iti ratezi viata, tu esti poet, te impiedica sa scrii. Venea la noi in casa si se uita la mine crunt, distant, rece, stapin pe el, indiferent, nepasator. Recunosc si fata de el, barbatu-meu de-atunci parca era inca in scutece. Asta barbat, mi-am zis, si mi-a sucit capul asa de tare ca am inceput sa fac numai ce-mi spunea el, imi scria scrisori din scoala militara, furios ca si cind ar fi avut vreun drept asupra mea, ca de ce n-am intentat divortul? Ce mai astept?
Si vorbe urite la adresa fostului meu sot, care, oricum ii era prieten si tinea foarte tare la el si nu era vinovat de nimic, nu-i facuse nici un rau. Da, vroiam sa divortez, dar nu asa! Am incercat sa-l potolesc, am plecat intr-o excursie impreuna, i-am lasat sa stea de vorba unul cu altul, fostul meu barbat i-a vorbit frumos, i-a spus ca e adevarat ca el si cu mine nu mai putem trai impreuna, dar ca sa ne gindim bine daca noi ne potrivim. Atit i-a spus! Ramin in urma cu el (si ma arata cu degetul, nu mai aveam numE) si il intreb: ei, ce-a zis? A inceput sa-l injure! Pe urma ne-am asezat la masa pe iarba verde si l-a luat peste picior, ca e timpul sa raspundem la o intrebare a unui mare filozof bulgar. Isi batea joc de el! Si ala, saracul, ce putea sa faca! Era el inalt, dar n-avea puterea sa sara la bataie si l-a adus in stare sa se urce si sa urle prin copaci! Da, draga, am crezut c-a innebunit! isi desfacu ea bratele inspaimintata retrospectiv. Sa stai alaturi de nevasta ta legitima si sa te vezi luat peste picior de un strain, cum sa nu-ti vie sa te urci prin copaci si sa urli? Mai bine se bateau, era mai barbateste, dar nu sa-l umileasca in sensibilitatea lui de om, nu de ciine, sa-i dai un picior dupa ce i-ai fost prieten si i-ai luat mintile nevesti-sii." Deci i-ar fi facut mare placere ca eu si cu Petriea sa ne batem! gindii si eventual Petrica sa iasa invingator sau, in orice caz, sa incasez eu cevachiar daca Petrica ar fi incasat mai multe. Sau si mai bine, Petrica sa-mi fi dat o serie de pumni in cap, si eu, "generos", sa nu-i fi raspuns. Poate ca asa asi fi facut, dar lui
Petrica nu i-a venit ideea, a preferat sa insinueze ca nu pe Matilda o iubeam eu, ci frumoasa ei casa, cum incercase sa-i sugereze si lui taica-sau.
"De copil a spus ca o sa-l bage intr-o traista pe bat si o sa se duca si o sa-l arunce intr-o prapastie. Intrebati-l! E adevarat ca asa mi-ai spus? mi se adresa cu aerul ca n-o sa am curajul sa spun ca nu. Indrazneste sa spui ca nu e adevarat! Ai fi in stare sa negi! Vedeti?! Tace, n-are nici curajul sa nege si nici sa se apere." "Dar cine esti tu, fa, sa-l judeci? zise bunicul indignat. Se vede ca nu te-a batut la timp!" "Nici o grija, bunicule, ca m-a batut chiar in ziua cind i-am spus ca o sa avem un copil, striga Matilda. E adevarat? Spune-i bunicului, esti om, incearca sa minti", mi se adresa iarasi. "Inseamna ca nu te-a batut bine", raspunse bunicul care stia el adevaruri fundamentale, ca numai un betiv si un stricat isi bate nevasta degeaba si n-avea el nevoie sa ma auda pe mine negind ca sa se convinga ca nu eram dintre acestia si ca deci n-am batut-o eu fara motiv.
Tata nu zicea nimic, isi plecase fruntea confuz, in mod ciudat mama avea chipul senin. "Cum poti sa spui tu, maica, vorbele astea, zise ea, ca a vrut sa-ti ia copilul si sa-l arunce intr-o prapastie. Asta n-am mai auzit de cind mama m-a facut!" "Ei, zise Matilda, eu am auzit cu urechile mele. Intii a zis ca o sa mi-l ia si sa-l dea la un leagan, la copii abandonati, pe urma a zis nu, mai bine il arunc intr-o prapastie. Intrebati-l!" Ceea ce ma uimea mereu era humorul ei, din tonalitati imposibil de descris! Un humor popular, compus din uluiri, nedumeriri, invitatii sa contemple si altii ceea ce i-a fost dat ei sa-si auda urechilor "O fi glumit, v-oti fi certat", zise
Tasia simplu. "O fi baut si el un pahar mai mult!" zise si seful clanului impaciuitor. "Stati ca va spun, se hotari atunci Matilda sa inchida gura parintilor si bunicilor mei. E adevarat, mama soacra
(dumneata n-o sa te dai indarat si o sa recunostI), e adevarat ca la optsprezece ani a trait cu o stricata si a vrut sa se insoare cu ea? Auzi, sa se insoare cu ea"
Sarii in picioare, dar in aceeasi clipa sari si Matilda si se adaposti in spatele fratelui ei mai mare. "Te omor, ii spusei in soapta cumplita. Mie poti sa-mi spui orice, dar nu mamei! Daca nu fugi in seara asta de-acasa te string de git pina o sa-ti dai rasuflarea." ..Il auziti, striga Matilda fara teama, in fotoliu. Nici nu ma mira! A mai omorit el pe cineva, o fata cu care a trait, o studenta, a lasat-o insarcinata si in loc sa se insoare cu ea, a dus-a la un doctor, un criminal, ca altul n-a mai gasit si asa a scapat de ea. Nici azi nu se sti-e ce-a facut ala cu moarta!" "De ce nu spui tu, zise tata, ca a vrut sa ne omoare si pe noi?" "Lasa, ca stiu eu cum s-a purtat si cu dumneavoastra! De la el stiu. El mi-a spus, el gura lui: am chinuit-o pe mama! Bine c-a recunoscut, dar acuma nu vrea sa recunoasca" "Atunci de ce l-ai luat! zise bunicul linistit, si el cu humor. Ai avut la dispozitie doi ani ca sa-l cunosti si doua maritisuri in urma, nu poti sa spui ca ai fost o fetiscana fara minte. Esti mai batrina decit el!" adauga cu brutalitatea simpla a oamenilor in virsta care merg direct si fara nuante spre realitatile elementare. ,.De unde sa stiu eu ce zace in el", raspunse
Matilda, al carei chip se transfigurase brusc, uritenia pieri de pe chipul ei si vazuta fara sa fie auzita ai fi zis ca povesteste ceva pasionant si cei din jur o asculta subjugati atit de ceea ce spunea, cit si de frumusetea stralucitoare a acelui chip straniu.
Si era adevarat, eu o ascultam astfel, pentru ca, desigur, forta ei de mistificare era pentru mine o revelatie stupefianta. Vroiam s-o mai ascult, mi-era chiar frica sa nu inceteze, sa treaca la sentimente mai bune, si rudele, care sint setoase de spectacol ca toti oamenii, sa nu incerce apoi, vazind ca gluma se ingroasa, sa micsoreze proportiile catastrofei, sa ne indemne la impacare, nu s-a intimplat nimic .
"Uite-l, ride, striga Matilda (poate ca fara sa vreau, avusesem un suris?), lui i se par toate astea ceva, asa, de ris, de calcat in picioare. Asta e ceva, asa, nemaivazut Ei, afla ca te-ai inselat, domnule! Mi-a venit mintea la cap!" "Pai atunci e bine, zise bunicul cu humorul lui de care apoi, mai tirziu, de cite ori imi aduceam aminte rideam in hohote singur, chiar si pe strada. E bine, repeta el dind si dintr-un umar si aplecindu-si capul spre acel umar, ca o expresie a evidentei. Va despartiti, baiatul e tinar si de fete e plina lumea. Copii, daca a facut, inseamna ca o sa mai faca.."
"Sa vedem cine il ia, striga Matilda. El - frumos nu stie sa se poarte, de iubit asa sa-i bata si lui inima pentru o femeie nu e in stare, la rude nu tine si asta n-ar fi nimic, ca nu tine, dar le batjocoreste il invita si pe el Tasia la o petrecere. Na, ca nu vine. Cum sa nu vii, draga?! exclama ea indignata, o indignare inalta. Sint rudele sotiei tale. Pina la urma ii explic eu ca n-o sa stam mult, in fine intra pe usa cu o falca in cer si una in pamint, nu da mina cu nimeni, la mine se uita de sus parca ar fi sosit marele senior, pe urma incepe sa-i spuna Tamarei porcarii de care in viata mea n-am auzit ca o ruda poate sa-i spuna altei rude. Asta e ceva, asa, nemaipomenit! (si deschise un brat si facu prin aer o elipsa, ai fi zis cosmica!). Ca cica daca pe Tamara o pazeste un drac, unul care a vazut odata la girla o muiere goala si el a zis ca e un om cu alea in piept si s-a dus la Scaraoschi sa-i spuna. Ca daca nu cumva dracu-asta i l-a trimis ei, Tamarei, ca s-o serveasca" "Pai asa si e, zise bunicul. Orice muiere are un drac!"
Bunicul incepu sa ma irite cu interventiile lui: ma uitai la Matilda crunt, simulind ca asi fi coplesit si furios ca sa-mi dea adica noi lovituri, sa nu se opreasca acum, la mijloc cind tocmai aflam ca infama Tamara ii povestise totul, nu numai scena de la Tasia, ci si in mod sigur, cum aveam sa aflu, o ora mai tirziu, si istoria cu Nineta Romulus si cu Caprioara; se interesase, facuse, cum se zice, investigatii si trebuie sa recunosc ca tot ceea ce aflase era exact, in afara de citeva lucruri esentiale in ceea ce o privea pe Caprioara si venise si-i spusese Matildei; o facuse din proprie initiativa? asta era neindoielnic: o crezusem-femeie fatala, cind colo era o poama vanitoasa care tinea la cinstea barbatului pe care il insela pe toate drumurile , da dar il insela ea, noi trebuie sa continuam sa-l respectam, si pe ea in primul rind, sa nu-i spunem la masa ce nu trebuie. Mare doamna ea, acum sotie de brigadier silvic. "Pe urma, zice, ii spune, Tamarei adica, continua Matilda, ai de gind sa asculti mai departe vorbaria astuia? Adica a lui Vasia. Fratele meu e pentru el asta si ce spune el e vorbarie! Poftim! Si-i spune Tamarei: Cum traiesti tu, cu gringalet-ul tau? Tamara nu stia ca e un cuvint frantuzesc, care inseamna asa, pricajit, prapadit si n-a stiut ce sa-i raspunda. Adica, Artimon nu era pentru el o ruda, ci un strain de care sa-ti bati joc. Si-i spune: gringalet-ul tau are sau n-are? Auziti, daca se poate imagina o astfel de nerusinare mai desmatata. Ce-o fi crezut el ca e biata Tamara? Formidabil! Sa-i spui unei doamne, pe care abia o cunosti si care e si ruda a sotiei tale, daca a ta n-o consideri. Si macar daca ar fi fost beat
(nu, ca nu bea, protesta, eliminind o scuza pe care Vasile, de pilda, mi-o acordasE). Ii merge mintea asa foarte treaz si diabolic, si cind am auzit asta, cind mi-a povestit Tamara, mi-a fost rusine, draga, de barbatul meu Auziti, un intelectual, un universitar cu inalte studii, sa-i spuna unei doamne ca un birjar, barbatu-tau are sau n-are? Colosal!" "Ce sa aiba, zise bunicul, bat?
Daca e traista, e si bat." Bunica il inghioldi, Vasile facu ha, ha, Tasiei ii conveni aceasta interpretare si rise si ea. Tamara ramase cu masca ei care nu ascundea nimic, teapana, ca si cind nu ea ar fi alimentat indignarea aceasta acumulata de-atita vreme si care izbucnise acum cu violenta. De ce tocmai acum? Din pricina Clarei? Disproportie! De unde rasarise aceasta noua
Matilda cu care nu mai vedeam posibila o convietuire? Daca tintea mai bine imi spargea capul, imi scotea un ochi, ma desfigura pe toata viata Cit despre Petea si gringalet-ul insusi, aratau in mod ciudat foarte bine dispusi "Pe urma, continua Matilda, tot el m-a facut sa nu dorm doua saptamini, ca de ce nu m-am uitat la el, ca de ce am inchis usa nu stiu cum, ca am fost odioasa, ma uritisem, imbatrinisem cu cinci ani de cite mi-a facut"
Fascinatia mea slabi. Disparui din nou in baie, ma spalai iarasi si cum singele nu mai aparu ma gindii cu ce sa dau sa nu se mai vada direle, caci se vedeau acum mai rau in spirale frumos trase, ca o pictura suprarealista pe fata unui borfas, de sus de la coltul arcadei, pina jos sub falca.
Iata deci ce-am crezut ca e si ce-a iesit, gindii. Hm! Si in ultimele doua luni, dar ce zic eu doua luni, chiar astazi, in oficiu, bauseram impreuna un pahar si ne sarutaseram ca altadata. Imposibil sa ma duc asa la cursuri! Imi veni o ideesa dau cu pudra. Intrai in dormitor si luai de pe masa ei de toaleta o cutie si dadui cu pernita aceea mica. La inceput mi se paru ca tine, dar pudra se deslipi la prima grimasa, aratam si mai rau, ca o fantoma, sau ca un vampir. Pe urma imi veni alta idee: ceva care se putea lipi foarte bine era fondul de ten. Desfacui o sticluta si incepui sa dau cu lopatica aceea insurubata in dop. Era perfect. Nu se mai cunostea nimic. Puteam sa merg si la cursuri si sa ma intilnesc dupa aceea si cu Ion Micu.
Revenii in hol foarte vesel si spusei: "Ei, domnilor, spectacolul s-a incheiat, a fost foarte reusit, biletele au fost pe gratis, iesirea prin Sarindar, cum se spune la Bucuresti, Matilda, tu mai ai ceva de spus?" ,.Da, plec si eu" "Da, liber, luati-o" , spusei cu nepasare, asezindu-ma in fotoliu picior peste picior. Dar chestia asta cu luatul nu conveni la nimeni, Matilda insa se ridica si disparu, sa se pregateasca adica de plecare, dar eu o vazui ca intrase in dormitorul fetitei, de unde insa reveni indata, se aseza si-mi spuse: "Iau si copilul". "Bineinteles, zisei, dar sa-mi spui unde te duci, ca sa pot veni sa-l vad, cu toate ca am vrut sa-l arunc intr-o prapastie. M-am razgindit. Si inca un lucru, vreau sa-l spun intii pentru mama, desi n-ar fi fost nevoie, ea imi cunoaste viata, apoi pentru Vasile badei, cum se zice pe le noi, si pentru cine mai e amator: fata aia cu care am trait eu la optsprezece ani nu era stricata, s-a casatorit la Bucuresti cu un maior, pe urma s-au despartit si s-a recasatorit la Iasi cu un mare negustor, cu care a avut si doi copii. Am cunoscut eu alte stricate care spun de altele ca sint stricate (si ma uitai insistent la TamarA), nu vreau sa dau nume, nu ma intereseaza, dar fata asta nu era. A doua fata, studenta in chestiune, nu cu mine ramasese insarcinata, ci cu doctorul Ygrec, are adresa, toata lumea le cunostea legatura.
Cit despre tot ce-ati auzit aici recunosc, am gresit fundamental: oamenii iau totul in serios, sau le plescaie limba in gura de placere sa-ti inteleaga cum vor ei unele cuvinte. N-au decit! Sa le ia cum vor, n-o sa ma apuc eu acuma si sa nu mai gindesc ce-mi place, bineinteles insa ca o sa fiu mai atent la omul din fata mea."
Si tacui si incepui sa ma uit pe tavan. Pe urma ma uitai indarat. A! Vitraliul! Ma ridicai si il cercetai atent. Da, se putea drege, vaza-proiectil ii facuse doar o gaura, restul ramasese intreg. Se putea combina cu geam obisnuit si tot raminea el frumos. Sigur ca eu stiam ce patise, dar nu strica un martor in aceasta casa
Tasia se ridica prima. "Victore, zise, eu n-am auzit nimic. Cred ca nici barbatu-meu. Nu lua seama la vorbe. Daca ati fi mici sau asa mai la inceput, asi sti ce sa va spun. Dar tu zici ca ai mai avut de-a face cu doua fete, ea cu doi barbati, nu stiu ce sa va spun. Gringalet-ul imi bilbii ceva negind energic cu degetul: "Sa stii ca nu sint suparat! Asa m-a facut mama, cam pricajit." Cu un humor care ma surprinse. Si imi sopti la ureche. "Si sa stii ca oamenii mici au mari." Izbucni in ris. Tamara se rasti la ei: "Hai, odata!" El insa nu se grabi, o injura de mama, iar ea, in ciuda efortului de a nu arata ce simte, ramase o clipa trasnita si masca i se strica. "Bine, zise, atunci eu am plecat. El, in treacat, o trimise la origine, in timp ce se apleca iar si-mi sopti: "Nu lua in seama , Matilda te iubeste, iti spun eu, se facea foc cind venea pe la tanti Tasia si cineva spunea asa vreo vorba despre tine," ..Bine, bine, ii spusei, noapte buna!" "Tasia, striga Matilda, stai ca vin si eu uite-acum imi iau fetita si vin
Ramasei nepasator la acest strigat, la aceasta chemare. Petea trecu pe linga mine cu uriciunea de nevasta-sa fara sa-mi spuna nimic, iar seful clanului se opri. Facu un gest energic in aer, semn de cruce: "Ai inteles? zise foarte tare, asta e!" Adica sa ingrop totul si sa pun cruce.
Le ascultai pasii pe trotuar. Ai mei erau si ei in picioare, dupa ce, ca niste stapini ai casei, ii condusesera pina la usa pe ceilalti. isi dadusera mina, isi spusesera La revedere . La revedere?
Hm? Nu va mai fi nici o revedere! Gata! Adio! "Matilda, strigai, vino si ia-ti ramas bun de la mama." ..La revedere", striga si ea fara sa lasa din dormitor, unde nu stiu ce facea. "Mai mama, zise mama uitindu-se in sus la mine, tu nu te intelegi cu muierea asta, Nu-ti pierde vremea, n-are nici un rost " "Hai. mama, nu-mi spune lucruri pe care le stiu si eu, chiar ca n-are nici un rost"
Matilda iesi totusiin rochie de oras (o schimbase pe cea violeta, incheiata la git, cu care isi primise musafiriI), isi lua la revedere si ramaseram singuri. In hol zaceau pe jos paharele sparte peste care ce cazuse pe masa, cesti de cafea cu mucuri de tigari infipte in zat (asta era nesimtitul de Ion Micu, care nu vazuse sau nu-i pasase ca scrumiere se aflau peste toT), sticle de vin goale pe semineu, pahare cu vin nebaut sau pe jumatate baut Si Matilda in mijlocul holului cu mina la gura si capul in jos. Intrigat, ma apropiai. Isi inabusea risul. Se uita la mine lung, cu o uluitoare naivitate si perversitate in frumosii ei ochi verzi. Pufni iar in ris, chicoti "Bunicul tau m-a salvat, zise, altfel ne desparteam Mi-a zis fa si am inteles ca tot muiere neispravita sint si eu, ca si altele si ca pe el nu-l impresionau cuvintele mele" Ma pomenii cu gitul inlantuit. "Nebuna mai sint si eu, zise ,si rise iar; daca nu te-asi iubi, asi fi stat cuminte ca o curca! zise ea chicotind mereu, si te-ai fi plictisit" Mirosea insa puternic a vin si corpul ei parca frigea. Ii pusei mina la git. Avea febra mare. "Si Tasia, ce ti-a zis? Dar Artimon?" Chicoti iar, apoi izbucni de-a binelea in ris, tinindu-si mereu mina la gura. Parca ar fi spus: ce vesel a fost, nici n-am vazut ce figuri au facut, poti sa-mi spui tu? "Vino cu mine, ii spusei, vesel si eu, dar resemnat ca in fata mortii. Ce zici de vitraliul ala?" "Imi pare rau, nu stiu ce m-a apucat", zise cu o frateasca sinceritate. "Un mester bun o sa-l repare, ii spusei. Dar nici un mester, oricit de priceput, n-o sa poate drege ceea ce mi-ai facut tu mie astazi!"
Si masurai pe deplin constient singuratatea care navali asupra mea dupa ce rostii aceste cuvinte. Chiar sub anestezia deciziei, caci o decizie alunga ciinii suferintei, simtii totusi o smulgere, o sfisiere greu de suportat dinlauntrul fiintei mele, cum povestesc cei operati, ca o durere surda ii face sa urle cind organul bolnav este taiat. Intrai in bucatarie si deschisei dulapul in care Ana pusese deoparte citeva sticle pentru mine. Nu vroiam sa vad totul altfel, cum spusese seful clanului ca o sa se intimple dupa acest vin. ci, dimpotriva, sa amplific ceea ce traisem, ca sa vad apoi mai clar ceea ce o sa vie dupa. "Dar si eu vreau", zise Matilda surprinsa cind ma vazu reaparind in hol cu sticla si numai cu un pahar in mina. Ii facui semn cu degetul gros inapoi spre bucatarie: sa se duca acolo si sa-si ia singura un pahar curat.
XVI
"Un han mongol (urmas al marelui GenghiZ), urmas demn al tatalui sau, dar caruia ii placea vinul, a salvat poporul roman de o primejdie mortala, incepui eu turnind in pahare. In mijlocul
Europei, cu hoardele sale, a murit, pe acest pamint strain, cu prea multi munti si cu populatii pestrite si sefii hoardei au hotarit sa se intoarca inapoi in Mongolia visurilor lor si acolo sa-si aleaga un nou han. In drum, ca o simpla miscare de deget a destinului, au trecut pe la noi si au nimicit statul cuman, care se instalase demult pe cimpiile noastre si parea bine consolidat, poate pentru totdeauna. Sa vedem ce poate face vinul pentru doi insi pe care destinul se pare ca nu vrea sa-i protejeze." "Te crezi mare han!" rise ea. "De ce nu? Abia voi implini, curind douazeci si cinci de ani, totul e in fata." "Ai ratat inceputul, trebuia atunci, imediat, in 44 sa te inscrii in partid."
"Nu se stie", zisei.
Ridicai paharul si ciocniram. Il baui dintr-odata si il umplui la loc. Imi aprinsei o tigare.
Matilda ceru si ea una pe care i-o aprinsei si ea isi apropie capul. Ma simteam vesel si al doilea pahar imi spori aceasta stare. "Vezi ce bine e? zisei. Esti multumita, nu?! Tu te simti bine! Spunemi, te rog, de istoria cu cele doua fete cine ti-a povestit?" "Tamara, cine sa-mi povesteasca." "Si cind ti-a povestit? "Chiar azi, in timp ce voi erati in biblioteca." "Tu ai pus-o sa scormoneasca?"
"Cum o s-o pun?" "Si tu ai relatat exact sau ai nascocit pe loc istoria cu copilul, ca ar fi fost al meu!? "Nu, asa a aflat ea!" Ciocniram, din nou si ii soptii: "Vezi ce bine e? Si ticalosii se simt bine, asa, multumiti, cum stau ei si beau vin impreuna, ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat."
Si ii povestii vizita mea la vecinul din cartier, seful de echipa de la ecarisaj, Acojocaritei.
..Nu? E bine, semanam cu ei! inceputul a fost greu ,pe urma vine de la sine"
Ea tresari. "Suna cineva, zise, cine poate fi la ora-asta?" si curioasa se ridica sa vada cine e.
Auzii aproape imediat bocanituri de incaltaminte grea urcind scarile. Cine dracu putea sa fie?
Sarii in picioare. Usa fu data de perete si in hol aparura trei ofiteri; in urma lor, Matilda, care imi arunca o privire nelinistita. Ramase acolo la usa, de care se rezema si isi incrucisa bratele la piept, grava, cu chipul cutreierat de presimtiri rele. "Domnul Petrini, nu? spuse unul din ei, care nu era seful lor, avea mai putine insemne pe epoleti. "Da, eu sint, ce s-a intimplat?" "Gaina a ouat", zise seful lor, un capitan de rangul doi si ma apuca brutal de brat si ma impinse spre perete. "Miinile in sus pe perete, haide, apropie-te, miinile in sus!" "Da de ce ma pui dumneata pe mine, in casa mea, cu miinile in sus? ma revoltai eu brusc si revenii sa ma asez in fotoliu. Daca aveti ceva de discutat cu mine, luati loc si faceti-va datoria. Dar mai intii cine sinteti?" Asta se uita la mine cu un dispret plictisit si amenintator, se intreba daca sa-mi cirpeasca sau nu una, ca sa vad imediat cine sint. "Esti arestat, urla el deodata scos din pepeni, la perete si miinile sus!" Si cei doi ma apucara de brate si ma dusera, in timp ce unul cu puternic accent unguresc ma sfatui binevoitor: ridica miinile pentru perchezitie. Le ridicai, dar nu la perete, ma perchezitionara ,imi retinura actele, biroul populatiei si carnetul de universitar, si dupa ce se uitara bine in portofel, il aruncara pe masa. Ungurul ramase linga mine, iar ceilalti doi incepura sa se plimbe prin holUite cum stau boierii astia in vaste apartamente,. in timp ce muncitorii se inghesuie cite trei familii in trei odai", rinji capitanul. La acest subiect incepura sa susoteasca. ,.Da, da, sigur", dadea militarul din cap si pornira prin odai. Fluierau parca a pustiu. Cind sa intre in dormitorul fetitei, Matilda se inspaiminta si striga: "NU intrati acolo, sa-mi speriati copilul." "Lasati, doamna, ca n-avem nimic nici cu dumneavoastra, nici cu copilul, spuse capitanul cu acelasi dispret, mai au si altii copii, dar dorm cu parintii, n-au dormitor special." ..Va pun in vedere ca sint membra de partid si o sa-i spun chiar miine tovarasului prim-secretar cum ati dat busna aici ", relua Matilda pazind usa
..Da, sigur, ne pasa noua de primul-secretar ", zise capitanul si o dadu la o parte si deschise usa, dar nu intra. Isi arunca doar o privire circulara si apoi o lua spre biblioteca. Probabil cauta o casa pentru el sau pentru cine stie ce sef al lui mare, gindii. Mai auzisem de astfel de cazuri, te arestau, iti goleau casa si transportau totul intr-alor si apoi se instalau ei cu acte in regula. Adio casa dupa aceea, chiar daca si mai ales se intimpla sa fii proprietar.
Intrai si eu in biblioteca, urmarindu-l pe ofiter nelinistit, caci se si instalase la biroul meu si incepuse sa traga sertarele. Scoase totul din ele, manuscrise, note de prelegeri si cele trei caiete ale mele. Lua unul si il deschise la prima fila. Aveam un scris foarte citet si se infunda in lectura.
"Hm! facea! Ce sint astea? ii raspunsei ca sint caietele mele de curs. "Fa un pachet din toate astea!" se adresa el celuilalt si se ridica si incepu sa-mi rascoleasca biblioteca. Trintea cartile pe jos, dupa ce le rasfoia, se misca intr-o parte, in alta, calca pe ele. "Ce nevoie aveti de caietele mele de cursuri?" zisei, cu un glas din care indignarea si revolta pierisera, fiindca simtisem primejdia mortala. Daca le lua si le citea pe-acolo un specialist de-al lor, in universitate n-aveam sa mai pun piciorul niciodata, chiar daca avea sa mi se dea drumul imediat sau mai tirziu
Repetai rugamintea cu oarecare nepasare, ca sa nu-i dau de banuit ca m-asi teme de ceva. "Se pot pierde pe-acolo si eu vreau sa public ce-am scris in ele, nu am nici o copie (De ce nu-mi facusem eu niste copii, pe care sa le fi ascuns bine, cum putusem sa fiu atit de imprudent? Caci daca ma arestasera pentru felul cum imi tineam prelegerile, aceste caiete, mai ales cel de-al doilea, nu erau o dovada zdrobitoare ca turnatorul nu inventase nimic?) "La noi nu se pierde nimic, zise capitanul absent, vi se vor restitui dupa ce vi se va da drumul." "Dar care e acuzatia care mi se aduce? "O sa aflati imi raspunse el. Gata, mergem"
Ungurul imi sopti: "Luati-va palton si caciula, si bani, o sa aveti nevoie" Ma infiorai. Eram in septembrie, deci voi petrece iarna in inchisoare. Ma uitai la Matilda, auzise si ea. "Vorbeste cu un avocat, ii spusei, cauta unul la barou." "Da, da, zise capitanul, sa vorbeasca, o sa faca mare brinza domnul avocat. " Se potolise, isi permitea chiar, grijuliu, sa ne spulbere orice iluzie, sa stim de pe acum ca nimic nu-mi va ajuta, sa nu mai cheltuim degeaba si bani cu avocatul Ma lasa sa-mi fac chiar un geamantan, in care Matilda viri rufarie, pulovere, o pereche de bocanci
"Nu te nelinisti, imi sopti ea, o sa ma zbat sa te scot cit mai repede Nu se poate, doar n-ai facut nimic
Ne imbratisaram, intrai in dormitorul fetitei, o sarutai si iesii fara sa ma mai uit inapoi, sa vad iar paloarea care se asternuse pe chipul Matildei si care imi facea rau Afara ne astepta o masina, ne urcaram si in citeva minute opriram in fata unei cladiri cu sentinela. Mai erau de-astea prin oras, dar niciodata nu ma intrebasem ce e inauntru.
In cladire se petrecu o scena bizara. Urcaram trei etaje cu un lift mititel, numai eu si capitanul, trecuram prin numeroase coridoare la fel de strimte si aveam senzatia ca cladirea era pustie, in afara de citiva militieni pe care ii zarii de departe, nu intilniram pe nimeni. Eram deci la
Militie. Asadar, o chestie penala Si daca se desgropase istoria cu moartea Caprioarei? gindii.
Fusesem scos din cauza si ginecologul acela era demult liber. L-or fi arestat din nou? Militia judiciara, preluind dosarele fostei politii, si-o fi virit nasul in aceasta istorie si Da, dar atunci de ce ma arestase Securitatea? Ce cauta capitanul asta cu petlite albastre linga mine?
In sfirsit intraram intr-un urias birou. Capitanul se apropie, saluta un colonel de militie, caruia ii dadu actele mele (dar unde disparuse pachetul cu manuscrise?) si securistul se retrase.
Colonelul lua actele si mormaind ceva iesi si el din vastul birou si ramasei singur. Ma apropiai de o fereastra deschisa si incepui sa ma uit in intunericul de afara. Iata deci destinul de care incepusem sa vorbesc cu Matilda. Ce-o sa se aleaga de viata mea daca nu mi se da drumul imediat? Ce-o fi? De ce m-or fi acuzind? Capitanul securist nu avusese aerul ca a primit un ordin precis sa-mi ia manuscrisele, le luase fiindca erau scrise de mina mea si asa ceva trebuia confiscat fara ordin special. Atunci ce putea fi? Ei bine, vor sa ma condamne nevinovat, numai daca dintre iubirii mei studenti nu se gasise vreunul care sa raporteze ca asistentul Petrini le vorbise odata despre o religie care s-ar putea naste. Dar asta fusese demult, acum doi ani, ori acum doi ani asemenea lucruri nu aveau nici o gravitate, starea noastra de spirit a tuturor era alta. Ramineau caietele Aici puteam sa raspund ca sint caiete vechi, de pe vremea cind eram student, deci in celalalt regim, cind se gindea altfel Chinuit de incertitudine si de tensiunea intregii zile, ma cuprinse o oboseala, o somnolenta si o nepasare pe care nu le mai simtisem niciodata si revenii de la geam si incepui sa-mi tirii picioarele prin imensul birou. Simteam o dorinta sa ma intind pe jos si sa dorm, atit de vie, incit imi trebui un mare efort de vointa sa n-o fac. Observai ca din birou, la dreapta, iesea un mic coridor care era luminat. Uimit, o luai intr-acolo. Ma pomenii intr-un alt birou, si asta mare si, in el, in fund, vazui un ofiter securist, care statea linistit pe scaunul lui si lucra la lumina lampii de pe masa.
Ridica fruntea si auzii un glas sagalnic, foarte jovial, aproape fratesc. "Ce faci, Victore?" zise. Dadui din umeri. Era si asta un ungur, dar din cei al caror glas e asa, parca uns cu miere, pentru el viata e un mare prilej de petrecere, sa stai la un pahar si sa cinti chiar si pe romaneste, daca esti cu romani, si de ce sa nu fii, nu avem o singura tara? Cine a pus circiuma in drum, ala n-a fost om nebun "Ei! exclama el exuberant. Avem acuma alt caz, un universitar, alta viata, mai filozofica! Victore, da-te mai aproape, ia loc. Stii tu unde te afli acuma?" "Am avut impresia, ii raspunsei, ca la militie." "Nu e la militie, spuse el cu glasul lui dulceag. E la securitate!" "Tot un drac!" raspunsei eu cu nepasare. Dar el ma corecta extrem de surprins, dar tot plin de caldura umana: "Nu e tot un drac!! Pe urma deodata isi ridica miinile in sus: Ia te uita la el, e cu paltonul!" "Si cu geamantanul" zisei."O, o, o, se vaita el, si cu geamantanul Ce te-ai speriat, draga, dai o declaratie si no, ca meri acasa, calca-te-ar vaca neagra Spune, draga", si imi intinse si un stilou, cu gesturi gospodaresti, ei fi-ar sa fie, stam de vorba cind omul poate ca n-are chef si si-a lasat-o pe doamna speriata" "Ce sa spun?" "Apoi spune, draga, acolo, cum a fost cu activitatea ta in Sumanele negre, spune-i pe toti pe care ii cunosti, ca asta ne intereseaza, poate ca ai batut si tu acolo vreun ticalos de ungur care nici el nu s-o fi purtat bine cind Hitler a dictat la
Viena sa fie sfisiat Ardealul in care Doja s-a rasculat cu romani si maghiari impreuna impotriva grofilor care ne sugeau singele" Ma uitai la el neincrezator. Isi batea joc de mine? Era mare, ajunsese colonel, sarind, probabil, toate gradele, se vedea inca de pe chipul lui originea umila, o fi fost muncitor, sau chelner, sau mic functionar? "Daca spui tot, continua el, nu-ti facem nimic, ca stim ca tu n-ai fost sef si n-ai spinzurat pe nimeni, dar trebe sa-i fi vazut pe altii Musai!"
Simtii o mare usurare, era o greseala. De Sumanele negre nu stiam mai mult decit stia toata lumea, citind ziarele, ca adica indata dupa eliberarea Ardealului o banda numita astfel incepuse sa opereze mai ales prin sate si sa se razbune pe unguri facind ei singuri judecata si omorind pe loc
Pusesera in mare primejdie intreaga provincie, caci rusii vazind ca nu e liniste in spatele frontului preluasera ei administratia. Dar ce sa fi cautat eu la Sumanele negre? Ce era cu istoria asta? Ii spusei ca niciodata n-am parasit orasul in acel an, am fost profesor la scoala normala si pot sa dovedesc acest lucru cu martori si de la scoala si de la gazda mea "Iar noi putem sa-ti dovedim cu documente scrise ca ai facut parte din organizatia terorista Sumanele negre, Victore!" zise el.
..Trebuie sa fie o greseala!" "Nu-i greseala, draga, scrie negru pe alb" "Unde scrie?" "O sa afli in instanta, dar o sa fie prea tirziu, or, tu daca ne faci serviciul asta, clasam dosarul tau, uite-l aici
(si batu cu palma pe eL) si nu te mai dam in judecata" "Acuma dumneavoastra ce vreti, daca nu stiu nimic" ..Nu vrei, conchise el. Mai gindeste-te! Du-te in celula, dormi, si miine dimineata o sa-ti aduci aminte de toti" ..Totusi, insistai, nu se poate sa-mi spuneti si mie despre ce document e vorba?" ,.Ba cum sa nu se poata?!
Si deschise dosarul, cauta in el si imi dadu o scrisoare in fotocopie. Inghetai vazind semnatura. Era a unui COLEG de facultate, care se refugiase in 1940 si care aflase ca tatal sau, invatator in sat, fusese omorit de unguri cam la vreun an de la refugiu, intr-adevar, indata ce trupele romane trecura granita pe pamintul Ungariei, plecase in sat si nu se mai intorsese. Il chema Iustin Comanescu. Eram prieteni de studentie, adica de plimbari, de cinema, de serate, de cofetarie (eu il tratam, fiindca o ducea foarte greU). Era un baiat senin, cu simtul humorului, dar cu toata seninatatea lui, sau chiar cu aceasta seninatate, cind frontul incepuse, dupa Stalingrad, sa inainteze spre noi, spunea parca visator:" ii prind eu pe ungurii care l-au omorit pe tata. Pe butucul de crapat lemne le tai gitul." Nu stiu ce facuse, dar ma pomenii dupa incheierea pacii ca imi scrie din Paris. N-o ducea prea bine, dar se inscrisese la niste cursuri. Avea o prapadita de bursa
Si acum, dupa atitia ani, imi scrisese din nou, scrisoare insa care fusese retinuta. "Citeste, draga, zise ofiterul, ce-ai ramas asa pe ginduri?" incepui sa parcurg rindurile. Nimic; ca ii era dor de orasul nostru, ca s-a casatorit tot cu o romanca, lucreaza la Radio, a inceput sa cistige bine, dar ce bune erau prajiturile alea si ce placut era cind mergeam noi la cinema. Si se incheia astfel:
"Scrie-mi! Eu astept ordonantele dumneavoastra". Iustin Comanescu.
"Am citit, zic, nu vad nimic!" "Cum, se mira ofiterul, dar scrie negru pe alb: astept ordinele dumneavoastra. "Nu ordinele ,am zis, si am inceput sa rid, ordonantele Tovarase colonel, sa va explic. Cind eram studenti a venit odata o echipa de estrada din Bucuresti la noi in oras si am fost si eu cu acest Iustin sa vedem spectacolul. Era foarte reusit si am ris de ne-am prapadit de o scena cu un majur si un soldat Majurul il bestelea si soldatul statea drepti cu mina la capela si repeta ca un papagal: sa traiti, astept ordonantele dumneavoastra Pe urma, saptamini in sir, eu si cu
Iustin cind ne desparteam nu mai ziceam la revedere, ci repetam si noi, ca niste papagali chestia asta cretina: astept ordonantele dumneavoastra" "Dar stii ca a omorit unguri nevinovati acolo la el in sat A venit cu Sumanele negre. Ei, cine erau aia? Tu, draga, trebuie sa stii" Imi stersei sudoarea de pe git si de pe frunte. Simtii miscarea de deget a unei absurde fatalitati. Spusei: "De unde sa stiu, tovarase colonel? V-am spus tot ce stiam". "Asta e scrisoare cu cifru, striga colonelul si ma uitai uluit la expresia chipului sau pe care aparuse o linistita convingere: astept ordinele dumneavoastra!" "Ordonantele", repetai si eu linistit si ferm. "Tot aia e!" zise. "Nu e tot aia! V-am explicat!" Nu intelegea! Poate ca nu stia bine romaneste? "Gindeste-te!" "Pot sa vorbesc cu un colonel roman? Nu va suparati!" "Poti sa vorbesti si cu un general" zise el, cine crezi ca mi-a dat acest document? Un general roman! "Totusi!" "Totusi ce?" ."Insist sa ma interogheze un ofiter roman." "Se accepta! Dar nu-ti fa nici o speranta! Nu e nimeni timpit aicea sa creada istoria ta cu estrada."
Si ma trimise jos in celula, unde cazui intr-un somn greu.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.