Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Rascoala - Capitoul 4 LUMINILE de Liviu REBREANU



Doua zile Titu Herdelea avu sa povesteasca ce-a patit si cum a petrecut la tara. L-a descusut intai doamna Alexandrescu, proprietareasa lui, care, cand nu vorbea de Jenica sau de Mimi, murea sa afle toate despre toti si sa cleveteasca. O seara intreaga a trebuit sa refere familiei Gavrilas, iar fiul cizmarului Mendelson, acuma civil, a venit anume sa se intereseze de suferintele taranilor si sa-i explice, fierband de revolta, ca nelegiuirile sociale sunt atat de provocatoare, incat multimea exasperata va fi silita sa-si faca singura dreptate si atunci se va prabusi in foc si sange toata baraca.
Tanarul Herdelea se lauda si se inalta, fireste, dar cu masura.
Pana nu va vedea cu ce se va alege din mondenismele astea, nu indraznea sa-si ia vant. Indeosebi despre Nadina vorbea cu mare entuziasm. I se parea fiinta cea mai fermecatoare si lasa sa se inteleaga ca-l simpatizeaza, desi ea nu prea l-a luat in seama si chiar in automobil abia i-a adresat cateva cuvinte, intretinandu-se mereu si in frantuzeste numai cu Raul Brumaru.
In sfarsit, duminica inainte de amiazi se infiinta in strada
Argintari, la Gogu Ionescu. Promisese el, ce-i drept, ca in douazeci si patru de ore ii va aranja situatia, dar nu strica sa-i mai aduca aminte cu prilejul unei vizite obligatorii de politete.
― Gata! striga triumfator deputatul. Maine sa te prezinti la
Drapelul si sa-ti incepi serviciul. Intrebi de domnul Deliceanu, sa nu-i uiti numele, el e directorul gazetei, si-i spui ca vii din partea mea.
Leafa nu e prea stralucita, dar mai tarziu vom cauta s-o dregem.
Titu Herdelea inlemni de mirare si de bucurie. De-abia putu articula cateva cuvinte de multumire si admiratie. Lui Gogu ii placea sa fie admirat. Cand aparu si Eugenia, pe care n-o pusese in curent tocmai ca sa-i ofere o surpriza, le istorisi cu mare lux de amanunte toate fazele luptei Si-a zis: ce sa se caciuleasca el, cogeamite deputat serios, pe la Adevarul si Universul, sa riste vreun refuz, cand are jurnalul partidului. Deliceanu i-e coleg de Camera si prieten. Hai la Deliceanu! El, dragut si fin, accepta fara nici o dificultate, dar il trimite sa se inteleaga cu administratorul. Hai si la el! Acolo, raceala si vaicareala. Administratorul, un ovrei gras si cu ochelari de aur, il ia cu teorii si cu cifre, ca ziarul are cheltuieli formidabile si nu se vinde deloc, desi e scris superb, fiindca cititorii de azi nu mai sunt capabili sa guste verva stilistica si spiritul polemic, ci umbla numai dupa crime si scandaluri, ca



― Dupa vreo ora de discutie mi-am pierdut si eu calmul! facu
Gogu cu mandrie. M-am sculat, mi-am infipt mainile in buzunar si am declarat ritos: "Nu vreau sa stiu nimic! Doresc sa fiu satisfacut, altfel!" Atata a fost suficient. L-am dat gata. Zice: "Bine, coane
Gogule, daca ma iei asa nu pot sa te refuz!"
Nu putea spune admiratorilor sai ca atunci cand si-a infipt mana in buzunar a scos portotelul si a achitat anticipat pe sase luni leafa protejatului sau, suma fiind contabilizata in registre ca donatie din partea domnului deputat Gogu Ionescu.
Eugenia il imbratisa si-l felicita gratios, satisfacandu-i astfel pe deplin amorul propriu. Pe urma amandoi facura urari tanarului si-l poftira la masa intr-o zi, dupa ce va fi luat contact cu jurnalul.
― Vezi, mai pune si despre mine cate-o notita din cand in cand! ii sopti Gogu conducandu-l, intre gluma si serios. Titu Herdelea era nerabdator mai intai sa cunoasca Drapelul. Nu-l vazuse niciodata si nici macar nu auzise despre un asemenea ziar. Colinda zece chioscuri pana sa descopere un exemplar. Il desfacu indata, il examina cu atentie. Il gasi idiot, gol si fad ca un discurs parlamentar.
Avu o clipa de deceptie. Altceva ravnise dansul. Ce are-a face acum?
Pentru inceput
Acasa se aseza sa citeasca Drapelul de la titlu pana la girantul responsabil, ca sa se familiarizeze cu atmosfera. Pe cand se lupta cu un studiu kilometric, semnat de un senator, ii batu in usa Jean:
― Vino, monser, nitel, sa te cunoasca si sora-mea, ca ti-a facut
Lenuta o reclama, de parc-ai fi moastele de la Mitropolie!
Doamna Alexandrescu, dorind sa fie agreabila familiei lui Jenica, se straduia sa gaseasca petitori Tantei, mai ales ca batranii erau foarte preocupati de soarta fetei, care n-avea alta zestre decat frumusetea de la Dumnezeu. Ochise deocamdata pe Titu si-l lauda ca plateste corect chiria, ca nu e haimana, ca umbla numai intre boieri si, fiind ziarist, maine-poimaine il vezi deputat, cum a ajuns si
Costel Petrescu, care a fost coleg cu barbatul ei la scoala militara.
― Uite ce ingeras s-a abatut pe la noi, domnule Titu! suspina doamna Alexandrescu, topindu-se de duiosie.
Tanta rosi. Era inaltuta, delicata si avea niste ochisori verzi cu luciri umede invaluitoare. Tanarul se zapaci putin. Doamna
Alexandrescu observa multumita, si, dupa cateva minute, interveni diplomatic:
― Ei, acum noi plecam, ca suntem, vezi, si imbracati. Am vrut numai sa o vezi si s-o admiri. Dar lasa, nu fi mahnit! Uite, iti promit ca te luam intr-o dupa-amiaza in familia lor si acolo poti pe urma sa-i faci si curte, daca-ti place!
Titu Herdelea relua studiul senatorului. Dintre randurile plicticoase licareau neincetat ochii verzi ai Tantei si surasul buzelor ei, ca o ispita neasteptata si cu atat mai atragatoare.
A doua zi se duse la Drapelul. Un baiat il introduse la secretarul de redactie. Intr-o camera vasta, singur, la un birou voluminos, un domn neras, ursuz, cu ochelarii dupa urechi, manevra intr-un morman de jurnale cu niste foarfeci uriase. Arunca o privire spre vizitator si isi continua operatia. Cand ispravi, matura jos resturile de gazete, ca sa-si libereze masa. Afland ca Herdelea cauta pe
Deliceanu, zise plictisit:
― Directorul nu da pe la redactie decat intamplator, asa ca greu ai sa-l nimeresti. Daca insa ai ceva pentru ziar poti vorbi cu primulredactor care trebuie sa pice sau poti sa-mi spui si mie!
Titu ii spuse. Secretarul stramba din nas:
― Mhm Ne inmultim mereu. Avem mai multi redactori decat cititori si totusi, daca n-ar fi foarfecele, n-am putea iesi. La leafa e imbulzeala, la scris codeala. Dar asta-i treaba directiei. Eu mi-am declinat de mult orice raspundere
Ca sa se convinga, arunca doua cuvinte pe un petic de hartie si trimise baiatul la administratie. Raspunsul sosi prompt si secretarul continua:
― In regula! Esti angajat! Foarte bine! Poate ca dumneata ai si mancarimea scrisului? Ce?
Incetul cu incetul se mai descreti. Avea suflet bun. Se credea cel mai iscusit secretar de redactie din Romania si, deoarece lumea nu-l aprecia ca atare, se simtea nedreptatit. Ii era scarba ca trebuie sa munceasca mai rau ca un hamal la un ziar obscur, in vreme ce altii, nedemni sa-i stea alaturi, se imbuiba si se lanseaza prin redactiile jurnalelor de mare tiraj.
Pentru ca tanarul Herdelea era de "dincolo", secretarul il insarcina sa culeaga din presa germana si ungureasca stirile despre
Romania si romanii subjugati. Ii oferi imediat un teanc impresionant de ziare virgine. Nimeni din redactie nu cunostea alta limba straina decat franceza, incat n-avea cine sa le citeasca. Poate sa le ia acasa, sa le rasfoiasca pe indelete. Sa nu mazgaleasca mult. Note concise, vibrante, asta trebuie unui jurnal viu. Din nenorocire,
Drapelul Fireste, ar fi perfect daca ar putea sa-i scrie si cate un articol de fond, macar unul pe saptamana. Ia sa incerce. L-au sastisit politicienii tampiti cu colaborarile constipante. Dar sa nu uite ca
Drapelul e oficiosul guvernului si deci sa fie prudent, mai ales ca partidul, pe langa seful in functiune, are o droaie de pretendenti la sefie care fac opozitie clandestina si abia asteapta vreo gafa ca s-o exploateze impotriva conducerii oficiale.
― Asa, puiule! sfarsi secretarul amical. Poti sa lucrezi si acasa pana te vei obisnui cu meseria. Dimineata insa te rog sa fii aci totdeauna, ca poate am nevoie de tine!
Se numea D. Rosu.
Titu Herdelea se intoarse acasa, se inchise in odaia lui si incepu sa lucreze cu pasiune. Isi zicea ca de acuma i s-au deschis toate drumurile. Numai vrednic sa fie si sa nu se descurajeze. Doamna
Alexandrescu plecase cu Jean la parintii lui, la o partida de carti cu prelungire. Era liniste desavarsita; rareori patrundea pana la dansul cate un tipat sau vreo sudalma din curtea cu multi chiriasi. Spre seara, tocmai cand terminase de scris, auzi pasi in antreu. Isi inchipui ca trebuie sa fie eleva lui, Marioara. Se bucura. Dupa atatea ore de munca, era binevenita o fiinta feminina, chiar si Marioara. Se repezi la usa, sa o primeasca.
― Maicuta nu e acasa? intreba foarte natural Mimi.
Tanarul raspunse surprins:
― Nu este, dar poftim inauntru, doamna! Imediat am sa
Doamna mica si blonda avu o fluturare de suras pe buze zicand:
― Ei, hai, fiindca tot am venit, sa vedem cuibul poetului. Titu se aprinse, ii saruta mana de mai multe ori si o ruga sa stea cateva clipe, sa se sature macar privind-o, ca de cand a vazut-o deunazi, n-o mai poate uita Mimi il intrerupse, parca nici nu I-ar fi ascultat sau pentru ca stia dinainte ce are sa-i spuie:
― In camera asta stateam si eu inainte de a ma marita, in vacante, cand ma intorceam de la pension. Pe atunci maicuta nu inchiria Cate visuri frumoase am visat in patuceanul asta!
Incurajat, tanarul staruia sa-i scoata mantoul, murmurand intruna:
― Doamna Mimi, te rog Nu musc, zau! Nu musc!
Mimi izbucni in ras:
― Te cred, fiindca nici nu ti-as permite sa-mi faci semne! Pe urma, ca sa-l potoleasca, adauga sentimental:
― Mi-esti simpatic, dar
Titu isi pierdu cumpatul, o lua lacom in brate si-i inchise gura cu o sarutare insetata, cautand s-o apropie de pat. Ea primi imbratisarea cu o gangureala multumita, apoi se desfacu usor, soptind:
― De ce nu esti cuminte? Vrei sa-mi para rau c-am intrat? Nu se poate acuma, crede-ma! Alta data! Ai rabdare!
Isi indrepta palarioara peste buclele aurii. Era cu spatele in usa.
Spre a evita un nou asalt, puse mana pe clanta:
― Dragut si cuminte, inteles? Fug. Trecusem numai ca sa stie maicuta c-am fost aici Pe curand, grabitule!
In urma ei ramase un suras promitator.
2
Sezonul se anunta mai bogat si mai vesel ca totdeauna. Nadina era in friguri. Avea, numai pentru noiembrie, deschiderea Parlamentului, reprezentatiile Eleonora Duse si Feraudy, in afara de concertul Paderewski. Isi adusese de la Paris cate ceva, cand s-a intors in tara, dar observa cu groaza ca, fata cu multitudinea evenimentelor care-i reclamau imperios prezenta, ea se afla de fapt dezbracata.
Grigore sosi de la tara cu intarziere de cateva zile. N-a putut scapa de tatal sau pana ce n-au incheiat toate socotelile, sa fie linistiti pana in februarie. I-a convenit si lui, mai ales ca era hotarat sa ramaie toata iarna in capitala, langa Nadina.
― In sfarsit! zise ea cand ii auzi hotararea.
Imediat il puse in miscare sa opreasca loja cea mai buna pentru spectacolele fixate, specificand ca s-ar considera dezonorata pe vecie daca s-ar intampla sa lipseasca de la vreunul. Barbatul alerga, se osteni. Nadina vru sa-l mai crute:
― Daca te plictisesc cursele, sa-l trimitem pe Raul. El e foarte abil in lucruri d-astea.
Grigore protesta ca nu-l plictisesc deloc, desi il plictiseau. Tinea sa indeparteze din preajma ei pe Raul, fara sa se bage de seama. Nu din gelozie, isi zicea el, ci pentru ca e prea imbecil. Noua lui iubire dispretuia gelozia. Trebuie insa sa fie sot si amant, cum e si ea, ca so pastreze.
Nadina era prea prinsa in vartejul preocuparilor moderne si nu observa straduintele lui Grigore. De altfel, nici in alte imprejurari nar fi observat. I se parea natural si obligatoriu sa fie iubita. Asa a fost obisnuita de totdeauna, incepand cu tatal ei, care a idolatrizat-o si chiar azi se invioreaza cand o vede. In fond, nu avea sentimente de dragoste decat pentru sine insasi. Nu-si refuza nimic, socotind ca i se datoreaza tot. Nici macar placerile nu le putea gusta in bucuria inimii sau spre a-si satisface o tentatie, ci numai pentru ca ii apareau ca atributele firesti ale frumusetii ei. Niciodata n-a inselat pe Grigore dintr-o pornire de pasiune, intocmai precum nu fuma de dragul betiei tutunului. Se credea obligata sa faca tot ce e susceptibil sa o ridice deasupra altor femei ca o statuie divina. Se contempla in oglinda indelung, goala din cap pana-n picioare, si se minuna cum s-au putut imbina atatea forme si linii superbe intr-un singur corp. Umbla goala in apartamentul ei toata dimineata ca sa se poata admira in voie.
Raul Brumaru era ca un capriciu si o codita, necesar unei femei elegante ca un catel sau un talisman. El ofta de mult, ca si altii, in cele din urma l-a acceptat, nu din iubire, ci din indiferenta. Conta in lume ca un baiat spiritual si facea figura onorabila in suita ei. Se jena mai putin de el decat de Grigore. Pentru sotul ei pastrase orisicum un respect cel putin teoretic. Fata de Raul nu simtea nevoie de nici un fel de menajament sufletesc. Nici el nu pretindea asa ceva si se multumea cu firimiturile ospatului. Era mai ales dansatorul ei si, in calitatea aceasta, util.
Grigore avea o repulsie instinctiva de barbatii in genul lui
Brumaru. Ii dispretuia. Socotea sincer ca Nadina se compromite tolerand pe langa ea asemenea cavaleri. Se invinovatea pe sine ca n-a stiut sa impiedice alunecarea aceasta, nu prin scene care sa o fi inversunat in perseverare, ci printr-o iubire mai comprehensiva.
Daca el ar fi stiut s-o inteleaga dintru inceput, nu ar fi pierdut patru ani de fericire si n-ar fi ingaduit sa se creeze intre ei un gol peste care acuma trebuie sa cladeasca punti noi de comunicatie.
In clipa cand si-a recunoscut greseala, in mod firesc, si-a luat hotararea de a repara generos tot trecutul. Nadina sa fie ferita de orice tentatii, nu prin abaterea lor, ci prin prezenta lui gata de a le satisface. Intelegand acuma framantarile ei materiale, se oferi spontan sa le implineasca, gasind o explicatie magulitoare:
― Nevasta mea vreau sa fie cea mai stralucitoare!
Nadina nu-si credea urechilor. Era obisnuita ca el, sub forme delicate, cu motive plauzibile, sa se dezintereseze de mondenismul ei prea costisitor. Totusi raspunse cu indiferenta:
― Esti dragut, si-ti multumesc, dar mi-e sa nu te sperie cifrele.
― Pentru tine nici o cifra nu ma poate speria! replica Grigore cu o privire in care ardea focul unei iubiri supuse.
Ce nu facusera in cursul casniciei lor pana azi, facura acuma: se consultara foarte grav despre toaletele Nadinei. Ea ii etala cele mai noi numere din revistele de moda, ii explica detalii de croiala, de stofe si de garnituri, iar el se interesa de aproape si cu toata seriozitatea, parca ar fi fost vorba de probleme vitale. Consfatuirile continuara zile de-a randul si Nadina descoperi cu uimire ca Grig are si in materie de imbracaminte feminina un gust delicat si idei originale. Ii si zise odata:
― Credeam ca numai agricultura te pasioneaza. Vad ca m-am inselat.
Grigore surase:
― Tu ai fost adevarata mea pasiune, de cand te-am intalnit.
Trebuie sa ma fi inselat si eu cand am putut crede altfel.
In zilele acestea, vreo doua saptamani dupa stabilirea lor in
Bucuresti, se anunta iar Platamonu. Nadina ezita sa-l primeasca. Din moment ce Grigore s-a oferit s-o ajute, nu mai avea nevoie imediata de serviciile arendasului, fiindca Gogu o va mai pasui pentru plata datoriei ce-a facut-o la el in strainatate.
Platamonu isi motiva mai intai venirea in capitala: a profitat ca fiul sau trebuie sa se prezinte sa-si faca inscriptiile la universitate si l-a insotit cu gandul sa imprastie nourii neintelegerilor regretabile dintre dansul si Nadina. Cu baiatul a ispravit repede, fiindca se intoarce acasa unde poate mai bine sa citeasca pentru examenele ce vrea sa le dea negresit dupa Craciun. Astfel i-a ramas timp de alergatura, s-a straduit si a incherbalit jumatate din castiul de primavara si l-a adus ca sa-i dovedeasca stapanei ca e in stare sa faca si imposibilul spre a fi pe placul ei. Nu cere decat o mica favoare si e sigur ca, vazand ea credinta lui, nu i-o va refuza. Fireste, e vorba tot despre Babaroaga. El a auzit deunazi din gura ei ca deocamdata nu intentioneaza sa vanda. Totusi, pentru ca zvonurile staruie (de la tarani a aflat ca si boierul Miron ar umbla sa cumperE), indrazneste si dansul sa se declare amator. O roaga deci ca, primind avansul pe arenda anului viitor, sa mentioneze ca in cazul instrainarii mosiei si in cazul cand, eventual, oferta lui ar fi mai avantajoasa si acceptata, suma aceasta sa fie socotita in arvuna pretului de cumparare. Pentru ea e o simpla forma, pentru el o vaga asigurare, pretioasa mai mult ca o indicatie de incredere si recunoastere a vechilor lui servicii leale.
Nadina l-a lasat sa vorbeasca in voie. Important i se parea numai ca Platamonu a adus bani. De la tatal ei stia ca banii nu se refuza niciodata. Favoarea ce i-o reclama era fara obiect, de vreme ce ea nici nu se gandea sa vanda Babaroaga. Vanzarea ar fi si mai plictisitoare ca arendarea. Plictiselile au inceput chiar numai la zvonul ca ar avea de gand sa vanda.
― De unde veniti toti sa-mi scoateti in vanzare mosia? zise
Nadina. Toata lumea stie ca vand si-mi face propuneri, numai eu nu stiu nimic. Si poate s-ar cuveni sa stiu si eu ceva Ei bine, domnule, iti spun dumitale, care esti mai de inteles: nu vand, categoric nu, si nici nu intentionez! E clar, precis si definitiv?
― Cu atat mai putin va poate deranja mica mea rugaminte! insista Platamonu onctuos, adaugand in sine ca la cucoane nimic nu e definitiv si clar, si cum a vrut ieri si nu vrea azi, poate sa vrea iarasi maine.
― Atunci facu ea nepasatoare. Bine. Cum vrei. Am tinut sa te previn, sa nu zici mai tarziu ca
Ii povesti si lui Grigore pe urma aranjamentul cu arendasul. Nu voia sa-i ascunda asemenea lucruri si indeosebi ca a primit o suma importanta si deci cheltuiala lui cu ea va fi mai mica. Grigore ii repeta, ca totdeauna, ca ea e stapana deplina pe veniturile ei si el nu doreste sa se amestece in gospodaria ei. Parerea lui insa ar fi ca nu trebuia sa-i dea lui Platamonu nici macar asigurarea platonica.
De ce sa-si lege ea mainile pentru viitor?
Nadinei ii paru rau ca i-a spus. "Degeaba, Grig e tipicar si agasant." El observa neplacerea ei si se grabi sa adauge:
― Poate ca eu exagerez Nu te supara, Nadina, te rog! Fii vesela! Surasul tau e viata mea!
― Mai Chirila, tu nu stii carte? Pacat! Ia vino-ncoace sa-ti arat ceva!
Intr-o odaita cu o masa de brad si cateva scaune fara speteaza, unde avea cancelaria mosiei ― in corpul caselor de argati ― Platamonu scoase din portofelul umflat o hartoaga alba si o flutura sub ochii logofatului.
― Vezi tu zdreanta asta, Chirila? O vezi bine Uita-te! Ei, asta e Babaroaga, baiete! striga arendasul cu o bucurie exuberanta.
Uite asta! Poti sa le si spui oamenilor, ca sa stie si sa nu-si mai bata picioarele de pomana pe la curte!
― S-o stapaniti sanatos! zise Chirila cu respect.
― Sa dea Dumnezeu! multumi Platamonu. Am muncit, Chirila, toata viata si merit sa am la batranete o bucata de pamant. Nici noaptea n-am odihna, ca tu stii, si alerg, si ma zbat, si nu ma codesc a pune osul alaturi de voi, nu ca alti boieri, care beau cafea in cerdac si asteapta sa le vie toate de-a gata. Si totusi oamenii nu incap de mine si umbla sa ma dea la o parte. Apoi asta-i drept, mai
Chirila? Spune tu, ca esti om cu chibzuiala!
― Oamenii nu s-au ridicat impotriva dumneavoastra, conasule! protesta logofatul. Dar de, boierule, nici ei n-au pamant, si de aceea se tot sfarma sa castige.
― Nici eu nu zic sa nu castige, s-ar putea? facu arendasul impaturindu-si la loc hartia. Sa castige, Chirila! Dar tocmai mosia mea, Chirila?
Platamonu de mult astepta sa se racoreasca. I se parea ca taranii au fost nerecunoscatori cand s-au prezentat Nadinei sa-l concureze. Chitanta insa n-o socotea chiar asa de pretentioasa cum se arata si deocamdata o intrebuinta numai pentru consolidarea prestigiului sau in fata lumii lui satesti. Avea nevoie de mangaierea aceasta si din pricina lui Aristide. Faptul ca baiatul a tinut sa se intoarca acasa, in loc sa se bucure a petrece in Bucuresti, umplea pe


Platamonu de o ingrijorare cu atat mai urata, cu cat n-o putea impartasi nimanui, nici nevestei sale, care era slaba de inger. Ii era frica sa nu se fi incurcat cu vreo fata de pe aici si sa-si prapadeasca viitorul sau sa faca vreo nebunie. Aristide era extrem de discret si nu-i spunea niciodata nimic, iar lui, ca parinte, ii venea greu sa-l descoasa si astfel, poate, sa-l jigneasca. Numai inima il ustura si-i tremura.
Chirila Paun ardea acuma sa spuie oamenilor vestea auzita de la
Platamonu. Peste saptamana nu putea lipsi din Gliganu, de la curte.
Numai duminica avu ragaz sa se repeada pana acasa, in Amara, sasi mai vaza de necazuri si sa-si descarce sufletul. Opri caruta la carciuma lui Busuioc, unde se strangeau totdeauna oamenii dupa biserica, si se dadu jos, iar pe muiere si pe fata le trimise inainte acasa. Pe afara, pe sub stresini, cativa mai oropsiti se fereau de ploaie si-si spovedeau oftand nevoile. Chirila dadu binete si trecu inlauntru. Luca Talaba se hartuia cu primarul in mijlocul unei ingramadiri de oameni care mai mult taceau. Cum vazu pe Chirila,
Luca striga bucuros, parca i-ar fi sosit un ajutor:
― Bine ca te aduse Dumnezeu, Chirila! Ia hai, ca tu trebuie sa stii!
Carciumarul profita de ocazie sa-si organizeze clientela:
― Da de ce stati in picioare, mai crestini, si incurcati locul, de nici nu mai poate sa se miste lumea? Asezati-va la masa, ca nu va musca si nici nu va cer parale! Uite colea! Haideti binisor, fratilor!
Hai, ma dom primar, ca dupa tine se iau si ceilalti!
Izbuti sa-i aseze si sa le serveasca cate ceva. Ion Pravila se inversuna in gura mare, vorbind despre Babaroaga, ca nu-i drept ca unii care-s mai instariti de la Dumnezeu sa mai ia pamant, iar cei saraci sa ramaie necajiti.
― Uite-asa ma fierbe de un ceas! facu Luca suparat, catre Chirila
Paun.
― D-apoi ca are dreptate primarul, se amesteca iarasi Trifon
Guju. Ce faci nu faci bine, mai nea Luca! Nu, nu! Ca daca dumneavoastra umblati sa cumparati, cum o sa mai imparta voda pamant la oameni?
Fata de murmurul de aprobare dimprejur, Talaba intreba aspru:
― Cine ti-a spus tie, mai crestine, ca voda imparte pamant la oameni?
― Toata lumea stie, numai voi nu auziti! raspunse Trifon cu imputare.
― Trebuie sa imparta, ca altfel nu mai putem trai! adauga un glas gros si inabusit, parc-ar fi rabufnit din adancurile pamantului.
Luca Talaba intelese ca multimea e impotriva lui si urma cu alt glas:
― Bine-ar fi sa fie cum credeti voi, fratilor, dar ma tem ca noi om ramanea cu vorbele si altii cu pamanturile! C-apoi eu daca ma lupt, pentru mine lupt, mai Trifoane? Ori pentru toti? Eu, slava
Domnului, tot ma mai chivernisesc Dar, zic, de ce sa ia altii mosia muncita de noi si de ce sa n-o cuprindem noi, toti dimpreuna? Ca doar n-am s-o impart eu numai cu Marin Stan, ci cu toti oamenii de omenie care vor sa munceasca. Si cu tine, Ignate, si cu tine,
Trifoane, si cu care va pofteste inima, numai sa ne ajute Cel-de-sus sa punem mana pe ea Asa-i, mai oameni buni?
Explicatiile fura lungi. Primarul zambea batjocoritor. Era jignit ca s-au ascuns de el. Chirila Paun insa se simtea rusinat. Tot ii venea sa opreasca pe Luca si tot nu indraznea, vazandu-l atat de increzator.
In sfarsit, cand il auzi spunand ca grecul a umblat si pe la Bucuresti sa staruie pentru Babaroaga, socoti momentul potrivit si ingaima:
― A umblat si pare-mi-se ca n-a umblat in zadar!
Luca isi curma brusc insufletirea. Se apropie si Busuioc de la tejghea sa asculte.
― De ce tacusi, bre, si ne-ai lasat sa ne tocmim si sa ne sfadim, daca grecul are hartia in portofel? se bosumfla chiar Pravila, dupa ce
Chirila le povesti ce-a aflat din gura arendasului.
Cativa mormaira ceva, pe de laturi. Primarul, uitandu-si jignirea, facu ingrijorat:
― De
Atunci Luca Talaba, parca uluirea i-ar fi schimbat glasul si infatisarea, se ridica de pe scaun, fara voia lui, si vorbi printre dinti:
― Apoi nici sa fim batjocoriti asa, nu ne-om lasa!
Si alte glasuri, care mai molcome, care mai darze, repetara:
― Nu, nu!
4
Capitala radea vesel in podoaba steagurilor tricolore ce falfaiau pe cladirile principale. Calea Victoriei era presarata cu nisip fin, cenusiu. Multimea invadase trotuarele. Soarele galben privea indiferent printre nouri. Cortegiul regal inainta agale spre Mitropolie.
Copitele escadroanelor de escorta paraiau prelung pe macadamul strazii. In frunte, intr-o trasura, prefectul politiei, in picioare, cu cilindrul pe ceafa, se agita tantos, stralucitor, ca un capelmaistru rasfatat, uitandu-se inapoi in rastimpuri.
Camera zumzaia discret, ca un stup in ajunul roitului. Tribunele pline de doamne pareau niste straturi de flori multicolore. Briliantele licareau ca stropii de roua, dimineata, pe petalele catifelate, insasi tribuna diplomatica era inflorita de uniformele atasatilor militari, printre care ministrii straini, in costumul international al breslei lor, faceau impresia unor rozete batrane si ursuze.
In incinta straluceau plastroanele, cheliile si decoratiile. Sute de maini se intindeau si se strangeau. In fata estradei prezidentiale era un valmasag de fracuri. Ici-colo, cate un reprezentant al natiunii ridica ochii spre tribune, cautandu-si invitatii sau schimband bezele cu vreo floare zambitoare.
― Uite pe Gogu! sopti Eugenia miscata, Nadinei, care avea pe figura un suras de satisfactie.
De jos, Gogu Ionescu, jovial, facea niste semne pe care nimeni nu le intelegea, dar la care Nadina, inchipuindu-si ca intreaba daca e multumita cu locurile ce i le-a procurat, raspunse fara glas si numai din buze:
― Foarte bine. Mersi. Perfect. Ai fost incantator.
Gogu disparu printre fracuri. Peste cateva clipe insa aparu din nou de mana cu Raul Brumaru, care saluta de zor si spunea ceva ce nu se auzea.
― Dar asta ce cauta in incinta? intreba, din spatele Eugeniei,
Grigore.
― Cum ce cauta? zise Nadina firesc. El nu lipseste de nicaieri. Si pe urma are foarte multe relatii, incat intra pretutindeni
Deodata se facu o miscare in incinta. Pe usile laterale alte fracuri se imbulzeau inauntru. Din dreapta intrau arhiereii, ceremonios, lucind de podoabe, din stanga, in uniforme de gala, numai fireturi si stralucire, generalii. Pe estrada domni gravi se insirau in ordine. Un glas speriat racni langa usa:
― Maiestatea sa regele!
O clipa de tacere framantata, urmata brusc de o rapaiala furtunoasa de aplauze ce nu mai incetara decat atunci cand regele, luand o hartie din mana sefului guvernului, scoase ochelarii, ii aseza tacticos pe nas si incepu sa citeasca:
― Domnilor senatori! Domnilor deputati!
La mai fiecare fraza aplauzele reizbucneau, cand mai linistite, cand mai impetuoase, si regele trebuia sa se opreasca si se uita pe deasupra ochelarilor la mozaicul de figuri cu privirile indreptate spre dansul, ca mii de raze in focarul unei lentile miraculoase
― grija mea statornica pentru propasirea taranimii muncitoare, temelia puternica si sanatoasa a statului, de care depinde viitorul natiunii.
In ropotul aplauzelor se amesteca acuma glasul lui Grigore, uscat de emotie:
― Bravo! Bravo!
Nadina intoarse putin capul spre el cu o mica privire dojenitoare.
Apoi lectura se sfarsi, ovatiile petrecura pe rege pana la iesire si toata lumea se urni sa plece.
― Foarte nostim spectacolul! murmura Nadina pe culoar. Nu-i asa? Si regele ce bine a fost!
Afara, trasuri elegante, automobile zgomotoase, zambete multe si strangeri de maini. Si muzica militara a companiei de onoare cantand un mars martial
Cainele latra sa se omoare. Ploua vartos.
― Ia iesi, mai barbate, sa nu muste cateaua pe cineva, sa mai patim alta pozna!
Ignat Cercel se urni de pe lavita bombanind. Cand deschise usa spre tinda, porcul, care racaise intruna sa intre, dadu buzna printre picioarele lui in odaie. Iesi facand: "Acu lasa-l dracului!" In usa tinzii striga:
― Huo, potaie, fire-ai a dracului sa fii tu cu neamul tau!
De-acolo vazu in mijlocul ograzii, balacind prin noroi si aparanduse cu umbrela deschisa de cainele ce se repezea mereu, pe perceptorul Barzotescu urmat, la cativa pasi, de straja satului.
― Asteptasi, mai Ignate, sa viu eu la tine si inca pe vremea asta, ai? Nu ti-a fost mila de ostenelile mele, ai?
Taranul uluit arunca intai dupa caine:
― Huo, javra! Nu pricepi de vorba! Pe urma isi indulci glasul:
― Ce sa astept, domnule, pacatele noastre! Da uite, ne tine saracia in brate de nici nu ne mai lasa sa rasuflam Ca altfel veneam, vai de mine, cum sa nu viu! Ca doar stiu destul de bine unde-i primaria si nici picioarele nu ma dor, slava Domnului.
Perceptorul ajunse la el. Inchise umbrela, scuturand-o binisor de ploaie si zicand:
― La plata birului hop cu saracia, altfel insa da-i cu carciuma!
Lasa ca va stiu, Ignate! Pe mine nu ma prostiti, degeaba! Cu voi imi prapadesc tineretea si sanatatea!
― Ce carciuma? protesta taranul. N-am mai pus tuica-n gura de nici nu mai tin minte, ca unde sa ne mai arda de baut daca
― Ia lasa vorba, ca n-am venit la taifas! il intrerupse Barzotescu intrand in casa.
Muierea incremenise langa vatra, cu cei patru copii langa ea, ca o closca speriata de uliu. Porcul grohaia multumit si ridica ratul mirat Perceptorul se intepeni in mijlocul odaitei si se uita imprejur cercetator. Lung si desirat cum era, ajungea cu capul pana in grinzile tavanului. Lua registrul de la straja, insemna ceva si rupse o foaie.
― Asculta, Ignate! zise pe urma sever. Acu ti-am scris porcul, ca altceva de pret vad ca n-ai. Ai auzit? Nu-l iau deocamdata, sa nu zici ca-s rau. Dar sa nu crezi ca am sa te astept mai mult de o saptamana, ca nici pe mine nu ma asteapta cei mari, si nici n-am sa mai viu pe aici sa-mi stric ghetele prin cele baltoace, ca voi nu-mi cumparati altele si m-ati lasa sa umblu descult Asa, Ignate, sa vii curand-curand, ca altfel vine porcul la mine si nici nu se mai intoarce!
Atunci femeia izbucni amarata:
― Aoleo, doar n-o sa ne iei purcelul, domnule, sa-mi ramaie copiii flamanzi, ca atata avem si-am rupt de la gura noastra sa-l cresc, ca vite nu putem tinea daca nu-i nutret si porumbul
Barzotescu, parca nici n-ar fi luat nota de existenta ei, iesi plecandu-se adanc, sa nu se loveasca cu capul de pragul de sus.
Ignat il petrecu dupa cuviinta pana-n ograda, abatut, baiguind mereu ca o scuza si o plangere:
― Apoi ce sa facem, dom perceptor, ce sa facem?
Aristide Platamonu trimise servitoarea sa cheme putin pe fata logofatului, pe Gherghina. Ea are sa stie sa-i calce pantalonii frumos, cu dunga, nu ca toantele astea care nu-s in stare nici macar sa incalzeasca bine fierul.
Era singur acasa. Batranul avea un proces la Costesti, la judecatorie, si pusese martor si pe Chirila Paun. Plecase cu brisca de dimineata impreuna cu doamna Platamonu, luand si pe Chirila cu nevasta-sa. Au vrut sa-l plimbe si pe Aristide putin, dar el a refuzat.
Tocmai va profita de singuratate ca sa citeasca serios. Sora-sa se afla de o saptamana la Pitesti, intr-o familie prietena, sa se mai distreze.
Gherghina intra cu sfiala in camera tanarului stapan, impreuna cu servitoarea.
― Uite, fetito, tu esti desteapta si indemanatica si ai sa-mi faci un serviciu
Aristide ii explica. Fierul se incalzise. Pe masa erau intinsi pantalonii alaturi de carpa uda. Izgoni pe servitoarea neghioaba, sa n-o vaza in ochi.
― Eu am sa incerc, conasule, zise Gherghina speriata si ea de cearta servitoarei. Dar nu stiu daca am sa pot bine
Se apuca de lucru. Aristide, langa ea, o privea. Trupul ei mladios era plecat usor peste fierul de calcat. Basmaua rosie, legata la spate, ii strangea capul si-i lasa gol gatul plin si putin indoit. Printre umar si capul lasat intr-o parte tanarul ii vedea, sub ia subtire si descheiata, sanii rotunzi, marisori, cu niste sfarcuri ca mugurii plapanzi. Se apleca usor si-i atinse gatul cu buzele. Gherghina tresari si intoarse spre dansul doi ochi plini de spaima.
― De ce crezi ca te-am chemat, Gherghino? sopti Aristide, luandu-i fierul din mana si asezandu-i pe un suport. Pentru astea? urma apoi aratand dispretuitor fierul. Pe o fata frumoasa ca tine?
Gherghina se retragea spre usa cu aceiasi ochi in ochii lui. El o apuca de mana:
― Ti-e frica de mine? Spune drept! Se poate? Si eu numai pentru tine n-am ramas la Bucuresti, de dragul tau
Fata incerca iar sa se apropie de usa. Atunci tanarul intoarse cheia in broasca si o cuprinse de mijloc, continuand cu acelasi glas lacom si fierbinte:
― De ce nu vrei sa razi nitel, Gherghino? De ce te uiti asa? Nu, nu, nu vreau sa te uiti asa!
Ii saruta gura, ochii, obrajii. Gherghina murmura:
― De ce-ti bati joc de mine, conasule?
Si simtindu-se dusa spre coltul unde vazuse canapeaua, adauga:
― Nu vreau! Nu vreau! Tip! Sa stii ca tip!
― Nu fi proasta, Gherghino! Nu, nu! bodogani Aristide crampotindu-i gura cu gura lui.
Cortina cazu in ropote de aplauze. Luminile tasnira brusc in sala incinsa de caldura si de miros de oameni multi. Cateva minute urmara rechemarile actorilor, apoi lumea se linisti si intrara in functie binoclurile. Nadina trona in loja ei ca un idol satisfacut de adoratia credinciosilor. Isi aluneca alene ochii peste parter, schimba saluturi cu cate o loja. Dupa primul examen sumar, spuse incet lui
Grigore:
― Ai vazut? Pana si Predelenii sunt toti in par Ce-o fi patit zgarcitul de-a cheltuit atatia bani?
― Si nici macar n-am trecut pe la ei! zise barbatul cu regret. Nu stiam ca s-au intors de la tara
Incepura defilarile. Loja se umplu de extaz:
― A, a fost superb! Ce mare artist! A jucat incantator! Am vazut piesa si la Paris Da, tot cu el
Grigore profita de imbulzeala si se repezi la loja lui Predeleanu.
Dupa primele cuvinte, Tecla observa cu mirare:
― Dar te-ai schimbat de tot? Parca esti alt om!
― Se cunoaste? facu Grigore. Mi-e cam rusine si totusi Sunt indragostit rau!
Olga ii arunca o privire cu un suras strengaresc. Tecla, insa, uitandu-se o clipa la loja Nadinei plina de o diversitate de admiratori, murmura pe ganduri:
― Ce-i drept, parca s-a facut mai frumoasa si mai fermecatoare
Tanarul Iuga ii saruta mana, recunoscator.
Cand se ridica iar cortina si se intuneca sala, Nadina sopti:
― Unde mergem dupa spectacol, Grig?
Si mai tarziu, in momentul culminant al dramei de pe scena, continua cu dragalasenie:
― A descoperit Raul un local nou, absolut parizian si retras, unde nu merge decat lumea cea mai buna L-am trimis sa ne rezerve o masa si sa fie aici, la sfarsit, sa ne conduca. Am facut bine? Vine si
Gogu cu consoarta lui
― Tot ce faci tu e bine! raspunse Grigore mangaindu-i pe furis bratul gol rezemat pe speteaza fotoliului.
Un mic restaurant de noapte, intr-o straduta dosnica. Exterior modest. Inauntru insa lumina orbitoare, lux cautat, atmosfera calda, chelneri francezi pur-sange si cateva atractii senzationale. Patronul, om dintr-o familie boiereasca, cu nume distins, care si-a mancat o avere imensa la Paris si din resturi a injghebat localul de curand, ca sa aiba o ocupatie, isi primeste clientii personal si ceremonios ca un senior pe invitatii sai la o receptie selecta. Raul Brumaru, fireste, prieten cu proprietarul, face spiritual prezentarile. Si Nadina surade incantata si repeta intruna:
― Ah, oui, c est vraiment très chic, très parisien!3
Mica sala s-a umplut de domni in frac si doamne decoltate.
Chelnerii se strecoara ca umbrele, echilibrand tavi de argint incarcate. O dansatoare spaniola, intr-un patrat rezervat, acompaniata de o orchestra speciala de chitaristi spanioli, isi invarteste temperamentul cu stridente vibratii de castaniete. Orchestra mai continua un rastimp cu arii madrilene si sevilane, apoi dispare pe urmele dansatoarei, facand loc unui pianist care preludeaza somnolent si nonsalant, pregatind intrarea unui sansonetist francez, dragut, elegant si foarte rasfatat, primit cu ovatii frenetice de publicul cunoscator. Cantaretul surade galant in dreapta si in stanga, lumina se stinge, raman numai cateva becuri albastre ― e romanta reveriei. Urmeaza altele, fiecare cu lumina ei. Apoi un chelner ii ofera o chitara, lasata pe coltul pianului de un spaniol, se face lumina trandafirie si rasfatatul publicului se apropie de Nadina si canta infiorat cupletul amorului fara speranta.
Aerul s-a imbacsit de fum si de aburi de vinuri grele. Ochii lucesc. Lumina alba tremura pe fetele obosite. Glasurile bajbaie distrate
In trasura, imbondorita in blana, Nadina spuse bucuroasa:
― Bine c-au inceput si Bucurestii sa devie oras mai civilizat, nu tot mititei, si lautari, si mojicie! Nu-i asa, Grig?
― Da, sigur!
― Si sansonetistul foarte interesant! adauga ea dupa o pauza. Ai vazut ca numai mie mi-a cantat?
Grigore o simtea langa dansul, fericita si calda. Zise cu o voce avida si supusa:
― Tu esti cea mai frumoasa!
― Tu esti, Petrica?
― Eu, eu! Hai, deschide, mama, hai!
Intra. In casa era intuneric. Numai focul din vatra raspandea un rotocol de lumina roscata.
― Mi se pare ca nici nu dormeai? intreba Petre.
― Ce sa dorm? Ca pana le-am dat de mancare, pana s-au culcat ei, a trecut vremea, zice maica-sa horobaind pe langa foc. Dar si tu, dragul mamei, tarziu mai vii si greu mi-e si mie ca sunteti multi si nu mai stiu cum sa impart ca sa-ti opresc si tie, sa-i satur si pe ei, of,


Doamne!
Petre se aseza pe lavita. Ofta:
― Apoi nu stau nici eu de bine si de petreceri, mama!
Smaranda ii puse pe masa o farfurie cu mancare. Un rastimp nu se mai auzira decat sorbiturile lui flamande si molfaitul falcilor. Pe alta lavita, intr-un pat si pe cuptor dormeau ceilalti copii, cu respiratii grele. Pe urma, dupa ce isi mai potoli putin foamea, Petre incepu sa-i spuie, printre imbucaturi, ca tot n-a izbutit sa o rupa la boierul cel batran nici asa, si nici asa. Logofatul zice mereu c-o fi, co pati, ca boierul se tine de vorba cand fagaduieste, ca lui i-a spus atunci, asta-iarna, sa plateasca boul, dar n-a spus sa nu opreasca
3 Ah, da, este intr-adevar foarte frumos, foarte parizian! (fr.) datoria
― Asa m-a purtat si pe mine, de au trecut saptamanile si lunile, ca in curand se implineste anul de cand s-a prapadit bietul tata-tau! bolborosi femeia cu glas lacrimat.
― Ei, dar de lasat nu ma las, sa stiu de bine ca se intampla orice! facu flacaul hotarat. Nu las, ca-i dreptul nostru si nu cerem de pomana, ca taica pentru dansii a muncit pana l-a luat Dumnezeu
Sorbi ultimele linguri din farfurie. Tacu indelung. Se uita la flacarile rosii ce falfaiau in vatra cu un duduit lenes. Apoi cu glas mai molcom zise iarasi:
― Rabzi, rabzi si oftezi, pana nu mai poti, s-apoi
Iar tacu si, dupa un rastimp, urma ganditor:
― Ca spuneau si oamenii si se sfatuiau cum sa mai faca si ce sa faca? D-aia am si intarziat asa
Se intrerupse, parca si-ar fi adus aminte, si intreba:
― Da de ce nu aprinsesi lampa, mama? Ori nu mai e gaz?
― Ba mai e nitel, dar ziceam ca e destula lumina focului
Petre dadu din cap, apasand:
― Ca bine zici, face si focul lumina cand nu-i alta!
O flacara trosni atatandu-le si pe celelalte. Fata lui Petre se rosi.
Umbra lui juca pe perete si peretele parca se clatina.
5
Titu Herdelea scrise acasa despre toate prin cate a trecut pana ce acum poate zice ca i-a ajutat Dumnezeu de s-a aranjat bine de tot. Se lauda in scrisoare si lauda Drapelul ca fiind un jurnal foarte important. Ii trimise batranului Herdelea, pentru ca il stia mare amator de ziare, un pachet voluminos cu diferite foi, avand grija sa incadreze cu rosu in Drapelul tot ce inscrisese dansul si mai ales cele doua articole de fond in care se lupta viguros cu insusi contele
Apponyi. Nu uita, fireste, sa ridice in slava pe Grigore Iuga (a carui nevasta e o minune de frumusete si eleganta, de s-ar prapadi de admiratie toate domnisoarele de prin Amaradia si imprejurimi cand ar vedea-O), sa povesteasca cum a petrecut la castelul lor de la tara, ceva in felul castelului grofilor de la Beclean, si cum s-a intors la
Bucuresti cu automobilul, o distanta cam cat de la Bistrita pana la
Cluj. Transmise batranului complimente prietenesti de la Gavrilas, care este pentru dansul ca un parinte, iar din parte-i salutari tuturor cunostintelor si indeosebi preotului Belciug, fiindca in cele din urma s-a purtat asa de frumos, incat trebuiesc uitate micile neintelegeri din trecut. Adauga ca il asteapta pe Belciug sa vie in tara, cum a fagaduit pe cand se muncea cu cladirea bisericii noi din Pripas; cum e el vaduv si cu stare, poate veni lesne si nu-i va parea rau de cheltuiala, caci Bucurestii e un oras mai simpatic ca Budapesta, afara ca e inima romanismului. Felicita solemn pe Ghighi pentru logodna si o indemna sa fie bucuroasa de Zagreanu, care e un baiat eminent. Rau ii pare ca va lipsi de la nunta, dar are acuma atatea ocupatii, ca nici nu se poate gandi sa le intrerupa, mai ales ca nici banii nu prea il dau afara din casa, deocamdata.
Nu pomeni insa nimic despre micile lui afaceri amoroase, desi stia ca, in special pe Ghighi, ar interesa-o grozav. Nu voia sa se mai afle prin Amaradia ca el si aici umbla dupa lucruri neserioase, desi in ultimele saptamani, de cand a scapat de grija vietii de toate zilele, tocmai lucrurile acestea il preocupau mai mult.
Doamna Mimi s-a tinut de cuvant si a revenit sa-si vaza camera de fata intr-o dupa-amiaza cand stia ca mama-sa nu e acasa. S-a dezbracat singura si indata s-a varat in patuceanul ei de odinioara.
Pe urma, de cate ori venea, se dezbraca la fel, lepadandu-si acuma si camasa, incat ramanea goala cum a nascut-o doamna
Alexandrescu; isi admira nudul in oglinda mare cu rama de nuc, tot de pe vremea fecioriei ei, si apoi repede se ascundea in patuceanul cu visurile.
Titu a primit-o cu emotie mare intai si s-a simtit mandru ca a cucerit o femeie atat de incantatoare. Curand insa a inteles ca nu este el singurul mandru si fericit, ca lui ii revin numai ramasitele si ca cucerirea lui se datora unui capriciu intamplator al ei de a fi iubita de un poet. De altfel, Mimi insasi nu s-a sfiit sa-i spuie clar ca nu trebuie sa fie pretentios si nici sa o plictiseasca cu gelozia, fiindca destul o sacaie barbatul ei cu d-astea. Fireste, tanarul s-a resemnat cu situatia. Isi zise ca, la urma urmelor, ea ii daruieste ce poate si de ce ar refuza el pe o femeie draguta, cand nici nu-l costa nimic.
Totusi, se ivira si inevitabilele mici complicatii. Eleva lui,
Marioara, a mirosit ceva si a inceput sa-i faca imputari ca ea nu e fata de pe strazi, ca daca n-o iubeste cu adevarat, pentru ce nu-i spune pe fata, nu sa-si bata joc de ea inseland-o cu cine stie cine, si sfarsind printr-o discreta amenintare ca se va plange doamnei
Gavrilas de purtarea lui neleala. O seara intreaga a trebuit sa-i explice si sa-i jure ca numai pe ea o iubeste, ca s-o astampere.
Ba intr-o zi s-a pomenit cu doamna Alexandrescu ca il apostrofeaza atat de jalnic, de parca ar fi parasit-o Jenica:
― Domnu Titu, din suflet te rog si te implor, ia seama sa nu se nenoroceasca din pricina matale biata Mimi! Ea te-o fi iubind, saracuta, c-am observat de atunci ca ii esti simpatic, dar dumneata trebuie sa fii mai cuminte si s-o feresti, sa nu care cumva sa prinda de veste Vasile, ca se intampla o nenorocire Nu zic si nu-ti reprosez, ca pasiunea asa vine, pardalnica, si Mimi, sarmanuta, nu-i de mirare ca i s-a urat si ei cu un barbat ciufut si mojic, dar
Tanarul Herdelea asculta cu resemnare lamentatiile gazdei sale si numai la sfarsit articula un slab protest, menit mai mult sa-i evidentieze cavalerismul decat sa fie crezut. In realitate se jena de doamna Alexandrescu din pricina Tantei, careia incepuse a-i face curte foarte staruitor. Doamna Alexandrescu l-a dus deunazi la parintii fetei, l-a prezentat si l-a laudat, iar pe urma el a devenit un musafir asiduu in casa din dosul garii, proprietatea domnului
Alexandru Ionescu, sef de birou la Finante. Tanta era acum iubirea lui cea frumoasa si adevarata. Gratie ei i-a revenit inspiratia poetica.
In fiecare seara, scapat de obligatiile pentru Drapelul, invaluit intr-un nour de fum de tigari, scria versuri de glorificare a fapturii divine. De altfel, Tanta raspundea cu aceleasi sentimente. Desi sfioasa, i-a marturisit ca nici n-ar mai putea trai fara el. Trei zile daca nu-l vedea, nascocea motive sa fie la Lenuta, confidenta dragostei ei, care, fireste, chema pe Titu.
Toate acestea nu-l impiedicau sa-si implineasca meseria, ba chiar il stimulau. In fiecare dimineata se prezenta constiincios la
Drapelul, cu manuscrisul pregatit. Gasea totdeauna numai pe Rosu, la acelasi birou, parca nici nu s-ar fi clintit de-acolo. Spre amiazi isi mai faceau aparitia reporteri, redactori, vesnic grabiti si agitati si nemultumiti, discutand violent si abtinandu-se permanent de a scrie. Altminteri insa, Herdelea era singurul tovaras redactional al lui
Rosu, care ii spunea deseori:
― Sa stii, puiule, ca tu ai sa ajungi! Asculta-ma pe mine ce-ti vorbesc, ca eu nu vorbesc fleacuri ca domnisorii astia care vin cu palaria-n cap, se grozavesc, mint si nu-s capabili sa scrie un rand cumsecade. Ai sa ajungi, baiete, pentru ca iti place munca si nu te codesti! Sa stii! Ai si talent, esti si sarguitor, tocmai ce trebuie unui gazetar bun. Nu zic, se poate sa te lasi de meseria asta, ca te vad baiat cinstit si corect, si anevoie razbesti in gazetarie cand esti asa, dar oriunde te-ar duce destinul, ai sa faci treaba, sa stii de la mine!
Titu Herdelea se credea la randu-i obligat sa-i raporteze cand a luat masa la Gogu Ionescu sau cand a fost poftit la Grigore Iuga, si alte asemenea evenimente de ale sale de interes mai public.
Secretarului nu-i placeau si le considera apucaturi de arivism, enuntand dogmatic ca ziaristul sa ramaie in lumea lui, sa nu se vare printre ciocoi, sa-si adoarma constiinta. Gazetarul trebuie sa-si pastreze virgina facultatea de a protesta si a biciui necontenit, mai cu seama in tara noastra, unde faradelegea e singura lege perfect valabila.
― Deschide ochii, puiule, si uita-te imprejur! Te-ai plimbat la tara in automobil si prin castele ciocoiesti si n-ai pus urechea la pamant sa asculti glasurile care nu se aud. Din automobil nu se vede si nu se aude nimic. Si nici pe trotuarele Bucurestilor. E falsa si artificiala toata aparenta asta de lux si civilizatie. Realitatea e alta, tinere!
Exportam zeci de mii de vagoane de cereale si cateva milioane de tarani n-au nici porumb pentru mamaliga cotidiana! intelegi ce va sa zica asta? Cu luminile Bucurestilor ne inselam pe noi insine. Nu ne aruncam privirea dincolo, fiindca stim ca dincolo e prapastia si numai privind in ea ne-am cutremura Nu lux, nu automobile si castele, puiule! Astea-s pojghita care acopera un vulcan de dureri.
Ca maine se sparge pojghita si atunci!
Titu se obisnuise deja cu catastrofismul. Nu era om sa nu lacrimeze, de indata ce venea vorba de starile generale, asupra durerilor taranimii, completandu-le cu profetiile crancene de rigoare.
Asa a fost probabil totdeauna si va fi totdeauna. Orasenii, care cunosc tara din vilegiaturi pitoresti, au o mare predilectie pentru taranii vesnic porniti sa se revolte, tocmai pentru ca sunt asigurati ca taranii romani nu sunt in stare sa se revolte aievea niciodata.
6
― Ce-ar fi, Grig, sa facem Craciunul la tara? zise Nadina cu mare voiosie intr-o zi cand se apropiau sarbatorile.
Grigore Iuga raspunse numai cu o privire plina de recunostinta.
Propunerea o considera o atentie delicata pentru dansul. Nimic nu Iar fi putut bucura mai mult decat dovada aceasta de apropiere sufleteasca. Iubirea lor ajunge astfel sa se cimenteze prin intelegerea reciproca. Pasiunea trupeasca devine in sfarsit durabila, fiindca se alimenteaza din esenta inepuizabila a sufletelor. Daca ar fi adoptat de la inceput fata de ea atitudinea de azi, cate amaraciuni si-ar fi crutat unul altuia! Fericirea n-o poti gusta decat cand te-a purificat nefericirea.
Detaliile le stabilira usor. Grigore se multumea sa inregistreze dorintele ei, ca sa-i fie toate implinite cu sfintenie. Primul punct era ca vor petrece Craciunul la Amara, dar revelionul il vor face negresit in capitala. Acceptat. Al doilea ca trebuie sa fie un Craciun vesel, cu lume multa si lautari buni. Acceptat, fireste. Vor fi prezenti toti vecinii lor mai subtiri de la tara. Despre asta va ingriji batranul, care are sa fie placut surprins de hotararea lor. Ii va scrie sa pofteasca si pe prefectul judetului, de la Pitesti, ca sa fie reprezentat si guvernul la veselia lor. Nadina surase; i se parea comic cu prefectul Grigore intreba:
― De la Bucuresti luam pe cineva sau mai bine nu?
― A, s-ar putea? se mira Nadina. Apoi daca ar fi numai mosieri si arendasi, inclusiv prefectul, ne-am urca pe pereti de plictiseala!
Trebuie sa conteze neaparat pe Gogu si Eugenia, care au invitata la tara si familia unui frate al ei, profesor, sau asa ceva, la Giurgiu.
Evident, au sa vie impreuna cu musafirii lor. Pe urma cativa baieti mai spirituali, sa aiba cu cine sta de vorba. Macar doi-trei. Cand rosti numele lui Raul Brumaru, observa, sau i se paru, o usoara crispare pe figura lui Grigore, incat adauga repede: Daca nu-ti convine, renunt, Grigule! M-am gandit insa la Raul pentru ca e totdeauna vesel si
― O, de ce? Foarte bine! Bietul Raul! zise barbatul cu o compatimire dispretuitoare.
― Uite, poate sa vie si tanarul cela, cum il cheama, din Ardeal? continua Nadina. Il vom pune sa ne cante colinde ardelenesti
Craciunul cadea intr-o joi. Nadina hotari sa plece cu totii marti dupa-amiaza la Amara, sa doarma acolo in tihna, ca sa fie odihniti pentru seara din ajun. In Gara de Nord ii astepta numai Raul; ceilalti cavaleri mondeni se scuzasera in ultimul moment. De-abia dincolo de Chitila aparu si Titu Herdelea, radios si aferat. Minti ca a sosit chiar cand a plecat trenul si s-a instalat in alt compartiment. De fapt venise cu o jumatate de ora inainte si si-a asigurat un loc bun in clasa a treia, deoarece calatorea pe buzunarul lui si de ce sa-si risipeasca gologanii.
Numai Grigore ii asculta scuzele si explicatiile. Nadina ii surase indiferenta, ramanand atenta la Brumaru, care ii relata o povestire picanta dupa Vie Parisienne fara a se intrerupe decat o secunda pentru a intinde lui Titu mana stanga si a-i zice: "Ce mai faci, monser?" Tanarul Herdelea mai facu putina politica cu Grigore, afla ca Gogu Ionescu e la Lespezi de trei zile si se bucura ca se va intalni cu Alexandru Pintea, pe care-l cunoscuse de asemenea la Sangeorz.
Pe urma gasi un pretext sa se retraga in compartimentul sau, fiindu-i frica sa nu dea conductorul peste el si sa-l faca de ras, ca sta la clasa intaia cu bilet de a treia.
Zapada ce o lasasera in Bucuresti era o jucarie fata de ce gasira la Amara. La sosire, in Costesti, ii asteptau sanii. Nadina tresalta de bucurie. Cum ajunsera acasa, porunci pentru a doua zi o plimbare cu sania prin imprejurimi.
Grigore se scula mai devreme, sa ingrijeasca de plimbarea proiectata. Avu insa o surpriza neplacuta. Aseara, Ichim, batranul vizitiu de nadejde, dupa ce a deshamat iepele de la sania cea buna si le-a adapat, cand le-a bagat in grajd sa le lege la ieslea lor, nu se stie cum si ce, dar s-a pomenit cu iapa roaiba, sperioasa, ca incepe sa sara in doua picioare, s-apoi sa zvarle din copite pana tot l-a zdrobit pe bietul om de I-au scos pe cerga afara. Asa ca nu-i chip sa mai iasa dansul cu sania, iar ceilalti vizitii nici unul nu s-ar incumeta sa maie iepele prea buiestre. Grigore era plictisit si pentru Ichim, dar mai cu seama din pricina Nadinei care, fiind amatoare de iuteala, nu ar fi multumita sa o plimbe cu caii de purtare. Atunci logofatul
Bumbu isi dadu parerea ca ar putea chema pe Petrica al Smarandei, c-a fost doar caprar la artilerie si a strunit tot felul de cai, incat are sa se joace cu iepele. Il chemara degraba.
Totusi, abia spre amiaza pornira. Nadina lua langa ea pe Titu, pe
Raul il trecu in sania a doua cu Grigore, care o saruta in gand pentru acest gest. Dupa indicatiile lui Grigore, sania Nadinei o lua inainte avand sa faca circuitul Ruginoasa, Barlogu, Babaroaga, Gliganu,
Lespezi si acasa. Infasurati in bunzi imense, cat niste pelerine medievale, acoperiti cu pleduri groase si imblanite, sfidau gerul aspru ce dainuia de peste o saptamana. Cum iesira din Amara, campia alba se desfasura in fata lor ca o nesfarsita mantie de hermina, scanteind in lumina soarelui muscator. Soseaua taia o dara lucioasa, rectilina, pe care sania aluneca vertiginos. Petre, in picioare, putin plecat inainte, indemna iepele arar, cu un plescait de limba, energic. In sumanu-i cenusiu, cu caciula neagra de miel pe o ureche, parea mai inalt si mai voinic de cum era.
Nadina nu mai tacea din gura, atata era de entuziasmata. Aci spunea ceva lui Titu, aci scotea un strigat nearticulat, aci lalaia un inceput de galop cantabil si din cand in cand striga catre vizitiu cu o incurajare atatatoare:
― Hai, baiete, hai, nu sovai!
― Nu sovaiesc, conita, n-aveti grija! mormaia Petre fara a se intoarce, cu glas in care tremura un ras putin batjocoritor.
Goana vijelioasa tinea de un ceas. Trecura prin Ruginoasa, prin
Barlogu, prin Babaroaga, prin Gliganu. Pe cand alergau acum spre
Lespezi, vazura de departe un card de ciori, poate cateva sute, de-a curmezisul soselei, o improscatura de cerneala pe o colosala coala de hartie. Flamande si obraznice, ciorile numai cand sania era sa dea peste ele zbucnira brusc de pe pamant cu zgomotos falfait de aripi si croncaneli. Iapa inaintasa, intr-un acces de spaima, facu o saritura in dreapta sa se fereasca parca de primejdie, in aceeasi clipa Petre o croi cu biciul peste burta. Durerea o sperie mai tare, incat zvacni drept inainte, pe soseaua neteda, intr-un galop furios, starnind si frica tovarasei sale de oiste.
― Ce faci? Ce faci? tipa deodata Nadina. Ne omoara! Ajutor!
Se agata ingrozita de gatul lui Titu, in vreme ce caii, sforaind si ciulind urechile, goneau nebuneste, izbind deseori cu picioarele dinapoi in frontalul bombat al saniei. Atunci rasuna glasul lui Petre, increzator:
― Nu va speriati si nu va fie frica, conita, daca sunteti cu mine!
Glasul acesta aspru si ciudat ii imprastie deodata orice teama.
Auzi acuma si pe Titu, care nu-si pierduse cumpatul, zicand:
― Doamna, doamna, nu e nimic, fiti linistita!
Incerca sa zambeasca, parca i-ar fi fost rusine de spaima trecuta.
Petre, cu spinarea indoita usor inapoi, teapan ca o stanca, strangea haturile, repetand lin si totusi poruncitor:
― Hohoho! Hohoho!
Privindu-l, Nadina parca vedea cum i se inclesteaza muschii bratelor ca niste cangi de otel si cum ii cresc mereu puterile, cu cat isi infige picioarele mai darz in pamant. Isi recapata calmul complet.
Ajunse iarasi vesela in Amara si, coborand din sanie, rase de toata intamplarea, ciripind galagios:
― Am tras o spaima neroada Bine c-am avut un vizitiu energic!
Petre isi intoarse spre ea fata imbujorata de bataia gerului, cu mustacioara aburita si piscata de sloiuri, cu ochii mici, sfredelitori, in care se jucau licariri vii de bucurie. Spuse:


― Apoi iepele-s buiece, conita, ca-s iepe boieresti, toata vremea numai odihnesc si mananca bine si nu muncesc. Cum sa nu le arda de nebunii?
Si scuipa triumfator intre crupele pline ale iepelor extenuate.
― Bravo, Petre, bravo! striga Titu Herdelea, care in sfarsit izbutise a se descotosmani dintre blanuri si, sarind jos, il batu protector pe umar.
Nadina povesti la dejun intamplarea, completand-o cu mici inflorituri pe care Titu, galant, le confirma. Infloriturile se inmultira si intamplarea deveni o aventura, iar Nadina insasi o eroina cand repeta povestirea de mai multe ori invitatilor ce incepura sa soseasca mai spre seara. Cu cat observa mai mare ingrijorare la interlocutori, cu atat era mai mandra, radea si declara nepasatoare ca ii plac grozav emotiile violente si ii pare bine c-a vazut si moartea cu ochii.
― Era sa ma pierzi, Grig drag M-ai fi regretat? zise sentimental, intr-un moment, sotului ei, care raspunse mangaind-o ca pe un copil nepriceput:
― Asta inseamna ca trebuie sa fii prudenta cu placerile, oricat te-ar tenta!
― O placere prudenta nu mai e placere! riposta Nadina rasfatata.
Miron Iuga isi primi oaspetii cu o bonomie ce-i sedea bine. Nu poftise dintre vecini pe Platamonu, desi Grigore crezuse ca ar fi fost delicat, de vreme ce e arendasul Nadinei si al lui Gogu, si nici pe
Cosma Buruiana, caruia inca nu-i iertase minciuna cu furtul, oricat arendasul, ca sa-l imbuneze, rasplatise pe taranii anchetati si batuti de pomana cu cate un sac de porumb.
Pe la sapte seara, sosira, ultimii, prefectul Andrei Boerescu si generalul Dadarlat, amandoi cu nevestele, venind direct de la Pitesti si urmand sa plece pe urma de aici fiecare la mosia lui, unul la
Rociu, celalalt la Humele, unde aveau sa petreaca sarbatorile.
Prefectul era un batranel maruntel si rotofei cam de varsta lui Miron, plin de viata si de vioiciune. Studiase odinioara medicina si chiar avea tablita cu titlul pe zidul casei la Pitesti, dar n-a practicat niciodata, simtind o repulsie fizica fata de boli si suferinte. Nevastasa ii semana, parca i-ar fi fost sora, si la infatisare, si la temperament. Generalul Dadarlat in schimb, cu toate ca avea o inima ca untul proaspat, parea fioros ca un haiduc mai ales din pricina mustatilor mari, negre, vopsite, cu varfurile rasucite darz, care contrastau cu parul de pe cap, rar si cam carunt. Doamna general, voinica si inalta ca si barbatul ei, era mai tanara mult ca dansul si inca cocheta.
Marele hol ajunsese aproape neincapator. Prefectul, neuitandu-si calitatea, isi lua pentru inceput un aer de gravitate pe care insa il lepada repede, ca sa nu-si strice pofta de mancare. Cand afla ca Titu
Herdelea e ziarist din Bucuresti si inca de la gazeta guvernului, il trase intr-un colt si-l chestiona amanuntit asupra situatiei politice, demonstrandu-i ca in judetul lui lucrurile merg struna si ca el e popular si iubit.
In centrul interesului general continua sa ramaie aventura
Nadinei, constituind, de altfel, si un subiect la care putea participa toata lumea cu deplina competenta. Insusi Ionita Rotompan, o fire mai inchisa, si chiar ursuz, traind singuratic la mosia-i Goia de cand si-a maritat fata, ii puse cateva intrebari si dadu din cap ocrotitor.
Colonelul pensionar Stefanescu, arendasul mosiei Vladuta, isi adusese toate trei fetele, deopotriva de dragalase, in speranta ca
Nadina, cu relatiile ei in lumea buna, va fi adus de la Bucuresti si tineri seriosi. Nadina le-a imbratisat intr-adevar foarte amabil si a poruncit lui Raul sa le faca curte, insarcinare de care el se achita constiincios si cu cate-o privire tainica desperata dupa Nadina.
Capitanul Lache Gradinaru, crezandu-se irezistibil pentru ca numai cu sabioara lui a cucerit proprietatea Cantacuzu, de peste trei mii de pogoane, ca supliment la o nevasta uratica si prostuta, batea zelos din pinteni pe langa Nadina si-si sublinia straduintele cu cate un suspin insotit de intoarcerea ochilor pe dos. Ca sa scape de el,
Nadina fu obligata sa se retraga putin deoparte cu Titu Herdelea.
― E idiot rau capitanul asta! zise ea plictisita.
Titu se socotea intrucatva tovaras si complice. Aflandu-se acuma intre patru ochi cu ea, i se paru si mai frumoasa, decoltata adanc si cu bratele goale cum era, si cu o stralucire stranie pe figura-i enigmatica. Ii sopti cu entuziasm retinut:
― M-am ales si eu cu ceva din patania de azi, ca v-ati incolacit bratele pe gatul meu cu atata ardoare de parca
― Vezi, nici nu mi-am dat seama, zambi Nadina. Iti inchipui, insa, ca n-a fost cu intentie
― Din nenorocire! facu tanarul Herdelea.
In clipa cand sa se aseze la masa, afara, sub ferestre, rasuna o colinda. Toata lumea o asculta cu placere. Mai urmara doua. Era corul de fete si flacai injghebat de invatatorul Dragos inadins, pentru a face o surpriza batranului Iuga, care fu intr-adevar multumit.
Porunci sa-i ospateze bine pe toti, iar pe Dragos il felicita si-l opri la masa.
Fireste, cina se prelungi pana spre miezul noptii, stropita cu vinuri variate, animata de muzica vestitului Fanica de la Pitesti si de inevitabilul toast al prefectului, pe care batranul colonel pensionar
Stefanescu se simti dator sa-l completeze cu complimente galante la adresa Nadinei si a celorlalte cucoane prezente Pe urma Nadina ceru sa danseze si dansul se generaliza fara sa se ridice masa.
Peretele de sticla dinspre hol se dadu in laturi, lautarii trecura la mijloc si astfel fura impacati si cei ramasi in jurul mesei, si dansatorii care se puteau framanta in largul lor dincolo.
Nadina reusi sa induplece pana si pe Miron Iuga sa faca un vals batranesc cu ea. Totusi aici rolul principal revenea lui Raul care, pentru a fi pe placul Nadinei, dansa pe rand cu toate cucoanele.
Singura sotia prefectului il refuza, scuzandu-se amabil ca nu mai e in varsta cand unei femei ii sade bine sa-si arate gratiile. Gogu
Ionescu, in ciuda celor aproape cincizeci de ani, facea o concurenta redutabila lui Raul; adevarat ca el juca mai mult cu Eugenia si de dragul ei. Nici Titu Herdelea nu vroia sa ramaie mai prejos, indeosebi pentru placerea de-a dansa cu Nadina, careia ii si spuse languros in timpul unui boston:
― Soarta ma razbuna pentru azi-dimineata Si-i stranse mijlocul.
Nadina ii zise cu indiferenta:
― Ia seama, ca pornesti pe urmele capitanului!
Tanarul se pleosti, parca ar fi primit un dus rece. Ii era rusine ca a fost fara tact si se retrase la masa, asezandu-se modest langa invatatorul Dragos. De acolo urmari un rastimp pe Nadina, care acuma dansa cu Brumaru.
― Cel putin sper ca observi cat ma sacrific? intreba Raul ajungand cu ea intr-un colt mai departat.
Nadina se lipi de el, fara sa-l priveasca, in loc de raspuns.
― Sunt exasperat Nu mai pot! De ce ma chinuiesti asa? continua Raul, strangand-o si alunecandu-si bratul pe spatele ei.
― Ai rabdare! murmura Nadina. Nu ma strange asa, ca ne observa lumea
― Mi-ai promis solemn, Nada, nu-i asa? insista el. Te astept,
Nada, auzi? Vii? Vii? Te rog Nada
― Da, da Sss Taci! sopti ea, inclestandu-si nervos mana stanga pe bratul lui, fiindca in aceeasi clipa auzi aproape glasul capitanului intovarasit de vijelioase batai din pinteni:
― Conita, mai fie-va mila si de noi astia care
Nadina parasi pe Brumaru si trecu in bratele capitanului, ciripind:
― Domnul are dreptate Tu asteapta, Raul! Sa te multumesti cu sfarsitul!
Capitanul Gradinaru, incantat, se departa cu ea intr-un elan furtunos si triumfal.
Titu Herdelea vazu pe Brumaru ramas in mijlocul holului, cu ochii dupa perechea ce disparea. Zambi in sine satisfacut ca si Raul o fi patit ca dansul sau ceva similar si-si zise cu admiratie: "Minunata femeie!"
Langa el, la masa, discutia era in toi. Prefectul Boerescu adusese vorba despre guvern, laudandu-l negresit si astfel starnind Criticile din ce in ce mai vii ale colonelului pensionar Stefanescu, care nu se sfia sa declare ca "mergem spre dezastru sigur daca se tolereaza anarhia". El nu face politica si nu-i pasa ce partid e la putere, dar pretinde ca guvernul sa fie energic, sa stie ce vrea si sa pastreze ordinea si disciplina, altfel ne prapadim.
― Lasa, colonele, ca anarhia numai dumneata o vezi, pentru ca esti in opozitie, zise prefectul cu superioritate. Degeaba spui ca nu faci politica. N-ai votat cu dumnealor acum doi ani?
Carevasazica?
― Domnule prefect, eu votez cu cine-mi spune constiinta mea de cetatean cinstit! striga colonelul aprins. Nu sunt inscris in nici un partid, nici la ei, nici la dumneavoastra, tocmai ca sa-mi pastrez libertatea judecatii!
― Nu te supara, colonele, degeaba! relua Boerescu blajin. Eu nu te acuz ca ai votat cum ai vrut, dar nu pot admite sa fim denigrati pe nedrept. Atat!
Apoi, fara a mai astepta sa-si vie in fire pensionarul, se adresa deodata, parca printr-o inspiratie fericita, invatatorului Dragos, care tacuse pana atunci:
― Asculta, domnule asta cum te cheama, ca ti-am uitat numele domnule invatator!
― Dragos! completa invatatorul.
― Da, Dragos Spune dumneata, ca traiesti in mijlocul taranilor si esti iesit din popor, dar spune deschis, fara nici o sfiala: este liniste si ordine pe aici ori e cum zice dumnealui? Poftim! Te rog!
Dupa o usoara ezitare, invatatorul raspunse uitandu-se drept in ochii prefectului:
― Este pace si liniste, dar e si multa saracie!
Boerescu se incrunta putin:
― Saracie, da, fireste Saracia insa nu intra in atributiile guvernului. Asta depinde de imprejurari si de oameni. Guvernul trebuie sa tina cumpana dreapta si atat!
Dragos, ca o justificare, continua mai viu:
― Desigur, dar vedeti dumneavoastra, suntem de-abia la
Craciun si marea majoritate a oamenilor nu mai au porumb E ingrozitor! Ganditi-va ce vor face nenorocitii pana in toamna viitoare? Sunt siliti sa cerseasca pur si simplu. Ce-a fost azi aici, la domnul Iuga, o jale Zeci de femei si de barbati sa se milogeasca pentru porumb, numai pentru porumb, si sa se indatoreze peste puterile lor. Si ce-a fost aici e pretutindeni, daca nu si mai rau
Colonelul Stefanescu isi redobandi increderea si-l intrerupse, adresandu-se prefectului:
― Vasazica intocmai ce afirmam eu, iubite domnule prefect!
Exact! Oamenii nu se ajung, si murmura, si se agita, si ameninta.
Asta nu e anarhie, pentru Dumnezeu, domnilor? Si inca am avut un an mai bunisor, de s-au facut de toate, potrivit. Inchipuiti-va, insa, dumneavoastra ce s-ar intampla dac-ar da Dumnezeu o seceta sau alta pacoste! Ei, ce sa va mai spun, cred ca taranii s-ar napusti, fara multa vorba, la hambarele boierilor, daca nu si mai rau!
Boerescu era incurcat mai ales din pricina lui Titu Herdelea, care s-ar putea sa bata toba pe la Bucuresti ce-a auzit in judetul lui si sa-i scoata faima ca e prefect slab. Se gandea la o replica zdrobitoare, nu-i venea nimic in minte si se enerva. Intre timp, Miron Iuga observa linistit:
― Toate astea sunt efectele demagogiei desantate ce se face la orase. De acolo porneste raul si se propaga nemultumirea taranilor si spiritul de dezordine. Cand oamenii pretinsi seriosi proclama ca taranii nu pot trai fiindca n-au pamant, cum sa nu ceara taranul pamant si cum sa mai respecte invoielile? Aici e buba.
― Coane Miroane, vorbisi din inima mea! striga colonelul, taranul sade la carciuma, isi bea acolo toata munca si pe urma se vaita ca nu se ajunge
Invatatorul nu se putu opri sa nu zica:
― Adevarat, sunt multi betivi, dar nu
Pensionarul nu-i dadu voie sa sfarseasca si continua:
― Toti sunt indaratnici si lacomi, domnule! De aceea trebuie o mana de fier sa-i dezmeticeasca, altfel
Prefectul intrerupse batjocoritor, parca si-ar fi gasit replica definitiva:
― Dumneata vrei un guvern care sa-ti dadaceasca taranii, colonele! Ei, bata-te sa te bata! De ce nu spuneai? Ai vazut ce cere dumnealui de la guvern, domnule Herdelea? Ia sa scrii asta la
Drapelul, sa-si dea seama si cei mai mari cate de toate ni se cer noua, care ii reprezentam!
Titu Herdelea surase intelegator, iar prefectul trase cu ochiul.
Atunci insa doamna Pintea dadu semnalul plecarii la care se ralie indata si sotia prefectului. Grigore si Miron zadarnic mai incercara sa se impotriveasca. In cateva minute toti oaspetii, spaimantati ca orele sunt aproape patru, se ridicara. Se ivi totusi o problema grava, pusa de doamna Pintea insasi: cum sa faca oare cu cei trei copii ai ei pe care ii culcase indata dupa cina si acuma dormeau dusi? Ii era mila sa-i scoale si frica sa nu se imbolnaveasca iesind, incalziti, in gerul de afara. Toata lumea lua parte la dezbatere cu diferite solutii.
Grigore hotari sa ramaie si sotii Pintea sa doarma aici, iar maine vor trece la Lespezi unde au stat si vor mai sta destul. Au la dispozitie o camera buna chiar alaturi de a copiilor, care e langa a Nadinei, asa ca vor fi ca acasa
Dupa ce, incetul cu incetul, musafirii se risipira si Miron Iuga se retrase in vechiul conac, cei ramasi se suira impreuna la etaj. In hol mai statura de vorba cateva minute, apoi se despartira. Sotii Pintea, cu precautia necesara, isi aruncara ochii in odaia copiilor inainte dea se retrage in odaia lor. Titu Herdelea si Brumaru, ale caror camere erau alaturate si dincolo de deschizatura mare a verandei cu geamlac albastru de deasupra intrarii principale, trecura de asemenea la culcare. Cum prin geamlacul verandei patrundea lumina lunii pline, Titu se opri un moment in mijlocul holului si de acolo, intorcandu-se spre Nadina si Grigore, zise melancolic, cum sade bine unui poet:
― Ce noapte divina!
Nadina deschisese usa iatacului ei. In lumina palida a candelei se vedea patul mare, alb si cald, cu portretul ei deasupra. Grigore intreba incet:
― Esti multumita, iubirea mea?
― M-am amuzat foarte, foarte bine, murmura Nadina si, dupa o mica pauza, abia stapanindu-si moleseala, adauga: Dar acuma sunt asa de obosita ca
Barbatul o privea. Ii era mila de extenuarea ei vadita. Ii sopti bland:
― Ai dansat prea mult Ce are a face! Bine ca esti multumita
Eu te las, inima mea! Noapte buna!
O stranse in brate si-i saruta buzele fierbinti ca flacarile.
Desfacandu-se alene din stransoarea lui, Nadina zambi:
― Cat esti de dragut ca nu Noapte buna, Grig drag!
Grigore ramase o clipa in fata usii ce se inchise. Auzi de jos soapte si pasi, servitorii care faceau putina ordine inainte de-a se duce la odihna. Stinse lampa ce atarna din tavan. Razele albastrite ale lunii se inganau cu intunericul negru. Isi cunostea prea bine drumul prin coridorul mic si ingust la dormitorul lui obisnuit, aflat mai in fund, cu fereastra spre conacul vechi.
Se dezbraca, se tranti pe pat. Somnul nu venea. Inima-i era plina de o bucurie neastamparata. Dorea pe Nadina cum n-o mai dorise de mult. Si totusi s-a retras aici singur. Daca ar fi insistat Dar e mai bine asa. Altfel ce deosebire ar fi intre iubirea lui si a unui badaran care nu cunoaste decat implinirea poftei cu orice pret.
Gandurile ii alergau, se impleteau, se goneau, faureau planuri, le sfaramau, starneau sperante Trecuse mai bine de un ceas si nici urma de somn. Poate e si prea cald in odaie. Se scula, imbraca un halat, aprinse o tigara. Trebuie sa se racoreasca putin. Intunericul era acuma mai negru. In hol razele lunii se zvarcoleau neputincioase. Ajunse bajbaind in deschizatura verandei unde erau cateva fotoliuri si mescioare. Isi pipai un jilt si se aseza incet, cum si venise, parca i-ar fi fost teama sa nu turbure somnul celorlalti.
Sedea cu spatele spre peretele care-l despartea de iubirea lui. In fata, piezis, prin sticla albastra, il privea discul enorm, speriat si curios al lunii. Tacerea, mai mare aici decat in dormitorul lui, ii facea bine ca si racoarea ce-l inconjura si-i mulcomea bataile inimii. Lasa capul inapoi pe rezematoarea fotoliului si inchise ochii, zicandu-si amuzat: "Ce nostim ar fi sa adorm asa!" Din cand in cand insa tragea din tigara schitand cate un rotocol de lumina rosiatica.
Deodata i se paru ca o usa s-a deschis si s-a inchis atat de domol, ca nici nu i-a auzit zgomotul. Asculta o clipa, apoi, nemaiputandu-si stapani rabdarea, se ridica brusc in picioare. Jiltul se lovi de perete cu zgomot lanced de vata. Se uita intai in stanga, spre iatacul Nadinei, pe urma in dreapta. Pe zidul dintre usa lui
Herdelea si a lui Brumaru parca tremura o umbra cenusie in bezna completa. Grigore se apropie intrigat. Umbra era lipita cu bratele intredeschise. O apuca de umarul gol si-n aceeasi secunda, recunoscand-o:
― A, tu? Credeam, ca vreo servitoare
Simti umarul moale, rece si putin jilav. Isi smulse mana, parca ar fi atins o piele de sarpe. Cuprins de scarba, sopti:
― Tarfa!
Apoi intoarse spatele si porni prin intunericul ingrosat spre fund, grabit, ca si cand un val de frig ar fi amenintat sa-i inghete inima
A doua zi Raul Brumaru, mai matinal decat toti, cobori spilcuit, fericit, fredonand vesel o arie noua care facea furori la Paris. Jos, dadu peste Grigore.
― A, Grig? M-ai intrecut, monser Credeam ca voi fi cel dintai! striga apropiindu-se cu mana intinsa.
Grigore, fara sa-i observe mana, raspunse intunecat:
― Pleci imediat la Bucuresti! Sania e la scara.
Brumaru ingalbeni, bolborosi vorbe fara sir, se mira. Grigore insista:
― Ai un sfert de ora. Grabeste-te!
Peste un sfert de ora Raul era imbracat. Petre, care tinea inca locul lui Ichim, ridica biciul. Pe cand porneau, din capul scarii Grigore striga:
― Ia seama, Petre, cu iepele!

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.