Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Rascoala - Capitoul 6 VESTITORII de Liviu REBREANU



Platamonu ramase inmarmurit cand vazu pe Chirila Paun, logofatul si omul lui de credinta, atat de amarat.
― Da ce-i, Chirila, ce, pacoste a dat peste tine?
Chirila Paun il sageta cu o privire urata, raspunzand:
― Apoi lasa, cucoane, ca dumneata stii mai bine, ca e feciorul dumitale si
― Ce ti-a facut feciorul meu, Chirila, vai de mine? facu arendasul cu o banuiala.
― Ce-a facut sa-i plateasca Dumnezeu daca nu se poate sa-i plateasca oamenii! zise taranul abatut. Rau m-a batjocorit si mare rusine mi-a facut, si n-as fi crezut una ca asta pentru nimica-n lume, ca doar v-am slujit cu credinta!
Arendasul se zapaci. I-a fost mereu frica, de cand a venit Chirila cu fiica-sa la curte, sa nu se lege Aristide si de ea. I-a si spus si iata, totusi s-a intamplat. Nici nu stia cum sa-l impace. Ii veni in gand sa incerce a lua lucrurile mai putin dramatic si, batandu-l pe umar, zise prietenos:
― Lasa, mai Chirila, si fii om cu socoteala, ca aste-s ale tineretii, s-au mai intamplat si n-a pierit lumea. Vom chibzui noi si vom vedea ce
― Ba nu, cucoane! se feri logofatul, mai jignit. Ca dumneavoastra nu va pasa si puteti vorbi fara durere, dar noi cu fata ce ne facem? S-o maritam cu burta la gura ori cu plodul in brate, de rasul oamenilor?
― Chirila, Chirila, ia seama! intrerupse Platamonu nehotarat, mai mult ca sa spuie ceva.
― Acu nu-i nimica, cucoane! urma taranul. Dumnezeu e sus, si vede, si judeca Numai sa stii si sa-ti cauti alt om, ca eu de azi inainte nu va mai slujesc. Mi-au spus oamenii ca aici e iadul, dar nam ascultat. Dumnezeu sa va rasplateasca si de rafuit ne-om rafui alta data!
Pe Platamonu il spaimanta amaraciunea si indrazneala cu care la infruntat Chirila cel atat de supus pana azi.
Alerga la fiul sau care, dupa ce statuse o luna in Bucuresti, fara sa se fi prezentat la vreun examen, se gasea iarasi acasa.


― Ce-mi facusi, dragul tatii! striga parca mai impresionat in fata baiatului vinovat decat fusese in fata taranului. Nu te astam-parasi nici cu fata lui Chirila si acum
― Ia fugi, taticule, cu tragedia! zise Aristide cu superioritate.
Gherghina e fata nostima. Doar nu era sa umblu dupa slutele satelor!
― Bine, dar vru sa obiecteze Platamonu cu aceeasi teama in glas, totusi mai linistit in suflet de siguranta tanarului.
― Stiu, stiu! il opri baiatul. Mi-a spus Gherghina mai demult si mi-a plans. Am invatat-o destul ce sa faca, i-am oferit si bani, ca nu era o suma mare, si n-a vrut Cine-i de vina ca acuma va afla toata lumea si va ramane de rusine? Daca ma asculta, nici mama ei n-ar fi stiut nimica si toate erau bine Fireste, cu toate astea, nu zic, va trebui sa vezi dumneata mai tarziu, sa cheltuiesti eventual ceva ca sa-i impaci si pe Chirila, si pe fata. Gasesti dumneata forma, ca esti destept si stii sa-i iei pe tarani!
― Desigur! facu arendasul, venindu-si in fire. Nu trebuie sa exageram lucrurile. Daca n-ajungea aici, ar fi fost mai bine In sfarsit!
Chirila Paun fierbea de durere. Cand i-a povestit nevasta-sa patania fetei, le-a batut pe amandoua. Pe urma i-a parut rau. Se gasea mai vinovat pe el insusi ca, din lacomia prea mare de castig, a intrat in slujba grecului, desi le cunostea naravurile.
Simtea totusi nevoia sa se racoreasca intr-un fel, mai ales dupa ce s-a intors in Amara. Maine-poimaine va afla tot satul. Cum sa iasa intre oameni cu rusinea asta in obraz? Se duse la preotul Nicodim, ii povesti, se planse si-i ceru povata. Preotul era si el necajit. Dupa ce ii slabise vederea, acuma incepea sa-l cam lase si urechile. Cand intelese despre ce e vorba, se mira, se inchina si striga pe fiica-sa:
― I-auzi, Niculino, ce-a patit bietul Chirila cu feciorul grecului!
Niculina se revolta, blestema pe greci, chema pe sotul ei:
― N-ai auzit, Filipe, ce pozna i-a facut lui Chirila baiatul grecului, studentul?
Filip asculta linistit, clatina din cap in semn de indignare si intreba, greoi, tacticos:
― Ei, s-acuma ce-ai de gand sa faci, Chirila?
― Apoi tocmai d-asta venii la sfintia-sa, sa ma invete, ca eu nici nu mai stiu pe ce lume sunt, zise taranul cu ochii in pamant.
― De! facu Filip si, dupa o tacere lunga, repeta tot asa de grav:
De!
Chirila Paun pleca fara invatatura, dar totusi usurat ca si cand, impartindu-si cu altii durerea si auzind cuvinte de ocara impotriva grecului, i s-ar mai fi indulcit sufletul. Pe seara merse la invatatorul
Dragos. Acolo se cunostea patania Gherghinei, cum, de altfel, se cunostea acuma in tot cuprinsul satului, ajungand pana si la urechea batranului Miron Iuga care, foarte urat impresionat, a spus de fata cu Isbasescu si logofatul Bumbu:
― Iaca, de porcarii d-astea se tin dumnealor, si pe urma ne miram ca taranii murmura si se framanta!
In familia Dragos fuse, tocmai in vederea venirii probabile a lui
Chirila, o discutie aprinsa. Stirea a auzit-o Nicolae, fratele invatatorului, de la Petre a Smarandei cu care s-a intalnit intamplator pe ulita. Flacaul s-a facut Dunare de manie. Demult spunea ca ori ia pe Gherghina, ori nu se mai insoara niciodata, fiindca alta fata ca ea n-are sa mai gaseasca.
― Vezi ce cuminte ai fost ca nu te-ai pripit? ii zise acuma cumnata-sa Florica.
― Ba daca te-ai fi grabit si ai fi luat-o de cand ai indragit-o, biata fata n-ar mai fi ajuns de batjocura cataonului! facu invatatorul compatimitor.
Nicolae bufni, sudui si in cele din urma ruga pe frate-sau sa ajute cumva pe Chirila, ca nu se poate sa ramaie asa asemenea faradelege. Florica sari indignata:
― Ionel, sa ma asculti pe mine si sa nu te bagi, ca de cate ori mai ascultat bine ne-a mers si cand nu m-ai ascultat, numai necazuri am avut. Oamenii sa-si caute de nevoile lor fiecare, ca doar nu I-ai sfatuit tu pe Chirila sa slujeasca pe Platamonu, ci s-a dus dansul de bunavoie. Singur s-a incurcat, singur sa se descurce
Chirila Paun pica tocmai cand Florica aprindea lampa, abia putin dupa ce se ostoise discutia si se luara cu vorba despre alte treburi.
Dupa ce il ascultara toti cu mare atentie, Florica, mereu infricosata pentru barbatul ei, zise aproape sec:
― Proasta treaba, nea Chirila! Sa fi fost mai cu luare-aminte, ca stiai ce poama e feciorul arendasului!
― Mai proasta nici nu se poate, vad! recunoscu taranul, uitanduse trist in ochii ei. Daca ar sti omul dinainte ce-l paste, s-ar feri, dar asa
― Te lacomisi sa slujesti pe grecotei s-acu plateste Gherghina! mormai Nicolae cu imputare.
― Acu lasa-ma si nu ma mai napastui si tu, mai baiete, ca destul m-a batut Dumnezeu! facu Chirila amarat. Ca eu daca am stiut ca
Gherghina e in dragoste cu tine, n-am mai pazit-o prea tare, ca ma bizuiam si pe tine, de!
― Apoi eu tot nu ma las pana nu l-oi cotonogi pe grecotei, n-ai grija matale! scrasni flacaul iesind brusc din casa, parca n-ar mai fi putut asculta.
Chirila Paun statu pana ce se asezara la cina. Si pleca mai impacat. Orice cuvant de mangaiere era acum pentru dansul un balsam pe o rana proaspata.
De aci incolo cu cine se intalnea ii spunea patania Gherghinei.
Primarul il indemna sa fie rabdator, ca poate s-or indrepta cumva lucrurile. Luca Talaba, dupa ce il compatimi putin, incepu a-l descoase despre arendas: oare ce pret a oferit el pentru Babaroaga si cat cere cucoana?
Numai Trifon Guju, cand l-a oprit intr-o zi Chirila si i-a povestit, i-a raspuns ursuz:
― De, nea Chirila, matale barem ai hambarul doldora, dar eu ca dinainte de Boboteaza ma lupt cu o casa de copii si fara o oca de porumb?
― Asa-i, Trifoane, adevarat! zise Chirila. Fiecare cu dureri
― Cand ti-e burta plina, parca si durerea-i mai blajina! mormai
Guju.
Pana si lui Pantelimon Vaduva, scapat pentru doua zile in concediu de la regiment, gasi prilejul sa-i istoriseasca intamplarea.
Pantelimon era soldat si uniforma ii sedea bine si se purta ca o fata, sa nu fie cumva pedepsit si sa nu-i mai dea voie de la companie. Il muncea mereu frica sa nu-l uite Domnica si sa se marite pana ispraveste el armata.
Petre a Smarandei tot taraganase si el insuratoarea. Se tinea dupa Marioara Irinii, care slujea la curtea Iuga, o iubea de mult si, totusi, nu indraznea sa se hotarasca din pricina saraciei. Acuma, dupa intamplarea Gherghinei, se sfatui iarasi mai indelung cu maica-sa, care se arata foarte bucuroasa de gandurile feciorului.
Ea l-a indemnat destul si, de-ar fi ascultat-o, azi ar fi asezat gata.
Smaranda incepu a doua zi tocmeala cu mama Marioarei si apoi cu matusa-sa Profira.
Fiindca se afla in toiul tocmelii cand l-a intalnit Chirila Paun si i-a spus lui ce-a patimit de la arendas, Petre i-a raspuns scrasnind:
― De, nea Chirila, eu nu I-as fi iertat, macar de m-ar fi si omorat pe urma!
― Bine zici, Petrica, bine! incuviinta Chirila umil.
2
Titu Herdelea se pomeni intr-o buna zi cu preotul Belciug din
Pripas. Era imbracat bine, cu palton nou, antereu nou, barba tunsa frumos, in sfarsit curat si gatit ca un petitor, cum nu-l vazuse niciodata pe acasa.
― Mi-am luat congrua pe sase luni si am venit, ca tot mi-era frica sa nu ma stranga Dumnezeu si sa nu mai apuc sa vad si eu tara noastra! zise Belciug cu surasul lui sfios si cu o mare bucurie in toata infatisarea. Azi-dimineata am sosit si de la hotel am venit drept aici, ca sa nu ma ratacesc pana m-oi obisnui!
Tatal lui Titu, ca sa-si inalte odrasla, daduse preotului ideea sa-l caute la Drapelul, unde-i va gasi neaparat si mai repede ca acasa.
Tanarul Herdelea prezenta pe Belciug secretarului de redactie si apoi iesira impreuna sa dea o raita prin centru si mai ales sa poata vorbi in tihna. Preotul trebui sa-i povesteasca toate intamplarile mari si mici de prin Amaradia si in special despre nunta Ghighitei, despre care i-a scris mama-sa ceva, dar nu atat de amanuntit cum ar fi dorit el.
Apoi Titu deveni calauza lui Belciug in Bucuresti. Il duse intai la statuia lui Mihai Viteazul, unde preotul se inchina cu mare evlavie, luand chiar, dupa indemnul tanarului, o frunza vesteda dintr-o coroana agatata de grilaj cine stie de cand, s-o pastreze ca amintire pretioasa si s-o arate si celor de pe acasa. Vizitara cateva biserici, muzeele, intrara in magazinele mari. La Camera si la Senat n-a avut norocul sa asiste decat la sedinte obisnuite si plicticoase, fara vreun discurs important, dar lui i-a placut si asa, cum ii placea tot ce vedea si auzea, parca nici nu s-ar fi putut sa nu-i placa ceva cand a facut atata drum si cheltuiala. Barem la Teatrul National, dupa ce-a fost de doua ori cu Titu, se ducea mai in fiecare seara, atat de drag ii era.
Peste vreo saptamana nu mai avu nevoie de tovarasia tanarului
Herdelea si nici nu voia sa-i rapeasca tot timpul. Si-a descoperit cateva cunostinte vechi, intre care un functionar de la posta si un farmacist, fosti colegi de scoala de la Amaradia. Fireste, a cunoscut si pe sotii Gavrilas si chiar a mancat la ei de vreo trei ori, incantat de calitatile culinare ale rotunjoarei doamne Gavrilas si fericind pe Titu ca a nimerit-o asa de bine cu masa.
Titu insusi, oricat ii era de simpatic sa umble cu preotul din satul lui, se simti usurat cand il mai putu lasa singur. Afara ca il costase si oarecare parale, fiind obligat sa ia masa cu dansul in oras uneori si sa-si plateasca partea, caci lui Belciug nici nu-i trecea prin minte sa-l cinsteasca ― ba ar fi primit bucuros sa fie el cinstit ― isi cam neglijase gazeta, incat Rosu i-a facut observatie ca a inceput si el sa fie ca ceilalti.
Numai cateva zile dupa sosirea preotului i se ivi o incurcatura atat de urata, ca-i era frica sa nu iasa dintr-insa vreo boroboata grava, s-o afle si Belciug si sa umple Amaradia. Tanta venea la el tot mai des si, fireste, cand nu era acasa doamna Alexandrescu.
Degeaba ii spunea dansul sa fie mai prudenta; ea raspundea ca nu-i mai pasa de nimeni si de nimic, de vreme ce il iubeste. Titu se socotea vinovat fata de ea si nu indraznea sa fie energic si sa-i explice ca au sa observe chiriasii din curte ori doamna Lenuta si se vor face amandoi de rusine. Teama lui s-a dovedit curand prea indreptatita. Incepuse a banui ceva si Marioara Radulescu, eleva lui, si chiar umbla sa-l surprinda. Din fericire, intr-o zi, ducandu-se la masa, ca de obicei, nu mai intalni pe Marioara. Doamna Gavrilas l-a lamurit indignata ca a dat-o afara, pentru ca a prins-o pe strada stand de vorba si sarutandu-se cu un domn mai in varsta, "aproape ca Gavrilas". Se plangea ca fata asta, pe care a rasfatat-o si a corcolit-o ca pe copilul ei, a fost o stricata. A observat ea ca-i joaca ochii in cap dupa baieti, dar a gandit ca asa-i firea lucrurilor, ca doar n-are sa se faca nici ea calugarita. Dar sa se inhaiteze cu oameni batrani pe strada, inseamna ca are dezmatul in sange.
― Nu stiu cum s-o fi purtat cu dumneata, domnule Titu, sfarsi doamna Gavrilas melancolic. Dar sa nu te superi ca am alungat-o.
De stricate de-astea e plina lumea!
Peste cateva zile, Titu, despartindu-se spre seara de Belciug, alerga sa ajunga mai repede acasa sa primeasca pe Tanta, care-l anuntase de ieri ca vine, fiindca Jean cu doamna Alexandrescu iar merg la ei la pocker prelungit. Petrecura vreo doua ore pasionate, apoi Titu aprinse o lumanare, ca Tanta sa se poata imbraca, sa nu intarzie prea mult. Tantei ii era lene sa se urneasca din caldura patului. Se intindea, gangurea, se giugiulea ca o pisica blanda rasfatata. Tanarul Herdelea, vazand-o asa, n-ar fi lasat-o sa plece, dar isi stapanea ardoarea numai de grija ei, sa nu aiba neplaceri pe acasa. Tanta, nepasatoare de ce va fi la urma, parca tot cauta sa-l atate, si-i zicea, si radea:
― Vreau sa stiu cat ma iubesti, Titusor!
― De ce ma starnesti si nu ma lasi sa fiu cuminte? murmura Titu.
Stii doar ca eu numai pentru tine si in interesul tau ma silesc sa fiu cuminte, altfel nu te-as lasa sa pleci pana maine dimineata!
― Ei, atunci nici nu mai plec pana maine! facu Tanta, lasandu-se pe spate si tragand plapuma sa se inveleasca. Stinge lumanarea si
Titu se repezi s-o imbratiseze. Tanta se impotrivea: ― Nu, nu! Lasama!
Am glumit! Titule
― Acuma s-a ispravit! se inflacara tanarul. Nu mai pleci pana
In clipa aceea un ciocanit discret in usa ii amuti pe amandoi si-i incremeni pe jumatate imbratisati. Dupa o tacere de cateva secunde, in vreme ce Tanta se ascundea sub plapuma pana-n barbie cu ochii plini de spaima, Titu Herdelea se apropie de usa in varful picioarelor, facandu-i semn cu degetul sa nu se miste, si intreba ragusit:
― Cine-i?
― Eu, eu Nu te deranja deloc! Numai o secunda Imi dai voie? raspunse din antreu o voce.
De emotie, Titu nici nu o recunoscu. Tanta insa, scuturand desperata din cap, sopti catre tanarul care o privea uluit:
― Jenica
Mai zapacit, cand intelese cine era, Herdelea intreba iar:
― Dumneata esti, domnule Jean? Ce este, ce s-a intamplat?
― Nimic, nimic Dar deschide un moment, daca nu te superi! continua Jenica de afara staruitor.
Titu Herdelea se uita ingrozit si intrebator la Tanta care, cu o hotarare subita, se vari complet sub plapuma, mai soptind inainte de a disparea:
― Ascunde-mi hainele!
Ii stranse in graba hainele aruncate pe scaune, camasuta cazuta jos langa pat, si le dosi langa dulap, mormaind intre timp, ca sa justifice intarzierea:
― Da, da Imediat deschid, numai sa putin Eram in pat si
Apoi intoarse cheia si Jenica intra surazator:
― Scuza-ma ca dadui asa buzna peste dumneata, dar Erai singur?
― Desigur. Cu cine sa fiu? facu tanarul Herdelea nehotarat.
― Nu de alta, mi s-a parut ca aud glasuri si d-aia am batut, ca venisem sa-mi iau ceva din odaia Lenutei si
Jean vorbea si se uita prin odaie intrigat si neconvins. Venise fara stirea doamnei Alexandrescu, pe care o lasase la parintii lui, antrenata la o partida interesanta de carti. Pretextase ca-l doare nitel capul si iese numai pana-n strada sa ia putin aer, ca sa nu se mai indoape cu piramidoane Fusese prezentat de vreo luna fiicei subdirectorului sau de la minister, o fata draguta si cu zestre, singura la parinti. Domnisoara parea sa-l simpatizeze, iar el, la a treia intrevedere, i-a facut aluzii ca ar avea intentii serioase. Era o partida stralucita, dublata de o protectie eficace in cariera lui functionareasca, subdirectorul fiind un stalp important al ministerului.
Asigurandu-si adeziunea fetei, se consulta in mare taina, ca sa nu prinda de veste Tanta si sa scape vreun cuvant catre Lenuta, cu parintii lui care fura incantati. De frica sa nu aiba vreun scandal cu doamna Alexandrescu, se hotarase sa-si care acasa pe furis toate lucrurile ce le avea la ea, incetul cu incetul, iar intr-o anume zi, in locul lui, sa se prezinte la Lenuta batranul Ionescu si sa-i explice cum stau lucrurile, convingand-o sa-l lase in pace Si acuma se repezise sa-si mai ia cate ceva. A intrat in odaia cealalta, dar n-a gasit chibriturile si pe ale lui le lasase Lenutei sa puie cutia pe gologanii de joc, ca ii poarta noroc. Plictisit, era sa plece cu mana goala. Bajbaind prin antreu spre iesire, a auzit glasuri in camera chiriasului. O clipa a ezitat: cum sa deranjeze pe om cand poate sa fie cu o dama? Pe urma s-a gandit ca de ce sa fi facut un drum degeaba numai fiindca-i lipseste un chibrit. Si, totusi, Titu era singur! Vorbind mereu isi rotea ochii prin odaie pana ce descoperi pe masa, chiar langa lumanarea aprinsa, o palarioara de fetru ce parea o pata de umbra. Se intrerupse si, tragand cu ochiul spre palarie, facu siret:


― Craiule, craiule!
Prins cu usa, Titu Herdelea se infurie:
― Ei, nu, te rog Nu ti se pare ca exagerezi? Am sarit, ti-am deschis, destul. Spune-mi ce doresti si
Jean nu-si mai putea stapani curiozitatea: unde sa fi disparut dama? Raspunse cercetand cu privirile toate colturile:
― Un chibrit!
Titu se asezase pe marginea patului. Zise ursuz, aratandu-i pe noptiera cutia:
― Poftim! Si
― Mersi, monser, si nu fi suparat ca Iaca ma duc!
Se apropie de noptiera. Intinzand mana dupa chibrituri, i se paru ca plapuma e mai bombata intr-un loc. Lua cutia zicand foarte vesel:
― Vasazica acolo? Ei, bata-va dragostea! Stii ca nici nu mi-ar fi trecut prin minte sa Dar nu, nu va deranjez, iaca! Nu te mai uita asa urat la mine, ca sunt baiat discret si va las sa continuati
Indreptandu-se spre usa adauga cu vocea galanta:
― Scuza-ma, duduie, pentru deranj!
Rase si deschise. Din prag mai intreba pe Titu clipind:
― Numai atata spune-mi, craiule, e nostima?
Incordarea nervoasa facea pe tanarul Herdelea sa sovaiasca intre manie si rabdare. In aceeasi secunda isi zicea ca ar trebui sa ia de guler pe Jean si sa-l zvarle afara, si ca rau a facut de i-a deschis si l-a lasat inauntru. Vrand sa scape de el mai repede, intoarse capul cu dispret si nu-i mai raspunse. Jean reveni spre dansul:
― De ce te superi asa, monser, ce Dumnezeu, ca doar nu ti-am mancat-o pe
Ajuns langa pat, curiozitatea il birui. Cu un gest fulgerator ridica coltul plapumii, dezvaluind pe jumatate pe Tanta si sfarsind fraza gingas:
― pe duduita asta frumoasa!
Cand o recunoscu pe Tanta, surasul curios de pe fata i se transforma intr-o strambatura. Dupa o clipa, venindu-si in fire, continua dojenitor:
― A, vasazica, dumneata erai duduita nostima, domnisoara? Ei, bravo, ce sa-ti spun, frumos iti sade! Sa-ti fie rusine obrazului!
Titu Herdelea sarise in picioare, dar nu stia ce sa faca. Se crezu obligat sa intervie, desi isi dadea seama ca interventia lui are un romantism ieftin, nepotrivit cu imprejurarile:
― Domnule, te rog sa
― E sora mea si as avea dreptul s-o iau de urechi! facu Jean cu o gravitate pe care Titu o socotea tot atat de deplasata.
Atunci Tanta zise foarte calma:
― Asculta, Jenica, stii bine ca eu nu-ti permit sa-mi faci mie morala! Nici acuma, si niciodata! Sa fim intelesi! Asa ca ar fi mai bine sa-ti vezi de Lenuta ta si sa ne lasi pe noi in pace!
Calmul si energia ei deconcertara pe Jenica. Isi pierdu cumpatul.
Balbai ceva, puse chibriturile pe noptiera si in sfarsit, cu un ton fals de superioritate si porunca:
― Lasa ca vom mai vorbi noi impreuna Acuma insa aide, imediat sa te imbraci si sa o stergi acasa! Imediat! Nu ma misc de aici pana ce nu pleci!
Tanta raspunse cu dispret:
― Voi pleca atunci cand voi crede eu, fiindca, stii prea bine, ordinele tale nu ma impresioneaza deloc, absolut deloc!
― Asa? Ma si infrunti? izbucni Jean, gasind astfel un pretext de a se retrage cu demnitate. Bine! Ramai si continua orgia! Ai sa dai tu socoteala, n-ai grija!
Titu Herdelea, aiurit, inchise usa dupa el. Tanta observa cu un suras silit:
― A tinut deschisa usa idiotul. Ni s-a racit odaia!
Totusi se imbraca repede. Titu ar fi vrut sa-i spuie cuvinte de imbarbatare sau macar de dragoste, si-i era teama sa nu para ridicol. Tanta insa era atat de linistita, parca nu s-ar fi intamplat nimic. Pe tanarul Herdelea il mira linistea si siguranta ei. El era convins ca Jean va provoca scandal. Nu banuia si nici Tanta nu-i spusese ca siguranta ei are un temei: maica-sa i-a comunicat planul lui Jenica de a parasi pe Lenuta, Jenica va afla ca ii cunoaste secretul si prin urmare nu va cuteza sa vorbeasca despre ea de frica sa nu vorbeasca si ea despre el.
― Ma iubesti, Titusor? intreba Tanta, lipindu-se de el, la despartire.
― Mult, dragostea mea cea mai frumoasa! zise Titu cu glas tremurat.
Doua zile tanarul Herdelea statu pe spini, asteptand din moment in moment o prabusire. Pe Jean nu-l intalni, de la Tanta nu mai avu nici o veste, iar doamna Alexandrescu isi continua ciripirile amoroase ca totdeauna.
Tocmai se gandea ca se vor fi aranjat lucrurile cand, a treia zi dupa-amiazi, doamna Alexandrescu il striga. O gasi singura si mahnita:
― Vezi, domnu Titu, ce-mi facusi? Mi-a spus Jenica numai mie, ca nu vrea sa intristeze pe parintii lui, saracii. Se poate, domnu Titu?
Sa abuzezi de un ingeras nevinovat? Nu m-am asteptat, iti jur, la una ca asta! Eu credeam ca ardelenii sunt oameni asezati, cuminti si cand colo Te-am introdus in casa oamenilor cu ganduri frumoase, sa nu ne batem joc de biata fata nestiutoare. Acum ce vrei sa faci?
Ca de s-ar intampla sa afle batranul, cat e dansul de sensibil la onoarea familiei lui, ar fi in stare sa traga si cu revolverul!
Tanarul Herdelea intelegea ce raspuns asteapta gazda lui, dar nu-l putea da. Declara ca el iubeste pe Tanta, ca iubirea lor nu e ceva trecator si pe urma se pierdu in bolboroseli despre nesiguranta situatiei lui, despre sperantele viitorului, cand se va putea pecetlui dragostea Observa totusi ca doamna Alexandrescu nu insista cum se temuse dansul. Pe ea o interesa Jenica in primul rand. Si Jenica ii interzisese sa mai primeasca pe Tanta cat va avea chirias pe Titu.
De dragul lui Jenica doamna Alexandrescu ruga pe Titu sa-si caute alta locuinta, mai ales ca tot era sfarsitul lunii. De altfel, si fara intamplarea aceasta nu I-ar mai fi tinut, caci e posibil sa aiba nevoie
Mimi de camera. Nu voia sa-i spuie, nici chiar lui Jenica nu-i spuse ca pe Mimi a surprins-o zilele trecute sotul ei iesind din apartamentul unui admirator mai vechi al ei si acum se afla tocmai in discutiile despartirii, Vasile fiind hotarat sa n-o ierte si s-o izgoneasca din casa, daca nu pleaca ea de bunavoie.
In doua zile Titu isi gasi o odaie mai buna, cu acelasi pret, in strada Imprimeriei, aproape de redactie si mai in centru. Sotii
Gavrilas, care aveau neintelegeri cu niste chiriasi, si erau hotarati de vreo luna sa se mute, taraganand numai din cauza tanarului
Herdelea, descoperira in aceeasi strada o locuinta potrivita. Cand il duse sa-i vaza noul domiciliu, preotul Belciug ii zise:
― Bine c-ai scapat de-acolo unde ai fost, draga poete! Ca mie nu mi-a placut deloc doamna ceea batrana si pictata ca o teatra-lista, care tot canta si tragea cu ochiul si se rasucea, de parca zbiera dupa amor De muieri d-astea sa te feresti, ca trebuie sa fie tare periculoase
3
― Ce ne facem, coane Miroane, cu oamenii, ca nu mai vor sa primeasca invoielile vechi, ba ma si ameninta! se tangui Cosma
Buruiana frangandu-si mainile. N-as mai fi vrut sa va supar cu necazuri d-astea, dar e primejdie, coane Miroane, cu oamenii. Ori au innebunit, ori cine stie ce i-a cuprins, ca nu i-am mai pomenit asa de indarjiti niciodata!
Miron Iuga il iertase in sfarsit pentru boroboata cu porumbul de asta-toamna. Ii era mila de el, dar nu se putu opri sa nu-i zica:
― Ia seama sa nu ti se nazare ca atunci cu furtul!
Cosma se inchina umilit:
― Lasati-ma, coane Miroane, c-am patimit destul din pricina aia!
De la Craciun nu e noapte sa nu fi fost dijmaluit si n-am mai cutezat nici sa va spun si-am rabdat. Dar ce-i acum e grav de tot!
Arendasul ii spuse apoi ca taranii intre dansii vorbesc ca, si de vor face invoieli cu boierii, la munca nu vor iesi pana ce nu li se va imparti mosia Babaroaga, care nu-i face trebuinta cucoanei si umbla s-o vanza la alti boieri, ca ei nu vor mai sta fara pamant, ca ei asuda si sangereaza muncindu-l si deci al lor trebuie sa fie, ca asa vrea si regele, si chiar multi boieri, numai cei de la carma se impotrivesc si-i tin cu sufletul la gura. Lui i le-au povestit toate astea slujitorii mai de incredere, incat trebuie sa fie adevarate.
― Rezultatele demagogiei uite-le, daca intr-adevar e cum spui! zise batranul. Dar ma mir ca eu n-am auzit inca despre treburile astea?
― Apoi dumneavoastra nu indraznesc ei sa va spuie, coane
Miroane! facu Cosma. Ca li-e frica si rusine!
Iuga nu se grabise cu invoielile, pentru ca tot proiecta sa faca unele modificari pe care le socotea favorabile si pentru dansul, si pentru tarani. De altfel, cu parte din sateni incheiase din toamna, incat continuitatea muncilor o avea asigurata Chema pe logofatul
Bumbu, care marturisi ca si lui i-au cam vorbit oamenii despre schimbari, ca chiar unii din cei ce s-au tocmit asta-toamna zic ca nu vor iesi la munca daca nu se indreapta invoiala. Cand insa Miron
Iuga il privi intrebator, logofatul, infricosat, adauga ca taranii asa vorbesc in toti anii in preajma primaverii si se framanta si pe urma, neavand ce face, se invoiesc si ies la munca.
― Stai, mai Leonte, omule, ca tu prea iei lucrurile usurel! zise arendasul ingrijorat. Au vorbit ei, oamenii, si alta data, dar ce-i acuma n-a mai fost niciodata. Ca doar si eu cunosc pe tarani, si cu ei traiesc si am trait
― Vreme mai este destula, facu Bumbu mai sovaitor, ca pamantul inca nici nu s-a spalat bine de rugina zapezii.
Batranul Iuga nu voia sa se arate impresionat, desi cele auzite nu-i placeau deloc. Fireste ca arendasul, fricos si plangaret cum i-e firea, mai umfla realitatea. In orice caz prevederea nu strica. Porunci logofatului sa inceapa de maine chiar incheierea invoielilor si intr-o saptamana sa ispraveasca cu toti. Renunta la modificarile meditate.
Daca oamenii sunt invrajbiti, le-ar putea socoti impovaratoare pentru dansii.
A treia zi, Leonte Bumbu instiinta pe boier ca nici un om n-a iscalit inca si ca toti vor sa-l roage pe dumnealui sa-i usureze, fiindca nu mai pot razbi cu invoielile vechi.
In aceeasi zi, dupa-amiazi, se prezenta invatatorul Dragos. Mai fusese de doua ori dupa Craciun, in chestii de scoala. Miron l-a primit cu toata bunavointa, ca o urmare a surprizei bune ce i-a facut cu colindele si imputandu-si ca l-a apreciat prea sever inainte din pricina unor impresii poate superficiale, cand, in fond, invatatorul e barbat copt si potolit. Desi acuma era plictisit de ce-i spusese logofatul si n-avea chef de conversatii, venirea invatatorului, dupa o clipa de chibzuire, i se paru folositoare, zicandu-si ca prin el va putea influenta spiritele satenilor intru restabilirea linistii si a ordinii traditionale. II pofti sa sada, ii oferi o dulceata, il intreba despre mersul scolii Ion Dragos era putin palid. O emotie grea i se citea pe fata si-i tremura in degete.
― Te-am luat cu vorba si nu te-am intrebat: ce vant te aduce? zise in sfarsit Miron prietenos. Spune dumneata intai, ca pe urma am sa-ti spun si eu altele!
Invatatorul ingalbeni mai tare. Mainile, asezate pe genunchi, isi jucau nervos degetele.
Dupa primele cuvinte ce rosti, observa ca Iuga se intuneca. Asta, insa, in loc sa-l intimideze, il intarata si-l indemna sa continue mai calm si cu mai multa siguranta.
― In definitiv dumneata ce doresti? il intrerupse apoi deodata batranul.
Intreruperea nu-l tulbura deloc. Continua a-i expune ca el, personal, nu doreste nimic, ca si-a permis sa vie si sa-i talmaceasca durerile satenilor, numai fiindca sufletele sunt prea agitate din cauza foamei si a mizeriei. Taranii vad inca in Miron Iuga pe parintele lor, de la care nadajduiesc o indulcire a soartei ce-i apasa. Invoielile actuale sunt insa atat de grele, ca nu se mai pot suporta. Pe urma lor majoritatea oamenilor au flamanzit ingrozitor toata iarna. Cu un sacrificiu relativ neinsemnat s-ar putea imbunatati viata tuturor
― Dumneata in numele cui vorbesti? intreba iarasi Iuga.
― In numele satenilor, domnule Iuga! zise Dragos simplu.
― Te-au insarcinat ei pe dumneata sa-mi comunici doleantele lor?
― Nu, nu m-a insarcinat nimeni, domnule Iuga, dar eu m-am crezut obligat, fiindca mi s-au plans si
― Atunci pune punct, facu batranul sever. N-am nevoie de mijlocirea dumitale pentru a afla ce doresc oamenii mei! Mijlocitorii de teapa dumitale sunt pacostea satenilor. In loc sa fiti luminatorii poporului, ii otraviti sufletul si incurajati toate nemultumirile ca din exploatarea lor sa va creati merite si popularitate Degeaba, prima impresie nu ma inseala pe mine niciodata. Bine te-am vazut eu si team judecat de cand am facut greseala de te-am adus in sat, ca sami turburi viata bietilor oameni!
― Va rog sa credeti, domnule Iuga, ca eu zise invatatorul cu un involuntar zambet de supunere.
Pe Miron il sacaia eternul "domnule Iuga" care i se parea sfidator.
Ii reteza vorba mai energic:
― Destul! Eu nu discut cu samsarii nepoftiti!
― Constiinta mi-a dictat sa-mi fac datoria si mi-am facut-o! murmura Dragos putin abatut. Dumneavoastra veti decide cum credeti de cuviinta Spuneati insa ca vreti sa-mi comunicati si dumneavoastra ceva?
― Nu, nu! protesta Iuga. Cu dumneata eu nu mai am ce vorbi.
Altii ar trebui sa vorbeasca cu dumneata!
Intoarse spatele. Invatatorul se retrase fara zgomot.
Cand venise incoace avusese batai de inima dureroase si emotia ii uscase cerul gurii si gatlejul. Isi aranjase in creieri cele ce voia sa spuie batranului boier Miron. Toate erau limpezi, stravezii si convingatoare. Imposibil sa nu fie inteles si aprobat. Se infatisa o situatie exceptionala si primejdii exceptionale si iminente. El le simtea, si le vedea, si le auzea. A le pastra pentru dansul si a le ascunde ar fi fost neleal fata de omul care, printr-un gest, ar putea sa inlature miasmele ce turbura vazduhul, sa restabileasca increderea si rabdarea pana la o solutie mai trainica.
Pleca acuma dezamagit de sine insusi, nu de Miron Iuga. Isi blestema neputinta de a-i fi lamurit ceea ce in sufletul sau era atat de limpede. Transformate in fraze, lucrurile care-i sangerau lui inima apareau reci, marunte si fara nici o importanta, incat nu incape mirare ca Iuga le-a primit fara intelegere.
Ajunse in ulita cu surasul supus uitat pe fata. Calca cu bagare de seama, sprijinindu-se in umbrela ca intr-un bat, ferind noroiul si baltoacele, tinand marginea. Din ograda babei Ioana il striga deodata glasul lui Anton nebunul:
― Domnule Nica! Stai, nu fugi!
Anton se cuibarise, de cum a dat iarna, la baba Ioana, care-l ocara si-l rabda. Invatatorul isi continua calea. Din urma insa Anton se apropia, descult, inflacarat.
― De ce fugi, domnule Nica? C-ai fost la boierul cel batran? Sa nu-ti fie rusine si nici rau sa nu-ti para, ca s-a apropiat ziua judecatii si a socotelilor, iar cine a stat cu mainile-n san are sa raspunda!
Cand vor sosi calaretii pe armasari albi cu vestea cea mare, atunci dumneata ai sa te ridici sa strigi ca
In clipa aceasta, glasul babei Ioana se auzi chemator:
― Pasarelele mamii, pasarele, pasari
Nebunul inceta brusc si se intoarse, parca ar fi fost chemarea lui, bolborosind supus:


― Stai ca viu, maica Ioana!
Ion Dragos ii auzi pasii desculti, leopaind in tina si departanduse, si glasul babei:
― Pasarelele mamii
4
Cateva zile dupa ce se mutase, intr-o dimineata, intrand in redactie, Titu Herdelea gasi pe Rosu mai ursuz ca de obicei.
― Ei, vazusi dreptatea mea, puiule? zise cu o strambatura batjocoritoare. Acuma ce mai spui, ai?
Tanarul Herdelea nu pricepea despre care dreptate vorbeste secretarul, caci el in toate si intotdeauna isi descoperea dreptatea lui. Raspunse cu un suras vag de aprobare. Rosu insista:
― Sper ca ai citit in ziarele de dimineata? Dar ce e in ziare e floare la ureche. Ministerul de Interne da drumul numai telegramelor inofensive. Realitatea, ehe, baiete, realitatea e
Incheie cu un gest care voia sa exprime maximul de ingrijorare patriotica. Cum insa Herdelea continua sa taca nedumerit, secretarul continua misterios:
― Dansul macabru a inceput! Si boierii nostri isi pierd capul! Sa-l vedem acuma pe gentilul nostru Deliceanu cum o intoarce, ca eu iam atras de mult atentia
Tocmai dupa un sfert de ceas de ocoluri, ghici si Titu ca Rosu vorbeste despre niste tulburari taranesti izbucnite undeva in
Moldova. Mici notite si telegrame aparusera de cateva zile in toate jurnalele, fara sa li se dea importanta ce le-o atribuia secretarul
Drapelului. Se vorbeau mai multe prin oras, dar cu oarecare satisfactie si nu cu temeri. Tanarul Herdelea cauta sa linisteasca pe
Rosu cu motivarea ce o auzea pretutindeni, anume ca e vorba doar de mici corectiuni aplicate ovreilor, care exploateaza prea neomenos pe bietii tarani de prin satele moldovenesti.
― Nu-i nici o paguba daca se vor pierde cativa perciuni! zise Titu razand. Numai asa o sa mai scape satele de ei, ca prea s-au inmultit! Secretarul sari ars:
― Bravo, puiule! Aci am vrut sa te aduc! Asta e mentalitatea care duce tara de rapa, huliganismul asta, care vede in ovrei cauza tuturor relelor Eu as admite totusi chiar barbaria contra ovreilor, daca mi-ai garanta ca prin ea se evita raul cel mare, care e pe drum! Poti insa dumneata sa garantezi unde se opreste operatia asupra perciunilor? Esti sigur ca maine sau poimaine taranii nu vor continua operatia prin barbile boierilor si arendasilor crestini?
Titu Herdelea isi aduse aminte ca Rosu e ovreu si-i paru rau ca a facut o gluma ieftina in fata lui, atingandu-i susceptibilitatea fireasca de rasa. Ca sa-si repare greseala, se grabi sa aprobe tot ce spunea
Rosu, subliniind cu cate un "desigur" sau "evident". Si secretarul se straduia sa-i demonstreze ca toate revolutiile asa incep, cu cate o tulburare neluata in seama sau considerata fara importanta. E avertismentul. Daca se iau masuri potrivite, imediat, dezordinea se poate localiza si potoli fara consecinte grave. Altminteri, focul se intinde pana ce cuprinde o provincie, o tara, un continent.
― Acum insa, ce se intampla, amice? Lumea nu vede in cele ce se petrec in Moldova decat o agitatie contra ovreilor. Si, cum spuneai si tu adineaori, ce paguba daca o sa manance bataie niste jidani? Lasa-i sa manance. E o supapa de siguranta. Batand pe jidani, taranii se vor racori si vor uita pe ceilalti boieri si arendasi, care nu-s jidani, dar ii exploateaza la fel, daca nu si mai rau. Sa nu-ti inchipui ca astea-s vorbe de claca, puiule! Urmareste toata presa!
Pretutindeni, mai in surdina, mai pe fata, sunt justificate, aprobate, chiar blagoslovite salbaticiile taranilor razvratiti, cu scuza subinteleasa bineinteles , jos jidanii". Se spune ca e o cauza sfanta la mijloc si, desigur, asa este, caci cauza taranilor e sfanta si dreapta. Cu toate astea, in loc sa i se caute solutii cinstite, care sa aline cat de cat mizeria taraneasca, toti toarna untdelemn pe focul incins. Opozitia, bine, sa zicem, e opozitie si vrea sa profite chiar de o catastrofa, ca sa puie mana pe putere Cel putin guvernul de-ar fi cuminte! As! Face mai rau decat opozitia, fiindca nu face nimic. Si-a pierdut capul sau inca nu-si da seama de situatie. Destul ca parjolul se intinde si nimeni nu ia o masura de aparare a ordinii. S-atunci iaca de ce-ti spun eu ca e grav si ca a inceput rostogolirea spre prapastie!
Rosu isi scotea mereu ochelarii de dupa urechi, ii stergea atent, ii punea la loc si continua mai pasionat, vrand cu orice pret sa convinga pe tanarul Herdelea, parca de convingerea lui ar fi atarnat linistirea tuturor primejdiilor. Titu era convins in sinesi ca elocinta secretarului s-a dezlantuit mai cu seama din pricina nedelicatetei lui involuntare si se credea obligat sa asculte cu resemnare, desi in buzunar il ardea o scrisorica gasita adineaori la portar, ramasa necitita, cu slovele Tantei. Spre norocul lui sosi Antimiu, un reporter gras, asudat, intr-o blana soioasa, cu caciula de lutru fals pe ceafa si cu o gravitate pe fata, ca si cand ar fi fost detinatorul secretelor supreme de stat. Fara sa invredniceasca pe Herdelea macar cu o privire, se pravali pe un scaun la biroul secretarului, oftand:
― Nene Rosule, se incurca urat de tot chestia cu tulburarile
Dupa-masa e convocat Consiliul de Ministri pentru a hotari chemarea rezervistilor!
Secretarul facu triumfator catre Titu:
― Ce-ti spuneam eu, onorabile? Ai auzit? Rezervistii!
Reporterul se pregatea sa scrie informatia. Rosu il opri cu amaraciune:
― Anunta numai Consiliul de Ministri. Restul nu poate merge la
Drapelul. Asta-i soarta noastra ticaloasa. Cand ai o stire senzationala trebuie sa-ti musti unghiile si sa te uiti cu jind cum o publica
Adevarul
Peste cateva minute, din cabinetul directorial aparu insusi
Deliceanu, ras, subtire, delicat. Fara surasul lui obisnuit parea mai batran.
― Scrie tu, Rosule, ca esti mai iute! zise directorul. Am sa-ti dictez o informatie care e de fapt un comunicat Gata? Vasazica:
"Fata de stirile alarmante ce se publica de cateva zile intr-o anumita presa, ni se comunica din sursa autorizata ca in tara domneste cea mai perfecta liniste si opinia publica n-are nici un motiv serios de ingrijorare. Micile incidente strict locale se datoresc unor agitatii de rea-credinta. Guvernul, de altfel, este ferm decis a mentine ordinea impotriva oricui, intrebuintand toate mijloacele legale." Asa! Ia citeste acuma!
Rosu citi. Directorul aproba.
― Da! O pui in capul informatiilor politice pe doua coloane cu doisprezece aldine!
Dadu sa plece. Secretarul intreba:
― Dar despre chemarea rezervistilor dam ceva? Mi-a adus acuma
― Nu, nu! intrerupse Deliceanu. Lasa numai comunicatul! De altminteri, chestia cu rezervistii inca nu e sigura. E de vazut daca in
Consiliul de Ministri se va decide asta sau poate altceva
Titu Herdelea profitase si se retrasese la o masa mai departata sa-si citeasca scrisoarea. Tanta de-abia acum aflase ca s-a mutat.
Jenica n-a spus nimic parintilor, dar o spioneaza si a amenintat-o cu scandal, daca se mai duce la doamna Alexandrescu. Are sa-i povesteasca multe, i-e dor si vrea sa-l intalneasca. Sa-i lase, tot la portar, intr-un plic, noua adresa si apoi ea va veni negresit Titu ascunse scrisoarea, isi insemna adresa pe un petic de hartie, fara nume. Ii era si lui dor de ea, de glasul ei bland si de ochii ei cu priviri invaluitoare. In zadar s-a bucurat, cand s-a mutat de la doamna
Alexandrescu, ca a scapat. Tanta ii ramasese in suflet, de unde n-o putea smulge, oricat i se parea ca e necesar sa se desparta de ea.
Lipsa ei il durea si-l inspira. In fiecare seara dorul si-l plangea in strofe fierbinti. Nu mai cizela si nici nu le scria cu gandul sa le publice, ci doar ca sa-si mangaie inima.
Rosu, dupa ce pleca Deliceanu si reporterul, isi relua explicatiile, acuma inmuiate in sarcasm din cauza comunicatului care tagaduia o realitate ingrozitoare. Tanarul Herdelea se facea ca-l asculta, dar vorbele ii intrau pe o ureche si-i ieseau pe cealalta ca niste sunete fara sens. Il preocupa numai Tanta. Se gandea sa adauge la adresa si o ora prin care sa-i indice ca o asteapta. Daca ea nu va putea veni la ora aceea? in loc de ora adauga: "Te iubesc".
Cand iesi de la redactie, rasufla: in sfarsit s-a ispravit cu tulburarile! I se parea ca tulburarile sunt numai o alta forma a eternului subiect de discutii care este aici chestia taraneasca. E obiceiul tarii sa se vorbeasca mereu despre lucrurile cele mai grave, fara sa se faca nimic. Vorbind, oamenii au iluzia ca si-au implinit datoria. Importanta e vorba, nu fapta. Mai ales cand vorba poate propovadui toate grozaviile.
La masa, Gavrilas il intretinu tot despre tulburari. El a auzit pe la politie lucruri urate: ca un orasel oarecare ar fi fost devastat de taranii rasculati si ca se vorbeste despre mobilizarea armatei
Dupa-amiazi se intalni cu preotul Belciug foarte ingrijorat:
― Mi se pare ca am nimerit rau cu venirea in tara. Se aud intamplari intristatoare, nu stiu cat sunt de adevarate. La hotel imi spune portarul c-au sosit jidani de prin Moldova, care povestesc grozavii mari
― Pe-aici asa-s oamenii, domnule parinte! zise Titu cu o siguranta in care incepea totusi sa se amestece nelinistea. Le place sa faca din tantar armasar. O fi ceva, nu zic, dar nici asa cum se vorbeste
― Ma gandesc daca n-ar fi cuminte sa ma duc eu frumusel acasa, sa nu ma apuce pe aici vreo revolutie sau chiar un razboi.
Doamne fereste, sa se inchida granitele si sa se opreasca trenurile!
― Ia fugi, nu mai vorbi copilarii! facu tanarul Herdelea cu o strangere de inima. Ce crezi dumneata, ca asta-i tara de haram, domnule parinte? Fii linistit si nu mai asculta toate prapastiile!
A doua zi se pomeni la Drapelul cu Grigore Iuga. Nu se intalnisera de vreo doua saptamani. Venea sa se intereseze care este adevarul in valmasagul de stiri ce circulau si se bateau cap in cap. La club se colportau lucrurile colorate dupa partide. Chiar oamenii despre care se stia ca sunt in relatii intime cu ministrii sau nu stiau nimic precis, sau ascundeau inadins adevarul. Nu mai fusese la Amara de la
Craciun, si din pricina divortului, si din alte pricini. Daca ar fi vreo primejdie, s-ar socoti obligat sa ramaie la tara, langa tatal sau.
― Cred ca ziarele cunosc adevarul, desi scriu minciuni, zise
Grigore cu un suras silit. Predeleanu imi spune sa-mi vad de treburi, ca nu poate permite guvernul sa se intinda dezordinile in toata tara.
Altii insa zic ca guvernul e neputincios si nu mai poate stapani multimea intaratata
Titu Herdelea nu-i putea da nici o lamurire inedita sau macar cu pretentie de autenticitate, nici nu voia sa-i spuie simple basme auzite prin oras. Ii facu insa cunostinta cu Rosu care fu incantat si, dupa ce lauda pe Titu, zise aproape solemn:
― Adevarul, domnul meu, e mai negru decat banuieste lumea!
Miscarea se intinde mereu, zi cu zi, ceas cu ceas, si nu se stie daca se mai poate lua vreo masura care s-o poata stavili. Iaca, aci am ajuns! Din fericire inca nu s-a varsat sange, inca nu s-au pierdut vieti omenesti, dar nimeni nu stie ce poate aduce ziua de maine. Ii zugravi amanuntit ce-a fost in cutare sat sau oras, ce s-a pradat si ce s-a distrus, iar dupa toate declara ca un orator la tribuna
Camerei:
― Se misca tara, domnul meu! Toata tara!
Grigore Iuga, impresionat de tonul profetic al secretarului, se hotari sa plece chiar maine la Amara, invitand si pe Herdelea sa-l insoteasca, cu promisiunea ca nu vor sta decat doua-trei zile, iar dear trebui sa ramaie mai mult, pe el il va trimite in orice caz la
Bucuresti. Titu ar fi fost incantat sa mearga, mai ales in vremea aceasta, si se uita intrebator la Rosu, care spuse protector:
― Poti sa te duci, puiule! Sigur! Se poate sa te refuz pe tine? Te pomenesti ca-mi aduci un reportaj interesant si pentru Drapelul. Ar fi senzational. Adica, pardon E vorba de Arges Pe acolo deocamdata pare sa fie liniste. Totusi nu strica prudenta nicairi la tara in zilele astea tulburi. Asa ca ia seama, puiule, sa nu puie mana pe tine taranii!
― Ei, parca eu sunt mosier! rase Titu.
― Nu rade, amice! facu secretarul. Crezi ca bietii ovrei care patimesc acuma sunt boieri?
5
― Eu imi fac datoria sa te avertizez, draga mea, ca nu e prudent sa pleci acuma la tara! zise Gogu Ionescu cu o seriozitate neobisnuita. Fireste, daca nu ma asculti, eu nu te pot opri si in orice caz conacul de la Lespezi iti sta la dispozitie oricand. Cred insa ca ai sa mai reflectezi si
― Am reflectat! il intrerupse Nadina ironic. Si n-am putut descoperi nici un motiv care sa ma retie. Din contra, toate ma indeamna sa nu aman lichidarea, si lichidarea nu se poate face fara mine decat riscand sa fiu inselata, ceea ce nu pot permite, tocmai fiindca sunt femeie, si toti spera sa ma insele. De altfel, nu merg singura. Iau pe avocatul meu.
― Asteapta cel putin sa se mai clarifice situatia!
― Nu plec maine, Gogule! glumi Nadina. Inca n-am fixat ziua. As vrea sa se mai usuce nitel pamantul si sa se indrepte soseaua Siapoi de unde atata frica pe tine, cand prin partile astea e liniste deplina?
― Da-o incolo de mosie acuma! facu Gogu. O ai arendata, lasa pe arendas sa se descurce cu taranii.
― Tu crezi serios ca taranii se razboiesc cu femeile? Aida de!
― Bine, nu insist, fiindca insistenta mea te face sa te incapatanezi mai rau! zise Gogu. Am vorbit si cu tata. Si dumnealui crede ca e o nebunie ce vrei sa faci Nu-ti mai spun de Jenny, care stii cat te iubeste. Nu-i asa, iubirea mea?
Eugenia avea ochii plini de lacrimi. Vru sa spuie ceva. Cand deschise gura o podidi plansul. Gogu se sperie:
― Iubirea mea, sufletul meu, ce-i asta? Se poate?
― Numai tu esti de vina, Gogule, ca alarmezi lumea fara nici un motiv! protesta Nadina. Sa ma ierti, Jenny draga, te rog! Daca stiam ca voi face atata tulburare, nici nu va mai spuneam ca plec
Erau invitatii ei la masa. De cand Nadina se afla in divort, mancau aproape permanent impreuna, sau ei la ea, sau ea la ei.
― Da-mi voie sa-ti spun, draga Nadina, ca e o nebunie, pur si simplu nebunie! striga in cele din urma Gogu Ionescu, exasperat de indaratnicia ei.
― Tocmai fiindca e nebunie ma ispiteste! zise Nadina cu o lucire mai vie in ochi.
Intr-adevar Nadina se inversuna mai ales pentru ca toata lumea o sfatuia sa renunte. Avocatul Olimp Stavrat, care-i sustinea divortul, un batraior cochet, cu o barbuta ingrijita, a fost cel dintai. Ii facea putina curte, uneori mai indiscret. Suspina in fata ei si ridica ochii spre cer, in semn de suprema pasiune. Cand a auzit insa ca trebuie sa mearga cu ea la tara, s-a crezut obligat sa-i atraga atentia asupra primejdiilor. O privire ironica a Nadinei a fost suficienta sa-i schimbe parerea:
― Fireste, n-am vorbit pentru mine, ci pentru dumneavoastra, conita! Din parte-mi sunt gata oricand sa va insotesc si pana la marginea pamantului. (Ofta si continua.) Poate ca, in sfarsit, veti observa ca si in pieptul unui avocat bate o inima
Raul Brumaru refuza brutal:
― Ce-ti trece prin gand, Nadina? Acuma? La tara? Vrei sa-ti bati joc de mine? Nu, nu! Eu stau binisor la Bucuresti!
Pana si soferul Rudolf gasise de cuviinta sa obiecteze ca excursiunea aceasta e cam periculoasa.
Aparandu-i astfel ca o aventura, plecarea la tara o pasiona.


Desigur, n-avea motive serioase sa se grabeasca si ar mai fi putut astepta. Divortul se pronuntase, adevarat, dar pana la transcriere mai erau vreo doua saptamani. Nici nu se gandea sa incheie definitiv vanzarea pana ce nu o va putea face pe numele ei. Dar isi zicea ca trebuie sa hotarasca cui vinde, sa fixeze tot, incat in ziua cand se va transcrie divortul, sa poata iscali actul si sa sfarseasca orice contact cu tara.
― De ce vrei tu, Gogule, ca ultima mea calatorie la tara sa fie banala? zise Nadina. Am oroare de banalitate!
6
Sambata dimineata, pe cand explica pentru clasa a patra domnia fanariotilor, invatatorul Dragos se pomeni in scoala cu un jandarm care-i spuse incet ca domnul plutonier il pofteste urgent pana la post, avand a-i face o comunicare. Invatatorul, parca I-ar fi asteptat, raspunse linistit:
― Bine, vin imediat
Si, fiindca jandarmul ramase pe loc, adauga:
― Sau vrei sa mergem impreuna? Si mai bine!
Se uita imprejur. Nu-si amintea unde si-a pus palaria. Era pe masa. O vazu in sfarsit, dar intai isi lua paltonul. Iar intreba pe jandarm:
― Sa dau drumul copiilor ori?
Si cum jandarmul stranse din umeri nestiutor, continua:
― Adica, fireste, de ce? Bumbu Stefan, iesi la catedra! Sa tii liniste si sa-mi scrii pe tabla pe cei ce nu asculta si fac galagie, ai inteles? Sa fiti linistiti si cuminti, copii, ca ma intorc numaidecat!
Se uita la jandarm, parca ar fi vrut sa vada pe figura lui ceva.
Fata jandarmului nu spunea nimic. Iesind in ulita, ii zise mai hotarat:
― Trebuie sa ne abatem un minut si pe la casa mea, ca sa nu creada nevasta-mea cine stie ce!
Doamna Dragos se ingrozi vazandu-l cu jandarmul dupa el.
Incepu sa planga cu hohote, apoi sa afuriseasca. Soacra-sa ii tinea hangul.
― Stati, nu ma jeliti, ca inca n-am murit! facu Dragos enervat de lacrimile lor. Stati, ca nici nu stiu de ce ma cheama!
― Ia imbraca-te, socrule, si du-te cu dansul, nu sedea ca bolovanul! striga Florica.
Batranul se iuti, parca glasul I-ar fi dezmeticit dintr-o toropeala.
Invatatorul ar fi vrut sa spuie ceva, doar pentru asta a venit cu jandarmul. Dandu-si seama ca nu poate intarzia, baigui pierdut:
― Daca s-ar intampla sa nu ma intorc, atunci Adica las ca i-oi spune tatii, dac-o fi asa, ca tot vine si dumnealui Ei, haidem sa mergem!
Se gandi ca ar trebui sa-si sarute nevasta, cel putin pe ea, dar isi opri dorinta, ca nu cumva sa traga a rau sau sa o sperie mai mult.
Iesind, facu mai slab:
― Ramaneti sanatosi!
In fata postului de jandarmi era caruta cu doi caluti a lui Lupu
Chiritoiu. Invatatorul intreba cu o tresarire:
― Incotro, mos Lupule?
― Nu stiu, dom Nica! raspunse batranul. Mi-au poruncit dumnealor sa viu cu caruta si cu merinde pentru cai si a trebuit sa viu!
Plutonierul Boiangiu il astepta in curte si-l primi cu o mutra de usurare, parca i-ar fi fost teama ca n-are sa soseasca. Isi dadura mana ca totdeauna si intrara in cancelarie.
― Ce s-a intamplat, domnule sef, de m-ai luat chiar din clasa? zise Dragos cu mirarea celui ce nu banuieste nimic, desi in sinesi era sigur ca trebuie sa fie efectul supararii lui Miron Iuga de acum trei zile.
Boiangiu facu un gest vag, care voia sa arate ca el n-are nici o vina. Pe urma ii spuse ca a primit ordin telegrafic sa-l trimita foarte urgent la Pitesti si sa-l prezinte domnului prefect personal.
― Si pentru care motiv, domnule plutonier? zise invatatorul aproape solemn.
― Eu am un ordin, domnule Dragos, si trebuie sa-l execut! raspunse Boiangiu. Asa ca imi pare rau, dar
― Vai de mine, nu-ti fac nici un repros! protesta Dragos.
Credeam numai ca poate cunosti motivele, cu toate ca in fond ar fi acelasi lucru Atunci cand zici sa plecam?
― Cat mai repede! asa-mi suna ordinul! spuse plutonierul. Daca insa vrei sa-ti aduca ceva de acasa, mai putem zabovi vreo ora, dar mai mult nu, caci pana la Pitesti e cale lunga si calutii lui mos Lupu
― Foarte bine Intrerupse invatatorul, cautand sa pastreze o tinuta demna, mai cu seama simtind ca incepea sa se clatine. Auzisi, tata, porunca? Acu du-te degraba si da intai drumul copiilor acasa, ca i-am lasat singuri in scoala, si apoi spune-i Floricai sa-mi aduca ce crede dansa pentru drum, dar iute, sa nu pierdem vremea si sa-l incurcam pe dumnealui!
Plutonierul oferi un scaun invatatorului. Vorbira despre lucruri indiferente. Un moment aparu si doamna Boiangiu sa intrebe pe
Dragos ce mai face Florica. Pe urma, peste vreo jumatate de ceas, navali Nicolae, fratele invatatorului, care nu fusese acasa si aflase de la oameni. Era speriat si furios. Striga ca are sa se duca la boierul
Miron, sa-i cada in genunchi Boiangiu se supara: sa nu-i faca lui neplaceri, altfel intoarce foaia Sosi Florica cu merinde si cu schimburi.
― Atunci, domnule Dragos, suntem gata? zise plutonierul.
Vasazica, putem pleca?
Deschise usa de la camera jandarmilor, ordonand:
― Bogza! Aide! Gata!
Un jandarm inarmat se ivi in usa, batand din calcaie. In ograda si in ulita erau stransi vreo treizeci de tarani. Vestea ca invatatorul a fost arestat s-a raspandit in sat ca focul. Boiangiu se incrunta. Ii era frica sa nu se intample vreo complicatie. Ii lua totusi cu blandete:
― Da voi alta treaba n-aveti, mai oameni? Faceti loc! Veniti sa cascati gura, parca ar fi panorama!
Marin Stan se apropie confidential, socotindu-se mai prieten cu seful:
― Don plutonier, fii bun, zau E pacat de don Nica, zau asa!
Dumneata, daca vrei, poti!
― Marine, vezi-ti de treaba, ca ma superi! marai Boiangiu.
Fiindca se mai gasira si altii sa staruie, plutonierul zori pe
Dragos, care-si lua ramas bun de la Florica:
― Aidem, domnule invatator, aidem! Si te rog foarte mult sa ai toata grija pe drum, sa nu se intample ceva, caci jandarmul are ordin sa traga!
― Fii linistit! zambi Dragos, adaugand catre taranii care inconjurau caruta: Sa ne vedem cu bine, oameni buni!
― Dumnezeu sa-ti ajute! raspunse multimea.
Caruta porni. Dragos nu mai intoarse capul. Langa el, arma jandarmului se clatina ca un avertisment. Florica, cu obrajii uzi, porni pe mijlocul ulitei, dupa caruta ce se micsora mereu. Boiangiu rasufla usurat c-a scapat de-o grija mare. Acuma explica mai blajin oamenilor adunati:
― Credeti ca eu fac de capul meu? Daca vine porunca de sus, trebuie s-o implinesc, ca sunt soldat si soldatul nu cracneste!
― Apoi asta asa-i! aprobara cativa tarani.
Multimea totusi ramase in sosea, vorbind, sfatuind, intreband.
Deodata Nicolae Dragos izbucni amarat:
― Stati, stati si sporovaiti ca babele, in loc sa mergeti la boierul
Miron, sa va rugati sa nu-l napastuiasca pe bietul Nica Si nu vreti sa stiti ca numai din pricina voastra s-a stricat cu boierul si
Taranii ascultau, unii aprobau, mai multi taceau. Cineva zise:
"Putem sa ne ducem, ca n-are sa ne omoare", altul mormai gros:
"Parca boierul are sa se uite in gura voastra", iar unul striga sfatos:
"Da de ce nu te duci tu, Nicule, si indemni numai pe altii?"
― Zic eu ca nu merg? se infurie flacaul. Crezi ca mi-e frica de boier ca voua?
Alti tarani soseau mai alarmati. Incepura sa se amestece si femei, si copii printre barbatii care umpleau ulita de la postul de jandarmi pana la baba Ioana. Tot vorbind si tocmindu-se, multimea ajunse pe nesimtite in fata conacului Iuga. Pe cand Luca Talaba spunea intr-un grup ca in alte parti oamenii nu se lasa asa calcati in picioare, Trifon Guju rabufni cu glasu-i patrunzator:
― Aidem, mai oameni, ca-i mai mare rusinea sa ne tot ciorovaim ca babele!
Intrara in ograda argatilor. Un stol de porumbei se ridica in vazduh, iar galitele se risipira speriate. Curtea se umplu. Leonte
Bumbu, logofatul, iesi mirat dintr-o odaie in capul gol:
― Da ce-i, de-ati venit tot satul?
Raspunsera mai multe glasuri deodata. Logofatul se scarpina in ceafa:
― Are sa se supere boierul ca
― Las sa se mai supere si dumnealui, ca noi ne-am suparat destul, striga din gramada un glas necajit.
Intamplarea aduse in clipa aceea pe Miron Iuga. Desteptarea primaverii parca-l intinerise.
― Ce-i, Bumbule, cu oamenii astia, ce poftesc?
Marin Stan incepu rugamintea, altii o continuara pana ce Iuga se dumeri:
― A, vasazica I-au arestat? Foarte bine au facut Acuma cred ca o sa va vie si voua mintea cea buna a rumanului!
Cativa strigara obraznic sa-l ierte. Miron se infurie:
― La mine nu se prind treburile astea! Ma mir ca inca nu ma cunoasteti, ca doar impreuna traim! Eu v-am socotit oameni de omenie, dar ma tem ca am gresit. Acuma veniti gramada, iar la invoieli va coditi!
― Nu mai putem, cucoane, cu invoielile vechi! tipa Toader
Strambu. Imi pier copilasii de foame, macar ca am muncit de
― Nu mai puteti? facu Miron Iuga. Foarte bine! Stati acasa, si leneviti, si vaitati-va! Cine-i harnic si cumpanit poate sa traiasca din munca cinstita
― D-apoi ca nimeni nu sade, cucoane, ca muncim toti destul, dar si dumneavoastra trebuie sa ne mai ajutati! zise Serafim Mogos domol si hotarat.
― Eu la tocmeala nu stau cu nimeni si nici nu va rog! spuse batranul Miron aspru. Pamant sa fie, ca brate de munca se gasesc cu miile! Daca voi nu vreti sa munciti, vom aduce oameni din
Transilvania!
― Ba straini sa nu vie, cucoane, ca pamanturile astea noi le-am muncit totdeauna, nu strainii! striga Trifon Guju.
― Tu crezi ca am sa te intreb pe tine, prapaditule? se revolta
Miron Iuga. Asta va mai lipsea, obraznicia! Aideti, am terminat cu voi! Sa-mi curatati locul numaidecat!
― Apoi asa nu-i bine, cucoane! facu Luca Talaba darz. Nu-i bine deloc.
Miron Iuga nu se clinti pana ce se goli curtea. Apoi porunci scarbit:
― Bumbule, inchide portile!
7
A doua zi, duminica, pe cand iesea lumea de la biserica, se raspandi vestea ca adineaori ar fi trecut prin sat doi calareti pe cai albi cu porunci de la voda. In fata carciumii pe batatura unde se tinea hora, palcuri de oameni se oprira sa afle noutati. Multi nascoceau amanunte alandala. Ignat Cercel, ca un caine de pripas, trecea de la un grup la altul, cu aceeasi intrebare:
― Oare n-o fi poruncit despre pamanturi, mai oameni? Primarul
Ion Pravila, dupa ce asculta in dreapta si-n stanga, striga in batjocura:
― Mai, nu cumva or fi cai verzi pe pereti calaretii vostri? Nu rase nimeni. Un batran il probozi:
― Degeaba batjocoresti, don primar, ca astea nu-s de batjocorit!
Ca nici strambatatea nu poate stapani mereu si trebuie sa vie vremea dreptatii!
― Apoi dreptatea nu vine calare, mosule! facu Pravila cu alt glas.
― Vine cum poate si bine ca soseste! baigui batranul. Leonte
Orbisor povestea ca Anghelina lui Nistor Mucenicu s-ar fi intalnit cu calaretii. Asa i-a spus lui cineva, nu stie cine. Lupu Chiritoiu socotea ca trebuie sa fie ceva adevarat, fiindca si el a auzit multe la Pitesti ieri, cand l-a dus pe don Nica.
Peste un rastimp, Vasile Zidaru aduse pe Anghelina sa marturiseasca dansa ce-a fost si cum. Femeia se codea si se rusina sa vorbeasca in fata atator oameni care o incurajau cu ochii lacomi:
― Aoleu, pacatele mele, mi-am lasat copiii singuri si
Primarul vru sa o ia la instructie. Anghelina se sperie si se apara ca trebuie sa-i mai fi vazut si alti oameni, ca doar calaretii nu se fereau si nici n-aveau de ce:
― Spune, muiere, din fir in par, ca nu te mananca nimeni! o indemna Ignat cu blandete. Vrem sa stim si noi poruncile si sa nu gresim!
In sfarsit Anghelina isi lua inima-n dinti:
― Plecasem cu baietelul de mana pana la soacra-mea, sa-mi mai imprumute nitel porumb cand treceam pe la biserica tocmai trageau clopotele de sfanta evanghelie si ma inchinam, si-mi era rusine, ca de atatea griji si necazuri nici la sfanta slujba nu mai pot razbi. N-apucai bine sa ma inchin, ca si vazui venind pe ulita doi calareti pe cai albi, de m-am mirat. Veneau din sus, dinspre Lespezi.
Ma dadui la marginea ulitei, dar numai ce ma pomenii ca unul ma striga si zice: "Unde te duci, muiere?" Zic: "Numai colea, la soacramea"
Si cellalt zice: "Vad ca esti necajita rau, dar n-ai grija, ca noi aducem veste mare, ca pe noi ne-a trimis voda sa dam de stire oamenilor ca toate mosiile sunt ale lor de-aci inainte, si sa se apuce de indata sa le imparta dupa dreptate, iar pe boieri si pe arendasi sa-i alunge si sa le arda conacele, si curtile, si toate acareturile, ca nu cumva sa se mai intoarca inapoi! Ai inteles, femeie? Si sa nu intarzie deloc oamenii, ca asa e porunca lui voda si cine nu asculta porunca, amarnic are sa ispaseasca!" Uite asa mi-a spus calaretul si eu zic: "Am inteles, dar" ,Apoi atunci bine! Ramai sanatoasa!"
"Dumnezeu sa v-ajute si dumneavoastra!" Dansii au pornit devale si eu m-am intors si m-am uitat dupa ei o bucata de timp, s-apoi miam vazut de drum si i-am spus socrului ce mi-au spus calaretii, si s-a mirat si dumnealui Oamenii tacura, pana ce Ignat Cercel zise, clatinand din cap:
― Mare minune si asta!
Mai aflara de la Anghelina ca cei doi calareti erau imbracati in alb si ca au trecut ori spre Ruginoasa, ori spre Vaideei. Pe urma, primarul o trimise acasa sa-si vaza de copii.
Intr-un tarziu, veni si Anton Nacu, care avusese niste treburi la
Ruginoasa, si povesti ca si el s-a intalnit pe drum cu calaretii albi si iau spus tot asa, ca oamenii sa-si imparta fara zabava pamanturile boierilor si cine se impotriveste sa nu fie crutat, cum n-au fost nici oamenii crutati de dansii.
Cu toate ca se desprimavarase, era vreme mohorata, cu cerul de plumb. Oamenii se zgribuleau, dar nu se risipeau. Pe la amiazi,
Matei Dulmanu sosi cu alti cativa din Lespezi, aducand stirea ca si pe la ei au trecut calaretii. Irimie Popa, pandarul arendasului Cosma, se intorcea din Vaideei si spunea ca si acolo se minuneaza lumea ce sa fie cu calaretii care au poruncit ca oamenii sa bage plugurile indata in mosia boierului
― Ce sa fie, mai Irimie? il deslusi Leonte Orbisor. Ne-a mai venit si noua randul!
― Nu v-aduceti aminte de cand va spun mereu ca voda vrea sa imparta oamenilor pamanturile? facu Ignat Cercel cu mandrie. N-ati vrut sa ma credeti. Acu se adevereste de-a binelea!
Primarul amutise; trecu la carciuma sa se incalzeasca cu un paharel, iar peste cateva minute o sterse acasa, nevrand sa fie de fata cand oamenii vorbesc prea multe prostii. Petre Petre, inflacarat, amintea lui Luca Talaba cat au alergat prin Bucuresti pentru mosia cucoanei, si incheie:
― Bine ca nu ne-am incurcat!
― Ei, stai, baiete, ca nu s-a ispravit! Daca s-ar imparti mosiile cum merge gura oamenilor, ehei, bine ar fi!
Atunci glasul lui Trifon Guju, zgrunturos si ursuz, se inalta peste sovairile taranilor:
― Da noi ce facem, mai crestini? Sezatoare ori?
― Asa-i, asa-i, ce facem? raspunsera alte glasuri destelenite. Ca de vorbe si de sfaturi ne-am saturat!

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate



});

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.