Toata lumea regreta a doua zi plecarea subita a lui Brumaru, o comoara de buna dispozitie. Totusi lipsa lui nu impiedica sa domneasca o veselie atat de deplina, ca doamna Pintea, vazand ca sotul ei se intinde la conversatie cu Miron Iuga si cu Titu, trebui sa fie energica:
― Aidem sa plecam, Alexandre draga, altfel ne apuca aici a doua noapte!
Nadina, ca sa ia nitel aer si sa se mai dezmorteasca, ii insoti pana la Lespezi. Se intoarse tarziu, tocmai la masa.
Dupa programul stabilit, ziua a doua de Craciun urmau sa o petreaca toti la Gogu. Batranul Iuga avea sa ramaie singur; el nu-si schimba obiceiurile de-a nu se misca de acasa in zilele de sarbatori.
Acuma insa Grigore anunta ca nici el nu se va putea duce, fiindca trebuie sa se repeada negresit pana la Pitesti, unde a fost chemat de niste afaceri foarte importante si care nu sufera amanare.
Titu Herdelea se bucura ca va intovarasi singur pe Nadina, desi ea parea cam plictisita. La Lespezi, unde au fost opriti si la cina, s-a plans de barbatul ei, spunand ca sensibilitatea fireasca ii e maltratata in casnicia asta in fiece moment. Spre seara s-a mai inviorat, iar la intoarcere a fost draguta si vesela, a ciripit tot timpul, a ras de glumele lui Titu, a oprit sania ca sa admire luna si a lalait felurite cantece frantuzesti cu glasul aburit de ger.
Nadina intr-adevar se simtea intr-o situatie incurcata si nu stia ce atitudine sa aiba din pricina lui Grigore care, fara sa bage de seama ceilalti, nu i-a mai adresat nici un cuvant, necum sa-i ceara vreo explicatie. Banuia ca Grig s-a dus dupa Brumaru, ca sa se bata in duel. Un duel insa ar atrage dupa sine inevitabil divortul. Daca se inlatura duelul, atunci poate Grigore a gasit alt aranjament, mai putin romantic. De aceea a si vorbit ea la Gogu despre casnicia ei intr-un ton care sa justifice orice eventualitate ulterioara
A treia zi de Craciun, pe cand se intorcea dintr-o plimbare pe jos, un grup de tarani o intampina in curtea conacului. Se rosi si se enerva. Intre tarani era si Petre, pe care oamenii il luasera socotind ca are sa fie ascultat cu mai multa bunavointa, fiindca a purtat-o cu sania. Flacaul insa n-apuca sa rosteasca nici trei vorbe ca Nadina il si intrerupse cu asprime:
― Ce, ati inceput acuma sa-mi atineti calea? Nu v-am spus ca nu vand? Atunci ce mai vreti? De ce nu ma lasati in pace? Eu am venit aci sa fiu linistita, nu sa
Trecu inainte si urca treptele manioasa:
― Atata necuviinta nici n-am mai pomenit!
Tanarul Herdelea o urma speriat si clatinand din cap. N-ar fi crezut-o capabila de o izbucnire asa de energica.
Taranii ramasera pe loc. Se uitara unii la altii nedumeriti. Intr-un tarziu Marin Stan, potrivindu-si caciula, facu glumet:
― Indracita muiere!
Petre insa bombani mohorat:
― Apoi stai, cucoana, c-om mai vorbi noi impreuna!
Dupa-masa, la Dragos, Titu Herdelea trebui sa asculte iarasi durerile satului.
In acelasi timp, Miron Iuga discuta mai pe indelete cu Nadina, fireste, despre Babaroaga.
In sfarsit duminica, a patra zi, pe inserat, sosi Grigore. Se scuza ca a lipsit atata vreme si era vesel, parca toate i-ar fi mers in plin.
Inainte de cina spuse Nadinei ca ar dori sa-i vorbeasca. Simtind in glasul si in ochii lui o vioiciune melancolica, Nadina intreba cu un zambet de ispitire:
― Vrei sa mergem sus la mine?
― Nu, nu! protesta barbatul, inchizandu-se brusc ca in fata unei primejdii.
Se retrasera intr-un salonas unde Grigore zise linistit si simplu:
― Iata ce-am hotarat definitiv!
Ca maine, luni, cu acceleratul de dupa-amiazi, ca sa aiba timp sa se pregateasca, va pleca la Bucuresti. Se va pune fara zabava in legatura cu un avocat si va face ea cererea de divort. Motivul l-a creat el: parasirea domiciliului. N-a fost, bineinteles, la Pitesti, unde n-avea ce cauta in zilele de sarbatori, ci la Bucuresti, sa-si mute toate lucrurile personale la matusa-sa Mariuca, vaduva generalului
Constantinescu. A facut gestul, oricat i-a venit de greu, spre a evita scandalul. Cu conditia ca ea sa nu taraganeze divortul. Altminteri nar garanta ca va ramanea pasiv pana la capat. Tanarul Herdelea o va intovarasi, ca sa nu calatoreasca singura. A luat el biletele la
Costesti, asa ca n-au decat sa se urce in tren.
Nadina il privise intai intrigata, pe urma l-a ascultat calm, cu o usoara fluturare de ironie in colturile gurii.
― Bine! facu la sfarsit si iesi urmata de aproape de Grigore. La masa declara ca i s-a urat si maine pleaca acasa. Miron
Incerca s-o mai opreasca. In zadar. Il lasa insa pe Grig aici, daca domnul Herdelea vrea sa-i fie tovaras de drum. Fireste, domnul
Herdelea primi cu entuziasm si de dragul ei, si de bucurie ca poate sa economiseasca cheltuiala de tren.
Despartirea se facu in hol. Afara era un ger naprasnic. Nadina, inmanusata si imbondorita, intinse mana natural:
― La revedere, Grig!
― Adio! sopti aproape imperceptibil Grigore de-abia atingand manusa, parca i-ar fi fost frica.
Batranul Miron o conduse pana la usa care ramase un rastimp deschisa, lasand sa patrunda inauntru un val de aer proaspat si inviorator.
― Ce femeiusca nostima si simpatica! murmura batranul, frecandu-si mainile. Pacat ca ai lasat-o sa plece asa curand,
Grigorita!
Cand afla despre divort, Miron se cruci. Nu se poate! Asta e nebunie. Toate explicatiile lui Grigore fura zadarnice, mai ales ca el nu-i marturisea tocmai motivul hotarator. Batranul refuza sa admita, desi nu spunea, socotind ca prin divort ar pierde speranta de-a mai fi preferat la vanzarea Babaroagei.
― Cred ca ea e mai inteleapta ca tine si nu va cere despartirea! facu Miron Iuga.
― Ar fi mai dezagreabil pentru ea! zise Grigore.
2
Gerul tinea de patru saptamani, dinainte de Craciun, si nici gand sa se mai inmoaie. Satul parea ingropat in zapada pana-n brau.
Focul in vatra nu se putea stinge. Boierul Miron s-a indurat de suferinta oamenilor si i-a lasat sa-si aduca din padurea lui crengi, uscaturi, fara parale si fara sa-i insemne in catastife. Dar iarna se lungea si uscaturile, putine in padurea boiereasca. Unii incepura sasi puie pe foc gardurile, altii sa-si taie pomii de prin gradini.
Duminica urmatoare primaria se umplu de oameni. Primarul
Pravila, venit mai devreme, a asteptat linistit sa se adune lumea si n-a vrut sa spuie nimanui ce porunci are de vestit. Numai cand a vazut ca si tinda e ticsita si nici in cancelarie nu mai incap altii, a inceput sa vorbeasca cu glasul usor tremurat de sfertul de tuica ce-l daduse repede peste cap la Busuioc, trecand incoace, ca sa-si dreaga energia. Dupa ce se lauda ca e un om milos, ca se poarta bine si crestineste cu lumea si ca acopera multe greseli, se planse ca totusi Amara ar fi pe cale sa ajunga satul hotilor, fiindca de la
Craciun n-a fost noapte sa nu se intample vreun furtisag. Arendasul
Cosma Buruiana e jecmanit ca-n codru si e amenintat sa ramaie fara porumb de samanta.
― Apoi ne-au omorat destul jandarmii asta-toamna din pricina dansului! mormai Serafim Mogos, de-l auzira toti.
Primarul recunoscu, dar scuza pe arendas, ca a despagubit pe toti anchetatii de atunci, desi n-ar fi fost obligat. Leonte Orbisor striga din tinda:
― Numai ca bataia nu se-ntoarce, dom primar!
Cosma Buruiana, totusi, n-a reclamat ca sa nu mai afle boierul cel mare si sa iasa iarasi pacoste pe oameni. De vreo saptamana raufacatorii dau tarcoale si pe la curtea boierului Miron. Si inca boierii ca boierii, ca omul ciupeste de la boier si zice ca nu-i pacat, ca tot din munca lui vine. Dar s-a furat si de la oameni, cutaruia o gaina, cutaruia porumb Parintelui Nicodim, barem, stie tot satul, acum trei zile i-au luat toata carnea de la doi porci taiati de Craciun.
Ginerele dumnealui, Filip Ilioasa, e de fata; sa spuie daca e adevarat! Primarul facu o pauza, ca sa dea ragaz ginerelui sa raspunda. Filip, greoi si tihnit, se scormoni, tusi, dadu din cap, pregatindu-se sa dojeneasca mai aspru pe ticalosii care au pagubit pe insusi slujitorul bisericii. Pana sa deschida el gura, Ignat Cercel zise in doi peri:
― Cine fura fura de la cine are Ca de la alde mine ce sa fure?
Saracia?
Cativa rasera, si in cancelarie, si mai cu seama in tinda. Primarul se supara:
― Lasa gluma, Ignate, ca nu v-am strans eu aci pentru glume, sa stii!
― Nu-i gluma, dom primar! facu taranul, reluandu-si glasul umil obisnuit. Ca porcul mi l-a luat perceptorul la bir, porumb n-avem, lemne n-avem si-mi tipa copiii toata ziua de foame si de frig
― Nu mai putem, oameni buni! striga deodata si Leonte Orbisor, incurajat parca. Din iarna asta nu-i chip sa iesim. Ori murim, ori
― Asa-i, asa-i! intarira mai multe glasuri in tinda. Murim! Din valmasag se desprinse mai clar o voce ascutita:
― De trei zile n-am bagat nimica-n gura, de nici nu stiu cum ma mai tin pe picioare, uite asta mi-e crucea!
Primarul, ca sa-si redobandeasca autoritatea, racni manios:
― Ho! Ho! Destul! si, potolindu-se putin zgomotul, urma iarasi mai bland: Saracie este, c-o vedem, si foame berechet, n-am ce zice. Dar asa maine ai sa-mi pui mana-n beregata, ca ti-e foame.
Se poate?
― Apoi, da, facu glasul ascutit de adineaori cu un ton care putea fi si afirmativ, si negativ.
Era Melente Heruvimu, inalt, supt, cu fata galbena, parc-ar fi fost bolnav de lingoare, si cu niste ochi negri, aprinsi de disperare. Avea acasa trei copii si o nevasta care zacea de asta-toamna de nici nu traia, nici nu murea.
Pravila primi raspunsul in intelesul bun si, reluand firul de unde se incurcase, declara ca de azi incolo el se spala pe maini si va da pe mana jandarmilor orice nelegiuire, sa descopere ei pe faptasi si sa faca ordine in sat. Serafim Mogos iar mormai, ca si cand ar fi avut un spin in inima:
― Ca nici jandarmii nu-s pusi sa batjocoreasca si sa chinuiasca degeaba pe oameni!
― Dar si oamenii sa fie de omenie, Serafime! replica primarul energic. Si, de altfel, continua catre ceilalti, eu am ispravit de spus.
Sa mai spuneti si dumneavoastra ce stiti si cum socotiti. Numai pe urma sa nu zica nimeni ca-s om rau si ca n-a stiut!
Pornira mai multi deodata sa vorbeasca, fiecare despre altceva.
Petre Petre, care statea langa Nicolae Dragos, striga militareste:
― Stati, oameni buni! Unul cate unul sa spuie ce vrea, ca sa ne putem intelege ca oamenii!
Incepu Luca Talaba fara a zabovi insa cu nici un cuvant asupra grijilor primarului, ci ocupandu-se indata de Babaroaga, care nu-l lasa pe el sa doarma. Iarna, oricat de grea, trece ca parerea, ca maine se desprimavareaza si vin muncile:
― Ce facem, mai oameni? Stam asa cu bratele incrucisate si ne uitam cum o ia grecul? Cucoana ne prosteste cu vorba, ba ne si ocaraste cand o luam mai de scurt. Apoi daca stam si nu ne miscam, sa nu se mai vaite nimeni de saracie, ca saracia are sa ne manance capul!
Petre socoti trebuincios sa comunice o lamurire care complica lucrurile, anume ca cuconita se desparte de cuconul Grigorita. I-a spus Marioara Irinii, nepoata bucataresei de la curte. Asa ca cine stie cand si cum va mai veni cuconita pe-aici, ca sa mai poata vorbi cu dumneaei.
Vestea aceasta incurca mai rau limbile. Se incinse o galagie ca la carciuma. Imputarile se ingrosau. Trifon Guju, mai incruntat si cu glas mai ursuz ca totdeauna, arunca in obraz primarului ca pana mai deunazi si el a spus ca nu-i bine ce face Luca, iar azi o intoarce pentru ca simte rost de chilipir. Pravila se rosi, racni, se dezvinovati, dar Toader Strambu ii acoperi glasul, strigand din tinda:
― Decat sa umblati impotriva saracimii, mai bine ne-am duce cu totii la boierii cei mari sa-i rugam sa imparta mosia la oameni, daca tot nu-i mai trebuieste cucoanei si o leapada!
― Uite-asa, da! aproba ascutit Leonte Orbisor. Asta-i vorba inteleapta!
In mijlocul valmasagului starnit se auzi iar glasul lui Trifon Guju, mai patrunzator:
― Ne ducem si pana la voda sa ne faca dreptate!
Primarul se racorise racnind; continua deci mai linistit si chiar cu o unda de batjocura:
― Mai oameni, mai oameni, de ce vorbiti voi numai prostii? Caltminteri parc-ati fi oameni de treaba ca toti oamenii! Unde-ati mai pomenit voi ca un boier sa-si arunce mosia cum arunci gunoiul? Ca
Trifon asta, care palavrageste, nu ti-ar da o coaja de mamaliga, dreptu-i ca nici n-are, s-ar vrea ca altii sa-i dea lui o mosie intreaga:
"Na, mai Trifoane, baga plugul!" Iaca, sunt si eu om in toata firea, dar d-astea n-am pomenit. Si nici dumnealor, nici Luca, si doar a fost primar inaintea mea, nici Filip, nici mos Dragos, nici mos Lupu, macar ca-i mai batran ca toti Numai barbati de omenie, si n-au pomenit!
― Apoi cine are de toate nu mai aude nimic, dar cine n-are nimic asculta la toate si trage nadejde! se tangui Ignat Cercel. C-altfel am pieri sau cine stie ce am mai face.
― Rau, Ignate! Foarte rau! se inflacara iarasi primarul. Omul zdravan pune umarul si scoate carul din sant, nu sta sa i-l scoata altii.
― Muncim, slava Domnului, pana ne crapa ochii si tot degeaba! bombani Melente Heruvimu, amarat.
― Negresit, Melente, trebuie sa muncim, ca d-aia suntem oameni si nu hoti! urma Pravila grav, adaugand indata cu alt glas:
Dar vad ca una am vorbit eu si la altele ati ajuns voi. Acu nu-i nimica, numai sa stiti ca de aci inainte eu nu mai acopar pe nimeni, ci va las pe seama jandarmilor!
― D-apoi o viata avem, nu o suta! bufni Serafim Mogos.
Raspunsul lui Mogos supara insa atat de rau pe primar, desi fusese dat cu glas mai linistit ca altele, incat izbucni:
― Ei, s-acu sa iesiti afara! Ca la voi vorba buna e ca ovazul la gaste!
Oamenii iesira incetinel, se mai oprira in ograda, apoi in ulita, grupuri-grupuri, chibzuind si sfatuind.
― Nu le vine la socoteala, cum sa le vie, sa asculte durerile oamenilor! zise Ignat Cercel intr-un grup mai galagios.
― Vezi bine ca nu, facu si Toader Strambu. Ca daca stapanirea imparte mosia, apoi are s-o imparta la cei saraci si fara pamant, iar dansii sufla a paguba!
― D-aia tot umbla s-o ia dansii, ca sa n-apuce stapanirea sa ne-o imparta noua! completa manios Trifon Guju. Dar lasa, ca nici noi nom dormi
Petre pleca cu fratele invatatorului si cu cativa batrani. Ardea sa aduca iar vorba de conul Grigorita, ca sa spuie oamenilor cat s-a purtat de frumos cu dansul si cum deunazi, cand s-a intors de la
Costesti de dusese pe cuconita la gara, dupa ce l-a ascultat din fir in par, a chemat pe Leonte Bumbu, logofatul, si i-a poruncit sa stearga din catastife toata datoria tatane-sau si sa-i plateasca numaidecat pretul unei perechi de boi, nu numai a celui omorat in padure, pe deplin.
Pomenindu-se despre despartirea boierilor, Petre se grabi sa dea amanuntele putine ce le cunostea de la Marioara lui si sa adauge:
― Cucoana e tafnoasa si indracita cum nu se mai poate, dar conul Grigorita, cum il stiti, drept si milostiv si bun de parca nici n-ar fi boier. Ca binele ce mi l-a facut mie n-am sa-l uit nici in mormant
3
Titu Herdelea afla in tren de la Nadina vestea divortului. Nu credea. De-abia cand, peste vreo zece zile, i-a confirmat-o Grigore, s-a convins. Si a exclamat cu multa parere de rau:
― Cu toate astea, ce femeie draguta!
― Prea draguta! a suras Grigore.
Oricat de mult tinea insa la Grigore Iuga si oricat admira pe
Nadina, tanarul Herdelea nu mai avea ragaz sa se ocupe deosebit de incurcaturile lor. Se intalnea deseori cu Grigore, se ducea pe la dansul si mancau cateodata impreuna. Vedea si pe Nadina uneori la cate-un spectacol sau la Gogu Ionescu, cand era poftit la masa.
Altfel insa valtoarea ziaristicii il absorbea tot mai mult. Sub pretexte ca evenimentele politice se intensifica, Rosu ii multiplica intruna insarcinarile. Ca sa ridice Drapelul, ambitiosul secretar de redactie voia sa-l doteze cu diferite rubrici noi si, neavand alti redactori docili, punea pe Herdelea la contributie, iar el, zelos, primea fara a cracni. Asa a devenit titularul unei rubrici de curiozitati, al alteia de ecouri politico-mondene si al cronicii teatrale, singura pe care o facea cu placere, fiindca ii era drag teatrul si acuma se putea duce mai des si gratis.
Dar indata ce s-a intors de la Amara, a avut o surpriza din partea doamnei Alexandrescu, gazda lui limbuta si amoroasa. Tot descosandu-l cum a petrecut la tara si neascultandu-l cu atentie, ceea ce pe el il cam jignea, se pomeni deodata ca-i zice foarte incantata:
― Stii ca in lipsa dumitale Tanta a fost mereu pe aici si mereu mi-a vorbit despre dumneata Ce fata, domnu Titu! Nici nu-ti inchipui dumneata Numai Mimisor a mea a mai fost ca ea, cuminte, si frumoasa, si desteapta!
Apoi, dupa ce il starni iar sa povesteasca, peste doua minute iar il intrerupse, amenintandu-l cochet cu degetul si invaluindu-l in niste priviri de complicitate:
― Hotomanule, hotomanule! Mi se pare ca ai pus gand rau
Tantichii noastre? Ce sa-ti spun, n-ai gust prost! Fete ca Tantica nu se gasesc pe toate potecile ― si frumoasa, si de familie buna, si cu educatie De! Adevarat ca si dumneata esti baiat bine, cu un castig bun, cu viitor mare Ati fi o pereche cum nu se poate mai potrivita, numai sa dea Dumnezeu sa iasa cum cred eu!
Si vreo jumatate de ora Titu trebui sa asculte aiurit explicatiile, combinatiile, planurile, sfaturile, indemnurile ei intr-o succesiune vertiginoasa si ametitoare. Se infricosa. Iubea pe Tanta fara sa-i fi trecut macar prin minte posibilitatea insuratorii, care, in situatia lui, i s-ar fi parut cel putin ridicola.
Tanta intr-adevar venea mai in fiecare dupa-amiazi la doamna
Alexandrescu si Herdelea se simtea din ce in ce mai incurcat. Ca o salvare posibila ii licarea numai o mutare subita, care sa-i piarza urma. Intr-o zi insa, pe cand se afla la doamna Alexandrescu de vorba cu Tanta si tocmai cand doamna Alexandrescu isi cauta un pretext sa-i lase singuri, fiindca ochii verzi ai Tantei isi indeseau implorarile dragalase, se auzi deodata o timida bataie in usa, dupa care, fara sa mai astepte raspuns, intra Marioara.
― Va rog sa ma scuzati, zise ea putin speriata mai ales observand pe Tanta, caci de doamna Alexandrescu nu se jena. Venii pentru lectie si gasii incuiat si
― E cheia in usa, draga Marioara! sari Titu rosindu-se si vrand sa mearga spre ea.
― Asa? N-am observat Atunci trec dincolo Scuzati! facu fata dand usor din cap si retragandu-se cu un mic suras catre Herdelea.
Cum se inchise usa, Tanta, palida, se scula si-si lua haina sa plece. Zadarnice fura explicatiile imbelsugate ale doamnei Alexandrescu.
Tanta se declara inselata: de ce nu i-a spus nimica despre
"starpitura" asta care intra in camera lui ca la ea acasa? Planse si se linisti putin, dar nu vru sa mai ramaie. Pleca posomorata ca o martira.
― Vezi ce-mi facusi? ii imputa pe urma doamna Alexandrescu.
Ma asteptam ca ai s-o patesti odata cu lectiile dumitale, ca nu te mai astimperi si n-ai rabdare deloc Ei, acuma ce te faci? Trebuie sa fii delicat cu Tanta, ca ea e foarte sensibila si inimoasa!
Dincolo il astepta alta scena cu Marioara, pe care insa o imbuna mai repede.
Seara, incheindu-si bilantul zilei, fu totusi multumit. O intamplare neprevazuta i-a adus o solutie. Tanta s-a suparat, aventura s-a incheiat. A doua zi Tanta n-a mai venit. Nici a treia. S-a ispravit.
Era sambata, pe la inceputul lui februarie. Titu Herdelea avea de scris un articol important pentru Drapelul.
Directivele i le-a dat insusi Deliceanu si, deci, tinea enorm sa se prezinte cu ceva exceptional, sa se convinga si directorul ca are intrinsul un colaborator merituos. De aceea fu vesel cand doamna
Alexandrescu il anunta ca se duce cu Jean, la parintii lui, unde vor sta tarziu si deci sa aiba grija de casa, iar daca iese, sa incuie bine si sa ascunda cheia la locul ei.
Se dezbraca. Isi puse un halat vechi si niste papuci ieftini, isi pregati cateva tigari si se asternu pe munca. In odaita facuse caldut.
In soba de tuci duduia focul. Acoperi mai multe file cu o lesniciune de parca i-ar fi dictat cineva. Gandurile i se insirau ca margelele pe ata. Fumul de tutun ii invaluia capul ca un nouras de vata, iar pe dusumele mucurile aruncate la intamplare punctau pauzele inspiratiei lui ziaristice. Pe la cinci, cand incepea sa se intunece, nu-i mai lipsea decat o incheiere de efect. Ca sa-si scormoneasca avantul reciti tot articolul, mormaind si cu glas cate o fraza ce i se parea mai sonora si mai rotunda.
"Bravo! isi zise la urma. Perfect! Daca nici asta nu face senzatie, atunci"
Sfarsitul de efect insa tot nu-i venea. Cautandu-l in rezervorul mintii, se ridica, lua lampa de pe noptiera si o duse pe masa sa aprinda lumina. Scoase abajurul, apoi sticla, cu multa bagare de seama, mereu ingandurat. Uitandu-se dupa cutia de chibrituri i se paru ca aude un ciocanit sfios in usa. Pana sa se intoarca, usa se deschisese.
― Tanta?! facu dansul atat de mirat, ca-i fu in aceeasi clipa rusine de tonul intrebarii.
Tanta ramasese langa usa, cu ochii mari asupra lui, parc-ar fi nimerit intr-o casa straina.
― Iarta-ma, Tantico! relua Titu dezmeticit. Uite cum ma gasesti! Lucram, voiam sa fac lumina si
Pentru ca pornise spre ea, il opri cu un gest instinctiv si, dupa cateva secunde, sopti:
― Asteptai pe cineva?
Cand tanarul vru sa raspunda, alta intrebare il iscodi cu un suras tulbure:
― Nici pe mine?
El tagadui din cap.
― Si vezi, eu totusi am venit! murmura ea cu o privire stranie, infasurata in haina de iarna, cu blana de vulpe in jurul gatului, cu o caciulita de catifea infundata pe cap, fata parca raspandea o lumina vaporoasa in odaia ce se lupta cu amurgul.
― Ai adus bucurie in camera asta mohorata
Titu Herdelea amestecase o tremurare romantioasa in cuvinte, ceva teatral si prefacut, desi inima ii era intr-adevar sincera. Tanta auzi numai glasul inimii si se apropie cu bratele intinse, recunoscatoare:
― N-am sa te deranjez Ma multumesc numai sa te privesc cum scrii, sa fiu aici cu tine
― In orice caz
Glasul lui Titu se schimbase. Apropierea ei il turbura. Nici nu putu sfarsi. Ii cuprinse amandoua mainile si le stranse la inima. Apoi, fara trecere, ii scoase haina in timp ce ea insasi isi lepada caciulita.
Intunericul se infiltra nesimtit in casa. Lucrurile luau infatisari mai rotunde, isi pierdeau contururile, se confundau. Numai fereastra ce dadea in curte pastra o culoare alburie si in cadrul ei se imbulzeau si se intreceau fulgii stralucitori de zapada, ca un roi de fluturi albi in cautarea unui adapost impotriva frigului si intunericului.
― Unde sa stam? intreba Titu, cuprinzandu-i mijlocul. Vezi, aici la mine nici n-avem unde sa stam impreuna alaturi
Tanta purta pe fata un suras curat de fericire. Ei toate i se pareau acuma fermecatoare. Se aseza simplu pe marginea patului, uitanduse cum Titu punea doua lemne in soba, cum intorcea cheia in broasca De-abia cand el ii lua capul in maini si o saruta pe buze mai apasat ca alta data, avu o tresarire si murmura cu o imputare sovaitoare:
― De ce-ai incuiat usa?
Intrebarea insa ramase suspendata in aerul imbacsit de tutun.
Titu alunecase in genunchi la picioarele ei, si-si ascunsese obrajii in poala ei, incolacindu-i si mangaindu-i soldurile cu bratele. Ea se simtea mahnita ca i-a lasat intrebarea fara raspuns si incepu sa-si plimbe nervos degetele prin parul lui. Ochii el priveau in nestire jocul funigeilor in fereastra, prin creieri ii trecea necontenit usa incuiata si gandul ca trebuie sa plece numaidecat. In aceeasi vreme totusi buzele ei sopteau strans:
― Titule drag, te rog mult, fii cuminte foarte cuminte Imi promiti ? Promite-mi!
El se scula brusc, ca si cum s-ar fi trezit din vis si zise aspru:
― Iti jur! Jur!
Se aseza langa ea, pe dunga patului. Juramantul li se parea acum amandurora exagerat. Cuvantul parca destramase din vraja ce se tesea in jurul lor. Tanta, ca o scuza si un indemn, se crezu obligata sa dea lamuriri. Nu se gandise sa vie pe aici nici azi. De ce sa mai vie daca el n-o iubeste mult, nespus de mult. Cand a vazut insa ca Lenuta cu Jenica au picat la ei si au sa stea cine stie cat de tarziu, a inteles ca trebuie sa fi ramas singur si atunci si-a zis ca el nu-si da seama cat il iubeste ea si de aceea nu-i pretuieste suficient iubirea Ce sa mai asculte aceleasi clevetiri ale cucoanelor batrane cand ar avea atatea de vorbit cu el? Si fiindca de mult trebuia sa intoarca vizita unei prietene, a iesit repede si
Nu se uita deloc la Titu, care ascultase fara a intelege vorbele, si se lipise tot mai strans de ea, auzindu-i bataile inimii din ce in ce mai clar, simtindu-i uneori tresaririle trupului. Apoi, deodata, Tanta se intrerupse, napadita parca de o frica mare, si se ridica murmurand:
― Acuma insa trebuie sa plec Lasa-ma, te rog, Titule drag!
Unde mi-ai pus haina ?
Titu Herdelea se spaimanta. Il durea numai inchipuirea ca va ramane iarasi singur, cu articolul neterminat, in cautarea frazei de efect. Acuma tot ce nu era Tanta i se parea fara importanta. Nimican lume nu poate inlocui incantarea ce a vrajit-o prezenta ei in odaita naclaita de fumul tigarilor. In clipa aceasta tot rostul si toata intelepciunea lumii se aflau pentru dansul in verdele cald al ochilor ei, in glasul bland si soptit care picura cuvinte misterioase, in corpul fierbinte, cu tresariri speriate. Desperat ca ar putea-o pierde, ii atinu calea, o imbratisa si, scufundandu-si privirea in ochii ei, ingana ragusit:
― Nu se poate sa pleci asa
Ii fu rusine de ce a spus, dar ea, parc-ar fi fost un ecou al inimii ei, raspunse cu un suras mirat, care repeta intocmai vorbele lui.
Mainile lui se incurcara in bluza ei subtire si alba, prinsa in fata cu cateva copci. Cu acelasi suras mirat, Tanta ii ajuta sa descheie bluza, soptind totusi instinctiv o imputare:
― Lasa bluza, Titule Nu, nu, te rog vreau sa plec
Titu spunea si el ceva, cu glas uscat, fara sa-si dea seama ce.
Cuvintele lor se impreunau intr-un susur de bucurie ascunsa.
Pe urma, Tanta ramase dreapta, cu picioarele stranse, numai in camasa scurta, din sus de genunchi, lipita de corpul gol ca o aparare inutila. Bratele ei se incrucisau pe piept sa ascunda sanii care, cu sfarcurile lor mici, pareau singurul sprijin al camasii gata sa alunece.
― Mi-e frig suspina Tanta aproape imaterial.
Tanarul o lua in brate ca pe un copil somnoros, o aseza in pat si o inveli. Acolo ea ramase cu fata-n sus, cu ochii in ochii lui Titu, care-i potrivea mereu invelitoarea. Apoi deodata se pomeni cu el alaturi.
Mainile lui reci ii netezeau sanii impietriti, coborau pe pantecele fierbinte. Atunci ea incepu iarasi sa bolboroseasca in nestire "nu, nu, nu", rasucindu-se inspre el si incolacindu-i gatul cu amandoua bratele. Mai simti un genunchi strain desfacandu-i picioarele
Intr-un tarziu se dezmetici. Titu sedea pe marginea patului, ii saruta lacrimile de pe obraji. Ii auzi glasul:
― Iti pare rau, Tanta? Nu vreau sa-ti para rau!
Ea deschise ochii, care parca luceau in intunericul ce umpluse odaia. Isi legana capul pe perna, zicand cu o dulceata noua in voce:
― Nu
Iar dupa un rastimp ea intreba:
― Acuma ma mai iubesti ?
Titu raspunse cu un val de sarutari. Il opri cu o noua intrebare:
― Acum crezi ca te iubesc?
― Nu m-am indoit niciodata, facu tanarul Herdelea. Numai tu teai indoit de iubirea mea.
― Sa nu ma mai indoiesc? murmura Tanta.
― Nu! zise Titu, crampotindu-i buzele.
Cand ramase singur, Titu Herdelea lasa perdeaua si aprinse lampa. Lumina galbuie, neputincioasa, il readuse la realitate. In camera mai plutea parfumul corpului ei, ametitor si misterios, precum pluteau cuvintele, gemetele si zvarcolirile ei Isi dadu seama acuma ca dragostea aceasta a luat o intorsatura plina de raspunderi. Si tocmai cand el a inceput sa-si croiasca de-abia un rost in lume! O iubeste pe Tanta, negresit, dar are el dreptul sa-i zdrobeasca viata, legand-o de destinul lui atat de putin asigurat din toate punctele de vedere? Cum va fi el in stare sa intretie o sotie cand intretinerea lui in viitor e numai semne de intrebare? Isi gasi indata scuze: ca el a rezistat, ca Tanta insasi a venit, ca nu orice iubire, cat de mare, trebuie sa ajunga la ofiterul starii civile, ca si alte cazuri Isi curma insa gandurile de scuza, scarbit de ele, si-si zise cu dojana:
"Esti un ticalos, Titule! Sa-ti fie rusine!"
4
Grigore Iuga nu mai putea sta la tara. Singuratatea il ingrozea tot atat ca si staruintele tatalui sau sa nu-si distruga casnicia pentru neintelegeri firesti si trecatoare. Ii era rusine si sila sa-i marturiseasca adevarul. Se credea umilit in barbatia lui, ca in cinci ani n-a fost in stare sa inspire sotiei sale macar respectul elementar sa nu-l insele chiar in propria-i casa. Totusi nu se simtea sigur nici de inima lui. Se surprindea cautand scuze Nadinei, parca iubirea lui inca n-ar fi murit si ar astepta numai un pretext ispititor pentru a uita si a continua. Se dispretuia si se temea de slabiciunea lui. Cel putin in vacarmul Bucurestilor nu va fi singur.
Si-a reluat camera in care a stat cand era student la matusa-sa
Mariuca. A gasit-o aranjata cu o grija meticuloasa. Vazand ca-i place, matusa-sa ii zise incantata:
― Iti place, Grigorita? Eu am aranjat-o. Vreau sa te simti la mine ca acasa si sa nu-ti lipseasca nimica, sa nu regreti ca
Tacu. Stia ca Grigore stie cat n-a iubit-o ea pe Nadina si nu voia sa-i pomeneasca tocmai acuma despre ea. Grigore, ca niciodata, raspunse:
― In privinta regretelor, fii linistita, draga tanti!
Tanarul Iuga ceru o intalnire lui Gogu Ionescu. Se intalnira a doua zi la club. Gogu era consternat. Nu pricepea nimic. A ramas ingrozit cand i-a spus Nadina. Cum e posibil? El ii credea in cea mai dulce armonie. Nu-si permite sa se amestece si nici sa dea sfaturi in asemenea chestie gingasa, dar Lui i-e drag Grigorita ca un frate sii va fi totdeauna, indiferent de legaturile de familie. Fireste, Nadina e o femeie cam dificila. Oricat obisnuieste dansul sa fie de rezervat fata de afacerile intime chiar ale rudelor, ei i-a spus de mai multe ori, ca unei surori, ca exagereaza cochetaria si abuzeaza de toleranta amabila a barbatului ei In sfarsit, se insarcina sa se intereseze, din partea lui Grigore, la Nadina, daca a inceput demersurile divortului si-n ce stadiu se gasesc, intelegand perfect ca
Grigore, din moment ce a plecat din casa, n-ar mai vrea sa aiba tratative directe cu ea pentru o mie si unu de motive. Ziua urmatoare se revazura in acelasi loc si Gogu Ionescu ii relata amanuntit ca Nadina, indata ce s-a intors de la tara, deci cu vreo zece zile in urma, a chemat pe avocatul Olimp Stavrat si l-a rugat sa introduca neintarziat cererea de despartire. E probabil ca in clipa aceasta hartiile se afla la tribunal. Grigore ii multumi, transmitand multumiri si Nadinei cu asigurarea ca va accelera lucrurile cu toate staruintele posibile, fiind in interesul amandurora sa termine cat mai curand toate formalitatile si sa-si recapete libertatea.
Grigore se duse la Baloleanu. El inca nu stia nimic. Se mira.
Regreta. Melania de asemenea. Il oprira la dejun. Trebuie sa ramaie.
Acuma nu mai are pretext Grigore se inarmase cu o cuirasa impotriva tuturor consolarilor. Inainte de a trece in sufragerie din cancelaria lui somptuoasa, Baloleanu isi lua o mutra oficiala:
― Vasazica e serios si irevocabil, Grigorita?
― Bine, draga Alexandre, daca tu crezi ca eu pot glumi cu astfel de
― Atunci am sa ma ocup si eu nitel de afacerea asta si te asigur ca vei fi divortat in minimum de timp admisibil! zise avocatul cu o siguranta grava, adaugand insa, dupa cateva clipe, iarasi jovial:
Fiindca la Palatul de justitie sunt totdeauna la putere gratie modestului meu talent!
― Sper insa ca interventia ta nu va fi tot atat de prompta cum a fost pentru prietenul meu ardelean, ti-aduci aminte? glumi Grigore
Iuga.
Baloleanu se uita perplex o fractiune de secunda, apoi exploda cu o indignare amicala:
― Se poate, Grigorita, sa-mi pomenesti numai acuma de tanarul cela, am si uitat cum ii zicea? N-a fost vorba sa vie pe la mine, sa Bine, puiule, de ce nu vine baiatul?
― Acu lasa-l pe el, ca I-am bagat la Drapelul incat
― Aha, I-ati si acaparat pentru partid! rase Baloleanu. Si tot voi ne faceti pe noi sectari!
Tanarul Iuga merse cu Baloleanu la tribunal de cateva ori, ca sa fie sigur. Iar dupa ce vazu implinite primele formalitati, se socoti suficient de linistit ca sa se poata infatisa la Predeleanu. Se auzea pe el insusi declarand emfatic: "Sunt indragostit", si amintirea propriului sau glas il rusina Numai cu Predeleanu, in patru ochi, a discutat despre ea, fara sa-l fi intrebat. Victor parea nedumerit, dar nu i-a cerut nici o explicatie La masa si nici mai pe urma, Tecla n-a pomenit deloc de Nadina, de altfel ca si domnisoara Postelnicu, pe care totusi a surprins-o de cateva ori privindu-l cu o curiozitate abia stapanita. Vorbira numai despre lucruri agreabile, nici macar politica. Indeosebi dezbatura pe larg numeroase baluri, spectacole, receptii si petreceri de tot felul care agitau Bucurestii si-i dadeau o culoare zvapaiata. Predeleanu chiar observa, mai mult ca sa tachineze pe cumnata-sa:
― Sezonul parc-ar fi comandat special pentru Olguta, dans si dans pretutindeni
― Cu petrecerile lumea isi mai uita necazurile si primejdiile, zise
Tecla.
― Da, dar nu stiu daca ati bagat de seama ca toate dansurile au inceput sa ia o alura erotica si senzuala, incat uneori ti-e rusine sa privesti pe dansatori, adauga Victor cu un ton mai serios.
― De ce nu spui mai bine, moralistule, ca tie in general nu-ti place dansul si de aceea ii gasesti toate defectele! replica Olga cu vioiciune, aparandu-si pasiunea.
Grigore nu se amesteca in controversa de teama sa nu ajunga la
Nadina. Discutia aluneca asupra marii serbari ce o pregatea societatea filantropica "Obolul", pentru 19 februarie, la Teatrul
National. Era evenimentul monden cel mai important. Intreaga familie regala avea sa fie de fata si toata lumea cea mai buna.
Locurile, desi cu preturi fabuloase, se retinusera. Se intrevedea chiar necesitatea sa se repete spectacolul spre a putea satisface barem cererile cele mai simandicoase. In program figura un fel de revista scrisa de trei domni foarte spirituali, desi din societatea inalta, si jucata numai de doamne si domnisoare din aceeasi societate. Olga avea un rol, fireste, de dans, si se gasea in frigurile creatiei.
Cand afla doamna Mariuca Constantinescu ca, in sfarsit, divortul a pornit, lasa la o parte discretia si se apuca sa-i povesteasca nepotului cate a stiut despre Nadina si nu i le-a spus pana acuma, ca sa nu-l intristeze sau sa-si inchipuie ca vrea sa-i strice casa. Ea l-a prevenit de cum a auzit ca vrea sa se insoare cu Nadina, fireste delicat, fiindca in cazuri d-astea orice povata negativa e rau venita.
De fata s-a cunoscut ce femeie are sa fie. Nu zice nimeni, unei fete ii sade bine vioiciunea, cochetaria, flirtul ― totusi, cu oarecare masura. Nadina speria lumea cumsecade pe unde umbla cu nebuniile ei, cu ceata de admiratori dupa ea. Macar dupa ce s-a maritat sa se fi potolit. Profitand de iubirea oarba a barbatului, nu sa sfiit sa-si ia un amant din primul an de casnicie, daca nu din prima luna. Altii au urmat in serie. Numai ea a aflat precis despre cinci, ultimul Raul Brumaru, cu care s-a plimbat asta-vara si prin strainatate, nu se stie pe ai cui bani, caci unii spun ca Brumaru traieste din expediente de club, iar altii ca ar fi bogat si Nadina il toaca ingrozitor.
Grigore incerca sa-i zagazuiasca destainuirile. De vreme ce s-a hotarat sa se desparta, i-e indiferent ce face si cu atat mai mult ce a facut Nadina. El, pentru respectul sentimentelor lui, nu vrea sa-si aminteasca decat lucrurile de care n-are nevoie sa roseasca. O fi o prostie acest fel de a privi viata, dar el In zadar, tanti Mariuca nu se potoli pana ce nu-i zugravi si pe ceilalti patru domnisori care s-au bucurat de gratiile Nadinei. S-apoi, in fiece zi revenea cu cate-un amanunt, cu cate o stire noua, primita calda de la vreo prietena binevoitoare, incat Grigore incepu sa se fereasca a da ochii cu ea si-l batea gandul sa se mute mai bine la un hotel, ca sa-si redobandeasca linistea sufleteasca.
Din nenorocire, pe la sfarsitul lui ianuarie sosi si tatal sau la
Bucuresti. Mariuca incerca sa-i serveasca ultimele noutati despre
Nadina. Miron Iuga o asculta putin cu ochii mari si pe urma o opri sever:
― Ispraveste cu clevetirile, Mariuco! Nu e demn de vaduva unui general roman sa colporteze toate prostiile care, fatal, circula pe socoteala unei femei frumoase Dar esti si tu ca biata nevastamea, fie iertata, nu degeaba ati fost surori. Voi va inchipuiti ca toate femeile trebuie sa tie coada cratitei ori sa impleteasca ciorapi de iarna pentru sotii lor. Ei, s-au mai schimbat vremurile, Mariuco!
― Bine, dar Grigorita e in divort cu ea, Miroane! obiecta doamna
Constantinescu deconcertata; ii era frica de Iuga, pe care-l cunostea foarte ciufut, cum nu i-a fost niciodata de generalul care fusese un om ca o bomboana si nu iesea din cuvantul ei.
― Tu te uiti la Grigorita care-i copil? se mira batranul, fara sa ingaduie fiului sau sa-l intrerupa. Dar cine ti-a spus tie ca o cerere de divort inseamna divortul? Pana ce nu s-a transcris definitiv o despartire e o simpla neintelegere intre soti, draga Mariuco!
Miron Iuga lasase balta la Amara pregatirea invoielilor pentru munca pamanturilor, o chestie mai grea acum, fiindca ii ajunsese la ureche ca taranii umbla sa schimbe ce-a fost in trecut. Mosia
Babaroaga insa nu-i mai dadea odihna si se inversuna s-o achizitioneze cu orice sacrificii. Proiectul de divort al lui Grigore i se parea obstacolul cel mai grav pe care trebuie neaparat, si in primul rand, sa-l inlature.
Inainte de a vedea pe Nadina se hotari totusi sa treaca pe la
Dumescu, la Banca Romana, sa schimbe numai doua vorbe prealabile, discutia in fond ramanand s-o faca dupa ce va cunoaste pretul si conditiile de plata. Grigore il insoti pana-n fata bancii, avand si el o intrevedere cu Baloleanu. Pe drum, batranul se uita mereu la afisele si pancartele fara numar care toate chemau lumea la diferite distractii si petreceri.
― Aici oamenii stiu ca traiesc bine! murmura Miron dispretuitor, incotro te intorci numai indemnuri la veselie si desfrau. Ce le pasa?!
Noi muncim, ca sa poata ei sa benchetuiasca!
Constantin Dumescu se lumina la fata vazand pe Miron. Il imbratisa cu o efuziune care parea aproape neverosimila pentru firea lui tacuta si infatisarea-i inchisa. Isi potrivi pe nas ochelarii de aur, semn de mare emotie la el, iar ochii, de obicei reci, ii radeau.
Dupa cateva minute de intrebari si raspunsuri afectuoase, Miron
Iuga zise:
― Tu ai de lucru aici, draga Costica, si eu n-am venit sa te incurc.
Intr-o zi d-astea ne-om intalni si vom vorbi mai pe indelete de ale noastre. Acuma nu vreau sa-ti rapesc decat doua-trei secunde. Uite deci ce e, Costica!
Ii spuse. Dumescu asculta cu multa atentie. Iuga observa cum i se intuneca mereu fata. Si la sfarsit directorul bancii vorbi:
― Ei bine, iubite Miroane, suntem prea vechi prieteni, ca sa ma codesc a-ti da imediat un raspuns categoric
Raspunsul categoric era: nu. I l-a indulcit pe urma cu explicatii.
Nu e acuma momentul pentru a cumpara pamant. Miron are destul.
Harnic si sanatos sa fie sa-l munceasca. Refuzul e numai in interesul lui. Daca nu I-ar iubi, I-ar imprumuta cu orice suma, fiindca banca se poate despagubi oricand, scotandu-i in vanzare domeniul. El,
Dumescu, prefera sa-l mahneasca azi, decat sa-l lase pe drumuri mai tarziu. Isi implineste o datorie de adevarat prieten.
― Apoi ma mir, Miroane, de planurile tale! Tu traiesti pe sub pamant? Tu nu vezi si n-auzi nimic? Nu simti cum se precipita lucrurile, cum paraie ceva? Maine-poimaine ne putem pomeni cu o expropriere generala a marii proprietati; ce te-ai face tu cu niste sarcini atat de impovaratoare? Ideea se propaga din ce in ce mai insistent. N-o judec. Constat. Paralel progreseaza agitatia taranilor
Nu, nu, nu trata chestiile astea cu dispret. N-o fi la tine, poate, dar agitatia e o realitate. Poate chiar ea a facut ca ideea exproprierii sa se infiripeze ― nu stiu. Si iarasi nu afirm ca pericolul e iminent. Nu stiu. Dar exista. Si in asemenea clipe nu te mai poti gandi serios sa cumperi mosii. Pamantul a devenit o valoare indoielnica pana ce se vor lamuri situatiile. Asa ca Nu te uita la viata de praznic permanent din Bucuresti. Asta e un semn de boala. Epidemia balurilor, si a dansurilor, si a chefurilor prevesteste totdeauna un rau, sau il subliniaza. Fatada prea stralucitoare ascunde vesnic ceva putred. O casa solida nu paradeaza si nu cauta sa-ti ia ochii cu fatada. Eu nu fac nici o politica si nici macar nu ma intereseaza certurile lor. Dar aici, la banca, se simte mai precis pulsul vietii. Si pulsul vietii noastre bate prea neregulat. Organismul are friguri,
Miroane! Trebuie sa fim prudenti, pana vom gasi leacul!
Miron Iuga nu era convins deloc, dar cu atat mai ofuscat. Se forta sa nu-si arate nemultumirea. Se despartira promitandu-si ca vor mai vorbi, ca deocamdata a fost o luare de contact, ca Si Miron avea siguranta ca Dumescu nu va rezista pana la capat.
"Bietul Costica! isi zise in cele din urma batranul. Baiat bun, pacat ca-i stramt la minte, cum a fost de cand stiu si-l iubesc!"
Ii trecu supararea mai repede decat credea. De fapt, nici n-ar fi trebuit sa se incurce cu Dumescu inainte de a se descurca cu
Nadina, caci acolo e hopul cel mare. Banii ii va gasi dansul in toata
Romania, numai sa aiba ce sa faca cu ei.
Nadina, vestita dinainte, il astepta. Era o nimfa. Il primi cu dragalasia-i obisnuita, parca nimic nu s-ar fi intamplat de cand s-au despartit in Amara, cu o luna in urma.
― Te-as opri la masa, papa, dar nu stiu daca? Ii zise indata dupa ce-l introduse in salonasul ei favorit, cu un suras nevinovat si intrebator.
― O, raman cu placere, cu mare placere, Nadina! facu Miron galant si satisfacut.
Abordara chiar inainte de masa amandoua chestiile care-l interesau pe Iuga. In privinta divortului ii propuse o impacare, adaugand negresit ca propunerea nu e autorizata de Grigorita, dar garantand ca-l va indupleca in cazul cand ea ar reveni. Nadina refuza zambind, dar ferm. Initiativa n-a pornit de la ea, ci de la
Grigore. Ea ar fi continuat, desi in multe privinte a avut nemultumiri.
Acuma neintelegerile lor au devenit publice. Toata lumea stie ca sunt in divort. O revenire i-ar face si ridicoli. Pe urma azi mai poate fiecare sa-si croiasca o viata noua. Maine poate ar fi mai greu
Miron starui s-o convinga. Nadina il intrerupse:
― Ma maguleste insistenta ta, papa drag E o dovada de iubire care ma induioseaza. Dar, te rog, uite (impreuna mainile ca la rugaciunE), te rog, da-mi dovada suprema de iubire si sa vorbim de altceva.
― Despre ceea ce as fi vrut sa mai vorbesc, nici n-as mai putea pomeni, daca hotararea ta e intr-adevar definitiva si irevocabila! murmura batranul abatut. Numai dupa o pauza continua: Cu noramea puteam discuta despre Babaroaga, cu fosta nevasta a fiului meu mi-ar fi imposibil.
Nadina rase cu dintii fildesii:
― Vai, cat te inseli, draga papa!
Tocmai dimpotriva. Numai cu fosta sa nora va putea discuta cu adevarat despre mosie. Nu era hotarata sa vanda si nici n-ar fi vandut daca ramanea cu Grigore. Acuma insa, imediat ce va putea dispune singura, va lichida Babaroaga. I-ar fi si penibil sa mai aiba afaceri chiar si numai in vecinatatea proprietatilor lui Grigore. Ar fi fost bucuroasa sa scape mai repede, dar pana nu va fi divortata nu poate face nimic, pentru ca i-ar trebui consimtamantul sotului. Intr-o luna, cel mult doua, formalitatile despartirii spera sa fie terminate.
Atunci se va repezi la tara, are conacul de la Lespezi al lui Gogu, unde poate sta, si nu va pleca de acolo pana nu va fi incheiat vanzarea
― Ehe, negustoreasa, nu gluma! zise batranul Iuga. Vom avea de furca cu tine!
Zambea, glumea si nu era deloc multumit. Toate incercarile lui nau izbutit sa-i smulga macar o promisiune precisa. Sireata si abila,
Nadina ii aluneca mereu printre degete ca argintul viu. Parca mai mult obtinuse cand i-a pomenit intaia oara, la Amara. Atunci fusese vorba sa fie preferat. Degeaba, divortul i-a ingreuiat lupta. Tocmai de aceea nici el n-are sa renunte. Nu i-e frica de piedici. Pentru orice eventualitate mai sonda vreo doua banci unde avea prieteni. N-a fost respins net ("sa vedem, sa ne consultam, sa mai discutam"), dar considerentele lui Dumescu i-au fost repetate aproape cu aceleasi cuvinte, parca ar fi fost intelesi cu totii. Relua conversatiile cu Dumescu, neoficial, la mese in doi. A obtinut o promisiune vaga.
Costica il iubea atat de mult, ca nu se putea mentine pana la urma in atitudinea brutala de refuz. Sperau amandoi ca vor sfarsi prin a se convinge: Dumescu pe Iuga sa renunte la cumparare, Iuga pe
Dumescu sa-i inlesneasca cumpararea.
Grigore stia pentru ce se zbate tatal sau. Din infatisarea lui si din unele cuvinte ce-i scapau, intelegea ca nu e prea incantat de rezultate. Anuntase de cand a sosit ca vrea sa vaza si pe Predeleni.
Dupa vreo saptamana, se dusera impreuna.
Si batranului ii placea familia Predeleanu. Oameni de treaba, zicea despre ei totdeauna, gandindu-se in primul rand la tatal lui
Victor, cu care se cunoscuse. Spre exasperarea domnisoarei
Postelnicu, pentru care tot interesul lumii se concentra in jurul serbarii "Obolul", peste cateva zile, s-a vorbit toata vremea numai despre agricultura, fireste, ca sa fie pe placul lui Miron. Impresionat totusi de "considerentele" lui Dumescu, oricat nu era convins de seriozitatea lor, Iuga cauta pretutindeni un sprijin impotriva lor si se mohora ca nu-l gasea. Si Predeleanu spuse ca exista oarecare efervescenta intre tarani, nu in proportiile cum se colporteaza la
Bucuresti, negresit, dar exista. La el, la Delga, dupa informatiile de incredere ale administratorului, taranii reclama noi invoieli, fireste mai favorabile lor. Proprietari si arendasi de prin Moldova cu care a vorbit, oameni ponderati, cunoscatori ai taranimii, i-au zugravit situatia de acolo mult mai ingrijoratoare. Asta ar denota ca fenomenul e general, ca aceleasi cauze au produs aceleasi efecte pe tot cuprinsul tarii. Explicatiile nu lipsesc, se etaleaza chiar cu un lux de motivare unde nu te astepti, fara a fi concludente. Ce e valabil pentru o regiune nu ar urma sa fie necesar valabil pentru celelalte regiuni, si totusi este.
― Fiindca nu vrem sa recunoastem realitatea, Victore, interveni deodata Grigore cu pasiune, dupa ce se stapanise indelung, pentru a nu se contrazice cu tatal sau. Taranul lucreaza pretutindeni in paguba, gratie sistemului de invoieli ce i s-a impus. Dupa fiecare an datoria a sporit, pana ce azi a ajuns insuportabila La noi, majoritatea oamenilor sunt atat de indatorati ca, muncind tot anul viitor, nu numai ca n-ar lua absolut nimic pe munca lor, dar nici nu si-ar putea plati trecutul intreg si ar mai ramanea impovarati si pentru viitor. Fata de asemenea perspective, de ce sa ne miram ca taranii se agita? E normal si natural!
Miron Iuga surase putin ironic de explicatiile fiului sau, apoi, ca si cand nici n-ar fi meritat sa le ia in seama, zise catre Prede-leanu:
― Taranii nu stau pe roze tocmai pentru ca si proprietarii stau prost si pentru ca toata agricultura romaneasca merge anapoda! Au fost ani grei, cand mosiile n-au produs nimic sau aproape, si taranii totusi nu s-au agitat, ci si-au vazut de necazuri, au rabdat si au suferit ca si noi! Acuma, slava Domnului, am avut un an oarecum normal. Cine a fost cumpanit a agonisit si are cat ii trebuie, cine a lenevit si a fost betiv n-are. Asa e ordinea lucrurilor de cand lumea si pamantul. Pot sa admit eu la Amara o nemultumire serioasa unde taranii umbla forfota sa cumpere mosia Nadinei, sa faca concurenta altora? Buba e alta, dragii mei, orice mi-ati spune. Buba e slabiciunea guvernului, care tolereaza demagogia tuturor neispravitilor erijati in aparatorii taranimii. Ia sa-i apuce nitel de guler guvernul pe toti domnisorii cuprinsi de dragoste subita si suspecta pentru bietii tarani si sa umple temnitele cu dansii, sa vezi cum va dispare imediat toata agitatia taranilor.
― Evident ca opozitia profita de neputinta guvernului, pe care-l preocupa micile si eternele disensiuni personale, aproba Victor. Nu mai putin vinovata e insa opozitia cand recurge la astfel de agitatii neleale!
― Nu neleale, domnule! striga Miron, aprinzandu-se. Zi criminale! Ce e mai criminal decat sa atati poftele unei multimi lacome? Si ei asta fac! Promit averea noastra taranilor, ca sa starneasca dusmanie intre noi si tarani. Ce le pasa lor daca astfel se da foc tarii? Pentru ei nu exista interesul tarii, ci numai interesul partidului lor. Sunt stapanii oraselor, care ne exploateaza cum vor.
Nu le ajunge. Pe noi nu ne-au putut subjuga nici prin bancile si creditele lor, nici prin industria lor. Numai noi le mai rezistam. Si, pentru ca n-au izbutit sa ne doboare altfel, iata-i aparatorii taranilor impotriva noastra, ei care n-au trecut bariera oraselor lor de frica sa nu-si manjeasca ghetele. Vor sa imparta pamanturile noastre taranilor, dar nu se gandesc sa imparta cu nimeni beneficiile fabricilor si bancilor lor. In fond vor sa decapiteze pe tarani, omorandu-ne pe noi, caci turma taraneasca fara pastori va fi pe urma complet la cheremul lor Te revolta si te indigneaza, mai ales cand vezi ca noi, cei condamnati la moarte, stam si ne tinem de cancanurile sefiei, de intrigile remanierii si de toate fleacurile!
Pentru a tempera putin atmosfera ce o crease izbucnirea batranului,
Grigore facu zambind:
― Nici nu mi-as fi inchipuit, tata, ca te poate pasiona atat de mult politica!
― Crima nu e politica, Grigorita! raspunse Miron potolit, dandu-si si el seama ca a exagerat o discutie de masa. Crima e crima. Ce fac ei nu e politica, e crima.
― Sunt lipsiti de orice scrupule, adevarat, observa si Predeleanu tocmai ca sa netezeasca asperitatile. O revolutie in tara romaneasca, numai ei ar fi capabili sa faca, daca ar fi in interesul partidului lor
Cu concursul doamnei Predeleanu veni randul unor subiecte mai blajine si, spre fericirea domnisoarei Olga, ajunsera si la marele eveniment al serbarii "Obolului". Dupa un rastimp batranul si aci gasi prilej de obiectie:
― Nu zic de "Obolul", care poate serveste intr-adevar scopuri bune. Dar, in general, se abuzeaza de lux si de veselie in Bucuresti.
Iti face impresia unei destrabalari uriase. Cum se potriveste asta cu temerile de agitatii de la tara, nu stiu. Putina decenta n-ar strica.
Fireste, tot guvernul ar trebui sa puie frau. Lumea poate fi inconstienta, guvernul nu. Taranii care ar vedea cheful monstru permanent de aici ce-ar zice? Ei n-au de mamaliga si boierii nu-si incap in piele de petreceri!
Isi lua seama, rase prietenos si sterse efectul de dojana. Pana la urma fu asa de dragut, ca Olga, care se speriase intai de gravitatea lui rece, indrazni sa-l pofteasca la serbare, s-o vaza cum danseaza.
Miron zise surazator:
― Imi pare rau, frumoasa domnisoara, ca n-am sa te pot admira.
Pe mine ma asteapta la tara alt spectacol, mai putin vesel, care nu sufera amanari. Dar las pe Grigorita sa te aplaude si din partea mea!
Grigore n-a lipsit, fireste, de la marea serbare, cum n-a lipsit nimeni din cei ce alcatuiau inalta societate. Era sala cea mai eleganta ce a pomenit vreodata Teatrul National. Pana si la galerie, la locurile numerotate, stateau posesori de nume respectabile.
Unele doamne din comitetul societatii, alergand de ici-colo, aferate, sopteau fericite prietenilor, in treacat:
― Seara asta va fi inscrisa cu litere de aur in analele Romaniei! inainte de a se ridica cortina, Grigore, intorcand capul intamplator, vazu in fotoliul din spatele sau pe Titu Herdelea.
― Ei, bata-te! Ce cauti aici intre ciocoi? ii zise cu bucurie. Ne vedem in antract!
Titu era oficial, pentru cronica teatrala. Se gatise cu hainele cele negre si totusi se cam rusina la inceput cu ele intre atatea fracuri. Isi recapata increderea vazand si pe ceilalti colegi de cronica dramatica la fel, ba unii in sacouri de purtare, ca o demonstratie ca ei sunt aici la datorie, nu la petrecere.
Senzatia serii a fost Nadina in Dansul apasilor, ultima noutate pariziana. Partenerul ei era Raul Brumaru. Au dansat cu atata brio, ca au fost obligati sa biseze dupa insistentele tumultuoase ale selectei asistente. Tanarul Herdelea nu s-a entuziasmat peste masura. Era frumoasa "doamna Nadina", cum ii zicea el acuma, si juca gratios, dar i-ar fi stat parca mai bine un dans mai putin prapastios si mai demn de ea. A observat de curiozitate pe Grigore in timpul cat Nadina se invartise pe scena cu Raul. Grigore privea, ca orice spectator strain, fara sa clipeasca Lui Titu i-a placut mai mult o domnisoara dragalasa intr-un fel de suita de dansuri romanesti. Nu stia cine o fi, caci nu se indurase sa cumpere program, vanzatoarele fiind cucoane mari, care pretindeau cine stie ce sume in folosul societatii lor.
In antract se intalni cu Grigore Iuga si se retrasera intr-un colt al vestibulului sa fumeze o tigara. Titu era incantat si cauta sa-l convinga pe Grigore, parca I-ar fi banuit de alta parere, ca iata, lumea buna a aranjat un spectacol foarte dragut si in romaneste, ceea ce dovedeste cata dreptate au avut studentii cand au protestat sa nu se mai zbenguiasca in limbi straine. Si ca sa-si sublinieze mai mult ideea, vru sa releveze in special pe domnisoara care a jucat romaneste si careia regreta ca nu-i stie numele s-o laude la Drapelul in darea lui de seama.
― Se poate sa nu recunosti pe domnisoara Olga Postelnicu, onorate domn? zise Grigore cu un repros glumet. Pe cumnata lui
Predeleanu?
Victor Predeleanu se apropia de ei in clipa aceea. Grigore il denunta:
― Uite-l! N-a recunoscut pe Olga Nu stia cine e domnisoara care i-a placut mai mult din tot spectacolul si pe care vrea s-o laude la gazeta.
― Olguta are sa fie fericita, domnule Herdelea! Nu face nimic ca n-ai recunoscut-o. Asta inseamna doar ca trebuie sa mai poftesti pe la noi, ca sa nu ne uiti! facu Victor strangandu-le mana.
Disecara pe interpreti amanuntit, sarind insa cu totii pe Nadina si pe Brumaru. Pe cand criticau si laudau de zor, navali la dansii Gogu
Ionescu, asudat de entuziasm, stralucitor si ragusit, intreband frenetic, cum intreba pe toata lumea:
― Ei, ce ziceti de Nadina cu Raul? Au fost formidabili! Au un talent fenomenal! Dar succesul? S-a cutremurat sala si policandrul incepuse sa balanseze in tavan de clocotul aplauzelor
Observand incurcatura pe fetele celor trei, isi dadu brusc seama c-a facut o gafa. Vru s-o dreaga cu orice pret. Si, dupa o mica pauza, continua cu acelasi glas vijelios:
― Dar de sezonul asta extraordinar ce ziceti? Coplesitor, nu?
N-am pomenit de cand sunt atatea dansuri si petreceri ca in iarna asta Si eu, care trebuie sa merg pretutindeni, fiindca Nadina
Se intrerupse. Iar a pomenit de Nadina. Alta gafa. Are ghinion, isi pierdu insufletirea. Adauga stergandu-si fruntea, cu un suspin:
― Pe mine ma oboseste, ce sa spun Parc-a innebunit toata lumea!
5
Ion Pravila nu se putea amesteca fatis intre oamenii care umblau pentru Babaroaga. Ii era frica de boierul Miron ca va prinde de veste si nu numai ca-l scoate din primarie, dar cine stie ce rau ii mai face, de sa nu mai aiba trai in sat. Bun suflet boierul, nici vorba, daca nu-i iesi din porunci. Pravila a tras destule foloase fiind supus si credincios. Totusi, nu-l rabda inima sa stea molcom. I-ar prinde si lui bine o halca de pamant. Prilejul de acum nu se intalneste de multe ori. Cand afla ca boierul batran s-a dus la Bucuresti, desigur pentru mosia cucoanei, a chemat pe Luca Talaba si s-au inteles sa plece si oamenii sa mai staruiasca la cucoana, iar daca n-or face nici o isprava cu dansa, sa se planga celor mai mari, ca doar si prin alte parti au fost inlesniti taranii sa cumpere mosii si sa le imparta intre ei, ba chiar odata, pe cand era Luca primar, a venit si un ordin de la minister ca oamenii sa fie povatuiti a se intovarasi pentru cumparari de mosii, fagaduindu-li-se tot sprijinul autoritatilor. Bine ar fi sa poata merge cat mai multi, ca sa vaza boierii ca intreg norodul cere pamant, desi cheltuiala e mare si oamenii greu o sa-si rupa din saracie. Primarul, cu toata zgarcenia-i cunoscuta, se oferi sa plateasca el cheltuiala unuia mai sarac si anume lui Petrica al
Smarandei, care le va fi de mult ajutor in Bucuresti, unde a stat trei ani in armata.
Indata ce se intoarse Miron Iuga la Amara, oamenii pornira la
Burdea si se suira in tren. Erau sapte. Sosira in Bucuresti dimineata si nimerira tocmai bine spre amiazi in strada Argintari. O domnisoara cu sort alb ii intampina in capul scarii si le spuse ca cucoana de-abia acuma se scoala, c-a avut petrecere mare azi-noapte, si sa astepte afara, adica pe strada, pana-i va chema. Asteptara pe trotuar, linistiti. Ce alta treaba au si de ce-au venit? Intr-un tarziu alta domnisoara ii striga inauntru, supraveghindu-i sa se stearga bine pe picioare. Cucoana era vesela, le-a vorbit frumos, i-a lasat si pe ei sa vorbeasca, dar, pana la urma, i-a facut sa inteleaga ca ea va vinde cui da mai mult si numara toti banii. Petre, mai indraznet, ii spuse:
― De, conita, noi am cheltuit si-am venit atata cale, c-am socotit ca dumneavoastra, inima buna, o sa va fie mila de noi si-o sa ne vindeti mai lesne, ca
Nadina intoarse ochii spre el cu mirare. Recunoscu pe vizitiul de odinioara. Il privi lung, sa-l domine. Petre ii infrunta privirea, simplu, ca si cand ar fi zis ca el nu se sperie de o muiere, fie si boiereasca.
Apoi Nadina raspunse putin dispretuitor:
― Crezi ca pentru ochii vostri am sa-mi risipesc averea? Nu, baiete, si nu, oameni buni! Eu vand mosia, ca sa iau bani in schimb, nu ca sa fac pomana altora. Pomana poate sa faca statul, daca vrea
In coltul strazii, taranii se oprira si se sfatuira pana ce ii patrunse frigul la os. Pornira prin vifornita ce se inversuna spre Gura Mosilor, unde Petre avea un cunoscut bun, de la Costesti, care tinea un han si care-i va gazdui mai ieftin. Imbucara din merindele de acasa si iar se sfatuira pana tarziu noaptea, in odaia de langa bucatarie ce le-o daduse hangiul. Si a doua zi, cum se lumina, se carabanira la
Ministerul Domeniilor. Trebuira sa astepte in curte. "Numai dupa unsprezece e voie sa intre publicul", le-a strigat, printre gratiile usii, un glas cu barba neagra. Mai venira si alti oameni, de prin alte parti, tot cu necazuri, infrigurati si infricosati ca si dansii. Cand s-a deschis poarta, s-au imbulzit inauntru. Portarul, scund, uracios si cu barba pana-n brau, i-a oprit:
― Incet, hai, c-aici nu e teatru! Ce poftiti si pe cine cautati?
Incepura respectuos sa-i povesteasca durerea lor. Satisfacut, portarul se inmuie si nu-i asculta pana la capat:
― Domnul ministru inca n-a venit Poate sa vie mai tarziu Mai stati pe aici sa va incalziti nitel
Statura. Peste vreun ceas portarul ii vesti ca domnul ministru nu mai vine azi. Maine. Se intoarsera la han si se mai sfatuira.
Ziua urmatoare avura noroc. Portarul ii trimise sus: a venit domnul ministru. Ratacira pe coridoare, ajunsera intr-o cancelarie cu lume multa si caldura mare. Un domn tanar, pudrat si zambitor, ii primi foarte prietenos:
― Ei, fratilor, ce-i cu voi? Ce va aduce pe aici tocmai de unde?
Din Arges Da
Lupu Chiritoiu incepu povestea de departe, cu inflorituri. Domnul nu-si pierdu deloc rabdarea, dar cand banui despre ce e vorba, il intrerupse:
― A, mosie de vanzare Am inteles. Stati nitel.
Apasa pe un buton, scrise doua randuri pe un bilet si-l dadu unui aprod ce intrase, continuand:
― Uite, fratilor! Domnul ministru are de lucru mult si nu poate sta de vorba cu voi Dar va trimit la un domn care are putere de la domnul ministru sa rezolve chestiile astea, asa ca dumnealui o sa va faca dreptate. Asa, fratilor! Aprod, sa-i duci la domnul director general
Se tinura gaia dupa aprod pe diferite coridoare, pana se pomenira in fata unui domn batran, chel si ursuz, care-i lasa sa-si spuie toata povestea din fir in par. Pe urma ii intreba dojenitor:
― Vreti sa cumparati mosia cucoanei, ori vreti s-o luati cu japca?
― Ba noi Incerca sa protesteze Luca Talaba.
― Sa taci acuma! se rasti directorul. Ati vorbit destul. V-am ascultat Ministerul n-are dreptul si calitatea sa intervie in tranzactiile dintre vanzatorul unei proprietati agricole si amatorii de a cumpara, afara de anume cazuri prevazute de lege, iar aici nu e cazul. V-ati invatat sa umblati cu jalbe nedrepte in loc sa va invoiti cu boierii vostri si sa fiti oameni de omenie. Ba acuma v-a mai intrat in cap sa cereti si pamanturile boierilor pe preturi de batjocura, ori chiar de pomana. Ati ajuns sa nu va mai cunoasteti lungul nasului
Potoliti-va, mai oameni, ascultati de boieri si munciti! Fiti harnici si nu va luati dupa indemnurile rele! Voi sunteti talpa tarii, voi
Luca Talaba, care din toate vorbele ce le auzea intelegea numai ca se duce Babaroaga si ca toate alergaturile si cheltuielile lor au fost zadarnice, nu se mai stapani si izbucni deodata darz:
― Apoi, domnule, de ce sa ne ia altii pamantul
Nu avu ragaz sa ispraveasca. Directorul general sari in picioare, cu fata si chelia parca i-ar fi turnat o calimara cu cerneala rosie in crestetul capului, racnind:
― Taci din gura, obraznicule! Sa taci, ca imediat te trimit la politie sa-ti inmoaie oasele, nemernicule! Eu imi sfarm pieptul simi pierd vremea sa-i invat si sa-i luminez, iar el necuviincios! (Se reculese si continua mai calm.) Ati apucat pe cai rele, nenorocitilor!
Nu va mai multumiti cu ce v-a dat Dumnezeu si va lacomiti la averea altora! Veniti-va-n fire! Duceti-va acasa si vedeti de munca voastra cinstita, care-i bogatia tarii noastre iubite! Si daca aveti pofta sa cumparati cu adevarat proprietatea cucoanei, rugati-o pe dumneaei si pe ceilalti boieri! Vorba dulce mult aduce, ati inteles?
Taranii se uitau la gura lui cu dintii de aur. Iesira urmariti de glasul haraitor al directorului. Ratacira pe coridoare pana se pomenira iar la usa cabinetului ministerial. Luca spusese, cand a scapat din biroul chelului, sa nu se multumeasca si sa mai incerce a patrunde pana la ministru. Nici n-apucara bine sa-si gaseasca loc si iata ca un aprod, spaimantat de respect, se napusti la dansii:
― La o parte! Dati-va la o parte, ca pleaca dom ministru! Usa cabinetului ministerial se deschise. Un boier imblanit si insosonat, cu o caciula de lutru peste urechi, cu fata galbena, greoi si plictisit, aparu insotit de domnul tanar de adineaori. Vazand pe tarani, ministrul, ca sa arate lumii de pe coridor ca nu e mandru si se intereseaza de soarta plugarilor, care este in seama departamentului sau, se opri o clipa si intreba obosit:
― Ce-i cu voi, baieti? Ce vant va aduce pe aici?
Domnul tanar ii sopti doua cuvinte. Ministrul continua, trecand inainte multumit:
― A, da Da! Vasazica ati fost? Bine. Atunci dumnealui v-a spus ce trebuia. Sa-l ascultati, ca va cunoaste toate pasurile si stie sa vi le lecuiasca
Cobori incetinel pe treptele de marmora. Taranii ramasera cu caciulile in mana. Lumea se risipi, parc-ar fi apus soarele.
― Apoi hai sa plecam ca pe aici am ispravit! facu Petre.
― Hai, hai! baigui Luca Talaba, infundandu-si caciula pe cap.
Mersera de-a dreptul la gara. Sperau sa nimereasca un tren ori, de nu, sa petreaca noaptea pe acolo, ca-si sleisera banii si nu mai aveau decat pentru bilete. Avura noroc. Cand porni trenul, isi facura cruce toti deodata.
In vagon era cald. Calatori multisori si mai ales tarani, care de prin Ialomita, care de prin Muscel, care din Teleorman ori mai de departe. La caldura limbile se dezmortira. Cei sapte de la Amara, insa, stransi intr-un colt, mocneau si numai arar isi aruncau cate-o vorba. Doar Lupu Chiritoiu se plangea ca au cheltuit atatia bani degeaba. Luca recunoscu si inghiti in sec. Incetul cu incetul, dezmeticindu-se parca, incepura sa-si despice pataniile si sa le cantareasca, fiecare socotind ca are cate o lamurire de adaugat sau cel putin o oftare ca, daca n-ar fi fost cum a fost, poate ca toate ar fi iesit altfel. In tanguirile lor se amestecara apoi si alti oameni, unii numai din curiozitate, altii pentru ca au mai auzit asemenea lucruri ori au patimit si ei.
― Eu le-am spus dumnealor de la inceputul inceputului ca boierii nu poftesc a vinde mosiile la oameni si n-au vrut deloc sa ma asculte, pana ce m-am luat si eu dupa capul lor! zise intr-un rand batranul Lupu, vrand sa arate tuturor din vagon ca nu degeaba are plete carunte.
― D-apoi eu v-am auzit cum va plangeti, oameni buni, si tare mam mirat ca n-ati stiut treaba asta, ca doar toata lumea o stie! facu atunci un barbat frumos si chipes, imbracat curat si cu niste ochi albastri plini de blandete cuceritoare. Si pe la noi s-au tot straduit oamenii sa cumpere pamanturi de la boieri si n-a fost chip niciodata, ca totdeauna au sarit alti boieri, ca nu cumva mosiile sa ajunga pe mana oamenilor, sa nu mai aiba dansii cu cine sa le munceasca.
Uite, acuma poate sa fie un an, asa am umblat si noi, si-am alergat, si ne-am zbatut, si tot ca dumneavoastra am iesit.
― Da matale de prin ce parte esti? intreba Luca Talaba.
― De pe langa Focsani, daca cumva ati auzit dumneavoastra, raspunse omul. Departe. Tocmai in partea cealalta
― Am auzit! se lauda Marin Stan. Eu am si fost prin partile celea cand eram in armata, cu manevrele Da oare si pe acolo tot asa greu o duc oamenii?
― Greu! ofta strainul, clatinand din cap. Parca si mai greu ca pe aici, de-ti vine sa-ti iei lumea-n cap. Crezi ca eu de bine bat drumurile cu traista de icoane in spinare? Aoleu! N-a umblat cu treburi d-astea neam de neamul nostru. Dar daca muncim toti, cu nevasta si copii, din primavara pana-n iarna, si nu ne iese nici sa ne tinem zilele, iaca, fac si asta pana ne-o ajuta Dumnezeu sa capatam si noi pamant! Ca pe la noi oamenii trag nadejdea ca, in curand, voda are sa inceapa sa imparta mosiile, cum se si aude mereu de multi ani
― De auzit se aude mereu, ce-i drept, observa dintr-un colt unul maruntel, cu fata rosie, asudata.
― Asa vorbesc oamenii si pe la noi, zise Lupu Chiritoiu, uitanduse la cel din colt, dar eu nu cred sa-l lase boierii pe voda, ca nici boierii nu-s prosti, s-apoi in mana lor e toata puterea!
― Ca tocmai asta am vrut sa va spun si eu! adauga omul cu icoanele. Nici voda nu poate face de capul lui, daca nu-l ajuta nimeni si daca boierii se impotrivesc. Se aude pe la noi ca la muscali a inceput imparatul lor sa imparta pamanturile boieresti. Dar muscalii s-au sculat mai an, cu mic cu mare, si-au pus mana pe topoare si-au facut o valvataie de a mers vestea in toata lumea. Au pierit ei multi, nici vorba, ca nici boierii lor nu s-au dat batuti si-au scos calarimea si tunurile sa-i potoleasca. Iar tarului lor, cand a vazut atata sange si omor, i s-a facut mila de toti si le-a dat porunca mare: "Stati, mai boieri si mai oameni, sa fac eu dreptate si sa pun pace-ntre voi". Si toti I-au ascultat, si s-au mulcomit, si s-au intors pe la casele lor. Si atunci tarul a inceput sa taie din mosiile boierilor si sa le dea oamenilor ca sa aiba si ei
Se facuse o tacere grea in vagonul in care luminile galbene, aprinse singure, se leganau mereu si aruncau umbre ciudate cand incoace, cand incolo. Pe urma, cativa tarani oftara. Petre Petre, care nu deschisese gura toata vremea, mormai cu o flacara in ochi:
― Apoi, pana n-om pune mana pe topoare, nici noi n-om
Se opri brusc, parca vorbele i-ar fi scapat din suflet fara voia lui.
Oamenii il auzisera, dar nimeni nu intoarse capul spre el. Numai
Lupu Chiritoiu balbai cu glas moale:
― Ia taci, mai Petrica, ia mai taci!
Se facu iar tacere. Rotile de otel bocaneau surd ca ecoul unui dangat de clopot departat. In intunericul ferestrelor se rasuceau mereu fasii de fum cu mii de scantei sclipitoare. In aerul asudat din vagon, printre luminile tavanului si umbrele miscatoare, ramasese ca un ecou speriat glasul batranului:
― Ia taci, mai Petrica, ia mai taci!
